O pelerină s-a apropiat de stareț văitându-se că toți casnicii o supără. Starețul a răspuns:

"Trebuie să te socotești mai rea decât toți și atunci nu vei simți ocara și nimeni nu te va putea supăra. Ție, însă, ți se spune un cuvânt, iar tu răspunzi cu zece. Întrăm în horn, ne umplem de funingine și apoi ne mirăm: de unde?"

~ Starețul Alexei Soloviov

Smerenia susţine o sensibilitate delicată în om chiar faţă de fiinţa lui proprie, chiar faţă de trup, ştiind că chiar acesta e un organ plin de taine dat omului de Dumnezeu pentru a-i fi un mediu de manifestarea a sentimentelor curate şi a a faptelor bune ale sufletului. Căci smerenia e opusul obrăzniciei grosolane, care pe toate le murdăreşte, care n-are respect de nimic, pentru că nu înţelege nimic din realitate, pentru că nu vede în nimic prezenţa lui Dumnezeu.

(Părintele Dumitru Stăniloae, nota 449 la Varsanufie şi Ioan, Scrisori duhovniceşti, în Filocalia XI, Editura Humanitas, Bucureşti, 2009, p. 449)

✝️ Sfântul Dumitru Stăniloaie: Dragostea fără fapte statornice, întărite în virtuți, nu este dragoste adevărată / "Dragostea fără fapte statornice, întărite în virtuți, nu este dragoste adevărată, dar nici faptele fără dragoste nu sunt fapte capabile să ne transforme pe noi, ci rămân aparențe sau gesturi sporadice fără substanță interioară, fără căldură consistentă, durabilă, fără alipirea la cel căruia i se adresează. El lasă pe cel ce le săvârșește izolat și rece." — Sfântul Dumitru Stăniloaie

✝️ Părintele Dumitru Stăniloae: Cu Dumnezeu, Românul e tare. S-a dovedit mai tare ca orice neam. Cu Doamne ajută! răzbeşte prin orice. / “Cu Dumnezeu, Românul e tare. S-a dovedit mai tare ca orice neam. Cu Doamne ajută! răzbeşte prin orice. Doamne ajută! a fost în viaţa română secretul succesului, cheia biruinţei şi a rezistenţei. Dar fără Dumnezeu suntem foarte slabi. Simţim aceasta acum, după război, când Doamne ajută a început să fie uitat în politică, în educaţie, în gospodărie. Vrem să devenim iar tari, neînfrânţi de niciun pericol? Să ne întoarcem la Dumnezeu, la puterea verificată de veacuri a neamului nostru!” — Părintele Dumitru Stăniloae

⭕ Părintele Dumitru Stăniloae: Drumul crucii la poporul român / Toată istoria neamului nostru a fost un drum al Crucii.

✝️ Părintele Dumitru Stăniloae: Refuzul iertării sau al cererii iertării ne ține inima în neînduplecare. / “Refuzul iertării sau al cererii iertării ne ține inima în neînduplecare. Păstrat în amintirea noastră, răul pe care l-am făcut altuia este o necurăție care rămâne în noi, ne intoxică în mod continuu și răspândește un miros rău în toată ființa noastră; scânteierile sau întunecimile acestei toxine ne stânjenesc ochii și nu-l putem privi pe celălalt în curăție. Astfel nu-L putem iubi pe Dumnezeu iar celălalt nu ne poate iubi pe noi.” - Părintele Dumitru Stăniloae

✝️ Părintele Dumitru Stăniloae: Niciun om nu poate urca spre Dumnezeu dacă nu ajută și pe alții să urce și dacă nu e ajutat și el de alții. / Cu cât se întărește cineva mai mult în încredințarea că a sporit în apropierea lui Dumnezeu, cu atât asalturile duhurilor rele sunt mai stăruitoare. Dar și în respingerea acestora ne bucurăm mai mult de ajutorul îngerilor. În felul acesta, îngerii înșiși sporesc împreună cu noi în desăvârșire, luptând și ei împreună cu noi împotriva atacurilor rele. Dacă îngerii înșiși ar fi supuși unor asemenea încercări și ar trebui să lupte pentru respingerea lor de la ei înșiși, ei ar face fără noi suișul lor spre Dumnezeu. Dar nu li s-a dat să urce fără noi, fără să ne ajute pe noi. De altfel, s-ar putea spune că aceasta e o rânduială generală. Niciun om nu poate urca spre Dumnezeu (spre bine) dacă nu ajută și pe alții să urce și dacă nu e ajutat și el de alții. - Părintele Dumitru Stăniloae, nota 323 la Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoință, în Filocalia IX, Editura Humanitas, București, 2008, p. 235-236

"Nu câştigă cel deştept, nici cel de neam bun, nici cel care vorbeşte fără încetare şi nici bogatul, ci cel care este batjocorit şi rabdă îndelung.

Cel care este nedreptăţit şi iartă, cel care este defăimat şi tace, cel care se face pe sine burete de şters şi şterge cu el tot ceea ce aude de la ceilalţi, oricât de înţelept ar părea.

Acesta se curăţeşte şi străluceşte mai mult decât ceilalţi. Acesta ajunge la măsuri mari. Acesta se hrăneşte din vederea tainelor dumnezeieşti. În fine, acesta este încă de aici în Rai.

Iar când va veni ceasul morţii, numai ce se vor închide ochii aceştia pământeşti, se vor deschide ochii cei dinlăuntru, ochii sufletului.

Şi în timp ce se gândeşte la cele de acolo, se află dintr-o dată în cele pe care le doreşte, fără măcar să înţeleagă cum s-a întâmplat aceasta.

De la întuneric merge la lumină, de la necazuri, la odihnă, de la tulburare, la liman liniştit, de la război, la pacea veşnică."

