Se spune că odată, Sfântul Antonie, rugându-se pentru a înțelege tainele judecăților lui Dumnezeu, a avut o vedenie.

În timpul rugăciunii, a auzit o voce care îi spunea:

„Antonie, nu încerca să înțelegi judecățile lui Dumnezeu, căci sunt mai presus de mintea omenească.”

Cu toate acestea, el a stăruit în rugăciune, cerând luminare.

Atunci, Dumnezeu i-a descoperit un mic fragment din judecățile Sale.

Antonie a văzut un om drept care suferea în mod nedrept și un păcătos care trăia în belșug.

Această priveliște l-a tulburat adânc. În vedenie, el s-a rugat din nou:

„Doamne, de ce păcătosul prosperă, iar cel drept suferă? Unde este dreptatea Ta?”

Atunci, un înger i-a apărut și i-a spus:

„Antonie, nu judeca ceea ce nu cunoști. Judecățile lui Dumnezeu sunt tainice. Uneori, cel drept suferă pentru a primi o răsplată veșnică mai mare, iar cel păcătos prosperă pentru a-și primi răsplata aici, căci în viața viitoare nu va avea parte de binecuvântare. Tu însă roagă-te și crede în mila și dreptatea Domnului, căci tot ceea ce face El este spre mântuirea oamenilor.”

La sfârșitul vedeniei, Antonie a înțeles că judecățile lui Dumnezeu nu pot fi măsurate sau înțelese cu mintea omenească. El a spus:

„De acum înainte, nu mai caut să înțeleg tainele ascunse ale lui Dumnezeu, ci mă încred pe deplin în bunătatea și înțelepciunea Lui.”

Să nu ne tulburăm în fața nedreptăților sau să judecăm lucrarea lui Dumnezeu, ci să ne smerim, să ne rugăm și să avem credință că El lucrează totul spre binele și mântuirea noastră.

Sfinte Antonie, roagă-te pentru noi să dobândim această încredere neclintită în Domnul!

17 ianuarie: Sfântul Cuvios Antonie cel Mare, Părintele Monahismului

Biserica Ortodoxă îl prăznuiește la 17 ianuarie pe Sfântul Cuvios Antonie cel Mare, considerat de tradiția monastică drept cel mai popular ascet și începătorul vieții călugărești.

Împreună cu Sfântul Cuvios Pahomie cel Mare, Sfântul Antonie Cel Mare, este apreciat ca fiind întemeietorul monahismului creștin.

Trăitor în secolul al III-lea și la începutul secolului al IV-lea, Sfântul Antonie cel Mare este prăznuit în fiecare an, în toate tradițiile creștine, la data de 17 ianuarie.

Cuviosul Antonie cel Mare s-a născut în satul Coma din Egiptul de Mijloc, în anul 251, într-o familie de țărani creștini înstăriți.

În copilărie, Sfântul prefera să meargă frecvent cu părinții la biserică decât să-și petreacă timpul cu copiii de vârsta lui. A învățat de la părinți și de la bunici credința în Hristos.

După moartea părinților, pe când el împlinise vârsta de 20 de ani, s-a ocupat de educația sorei sale minore. Când în biserică tânărul Antonie a auzit cuvântul Evangheliei, care spune:

„De voiești să fii desăvârșit, mergi, vinde avuțiile tale și urmează Mie" (Matei 19,21)

..., a fost impresionat de aceste cuvinte și a urmat îndemnul Evanghelistului.

Și-a împărțit partea sa de avere săracilor, iar mai târziu a procedat la fel cu moștenirea sorei lui, pe care a lăsat-o în grija unei comunități de fecioare.

Urmând sfatul unui ascet bătrân, Cuviosul a viețuit o vreme într-o colibă la marginea satului natal Coma.

În anul 285, când a împlinit vârsta de 35 de ani, Sfântul Antonie s-a stabilit într-o fortăreață izolată numită Pispir, la marginea deșertului din Munții Tebaidei, unde a trăit până-n anul 306.

