„Generația noastră a fost chemată pentru închisori. Cred că generația care ne urmează nouă va trebui să facă rodnică jertfa noastră din închisori. Pe cât posibil, fiindcă va fi mai încercată decât noi. Capcanele sunt multiple și mult mai perfide și e mult mai greu de făcut față la ele. (...) Lupta va fi foarte dificilă din acest punct de vedere. Arma cea mai puternică este rugăciunea.” — Aspazia Oțel Petrescu (9 decembrie 1923- 23 ianuarie 2018) - fostă deținută politic

📜 Mărturisitoarea Aspazia Oțel Petrescu: Noi nu vom pieri ca nație - noi, ca popor, ne-am câștigat mântuirea❗ / Noi nu vom pieri ca nație, deși un episcop sârb și-a permis să zică că în rai nu se aude limba română. Dar se aude! Și încă foarte puternic! Noi, ca popor, ne-am câștigat mântuirea! Dar ce va fi cu rămășița, nu mai știm...”

✝️ Mărturisitoarea Aspazia Oțel Petrescu: Hristos a fost prezent în mijlocul nostru real, concret — aşa s-a format iubirea care există între noi / „L-am simţit pe Iisus. L-am simţit concret. Nu ştiu cum să vă spun lucrul acesta, simţeai ca un fior cald, plăcut. Nu mai simţeam închisoarea. Aveam o clipă de fericire pe care ne-o dădea starea aceasta de trăire în comun. Simţeam că Iisus este Centrul, în care ne aflam, şi că noi, coborând în intimitatea noastră, în nădejdea că Îl întâlnim pe El, de fapt Îl întâlneam, în mijlocul nostru, în Centrul nostru. Am simţit concret, şi nu sunt numai eu cea care spune lucrul acesta, că Iisus n-a minţit când a zis că unde sunt doi sau trei strânşi în numele Lui, El este printre ei. Era! Îl simţeam concret. Şi ne apropiam de El. A fost prezent în mijlocul nostru real, concret. În momentul în care ne apropiam spre Centrul nostru, ne apropiam între noi. Lucrul ăsta se poate vedea geometric. Faci un cerc mare, şi pui în mijlocul lui un centru, şi duci razele către centru. Pe măsură ce se apropie de centru, acestea se apropie între ele. Distanţa dintre cei care pornesc spre Centru se micşorează. Aşa s-a format iubirea care există între noi.”

✝️ Mărturisitoarea Aspazia Oțel Petrescu / “Diavolul este mult mai viclean. Prin suferinţă nouă ni s-au lămurit pe viu nişte chestiuni. Am văzut că este foarte uşor, şi în acelaşi timp foarte greu, să-ţi aperi demnitatea de creştin, de fiu al lui Hristos. Trebuie să dai dovadă de foarte mult curaj. Pentru asta trebuie să te rogi neîncetat ca Dumnezeu să-ţi dea putere, pentru că singur nu poţi. Vrăjmaşii au lovit foarte tare în România prin comunism şi au fost siguri că aici nu vor mai avea nicio rezistenţă. Şi asta îi obligă să ia măsuri.”

Radu Gyr este un mare poet al României, un poet care a compus unele din cele mai frumoase și mai sensibile poezii scrise vreodată, poezii care au intrat de mult în zestrea culturală a țării. Una dintre aceste poezii se intitulează „Ne vom întoarce într-o zi” și este o capodoperă:

Ne vom întoarce într-o zi,
Ne vom întoarce neapărat.
Vor fi apusuri aurii,
Cum au mai fost cînd am plecat.

Ne vom întoarce neapărat,
Cum apele se-ntorc în nori,
Sau cum se-ntoarce, tremurat,
Pierdutul cântec pe viori.

Ne vom întoarce într-o zi,
Şi cei de azi, cu paşii grei,
Nu ne-or vedea, nu ne-or simţi,
Cum vom pătrunde-ncet în ei.

Ne vom întoarce ca un fum,
Uşor, ţinându-ne de mâini,
Toţi cei de ieri în cei de-acum,
Cum trec fântânile-n fântâni.

Cei vechi ne-om strecura, tiptil,
În toate dragostele noi
Şi-n cântecul pe care şi-l
Vor spune alţii după noi.

Noi, cei pieduţi, re-ntorşi din zări,
Cu vechiul nostru duh fecund,
Ne-napoiem şi-n disperări,
Şi-n răni ce-n piepturi se acund.

Şi-n lacrimi ori în mângâieri,
Tot noi vom curge zi de zi,
În tot ce mâine, ca şi ieri
Va sângera sau va iubi!

Melodia „Ne vom întoarce într-o zi” ștearsă de MAPN după un articol în presă

Un articol apărut în publicația G4 Media a determinat Ministerul Apărării Naționale (MAPN) să șteargă această melodie de pe contul oficial. De ce?

Interpreții formează trupa „Band of Brothers and Sisters”

• ✏️ Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

• ✏️ Radu Gyr: Metanie

• ✝️ Avem o țară – Corul Mănăstirii Diaconeşti (versuri de Radu Gyr)

• ✝️ Moment artistic dedicat lui Radu Gyr - Apostolul Poet al închisorilor și Mircea Vulcănescu - filozoful, martir mărturisitor.

• ✝️ Acatistul Sfinților mărturisitori din închisorile comuniste

"Când mă aflam în închisoare, mă îmbolnăvisem foarte tare. Aveam tuberculoză la amândoi plămânii, de asemenea patru vertebre erau atinse de tuberculoză. Aveam de asemenea tuberculoză intestinală, diabet, insuficiență cardiacă, hepatită și alte boli... Eram aproape de moarte.

La dreapta mea se afla un preot pe numele său Gherasim Iscu. El era egumenul unei Mănăstiri numite Tismana. Acest preot avea cam la vreo 40 de ani, fusese așa de mult chinuit, încât era aproape de moarte. Totuși avea fața liniștită! Vorbea despre nădejdea lui de mântuire, de iubirea lui pentru Iisus Hristos, despre credința lui și era plin de bucurie. La stânga mea se afla comunistul care îl schingiuise pe preot până aproape de moarte. Acest comunist fusese arestat chiar de tovarășii săi.

Să nu mai credeți ce spune presa despre comuniști că îi urăsc pe preoți, sau că îi urăsc pe evrei. Nu-i adevărat! Ei urăsc pur și simplu! Urăsc pe oricine! Îi urăsc pe evrei, pe creștini, pe antisemiți, pe antihriști, urăsc pe toată lumea...

Un comunist urăște pe alt comunist! Se dușmănesc între ei fără resentimente. Și când un comunist dușmănește pe altul, unul pe altul se bagă la închisoare și îl bate și îl chinuiește ca și pe un creștin.

Exact asta se întâmplase că comunistul schingiuitor, care îl chinuise pe acest preot până aproape de moarte - fusese și el bătut până aproape de moarte de către tovarășii săi, și aproape ca își dădea sufletul. Sufletul lui se chinuia în ghearele morții. În timpul nopții mă deșteaptă comunistul zicând:

— Domnule, fii bun, roagă-te pentru mine! Nu pot muri, am făcut o crimă înfricoșătoare! Mă tem!

Atunci am văzut o minune! L-am văzut pe preot în pragul morții chemând pe alți doi colegi de celulă. Sprijinindu-se pe spatele lor, a trecut încet pe lângă patul meu, s-a așezat pe marginea patului ucigașului său (comunistul) și-l mângâia pe cap.

Nu voi uita niciodată această priveliște! Un om schingiuit continuă să mângâie pe asasinul său. Aceasta este Iubirea adevărată! Putea găsi o mângâiere pentru acela...

Apoi preotul zise către comunist:

— Ești tânăr, nu știai ce făceai. Te iubesc din toată inima mea.

Dar nu a rostit așa simplu aceste cuvinte. Poți zice “iubesc” și să fie un simplu cuvânt de șase litere sec. Însă acest preot zicea cu adevărat: “Te iubesc din toată inima mea”.

Apoi a continuat:

— Dacă eu, care sunt păcătos, pot să te iubesc așa de mult, închipuiește-ți pe Hristos, Cel care este Iubirea întrupată, cât de mult te iubește! Și toți creștinii pe care i-ai chinuit, să știi, te iartă, te iubesc și Hristos te iubește. Îți dorește mântuirea ta cu mult mai mult decât ți-o dorești tu însuți.

Te temi și te îndoiești dacă este cu putință să ți se ierte păcatele. El dorește să-ți ierte păcatele mai mult decât tu însuți dorești să fii iertat. Dorește să fii cu El în Rai, mai mult decât vrei tu să fii în Rai cu El. Dar trebuie să te întorci spre El și să te pocăiești.