(Gheron Iosif Isihastul, Mărturii din viața monahală)

Crezi că ești smerit? Pune-te singur la încercare!

Cel ce este cu adevărat smerit, atunci când este nedreptățit, nu se tulbură, nici nu se apără în privința acestui lucru, de care a fost nedreptățit; ci primește clevetirile ca și cum ar fi adevărate și nu se îngrijește să-i convingă pe oameni că a fost clevetit, ci își cere iertare.

Că unii și-au atras asupră-le numele de „neastâmpărați”, deși în realitate nu erau așa; iară alții au răbdat să fie numiți curvari, deși erau departe de curvie, iar rodul păcatului, pe care nu-l făcuseră, cu lacrimi l-au mărturisit în public și cereau iertare pentru o nelegiuire pe care n-o făptuiseră − deși erau cununați cu toată curăția și nevinovăția în sufletele lor −, cu plângere, de la cei ce-l nedreptățiseră. Și alții iarăși, ca să nu fie lăudați pentru viața îmbunătățită care era în ei, se prefăceau nebuni, fiind îndulciți cu sarea (înțelepciunea) dumnezeiască și adânciți în liniștea lor, încât ajungând în culmea desăvârșirii, au avut de crainici ai bărbăției lor pe Sfinții Îngeri.

Tu crezi că ai smerenie; alții se învinovățesc pe sine-și, tu însă nu suferi nici când alții te învinovățesc, și te declari plin de smerenie.

Dacă ești smerit cu cugetul, pune-te singur la încercare, și vezi de poți răbda nedreptatea, fără să te tulburi.

— Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoință, Editura Bunavestire, Bacău, 1997, pp. 253-254

✝️ Sfântul Isaac Sirul: "Oricine simte păcatele lui proprii este mai presus decât acela care învie morții cu rugăciunea.

✝️ Sfântul Isaac Sirul ne oferă 30 de îndemnuri ​despre bucuria smereniei

✝️ Sfântul Isaac Sirul: Orice ajutor venit din partea oamenilor se dă în urma luminării şi povăţuirii celei de la Dumnezeu

Era o după-amiază călduroasă de vară. Sfântul Nectarie, cu rasa de lucru pe el şi cu un fes murdar de var pe cap muncea la intrarea în mănăstire. Ceilalţi muncitori tocmai serviseră masa şi se odihneau undeva mai încolo, la umbră. Ajungand la mănăstire, părintele Filotei nu l-a recunoscut pe Sfântul Nectarie, aşa cum era îmbrăcat, ci a crezut ca este unul dintre monahii muncitori. Apropiindu-se de locul unde acesta muncea, îl întreba:

– E aici Preasfinţitul?

– Aici e, răspunse Sfântul Nectarie.

– E înăuntru, în mănăstire?

– Da, înăuntru e.

– Du-te şi spune-i că a venit un fiu de-al lui duhovnicesc, diacon, şi că vrea să-l vadă numaidecât!

– Fie cum doriţi, răspunse şi îl invită să aştepte în camera pe care tocmai o zugrăvise.

După numai cinci minute se întoarse îmbrăcat cu o altă rasă, cu bastonul arhieresc şi cu crucea.

Mut de uimire, părintele Zervakos vede că acela căruia îi vorbise pe un ton atât de mândru este însuşi părintele său duhovnicesc. A îngenuncheat şi cu lacrimi a început să-şi ceară iertare pentru atitudinea lui. Şi sigur că, în bunătatea lui, Sfântul Părinte l-a iertat, l-a îmbrăţişat cu căldură şi a început din nou ca de obicei să-l îndrume cu sfaturi duhovniceşti. Apoi cuviosul Filotei l-a întrebat:

– Cum voi putea, Sfinţite Părinte, să înving acest păcat al mândriei?

Iar Sfântul i-a răspuns:

– Sfinţii Părinţi ne învaţă că fiecare păcat se învinge prin lucrarea virtuţii care i se opune. Astfel, mândria se învinge prin exersarea smereniei, ura aproapelui prin dragoste, iubirea de arginţi prin milostenie, lăcomia prin post şi cumpătare şi aşa mai departe.

A fost aşadar, o lecţie de smerenie, pe care ucenicul său nu a uitat-o niciodată.

— Extras din Sfântul Nectarie Taumaturgul – Diac. drd. Morlova Nicuşor, Editura Egumeniţa.

Părintele Proclu Nicău

Să nu uitați de smerenie. Și fiți cu grijă, diavolul dă mereu târcoale. Mai ales dacă aveți daruri!

Nu aveți nevoie de lauda nimănui. Să știți că nu sunt de la voi darurile, tot de la Duhul Sfânt sunt date toate.

Stați în smerenie și lăsați Duhul Sfânt în voi și să-l păstrați acolo cu rugăciune curată.

Că unde e rugăciune curată și smerenie, Duhul Sfânt lucrează și stă de veghe.

Și când vă rugați, să nu aveți gânduri. Să fiți numai voi cu Dumnezeu.

Și să nu uitați: nimica sunt eu, nimica am. Totul vine de la Duhul Sfânt.

Și să nu judecați, copiii mei, pe nimeni. Că trăim acele vremi. Când nu mai este nevoie să vină Iisus pe pământ, că omul a făcut el judecata de unul singur ... (începe Bătrânul a lăcrima).

Unde e judecată de om, Duhul Sfânt nu mai este!

— Părintele Proclu Nicău

Cel ce are sfânta smerenie nu vorbeşte deloc, adică nu se împotriveşte. Primeşte să i se facă observaţii, să-l controleze ceilalţi, fără să se mânie şi să se îndreptăţească. Nu-şi pierde echilibrul. Celui egoist, complexat, i se întâmplă contrariul: la început seamănă cu cel smerit însă, dacă îl deranjează puţin cineva, îndată îşi pierde pacea, se mânie, se tulbură.

