„Nimeni nu e predestinat, toți suntem aleși, nu numai chemați, toți putem câștiga fericirea aleșilor lui Hristos. Iar cine vine la Hristos nu e dat afară, ci dezlegat și împărtășit cu Dumnezeu. Cu cine să ne împărtășim decât cu Dumnezeu?

De ce ne prigoniți de la cele șapte Sfinte Taine? Treziți-vă!

Dacă credeți că a murit dreptatea, iată că Hristos, chiar răstignit pe Sfânta Cruce, ca de pe un tron, face judecată și dreptate, ducând pe tâlharul bun în Rai și pe cel din stânga în iad. Chiar mort, în mormânt de piatră, face dreptate și în iad.

Cei din iad strigă: „Dumnezeu este ajutorul nostru, de cine ne vom teme?”. Hristos, cu sufletul și cu Dumnezeirea, S-a pogorât la iad și a dezlegat pe drepții Vechiului Testament, ducându-i în Rai în divin alai, după ce toți au înviat și în noaptea Sfintei Învieri au predicat Învierea și dreptatea ca mărturii necombătute."

— Sfântul Ierarh Nil Dorobanțu, Tâlcuiri la Molitfelnic, pag. 22

"Viața duhovnicească în Hristos, în temeliile, în toată frumusețea și întregimea ei sacramentală este o sfințire continuă prin Sfintele Taine, o împărtășire cu Hristos Domnul, o trăire în Duhul Sfânt.

Cine vrea să înțeleagă Creștinismul în tot ce are el mai dumnezeiesc și îndumnezeitor, cine vrea să cunoască și să trăiască viața în Hristos, cine vrea să se lase pătruns de lucrarea Duhului Sfânt, cine dorește și vrea cu adevărat să fie mădular viu în Trupul tainic al Bisericii lui Dumnezeu, cine dorește și vrea să-și curățească sufletul, să se lumineze și să se desăvârșească prin puterea Harului și astfel să se bucure de roadele mântuirii – trebuie să se împărtășească din Jertfa Mântuitorului".

— Preot Ilarion V. Felea, Tâlcuirea Sfintei Liturghii

Sinaxar 18 Septembrie: Moartea mucenicească a Părintelui Ilarion Felea

Telegraful român, Nr. 31-34/1994: O înmormântare la Aiud de Preot Ioan Bărdaş

Era prin anii 1960-61, în celularul din Aiud.

Într-o zi se anunţă prin toate formele de mass-media din puşcărie, morse la perete şi calorifer: A murit Părintele Ilarion Felea.

Cine nu-l cunoştea pe Părintele Felea din Aiud? Toţi ştiam, unul de la altul, că a fost profesor la Academia Teologică Ortodoxă din Arad şi mie mi-a fost profesor şi mai ales pedagog.

Îl cunoşteam noi bihorenii şi arădenii, îl cunoşteam sibienii şi bucureştenii şi mai ales Academia Română care i-a premiat cărţile.

A fost un predicator de performanţă la Catedrala din Arad şi oriunde îl chemau rosturile Bisericii.

La Catedrală, credincioşii şi studenţii ar fi fost în stare să reproducă predica lui din ziua aceea.

La Academia teologică catedra lui se transforma în amvon; avea şi o voce baritonală care te cucerea. Douăzeci de stilouri aşterneau pe caiet, toată lecţia din ziua aceea. Fizic, era o figură impunătoare de bărbat, faţa încadrată de barbă arăta ca un cap de efigie, era generos şi comunicativ, de aceea era simpatizat de toţi.

Era moţ la rădăcină, de pe valea Crişului Alb, poate că şi aceasta i-a dat destinul înalt pe care l-a avut. La manifestări şi diferite ocazii, îl invitau unii şi alţii:

– Părinte, cântă-ne ceva din ale Iancului!

Şi cânta tărăgănat şi duios şi te ducea pe meleagurile Iancului şi ale lui Horea, în vremile de vrednicie ale moţilor.

Scria cu duh deosebit despre cele sfinte ale lui Dumnezeu şi despre cele vrednice de istorie ale neamului nostru. Eu l-am luat ca mentor duhovnicesc în viaţa mea de preot şi păstor de suflete, pe unde am trecut.