în această celulă a închisorii, unde nu mai era posibil să fie secrete, am auzit mărturisirea ucigașului (spovedania) înaintea propriei sale victime. Poate că viața este mai impresionantă în romane. Însă nici un romancier nu a scris vreodată așa ceva.

Victima, în pragul morții, primea spovedania ucigașului său și cel chinuit a dat dezlegare ucigașului său. S-au rugat împreună, s-au îmbrățișat unul cu celălalt. Preotul s-a întors înapoi la patul său și amândoi au murit în aceeași noapte.

Era noaptea de Crăciun. Dar nu o noapte de Crăciun în care ne-am adus pur și simplu aminte că înainte cu aproape 2000 de ani Iisus Hristos Se născuse. Era noaptea în care Iisus Hristos Se născuse în inima unui torționar comunist.

Acestea sunt lucruri pe care le-am văzut cu înșiși ochii mei!

☦️ Mărturia unui deținut al închisorilor comuniste (anul 1950, România)

"Sfinții vor să vină în ajutorul nostru, numai că prea puțin îi chemăm.

Acești sfinți ai închisorilor, de la Aiud, Pitești, Gherla, din toate puşcăriile noastre, formează cea mai măreață și frumoasă coroană pentru împodobirea țării noastre înaintea lui Dumnezeu.

Ei sunt soluția grăitoare, numai nu strigă de acolo. Izvorârea Sf. Mir din osemintele lor, aşa după cum se cunosc minunile acestea, e așa de grăitoare încât nu ne rămâne decât să le urmăm sfaturile, fapta și eroismul vieți lor. Acesta este de fapt un alt mesaj pentru neamul nostru.

Aceștia sunt ultimii dintre sfinții români care izvorăsc mireasmă și vindecări în toate colțurile lumii – mesajul este să le urmăm viața, curajul mărturisii. Tăcerea este mormântul pe care îl săpăm neamului nostru. Ei vin să ne arate calea.

Fie ca acest Paşti pe care îl sărbătorim și anul acesta, prin mila Domnului, să fie un îndemn spre trezirea noastră din mormântul tăcerii și al lașității și învierea noastră în duhul martirilor și al sfinților închisorilor comuniste.

Hristos a înviat!" — Părintele Iustin Pârvu în "Ne vorbește Părintele Iustin", vol. II, p. 109-110

• ✝️ Părintele Iustin Pârvu: Tăcerea este acum mormântul pe care îl săpăm neamului nostru / “Tăcerea este acum mormântul pe care îl săpăm neamului nostru. Tăcerea cea trădătoare, tăcerea vicleană, nu cea smerită și înțeleaptă. Credeți că așa vă cumpărati zile și "libertate" în această lume? Câtă amăgire, lanțurile vă sunt pregătite și pe lumea aceasta și în cealaltă dacă nu alegeți adevărul, dreptatea. Pace fără adevăr, pace fără de dreptate nu există! E doar minciună. Și vă condamnați și copiii după exemplul vostru. Libertatea e preţioasă numai după ce o pierzi. Sau cel puţin aşa pare să gândească omul nostru. Omul toată viaţa lui caută să fie liber, dar nu-şi dă seama de darul libertăţii decât atunci când e prea târziu. Libertatea este în trup, dar şi în inimă. Libertatea este în mişcare, dar şi în cuget, în inteligenţă! Omul este liber pe cât de deştept este, pe cât de sincer iubeşte, pe cât de ataşat este de valorile cele înalte ale credinţei. Suntem liberi în măsura în care ne asumăm misiunea pentru care ne-am născut, în măsura în care ne facem treaba cum se cuvine. A fi liber nu înseamnă trândăveală şi uitare de sine, înseamnă împlinirea destinului tău de om. Libertatea nu însemnă să fac ceea ce vreau, căci, de multe ori, facînd ceea ce vrem, facem voia diavolului. Libertatea se cunoaşte în discernâmântul omului, în capacitatea lui de a alege între bine şi rău. Omul trebuie să conştientizeze faptul că numai în adevăr poate trăi liber, că în lumea aceasta este şi multă amăgire, de care el trebuie să se ferească. Asta n-au înţeles comuniştii, că sufletul pe cruce câştigă adevărata libertate, că toate metodele lor de tortură, toate metodele de reeducare psihică au făcut mai mulţi sfinţi decât robi, au sfinţit pământul ţării cu sânge de mucenici. Libertatea e greu de dus pentru oamenii care nu trăiesc în timpul vieţii lor, iar creştinii noştri ajung greu din trecut în prezent.”

• ✝️ Din învățăturile și minunile Părintelui Iustin - despre căderile ierarhilor / "Nu e loc de îndoială în privința dogmelor. Ierarhii noștri când sunt investiți în episcopie depun un jurământ cum că se obligă să păzească dreapta credință și cele 7 Sinoade Ecumenice. Dacă încalcă jurământul, atunci nu mai sunt episcopi, nu se mai supun Sfinților Ierarhi, Păstorii lor. Deci dacă ei nu se supun mai marilor lor, adică Sfinților Părinți, cum să ne pretindă nouă ascultare? Noi nu ascultăm de furi, ci de glasul Bisericii, care vorbește prin Sfinții Părinți, nu prin minți îmbătate de mitrele aurite din capul lor. Ei au datoria să revadă acordurile de la Balamand [și Kolymbari, Creta - n.n] și Biserica să își revizuiască poziția ortodoxă, spre liniștirea poporului nostru ortodox."

• 7️⃣ Șapte sfaturi ale Părintelui Iustin Pârvu

  1. Să fii câtuşi de puţin înarmat cu rugăciune, post şi cu oleacă de nevointă, cu tăcere, cu o retragere în sine câtuşi de puţin din toată tehnica aceasta a distracţiei.
  2. Mamelor, educaţi-vă creştineşte copiii şi nu îi lăsaţi necontrolaţi.
  3. Luaţi si citiţi vieţile sfinților și învăţăturile Sfinţilor Părinţi, că va veni vremea când nu le veţi mai găsi.
  4. Creştinii, oriunde s-ar afla, fie că sunt acasă, fie că sunt la lucru, să rostească cu mintea lor Rugăciunea lui Iisus.
  5. Trebuie să ducem Crucea mai departe fără a căuta uşurinţa ei.
  6. Să îmbogăţim sufletul şi nu vom mai simţi sărăcia trupului.
  7. Rugaţi-vă la Sfinţii Români!
     
     

• ✝️ Părintele Iustin Pârvu: Trebuie să insistăm pe lucrarea lăuntrică — să trăim ceea ce ne rugăm❗ / "Vor veni vremuri în care numai cei ce vor simţi harul lui Dumnezeu vor putea distinge binele de rău. Nu e de ajuns să mergi la biserică, la slujbe şi să stai acolo ca şi cum ţi-ai făcut datoria, din obligaţie. Trebuie să insistăm pe lucrarea lăuntrică. Degeaba zicem multe rugăciuni cu gura sau cu mintea, dacă nu aprofundăm, dacă nu trăim ceea ce ne rugăm. Acum şi mirenii trebuie să aprofundeze rugăciunea din inimă, pentru că va fi singura noastră izbăvire – rugăciunea din inimă. Pentru că în inimă este rădăcina tuturor patimilor şi acolo trebuie să lucrăm. Până acum a mai mers cu lucruri superficiale, dar pentru vremurile ce ne stau înainte, nu va fi de ajuns. Dacă nu vom avea rugăciune cu străpungerea inimii, nu vom rezista la tot atacul psihologic, pentru că au metode nevăzute de reeducare a minţii. Cu mintea omenească va fi cu neputinţă de ales între bine şi rău. Vor fi mari Înşelări şi numai harul lui Dumnezeu ne va putea izbăvi de ele. Aşadar, rugaţi-vă, rugaţi-vă să nu cădeţi în ispita înşelării! Pentru că numai prin rugăciune putem primi harul lui Dumnezeu. Dacă nu ne rugăm şi perseverăm în lenevia și nepăsarea noastră, fără pocăință, atunci este posibil să pierdem instinctul îndreptării. Să ne ferească Dumnezeu să pierdem instinctul îndreptării!" — Părintele Iustin Pârvu

• ✝️ Părintele Iustin Pârvu: „Vor rezista doar aceia care au harul lui Dumnezeu!” / „Așa cum v-am mai zis vor veni timpuri un pic mai grele. Mai stau uneori noaptea afară și mă uit pe cer și nu mai sunt numai stele… sute și mii de sateliți. Unul după altul, brăzdează cerul într-o parte și în alta. Ce-am ajuns… să umplem cerul de sateliți. Unul pentru vreme, unul pentru televiziune sau altul al armatei. Încercăm noi cumva să controlăm lumea, să îl dăm pe Dumnezeu de-o parte. Nu facem nimic, dragii mei! Dumnezeu este la conducere, el hotărăște. Iar dacă a îngăduit el lucrul ăsta, știe de ce. Și să mai știți un lucru: că la timpurile astea care or să fie mai grele, vor rezista doar aceia care au harul lui Dumnezeu, iar harul lui Dumnezeu nu se dobândește prin trai bun, viață răsfățată, dezmățată cu toate nebuniile aceste lumi”. – Părintele Iustin Pârvu

