"Ar trebui să ne dăm seama că prosperitatea materială după care alergăm nu-i decât o iluzie, o momeală care ne bagă în primejdii nebănuite, într-o nefericire mult mai periculoasă decât sărăcia materială, trebuie să le reamintim oamenilor că există împliniri mai înalte decât acestea, să-i facem să resimtă bucuria dragostei, a jertfei, a trăirii frumuseților naturale pe care le-a sădit Dumnezeu pe acest pământ.

Omului ar trebui să-i spui câteva lucruri:

Ai nevoie, omule, de puține lucruri ca să fii liniștit, fericit, mult mai puține decât crezi.

Ce ai în plus atârnă greu, foarte greu, te scufundă".

Părintele Iustin și morala unei vieți câștigate

Acesta este testamentul scris cu mâna unei mame care a adormit în Domnul la vârsta de 90 de ani. Această femeie a avut patru fete, un băiat și 15 nepoți. Apropiindu-se de moarte, nu le-a lăsat nimic, ci numai testamentul ei scris de mână:

„Iubiții mei copii (și-i enumeră pe fiecare, copiii ei, ginerii, nora și toți nepoții, 25 de nume). Vă sărut și-mi iau rămas bun de la voi. Această scrisoare să o deschideți și să o citiți după moartea mea. Primul lucru pe care trebuie să-l faceți dimineața după ce va sculați este să vă spălați, să aprindeți candela și să tămâiați toată casa. Apoi să vă faceți rugăciunea, așa cum v-am învățat din Cărticica de rugăciuni. La fel să facă, dacă vor, și bărbații voștri și nora mea și toți nepoțeii mei. După aceasta toți să mergeți la treburile voastre. Numai așa va acoperi și va binecuvânta Dumnezeu și munca și familiile voastre.

În fiecare Duminică dimineața să mergeți la Biserică. La fel și în fiecare sărbătoare mare. În fiecare seară, mici și mari, înainte de somn să citiți Pavecernița, Acatistul Maicii Domnului, din Noul Testament, din Psaltire și din „Mântuirea păcătoșilor”. Nu uitați și de posturi. Să le țineți pe toate, așa cum le-am ținut și eu începând de la 6 ani. Iubiții mei fii și nepoți, când le veți ține pe toate acestea, va fi ca și cum îmi veți aprinde în fiecare zi câte o lumânare. Și aceasta va fi pentru mine cea mai bună pomenire.

Să păstrați obiceiurile creștinești ale patriei noastre și să le doriți mai mult pe cele cerești, pentru că toate cele lumești sunt trecătoare și deșarte. Faptele bune și milosteniile în ascuns le veți avea în veșnicie. Toate celelalte ca visul se vor stinge. Cu voi nu veți lua nimic, nici bogăție, nici slavă, nici case, nici funcții, nici averi. Numai faptele voastre cele bune, rugăciunile, postul și răbdarea.

Să aveți binecuvântarea mea și dragoste, mai întâi între voi ca frații, apoi între familiile voastre, cu rudeniile, cu vecinii și cu toată lumea. Să faceți fapte bune cât puteți mai multe și să nu lipsiți de la biserică. Pe cei care vă vor răul să-i iertați. Acestea vor rămâne și aici jos pe pământ, dar și în Cer. Oricâți ani vom trăi, toți vor fi într-un final precum ziua de ieri. De aceea, să faceți fapte bune multe și în ascuns. Nedreptăți și minciuni la nimeni, nici chiar vrăjmașului vostru să nu-i faceți.

Biserica cea Sfântă și duhovnicul cel bun să nu părăsiți.

Vă rog ca toate acestea să le citiți și acum după moartea mea, dar să le mai citiți iar cu toții, înaintea copiilor voștri, și după parastasul de un an, și apoi de fiecare dată când se împlinește încă un an de la moartea mea, după Parastasul ce-l veți face. Acesta va fi Parastasul meu, care va bucura mult sufletul meu.

Vă dau binecuvântarea mea din urmă, vă sărut cu drag și-mi iau rămas bun de la voi. Să ne întâlnim cu bine toți în Rai!"

— Traducere din greacă de Ierom. Ștefan Nuțescu.

