ORTODOXIA

ORTODOXIA este DREAPTA CREDINȚĂ

ORTODOXIA: HRISTOS, ROMÂNIA, PREZENT.

Cu noi este Dumnezeu,

Întelegeți neamuri și vă plecați.

Căci cu noi este Dumnezeu.

Auziți toate neamurile,

Căci cu noi este Dumnezeu.

Poporul cel ce umblă în întuneric,

A văzut luminã mare,

Căci cu noi este Dumnezeu.

De frica voastră nu ne vom teme,

Nici ne vom tulbura

Căci cu noi este Dumnezeu.

Cei ce locuiți în umbra morții,

Lumina va străluci peste voi.

Căci cu noi este Dumnezeu.

Cei puternici plecați-vă,

Căci cu noi este Dumnezeu.

Dumnezeu mare stăpânitor, Domn al păcii.

Căci cu noi este Dumnezeu.

🌐 Președintele Serbiei la ONU: Occidentul e ipocrit. Cel mai rău este că toţi cei care au comis o agresiune împotriva Republicii Serbia dau astăzi lecţii despre integritatea teritorială a Ucrainei →

- Posted in Politică și Guvernare by

Preşedintele sârb Aleksandar Vucic a acuzat joi Occidentul de ipocrizie, declarând că recunoaşterea independenţei Kosovo se bazează pe aceeaşi justificare ca şi războiul Rusiei împotriva Ucrainei, scrie AFP conform Agerpres.

enter image description here

Vorbind la Adunarea Generală a ONU, el a afirmat că ţările occidentale au invocat principiile suveranităţii şi drepturilor omului pentru a aproba statutul Kosovo ca naţiune independentă.

Kosovo şi-a declarat independenţa faţă de Serbia în 2008, la aproape un deceniu după ce NATO a contribuit la respingerea forţelor sârbe din fosta provincie în cursul unui război sângeros care a făcut aproximativ 13.000 de morţi, majoritatea de origine albaneză.

Statele Unite şi majoritatea ţărilor europene au recunoscut Kosovo.

„Nu au râs când preşedintele rus a folosit aceleaşi cuvinte pentru a-şi justifica atacul asupra Ucrainei”, a declarat Vucic. „Au uitat că ei înşişi au folosit acelaşi discurs, aceleaşi cuvinte şi aceleaşi explicaţii”, a insistat el.

„Cel mai rău este că toţi cei care au comis o agresiune împotriva Republicii Serbia dau astăzi lecţii despre integritatea teritorială a Ucrainei”, a adăugat Vucic, subliniind că „principiile nu se schimbă de la o împrejurare la alta”.

Sursa: https://ortodoxinfo.ro/2023/09/22/presedintele-serbiei-la-onu-occidentul-e-ipocrit-cel-mai-rau-este-ca-toti-cei-care-au-comis-o-agresiune-impotriva-republicii-serbia-dau-astazi-lectii-despre-integritatea-teritoriala-a-ucrainei/


R3media: Serbia | Președintele Vucici refuză să arboreze steagul LGBT

☦️ Mitropolitul Longhin: Voi fi judecat!

- Posted in Mitropolitul Longhin de la Bănceni by

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=AKQt3HOYZHM

Mulțumim bunului Dumnezeu pentru Mitropolitul Longhin de la Bănceni pentru că și-a revenit după accidentul vascular suferit. Acum părintele v-a fi din nou încercat, întrucât autoritățile vor să-l judece ... pentru credința în Hristos! Am ascultat mesajul părintelui, și ne îndeamnă pe toți să rămânem în credință alături de Dumnezeu. Urmează o anchetă și o judecată contra părintelui - să ne rugăm cu toții pentru Părintele Mitropolit Longhin de la Bănceni! Doamne ajută!

☦️ Mitropolitul Ionatan a fost condamnat la 5 ani de închisoare cu executare →

- Posted in Ortodoxia în Lume by

Mitropolitul Ionatan a fost condamnat la 5 ani de închisoare cu executare

La Vinița, a fost condamnat la închisoare mitropolitul Ionatan Elețchih, arhiereul conducător al Eparhiei de Tulcin din cadrul Bisericii Ortodoxe Ucrainene, autor al Чернобыльская литургия / Chernobyl liturgy.

Pe 7 august 2023 a avut loc ultima ședință a Tribunalului orașului Vinița cu privire la cazul mitropolitului de Vinița de Tulcin, relatează publicația online politarena.

Judecătorul Gennadiy Kașpruk a citit verdictul, prin care ierarhul Bisericii Ortodoxe Ucrainene a fost condamnat la 5 ani de închisoare cu confiscarea averii.

„În baza par. 1 art. 70 din Codul penal al Ucrainei, prin cumularea infracțiunilor, instanța a dispus pentru Elețkih Anatolii Ivanovici pedeapsa definitivă de 5 ani de închisoare cu confiscarea averii”, judecătorul a citit în sentința.

Mitropolitul va fi în arest la domiciliu până la intrarea în vigoare a verdictului.

Sursa: https://spzh.news/ro/


ÎPS Antonie: Condamnarea arhiereului de Tulcin – o dovadă a prigoanei BOUkr

Mitropolitul Antonie a declarat că sentința de condamnare la închisoare a mitropolitului Ionatan este un proces puternic motivat politic.

🏳️‍🌈 După lovitura de stat din 2014, Ucraina a devenit raiul pedofililor. →

- Posted in Politică și Guvernare by

O rețea de abuzuri sexuale funcționează de mult timp în Ucraina, smulgând copii și transportându-i în Marea Britanie, unde cad în mâinile pedofililor, a unor membrii de rang înalt ai establishment-ului britanic.