• ✝️ Părintele Iustin Pârvu: Nu există altă forță decât rugăciunea ... Doamne fă ce vrei numai mântuiește-mă și mântuiește pe fratele meu care nu te cunoaște! / Părinte cum putem să ne ferim de răutățile lumii de astăzi și cum să facem față ispitelor acestora ale vremurilor din urmă care sunt atât de subtile. — "Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluiește-ma pe mine păcătosul! " (sau păcătoasa), și merg mai departe, și duc steagul! Cu pace și cu liniște!... Cu cât ai să fii mai izolat de lumea aceasta, mai singuratic, mai interiorizat, cu atât ai să poți lupta mai ușor și prin rugăciune se poate domestici sălbăticia aceasta a lumii din jur. Deci nu există altă forță decât rugăciunea pentru ei. Doamne fă ce vrei numai mântuiește-mă și mântuiește pe fratele meu care nu te cunoaște!" — Părintele Justin Pârvu

• 🔴 Părintele Iustin Pârvu: Să fiţi pregătiţi în fiecare zi şi în fiecare clipă❗ / Vom fi puşi la încercare, dar să nu ne temem, turmă mică! – fiindcă Domnul rămâne cu noi. Să nu ne gândim însă că vom trece prin viaţă, prin viaţa creştină, şi nu ne vom asemăna cu durerile Mântuitorului Hristos, când a spus: "Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit?" Orice suferinţă îşi are menirea ei. Şi dacă suntem conştienţi de această menire, o putem primi cu toată inima. Să fiţi încredinţaţi că asta vi se cere de la Dumnezeu: să primiţi cu toată inima ceea ce vine! Căci, dacă e îndoială, nu mai e jertfă. Să fiţi pregătiţi în fiecare zi şi în fiecare clipă! — Arhimandritul Iustin Pârvu (1919-2013)

Și Aiudul, și Gherla, și Piteștiul, și celelalte închisori, toate locurile acestea sunt punctele noastre de mare greutate pe lângă altarele și mănăstirile voievodale. Nu trebuie uitat că ele sunt o mărturie pentru viitor, a suferințelor, lacrimilor și sângelui nostru.

Pentru generaţiile de până în 1941, se poate vorbi despre părintele Nicolae ca despre un mare îndrumător şi participant la luptele şi conflictele pe care le-a avut ţara noastră după primul război mondial. Tineretul nostru a avut de ales între corupţia partidelor de guvernământ, influenţele fasciste, naziste, comuniste, pe de o parte, şi curentul legionar, pe de alta. Acestuia din urmă am subscris şi noi. Au fost lupte uriaşe mai ales cu lumea coruptă a democraţiei şi a dictaturii carliste.

Pentru anii pe care i-a petrecut în închisoare a fost la mare înălţime în menţinerea unei stări de spirit şi a moralului unui tineret care era puţin în derută văzând greutăţile temniţei şi programul de exterminare comunist. Dacă nu ar fi fost Radu Gyr, Vasile Voiculescu şi chiar Nichifor Crainic prin viaţa şi „scrierile” lor care au văzut hârtia abia după eliberarea din temniţă, foarte mult s-ar fi descurajat tinerii întemniţaţi şi ar fi fost multe căderi. Iar faptul că a existat un părinte Grebenea sau un Traian Trifan în milocul Aiudului, a fost o uriaşă încurajare către lupta cu slugile întunericului, văzute şi nevăzute, şi către jertfă.

Părintele a fost un stâlp pentru toţi, şi pentru cei care au murit, şi pentru cei care au mai apucat să iasă şi să supravieţuiască. Comuniştii erau foarte uimiţi pentru modul în care părintele reuşea să rezolve diferitele situaţii în care îl puneau, atât în anii de puşcărie, căt şi după aceea. Deţinuţii ştiau: „dacă părintele Grebenea a spus aşa, aşa trebuie să facem”. Spre exemplu, am participat la greva organizată de părintele în lagărul de la Baia Sprie, acţiune încheiată cu dispersarea coloniei la celelalte temniţe din ţară.

După 1964, numai faptul că a fost mereu atacat şi urmărit, că nu au trecut o lună-două de zile fără să fie chemat la Securitate, la Piatra Neamţ, ori la Roman, ori în alte cetre de anchetă, nu pentru că ar fi fost atât de periculos, cât mai ales pentru că ei se temeau şi de umbra lui, căci îi uimea şi pe anchetatori prin cinstea şi deschiderea sa, cred că este foarte grăitor pentru ce a însemnat părintele Grebenea… Pentru dragostea pe care o are pentru adevăr şi pentru Dumnezeu, pentru sfinţia sa e tot una: că vorbeşte cu cel mai mare duşman al vieţii lui sau al vieţii neamului lui, părintele este acelaşi – deschis, curat, frumos la suflet, elegant în răspuns, de cea mai înaltă ţinută academică, drept pe toată linia – atât cu vrăjmaşii, cât şi cu oricine altcineva. Este omul care întruchipează cuvintele Sfântului Apostol Pavel: „Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată.” (Corinteni 13: 7-8)

Din felul în care a conceput viaţa acelor vremi şi în care a continuat sub toate regimurile de până azi, putem spune că la ora actuală părintele încununează una din cele mai frumoase vieţi de trăire şi luptă creştină. Avem foarte multe de învăţat de la părintele Grebenea. Întâi de toate perseverenţa în adevăr, curaj, dreptate, corectitudine, disciplina în gândire şi o profundă convingere religioasă…

Toată literatura legionară apărută în ultimii ani este pentru mine un miracol, pentru că nimeni nu se mai gândea prin 1950-60 că vor mai apărea vreodată aceste mărturii. Indiferent dacă este sau nu este înţeles fenomenul legionar, el nu va rămâne niciodată în afara istoriei noastre creştine şi naţionale. Dacă astăzi se luptă cu atâta furie împotriva acestui fenomen, aceasta nu este decât mânia diavolului împotriva aleşilor lui Dumnezeu. Cât despre cei prin care se duce această luptă, ferească Dumnezeu să ajungă la judecată cu cei care au murit pentru Biserică, adică pentru Hristos şi neam.

(Părintele Iustin Pârvu – Cuvânt înainte la volumul „Amintiri din întuneric”)

Tortura a durat zi şi noapte fără întrerupere. Fără somn. Fără odihnă sau refacere cât de mică. Ne treceau de la o tortură la alta imediat ce observau că la una din ele erai epuizat şi nu mai reacţionai. Nu exista nici o scăpare, nici o sustragere.

Ne-au dat să bem saramură.

În culmea însetării am fost dezbrăcaţi în pielea goală. Unul trebuia să stea în genunchi, iar celălalt să se urineze îngura lui (după ce prin bătaie a fost oprit de la urinat).

Torturile erau toate una mai crâncenă decât cealaltă.

Le număr pe cele mai importante:

• trebuia să stai pe ciment cu picioarele întinse şi cu mâinile întinse spre vârful degetelor de la picioare. Mereu în aceeaşi pozitie. Când se constata că eşti epuizat pentru această tortură urma alta.

• să stai într-un picior şi cu mâinile ridicate.

• să stai plecat la 90 de grade cu mâinile la vârful degetelor de la picioare.

• să faci genoflexiuni cu mâinile ridicate în sus până la epuizare.

• erai îmbrăcat cu multe zdrenţe şi îţi puneau în spate o raniţă plină cu boarfe. Astfel trebuia să te plimbi prin cameră fără încetare ore în şir. Te încălzeai atât de tare, încât ziceai că porţi un cuptor în spate.

Cei dezumanizaţi mai înainte erau puşi să vegheze ca toate torturile să se desfăşoare "regulamentar" . Astfel îşi dovedeau ataşamentul faţă de regimul comunist şi demonstrau că au părăsit toate concepţiile vechi.

— Aurel Obreja - Mărturii din iadul temnițelor comuniste

CELULĂ, CAMERĂ, CHILIE

Celula este locul temniței, devenit simbol al ispășirii unor pedepse. Camera este locul comun al vieții ca model al societății umane. Chilia este locul eliberării spirituale ca modalitate a desăvârșirii umane.