Cel smerit este conştient de starea sa lăuntrică şi, deşi aceasta este urâtă, el nu-şi pierde personalitatea. Cunoaşte că este păcătos şi se întristează din pricina asta, dar nu deznădăjduieşte.

Încredinţarea desăvârşită în mâinile lui Dumnezeu – aceasta este sfânta smerenie.

— Sfântul Porfirie Kavsokalivitul

"Nici prin cap să nu-ţi treacă să placi oamenilor… Să fii mai necinstit de oameni, asta da. Şi ce dacă spune lumea că ai păcate? Ce, nu ai? Trebuie să răbdăm ocările, tată, pentru că aşa ne-a lăudat Mântuitorul Hristos: “Fericiţi veţi fi când vă vor ocărî şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind pentru Mine”. Trebuie să răbdăm toate, cu smerenie, tată; să răbdăm cu smerenie pentru dragostea lui Hristos. Doar vom câştiga şi noi – nu tot raiul, ci numai un colţişor, cât de mic." — Părintele Paisie de la Sihla

„Într-o noapte, ne-a povestit Stareţul Paisie, stăteam în chilie pe un scăunel şi rosteam Rugăciunea. Dintr-odată am auzit afară, în curte, muzică de viori şi tobe, voci şi cântece. M-am sculat şi am privit pe fereastră să văd ce se întâmplă, dar nu se vedea nimic, era linişte desăvârşită. Atunci am înţeles că toate fuseseră de la diavolul. Nici nu am apucat bine să mă aşez pe scăunel pentru a-mi continua Rugăciunea, când dintr-o dată mi s-a umplut chilia de o Iumină puternică. Atunci a dispărut acoperişul, iar lumina se vedea ajungând până la cer. În vârful stâlpului de lumină se afla ceva ca un chip de tânăr blond, care semăna cu Hristos. Se vedea doar jumătate din chip, precum şi o inscripție luminoasă: «Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu.» Când m-am ridicat să privesc mai bine chipul, am auzit un glas spunându-mi: «Te-ai învrednicit să-L vezi pe Hristos.» Chiar în acea clipă am privit în jos ca să văd unde calc, vrând să-mi schimb poziţia pentru a vedea în întregime acel chip, dar în acelaşi timp am gândit: Şi cine sunt eu, nevrednicul, ca să-L văd pe Hristos?» Atunci într-o clipă a dispărut acea lumină şi părutul Hristos, iar tavanul se afla la locul lui."

Deoarece nu a reuşit să-l înşele cu acea falsă vedenie, diavolul, ca să se răzbune, I-a zgâriat pe picioare, iar din acele zgârieturi i-a curs mult sânge. Pornind de la această întâmplare, Stareţul spunea despre vedenii:

„Aşa începe înşelarea. Dacă nu m-ar fi ajutat Domnul să-mi dau seama că acea vedenie era diavolească, ar fi început după aceea vrăjmaşul să-mi arate la “televizor” pe Hristos, Maica Domnului, profeții etc. Şi astfel cade omul în înşelare. De aceea trebuie să nu primim uşor vedeniile, chiar de-ar fi de la Dumnezeu. lar el se bucură de aceasta, deoarece astfel arătăm srnerenie şi Iuare aminte, lucruri pe care El Ie cere de la noi. Știe Dumnezeu modul în care să ne arate şi să ne înveţe ceea ce vrea El.”

Smeriţii alcătuiesc ceata din care Dumnezeu îşi alege drepţii, sfinţii. Să nu-şi închipuie cineva că pentru a fi smerit trebuie să-ţi pui cenuşă în cap, să duci o viaţă chinuită, să umbli nespălat sau îmbrăcat urât. Nu. Nu e nevoie să-ţi ţii ochii în pământ şi să afişezi o sfinţenie ostentativă, care să atragă atenţia. Dacă am concentra în câteva cuvinte ce anume îl caracterizează pe cel smerit, acestea ar fi nejudecarea aproapelui şi socotirea sa mai prejos decât toţi.

Maica Domnului e mai presus decât toți în smerenie, de aceea o fericesc pe ea toate neamurile pe pământ și îi slujesc toate puterile cerești; și pe această Maică a Sa Domnul ne-a dat-o spre apărare și ajutor.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu
din potirul lacrimilor tale, izvor nesecat de milă
se adapă mântuitor sufletele noastre
căci ne ești Maica izbăvirilor noastre din legătura păcatelor, fiind nouă celor căzuți, caldă mijlocitoare și lumii scăpare
pururea Fecioară Marie!

Totul se află pururea în schimbare, se preface neîncetat. Nimic nu rămâne în aceeași stare, ci se schimbă sau se desăvârșește: în bine sau în rău.

Nu vom putea învăța să fim smeriți, până ce nu vom îndura multe dureri în inimă. Și, până ce nu învățăm să fim smeriți, vom îndura multe dureri în inimă.

Dumnezeu stă deoparte, îngăduie să primim durerea sub coasta stângă, să vedem ce miasmă avem acolo, să spunem:

„M-a mușcat chiar de inimă, oh, și nu-l pot ierta!”.

Cum să nu-l poți ierta, când și tu ești la fel ca el, când și tu ai mâniat pe mulți în același fel? Învață acum să fii liniștit! Nu ne vom putea deprinde să fim smeriți până ce nu vom îndura multe dureri în inimă.

Sfinții Părinți spun:

„Dacă nu ne vom osteni să ne smerim, Domnul nu va înceta să ne smerească El Însuși.”