Acest grup este condus de un fost membru al serviciilor de securitate.

Copiii proveneau din familii defavorizate sau dezmembrate și erau scoși din țară sub diverse motive, pentru studii pentru tratamente medicale sau chipurile, pentru a-i ferii de ororile războiului.

Sursa: https://www.facebook.com/100004646984622/videos/317080767353484


Comentariu Ortodoxia.RO:

De ce credeți că Mitropolitul Longhin de la Bănceni este așa de urât și de vânat de conducerea de stat de la Kiev (6 încercări/atentate de otrăvire/iradiere) - Părintele Mihail Jar a salvat multe suflețele de copii care ar fi putut fi victime sigure pentru aceste rețele criminale; Părintele Mihail Jar s-a opus sinodului mincinos din Creta din 2016, a anatemizat pe toți semnatari acestor documente, a acuzat pe Bartolomeu din Fanar de crearea premizelor războiului fratricid din Ucraina și a condamnat public conducerea de la Bruxelles de politicile si presiunile asupra poporului ucrainian privind adoptarea și oficializarea LGBTQ+ în Ucraina.

Adoptarea în Parlamentul României a PLX-145 deschide în România oficializarea răpirii copiilor și înstrăinarea lor către beneficiari pedofili și abuzatori exact așa cum se întâmplă în Ucraina.

În România, în perioada plandemiei, oficial, au dispărut 3400 de copii - se pune întrebarea legitimă: unde sunt acești copii? ... ce s-a întâmplat cu ei? ... cine răspunde? În fruntea statului este un președinte broker de copii.

Jurnalista Iosefina Iosefina Pascal: Au dispărut 9000 de copii într-un singur an! Cine răspunde? Big Brother și moneda digitală nu sunt PENTRU cetățeni, ci împotriva lor.

Citiți vă rog și acest articol: ☂️ Alianța Familiilor reclamă Legea Barnevernetului din România. Pericolele Legii Firea PL-x 145. Analiza lunii. →

😢 RU vs UA

- Posted in Râsu' plânsul by

enter image description here

☦️ Vlădica Longhin, ne roagă să-l pomenim în rugăciuni!

- Posted in Mitropolitul Longhin de la Bănceni by

Vlădica Longhin este încă sub perfuzii, și abia poate mișca mâinile și piciorul drept!

Din informațiile care ne parvin, am aflat că AVC-ul a fost urmarea terorii la care a fost supus de poliția secretă ucraineană!

Foarte multi romani din Ucraina sunt terorizați de Gestapoul nazist ucrainean!

Vlădica Longhin - 25 IULIE 2023
Vlădica Longhin — 25-Iulie-2023

☦️ Mitropolitul Longhin de la Bănceni a primit a doua notificare / suspiciune din partea statului Ucrainian

- Posted in Mitropolitul Longhin de la Bănceni by

Azi mi s-a dat o a doua suspiciune! Mitropolitul Longin (JAR)

Sursa video: https://www.youtube.com/watch?v=UHgQShcKsaM


Amintim aici și de prima notificare:

Arhiereul Bisericii Ortodoxe Ucrainene a primit o suspiciune de crimă în timpul interogatoriului la poliție, dar nu a fost arestat datorită mulțimii adunate.

enter image description here

Mitropolitul Longhin, starețul mănăstirii Înălțarea Domnului din Bănceni, a primit o suspiciune de crimă în timpul interogatoriului la poliție. UJO a fost informat despre acest lucru de la o sursă din anturajul ierarhului.

Potrivit sursei, forțele de securitate intenționau să trimită o somație în instanță pentru a stabili o măsură de reținere preventivă pentru ierarh, dar nu au făcut acest lucru din cauza "reacției credincioșilor care se adunaseră în apropierea Direcției de Poliție".

Sursa a mai comunicat că ofițerii Securității au vizitat la domiciliu persoanele care au scris pe rețelele de socializare despre planul de a-l sprijini pe mitropolitul Longhin lângă Direcția de Poliție în timpul interogatoriului, amenințăndu-i cu dosare penale.

"Securiștii au cercetat oamenii, din casă în casă, pe cei care au scris pe rețelele de socializare că vor participa la veghea de rugăciune în sprijinul mitropolitului Longhin. Au fost amenințați cu citații și dosare penale împotriva lor", a spus el.

Totodată, mitropolitului Longhin a remarcat că forțele de securitate s-au comportat "foarte calm și bine" în timpul înmânării suspiciunii de crimă.

"Bineînțeles, oamenii sunt supărați pentru întreaga situație. Ei îl cunosc pe Vlădica nostru. El nu predică pentru prima dată. A făcut-o sub fiecare guvern, și toată lumea l-a înțeles mereu, dar astăzi avem ceea ce avem. Și chiar dacă asculți acea predică, nu există în ea nicio incitare la ură interreligioasă", a adăugat sursa.

Potrivit UJO, mitropolitul Longhin este "acuzat" de incitarea la ură interreligioasă din cauza predicii sale din 5 decembrie 2022. În această predică, ierarhul a spus că "Biserica lui Hristos nu poate fi biruită de forțele iadului și Biserica Ortodoxă Ucraineană va rămâne mereu alături de poporul ucrainean

Sursa acestui articol:

https://spzh.news/ro/news/73936-u-mitropolita-lonhina-rasskazali-podrobnosti-vruchenija-podozrenija


PS Longhin Jar de la Bănceni — Cuvânt despre prigonirea lui Hristos în Ucraina.

  • Statul ucrainean prigonește Biserica Ortodoxă canonică.