De aceea era aşa de cunoscut de mulţi şi în lumea ortodoxă şi la celelalte confesiuni. În Aiud şi în celelalte închisori era cunoscut pentru expunerile şi textele biblice pe care le transmitea pe banda minţii, mai ales de cei tineri.

În Aiud erau feţe înalte din alte confesiuni, dar nimeni nu avea popularitatea: Părintelui Stăniloae, a ieromonahului Anania şi a Părintelui Ilarion Felea, toţi fiind la Aiud la ora aceea.

Când moare cineva afară, vin toţi cei dragi şi-l petrec după toată rânduiala creştinească. Pe Părintele Felea l-am petrecut, cu sufletele, noi „fraţii şi rudeniile lui de idealuri şi suferinţă”. N-a fost bătrân dar a murit pentru că nu i s-a dat asistenţă medicală; aşa se „planifica” în puşcăriile comuniste.

Oamenii, respectiv noi, deţinuţii, am urmărit mersul bolnavului, până a închis ochii. Aflând vestea mutării sale la Domnul, am stat de veghe două seri, până l-au dus la groapă la Trei plopi, cimitirul deţinuţilor politici. A doua seară, au şi dat alarma cei de jos de lângă morgă, unde era mortul:

– Acum îl duce la groapă pe Părintele Felea!

Într-adevăr, se auzea o căruţă, o droşcă braşoveană, trasă de un cal, cu doi gardieni pe capră, ducând sicriul. Erau trei porţi până la poarta principală şi în liniştea nopţii se auzea mersul carului. Noi stăteam sub pătură, era după ora 10, ora stingerii, nu ne mişcam. Acum începea prohodul. Toţi cei 5000 de prizonieri politici din Aiud, asistaţi de cei 400 de preoţi ortodocşi, se rugau după rânduială: Cu sfinţii odihneşte, Doamne, sufletul adormitului robului tău, Ilarion preotul, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfârşit. Acestea le rosteau toţi, chiar dacă în celulă nu era preot, dacă era preot se făcea o rânduială mai dezvoltată, tot sub pătură.

Cei de jos ne comunicau că s-a ajuns la poarta principală, unde se petrecea scena cea mai sinistră: venea ofiţerul de serviciu cu o bară ascuţită de fier şi o înfigea în inima mortului, să se convingă „stăpânirea” de moartea omului. Ce scenă sinistră şi lugubră, demnă de evul mediu şi ea se petrecea în evul modern, în era comunistă.

Carul funebru se ducea la Trei plopi, la cap i se punea un stâlp de lemn, pe care se bătea o tinichea cu numărul matricol din dosarul deţinutului. După codurile comuniste, atâta mai rămânea din viaţa omului. Când se încheia prohodul cu cuvântul Amin, se mai auzeau morsele la perete şi la calorifer: Dumnezeu să-l ierte, în veci să fie pomenirea lui!

Preot Ioan Bărdaş, articol preluat din Telegraful român, Nr. 31-34/1994, p. 4

"Biserica Ortodoxă se numeşte apostolică pentru că ea a fost întemeiată de Mântuitorul prin Sfinţii Apostoli (Efeseni 2, 20) şi a fost răspândită în lume şi organizată de la început tot prin Sfinţii Apostoli. Apoi, pentru că păstrează neschimbată învăţătura dată de Iisus Hristos şi de Duhul Sfânt prin Sfinţii Apostoli. Şi, în sfârşit, pentru că păstrează darurile Sfântului Duh de la Sfinţii Apostoli prin succesiune, adică păstrează legătura harului neîntreruptă, de la apostoli şi până astăzi, succesiune numită apostolică." — (Arhimandrit Cleopa Ilie, Călăuză în Credința Ortodoxă, Editura Episcopiei Romanului, 2000, p. 113)

,, ... Nu este îngăduit niciunui cleric ortodox să concelebreze Sfintele Taine și Ierurgii cu slujitori ai altor culte.

Cei ce nu se supun acestei hotărâri pierd comuniunea cu Biserica Ortodoxă și, în consecință, vor suporta sancțiuni canonice corespunzătoare stării pe care o ocupă în Biserică: depunerea din treaptă sau caterisirea, în cazul clericilor, și oprirea de la împărtășanie a credincioșilor mireni".

BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE

https://basilica.ro/decizia-sfantului-sinod-privind-comportamentul-sacramental-si-liturgic-al-clerului-si-credinciosilor-ortodocsi/