Domnul nu va înceta să ne smerească prin cineva de lângă noi. Cineva ne va mânia, ne va împinge la o stare de mânie, până ce vom ajunge să rămânem liniștiți când va vrea oareșicine să ne mânie. Atunci vom fi încercați. Și ne va ataca, dar noi vom rămâne liniștiți. Va năvăli din toate părțile, iar noi vom privi în liniște, ne vom păzi pacea lăuntrică – nu avem intenția să ne dăm pacea lăuntrică atât de ieftin.

Iată, atunci sufletul ajunge smerit și blând, și trece prin lumea aceasta cu o deplină înțelegere a vieții. Iar oamenii socotesc după aceea și spun: „Știu, omule, cum erai tu înainte, îndărătnic, iar acum ai devenit parcă nesimțitor, totul îți este la fel.” Nu, aceasta nu este nepăsare, ci biruință asupra răului!

Domnul ne dă putere să biruim răul cu pace.

Câtă vreme suntem aici, în trup, se cuvine să biruim toate acestea prin puterea lui Dumnezeu. Aceasta și vrea Domnul de la noi, să respingem răul prin înțelegere și să ne întoarcem cu toată inima și cu toată ființa noastră către El, către Domnul.

Dispoziția pe care o avem față de semeni este dispoziția pe care o avem și față de Dumnezeu.

Interesele și planurile noastre ne încurcă mult în viață. Interesul, și planul unu, apoi doi, și trei, și patru, și cinci… Socotim că nu vom izbuti nimic dacă nu planificăm, dacă nu socotim, dacă nu facem ceva.

Trebuie să ne ostenim să lucrăm după conștiință, dar nu în grabă, căci din grabă ne răstoarnă vrăjmașul. În graba aceasta nu ne mai îngrijim dacă nu cumva vătămăm vreo persoană sau vreun interes al semenilor noștri, dacă nu împiedicăm pe cineva – fiindcă nu avem grija acestui lucru, preocupați fiind de planurile noastre…

Și uite așa greșim față de aproapele nostru de-a lungul vieții. Iar când greșim față de aproapele, nu greșim de fapt față de o ființă omenească, ci greșim personal față de Dumnezeu.

Căci Dumnezeu locuiește tainic în fiecare suflet și pretutindenea odihnește. Iar felul în care ne purtăm cu aproapele este felul în care ne purtăm cu Dumnezeu.

Să ne fie limpede că nu suntem pe calea cea bună, dacă ne purtăm cu dragoste față de cei ce au dragoste pentru noi, iar celor care ne urăsc le întoarcem cu aceeași măsură. Aceasta nu este calea cea bună, căci se cuvine să fim fii ai luminii, fii ai dragostei, fii ai lui Dumnezeu, copiii Domnului.

Da, să fim copiii Săi, să avem caracterul Său – caracter dumnezeiesc, caracterul păcii, al dragostei și al bunătății.

A nu te împotrivi celui viclean înseamnă a-ți păzi pacea lăuntrică. Știm cum a fost Domnul câtă vreme a fost în trup – a fost cu grijă față de toți, față de fiecare, față de cei ce Îl prigoneau. El este Dumnezeu Atotputernic – un singur gând și cuvânt al Său, și totul cade, totul se năruiește. Dar El ne-a arătat calea, cum se cuvine să învățăm a ne feri de rău.

Domnul Însuși spune: „Să nu stați împotrivă celui viclean.” (Mt 5:39)

Spune să nu ne împotrivim celui viclean și a nu ne împotrivi înseamnă a ne păzi pacea lăuntrică. Împotrivirea este ceva rău, ea vrea să întoarcă ceva cu aceeași măsură și, atunci, se pornește război – hrană pentru duhurile cele căzute din văzduhuri. Iar când atacă și nu întâmpină împotrivire, atunci armele lor cad de îndată și sunt biruiți. De aceea, să ne ostenim, cu orice preț, cu ajutorul lui Dumnezeu și să Îl rugăm neîncetat:

„Doamne, păzește-mi pacea lăuntrică, învață-mă să fiu un suflet liniștit, pașnic, bun – așa cum sunt Îngerii și Sfinții Tăi.”

De aceea trebuie neîncetat să fim și cu gândurile la Dumnezeu. Celor pe care îi iubim în viața aceasta, rudelor noastre, celor apropiați nouă le dăruim toată atenția și viața noastră, gândurile și simțirile, totul.

Iar Domnul tocmai aceasta vrea de la noi – să avem luare-aminte față de Dânsul, căci El este Părintele nostru. Cu dreptate ne cere să Îi înapoiem ceea ce ne-a dat, pentru binele nostru, ca să fim părtași la bucuria dumnezeiască, la pacea și viața dumnezeiască, să nu fim străini și să nu ne chinuim singuri.

Pentru aceasta, să învățăm a ne ruga neîncetat Domnului, să Îl căutăm în rugăciune neîncetată. Sfinții Părinți se rugau: „Doamne, izbăvește-mă de uitare!”

Sfinții Părinți spun: „De îndată ce ne trezim, grija noastră să fie la Dumnezeu, cugetele noastre să se unească cu Domnul.”

Și așa, pe parcursul zilei, necurmat, neîncetat, să ne amintim de Domnul.

Sursa: Starețul Tadei, Cum îți sunt gândurile așa îți este viața, selecție p.175-177.

• ✝️ Starețul Tadei de la Mănăstirea Vitovnița - Serbia: Noi suntem ființe dăruite de Dumnezeu, dar nu știm să trăim cum se cuvine și facem iad și în noi, și în jurul nostru.

• ✝️ Starețul Tadei de la Vitovnița - Serbia: Dispoziţia pe care o avem față de semeni este dispoziţia pe care o avem şi faţă de Dumnezeu.

• ☦️ Starețul Tadei de la Vitovnița - Serbia: Cu cât sufletul se liniștește mai mult, cu atât mai multe taine cerești îi sunt dezvăluite.

