🌿 "Smerenia este o pasăre cerească care nu poate fi prinsă de mâinile mândriei. Ea se naște în inimă atunci când omul își vede păcatele ca nisipul mării și își dă seama că fără ajutorul lui Dumnezeu nu poate face nici măcar un pas. Nu spuneți: "Eu m-am îndreptat", pentru că îndreptarea noastră este un miraj. Numai Domnul poate curăța sufletul. Pocăința nu înseamnă lacrimi pentru trecut, ci hotărârea de a schimba viitorul. Plângeți pentru păcatele voastre, dar nu disperați: mila lui Dumnezeu este la fel de imensă ca oceanul, iar o picătură de smerenie sinceră poate depăși toate fărădelegile voastre." ☦ Shiegumenul Savva Ostapenko.

☦️ Schiegumenul Savva Ostapenko — sporirea duhovnicească înseamnă însușirea cu adevărat a smereniei / "Cu cât un om este mai sporit duhovnicește, cu atât vede mai clar cât de mare este Domnul și cât de umil și neajutorat este el însuși, și cu atât mai mult se pleacă în fața măreției lui Dumnezeu ... și în toate lucrurile cere ajutor de la Cel Preaînalt". ☦ Schiegumenul Savva Ostapenko

☦️ Schiarhimandritul Savva (Ostapenko): Este imposibil ca sufletul să aibă pace, dacă nu cerem Domnului din toate puterile noastre să iubim oamenii. / "Pentru liniștea sufletească trebuie să ne antrenăm sufletul să îl iubim pe cel care ne-a jignit și să ne rugăm imediat pentru el. Dacă îl urâm pe fratele nostru sau îl condamnăm, mintea noastră se va întuneca și ne vom pierde pacea și îndrăzneala față de Dumnezeu. Este imposibil ca sufletul să aibă pace, dacă nu cerem Domnului din toate puterile noastre să iubim oamenii. Cel care poartă pacea Duhului Sfânt revarsă pacea asupra altora, iar cel care poartă un duh rău varsă răul asupra altora". ☦ Schiarhimandritul Savva (Ostapenko).

🟥 Schiegumenul Savva Ostapenko - despre înjurătură / „Unul dintre obiceiurile proaste sunt înjurăturile. Îngerul păzitor unei astfel de persoane plânge, iar diavolul se bucură. De la o astfel de persoană Maica Domnului își ia acoperământul și Ea însăși se retrage de la el. Pentru înjurături, Dumnezeu îngăduie necazuri, boli, și multe nenorociri să i se întâmple unei persoane.” — Schiegumenul Savva Ostapenko

✝️ Sfântul Cuvios Paisie Olaru: Psaltirea unită cu postul și smerenia sunt cele mai puternice arme împotriva diavolilor. / “Psaltirea unită cu postul și smerenia sunt cele mai puternice arme împotriva diavolilor. Cu acestea, Sfinții izgoneau diavolii din lume și coborau pe îngeri pe pământ. Că cine citește psalmii, imită pe îngeri și cântă împreună cu ei!” ☦ Sfântul Cuvios Paisie Olaru

✝️ Sfântul Isaac Sirul: Urmează smeririi inimii și vei vedea cum te va dezlega de răutate / “Pentru că după măsura smeritei tale cugetări ți se dă răbdare în necazuri și potrivit cu răbdarea ta este ușurată povara greutăților tale și vei avea parte de mângâiere, și potrivit cu mângâierea ta sporește iubirea ta pentru Dumnezeu, și potrivit cu iubirea ta sporește bucuria ta în Duhul Sfânt. Tatăl nostru cel milostiv, când binevoiește să-i ușureze în ispitele lor pe cei care sunt întru adevăr fiii Săi, nu le ridică ispitele, ci le dă răbdare în ispite, și ei primesc toate aceste bunătăți prin răbdare, spre desăvârșirea sufletelor lor. Să ne învrednicească și pe noi Hristos să răbdăm relele, prin harul Lui, pentru iubirea Lui, întru mulțumirea inimii! Amin.” — Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte ascetice, vol. II, Cuvântul 31, Ed. Sf. Nectarie, Arad, pp. 15-17.

📜 Evanghelia de la Luca, Cap. XVIII, Vers. 10-14 - a Vameșului și a Fariseului / „Doi oameni s'au suit la templu să se roage; unul fariseu şi celălalt vameş. Fariseul, stând drept, aşa se ruga în sine: Dumnezeule, mulţumescu-Ți că nu sunt ca ceilalţi oameni, răpitori, nedrepţi, adulteri, sau chiar ca acest vameş; postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate câte câştig. Iar vameşul, departe stând, nici ochii nu voia să şi-i ridice spre cer, ci-şi bătea pieptul, zicând: Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului! Vă spun Eu vouă: Acesta s'a coborât la casa sa mai îndreptăţit decât acela. Că tot cel ce se înalţă pe sine va fi smerit, iar cel ce se smereşte pe sine se va înălţa“.

📜 Acatist de pocăință pentru iertarea păcatelor / M-ai adus în viaţa aceasta din dragoste şi bunătate, spre a mă bucura de toate darurile Tale, pe care cu milostivire mi le-ai dat şi spre a urma legea Ta, dar eu neascultând, m-am aflat departe de Tine, pentru aceasta strig din adâncul sufletului: Iartă-mă, Doamne, Tatăl, Mântuitorul şi Mângâietorul meu!

🙏 O rugăciune: "Doamne, ridică omul care a căzut ..." Călăuzeşte paşii celui care nu ştie încotro trebuie să meargă. Mângâie sufletul cuprins de întristare, şterge lacrima celui care plânge şi vindecă durerea pe care o vezi doar Tu. Amin!

“Psaltirea unită cu postul și smerenia sunt cele mai puternice arme împotriva diavolilor. Cu acestea, Sfinții izgoneau diavolii din lume și coborau pe îngeri pe pământ. Că cine citește psalmii, imită pe îngeri și cântă împreună cu ei!” ☦ Sfântul Cuvios Paisie Olaru

• ✝️ Binecuvântarea Sfântului Paisie Olaru de la Sihla

  Domnul să te audă.
  Domnul să te vadă.
  Domnul să te iubească.
  Domnul să te însoțească.
  Domnul să te apere.
  Domnul să te călăuzească.
  Domnul să te mângâie.
  Domnul să te ajute.
  Domnul să te apere de vrăjmași.
  Domnul să-i îmblânzească.
  Domnul să-ți moaie inima.
  Domnul să te facă să nu ții minte răul.
  Domnul să te ajute să nu faci răul.
  Domnul să te călăuzească să faci binele.
  Domnul să te facă milostiv.
  Domnul să-ți dea putere să ierți.
  Domnul să te facă să vezi în alții partea cea bună.
  Domnul să te ocrotească și un colțișor de rai să-ți dăruiască!
  
  Așa să ne ajute Dumnezeu.
  
  Amin!
  
  — Sfântului Paisie Olaru de la Sihla

• ✝️ Gânduri la început de post:

  Domnul Dumnezeu,
  Preamilostivul,
  să vă binecuvinteze. 🙏
  
  Binecuvintează, Doamne,
  pe robii Tăi aceştia şi rugăciunea lor,
  şi dragostea lor, şi credinţa lor, şi bucuria lor,
  şi smerenia lor, şi răbdarea lor.
  
  Binecuvintează, Doamne, osteneala lor,
  şi căsuţa lor, şi pâinea lor, şi copiii lor,
  şi viaţa lor şi cu sfârşit bun îi miluieşte,
  iar dincolo, la ziua Judecaţii,
  un colţişor de rai le dăruieşte,
  că binecuvântat eşti în vecii vecilor.
  
  Amin!
  
  Să ne întâlnim la poarta raiului.
  
  — Sfântului Paisie Olaru de la Sihla

“Pentru că după măsura smeritei tale cugetări ți se dă răbdare în necazuri și potrivit cu răbdarea ta este ușurată povara greutăților tale și vei avea parte de mângâiere, și potrivit cu mângâierea ta sporește iubirea ta pentru Dumnezeu, și potrivit cu iubirea ta sporește bucuria ta în Duhul Sfânt. Tatăl nostru cel milostiv, când binevoiește să-i ușureze în ispitele lor pe cei care sunt întru adevăr fiii Săi, nu le ridică ispitele, ci le dă răbdare în ispite, și ei primesc toate aceste bunătăți prin răbdare, spre desăvârșirea sufletelor lor. Să ne învrednicească și pe noi Hristos să răbdăm relele, prin harul Lui, pentru iubirea Lui, întru mulțumirea inimii! Amin.” — Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte ascetice, vol. II, Cuvântul 31, Ed. Sf. Nectarie, Arad, pp. 15-17.

• ✝️ Sfântul Isaac Sirul: Crezi că ești smerit? Pune-te singur la încercare! / Cel ce este cu adevărat smerit, atunci când este nedreptățit, nu se tulbură, nici nu se apără în privința acestui lucru, de care a fost nedreptățit; ci primește clevetirile ca și cum ar fi adevărate și nu se îngrijește să-i convingă pe oameni că a fost clevetit, ci își cere iertare.