Și totuși, pentru mine s-au inversat aceste clasice locuri simbolice ale omenirii. Am fost întemnițat aproape un sfert de veac sub trei regimuri politice ce s-au succedat în jumătatea secolului XX. Am făcut din celulă cel mai înalt și pur loc al mărturisirii de credință, al martiriului și al desăvârșirii spirituale. Căci în primul rând Hristos a fost întemnițat în acest secol. S-a urmărit prin metode demonice pierderea Bisericii și anularea spiritualității creștine. Deținuții acestor vremuri au sfințit celulele prin sfințenia pe care au realizat-o.

Mulți dintre foștii deținuți au căutat după eliberare un loc într-o chilie de mănăstire, ca o continuitate a spiritualității temnițelor, numai că nu au fost tolerați. De aceea n-au avut parte de chilii, ci de camere anonime, în blocuri uniforme ale veacului XX.

Foștii deținuți și-au continuat viețuirea lor spirituală și au sfințit camerele în care le-a fost dat să locuiască. Fiindcă omul sfințește locul.

Retras în camera lui de bloc, fostul deținut se roagă, meditează, studiază, cugetă, veghează asupra Bisericii și a omenirii, își formulează cu grijă concluziile la care a ajuns, speră în mântuirea lumii, este un slujitor al lui Dumnezeu și al oamenilor, cu toate că e anonim, discreditat, izolat, terorizat și anulat social. El crește în duh.

— Ioan Ianolide, Testamentul unui nebun.

Nu vă lăsați intimidați!

Presa inventează cuvinte și etichete tocmai pentru a vă distruge. Dacă voi vă lăsați intimidați de etichetele presei, sunteți pierduți. Ești pur? Stai cu fruntea sus. Ești tradiționalist? Foarte bine, ești tradiționalist! Luptăm împotriva unei modernități care este distructivă. Nu vă temeți de etichete! Mereu vi se vor pune etichete, mereu veți fi acuzați de ceva. Rostul creștinului în această lume este suferința. Acceptați suferința și mântuiți-vă pe voi și pe cei din jurul vostru!

În perioada interbelică, studenții de la Facultățile laice se implicau în activitățile culturale, scriau articole, poezii, chiar cărți. În ziua de azi, tineretul universitar nu prea rodește nimic. E firească starea asta de pasivitate sau ne îndemnați să ne implicăm pe măsura puterilor?

Da, bineînțeles. Voi sunteți intelectualii țării. Probabil că nu vă implicați pentru că aveți o oarecare repulsie față de cultura și literatura timpului. Creați voi o cultură adevărată!

Creați o cultură românească

Nu suntem susținuți.

Generația dintre războaie a fost ucisă. Puneți sufletul vostru, acolo! Mergeți înainte! Creați o cultură românească, o spiritualitate românească! De fapt, nu creați, ci continuați o spiritualitate românească care a fost totdeauna vie. Să știți că tradiția nu este numai o adăugare a elementelor. Tradiția este eliminatorie, ea a decis care Evanghelie este adevărată, pe unele le-a admis, pe altele le-a respins pentru că tradiția nu este numai un tezaur de acumulare, este un tezaur de purificare. Notați linia tradiției. Nu vă lăsați doborâți! Păi, dacă ați fi trecut prin ce am trecut eu, ce făceați? Dacă v-ați descurajat înseamnă că aveți o slăbiciune sufletească. Nu vă descurajați, întăriți-vă sufletul, încordați-vă forțele spirituale și intelectuale!

Voi veți crea curentul!

Ordinul lui Nicolae Ceaușescu

Pot să vă spun două vorbe, dar nu știu dacă vă încurajează. V-am spus că Ceaușescu hotărâse să mă extermine printr-o moarte violentă, dar să nu cadă vina asupra administrației închisorii. Și protestul meu a început de la ordinul lor: „Măi, popo, tu trebuie să ieși la lucru!”. Nu aveau nevoie de lucrul meu. Ce puteam eu să fac? Le-am zis: „Nu vreau să lucrez pentru că sunt nevinovat în închisoare și nu vreau să lucrez pentru o instituție care oprimă ființa umană și devine instrument de tortură pentru cetățeanul român”. Și ei mi-au zis: „Nu vrei să lucrezi? O să te determinăm să lucrezi”.

Și mi-au băgat în celulă doi deținuți. N-ați avut ocazia să vedeți criminali din închisoare pentru care ființa umană nu conta nici cât o muscă. Eu făceam cu ei o echipă. Eram o echipă de trei inși care făceam lădițe pentru fructe – Aiudul făcea aceste lădițe – și dacă nu făceam norma impusă de administrație, pierdeam orice drept la relația cu familia. Adică pierdeam pachetul, vizitele. Eu nu pierdeam nimic că nu aveam așa ceva, dar ei aveau.

Instituția de exterminare

Și în felul acesta, eu eram pus într-o situație foarte dificilă: să lipsesc pe oamenii aceștia de drepturile lor care erau condiționate de îndeplinirea normei. Și am pus în balanță în cugetul meu: fac compromisul de la principiul meu că nu pot să ajut o închisoare care nu este numai o instituție de sancționare a unei infracțiuni, ci este o instituție de exterminare?

Puteam eu să lucrez sau să nu lucrez? Dacă lucram, implicit susțineam un sistem opresiv. Dacă nu lucram, îi puneam pe acești oameni în situația de a-și pierde pachetul. N-a fost o decizie ușoară pentru că și una și alta implicau poziția mea față de Dumnezeu. Și, punând toate în balanță, am crezut că principiul credinței este mai mare decât principiul bunului trai, să spun așa, al îmbunătățirii condițiilor de trai celular. Și n-am lucrat.

Am primit amenințări: „Lasă, popo, că te învățăm noi minte!”. Oricum, bătaia în închisoare era o chestie ca pâinea zilnică. Din când în când îi chema administrația și se întorceau de acolo, turbați. Probabil, că li se reproșa de ce nu mă omoară. Eu sunt sigur că am fost apărat de Duhul Sfânt pentru că, fiind cu niște oameni care nu aveau niciun fel de morală și de reticență în a tortura și a ucide, nu m-au ucis.

Dacă-L ai pe Dumnezeu, ai într-adevăr vârtute și poți să răstorni cu bărbăția ta toate capcanele satanei.

Vă mulțumesc foarte mult.

(Extras din Revista Atitudini Nr. 72)

             Mama vrea să cânt…

                     de Virgil Maxim

Ce să-ţi cânt, mamă, ce să-ţi cânt?!...

Pe unde-am fost eu lumea nu cântă!

Ci numai tremură sub bici,

plânge şi priveghează

şi scuipă sânge...

Ce să-ţi cânt?!...

Te uiţi la mine, mamă,

ca la o arătare străină şi bolnavă…

Nu sunt stafie!

Sunt om, mamă!

Mi-e foame şi mie!

Dar, mai ales mi-i sete!

O, nu de apă!

De viaţă, mamă,

de viaţă-adevărată!

Fără ziduri…, fără lanţuri...,

fără paznici la poartă…,

fără Satan, în gânduri, de gardă...

O, mamă,

va veni o zi când nu vei mai plânge!

Şi-atunci fiul tău o să cânte,

Să cânte şi luminii, şi ţie,

Să cânte de bucurie

Cântec de mărire,

cum a cântat lui Dumnezeu,

David,

din psaltire!...

Când mă aflam în închisoare, mă îmbolnăvisem foarte tare. Aveam tuberculoză la amândoi plămânii, de asemenea patru vertebre erau atinse de tuberculoză. Aveam de asemenea tuberculoză intestinală, diabet, insuficiență cardiacă, hepatită și alte boli... Eram aproape de moarte.

La dreapta mea se afla un preot pe numele său Gherasim Iscu. El era egumenul unei Mănăstiri numite Tismana. Acest preot avea cam la vreo 40 de ani, fusese așa de mult chinuit, încât era aproape de moarte. Totuși avea fața liniștită!

Vorbea despre nădejdea lui de mântuire, de iubirea lui pentru Iisus Hristos, despre credința lui și era plin de bucurie. La stânga mea se afla comunistul care îl schingiuise pe preot până aproape de moarte. Acest comunist fusese arestat chiar de tovarășii săi.

Să nu mai credeți ce spune presa despre comuniști că îi urăsc pe preoți, sau că îi urăsc pe evrei. Nu-i adevărat! Ei urăsc pur și simplu! Urăsc pe oricine! Îi urăsc pe evrei, pe creștini, pe antisemiți, pe antihriști, urăsc pe toată lumea...

Un comunist urăște pe alt comunist! Se dușmănesc între ei fără resentimente. Și când un comunist dușmănește pe altul, unul pe altul se bagă la închisoare și îl bate și îl chinuiește ca și pe un creștin.