• ✝️ Starețul Tadei de la Vitovnița - Serbia: Soarele încă strălucește și Dumnezeu ne binecuvântează

• ✝️ Sfântul Amfilohie Makris din Patmos: "Lupta duhovnicească trebuie să fie pecetluită cu dragoste sinceră şi cu smerenia. Căci numai cel ce este îmbrăcat cu acestea nu ţine seamă nici de greutăţile acestei vieţi, nici de ura lui satana, nici de răutatea pe care o manifestă slugile lui."

• 🌿Smerenia este o virtute plină de sens: îngăduie, îndură, tace ... Smerenia este putere și nu slăbiciune.

• ✝️ Arhimandritul Sofronie: Să ştii că dacă mintea ta înclină spre a-i urmări pe oameni pentru a vedea cum trăiesc, acesta e un semn de mândrie.

• ✝️ Părintele nostru Ilie Cleopa, Predică la Buna Vestire / „Fecioara Maria a fost împodobită de Dumnezeu cu toate darurile Preasfântului Duh. Însă cel mai mare dar care a învrednicit-o să fie Născătoare de Dumnezeu și i-a adus negrăita cinste și slavă a fost, nu fecioria, ci darul smereniei. Fără acest dar toate celelalte nu i-ar fi fost de folos. Smerenia a fost adevărata pricină de slavă și de cinste Preacuratei Fecioare, mai mult decât toate darurile pe care le avea. Să avem smerenie și dragoste către toți oamenii, știind că fără smerenie, fără iubire și credință dreaptă nimeni nu se poate mântui. Am căzut din rai prin mândrie. Să ne urcăm din nou la Dumnezeu prin smerenie.”

• ✝️ Cuviosul Porfirie Kavsokalivitul: Să ne întoarcem către Dumnezeu ca niște robi smeriți, cu glas rugător și implorător. Atunci rugăciunea noastră va fi plăcută lui Dumnezeu. Să stăm cu evlavie înaintea celui răstignit și să spunem: Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă.

• Un bătrân s-a rugat Bunului Dumnezeu întrebând ce fapte să mai facă, ca să se mântuiască. Și i s-a arătat îngerul și i-a zis: ✝️ „Așa să te mântuiești, dacă cugeți astea: nimica sunt, nimica pot, nimica am” Și aceste cuvinte, tot un cuvânt sunt: smerenia.

• ✝️ Părintele Proclu Nicău: Că cine sporește în dragoste, din dragoste izvorăște mila și așa te va scăpa bunul Dumnezeu și vei rămânea întărit în credință, vei simți puterea lui Dumnezeu și puterea diavolească, că puterea diavolească este îngrădită de puterea lui Dumnezeu.

• ✝️ Părintele Proclu Nicău: Să nu uitați de smerenie ... Unde e judecată de om, Duhul Sfânt nu mai este! / Să nu uitați de smerenie. Și fiți cu grijă, diavolul dă mereu târcoale. Mai ales dacă aveți daruri! Nu aveți nevoie de lauda nimănui. Să știți că nu sunt de la voi darurile, tot de la Duhul Sfânt sunt date toate. Stați în smerenie și lăsați Duhul Sfânt în voi și să-l păstrați acolo cu rugăciune curată. Că unde e rugăciune curată și smerenie, Duhul Sfânt lucrează și stă de veghe. Și când vă rugați, să nu aveți gânduri. Să fiți numai voi cu Dumnezeu. Și să nu uitați: nimica sunt eu, nimica am. Totul vine de la Duhul Sfânt. Și să nu judecați, copiii mei, pe nimeni. Că trăim acele vremi. Când nu mai este nevoie să vină Iisus pe pământ, că omul a făcut el judecata de unul singur ... (începe Bătrânul a lăcrima). Unde e judecată de om, Duhul Sfânt nu mai este!

• ✝️ Sfântul Antonie Cel Mare: Iubește smerenia, ea îți va acoperi toate păcatele tale.

• ✝️ Părintele Ilie Cleopa - Omul care se lasă în voia Lui Dumnezeu, zice în inima sa așa, când este necăjit: / "Doamne, dacă este voia Ta să fiu necăjit, să fiu! Slavă Ție! Dacă e voia Ta să fiu fericit, slavă Ție! Dacă e voia Ta să fiu sărac, mulțumesc Ție! Dacă e voia Ta să fiu bogat, slavă Ție! Dacă e voia ta să fiu bolnav sau sănătos, slavă Ție."

• ✝️ Monahul Moise Aghioritul: Omul smerit știe să rabde, să cedeze, să-și păstreze nădejdea. / "Lipsa smereniei este cauza multor tulburări. Omul smerit știe să rabde, să cedeze, să-și păstreze nădejdea. Smerenia nu are nimic de-a face cu nefericirea, nu provoacă milă, nu este o atitudine lipsită de demnitate, înjositoare. Smerenia este o virtute plină de sens; îngăduie, îndură, tace, lasă loc mâniei. Smerenia este putere și nu slăbiciune."

"Prin harul lui Dumnezeu, omul a reușit să urce duhovnicește, se schimbă, devine un alt om, și frica îl părăsește. Nu se mai teme de moarte și considera viața actuală, oricât de bună ar fim ca o robie."

"Nu mă tem de moarte, nu pentru faptele mele, ci pentru că cred în mila lui Dumnezeu."

"Acolo unde nu există monahism ortodox, nu există Biserică, precum nu există țară fără armată și oraș bine administrat fără jandarmi. Călugării păzesc granițele Bisericii și le apără împotriva vrăjmașilor ei, care, în epoca noastră materialistă, se năpustesc ca niște lupi asupra ei pentru a o sfâșia."