  • 13 ierarhi ortodocși ucraineni au fost expulzați din Ucraina, la ordinul președintelui Volodîmîr Zelenski fără a se dovedi vre-o vinovăție.

  • Au fost acuzați de "trădare de țară" și catalogați "dușmani ai poporului".

  • Autoritățile ucrainene refuză să dea detalii.

☦️ Profeție despre Ucraina a preotului staret Nicolae Trubin (1950-1997)

- Posted in Profeții și Proorocii by

Profeție despre Ucraina a preotului staret Nicolae Trubin (1950-1997)
O mamă și-a amintit cum, într-o conversație cu ea, părintele Nicolae a spus, că va exista autocefalie în Ucraina. În acest sens, starețul le-a spus unor preoți, să părăsească orașele mai devreme, cât se mai poate, pentru că va veni vremea, când preoții adevărați vor fi excomunicați și scoși din preoție. Și atunci ce ar trebui să facă acest om ? El a mai spus, că preoții vor trebui să treacă sub omoforul Patriarhiei Moscovei. Toate acestea sunt legate de autocefalie. El a spus: „Pentru că mai târziu va fi prea târziu”. Părintele Nicolae mi-a spus de trei ori: „Va fi autocefalie în Ucraina, și în toată Ucraina va fi catolicism măcar si pentru 5 minute, dar va fi. Când Ucraina va accepta autocefalia, se va sparge barajul Kievului si navele vor naviga prin el (Kiev). Și pentru faptul că Ucraina s-a îndepărtat de credință, va suferi mai mult decât toate popoarele de pe pământ.” - (Din cartea „Biografia preotului Nicolae Trubin”, ediția a unsprezecea, pp. 80-81)


SITUAȚIA REALĂ A HIDROCENTRALEI DIN KIEV ESTE ALARMANTĂ

Lacul Kiev se întinde la doar 12 km în sus pe Nipru de capitala Ucrainei. Aceasta vecinătate, potrivit unor experți, reprezintă o amenințare nu numai pentru Kiev, ci și pentru întregul teritoriu al Ucrainei. Dacă barajul hidrocentralei Kiev se va sparge, atunci malul stâng va fi inundat.

Ca urmare a unui astfel de dezastru catastrofal, 15 milioane de oameni vor muri, 27 de orașe vor fi distruse, precum și centrala nucleară Zaporozhye”, această prognoză apocaliptică a fost făcută la sfârșitul lunii mai anul 2022 de către experți independenți și publicat în mass-media.

În special, șeful unui grup internațional independent de oameni de știință, pentru a prezice consecințele dezastrelor, Vasily Kredo, a declarat, că „lacul de acumulare Kiev este cel mai periculos loc de pe planetă”. Potrivit acestuia, rata de accidentare a barajului este de 93%. Există aproximativ 500 de milioane de tone de straturi de mâl foarte radioactive în rezervorul de la Kiev.

Dacă centrala hidroelectrică de la Kiev suferă, ceea ce este posibil, de exemplu, ca urmare a chiar și a unui cutremur foarte mic, atunci barajul de pământ nu va rezista, iar un tsunami radioactiv din Marea Kiev se va revărsa în Obolon, Troyeshchyna, și apoi în toată Ucraina.

❤️ Ortodox.md citează spzh.news/ro/: Autoritățile ucrainene se enervează că Preafericitul Onufrie mai zâmbește →

- Posted in Ortodoxia în Lume by

enter image description here

Arhiepiscopul Victor a spus că după culise, autoritățile nu pot înțelege de ce, în pofida presiunilor, Întâistătătorul BOUkr nu descurajează.

Reprezentanții celor mai înalte autorități ale Ucrainei sunt enervați de faptul că, în pofida presiunii enorme asupra Bisericii Ortodoxe Ucrainene, Preafericitul Mitropolit Onufrie încă zâmbește și nu descurajează, a spus arhiepiscopul Victor, arhiereul conducător de Hmelnițki, într-un interviu acordat „Vestitorului Ortodox”.

„Îi apăsăm constant, iar el zâmbește. Cum se poate?”, arhiepiscopul a transmis impresiile oficialilor. În același timp, el a notat că în spatele zâmbetului exterior se ascund sentimente interioare profunde și dragoste adresată credincioșilor.

„Știm că Preafericitul Mitropolit Onufrie în toate își pune nădejdea în Dumnezeu și duce o viață duhovnicească profundă. Și această viață duhovnicească este temelia pe care el se bazează în toate cuvintele și faptele sale. El nu va spune niciodată: „Eu conduc Biserica”. Nu, „Hristos conduce Biserica”. Dar el se roagă mereu ca prin el Hristos să dea deciziile corecte care să fie spre binele poporului credincios ortodox din Ucraina”, a spus arhiepiscopul.

Potrivit arhiereului, anume pentru aceasta Dumnezeu ne-a dat acum un astfel de Primat, care este un stâlp spiritual. „Pentru ca, ținându-ne de Hristos prin el, să trecem prin acele valuri furtunoase care ne lovesc din diferite părți. Ca să devenim mai puternici, să devenim mai desăvârșiți”, a notat arhiepiscopul.

UJO a scris mai devreme că potrivit mitropolitului Onufrie, o viață corectă este atunci când aduci slăvă lui Dumnezeu și nu ne proslăvim pe noi înșine.