Exact asta se întâmplase că comunistul schingiuitor, care îl chinuise pe acest preot până aproape de moarte - fusese și el bătut până aproape de moarte de către tovarășii săi, și aproape ca își dădea sufletul. Sufletul lui se chinuia în ghearele morții.

În timpul nopții mă deșteaptă comunistul zicând:

— Domnule, fii bun, roagă-te pentru mine! Nu pot muri, am făcut o crimă înfricoșătoare! Mă tem!

Atunci am văzut o minune! L-am văzut pe preot în pragul morții chemând pe alți doi colegi de celulă. Sprijinindu-se pe spatele lor, a trecut încet pe lângă patul meu, s-a așezat pe marginea patului ucigașului său (comunistul) și-l mângâia pe cap.

Nu voi uita niciodată această priveliște! Un om schingiuit continuă să mângâie pe asasinul său. Aceasta este Iubirea adevărată! Putea găsi o mângâiere pentru acela...

Apoi preotul zise către comunist:

— Ești tânăr, nu știai ce făceai. Te iubesc din toată inima mea.

Dar nu a rostit așa simplu aceste cuvinte. Poți zice “iubesc” și să fie un simplu cuvânt de șase litere sec. Însă acest preot zicea cu adevărat: “Te iubesc din toată inima mea”.

Apoi a continuat:

— Dacă eu, care sunt păcătos, pot să te iubesc așa de mult, închipuiește-ți pe Hristos, Cel care este Iubirea întrupată, cât de mult te iubește! Și toți creștinii pe care i-ai chinuit, să știi, te iartă, te iubesc și Hristos te iubește. Îți dorește mântuirea ta cu mult mai mult decât ți-o dorești tu însuți.

Te temi și te îndoiești dacă este cu putință să ți se ierte păcatele. El dorește să-ți ierte păcatele mai mult decât tu însuți dorești să fii iertat. Dorește să fii cu El în Rai, mai mult decât vrei tu să fii în Rai cu El. Dar trebuie să te întorci spre El și să te pocăiești.

În această celulă a închisorii, unde nu mai era posibil să fie secrete, am auzit mărturisirea ucigașului (spovedania) înaintea propriei sale victime. Poate că viața este mai impresionantă în romane. Însă nici un romancier nu a scris vreodată așa ceva.

Victima, în pragul morții, primea spovedania ucigașului său și cel chinuit a dat dezlegare ucigașului său. S-au rugat împreună, s-au îmbrățișat unul cu celălalt. Preotul s-a întors înapoi la patul său și amândoi au murit în aceeași noapte.

Era noaptea de Crăciun. Dar nu o noapte de Crăciun în care ne-am adus pur și simplu aminte că înainte cu aproape 2000 de ani Iisus Hristos Se născuse. Era noaptea în care Iisus Hristos Se născuse în inima unui torționar comunist.

Acestea sunt lucruri pe care le-am văzut cu înșiși ochii mei!

— Mărturia unui deținut al închisorilor comuniste - anul 1950, România

"Între mine şi dumneavoastră stă conştiinţa.

Dumnezeu nu este de vânzare.

Tranzacţii de conştiinţă nu se pot face.

Pentru libertatea mea sufletească iau decizia de a muri.

Este bine să se spună răspicat adevărul, şi eu Adevărul Îl slujesc.

Nu sunt judecătorul altora, ci sunt mărturisitorul lui Dumnezeu.

Nu există zidire sub soare care să dureze fără Dumnezeu.

Dumneavoastră nu vreţi să-L primiţi pe Hristos, iar eu nu pot primi moartea sufletească."

— Valeriu Gafencu - Sfântul Închisorilor

• ✝️ Maica Domnului se arată lui Valeriu Gafencu în închisoare: ”Îndrăzniţi lumea e a lui Hristos!” / „Eu sunt dragostea ta. Să nu te temi. Să nu te îndoiești. Biruința va fi a Fiului meu. El a sfințit locul acesta acum pentru cele viitoare. Puterile întunericului cresc și încă vor mai înspăimânta lumea, dar vor fi spulberate. Fiul meu așteaptă pe oameni să se întoarcă la credință. Azi sunt mai cutezători fiii întunericului decât fiii luminii. Chiar de vi se va părea că nu mai e credință pe pământ, să știți că totuși izbăvirea va veni, dar ca prin foc și prin pârjol. Lumea mai are de suferit. Aici însă e multă credință și am venit să vă îmbărbătez. Îndrăzniți, lumea e a lui Hristos!”

• ✝️ Valeriu Gafencu: Prin Hristos iubesc pe toți. Este o cale atât de greu înțeleasă și acceptată de oameni! Dar sunt convins că este singura care duce spre fericire… / "Și, dragă mamă, aș vrea să știi că am suferit mult. În prima iarnă mă trezeam noaptea din somn și în singurătatea celulei, în frig și foame, priveam întunericul și șopteam încet, ca să aud numai eu, dar așa de tare ca să audă Dumnezeu: „Mamă, mi-e frig, mi-e foame!”. La început a fost greu de tot. Dumnezeu însă a fost mereu cu mine. Nu m-a părăsit nicio clipă. Am început să înfrunt suferințele trupului și încet-încet am început a gusta din bucuriile noi. Am văzut că sunt un om păcătos. M-am cutremurat de păcatele mele, de neputința mea. Mi-am dat seama atunci că eu, care doream cu toată inima o lume ideală, eu însumi eram un păcătos. Deci mai întâi trebuia să devin eu un om curat, un om nou. Și am început să mă lupt cu răul din mine. Încet-încet a coborât peste mine lumina adevărului. Am început să trăiesc fericirea în suferință. Și golul din inima mea, pe care eu așteptam să-l umple iubirea iubitei mele, l-a umplut Hristos, Iubirea cea mare. Și am înțeles atunci că mare cu adevărat este cel care are o dragoste mare, mare cu adevărat este cel care se vede pe sine mic. Azi sunt fericit. Prin Hristos iubesc pe toți. Este o cale atât de greu înțeleasă și acceptată de oameni! Dar sunt convins că este singura care duce spre fericire…"

• ✝️ Valeriu Gafencu - Comunismul se va duce. Puneți cărămidă creștină, căci ceea ce va veni va fi mult mai groaznic.

• ✝️ Valeriu Gafencu - Sfântul Închisorilor: acei oameni care fac în istorie compromisuri cu păturile politice ... / Atâta vreme cât 'Cezarul' e păgân și necreștin, creștinismul conviețuiește cu el pașnic, respectându-i domeniul, dar păstrând intactă autenticitatea credinței. De pildă, în Imperiul Roman nu s-a făcut nici un compromis de credință în fața Cezarului asupritor, chiar dacă asta a dus la răstigniri și arene cu fiare sălbatice. Deci acei oameni care fac în istorie compromisuri cu păturile politice, ascunzându-se adesea sub amintita învățătură a Domnului, părăsesc defapt și pe Dumnezeu, și pe oameni.

"Și, dragă mamă, aș vrea să știi că am suferit mult. În prima iarnă mă trezeam noaptea din somn și în singurătatea celulei, în frig și foame, priveam întunericul și șopteam încet, ca să aud numai eu, dar așa de tare ca să audă Dumnezeu: „Mamă, mi-e frig, mi-e foame!”.

La început a fost greu de tot. Dumnezeu însă a fost mereu cu mine. Nu m-a părăsit nicio clipă. Am început să înfrunt suferințele trupului și încet-încet am început a gusta din bucuriile noi. Am văzut că sunt un om păcătos. M-am cutremurat de păcatele mele, de neputința mea. Mi-am dat seama atunci că eu, care doream cu toată inima o lume ideală, eu însumi eram un păcătos. Deci mai întâi trebuia să devin eu un om curat, un om nou. Și am început să mă lupt cu răul din mine.

Încet-încet a coborât peste mine lumina adevărului. Am început să trăiesc fericirea în suferință. Și golul din inima mea, pe care eu așteptam să-l umple iubirea iubitei mele, l-a umplut Hristos, Iubirea cea mare. Și am înțeles atunci că mare cu adevărat este cel care are o dragoste mare, mare cu adevărat este cel care se vede pe sine mic.

Azi sunt fericit. Prin Hristos iubesc pe toți. Este o cale atât de greu înțeleasă și acceptată de oameni! Dar sunt convins că este singura care duce spre fericire…"

— Valeriu Gafencu

"Părintele Daniil a fost băgat într-o iarnă la celula numită Alba sau Frigider, cum i se mai spunea, la temperatura de -30° Celsius. Era o celulă fără geamuri, cu fecale şi urină peste tot, fiindcă acolo erau băgaţi cei care trebuiau să moară – practic erau condamnaţi la moarte prin frig. Erau îmbrăcaţi foarte sumar şi erau lăsaţi acolo cu foarte-foarte puţină mâncare atât înainte de a intra în celula respectivă, cât şi după ce au intrat în celulă.