Despre Sfântul Antonie se spune că era

„Cu adevărat ca un doctor dat Egiptului de Dumnezeu; căci, cine se ducea mâhnit la dânsul și nu se întorcea bucurându-se? Cine venea la dânsul plângând pe cei morți și nu părăsea îndată plânsul? Cine venea mâniat și nu se schimba îndată în prietenie și iubire? Care sărac necăjit alerga la dânsul și, văzându-l, nu defăima îndată bogăția? Care monah, împuținându-se cu sufletul și alergând la dânsul, nu se făcea cu mult mai tare și mai sârguitor? Care tânăr venind în munte și privind la Antonie, nu se lepăda îndată de desmierdări și nu iubea înțelepciunea? Cine venea la dânsul ispitit de diavoli și nu se izbăvea? Cine era supărat de gânduri și nu se alina cu cugetul?”

Sfântul Antonie cel Mare a trecut la Domnul la o vârstă înaintată, săvârșind multe minuni, viața lui fiind scrisă pe larg de Patriarhul Alexandriei, Atanasie, care l-a cunoscut (sursa: Vol. I „Viețile Sfinților”).

"Cu cât sufletul se liniștește mai mult, cu atât mai multe taine cerești îi sunt dezvăluite.

Pentru că toate tainele a tot ceea ce ne înconjoară sunt dezvăluite celor blânzi, el înțelege totul cu înțelegere duhovnicească.

El înțelege acest lucru mult mai profund decât cei care au studiat înțelepciunea acestei lumi ani de zile.

Pentru că există o taină în Dumnezeu și până când El nu este eliberat de înțelepciunea acestei lumi, oamenii nu pot coborî în adâncul înțelepciunii.”

☦ Starețul Tadei de la Vitovnita

Citiți textul Sfintei Liturghii cu trimiteri și explicații teologice: Sfânta Liturghie - Taina Tainelor

Creştinismul este viaţă

Creştinismul nu este o ideologie, un sistem de idei la care putem sau nu să aderăm, ci viaţă, viaţa cea adevărată în comuniune cu izvorul vieţii, Dumnezeu, pe care omul a pierdut-o datorită păcatului originar. Prin întruparea, moartea, învierea şi înălţarea Sa la cer Mântuitorul Iisus Hristos a restaurat firea umană şi ne-a eliberat de sub stăpânirea păcatului şi a morţii dăruindu-ne viaţa veşnică a Împărăţiei cerurilor. Fiecare dintre noi am primit acest dar al vieţii veşnice în botezul nostru când "ne-am îngropat cu El, în moarte, prin botez, pentru ca, precum Hristos a înviat din morţi prin slava Tatălui aşa să umblăm şi noi întru înnoirea vieţii"(Rom. 6, 4).

Slujbele Bisericii reprezintă împărtăşirea concretă de viaţa cea nouă în Hristos

Biserica este Împărăţia lui Dumnezeu pe pământ iar slujbele reprezintă intrarea noastră în această Împărăţie, trăirea şi împărtăşirea concretă de viaţa cea nouă în Hristos, de dreptatea, pacea şi bucuria în Duhul Sfânt ce caracterizează Împărăţia lui Dumnezeu (Rom. 14, 17). Cultul Bisericii ne poartă în lumea prezenţei directe a lui Dumnezeu făcându-ne părtaşi bucuriei învierii. Creştinismul este, pentru aceasta, o religie liturgică, o religie în care pe primul plan este cultul, trăirea liturgică a vieţii celei noi în comuniune cu Dumnezeu. Biserica este, în primul rând, o comunitate rugătoare, slăvitoare. Înţelegem astfel de ce Biserica noastră se numeşte ortodoxă: este Biserica ce aduce dreaptă slăvire (orthos - doxa) lui Dumnezeu şi, ca urmare, are credinţa dreaptă fiind Biserica cea adevărată.

Sfânta Liturghie - unirea tuturor în Biserică şi intrarea Bisericii în Împărăţia lui Dumnezeu

Centrul cultului ortodox este Sfânta Liturghie, slujba în care se realizează, prin excelentă, intrarea noastră în Împărăţie, mai precis unirea tuturor în Biserică şi intrarea Bisericii în Împărăţia lui Dumnezeu. Toate celelalte slujbe sunt o pregătire pentru Liturghie şi îşi găsesc împlinirea în ea. Sfântul Dionisie Areopagitul numeşte Sfânta Liturghie Taina Tainelor deoarece ea încununează tot ceea ce s-a dat prin celelalte slujbe şi uneşte cel mai deplin pe fiecare credincios şi pe toţi în Dumnezeul cel Unul şi infinit în iubire desăvârşind comuniunea cu Dumnezeu.