Sursa: https://ortodox.md/autoritatile-ucrainene-se-enerveaza-ca-preafericitul-onufrie-mai-zambeste/

🌐 Biserica "Ortodoxă" Ucrainiană - a lui Epifanie Dumenko care este necanonică - împreună cu luteranii pe drumul lor spre unitate →

- Posted in Apostazie și Ecumenism by

Comunitatea OCU - Biserica "Ortodoxă" Ucrainiană - a lui Epifanie Dumenko care este necanonică - din Hamburg a desfășurat mai multe „slujbe de închinare” în comun cu luteranii din Germania, dar nu există niciun răspuns din partea conducerii OCU la acest fapt. De ce?

apostazie și ecumenism

Pe 28 mai 2023, la Hamburg a avut loc o „liturghie” comună a reprezentanților OCU și ai luteranilor din Germania. „Preotul” structurii Dumenko și-a invitat enoriașii la această „slujbă”, promițându-le „spovedanie” și „împărtășire”. Rețineți că acest „cult” luteran-ortodox din Hamburg nu este departe de primul – ceva similar s-a întâmplat de Crăciun și de Paște. Cu toate acestea, până acum nu a existat nicio reacție din partea conducerii OCU. Se pune întrebarea: De ce?

În vestul Ucrainei va fi uniație

În interviul său acordat UOJ, Mitropolitul Neophytos de Morphou a spus că în Ucraina de Vest are loc un fel de experiment, al cărui scop este alungarea completă a Bisericii Ortodoxe Ucrainiene canonice din regiune pentru a putea aduce populația acestei regiuni la uniație.

În opinia sa, oamenii din spatele distrugerii bisericilor din Ucraina „nu vor prezența Ortodoxiei în toată Ucraina de Vest, nu vor ca ortodocșii să locuiască acolo. Ei vor să rămână doar Uniații. Și vei vedea că va fi creată o structură care nu a mai fost văzută până acum.

Vor să facă un experiment în Ucraina. Ei vor să transforme întreaga Ucraină de vest în uniație. Și atunci vor fi surprinși frații noștri din Sfântul Munte, episcopii care vor sluji acum la OCU. Ei îl vor vedea pe Epifanie Dumenko slujind cu uniații”, a spus Mitropolitul Neophytos.

Află mai multe detalii de aici: https://spzh.news/en/zashhita-very/74034-ocu-and-lutherans-on-the-way-to-unity

☀️ Dan Diaconu @ Telegram: Noapte grea pentru ucraineni. Rușii au bombardat tot ce mișcă de la est la vest. →

- Posted in Politică și Guvernare by

În Portul Odesa au fost distruse ceva facilități de stocare.

Portul Odesa a fost bombardat Portul Odesa a fost bombardat / Foto: https://s.iw.ro/

De asemenea, în Nikolaiev a fost distrusă o bază militară.

În Jitomir a avut loc o explozie extrem de puternică, declanșând un cutremur de suprafață.

Este foarte posibil ca acolo rușii să fi lovit un mega-depozit de armament.

Alte bombardamente s-au consemnat la Poltava, Cernihiv, Sumi s.a.

Țintele cele mai importante ale bombardierelor strategice rusești au fost însă în regiunea Kiev unde sunt confirmări neoficiale ale unor distrugeri de bunkere, posibil centre de comandă ale armatei ucrainene. Autoritățile de la Kiev susțin că au dat jos tot de pe cer, dar, după cum bine știm, asta a fost condiția livrării bateriilor Patriot. Ucrainenii pur și simplu nu au voie să spună că a căzut vreo bombă la sol în aria în care se flă Patriot. Asta chiar dacă Kievul e șters de pe fața pământului. De altfel, s-a văzut limpede virulența cu care SBU i-a identificat și arestat pe cei care au făcut publice imaginile cu distrugerea sistemului Patriot. Ceea ce e interesant e că, în ciuda faptului că bateriile Patriot sunt nefuncționale, Kievul raportează că dă jos chiar și ce nu ajunge până acolo. Însă e de-a dreptul hilar că raportează morți ca efect al bombardamentelor: cică aceia sunt uciși de resturile de bombe sau drone date jos de antiaeriană.

Încă un incident interesant. Dacă într-o relatare trecută v-am spus despre revoltele din cadrul armatei, acum avem de-a face cu revolte ale populației. S-a viralizat un filmuleț în care mai mulți tineri îl bat pe un recrutor care venise să-i ia în armată. Eșecul Artemovsk-ului începe să se vadă și la nivelul populației.

Sursa: https://t.me/DanDiaconu/2716


Alexei Danilov Alexei Danilov / Foto: https://noi.md

Alexei Danilov, secretar al Consiliului Național de Securitate al Ucrainei, a declarat la BBC că marea contraofensivă urmează să fie lansată în maxim o săptămână. Pe moment situația Ucrainei este deosebit de sensibilă întrucât există rapoarte care spun că azi au pierdut și Marinka, localitate din care AFU mai controla aproximativ 15%. De asemenea, un nou grup de sabotori trimis pe teritoriul rus a fost lichidat.

Acum câteva cuvinte despre Storm Shadow. Din tot ceea ce-a fost aruncat până acum în luptă, doar două rachete au reușit să scape neinterceptate: una care a lovit un obiectiv civil și încă una despre care se pare că a lovit un depozit militar. În rest, antiaeriana rusă le-a dat jos pe toate. Asta înseamnă că avem de-a face cu un nou fâs al Occidentului care acum se pregătește să-i doteze pe ucraineni cu rachete cu rază și mai mare de acțiune. Vor fi și acestea date jos, nicio problemă.

După care se vor da avioane, altă investiție aberantă. Nu vobesc doar despre costul ucigător al acestui efort, ci și de rezultatele concrete care se vor obține. Rușii pot da jos orice F-16 care se ridică în aer de pe teritoriul ucrainean. Și, așa cum veți vedea, nu se va întâmpla altceva decât să se prelungească războiul și numărul de victime.