Şi părintele a fost băgat cu un medic, un foarte bun prieten de-al părintelui. După ce au fost băgaţi amândoi în celulă de trei gardieni, părintele Daniil s-a aruncat imediat pe burtă, cu mâinile întinse în semnul Sfintei Cruci, cu faţa în toată mizeria de acolo şi i-a spus doctorului: Pune-te pe mine! Doctorul s-a aşezat cu spatele pe spatele lui în aceeaşi poziţie de Sfântă Cruce, iar după ce s-a aşezat i-a spus aşa: Doctore, nu mai spui nimic alt­ceva decât numai atât: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul.

Şi medicul spunea că în momentul când a început părintele Daniil rugăciunea, a intrat o lumină orbitor de strălucitoare în toată celula şi din clipa respectivă a pierdut noţiunea timpului. După ceva vreme, au fost bruscaţi de gardienii care au intrat în celulă, i-au ridicat de jos, şi după aceea au aflat că au rezistat acolo 8 zile, fără apă, fără mâncare, fără somn, fără nimic de îmbrăcat, la -30° Celsius.

Torţionarii când au intrat acolo şi când au pus mâna pe părintele Daniil era mai fierbinte decât atunci când l-au adus în celulă, iar în jurul lui totul se topise..."

• 🔴 Părintele Daniil Sandu Tudor — ucis prin tortură de către securitatea comunistă la Aiud: Ereziile s-au născut dintr-un zel exagerat și orb, mânjit de păcat "Fiecare exagerează partea de adevăr pe care o înțelege. De aici toate ereziile. Ereziile s-au născut nu din rea credință, ci din prea mult zel, însă zel orb, zel mânjit de păcat, zel profanat. Un creștin oricât de zelos ar fi, nu încetează de a fi un om de păcat. El e pe drumul mântuirii, nu e însă un mântuit. Omul schimbă în cădere avântul; zelul orbește și el. Există o grozavă cădere din prea mare râvnă. Pentru că râvna necumpănită lăuntric cu liniștea în Hristos, duce la îngâmfare, la orgoliul zelatorului. Zelatorul condamnă pe cel ce nu-i poate înțelege exagerarea sa și de aici îl tăgăduiește pe acesta, se desparte de acesta și îl ucide în sufletul său. De aici erezia, care e crima lăuntrică.” — Părintele Daniil Sandu Tudor — ucis prin tortură de catre securitatea comunistă la Aiud

• ✝️ 17 Noiembrie – 61 de ani de la nașterea în Ceruri a Cuviosului Părinte Daniil Sandu Tudor, mucenic al Aiudului. Mitropolitul Antonie Plămădeală, în monografia Rugul Aprins, își încheie prelegea cu următoarea concluzie: părintele Daniil Sandu Tudor „poate fi canonizat! (...) El a murit în închisoare la Aiud, unde a fost închis pentru Rugul Aprins, pentru credința lui. (...) El a murit în închisoare pentru credința lui! El ar putea intra foarte bine într-un catalog al martirilor creștini, pe care ar trebui să-l alcătuim noi astăzi, ar trebui să intre printre cei dintâi în acest catalog cu nume sau fără nume, martiri morți în închisori pentru credință, sfinți, cum sunt cei 40 de martiri din istoria creștinismului, și printre aceștia ar intra, fără îndoială, și Daniil Sandu Tudor”.

Constantin (Costache) Oprişan a fost cel mai torturat dintre torturaţi. De pildă, dacă voiau să facă pe cineva să bată pe altcineva, îl trimiteau întotdeauna la Costache. Deci el era ciuca bătăilor pentru toţi cei care cădeau şi acceptau să-şi bată aproapele. Dar nu numai că a fost cel mai torturat, dar era de o curăţie sufletească cum nu vă puteţi imagina. Deci, noi toţi ceilalţi care l-am cunoscut, l-am considerat o excepţie, nu un om. În închisoare, ştiţi care era porecla lui? „Serafim”. Când a murit, în toţi pereţii, a răsunat în Morse: „A murit Serafim”. Serafim, când şi-a dat duhul, era o zi neguroasă, povesteşte părintele Calciu. N-avem de ce să nu-l credem pentru că în afară de faptul că ştim că spune adevărul, lucrul acesta este confirmat şi de ceilalţi doi care erau atunci în celulă cu Costache.

Unul dintre ei e Marcel Petrişor. Deci era o zi neguroasă, nu era pic de lumină, nu era rază de soare, erau nori negri care fac ziua aproape un apus, un amurg şi toţi au zis: „Uite, plânge şi natura după el”. Însă în momentul în care l-au dezbrăcat şi l-au aruncat pe targă, bunul Dumnezeu l-a reîmbrăcat într-o rază de lumină. De unde a venit? De unde s-a iscat? Nu era pic de soare, sa-l fi căutat cu lumânarea. Chipul lui a devenit atât de luminos şi a fost atât de îmbrăcat în lumină încât, spune părintele Calciu, „părea făcut din aur”. Şi pe pieptul lui a apărut o floricică albastră care este simbolul credinţei şi al neuitării, al neîmpietririi. O floricică de nu-mă-uita. De unde a apărut?

Cine a pus-o? Ştim că pe toţi îi dezbrăcau înainte de a-i duce în groapa comună. Noi ziceam că îi dezbracă ca să-şi bată joc până şi în ultima clipă de trupul acela schingiuit. Am bănuiala că era un ritual demonic, de vreme ce atunci când l-au dezbrăcat pe Oprişan, l-a îmbrăcat Dumnezeu în lumină, nu în momentul în care şi-a dat duhul.

Şi atunci am înţeles foarte bine că diavolul a vrut să facă din noi o herghelie de animale, de oameni căzuţi din veşnicie, de oameni deveniţi animale, pierzând dreptul la mântuire, iar Domnul a pus în locul acestei herghelii, o legiune de martiri, mucenici, mărturisitori, oase sfinţite prin martiraj, oase care izvorăsc mir şi care fac minuni. Şi dintre mărturisitori, cei mai buni şi mai iscusiţi, au devenit sfinţi.

Aspazia Oțel Petrescu

Sfinte mucenice Constantin, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi !

Am primit pe e-mail de la fratele Mircea:

Un gând legat de Sfințîi Închisorilor

Sfântul Ioan Gură de Aur:

„Totuși Domnul le da și o altă răsplată celor ce primesc în casele lor pe ucenici; le arată că are mai multă grijă de gazde decât de cei găzduiți. Și le da prima cinstire, spunând:

„Cel ce va primește pe voi, pe Mine Mă primește; și cel ce Mă primește pe Mine, primește pe Cel Ce M-a trimis pe Mine”

Ce cinste poate egală cinstea de a primi în casă ta pe Tatăl și pe Fiul? Dar pe lângă această cinste le mai făgăduiește și o altă răsplată:

„Cel ce primește proooroc în nume de prooroc, plata de prooroc va lua; iar cel ce primește pe drept în nume de drept, plata de drept va lua”

[…] Și ca să cunoști că Domnul se îngrijește mai mult de gazde decât de cei găzduiți n-a spus atât: „Cel ce primește prooroc” sau „Cel ce primește pe drept”, ci a adăugat: „În nume de prooroc” și „În nume de drept”. Cu alte cuvinte: Dacă nu-l va primi pentru vreun ajutor lumesc, nici pentru vreo pricina trecătoare, ci pentru că este prooroc sau drept, va primi plata de prooroc sau plata de drept; va primi fie răsplată pe care trebuie să o ia un om care a găzduit pe un prooroc sau pe un drept, fie răsplată pe care o s-o primească de la Dumnezeu însuși proorocul sau dreptul. Același lucru l-a spus și Pavel: „Prisosința voastră să împlinească lipsa acelora, pentru că și prisosința acelora să împlinească lipsa voastră”.

[…] Spune-mi, care om n-ar primi, deschizând largi ușile casei lui, pe un general întors din război și din prima linie de lupta, încărcat cu victorii, acoperit de nenumărate răni și plini de sânge?

– Dar cine-i generalul acesta? Aș putea fi întrebat.

– Tocmai pentru a da răspuns acestei întrebări, Hristos a adăugat: „În nume de ucenic și de profet și de drept”, că să cunoști că răsplătește nu după vrednicia celui găzduit, ci după gândul celui ce găzduiește.”„

Eu cred că aceste cuvinte se potrivesc foarte bine și Sfinților Închisorilor (că sunt canonizați de către BOR sau nu). Și după mintea mea cele de mai sus s-ar traduce astfel:

„Cel ce primește în inima lui sfânt al închisorilor în nume de sfânt, plata de sfânt va lua.”