"Rugăciunea făcuta cu stăruință, trezvie, pietate, credință și frângerea inimii, este bună și folositoare. Diavolul se luptă în diferite feluri cu cei ce se roagă, dar pe cei ce nu se roagă îi iubește. Omul în rugaciune vorbește cu Dumnezeu și Ii cere bunuri duhovnicești și mântuire. Cel ce se roagă trebuie să fie smerit."

"Rugăciunea trebuie însoțită de dragoste. O rugăciune fără dragoste este ca o pasăre fără aripi: i se pare că-i frumoasă, dar n-are aripi și nu poate zbura."

"Omul mândru nu atrage pe nimeni. Și dacă atrage pe cineva, acela se va îndepărta repede! Legătura duhovnicească este indisolubilă numai când există suflet de copil, nevinovăție și sfințenie."

— Părintele Amfilohie Makris din Patmos (1889 - 1970)

Gândeam: „Sunt pământ, și încă pământ păcătos”. Dar Domnul mi-a arătat mila Sa și mi-a dat din belșug harul Său și se bucură duhul meu pentru că deși sunt un ticălos, Domnul mă iubește și de aceea sufletul meu e atras spre El în chip nesăturat, iar când Îl voi întâlni, voi zice sufletului meu: uită-te la El, nu-L pierde „ca să nu ți se întâmple ceva mai rău” (Ioan 5, 14) pentru că sufletul îndură mari chinuri atunci când pierde harul Duhului Sfânt.

Credeți-mă, scriu înaintea feței Domnului, pe Care sufletul meu Îl cunoaște. Pentru a păstra harul, trebuie să ne smerim pururea.

Iată, Domnul smerește cu milostivire pe cei care-i slujesc Lui. Antonie cel Mare credea că în pustie el era mai bătrân și mai desăvârșit decât toți, dar Domnul l-a îndreptat spre Pavel Tebeul, și Antonie a văzut pe cel ce era mai bătrân și mai desăvârșit decât el.

Cuviosul Zosima credea că era monah din copilărie și că nimeni nu putea discuta cu el, dar a fost smerit de Maria Egipteanca și a văzut că era departe de a fi ajuns la măsura ei.

Sfântul Tihon (Zadonski) a fost smerit de un nebun întru Hristos care i-a dat o palmă și i-a zis: „Nu fă pe grozavul”.

Astfel, Domnul Cel Milostiv smerește pe Sfinți, ca ei să rămână smeriți până la sfârșit. Cu atât mai mult trebuie să ne smerim noi. De aceea, ziua și noaptea cer și eu de la Dumnezeu smerenia lui Hristos. Duhul meu însetează să o dobândească, pentru că este darul cel mai înalt al Duhului Sfânt. În smerenia lui Hristos e și iubire, și pace, și blândețe, și înfrânare, și ascultare, și îndelungă-răbdare și toate virtuțile sunt cuprinse în ea.

— (Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii și iadul smereniei, Editura Deisis, 1996, pp. 147-148)

Dumnezeu Îşi descoperă tainele Sale sufletului smerit.

Toată viaţa lor Sfinţii s-au smerit şi au luptat cu mândria. Şi eu mă smeresc ziua şi noaptea şi, cu toate acestea, nu m-am smerit cât trebuie. Dar prin Duhul Sfânt sufletul meu a cunoscut smerenia lui Hristos, pe care ne-a poruncit să o învăţăm de la El, şi sufletul meu e atras spre El necontenit.
O, smerenia lui Hristos! Ea dă sufletului în Dumnezeu o bucurie de nedescris şi din pricina iubirii lui Dumnezeu sufletul uită şi pământ şi cer, şi toată dorinţa lui se avântă spre Dumnezeu.
O, smerenia lui Hristos! Cât de dulce şi plăcută este ea. Dar nu se găseşte decât la îngeri şi în sufletele sfinţilor. Noi însă, trebuie să ne socotim mai răi decât toţi, şi atunci Domnul ne va da şi nouă să cunoaştem smerenia lui Hristos prin Duhul Sfânt.
Domnul, slava Lui şi toate cele cereşti sunt cunoscute numai în Duhul Sfânt.
Domnul ne-a dat Duhul Sfânt şi noi am învăţat iubirea Domnului, iar dulceaţa iubirii lui Dumnezeu ne-a făcut să uităm pământul.
Iubirea lui Dumnezeu e arzătoare şi nu ne îngăduie să ne mai aducem aminte de pământ.
Cine a încercat-o, o caută neobosit ziua şi noaptea şi este atras spre ea. Ea se pierde însă de noi pentru mândrie şi înfumurare, pentru duşmănirea şi osândirea fratelui, pentru pizmă; ne părăseşte şi pentru un gând desfrânat ca şi pentru alipirea de cele pământeşti; pentru toate acestea harul pleacă şi atunci, pustiit şi abătut, sufletul tânjeşte după Dumnezeu cum tânjea părintele nostru Adam după izgonirea din Rai.
— (Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii şi iadul smereniei, Editura Deisis, 1996, p. 8)

"Lipsa smereniei este cauza multor tulburări. Omul smerit știe să rabde, să cedeze, să-și păstreze nădejdea. Smerenia nu are nimic de-a face cu nefericirea, nu provoacă milă, nu este o atitudine lipsită de demnitate, înjositoare. Smerenia este o virtute plină de sens; îngăduie, îndură, tace, lasă loc mâniei. Smerenia este putere și nu slăbiciune." — Monahul Moise Aghioritul

"Copilule, când vezi neajunsurile altora, să știi că starea ta duhovnicească nu este la nivelul potrivit. Roadele rugăciunii este să-i vezi pe alții ca pe îngeri.” — Starețul Efrem din Katunaki

"Dacă urăști chiar și o singură persoană, îl urăști pe Hristos Însuși după chipul Lui și ești departe de Împărăția Cerurilor." — Sfântul Gavriil (Urgebadze)

"Oameni indiferenți și lipsiți de milă care se gândesc doar la ei înșiși, își umplu inimile de o mare neliniște, suferă în interiorul lor de remușcările conștiinței și suferă deja în această viață. În timp ce cei milostivi, care îi hrănesc mereu pe alții cu dragostea lor, sunt din belșug săturați de iubirea lui Dumnezeu și de binecuvântările Sale bogate." — Cuviosul Paisie Aghioritul.