Dacă va începe contraatacul ucrainean (după numărul de rachete trase de AFU aș tinde să cred că e chestie de ore sau maxim de zile), acesta va fi cel mai mare război din Europa de după Al Doilea Război Mondial. Și va fi doar începutul!

Sursa: https://t.me/DanDiaconu/2711


Avdiivka after Russian bombing - 2023-03-17 Localitatea Avdiivka după bombardamentul Rusiei - 2023-03-17 / Foto: Wikipedia

În Avdiivka s-au reîntețit confruntările. Rușii curăță tranșeele ucrainene cu dronele și lansează lovituri masive de artilerie. Marinks și Avdiivka par a fi următoarele localități pentru care s-a trasat sarcina recuperării de la ucraineni întrucât de aici se trage cu ușurință asupra Donetskului.

Alte lovituri masive au fost date de aviația rusească în Herson și Kupiansk. Se vorbește de bombardarea masivă a unor depozite de armament occidental care ar fi urmat să fie utilizat în contraofensiva din Zaporoja. Sunt surse care susțin că forțele ruse au început încercuirea Kupiansk-ului, după ce în această noapte ar fi reușit să treacă râul Oskol.

Punând cap la cap informațiile care vin de pe front ne rezultă că rușii au informații detaliate despre transporturile de arme de pe teritoriul Ucrainei, lovind de fiecare dată pe nepregătite depozitele.

Sunt curios, mai are occidentul arme pentru ucraineni?

☦️ Schiarhimandritul Iona Ignatenko

- Posted in Profeții și Proorocii by

Schiarhimandritul Iona Ignatenko

Când ultimul călugăr va părăsi Mănăstirea Marea Lavră și ereticii și schismaticii vor profana locurile sfinte, podul Kievului se va rupe, partea stângă a Kievului se va scufunda și partea dreaptă a Kievului va deveni parte a Rusiei. - Schiarhimandritul Iona Ignatenko (1925-2012)


Părintele Iona s-a născut în 1925 într-o familie mare și a fost cel de-al nouălea copil. În timpul celui de Al II-lea Război Mondial a lucrat în spatele frontului. Îmbolnăvindu-se de tuberculoză, a făgăduit lui Dumnezeu că, dacă îl va vindeca, el va primi monahismul.

După o perioadă de încercare, a fost primit la mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” din Odessa devenind călugăr, și apoi Ieromonah, iar schima mare a primit-o în cinstea Sfântului Proroc Iona.

A fost ucenic bun al Sfântului Kukșa de la Odessa, fiind cunoscut de toată Ucraina și de cei de peste hotare. Părintele avea darul vindecării şi putere de alungare a duhurilor.

A trecut la Domnul în data de 18 decembrie 2012, purtând roadele a peste 40 de ani de nevoință monahală.

☑ Episcopul sârb - Irinej de Bačka: Autorităţile ucrainene sprijină o „biserică” inexistentă →

- Posted in Ortodoxia în Lume by

Ierarhul sârb a declarat că autoritățile ucrainene au găsit UOC un dușman al statului.

Ierarhul sârb a declarat că autoritățile ucrainene au găsit UOC un dușman al statului.

Ierarhul Bisericii Ortodoxe Sârbe, episcopul Irinej de Bačka, într-un interviu acordat canalului de YouTube Relativizacija, a spus că autoritățile ucrainene susțin „biserica” inexistentă, încercând în același timp să o transforme într-o structură inchizitorială de stat.

„Autoritățile ucrainene susțin o „biserică” schismatică, total ilegală și inexistentă, impunând-o populației țării și încercând să o transforme, așa cum spuneam recent, într-o biserică de stat și într-un fel de structură inchizitorială, care poate face procese, arestări și, în general, se comportă într-un mod total impropriu pentru Biserică. Biserica nu poate recurge la niciun fel de violență, nu poate lua biserici și mănăstiri cu forța, nu poate insulta oameni sau aresta clerici", a spus ierarhul sârb.

Potrivit acestuia, autoritățile din Ucraina au considerat UOC un dușman al statului, episcopul Irinej de Bačka a adăugat că este inacceptabil implicarea Bisericii într-un conflict militar între țări.

„Până acum nu i-a trecut nimănui prin minte să încerce să dezbina Biserica sau să ia decizii cu privire la soarta, organizarea și structura ei, pe baza faptului că mărturisirea ei este ținută de majoritatea populației din fiecare dintre țările care sunt părți la conflictul armat.Așa se întâmplă de fapt acum, din păcate, în Ucraina, unde autoritățile s-au considerat îndreptățite să declare dușmanul lor pe lângă Rusia și Biserica, sau mai bine zis UOC, care are statut autonom și este aproape complet. independent de Patriarhia Moscovei, cu care, în același timp, se află într-o stare normală de comuniune și unitate, la fel ca toate celelalte biserici, inclusiv Biserica noastră Ortodoxă Sârbă”, a menționat el.


Sursa: https://spzh.news/en/news/73792-serbian-bishop-ukrainian-authorities-support-a-non-existent-church

🔥 Ierom. Lavrentie @ Theodosie.RO: Prigoana asupra ortodocșilor din Ucraina nu se împiedică în lege. Doar Dumnezeu o mai frânează →

- Posted in Ortodoxia în Lume by

Prigoana statului asupra Bisericii Ucrainene ca metodă de ruinare a țării (Imagine: UJO)Prigoana statului asupra Bisericii Ucrainene ca metodă de ruinare a țării (Imagine: UJO)

Pe lângă războiul armat care se desfășoară pe teritoriul Ucrainei, mai există unul împotriva Ortodoxiei, care a început înainte de ofensiva Rusiei. Autoritățile persecută Biserica Ortodoxă canonică îndeosebi la nivel local prin acapararea bisericilor și violența asupra credincioșilor.