Dar, că să primești un sfânt al închisorilor în inima ta, mai întâi trebuie să-l cunoști pe acel sfânt / pe acei sfinți.

Nu poți iubi pe cineva dacă nu îl cunoști, nu îi cunoști viață.

Și asta se poate doar citind niște cărți, de exemplu:

• Viață Părintelui Calciu,

• Ioan Ianolide – Întoarcerea la Hristos,

• Marcel Petrișor – „Cumplite încercări, Doamne”,

• Virgil Maxim – „Imn pentru crucea purtată”,

• Demostene Andronescu – „Reeducarea de la Aiud”.

Mare folos și sprijin pentru aceste vremuri va avea cel ce citește aceste cărți.

• Sursa - blogul SACCSIV:
  
  https://saccsiv.wordpress.com/2024/07/18/un-gand-legat-de-sfintii-inchisorilor/

• Comentariul Ortodoxia.RO:

1. Să-i cinstim pe MĂRTURISITORII NEAMULUI ROMÂNESC citind zilnic - dacă se poate - sau măcar săptămânal ✝️ Acatistul Sfinților mărturisitori din închisorile comuniste

   
   Condacul 1:
   Pe Mărturisitorii cei aleşi ai lui Hristos, podoaba Bisericii noastre, pe cei ce în temniţă chinuri şi batjocuri au răbdat, ostaşii cei adevăraţi ai Domnului care cu puterea Crucii pe slujitorii satanei au ruşinat şi în ceruri se roagă pentru noi, cu dorire să-i lăudăm zicând: Bucuraţi-vă, Sfinţilor Mărturisitori, care în temniţă Golgota neamului aţi suit!
   
   Icosul 1:
   De la icoană şi de la altar aţi pornit să apăraţi dreapta-credinţă şi neamul românesc de urgia ateistă, şi nici prigoana, nici temniţa nu v-au îngrozit, ci cu tărie aţi stat împotriva uneltirilor satanei, pentru care bucurându-ne vă lăudăm zicând:
   
   Bucuraţi-vă, suflete de crin
   Bucuraţi-vă, că nu v-a întinat nici un chin
   Bucuraţi-vă, că robia neamului aţi voit a înfrânge
   Bucuraţi-vă, că pământul ţării l-aţi temeluit cu sânge
   Bucuraţi-vă, că vrăjmaşii lui Hristos v-au prigonit
   Bucuraţi-vă, că Domnul Iisus v-a sfinţit
   Bucuraţi-vă, că zdrobiţi fiind, iarăşi v-aţi ridicat
   Bucuraţi-vă, că gândul la sfinţi putere v-a dat
   Bucuraţi-vă, că viaţa v-a fost rugă şi plâns
   Bucuraţi-vă, că ardere de tot v-aţi adus
   Bucuraţi-vă, că darul Arhanghelului v-a umbrit
   Bucuraţi-vă, căci cu puterea cinstitei Cruci aţi biruit
   Bucuraţi-vă, Sfinţilor Mărturisitori, care în temniţă Golgota neamului aţi suit!

2. ✝️ Părintele Iustin Pârvu: Rugați-vă la Sfinții Români și la cei din temnițele comuniste și vă veți vindeca, pentru că ei sunt Sfinții noștri și așteaptă să le cerem rugăciunile mijlocitoare.

Alături de acești 16 Sfinți, dorim și cerem canonizarea Sfinților Închisorilor comuniste, Sfinți Mucenici și Mărturisitori, începând cu:

• VALERIU GAFENCU,
• IUSTIN PÂRVU,
• GHEORGHE CALCIU-DUMITREASA,
• IOAN IANOLIDE,
• ARSENIE PAPACIOC,
• ADRIAN FĂGEȚEANU,
• IOANICHIE BĂLAN,
• IUSTINIAN CHIRA
• și mulți alții...

Modele vii de trăire ortodoxă autentică și de asumare jertfelnică a Crucii lor asemenea Mântuitorului nostru Iisus Hristos pentru generațiile prezente și viitoare.

"Când am fost arestat, anchetatorul mi-a smuls CRUCEA de la gât și a aruncat-o în lada de gunoi.

Eu am luat-o de acolo.

El m-a bătut crâncen și a aruncat din nou CRUCEA la gunoi.

Eu nu m-am lăsat.

Iarăși, am ridicat CRUCEA și el m-a călcat în picioare.
După 8-9 încercări, ofițerul a cedat. M-a lăsat în pace ...

Fiind în camera de tortură, îmi spuneam: "Rezistă! Nu-l face de râs pe HRISTOS!" și poate nu mă crezi, frate, dar după 60 de lovituri nu mai simțeam nici o durere. Corpul singur lucra fără voia mea, parcă se autoanestezia. În închisoare încetezi să exiști, doar HRISTOS te ține în viață.

La ieșirea din Aiud am aflat că sărmana mea mamă, atunci când scria acatistul pentru preot, îmi trecea numele și la vii dar și la morți, neștiind nimic despre mine.

Avea mare dreptate - în pușcărie eram și viu și mort, deopotrivă."

— Părintele Adrian Făgețeanu

✝️ Părintele Adrian Făgețeanu: Când se știe precis ce va urma trebuie să te hotărești înainte, nu după❗

“Noi nu vom pieri ca nație, deși un episcop sârb și-a permis să zică că în rai nu se aude limba română. Dar se aude! Și încă foarte puternic! Noi, ca popor, ne-am câștigat mântuirea! Dar ce va fi cu rămășița, nu mai știm...” — Mărturisitoarea Aspazia Oțel Petrescu

„Treaba noastră cea mai asiduă este să nu ne pierdem speranţa! Pentru că vremurile sunt atât de opresive, încât atentează şi la această virtute, care este toiagul iubirii. Fără speranţă, iubirea singură devine neputincioasă! Să nu ne pierdem speranţa! În ce mă priveşte pe mine, lucrurile sunt foarte simple, eu sunt foarte aproape de deznodământ, dar mă gândesc la voi, cei tineri, cât de greu o să fie să nu vă pierdeţi speranţa şi să rămâneţi luminoşi şi înfloriţi în vremurile acestea atât de parşive”. — Aspazia Oțel Petrescu

Una din maici era bolnavă și se simțea foarte rău. Părintele Justin a trimis-o la spital pentru a-și face investigațiile medicale. În urma analizelor, a reieșit că maica avea un chist mare ovarian și noduli tumorali la sân, markerii tumorali erau de asemenea foarte mari. Nu făcuse puncție, dar diagnosticul era cam clar – cancer.

Maica, disperată, s-a dus la Părintele Justin să îi spună rezultatul analizelor și plângând i-a cerut Părintelui Justin ajutor, spunându-i că se roagă la mai mulți sfinți, printre care și cei tămăduitori: Nectarie, Pantelimon etc. Părintele Justin a lăcrimat împreună cu maica și i-a zis așa: „Măi, dar la Sfinții Români de ce nu vă rugați? Rugați-vă la Sfinții Români și la cei din temnițele comuniste și vă veți vindeca, pentru că ei sunt sfinții noștri și așteaptă să le cerem rugăciunile, iar ceilalți sfinți nu vor să ne ajute pentru că noi desconsiderăm pe proprii noștri sfinți români”.

Maica a făcut cum i-a zis Părintele, s-a rugat la Sfinții Români. După două săptămâni s-a dus să își repete analizele. Și minune! Cancerul dispăruse, și chistul și ganglionii. Sfinții au vindecat-o, prin rugăciunile și lacrima Părintelui Justin.

(Preluat din cartea „Părintele Justin Pârvu – Mărturii ale sfințeniei”, Mănăstirea Paltin Petru Vodă)

✝️ Acatistul Sfinților mărturisitori din închisorile comuniste

Condacul 1:
Pe Mărturisitorii cei aleşi ai lui Hristos, podoaba Bisericii noastre, pe cei ce în temniţă chinuri şi batjocuri au răbdat, ostaşii cei adevăraţi ai Domnului care cu puterea Crucii pe slujitorii satanei au ruşinat şi în ceruri se roagă pentru noi, cu dorire să-i lăudăm zicând: Bucuraţi-vă, Sfinţilor Mărturisitori, care în temniţă Golgota neamului aţi suit!