• ✝️ Sfântul Isaac Sirul: Oricine simte păcatele lui proprii este mai presus decât acela care învie morții cu rugăciunea. / ... Oricine suspină un ceas pentru sufletul său este mai presus decât acela care aduce foloase la toată lumea cu învățătura lui. Oricine se învredniceşte să vadă și să cunoască propria sa boală este mai presus decât acela care s-a învrednicit să vadă îngeri, deoarece acesta a văzut pe îngeri cu ochii trupeşti, acela însă se vede pe sine însuşi cu ochii înțelegători ai sufletului.

„Fecioara Maria a fost împodobită de Dumnezeu cu toate darurile Preasfântului Duh.

Însă cel mai mare dar care a învrednicit-o să fie Născătoare de Dumnezeu și i-a adus negrăita cinste și slavă a fost, nu fecioria, ci darul smereniei.

Fără acest dar toate celelalte nu i-ar fi fost de folos. Smerenia a fost adevărata pricină de slavă și de cinste Preacuratei Fecioare, mai mult decât toate darurile pe care le avea.

Să avem smerenie și dragoste către toți oamenii, știind că fără smerenie, fără iubire și credință dreaptă nimeni nu se poate mântui. Am căzut din rai prin mândrie. Să ne urcăm din nou la Dumnezeu prin smerenie.”

— Părintele nostru Ilie Cleopa, Predică la Buna Vestire

Cuvântul spus din mintea proprie nu pricinuiește schimbare în suflete pentru că este trup.

Însă cuvântul lui Dumnezeu, care se naște din Duhul Sfânt, are lucrare dumnezeiască și schimbă sufletele. Duhul Sfânt nu coboară cu aparate.

Duhul Sfânt coboară singur în om, atunci când acesta împlinește condițiile duhovnicești.

Condiția duhovnicească este ca omul să-și curețe de rugină cablurile sale duhovnicești, să devină conductor bun, ca să poată primi curentul duhovnicesc al luminării dumnezeiești, făcându-se în felul acesta savant duhovnicesc.

De multe ori, mintea se obosește ani întregi ca să învețe una-două limbi străine - în vremea noastră aproape toți oamenii cunosc limbi străine - dar fiindcă aceste limbi nu au nici o legătură cu limbile Sfintei Cincizecimi, trăim cea mai mare babilonie.

Mare rău este atunci când teologhisim sec, iar mintea noastră o prezentăm drept Duhul Sfânt.

Aceasta se numește "encefalologie", care naște babilonia, în timp ce în Teologie există multe limbi, multe harisme, dar toate aceste limbi conglăsuiesc, pentru că Unul este Stăpânul lor, Duhul Sfânt al Cincizecimii, iar Limbile Lui sunt de foc.

- Părinte, troparul spune că Sfântul Duh totdeauna dăruiește...

- Da, dăruiește, dar acolo unde încape. Dacă nu încape, cum va dărui? Mai mare valoare are un cuvânt al unui om smerit care se nevoiește, cuvânt ce iese cu durere din adâncul inimii sale, decât o grămadă de cuvinte filologice ale omului neinteriorizat, care ies cu viteză de pe limba lui instruită, dar care nu spune nimic sufletelor, pentru că este trup, iar nu limbă de foc a Sfintei Cincizecimi.

— Cuviosul Paisie Aghioritul, Cu durere și dragoste pentru omul contemporan, Editura Evanghelismos - 2022

„Doi oameni s'au suit la templu să se roage; unul fariseu şi celălalt vameş. Fariseul, stând drept, aşa se ruga în sine: Dumnezeule, mulţumescu-Ți că nu sunt ca ceilalţi oameni, răpitori, nedrepţi, adulteri, sau chiar ca acest vameş; postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate câte câştig. Iar vameşul, departe stând, nici ochii nu voia să şi-i ridice spre cer, ci-şi bătea pieptul, zicând: Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului! Vă spun Eu vouă: Acesta s'a coborât la casa sa mai îndreptăţit decât acela. Că tot cel ce se înalţă pe sine va fi smerit, iar cel ce se smereşte pe sine se va înălţa“.

Tâlcuirea Evangheliei a vameșului și a fariseului – Preot Iosif Trifa

Ce evanghelie minunată şi ce învăţătură minunată despre smerenie şi trufie! Doară nicăieri în Sf. Scriptură nu se arată atât de grăitor virtutea smereniei şi păcatul trufiei ca aici, în evanghelia aceasta.

De la vameş să luăm pildă de smerenie şi căinţă pentru păcatele noastre. Vameşul îşi dusese păcatele la biserică şi, aşezându-se cu ele ruşinat, acolo, înapoi, lângă uşă, le stropea cu lacrimile părerii de rău.

Aşa să facem şi noi. „Smerenia este temelia vieţii noastre celei creştineşti – zice Sf. Ioan Gură de Aur. Măcar de ai zidi tu cât de mult, măcar de ai strânge mii de rugăciuni, de ajunări şi de fapte bune, de nu le vei pune pe temelia aceasta, întru deşert şi lesne va cădea zidirea lor, pe nisip fiind aşezată… Nimic nu este în faptele noastre cele bune care să nu aibă lipsă de smerenie. De vei aduna rugăciune ori milostenie, ori ajun, ori altă bunătate, fără smerenie toate îndată cad. Precum mândria este izvorul tuturor răutăţilor, aşa smerenia, început tuturor faptelor bune.“

Smerenia este temelia vieţii creştineşti, iar temelia smereniei este cunoaşterea păcatului şi căinţa pentru păcat. „Nimic nu-l poate smeri pe om aşa tare ca păcatul şi cunoașterea lui“ – zice Sf. Ioan Gură de Aur.

Fariseul tocmai această temelie n-o avea. În biserică, în faţa lui Dumnezeu, el nu zicea: „Doamne, iartă-mă că n-am putut face tot ceea ce ar fi trebuit să fac!“ Nu zicea nici măcar aşa: „Doamne, mulţumescu-Ţi că m-ai ajutat să fac asta şi asta!“ Ba, încă mai mult decât atât, el se lăuda pe sine însuşi şi-l hulea pe aproapele. Nu aşa făcea vameşul. Acolo, după uşa bisericii, el stătea cu sufletul smerit în faţa lui Dumnezeu şi, din adâncul sufletului său, se ruga aşa: „Dumnezeule, sunt un păcătos, sunt cel mai mare păcătos!… Pentru mulţimea păcatelor mele nu sunt vrednic să caut cu ochii mei spre cer… Înaintea Ta, Doamne, stau toate strâmbătăţile mele. Înaintea Ta stau toate suspinele săracilor pe care i-am asuprit. Nici un gând şi nici un lucru nu este pe care să nu-l ştii Tu, Doamne. Dar a răspunde nu pot, iar a fugi n-am unde. Dumnezeule, milostiv fii mie păcătosului! Cu lacrimi fierbinţi, Te rog, milostiv fii mie, păcătosului şi mă iartă pe mine, ticălosul!“

Smerenia este începutul mântuirii. „Smerenia – zice Fericitul Augustin – este scara ce ne înalţă la cele cereşti.“ „Smerenia – zice Sf. Ioan Gură de Aur – este căruţa ce ne ridică la cer“. Celor smeriţi, Dumnezeu le dă har (Pilde 3, 34).

Odată, Fericitul Augustin a fost întrebat:

– Care este virtutea cea dintâi şi cea mai mare?

– Smerenia! a răspuns Fericitul Augustin.

– Iar după smerenie, care vine în rândul al doilea?

– Smerenia! a răspuns iarăşi Fericitul Augustin.

– Iar în rândul al treilea? întrebă omul mirat.

– Smerenia! răspunse şi a treia oară Fericitul Augustin.

Smerenia este cea mai aleasă dintre toate virtuţile. Vom spune însă îndată că această virtute se poate învăţa numai în şcoala Mântuitorului, în şcoala Golgotei, în şcoala Celui care a zis: „Învăţaţi de la Mine, căci sunt blând şi smerit cu inima!“ (Matei 11, 29).

Şi să nu credeţi că e o lecţie uşoară aceasta. E lecţia cea mai grea. Citiţi cu luare-aminte prin Noul Testament şi veţi afla cu câtă greutate i-a scos Iisus chiar şi pe Apostolii Săi de sub ispita trufiei (când discutau care dintre ei să fie „mai mare“).

Iisus Mântuitorul – Care S-a smerit pe Sine până la moarte de cruce – rămâne pilda desăvârşită de smerenie pentru toate vremile şi pentru toţi oamenii. Oricine păşeşte cu adevărat pe urmele Domnului câştigă şi virtutea smereniei. Oricine intră cu adevărat în şcoala Golgotei trăieşte o viaţă de neîncetată smerenie. Dragostea şi smerenia sunt „semnul“ că cineva trăieşte cu adevărat Evanghelia Mântuitorului.