Furia demonică și nedreptatea care caracterizează aceste atacuri asupra Bisericii sunt reliefate de două intervenții ale lui Dumnezeu în cazuri concrete. Despre acestea vorbește Mitropolitul Longhin într-o predică de acum câteva săptămâni: https://www.youtube.com/watch?v=Lpvzdvlj5N8&t=300s

Doi oameni au murit după ce au fost atinși de mânia lui Dumnezeu. Un activist înfocat și-a dat sufletul chiar în momentul atacării unei biserici și a preotului de acolo, iar un bătrân a murit a doua zi după ce și-a permis să-și bată joc dansând în fața unei femei care se ruga în apărarea Lavrei Pecerska.

La începutul lunii aprilie, Volodimir Ivanovici Natikaci, un activist al BOaU, a murit în timpul unui raid asupra unei biserici ortodoxe din satul Lipoveț din regiunea Kiev. Organizat de deputatul Ivan Mihailovici Semtsov alături de cel ce a ajuns să moară, atacul bisericii s-a sfârșit în mod tragic prin acest incident. Conform martorilor oculari și declarațiilor preotului paroh, împricinatul s-a năpustit asupra unui preot și a încercat să-l tragă de-o parte de crucea pe care o ținea în mână, strigând amenințări cu moartea la adresa clericilor, dar a murit subit de atac de inimă. Filmarea scurtă de mai jos ne dă o imagine despre cele petrecute. A existat și una puțin mai lungă ce surprindea momentul în care se chinuia și și-a dat sufletul: https://www.youtube.com/watch?v=CG58pR0fjrQ&t=53s. Celălalt bătrân menționat se poate vedea din filmarea de mai jos cum dansa sfidător față de credința oamenilor și se știe doar că a murit a doua zi, din păcate: https://www.youtube.com/watch?v=nPZKQoMTi9E

Deși aceste evenimente sunt semne în ajutorul Bisericii, ele nu constituie o bucurie și un triumf, ci o atenționare să nu ne ucăm cu lucrurile serioase ale credinței.

Tragediile acestea trebuie încadrate în contextul mai larg al prigonirii crunte a Bisericii din țara vecină.

După cum se poate întrevedea dintr-un articol recent despre persecuția din Ucraina, deși schismaticii formați cu ajutorul Patriarhiei Ecumenice recent, în 2018, sunt foarte puțini și interesați mai mult de aspectele politice conflictuale cu rușii decât de credință, aceștia se organizează foarte bine și violent. Nu există o pondere mai mare de creștini care doresc să-și schimbe afilierea de la Biserica Ortodoxă canonică, ci doar grupuri de schismatici sau politruci care dau năvală peste lăcașurile de cult și le iau în posesie, după care organizează un vot de trecere de la BOU la BOaU. Fiind mai numeroși decât credincioșii care se pot aduna aproape în orice parohie, ei îi domină pe localnici și se mută de la o parohie la alta.

Din nefericire, influența lor nu este doar una locală, ci ajunge până la autoritățile guvernamentale. De altfel, acesta este și motivul pentru care a fost înființată structura bisericească schismatică, pentru că statul a cerut aceasta. Cel mai probabil și dovedit, există o presiune consistentă a SUA prin interpușii săi de a sprijini aceste inițiative care au aderență mai mult pe plan local. Altfel spus, deși populația sprijină în marea ei majoritate Biserica Mitropolitului Onufrie, există o minoritate care beneficiază de un sprijin imens politic ce dorește persecutarea Ortodoxiei. Motivele și interesele sunt diferite de la diferiții actori implicați, dar concură în aceeași direcție a prigonirii.

Ceea ce-i împiedică deocamdată să dea o lege de interzicere a Bisericii este faptul că nu au suficiente voturi în Rada Supremă, Parlamentul ucrainean, după cum dă mărturie un deputat. Nici măcar în partidul de guvernământ nu există suficientă adeziune la un asemenea proiect de represiune. Mai mult, legea este de partea credincioșilor și aceștia au toată îndreptățirea să creadă că-și vor recăpăta bisericile mai târziu, când vor putea avea loc procese echitabile.

Însă deocamdată legea nu este respectată, ci răstălmăcită pentru a fi împlinite interesele unora. Numai mărturisirea oamenilor care stau la fața locului împiedică autoritățile să nu acapareze Lavra Peșterilor, deși nu pot invoca nici un motiv real pentru a fi luată din administrarea Bisericii. Deocamdată funcționează și legile martirajului pentru credință.


Sursa articolului: https://theodosie.ro/2023/05/08/prigoana-asupra-ortodocsilor-din-ucraina-nu-se-impiedica-in-lege-doar-dumnezeu-o-mai-franeaza/

Ucraina: Românii din nordul Bucovinei cer ajutorul Bucureștiului →

- Posted in Viață, Sănătate și Educație by

Ucraina: Românii din nordul Bucovinei cer ajutorul Bucureștiului / Elena Nandriş

Unul dintre cei mai importanţi lideri ai comunităţii româneşti din Ucraina, fostul primar al comunei Mahala, Elena Nandriş, cere autorităţilor române să se implice mai mult în apărarea intereselor populaţiei de etnie română din regiunea Cernăuţi, notează Agerpres.