Taina mântuirii şi Tainele Bisericii

Astăzi vorbind despre Taină avem tendinţa de a ne gândi numai la cele Şapte Taine sau sacramente ale Bisericii (Botezul, Mirungerea, Euharistia, Spovedania, Cununia, Hirotonia, Maslul). Dar până în secolul al XIII-lea Biserica Ortodoxă nu a fixat precis numărul Tainelor, Părinţii preferând să se refere la Taina mântuirii în sens general şi la aspectele acesteia, la Taina unică a Bisericii în care Dumnezeu Îsi împărtăşeşte viaţa Sa dumnezeiască omenirii, răscumpărând omul din păcat şi din moarte şi revărsând asupra omului slava nemuririi. Această Taină se concretizează în lucrările specifice ale Bisericii în care Hristos Însuşi se oferă şi se împărtăşeşte printr-un ritual de sfinţire săvârşit de slujitorii bisericeşti în şi prin puterea Duhului Sfânt.

Sfânta Liturghie este Taina Tainelor

Punctul culminant al acestor lucrări este Sfânta Liturghie, Taina Tainelor, Taina actualizării lucrării mântuitoare a lui Hristos şi a unirii depline cu El, Taina împlinirii Bisericii ca Trup al lui Hristos şi a intrării ei în Împărăţia lui Dumnezeu. La Sfânta Liturghie Duhul Sfânt introduce realitatea eshatologică a Împărăţiei în istorie schimbând istoricitatea liniară în prezentă. Trecutul şi viitorul sunt astfel unite într-o realitate unică şi indivizibilă realizându-se o sinteză a istoricului şi eshatologicului .

Sfânta Liturghie - Taina lui Hristos

Sfânta Liturghie este o anamneză, o pomenire a faptelor mântuitoare ale lui Dumnezeu începând de la creaţie şi, în primul rând, a lucrării mântuitoare a lui Hristos. Dar această pomenire nu este o simplă comemorare ci o actualizare a evenimentelor. În Liturghie are loc o epifanie şi dezvăluire crescândă a prezenţei lui Hristos Cel Întrupat, Răstignit, Înviat şi Înălţat dar şi ca Cel va să vină. Liturghia este "Evanghelia mereu actualizată".

Sfânta Liturghie - Taina Bisericii

În Liturghie Hristos e prezent în mijlocul Bisericii Sale, a adunării credincioşilor. Nu Îl întâlnim ca inşi singuratici ci ca mădulare ale trupului Său adunate laolaltă sporind neîncetat comuniunea cu El şi între noi printr-un urcuş spiritual continuu al nostru spre trepte tot mai înalte de comuniune duhovnicească cu Hristos şi, în Hristos, cu Sfânta Treime. În Liturghie Biserica primeste darul unităţii "de sus", în Hristos, împlinindu-se ca Trup al lui Hristos. Fiecare comunitate locală realizează astfel şi revelează Biserica întreagă, evenimentul noului mod de viată care constituie mântuirea, participarea omului la viaţa veşnică. În acelaşi timp Liturghia este slujită în comuniune cu întreaga Biserică universală şi în numele întregii Biserici pomenindu-se atât cei aflaţi departe cât şi cei adormiţi ca mădulare ale aceluiaşi Trup al lui Hristos, realizându-se astfel o unitate în timp şi spaţiu.

Fiecare credincios trebuie să înţeleagă Sfânta Liturghie

Viaţa creştină autentică nu poate fi concepută în afara Sfintei Liturghii care ocupă locul central în Biserică şi în viaţa oricărui creştin care îşi ia în serios demnitatea de mădular al Trupului lui Hristos. Dar pentru a putea participa deplin la Liturghie şi nu numai a asista este foarte important ca fiecare credincios să înşeleagă semnificaşia ei. Ca urmare, vă vom oferi o explicare sistematică a acestei slujbe esenţiale a Bisericii care este Sfânta Liturghie.

Pr. Florin Botezan

Citiți textul Sfintei Liturghii cu trimiteri și explicații teologice: Sfânta Liturghie - Taina Tainelor