Faţă de virtutea smereniei, cât de urâte sunt trufia şi mândria! Trufia este răsuflarea Satanei. Mândria este ispita cea grozavă cu care diavolul a câştigat cea dintâi biruinţă în grădina Edenului şi cu care câştigă şi azi cele mai multe biruinţe. Răsadul tuturor relelor este mândria – zice înţeleptul Sirah. Şi, vai, este plină lumea de roadele acestui răsad blestemat.

Luxurile, făloşiile, trufiile, împerecherile, zavistiile, duşmăniile, dihoniile politice, toate au răsărit şi răsar, de regulă, din răsadul cel diavolesc al trufiei. În special, lumea de azi este plină de duhul cel satanic al trufiei.

Se ţin oamenii de azi sfătoşi, învăţaţi; nu le mai trebuie nici sfaturi, nici Evanghelie. Ei ştiu de toate. Eu vorbesc de oamenii din popor. Între domni e şi mai şi… Aproape toţi „intelectualii“ îşi fac „un titlu de mândrie“ (ce potrivită expresie!) să nu mai creadă în „superstiţiile“ religiei. Vai, ce seceriş grozav are diavolul şi azi în lume cu ispita trufiei. Răcirea dragostei şi trufia sunt semnele cele mai grăitoare despre cât de mult s-a depărtat „creştinătatea“ de azi de duhul Evangheliei.

„Tot cela ce se înalţă smeri-se-va, iar cel ce se smereşte înălţa se-va“, zice Evanghelia de duminică. Vedeţi, aici sunt două scări deosebite.

„Tot cel ce se smereşte înălţa-se-va“ – asta-i scara lui Dumnezeu, pe care o vedem pe tot locul prin Biblie. Din groapă şi din temniţă l-a ridicat Domnul pe Iosif, fiul lui Iacov. Din apele Nilului l-a scos pe Moise şi l-a făcut conducătorul unui popor. De la oi l-a chemat pe David-proorocul; de la plug, pe Elisei; de la pescuit, pe Apostoli etc. Ce pildă minunată de smerenie este şi Ioan Botezătorul, Înainte-Mergătorul Domnului!

„Şi tot cela ce se înalţă smeri-se-va“ – asta-i scara diavolului, pe care, aşijderea, ne-o arată Biblia. Faraon îl întreba pe Moise: „Cine este Dumnezeul Acela de Care îmi vorbeşti?“ Şi, pe urmă, s-a înecat în apele mării. Nabucodonosor se lăuda cu Babilonul şi, pe urmă, a ajuns să pască iarbă. Pe Irod cel trufaş, l-au ros viermii etc.

Dumnezeu smereşte mai întâi şi apoi ridică. Diavolul, pe de altă parte, îl ridică mai întâi pe om şi apoi îl răstoarnă şi îl umileşte.

Smeriţi-vă sub mâna cea tare a lui Dumnezeu, ca să vă înalţe în vremea cercetării (I Petru 5, 6).

Rugăciune

Ca vameşul stau şi eu în faţa Ta, Doamne. Pentru mulţimea păcatelor şi a fărădelegilor mele stau şi eu aplecat cu vameşul, nici măcar ochii mei fiind vrednic să-i ridic spre cer. Ca şi vameşul îmi bat şi eu pieptul, zicând: totul este rău şi stricat în mine. Nu este nimic bun în mine; totul este otrăvit de păcat. „Tot capul meu este bolnav şi toată inima mea sufere de moarte“ (Isaia 1, 5). „Inima mea s-a tulburat întru mine şi frica morţii a căzut asupra mea“ (Psalm 54, 4). „Intrat-au ape până la adâncul sufletului meu“ (Psalm 68, 1). „Păcatul meu înaintea mea este pururea“ (Psalm 50, 4) şi înaintea Ta, Doamne. Înaintea Ta stau toate păcatele şi răutăţile mele. A răspunde pentru ele nu pot, şi a fugi n-am unde. Ca vameşul mă aplec şi eu în faţa Ta, Doamne, şi cu lacrimi mă rog Ţie: „Dumnezeule, milostiv fii şi mie, păcătosului, şi mă iartă! Multe sunt păcatele mele, dar mila Ta, Doamne, mai mare este. Deci nu mă lăsa pe mine în deşert. Vezi smerenia mea, Doamne, şi mă scoate din adâncul pierzării!“ (Psalm 118, 153).

Iisuse, preascumpul meu Mântuitor! Tu singur ştii ce fariseu mare trăia odată şi în mine. Îţi mulţumesc, preabunule Doamne, că m-ai chemat în şcoala suferinţelor, în şcoala smereniei, ca să mă scapi de acest fariseu. „Bine este mie, Doamne, că m-ai smerit, ca să învăţ îndreptările Tale“ (Psalm 118, 71). Bine este mie, Doamne, şi de-a pururi Te slăvesc pe Tine, Doamne, că m-ai chemat în şcoala cea mare a Golgotei, să mă înveţi a mă smeri. Ajută-mi, preascumpul meu Mântuitor, să pot trăi în smerenia Crucii Tale până la sfârşitul vieţii mele! Întăreşte-mă neîncetat, căci fariseul din mine poate încă n-a murit de tot. Ispititorul i-a încercat chiar şi pe Apostolii Tăi cu ispita trufiei şi el umblă şi azi cu această ispită tocmai după aleşii Tăi. Îngenunchează-mă neîncetat, preascumpul meu Mântuitor, sub Crucea Ta şi mă ţine neîncetat în acest loc preasfânt, căci acesta este singurul loc unde ispita trufiei nu mai are nici o putere.

„Suflete al meu, smereşte-te neîncetat“ (cf. I Petru 5, 6) sub braţele Celui Care „S-a smerit pentru tine până la moartea pe cruce.“ Amin.

Preot Iosif Trifa, Tâlcuirea evangheliilor duminicilor de peste an

• 📜 Acatist de pocăință pentru iertarea păcatelor / M-ai adus în viaţa aceasta din dragoste şi bunătate, spre a mă bucura de toate darurile Tale, pe care cu milostivire mi le-ai dat şi spre a urma legea Ta, dar eu neascultând, m-am aflat departe de Tine, pentru aceasta strig din adâncul sufletului: Iartă-mă, Doamne, Tatăl, Mântuitorul şi Mângâietorul meu!

• 🙏 O rugăciune: "Doamne, ridică omul care a căzut ..." Călăuzeşte paşii celui care nu ştie încotro trebuie să meargă. Mângâie sufletul cuprins de întristare, şterge lacrima celui care plânge şi vindecă durerea pe care o vezi doar Tu. Amin!

• ✝️ Sfântul Isaac Sirul: Crezi că ești smerit? Pune-te singur la încercare! / Cel ce este cu adevărat smerit, atunci când este nedreptățit, nu se tulbură, nici nu se apără în privința acestui lucru, de care a fost nedreptățit; ci primește clevetirile ca și cum ar fi adevărate și nu se îngrijește să-i convingă pe oameni că a fost clevetit, ci își cere iertare. Că unii și-au atras asupră-le numele de „neastâmpărați”, deși în realitate nu erau așa; iară alții au răbdat să fie numiți curvari, deși erau departe de curvie, iar rodul păcatului, pe care nu-l făcuseră, cu lacrimi l-au mărturisit în public și cereau iertare pentru o nelegiuire pe care n-o făptuiseră − deși erau cununați cu toată curăția și nevinovăția în sufletele lor −, cu plângere, de la cei ce-l nedreptățiseră. Și alții iarăși, ca să nu fie lăudați pentru viața îmbunătățită care era în ei, se prefăceau nebuni, fiind îndulciți cu sarea (înțelepciunea) dumnezeiască și adânciți în liniștea lor, încât ajungând în culmea desăvârșirii, au avut de crainici ai bărbăției lor pe Sfinții Îngeri. Tu crezi că ai smerenie; alții se învinovățesc pe sine-și, tu însă nu suferi nici când alții te învinovățesc, și te declari plin de smerenie. Dacă ești smerit cu cugetul, pune-te singur la încercare, și vezi de poți răbda nedreptatea, fără să te tulburi. — Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoință, Editura Bunavestire, Bacău, 1997, pp. 253-254

• ✝️ Părintele Dumitru Stăniloae: „Smerenia e opusul obrăzniciei grosolane, care pe toate le murdăreşte, care n-are respect de nimic” / Smerenia susţine o sensibilitate delicată în om chiar faţă de fiinţa lui proprie, chiar faţă de trup, ştiind că chiar acesta e un organ plin de taine dat omului de Dumnezeu pentru a-i fi un mediu de manifestarea a sentimentelor curate şi a a faptelor bune ale sufletului. Căci smerenia e opusul obrăzniciei grosolane, care pe toate le murdăreşte, care n-are respect de nimic, pentru că nu înţelege nimic din realitate, pentru că nu vede în nimic prezenţa lui Dumnezeu. (Părintele Dumitru Stăniloae, nota 449 la Varsanufie şi Ioan, Scrisori duhovniceşti, în Filocalia XI, Editura Humanitas, Bucureşti, 2009, p. 449)