"Ia seama la tine însuţi. Cercetează-te pe tine însuţi şi vezi: cum se înalţă sufletul deasupra fratelui tău, cum pentru aceasta şi vine un gând rău care nu place lui Dumnezeu şi prin aceasta sufletul se smereşte. Dacă nu se smereşte, atunci vine o ispită mică. Dacă iarăşi nu se smereşte, începe lupta curviei. Şi dacă tot nu se smereşte, cade într-un păcat mic. Şi dacă nici atunci nu se smereşte, va veni un păcat mare. Şi aşa va păcătui până ce se va smeri."

"A recunoaşte în tine însuţi mândria e lucru foarte chinuitor. Dar, chiar dacă n-ai înţeles mândria ta, smereşte-te."

— Arhimandritul Sofronie

„Fecioara Maria a fost împodobită de Dumnezeu cu toate darurile Preasfântului Duh.

Însă cel mai mare dar care a învrednicit-o să fie Născătoare de Dumnezeu și i-a adus negrăita cinste și slavă a fost, nu fecioria, ci darul smereniei.

Fără acest dar toate celelalte nu i-ar fi fost de folos. Smerenia a fost adevărata pricină de slavă și de cinste Preacuratei Fecioare, mai mult decât toate darurile pe care le avea.

Să avem smerenie și dragoste către toți oamenii, știind că fără smerenie, fără iubire și credință dreaptă nimeni nu se poate mântui. Am căzut din rai prin mândrie. Să ne urcăm din nou la Dumnezeu prin smerenie.”

— Părintele nostru Ilie Cleopa, Predică la Buna Vestire

Să ne întoarcem către Dumnezeu ca niște robi smeriți, cu glas rugător și implorător. Atunci rugăciunea noastră va fi plăcută lui Dumnezeu. Să stăm cu evlavie înaintea celui răstignit și să spunem: Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă. — Cuviosul Porfirie Kavsokalivitul

✝️ Sfântul Porfirie Kavsokalivitul: Tot ceea ce facem – rugăciune, sfat, mustrare – să facem cu iubire

♟ Gândurile rele produc numeroase toxine în creier şi-n organism, iar gândurile pătimaşe înveninează toate celulele trupului.

🔴 Sfântul Porfirie Kavsokalivitul: Nimeni nu poate deveni creștin fiind leneș. E nevoie de muncă. De multă muncă. ⚒

✝️ Cuvintele Sfântului Porfirie Kavsokalivitul (1906-1991) către Mitropolitul Neofit de Morfu (61 de ani)

✝️ Sfântul Porfirie Kavsokalivitul: America va fi ștearsă! Mă auziți? Va fi ștearsă!

Un bătrân s-a rugat Bunului Dumnezeu întrebând ce fapte să mai facă, ca să se mântuiască. Și i s-a arătat îngerul și i-a zis: „Așa să te mântuiești, dacă cugeți astea: nimica sunt, nimica pot, nimica am”. Și aceste cuvinte, tot un cuvânt sunt: smerenia.

Până la urmă, tot smerenia este vârful tuturor virtuților. Dacă cineva are fapte bune și n-are smerenie, se răstoarnă din căruță; este în primejdie. Unii n-au fapte bune, dar au smerenie, căință, păreri de rău, pe aceia îi mântuiește Bunul Dumnezeu mai mult ca pe aceia care au fapte bune și li se pare că au ceva.

Un bătrân s-a rugat Bunului Dumnezeu întrebând ce fapte să mai facă, ca să se mântuiască. Și i s-a arătat îngerul și i-a zis: „Așa să te mântuiești, dacă cugeți astea: nimica sunt, nimica pot, nimica am”. Și aceste cuvinte, tot un cuvânt sunt: smerenia. Și cine se smerește, caută să fugă de tulburări… În viața de obște, de tulburări nu poți fugi; numai atâta: să ții gura închisă, să zici: „Doamne Iisuse…”, și să răspunzi numai strictul necesar; cât este nevoie. Atâta am sporit în mănăstire: cât am ascultat de altul.

— Părintele Proclu Nicău, Lupta pentru smerenie și pocăință, Editura Agaton, p. 44

Dragostea și smerenia

Dacă diavolul te va îndemna să dai vina pe cineva, atuncea ispitele se vor îndelunga mult timp, și ani și poate chiar toată viața.

Cu cât nu dai vina pe altul și te rogi cu smerenie, Duhul Sfânt va izgoni duhurile rele dinlăuntrul tău pe ce măsură vei spori în dragoste și smerenie.

Că cine sporește în dragoste, din dragoste izvorăște mila și așa te va scăpa bunul Dumnezeu și vei rămânea întărit în credință, vei simți puterea lui Dumnezeu și puterea diavolească, că puterea diavolească este îngrădită de puterea lui Dumnezeu.

Și omul atâta va fi ajutat, cât timp îi vede pe toți mai buni.

Dacă eu m-am biruit și am cântărit pe cineva, să mă aștept la ispite, asta-i treaba.

V-ați ostenit până aici ca să vedeți un moșneag stricat de cap …

Rugăciunea inimii

Știi care are rugăciunea inimii?

Pe care îl batjocorești mereu și el zice rugăciunea în gând neschimbat și Duhul Sfânt îl ajută.