Icosul 1:
De la icoană şi de la altar aţi pornit să apăraţi dreapta-credinţă şi neamul românesc de urgia ateistă, şi nici prigoana, nici temniţa nu v-au îngrozit, ci cu tărie aţi stat împotriva uneltirilor satanei, pentru care bucurându-ne vă lăudăm zicând:

Bucuraţi-vă, suflete de crin
Bucuraţi-vă, că nu v-a întinat nici un chin
Bucuraţi-vă, că robia neamului aţi voit a înfrânge
Bucuraţi-vă, că pământul ţării l-aţi temeluit cu sânge
Bucuraţi-vă, că vrăjmaşii lui Hristos v-au prigonit
Bucuraţi-vă, că Domnul Iisus v-a sfinţit
Bucuraţi-vă, că zdrobiţi fiind, iarăşi v-aţi ridicat
Bucuraţi-vă, că gândul la sfinţi putere v-a dat
Bucuraţi-vă, că viaţa v-a fost rugă şi plâns
Bucuraţi-vă, că ardere de tot v-aţi adus
Bucuraţi-vă, că darul Arhanghelului v-a umbrit
Bucuraţi-vă, căci cu puterea cinstitei Cruci aţi biruit
Bucuraţi-vă, Sfinţilor Mărturisitori, care în temniţă Golgota neamului aţi suit!

✝️ Părintele Iustin Pârvu: Rugați-vă la Sfinții Români și la cei din temnițele comuniste și vă veți vindeca, pentru că ei sunt Sfinții noștri și așteaptă să le cerem rugăciunile mijlocitoare.

“Mi-au luat tot comuniștii. Ultima dată, a venit Cârnu cu o curea pe mână. «Spune!» N-am spus. M-a legat de mâini cu unu, care-a murit și el pe șoseaua spre București. «Îți dăm 300 de lei!» «Domnule căpitan, eu nu sunt Iuda, să-i vânz pe 30 de arginți…» M-a trântit pe jos. M-a legat și m-a bătut cu cauciucu’, de la ceafă la călcâi, și pe stânga, și pe dreapta. A dat Domnu’ de-a murit, și eu trăiesc, na! Da’ n-am luat banii lui. Apoi, m-au suit legată pe un scaun, de pe scaun pe masă, de pe masă, pe alt scaun. Mi-a zvârlit basmaua din cap. «Spune!» Purtam coada cu fundă. Mi-au aruncat fota și am rămas în ie. Mi-a legat coada sub cârligul de lamba din tavan. Coada era groasă. Eram și eu altfel la 38 de ani… Cârnu mi-a tras scaunu’, celălalt mi-a tras și masa. Coada mi-a ramas în cârlig și eu am căzut la pământ. Așa mi-au smuls păru'. Am făcut tratament și nu mi-a mai crescut. Da’ tot nu i-am vândut”. – Elisabeta Rizea

📜 Mărturisirea de credință a elevului mucenic Eduard Masichievici / ”A fost un șantaj, un șantaj pe care l-a aplicat ofițerul politic. Îl chema la birou – individual, bineînțeles – și le expunea situația existentă și posibilitatea de a primi niște lucruri de acasă, în schimbul actelor de trădare și al notelor informative pe care le dădeau. A fost și un caz deosebit: era un elev, Masichievici îl cheamă, i s-a spus că, dacă vrea să se salveze, să accepte această postură și o să primească de acasă medicamente. Ba chiar primise un pachet cu streptomicină. El i-a spus: „Uite streptomicina aici: vrei să dai…?” – „Nu. În aceste condiții nu accept” – a răspuns băiatul. Și atunci ofițerul, într-o replică sadică: „Atunci, pleacă și mori acolo, în credința ta.”

📅 Mucenicul Ion Fluieraş, unul din făuritorii actului Unirii de la Alba Iulia, ucis în chinuri cumplite, în închisoarea Gherla la 7 iunie 1953, om de mare demnitate și puritate sufletească. / Sînt convins că uciderea lui Flueraș a fost comandată de la București, iar autorii, morali și fizici n-au fost Juberian și Rek, ci Goiciu. Probabil că găsindu-l pe Flueraș în genunchi, în fața icoanei lui Hristos, prin turnătoria unui ticălos, Goiciu a avut pretextul ca să-i facă de petrecanie, asa cum le făcuse la Galați atîtor preoți sau celor pe care îi văzuse prin vizetă îngenuncheați, făcîndu-și rugăciunea. Numai Dumnezeu știe cine l-a ucis pe Flueraș, pentru vina că se ruga lui Dumnezeu să-i ierte necredința și păcatele. Acele cuvinte: „de acum nu mă mai tem”, îmi sună și azi dramatic în urechi.

✝️ Mărturisitorul Ioan Ianolide — n. 1919 - ✝ 1986 / „A fost un adevărat sfânt. Credinţa, comportarea, gesturile lui, toate îl aşază în rândurile sfinţilor… În timp ce în cameră se purtau discuţii, se iscau certuri, se povesteau dureri, se iveau nelinişti, Ianolide, cu figura lui de Făt Frumos, cânta psalmi, degajat de orice frământare lăuntrică. A fost un exemplu de viaţă, în închisoare, viaţă înconjurată de nimb dumnezeiesc”

✝️ Părintele Ioan Iovan de la Recea – Călugăr dârz, statornic şi anticomunist → / Comandantul Crăciun, printre alte mijloace de „reeducare”, le citea recalcitranţilor declaraţiile celor ce s-au „reeducat”. Nici aceia nu pot fi judecaţi. Numai cine a trecut prin teroarea închisorilor comuniste ştie ce-a fost acolo. Iar culmea obrăzniciei a fost că l-a provocat pe Părintele loan să citească din „Biblia hazlie”. Bineînţeles că n-a făcut lucrul acesta. Urmarea a fost că l-a transferat la Zarcă, cel mai teribil loc de chin din închisoarea din Aiud. Această secţie a închisorii era un loc de exterminare lentă, cu celule mici, întunecate şi umede.

✝️ Acatistul Sfinților mărturisitori din închisorile comuniste

Condacul 1:
Pe Mărturisitorii cei aleşi ai lui Hristos, podoaba Bisericii noastre, pe cei ce în temniţă chinuri şi batjocuri au răbdat, ostaşii cei adevăraţi ai Domnului care cu puterea Crucii pe slujitorii satanei au ruşinat şi în ceruri se roagă pentru noi, cu dorire să-i lăudăm zicând: Bucuraţi-vă, Sfinţilor Mărturisitori, care în temniţă Golgota neamului aţi suit!

Icosul 1:
De la icoană şi de la altar aţi pornit să apăraţi dreapta-credinţă şi neamul românesc de urgia ateistă, şi nici prigoana, nici temniţa nu v-au îngrozit, ci cu tărie aţi stat împotriva uneltirilor satanei, pentru care bucurându-ne vă lăudăm zicând:

Bucuraţi-vă, suflete de crin
Bucuraţi-vă, că nu v-a întinat nici un chin
Bucuraţi-vă, că robia neamului aţi voit a înfrânge
Bucuraţi-vă, că pământul ţării l-aţi temeluit cu sânge
Bucuraţi-vă, că vrăjmaşii lui Hristos v-au prigonit
Bucuraţi-vă, că Domnul Iisus v-a sfinţit
Bucuraţi-vă, că zdrobiţi fiind, iarăşi v-aţi ridicat
Bucuraţi-vă, că gândul la sfinţi putere v-a dat
Bucuraţi-vă, că viaţa v-a fost rugă şi plâns
Bucuraţi-vă, că ardere de tot v-aţi adus
Bucuraţi-vă, că darul Arhanghelului v-a umbrit
Bucuraţi-vă, căci cu puterea cinstitei Cruci aţi biruit
Bucuraţi-vă, Sfinţilor Mărturisitori, care în temniţă Golgota neamului aţi suit!

☠️ Criminalii din umbră: Cine au fost şefii torţionarilor comunişti? Studiul fostului deţinut politic Constantin Iulian demască autorii crimelor comuniste, cei aflaţi în funcţiile de decizie. / Mulţimea de evrei comunişti care apare în analiza făcută, evrei securişti la care au ajuns „demascările” scrise la Piteşti, „demascări” pe care aceştia le-au prelucrat, dispunând, după cum am mai arătat noi arestări şi noi anchete, mi-au întărit convingerea că în experimentul Piteşti a existat pe lângă aplicarea dispoziţiei NKVD NK/003/47 şi o răzbunare a acestor cadre din Securitate. Aceasta şi prin faptul că în reeducare s-a pus accent şi pe batjocorirea simbolurilor şi tainelor creştine, iar Mişcarea Legionară a fost atacată şi denigrată continuu. Legătura cauzală ce se poate face în această direcţie este că Mişcarea Legionară, de la înfiinţarea ei, s-a declarat adversară a comunismului vehiculat în România prin mulţi evrei. Trebuie să precizez că nu toţi evreii pot fi învinuiţi de aceste crime, ci numai acei care efectiv au acţionat în Securitate. Sunt convins că aceste cercetări pentru scoaterea la lumină a criminalilor din umbră care au organizat şi exploatat experimentul Piteşti vor continua, pentru ca toţi vinovaţii să fie cunoscuţi şi condamnaţi de istorie.