• ✝️ Nu câştigă cel deştept, nici cel de neam bun, nici cel care vorbeşte fără încetare şi nici bogatul, ci cel care este batjocorit şi rabdă îndelung. / "Nu câştigă cel deştept, nici cel de neam bun, nici cel care vorbeşte fără încetare şi nici bogatul, ci cel care este batjocorit şi rabdă îndelung. Cel care este nedreptăţit şi iartă, cel care este defăimat şi tace, cel care se face pe sine burete de şters şi şterge cu el tot ceea ce aude de la ceilalţi, oricât de înţelept ar părea. Acesta se curăţeşte şi străluceşte mai mult decât ceilalţi. Acesta ajunge la măsuri mari. Acesta se hrăneşte din vederea tainelor dumnezeieşti. În fine, acesta este încă de aici în Rai. Iar când va veni ceasul morţii, numai ce se vor închide ochii aceştia pământeşti, se vor deschide ochii cei dinlăuntru, ochii sufletului. Şi în timp ce se gândeşte la cele de acolo, se află dintr-o dată în cele pe care le doreşte, fără măcar să înţeleagă cum s-a întâmplat aceasta. De la întuneric merge la lumină, de la necazuri, la odihnă, de la tulburare, la liman liniştit, de la război, la pacea veşnică." (Gheron Iosif Isihastul, Mărturii din viața monahală)

• ✝️ Părintele Proclu Nicău: Să nu uitați de smerenie ... Unde e judecată de om, Duhul Sfânt nu mai este! / Să nu uitați de smerenie. Și fiți cu grijă, diavolul dă mereu târcoale. Mai ales dacă aveți daruri! Nu aveți nevoie de lauda nimănui. Să știți că nu sunt de la voi darurile, tot de la Duhul Sfânt sunt date toate. Stați în smerenie și lăsați Duhul Sfânt în voi și să-l păstrați acolo cu rugăciune curată. Că unde e rugăciune curată și smerenie, Duhul Sfânt lucrează și stă de veghe. Și când vă rugați, să nu aveți gânduri. Să fiți numai voi cu Dumnezeu. Și să nu uitați: nimica sunt eu, nimica am. Totul vine de la Duhul Sfânt. Și să nu judecați, copiii mei, pe nimeni. Că trăim acele vremi. Când nu mai este nevoie să vină Iisus pe pământ, că omul a făcut el judecata de unul singur ... (începe Bătrânul a lăcrima). Unde e judecată de om, Duhul Sfânt nu mai este! — Părintele Proclu Nicău

• ✝️ Încredinţarea desăvârşită în mâinile lui Dumnezeu – aceasta este sfânta smerenie. / Cel ce are sfânta smerenie nu vorbeşte deloc, adică nu se împotriveşte. Primeşte să i se facă observaţii, să-l controleze ceilalţi, fără să se mânie şi să se îndreptăţească. Nu-şi pierde echilibrul. Celui egoist, complexat, i se întâmplă contrariul: la început seamănă cu cel smerit însă, dacă îl deranjează puţin cineva, îndată îşi pierde pacea, se mânie, se tulbură. Cel smerit este conştient de starea sa lăuntrică şi, deşi aceasta este urâtă, el nu-şi pierde personalitatea. Cunoaşte că este păcătos şi se întristează din pricina asta, dar nu deznădăjduieşte. Încredinţarea desăvârşită în mâinile lui Dumnezeu – aceasta este sfânta smerenie. — Sfântul Porfirie Kavsokalivitul

• ✝️ Sfântul Cuvios Paisie Olaru: Trebuie să răbdăm toate cu smerenie pentru dragostea lui Hristos / "Nici prin cap să nu-ţi treacă să placi oamenilor… Să fii mai necinstit de oameni, asta da. Şi ce dacă spune lumea că ai păcate? Ce, nu ai? Trebuie să răbdăm ocările, tată, pentru că aşa ne-a lăudat Mântuitorul Hristos: “Fericiţi veţi fi când vă vor ocărî şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind pentru Mine”. Trebuie să răbdăm toate, cu smerenie, tată; să răbdăm cu smerenie pentru dragostea lui Hristos. Doar vom câştiga şi noi – nu tot raiul, ci numai un colţişor, cât de mic." — Părintele Paisie de la Sihla

• ❤️ Maica Domnului e mai presus decât toți în smerenie, de aceea o fericesc pe ea toate neamurile pe pământ și îi slujesc toate puterile cerești / Smeriţii alcătuiesc ceata din care Dumnezeu îşi alege drepţii, sfinţii. Să nu-şi închipuie cineva că pentru a fi smerit trebuie să-ţi pui cenuşă în cap, să duci o viaţă chinuită, să umbli nespălat sau îmbrăcat urât. Nu. Nu e nevoie să-ţi ţii ochii în pământ şi să afişezi o sfinţenie ostentativă, care să atragă atenţia. Dacă am concentra în câteva cuvinte ce anume îl caracterizează pe cel smerit, acestea ar fi nejudecarea aproapelui şi socotirea sa mai prejos decât toţi. Maica Domnului e mai presus decât toți în smerenie, de aceea o fericesc pe ea toate neamurile pe pământ și îi slujesc toate puterile cerești; și pe această Maică a Sa Domnul ne-a dat-o spre apărare și ajutor. "Preasfântă Născătoare de Dumnezeu din potirul lacrimilor tale, izvor nesecat de milă se adapă mântuitor sufletele noastre căci ne ești Maica izbăvirilor noastre din legătura păcatelor, fiind nouă celor căzuți, caldă mijlocitoare și lumii scăpare pururea Fecioară Marie!"

• ✝️ Sfântul Amfilohie Makris din Patmos: "Lupta duhovnicească trebuie să fie pecetluită cu dragoste sinceră şi cu smerenia. Căci numai cel ce este îmbrăcat cu acestea nu ţine seamă nici de greutăţile acestei vieţi, nici de ura lui satana, nici de răutatea pe care o manifestă slugile lui." / "Prin harul lui Dumnezeu, omul a reușit să urce duhovnicește, se schimbă, devine un alt om, și frica îl părăsește. Nu se mai teme de moarte și considera viața actuală, oricât de bună ar fim ca o robie." / "Nu mă tem de moarte, nu pentru faptele mele, ci pentru că cred în mila lui Dumnezeu." / "Acolo unde nu există monahism ortodox, nu există Biserică, precum nu există țară fără armată și oraș bine administrat fără jandarmi. Călugării păzesc granițele Bisericii și le apără împotriva vrăjmașilor ei, care, în epoca noastră materialistă, se năpustesc ca niște lupi asupra ei pentru a o sfâșia." / "Rugăciunea făcuta cu stăruință, trezvie, pietate, credință și frângerea inimii, este bună și folositoare. Diavolul se luptă în diferite feluri cu cei ce se roagă, dar pe cei ce nu se roagă îi iubește. Omul în rugaciune vorbește cu Dumnezeu și Ii cere bunuri duhovnicești și mântuire. Cel ce se roagă trebuie să fie smerit." / "Rugăciunea trebuie însoțită de dragoste. O rugăciune fără dragoste este ca o pasăre fără aripi: i se pare că-i frumoasă, dar n-are aripi și nu poate zbura." / "Omul mândru nu atrage pe nimeni. Și dacă atrage pe cineva, acela se va îndepărta repede! Legătura duhovnicească este indisolubilă numai când există suflet de copil, nevinovăție și sfințenie." — Părintele Amfilohie Makris din Patmos (1889 - 1970)

• 🌿Smerenia este o virtute plină de sens: îngăduie, îndură, tace ... Smerenia este putere și nu slăbiciune. / Gândeam: „Sunt pământ, și încă pământ păcătos”. Dar Domnul mi-a arătat mila Sa și mi-a dat din belșug harul Său și se bucură duhul meu pentru că deși sunt un ticălos, Domnul mă iubește și de aceea sufletul meu e atras spre El în chip nesăturat, iar când Îl voi întâlni, voi zice sufletului meu: uită-te la El, nu-L pierde „ca să nu ți se întâmple ceva mai rău” (Ioan 5, 14) pentru că sufletul îndură mari chinuri atunci când pierde harul Duhului Sfânt. Credeți-mă, scriu înaintea feței Domnului, pe Care sufletul meu Îl cunoaște. Pentru a păstra harul, trebuie să ne smerim pururea. Iată, Domnul smerește cu milostivire pe cei care-i slujesc Lui. Antonie cel Mare credea că în pustie el era mai bătrân și mai desăvârșit decât toți, dar Domnul l-a îndreptat spre Pavel Tebeul, și Antonie a văzut pe cel ce era mai bătrân și mai desăvârșit decât el. Cuviosul Zosima credea că era monah din copilărie și că nimeni nu putea discuta cu el, dar a fost smerit de Maria Egipteanca și a văzut că era departe de a fi ajuns la măsura ei. Sfântul Tihon (Zadonski) a fost smerit de un nebun întru Hristos care i-a dat o palmă și i-a zis: „Nu fă pe grozavul”. Astfel, Domnul Cel Milostiv smerește pe Sfinți, ca ei să rămână smeriți până la sfârșit. Cu atât mai mult trebuie să ne smerim noi. De aceea, ziua și noaptea cer și eu de la Dumnezeu smerenia lui Hristos. Duhul meu însetează să o dobândească, pentru că este darul cel mai înalt al Duhului Sfânt. În smerenia lui Hristos e și iubire, și pace, și blândețe, și înfrânare, și ascultare, și îndelungă-răbdare și toate virtuțile sunt cuprinse în ea. — (Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii și iadul smereniei, Editura Deisis, 1996, pp. 147-148)

Crezi că ești smerit? Pune-te singur la încercare!