Dar trebuie să se păzească și de prea multă vorbă.

Dacă eu am crezut în mintea mea că am rugăciunea inimii, am picat.

Dacă îmi zice altul prost, e bun.

Dar atât vă spun. E nenorocire cu smerenia.

Toți care au căpătat smerenia, o trebuit să rabde ocara.

Despre laude și smerenie

Pe măsură ce vei spori în smerenie, Duhul Sfânt o să-ți descopere treptat-treptat, ca să poată crește smerenia. Iar dacă vrei să știi toate acum, te doare capul, te poți mândri că ești cineva …

Și dacă nu ești băgat în seamă, poți zice și bogdaproste.

De exemplu, eu spun despre mine: dacă cineva vine și mă laudă, conștiința mă mustră și nu mai are valoare lauda lui.

În mănăstire când se duce cineva, e ca și cărămida care are colțuri. Colțurile acelea se tocesc în obște.

Și a întrebat cineva, cum se poate toci cărămida călugărului, că are colțuri? Fiecare om are cărămidă cu colțuri. Și atunci, dacă l-ai ocărât și nu s-a tulburat, atunci să știi că s-au tocit colțurile.

• ✝️ Părintele Proclu Nicău: Să nu uitați de smerenie ... Unde e judecată de om, Duhul Sfânt nu mai este!

• ✝️ Îndemnuri spre sporirea duhovnicească de la Părintele Proclu:

• ✝️ Părintele Proclu Nicău ne îndeamnă să refuzăm actele biometrice: "Cine are evlavie la cip are evlavie și la antihrist".

• ✝️ File de Pateric, Părintele Proclu - Două mărturii

• ✝️ Părintele Proclu Nicău: Înainte de culcare, întotdeauna stai de vorbă cu sufletul tău!

• ✝️ Părintele Proclu Nicău: Poți să n-ai nimic, poți să n-ai nici traistă la tine, dacă l-ai pe Dumnezeu, ai totul!

Cu cât cineva are viaţa mai măsurată, cu atât e mai fericit, că nu se grijeşte de multe: de slujitori, de lucrători, de pământuri şi de avuţia dobitoacelor. Căci ţintuindu-se de acestea ne vom îneca în greutăţile legate de ele şi vom învinui pe Dumnezeu. Iată cum din pofta noastră cea de voie se adapă moartea şi cum rătăcim în întunericul unei vieţi cu păcate, necunoscându-ne pe noi înşine.

Răul se prinde de fire ca rugina de aramă şi necurăţia de trup. Însă nici cel care prelucrează arama nu a făcut rugina, nici părinţii necurăţia trupului. Tot aşa nici răutatea nu a făcut-o Dumnezeu, ci i-a dat omului şi cunoştinţa şi puterea de a deosebi, ca să fugă de rău, ca unul ce ştie că va fi vătămat şi chinuit de el. Ia seama deci ca nu cumva văzând pe cineva propăşind în putere şi avere, să-l fericeşti, lăsându-te amăgit de diavolul. Ci adu-ţi îndată moartea înaintea ochilor, şi niciodată nu vei pofti vreun rău sau vreun lucru lumesc.

Nu cele ce se fac după fire sunt păcate, ci cele rele după alegerea cu voia. Nu e păcat a mânca, ci a mânca nemulțumind, fără cuviință și fără înfrânare. Căci ești dator să ţii trupul în viață, însă fără niciun gând rău. Nu e păcat a privi curat, ci a privi cu pizmă, cu mândrie și cu poftă. E păcat însă a nu asculta liniștit, ci cu mânie. Nu e păcat neînfrânarea limbii la mulțumire și rugăciune, dar e păcat la vorbirea de rău. E păcat să nu lucreze mâinile milostenie, ci ucidere și răpire. Și așa fiecare din mădularele noastre păcătuiește, când din sloboda alegere lucrează cele rele, în loc de cele bune, împotriva voii lui Dumnezeu.

Cei înţelepţi trebuie să-şi amintească necontenit că răbdând mici şi scurte necazuri în viaţă, după moarte se vor bucura de cea mai mare plăcere şi de fericire veşnică. Drept aceea, cel ce se luptă cu patimile şi vrea să fie încununat de Dumnezeu, de va cădea să nu scadă cu sufletul şi să rămână în cădere, lipsit de nădejde. Ci sculându-se, iarăşi să lupte şi să se străduiască să fie încununat, ridicându-se din cădere, până la ultima suflare. Căci ostenelile trupului sunt arme ale virtuţilor şi se fac mântuitoare sufletului.

Oamenii se socotesc raţionali. Însă pe nedrept, căci nu sunt raţionali. Unii au învăţat cuvintele şi cărţile vechilor înţelepţi. Dar raţionali sunt numai aceia, care au sufletul raţional, pot să deosebească ce este binele şi ce este răul, se feresc de cele rele şi vătămătoare sufletului şi toată grija o au spre cele bune şi folositoare sufletului; iar aceastea le săvârşesc cu multă mulţumire către Dumnezeu. Numai aceştia trebuie să se numească oameni raţionali.

Cei care-L cunosc pe Dumnezeu sunt plini de toată bunăvoinţa şi, dorind cele cereşti, dispreţuiesc cele pământeşti. Unii ca aceştia nu plac multora, dar nici lor nu le plac multe. De aceea sunt nu numai urâţi, ci şi luaţi în râs de mulţi smintiţi. Ei, însă, rabdă toate în sărăcie, ştiind că cele ce se par multora rele, pentru ei sunt bune. Căci cel care înţelege cele cereşti crede lui Dumnezeu, ştiind că toate sunt făpturile voii Lui. Cel care, însă, nu le înţelege, nu crede niciodată că lumea este zidirea lui Dumnezeu şi că a fost făcută pentru mântuirea omului.