Nandriş şi-a manifestat îngrijorarea faţă de aplicarea noii Legi a învăţământului, care prevede restrângerea drepturilor minorităţilor în şcoli. Actul normativ impune şcolilor cu predare în limba minorităţilor, inclusiv în limba română, să introducă, treptat, ore în limba ucraineană.

Eu cred că Guvernul României ar trebui să se implice mai insistent în apărarea limbii noastre române, pentru că noi o pierdem şi nouă ne pare foarte rău. Noi iubim limba noastră, noi ne zbatem pentru limba noastră, noi o preţuim mai mult decât voi acolo. Noi am spus totdeauna: vrem să vorbim, vrem să cântăm şi să ne rugăm în limba noastră. Noi vorbim în limba strămoşilor noştri de ani de zile. Astăzi sunt 551 de ani de când suntem români. Şi acum, în câţiva ani, distrugem totul. Ne doare foarte mult. Mulţi din România nu înţeleg asta. E durere când îţi pierzi limba. Noi aici nu avem putere să facem ceva. Legea merge mai departe. Nu au cedat nicio literă din lege”, a afirmat Nandriş.

În comuna Mahala sunt două licee, unul cu 411 elevi şi celălalt cu 320 de elevi, în care cursurile se predau în prezent exclusiv în limba română. Începând cu anul şcolar viitor, predarea în ucraineană devine obligatorie din clasa a V-a. În primul an de gimnaziu, elevii trebuie să înveţe minimum 20% din materii în ucraineană, procentul crescând până la 80% în ultimii doi ani de liceu.

Ni s-a pus problema, după lege, ca începând cu clasa a cincea să introducem obiecte (n.r. – materii) în limba ucraineană, în limita procentajului stabilit de lege şi, începând de anul viitor, la clasa a cincea trebuie să avem obiecte în ucraineană cel puţin 20%”, a declarat directorul Liceului ”Gheorghe Nandriş”, Ina Nica.

Analistul ucrainean de origine română Serghei Hacman consideră că orice cetăţean al Ucrainei are obligaţia de a cunoaşte limba oficială a statului, însă consideră că minorităţile ar trebui să aibă dreptul de a învăţa în limba maternă.

Atunci când vorbim de educaţie, vorbim de drepturile unei persoane pe două nivele: dreptul lui ca minoritate şi dreptul lui ca şi cetăţean al unui stat. Este normal când este un echilibru în aceste drepturi, fără exagerare într-o parte sau în alta. Când exagerăm într-o parte, noi formăm o persoană care nu se poate dezvolta în statul în care el stă, dacă nu învaţă limba ţării acelui stat, iar în cealaltă parte, el îşi pierde identitatea, dacă nu are dreptul de a învăţa în limba maternă”, a precizat analistul.

Legea învăţământului a fost modificată în 2017, determinând, în primă etapă, ca şcolile cu predare în limba rusă să treacă la studierea tuturor disciplinelor de învăţământ în limba ucraineană începând cu 1 septembrie 2020. Şcolile minorităţilor naţionale din Ucraina, care vorbesc într-o limbă a Uniunii Europene, ar trebui să introducă treptat limba ucraineană începând cu septembrie 2023.


Sursa articolului: https://timpul.md/articol/ucraina-romanii-din-nordul-bucovinei-cer-ajutorul-bucurestiului.html

Preafericitul Mitropolit Onufrie a chemat credincioșii la rugăciune sporită.

- Posted in Ortodoxia în Lume by

Arhipăstorul recomandă tuturor să nu cedeze provocărilor, să se comporte cu demnitate și să acționeze numai în cadrul legislației ucrainene.

Preafericitul Mitropolit Onufrie

Onufrie Berezovski (în ucraineană Онуфрій Березовський și în rusă Онуфрий Березовский; n. 5 noiembrie 1944, satul Vilaucea, raionul Vășcăuți (astăzi în raionul Vijnița), regiunea Cernăuți, RSS Ucraineană) este un cleric ortodox din Ucraina, din 1992 episcop, iar din 2000 arhiepiscop și mitropolit al Cernăuților și Bucovinei, în cadrul Bisericii Ortodoxe Ucrainene (Patriarhia Moscovei). În anul 2014, după fuga președintelui prorus Viktor Ianukovici și internarea în spital a mitropolitului Vladimir Sabodan, mitropolitul Onufrie a fost ales ca întâistătător al Bisericii Ortodoxe Ucrainene afiliate Patriarhiei Moscovei.


Sursa video: https://www.youtube.com/watch?v=8c7-68JwpDk

Candidatul la președinția SUA Robert Kennedy Jr. privind victimele forțelor armate ucrainene:

- Posted in Politică și Guvernare by

Video: Min 4:30

Nimeni nu vorbește despre asta, dar au murit 14.000 de civili ucraineni și 300.000 de militari. Rușii îi ucid pe ucraineni într-un raport de 7 la 1 sau 8 la 1. Ucrainenii nu suportă presiunea. Tot ce ni se spune despre acest război este o minciună.


Citiți următoarele articolele de pe activenews.ro legat de Tucker Carlson:


Momentul în care FOX NEWS a pierdut 1 miliard de dolari pe bursă după ce a fost dat afară Tucker Carlson. FOX NEWS pe BURSĂ

Activista pentru drepturile omului Victoria Kokhanovska a fost răpită în timpul unei transmisiuni în direct pe 19.04.23

- Posted in Lupta cea bună by

Sursa video: https://www.youtube.com/watch?v=OcT9tokJaz8


Viktoriya Kokhanovska

Conform Union of Orthodox Journalists - UOJ, la data de 9 aprilie 2023, oamenii legii au luat-o pe Viktoriya Kokhanovska pentru interogatoriu direct din Lavra Kiev-Pechersk.