Cel ce este cu adevărat smerit, atunci când este nedreptățit, nu se tulbură, nici nu se apără în privința acestui lucru, de care a fost nedreptățit; ci primește clevetirile ca și cum ar fi adevărate și nu se îngrijește să-i convingă pe oameni că a fost clevetit, ci își cere iertare.

Că unii și-au atras asupră-le numele de „neastâmpărați”, deși în realitate nu erau așa; iară alții au răbdat să fie numiți curvari, deși erau departe de curvie, iar rodul păcatului, pe care nu-l făcuseră, cu lacrimi l-au mărturisit în public și cereau iertare pentru o nelegiuire pe care n-o făptuiseră − deși erau cununați cu toată curăția și nevinovăția în sufletele lor −, cu plângere, de la cei ce-l nedreptățiseră. Și alții iarăși, ca să nu fie lăudați pentru viața îmbunătățită care era în ei, se prefăceau nebuni, fiind îndulciți cu sarea (înțelepciunea) dumnezeiască și adânciți în liniștea lor, încât ajungând în culmea desăvârșirii, au avut de crainici ai bărbăției lor pe Sfinții Îngeri.

Tu crezi că ai smerenie; alții se învinovățesc pe sine-și, tu însă nu suferi nici când alții te învinovățesc, și te declari plin de smerenie.

Dacă ești smerit cu cugetul, pune-te singur la încercare, și vezi de poți răbda nedreptatea, fără să te tulburi.

— Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoință, Editura Bunavestire, Bacău, 1997, pp. 253-254

✝️ Sfântul Isaac Sirul: "Oricine simte păcatele lui proprii este mai presus decât acela care învie morții cu rugăciunea.

✝️ Sfântul Isaac Sirul ne oferă 30 de îndemnuri ​despre bucuria smereniei

✝️ Sfântul Isaac Sirul: Orice ajutor venit din partea oamenilor se dă în urma luminării şi povăţuirii celei de la Dumnezeu

O pelerină s-a apropiat de stareț văitându-se că toți casnicii o supără. Starețul a răspuns:

"Trebuie să te socotești mai rea decât toți și atunci nu vei simți ocara și nimeni nu te va putea supăra. Ție, însă, ți se spune un cuvânt, iar tu răspunzi cu zece. Întrăm în horn, ne umplem de funingine și apoi ne mirăm: de unde?"

~ Starețul Alexei Soloviov

Smerenia susţine o sensibilitate delicată în om chiar faţă de fiinţa lui proprie, chiar faţă de trup, ştiind că chiar acesta e un organ plin de taine dat omului de Dumnezeu pentru a-i fi un mediu de manifestarea a sentimentelor curate şi a a faptelor bune ale sufletului. Căci smerenia e opusul obrăzniciei grosolane, care pe toate le murdăreşte, care n-are respect de nimic, pentru că nu înţelege nimic din realitate, pentru că nu vede în nimic prezenţa lui Dumnezeu.

(Părintele Dumitru Stăniloae, nota 449 la Varsanufie şi Ioan, Scrisori duhovniceşti, în Filocalia XI, Editura Humanitas, Bucureşti, 2009, p. 449)

✝️ Sfântul Dumitru Stăniloaie: Dragostea fără fapte statornice, întărite în virtuți, nu este dragoste adevărată / "Dragostea fără fapte statornice, întărite în virtuți, nu este dragoste adevărată, dar nici faptele fără dragoste nu sunt fapte capabile să ne transforme pe noi, ci rămân aparențe sau gesturi sporadice fără substanță interioară, fără căldură consistentă, durabilă, fără alipirea la cel căruia i se adresează. El lasă pe cel ce le săvârșește izolat și rece." — Sfântul Dumitru Stăniloaie

✝️ Părintele Dumitru Stăniloae: Cu Dumnezeu, Românul e tare. S-a dovedit mai tare ca orice neam. Cu Doamne ajută! răzbeşte prin orice. / “Cu Dumnezeu, Românul e tare. S-a dovedit mai tare ca orice neam. Cu Doamne ajută! răzbeşte prin orice. Doamne ajută! a fost în viaţa română secretul succesului, cheia biruinţei şi a rezistenţei. Dar fără Dumnezeu suntem foarte slabi. Simţim aceasta acum, după război, când Doamne ajută a început să fie uitat în politică, în educaţie, în gospodărie. Vrem să devenim iar tari, neînfrânţi de niciun pericol? Să ne întoarcem la Dumnezeu, la puterea verificată de veacuri a neamului nostru!” — Părintele Dumitru Stăniloae

⭕ Părintele Dumitru Stăniloae: Drumul crucii la poporul român / Toată istoria neamului nostru a fost un drum al Crucii.

✝️ Părintele Dumitru Stăniloae: Refuzul iertării sau al cererii iertării ne ține inima în neînduplecare. / “Refuzul iertării sau al cererii iertării ne ține inima în neînduplecare. Păstrat în amintirea noastră, răul pe care l-am făcut altuia este o necurăție care rămâne în noi, ne intoxică în mod continuu și răspândește un miros rău în toată ființa noastră; scânteierile sau întunecimile acestei toxine ne stânjenesc ochii și nu-l putem privi pe celălalt în curăție. Astfel nu-L putem iubi pe Dumnezeu iar celălalt nu ne poate iubi pe noi.” - Părintele Dumitru Stăniloae

✝️ Părintele Dumitru Stăniloae: Niciun om nu poate urca spre Dumnezeu dacă nu ajută și pe alții să urce și dacă nu e ajutat și el de alții. / Cu cât se întărește cineva mai mult în încredințarea că a sporit în apropierea lui Dumnezeu, cu atât asalturile duhurilor rele sunt mai stăruitoare. Dar și în respingerea acestora ne bucurăm mai mult de ajutorul îngerilor. În felul acesta, îngerii înșiși sporesc împreună cu noi în desăvârșire, luptând și ei împreună cu noi împotriva atacurilor rele. Dacă îngerii înșiși ar fi supuși unor asemenea încercări și ar trebui să lupte pentru respingerea lor de la ei înșiși, ei ar face fără noi suișul lor spre Dumnezeu. Dar nu li s-a dat să urce fără noi, fără să ne ajute pe noi. De altfel, s-ar putea spune că aceasta e o rânduială generală. Niciun om nu poate urca spre Dumnezeu (spre bine) dacă nu ajută și pe alții să urce și dacă nu e ajutat și el de alții. - Părintele Dumitru Stăniloae, nota 323 la Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoință, în Filocalia IX, Editura Humanitas, București, 2008, p. 235-236

"Nu câştigă cel deştept, nici cel de neam bun, nici cel care vorbeşte fără încetare şi nici bogatul, ci cel care este batjocorit şi rabdă îndelung.

Cel care este nedreptăţit şi iartă, cel care este defăimat şi tace, cel care se face pe sine burete de şters şi şterge cu el tot ceea ce aude de la ceilalţi, oricât de înţelept ar părea.

Acesta se curăţeşte şi străluceşte mai mult decât ceilalţi. Acesta ajunge la măsuri mari. Acesta se hrăneşte din vederea tainelor dumnezeieşti. În fine, acesta este încă de aici în Rai.

Iar când va veni ceasul morţii, numai ce se vor închide ochii aceştia pământeşti, se vor deschide ochii cei dinlăuntru, ochii sufletului.

Şi în timp ce se gândeşte la cele de acolo, se află dintr-o dată în cele pe care le doreşte, fără măcar să înţeleagă cum s-a întâmplat aceasta.

De la întuneric merge la lumină, de la necazuri, la odihnă, de la tulburare, la liman liniştit, de la război, la pacea veşnică."

(Gheron Iosif Isihastul, Mărturii din viața monahală)

Era o după-amiază călduroasă de vară. Sfântul Nectarie, cu rasa de lucru pe el şi cu un fes murdar de var pe cap muncea la intrarea în mănăstire. Ceilalţi muncitori tocmai serviseră masa şi se odihneau undeva mai încolo, la umbră. Ajungand la mănăstire, părintele Filotei nu l-a recunoscut pe Sfântul Nectarie, aşa cum era îmbrăcat, ci a crezut ca este unul dintre monahii muncitori. Apropiindu-se de locul unde acesta muncea, îl întreba:

– E aici Preasfinţitul?

– Aici e, răspunse Sfântul Nectarie.

– E înăuntru, în mănăstire?

– Da, înăuntru e.

– Du-te şi spune-i că a venit un fiu de-al lui duhovnicesc, diacon, şi că vrea să-l vadă numaidecât!

– Fie cum doriţi, răspunse şi îl invită să aştepte în camera pe care tocmai o zugrăvise.

După numai cinci minute se întoarse îmbrăcat cu o altă rasă, cu bastonul arhieresc şi cu crucea.

Mut de uimire, părintele Zervakos vede că acela căruia îi vorbise pe un ton atât de mândru este însuşi părintele său duhovnicesc. A îngenuncheat şi cu lacrimi a început să-şi ceară iertare pentru atitudinea lui. Şi sigur că, în bunătatea lui, Sfântul Părinte l-a iertat, l-a îmbrăţişat cu căldură şi a început din nou ca de obicei să-l îndrume cu sfaturi duhovniceşti. Apoi cuviosul Filotei l-a întrebat:

– Cum voi putea, Sfinţite Părinte, să înving acest păcat al mândriei?

Iar Sfântul i-a răspuns:

– Sfinţii Părinţi ne învaţă că fiecare păcat se învinge prin lucrarea virtuţii care i se opune. Astfel, mândria se învinge prin exersarea smereniei, ura aproapelui prin dragoste, iubirea de arginţi prin milostenie, lăcomia prin post şi cumpătare şi aşa mai departe.

A fost aşadar, o lecţie de smerenie, pe care ucenicul său nu a uitat-o niciodată.

— Extras din Sfântul Nectarie Taumaturgul – Diac. drd. Morlova Nicuşor, Editura Egumeniţa.

Părintele Proclu Nicău

Să nu uitați de smerenie. Și fiți cu grijă, diavolul dă mereu târcoale. Mai ales dacă aveți daruri!

Nu aveți nevoie de lauda nimănui. Să știți că nu sunt de la voi darurile, tot de la Duhul Sfânt sunt date toate.

Stați în smerenie și lăsați Duhul Sfânt în voi și să-l păstrați acolo cu rugăciune curată.

Că unde e rugăciune curată și smerenie, Duhul Sfânt lucrează și stă de veghe.

Și când vă rugați, să nu aveți gânduri. Să fiți numai voi cu Dumnezeu.

Și să nu uitați: nimica sunt eu, nimica am. Totul vine de la Duhul Sfânt.

Și să nu judecați, copiii mei, pe nimeni. Că trăim acele vremi. Când nu mai este nevoie să vină Iisus pe pământ, că omul a făcut el judecata de unul singur ... (începe Bătrânul a lăcrima).

Unde e judecată de om, Duhul Sfânt nu mai este!

— Părintele Proclu Nicău

Cel ce are sfânta smerenie nu vorbeşte deloc, adică nu se împotriveşte. Primeşte să i se facă observaţii, să-l controleze ceilalţi, fără să se mânie şi să se îndreptăţească. Nu-şi pierde echilibrul. Celui egoist, complexat, i se întâmplă contrariul: la început seamănă cu cel smerit însă, dacă îl deranjează puţin cineva, îndată îşi pierde pacea, se mânie, se tulbură.

Cel smerit este conştient de starea sa lăuntrică şi, deşi aceasta este urâtă, el nu-şi pierde personalitatea. Cunoaşte că este păcătos şi se întristează din pricina asta, dar nu deznădăjduieşte.

Încredinţarea desăvârşită în mâinile lui Dumnezeu – aceasta este sfânta smerenie.

— Sfântul Porfirie Kavsokalivitul

"Nici prin cap să nu-ţi treacă să placi oamenilor… Să fii mai necinstit de oameni, asta da. Şi ce dacă spune lumea că ai păcate? Ce, nu ai? Trebuie să răbdăm ocările, tată, pentru că aşa ne-a lăudat Mântuitorul Hristos: “Fericiţi veţi fi când vă vor ocărî şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind pentru Mine”. Trebuie să răbdăm toate, cu smerenie, tată; să răbdăm cu smerenie pentru dragostea lui Hristos. Doar vom câştiga şi noi – nu tot raiul, ci numai un colţişor, cât de mic." — Părintele Paisie de la Sihla

„Într-o noapte, ne-a povestit Stareţul Paisie, stăteam în chilie pe un scăunel şi rosteam Rugăciunea. Dintr-odată am auzit afară, în curte, muzică de viori şi tobe, voci şi cântece. M-am sculat şi am privit pe fereastră să văd ce se întâmplă, dar nu se vedea nimic, era linişte desăvârşită. Atunci am înţeles că toate fuseseră de la diavolul. Nici nu am apucat bine să mă aşez pe scăunel pentru a-mi continua Rugăciunea, când dintr-o dată mi s-a umplut chilia de o Iumină puternică. Atunci a dispărut acoperişul, iar lumina se vedea ajungând până la cer. În vârful stâlpului de lumină se afla ceva ca un chip de tânăr blond, care semăna cu Hristos. Se vedea doar jumătate din chip, precum şi o inscripție luminoasă: «Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu.» Când m-am ridicat să privesc mai bine chipul, am auzit un glas spunându-mi: «Te-ai învrednicit să-L vezi pe Hristos.» Chiar în acea clipă am privit în jos ca să văd unde calc, vrând să-mi schimb poziţia pentru a vedea în întregime acel chip, dar în acelaşi timp am gândit: Şi cine sunt eu, nevrednicul, ca să-L văd pe Hristos?» Atunci într-o clipă a dispărut acea lumină şi părutul Hristos, iar tavanul se afla la locul lui."

Deoarece nu a reuşit să-l înşele cu acea falsă vedenie, diavolul, ca să se răzbune, I-a zgâriat pe picioare, iar din acele zgârieturi i-a curs mult sânge. Pornind de la această întâmplare, Stareţul spunea despre vedenii:

„Aşa începe înşelarea. Dacă nu m-ar fi ajutat Domnul să-mi dau seama că acea vedenie era diavolească, ar fi început după aceea vrăjmaşul să-mi arate la “televizor” pe Hristos, Maica Domnului, profeții etc. Şi astfel cade omul în înşelare. De aceea trebuie să nu primim uşor vedeniile, chiar de-ar fi de la Dumnezeu. lar el se bucură de aceasta, deoarece astfel arătăm srnerenie şi Iuare aminte, lucruri pe care El Ie cere de la noi. Știe Dumnezeu modul în care să ne arate şi să ne înveţe ceea ce vrea El.”

Smeriţii alcătuiesc ceata din care Dumnezeu îşi alege drepţii, sfinţii. Să nu-şi închipuie cineva că pentru a fi smerit trebuie să-ţi pui cenuşă în cap, să duci o viaţă chinuită, să umbli nespălat sau îmbrăcat urât. Nu. Nu e nevoie să-ţi ţii ochii în pământ şi să afişezi o sfinţenie ostentativă, care să atragă atenţia. Dacă am concentra în câteva cuvinte ce anume îl caracterizează pe cel smerit, acestea ar fi nejudecarea aproapelui şi socotirea sa mai prejos decât toţi.

Maica Domnului e mai presus decât toți în smerenie, de aceea o fericesc pe ea toate neamurile pe pământ și îi slujesc toate puterile cerești; și pe această Maică a Sa Domnul ne-a dat-o spre apărare și ajutor.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu
din potirul lacrimilor tale, izvor nesecat de milă
se adapă mântuitor sufletele noastre
căci ne ești Maica izbăvirilor noastre din legătura păcatelor, fiind nouă celor căzuți, caldă mijlocitoare și lumii scăpare
pururea Fecioară Marie!

Totul se află pururea în schimbare, se preface neîncetat. Nimic nu rămâne în aceeași stare, ci se schimbă sau se desăvârșește: în bine sau în rău.

Nu vom putea învăța să fim smeriți, până ce nu vom îndura multe dureri în inimă. Și, până ce nu învățăm să fim smeriți, vom îndura multe dureri în inimă.

Dumnezeu stă deoparte, îngăduie să primim durerea sub coasta stângă, să vedem ce miasmă avem acolo, să spunem:

„M-a mușcat chiar de inimă, oh, și nu-l pot ierta!”.

Cum să nu-l poți ierta, când și tu ești la fel ca el, când și tu ai mâniat pe mulți în același fel? Învață acum să fii liniștit! Nu ne vom putea deprinde să fim smeriți până ce nu vom îndura multe dureri în inimă.