Activista pentru drepturile omului Viktoriya Kokhanovska dusă la SBU - Serviciul de Securitate din Ucraina - pentru audiere / interogatoriu

Victoriya Kokhanovska a primit o citație să se prezinte la audiere la SBU, unde a fost dusă direct din Lavră, însoțită de un polițist.

Avocata Viktoriya Kokhanovska, care se află la mănăstire în fiecare zi de când a început să susțină Lavra, a primit o citație pentru audiere de către SBU pe 7 aprilie.

După cum i-a spus Viktoria unui corespondent UOJ, citația spune doar că este martoră în dosar, dar nu se știe care este cazul, citația dă doar numărul cauzei – toate detaliile sunt clasificate din cauza regimului de război.

Sursa: https://spzh.news/en/news/73140-human-rights-activist-viktoriya-kokhanovska-taken-to-sbu-for-questioning


Actualizare

Viktoria Kokhanovska, plasată sub arest la domiciliu non-stop.

Activista pentru drepturile omului Viktoria Kokhanovska va trebui să poarte o brățară electronică.

Sursa informației: https://spzh.news/en/news/73392-viktoria-kokhanovska-placed-under-round-the-clock-house-arrest


Un comentariu:

elena Medina @ youtube: Să ne rugăm pentru Victoria, are nevoie de rugăciune acum. Cea mai puternică rugăciune pentru persoanele aflate în primejdie este Psalmul 90 - este nevoie ca fiecare credincios să se roage pentru protecția acelei persoane (n.n. Victoria Kokhanovska).

Psalmul 90:

O cântare de laudă a lui David

  1. Cel ce locuiește în ajutorul Celui Preaînalt întru acoperământul Dumnezeului cerului se va sălășlui.
  2. Va zice Domnului: «Sprijinitorul meu ești și scăparea mea; Dumnezeul meu, voi nădăjdui spre Dânsul».
  3. Că El te va izbăvi din cursa vânătorilor și de cuvântul tulburător.
  4. Cu spatele te va umbri pe tine și sub aripile Lui vei nădăjdui; ca o armă te va înconjura adevărul Lui.
  5. Nu te vei teme de frica de noapte, de săgeata ce zboară ziua,
  6. De lucrul ce umblă în întuneric, de molima ce bântuie întru amiază.
  7. Cădea‑vor dinspre latura ta o mie și zece mii de‑a dreapta ta, dar de tine nu se vor apropia.
  8. Însă cu ochii tăi vei privi și răsplătirea păcătoșilor vei vedea.
  9. Pentru că pe Domnul, nădejdea mea, pe Cel Preaînalt L‑ai pus scăpare ție.
  10. Nu vor veni către tine rele și bătaie nu se va apropia de locașul tău.
  11. Că îngerilor Săi va porunci pentru tine ca să te păzească în toate căile tale.
  12. Pe mâini te vor înălța ca nu cumva să împiedici de piatră piciorul tău.
  13. Peste aspidă și vasilisc vei păși și vei călca peste leu și peste balaur.
  14. «Că spre Mine a nădăjduit și‑l voi izbăvi pe el», zice Domnul; «îl voi acoperi pe el, că a cunoscut numele Meu.
  15. Striga‑va către Mine și‑l voi auzi pe el; cu dânsul sunt în necaz și‑l voi scoate pe el și‑l voi slăvi.
  16. Cu lungime de zile îl voi umple pe el și‑i voi arăta lui mântuirea Mea».

Dasha - o fată de 11 ani - apară cu curaj credința ortodoxă la Lavra Peșterilor din Kiev

- Posted in Lupta cea bună by

Dasha este o fetiță ucraineană în vârstă de 11 ani care s-a alăturat miilor de oameni care se roagă pentru a apăra credința ortodoxă și Sfânta Lavră a Peșterilor din Kiev.

Ea a devenit un fel de senzație pe rețelele de socializare online, dar pe bună dreptate: pentru că nu se teme să stea ore în șir în rugăciune și imnuri pentru a-și apăra Biserica și credința în fața provocărilor blasfemiatoare ale schismaticilor și radicalilor naționaliști.

Ea a fost văzută pentru prima dată cântând energic troparul pascal în slavona bisericească:

Iar câteva zile mai târziu, a apărut o înregistrare video în care ea îl face de rușine pe un provocator antiortodox prin proclamarea plină de încredere a credinței sale. Este clar că radicalul este pur și simplu incapabil să înțeleagă credința pe care ea și milioane de alte persoane din Biserica Ortodoxă Ucraineană o prețuiesc atât de mult:

DASHA

„Vreau să fiu în Biserica Ortodoxă Ucraineană! Cu Mitropolitul Onufrie!”, îi spune ea bărbatului mai în vârstă care o interoghează.

„Cine ți-a spus să faci asta?”, o întreabă bărbatul. „Nu mi-a spus nimeni! Sufletul meu plânge! Nu mai pot suporta asta!”, răspunde ea cu fervoare.

https://www.youtube.com/watch?v=UnTyaZwUrtI

Lumea a văzut, de asemenea, videoclipuri cu Katya, membră a corului de la Lavra Peșterilor din Kiev, rugându-se cu fervoare, în genunchi, în timp ce schismaticii și naționaliștii o batjocoresc pe ea și credința ortodoxă: https://www.youtube.com/watch?v=6h47RmuFwVw


Sursa: https://orthochristian.com/152928.html

 


 

Page 1 of 2

Mărturisirea Ortodoxă

SACCSIV - Blog Ortodox

Ortodoxia Catholica

OrtodoxINFO - pentru o DREAPTĂ informare