Sfinții Părinți spun:

„Dacă nu ne vom osteni să ne smerim, Domnul nu va înceta să ne smerească El Însuși.”

Domnul nu va înceta să ne smerească prin cineva de lângă noi. Cineva ne va mânia, ne va împinge la o stare de mânie, până ce vom ajunge să rămânem liniștiți când va vrea oareșicine să ne mânie. Atunci vom fi încercați. Și ne va ataca, dar noi vom rămâne liniștiți. Va năvăli din toate părțile, iar noi vom privi în liniște, ne vom păzi pacea lăuntrică – nu avem intenția să ne dăm pacea lăuntrică atât de ieftin.

Iată, atunci sufletul ajunge smerit și blând, și trece prin lumea aceasta cu o deplină înțelegere a vieții. Iar oamenii socotesc după aceea și spun: „Știu, omule, cum erai tu înainte, îndărătnic, iar acum ai devenit parcă nesimțitor, totul îți este la fel.” Nu, aceasta nu este nepăsare, ci biruință asupra răului!

Domnul ne dă putere să biruim răul cu pace.

Câtă vreme suntem aici, în trup, se cuvine să biruim toate acestea prin puterea lui Dumnezeu. Aceasta și vrea Domnul de la noi, să respingem răul prin înțelegere și să ne întoarcem cu toată inima și cu toată ființa noastră către El, către Domnul.

Dispoziția pe care o avem față de semeni este dispoziția pe care o avem și față de Dumnezeu.

Interesele și planurile noastre ne încurcă mult în viață. Interesul, și planul unu, apoi doi, și trei, și patru, și cinci… Socotim că nu vom izbuti nimic dacă nu planificăm, dacă nu socotim, dacă nu facem ceva.

Trebuie să ne ostenim să lucrăm după conștiință, dar nu în grabă, căci din grabă ne răstoarnă vrăjmașul. În graba aceasta nu ne mai îngrijim dacă nu cumva vătămăm vreo persoană sau vreun interes al semenilor noștri, dacă nu împiedicăm pe cineva – fiindcă nu avem grija acestui lucru, preocupați fiind de planurile noastre…

Și uite așa greșim față de aproapele nostru de-a lungul vieții. Iar când greșim față de aproapele, nu greșim de fapt față de o ființă omenească, ci greșim personal față de Dumnezeu.

Căci Dumnezeu locuiește tainic în fiecare suflet și pretutindenea odihnește. Iar felul în care ne purtăm cu aproapele este felul în care ne purtăm cu Dumnezeu.

Să ne fie limpede că nu suntem pe calea cea bună, dacă ne purtăm cu dragoste față de cei ce au dragoste pentru noi, iar celor care ne urăsc le întoarcem cu aceeași măsură. Aceasta nu este calea cea bună, căci se cuvine să fim fii ai luminii, fii ai dragostei, fii ai lui Dumnezeu, copiii Domnului.

Da, să fim copiii Săi, să avem caracterul Său – caracter dumnezeiesc, caracterul păcii, al dragostei și al bunătății.

A nu te împotrivi celui viclean înseamnă a-ți păzi pacea lăuntrică. Știm cum a fost Domnul câtă vreme a fost în trup – a fost cu grijă față de toți, față de fiecare, față de cei ce Îl prigoneau. El este Dumnezeu Atotputernic – un singur gând și cuvânt al Său, și totul cade, totul se năruiește. Dar El ne-a arătat calea, cum se cuvine să învățăm a ne feri de rău.

Domnul Însuși spune: „Să nu stați împotrivă celui viclean.” (Mt 5:39)

Spune să nu ne împotrivim celui viclean și a nu ne împotrivi înseamnă a ne păzi pacea lăuntrică. Împotrivirea este ceva rău, ea vrea să întoarcă ceva cu aceeași măsură și, atunci, se pornește război – hrană pentru duhurile cele căzute din văzduhuri. Iar când atacă și nu întâmpină împotrivire, atunci armele lor cad de îndată și sunt biruiți. De aceea, să ne ostenim, cu orice preț, cu ajutorul lui Dumnezeu și să Îl rugăm neîncetat:

„Doamne, păzește-mi pacea lăuntrică, învață-mă să fiu un suflet liniștit, pașnic, bun – așa cum sunt Îngerii și Sfinții Tăi.”

De aceea trebuie neîncetat să fim și cu gândurile la Dumnezeu. Celor pe care îi iubim în viața aceasta, rudelor noastre, celor apropiați nouă le dăruim toată atenția și viața noastră, gândurile și simțirile, totul.

Iar Domnul tocmai aceasta vrea de la noi – să avem luare-aminte față de Dânsul, căci El este Părintele nostru. Cu dreptate ne cere să Îi înapoiem ceea ce ne-a dat, pentru binele nostru, ca să fim părtași la bucuria dumnezeiască, la pacea și viața dumnezeiască, să nu fim străini și să nu ne chinuim singuri.

Pentru aceasta, să învățăm a ne ruga neîncetat Domnului, să Îl căutăm în rugăciune neîncetată. Sfinții Părinți se rugau: „Doamne, izbăvește-mă de uitare!”

Sfinții Părinți spun: „De îndată ce ne trezim, grija noastră să fie la Dumnezeu, cugetele noastre să se unească cu Domnul.”

Și așa, pe parcursul zilei, necurmat, neîncetat, să ne amintim de Domnul.

Sursa: Starețul Tadei, Cum îți sunt gândurile așa îți este viața, selecție p.175-177.

• ✝️ Starețul Tadei de la Mănăstirea Vitovnița - Serbia: Noi suntem ființe dăruite de Dumnezeu, dar nu știm să trăim cum se cuvine și facem iad și în noi, și în jurul nostru.

• ✝️ Starețul Tadei de la Vitovnița - Serbia: Dispoziţia pe care o avem față de semeni este dispoziţia pe care o avem şi faţă de Dumnezeu.

• ☦️ Starețul Tadei de la Vitovnița - Serbia: Cu cât sufletul se liniștește mai mult, cu atât mai multe taine cerești îi sunt dezvăluite.

• ✝️ Starețul Tadei de la Vitovnița - Serbia: Soarele încă strălucește și Dumnezeu ne binecuvântează

• ✝️ Sfântul Amfilohie Makris din Patmos: "Lupta duhovnicească trebuie să fie pecetluită cu dragoste sinceră şi cu smerenia. Căci numai cel ce este îmbrăcat cu acestea nu ţine seamă nici de greutăţile acestei vieţi, nici de ura lui satana, nici de răutatea pe care o manifestă slugile lui."

• 🌿Smerenia este o virtute plină de sens: îngăduie, îndură, tace ... Smerenia este putere și nu slăbiciune.

• ✝️ Arhimandritul Sofronie: Să ştii că dacă mintea ta înclină spre a-i urmări pe oameni pentru a vedea cum trăiesc, acesta e un semn de mândrie.

• ✝️ Părintele nostru Ilie Cleopa, Predică la Buna Vestire / „Fecioara Maria a fost împodobită de Dumnezeu cu toate darurile Preasfântului Duh. Însă cel mai mare dar care a învrednicit-o să fie Născătoare de Dumnezeu și i-a adus negrăita cinste și slavă a fost, nu fecioria, ci darul smereniei. Fără acest dar toate celelalte nu i-ar fi fost de folos. Smerenia a fost adevărata pricină de slavă și de cinste Preacuratei Fecioare, mai mult decât toate darurile pe care le avea. Să avem smerenie și dragoste către toți oamenii, știind că fără smerenie, fără iubire și credință dreaptă nimeni nu se poate mântui. Am căzut din rai prin mândrie. Să ne urcăm din nou la Dumnezeu prin smerenie.”

• ✝️ Cuviosul Porfirie Kavsokalivitul: Să ne întoarcem către Dumnezeu ca niște robi smeriți, cu glas rugător și implorător. Atunci rugăciunea noastră va fi plăcută lui Dumnezeu. Să stăm cu evlavie înaintea celui răstignit și să spunem: Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă.

• Un bătrân s-a rugat Bunului Dumnezeu întrebând ce fapte să mai facă, ca să se mântuiască. Și i s-a arătat îngerul și i-a zis: ✝️ „Așa să te mântuiești, dacă cugeți astea: nimica sunt, nimica pot, nimica am” Și aceste cuvinte, tot un cuvânt sunt: smerenia.

• ✝️ Părintele Proclu Nicău: Că cine sporește în dragoste, din dragoste izvorăște mila și așa te va scăpa bunul Dumnezeu și vei rămânea întărit în credință, vei simți puterea lui Dumnezeu și puterea diavolească, că puterea diavolească este îngrădită de puterea lui Dumnezeu.

• ✝️ Părintele Proclu Nicău: Să nu uitați de smerenie ... Unde e judecată de om, Duhul Sfânt nu mai este! / Să nu uitați de smerenie. Și fiți cu grijă, diavolul dă mereu târcoale. Mai ales dacă aveți daruri! Nu aveți nevoie de lauda nimănui. Să știți că nu sunt de la voi darurile, tot de la Duhul Sfânt sunt date toate. Stați în smerenie și lăsați Duhul Sfânt în voi și să-l păstrați acolo cu rugăciune curată. Că unde e rugăciune curată și smerenie, Duhul Sfânt lucrează și stă de veghe. Și când vă rugați, să nu aveți gânduri. Să fiți numai voi cu Dumnezeu. Și să nu uitați: nimica sunt eu, nimica am. Totul vine de la Duhul Sfânt. Și să nu judecați, copiii mei, pe nimeni. Că trăim acele vremi. Când nu mai este nevoie să vină Iisus pe pământ, că omul a făcut el judecata de unul singur ... (începe Bătrânul a lăcrima). Unde e judecată de om, Duhul Sfânt nu mai este!

• ✝️ Sfântul Antonie Cel Mare: Iubește smerenia, ea îți va acoperi toate păcatele tale.

• ✝️ Părintele Ilie Cleopa - Omul care se lasă în voia Lui Dumnezeu, zice în inima sa așa, când este necăjit: / "Doamne, dacă este voia Ta să fiu necăjit, să fiu! Slavă Ție! Dacă e voia Ta să fiu fericit, slavă Ție! Dacă e voia Ta să fiu sărac, mulțumesc Ție! Dacă e voia Ta să fiu bogat, slavă Ție! Dacă e voia ta să fiu bolnav sau sănătos, slavă Ție."

• ✝️ Monahul Moise Aghioritul: Omul smerit știe să rabde, să cedeze, să-și păstreze nădejdea. / "Lipsa smereniei este cauza multor tulburări. Omul smerit știe să rabde, să cedeze, să-și păstreze nădejdea. Smerenia nu are nimic de-a face cu nefericirea, nu provoacă milă, nu este o atitudine lipsită de demnitate, înjositoare. Smerenia este o virtute plină de sens; îngăduie, îndură, tace, lasă loc mâniei. Smerenia este putere și nu slăbiciune."

"Prin harul lui Dumnezeu, omul a reușit să urce duhovnicește, se schimbă, devine un alt om, și frica îl părăsește. Nu se mai teme de moarte și considera viața actuală, oricât de bună ar fim ca o robie."

"Nu mă tem de moarte, nu pentru faptele mele, ci pentru că cred în mila lui Dumnezeu."

"Acolo unde nu există monahism ortodox, nu există Biserică, precum nu există țară fără armată și oraș bine administrat fără jandarmi. Călugării păzesc granițele Bisericii și le apără împotriva vrăjmașilor ei, care, în epoca noastră materialistă, se năpustesc ca niște lupi asupra ei pentru a o sfâșia."

"Rugăciunea făcuta cu stăruință, trezvie, pietate, credință și frângerea inimii, este bună și folositoare. Diavolul se luptă în diferite feluri cu cei ce se roagă, dar pe cei ce nu se roagă îi iubește. Omul în rugaciune vorbește cu Dumnezeu și Ii cere bunuri duhovnicești și mântuire. Cel ce se roagă trebuie să fie smerit."

"Rugăciunea trebuie însoțită de dragoste. O rugăciune fără dragoste este ca o pasăre fără aripi: i se pare că-i frumoasă, dar n-are aripi și nu poate zbura."

"Omul mândru nu atrage pe nimeni. Și dacă atrage pe cineva, acela se va îndepărta repede! Legătura duhovnicească este indisolubilă numai când există suflet de copil, nevinovăție și sfințenie."

— Părintele Amfilohie Makris din Patmos (1889 - 1970)

Gândeam: „Sunt pământ, și încă pământ păcătos”. Dar Domnul mi-a arătat mila Sa și mi-a dat din belșug harul Său și se bucură duhul meu pentru că deși sunt un ticălos, Domnul mă iubește și de aceea sufletul meu e atras spre El în chip nesăturat, iar când Îl voi întâlni, voi zice sufletului meu: uită-te la El, nu-L pierde „ca să nu ți se întâmple ceva mai rău” (Ioan 5, 14) pentru că sufletul îndură mari chinuri atunci când pierde harul Duhului Sfânt.

Credeți-mă, scriu înaintea feței Domnului, pe Care sufletul meu Îl cunoaște. Pentru a păstra harul, trebuie să ne smerim pururea.

Iată, Domnul smerește cu milostivire pe cei care-i slujesc Lui. Antonie cel Mare credea că în pustie el era mai bătrân și mai desăvârșit decât toți, dar Domnul l-a îndreptat spre Pavel Tebeul, și Antonie a văzut pe cel ce era mai bătrân și mai desăvârșit decât el.

Cuviosul Zosima credea că era monah din copilărie și că nimeni nu putea discuta cu el, dar a fost smerit de Maria Egipteanca și a văzut că era departe de a fi ajuns la măsura ei.

Sfântul Tihon (Zadonski) a fost smerit de un nebun întru Hristos care i-a dat o palmă și i-a zis: „Nu fă pe grozavul”.

Astfel, Domnul Cel Milostiv smerește pe Sfinți, ca ei să rămână smeriți până la sfârșit. Cu atât mai mult trebuie să ne smerim noi. De aceea, ziua și noaptea cer și eu de la Dumnezeu smerenia lui Hristos. Duhul meu însetează să o dobândească, pentru că este darul cel mai înalt al Duhului Sfânt. În smerenia lui Hristos e și iubire, și pace, și blândețe, și înfrânare, și ascultare, și îndelungă-răbdare și toate virtuțile sunt cuprinse în ea.

— (Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii și iadul smereniei, Editura Deisis, 1996, pp. 147-148)

Dumnezeu Îşi descoperă tainele Sale sufletului smerit.

Toată viaţa lor Sfinţii s-au smerit şi au luptat cu mândria. Şi eu mă smeresc ziua şi noaptea şi, cu toate acestea, nu m-am smerit cât trebuie. Dar prin Duhul Sfânt sufletul meu a cunoscut smerenia lui Hristos, pe care ne-a poruncit să o învăţăm de la El, şi sufletul meu e atras spre El necontenit.
O, smerenia lui Hristos! Ea dă sufletului în Dumnezeu o bucurie de nedescris şi din pricina iubirii lui Dumnezeu sufletul uită şi pământ şi cer, şi toată dorinţa lui se avântă spre Dumnezeu.
O, smerenia lui Hristos! Cât de dulce şi plăcută este ea. Dar nu se găseşte decât la îngeri şi în sufletele sfinţilor. Noi însă, trebuie să ne socotim mai răi decât toţi, şi atunci Domnul ne va da şi nouă să cunoaştem smerenia lui Hristos prin Duhul Sfânt.
Domnul, slava Lui şi toate cele cereşti sunt cunoscute numai în Duhul Sfânt.
Domnul ne-a dat Duhul Sfânt şi noi am învăţat iubirea Domnului, iar dulceaţa iubirii lui Dumnezeu ne-a făcut să uităm pământul.
Iubirea lui Dumnezeu e arzătoare şi nu ne îngăduie să ne mai aducem aminte de pământ.
Cine a încercat-o, o caută neobosit ziua şi noaptea şi este atras spre ea. Ea se pierde însă de noi pentru mândrie şi înfumurare, pentru duşmănirea şi osândirea fratelui, pentru pizmă; ne părăseşte şi pentru un gând desfrânat ca şi pentru alipirea de cele pământeşti; pentru toate acestea harul pleacă şi atunci, pustiit şi abătut, sufletul tânjeşte după Dumnezeu cum tânjea părintele nostru Adam după izgonirea din Rai.
— (Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii şi iadul smereniei, Editura Deisis, 1996, p. 8)

"Lipsa smereniei este cauza multor tulburări. Omul smerit știe să rabde, să cedeze, să-și păstreze nădejdea. Smerenia nu are nimic de-a face cu nefericirea, nu provoacă milă, nu este o atitudine lipsită de demnitate, înjositoare. Smerenia este o virtute plină de sens; îngăduie, îndură, tace, lasă loc mâniei. Smerenia este putere și nu slăbiciune." — Monahul Moise Aghioritul

"Copilule, când vezi neajunsurile altora, să știi că starea ta duhovnicească nu este la nivelul potrivit. Roadele rugăciunii este să-i vezi pe alții ca pe îngeri.” — Starețul Efrem din Katunaki

"Dacă urăști chiar și o singură persoană, îl urăști pe Hristos Însuși după chipul Lui și ești departe de Împărăția Cerurilor." — Sfântul Gavriil (Urgebadze)

"Oameni indiferenți și lipsiți de milă care se gândesc doar la ei înșiși, își umplu inimile de o mare neliniște, suferă în interiorul lor de remușcările conștiinței și suferă deja în această viață. În timp ce cei milostivi, care îi hrănesc mereu pe alții cu dragostea lor, sunt din belșug săturați de iubirea lui Dumnezeu și de binecuvântările Sale bogate." — Cuviosul Paisie Aghioritul.