"Aici, pe acest pământ, nu se află nimic care să ne dăruiască pacea sufletului. Nici bogăţia, nici succesul, nici onorurile, nici poziţia socială, nici familia şi nici prietenii nu pot dărui pace de nezdruncinat sufletelor noastre. În întreaga lume, doar Unul este care aduce pace, viaţă şi bucurie. Şi Acela este Domnul şi Dumnezeul nostru." ☦ Stareţul Tadei de la Mănăstirea Vitovniţa

• ✝️ Starețul Tadei de la Vitovnița - Serbia: După ce vom cunoaște că suntem iubiți de Dumnezeu❓ / [...] dacă Domnul ne poartă prin multe necazuri, prin multe pătimiri, multe suferințe și multe dureri de inimă, înseamna ca Îi suntem dragi Domnului.

• ☦️ Starețul Tadei de la Vitovnița: Natura - darul lui Dumnezeu 🌿 / Toată natura este tainică - de la plante la păsări și oameni, pentru că Dumnezeu este prezent în toate. El ridică puțin vălul misterului, dar numai celor care Îl iubesc cu adevărat, iar aceasta este, în primul rând, o persoană cu inima curată. Dumnezeu este o putere de neînțeles, iar omul poartă în sine o putere de neînțeles. Când aceste două forțe sunt în armonie, ce paradis este, chiar și aici pe pământ, ce bucurie și ce iubire atotcuprinzătoare! ☦ Starețul Tadei de la Vitovnita

• ✝️ Starețul Tadei de la Vitovnița: Oricine vrea să învețe cu adevărat să-L iubească pe Domnul, trebuie neapărat să practice Rugăciunea lui Iisus / Fără Rugăciunea lui Iisus nu va exista mântuire, pentru că patimile din inimă nu pot fi ucise de nimic altceva decât de ea. Pe numele lui Iisus Hristos se sprijină întreaga credință ortodoxă și toată evlavia. Oricine vrea să învețe cu adevărat să-L iubească pe Domnul, trebuie neapărat să practice Rugăciunea lui Iisus". ☦ Starețul Tadei de la Vitovnita

• ☦️ Starețul Tadei de la Vitovnița - Serbia: Cu cât sufletul se liniștește mai mult, cu atât mai multe taine cerești îi sunt dezvăluite. / "Cu cât sufletul se liniștește mai mult, cu atât mai multe taine cerești îi sunt dezvăluite. Pentru că toate tainele a tot ceea ce ne înconjoară sunt dezvăluite celor blânzi, el înțelege totul cu înțelegere duhovnicească. El înțelege acest lucru mult mai profund decât cei care au studiat înțelepciunea acestei lumi ani de zile. Pentru că există o taină în Dumnezeu și până când El nu este eliberat de înțelepciunea acestei lumi, oamenii nu pot coborî în adâncul înțelepciunii.” ☦ Starețul Tadei de la Vitovnita

• ✝️ Starețul Tadei de la Vitovnița - Serbia: Soarele încă strălucește și Dumnezeu ne binecuvântează / “Al treilea război mondial a început deja. Acum, forțele răului încearcă să unească neamul omenesc pentru a instaura o "Nouă Ordine Mondială" pentru venirea lui Antihrist. Dar nu le merge, sunt surprinși, se întreabă ei - de ce, din moment ce îi slujim cu atâta credință diavolului? Ei se plâng lui că nu pot termina treaba din cauza ortodocșilor. Iar diavolul însuși se plânge și el că din cauza ortodocșilor nu-și poate îndeplini planul său infernal. Prin urmare, ortodocșii suferă de pe urma asaltului răului lumii. Și totuși, atâta timp cât există printre noi suflete smerite și blânde care se roagă în mod constant ca Domnul să nu îngăduie răul, de dragul acestor suflete, planul satanei nu poate avea loc; Soarele încă strălucește și Dumnezeu ne binecuvântează.” ☦ Starețul Tadei de la Vitovnița

• "Rugăciunea cheamă în casă harul lui Dumnezeu - toți cei din familie simt acest lucru, chiar și cei cărora inimile s-au răcit. Rugați-vă fără încetare." — ☦ Starețul Tadei de la Vitovnita.

• 🗨️ "Biruința nu-i obligatorie. Obligatorie e lupta." — Citat de Nicolae Steinhardt despre luptă

• ✝️ Părintele Nicolae Steinhardt: Cerurile se cuceresc❗

  „Dumnezeu seceră şi unde n-a semănat: înseamnă că trebuie să dăm de la noi, să ne străduim, să dăm cu împrumut, să luăm iniţiative.
  
  Atitudinea de: parcă ce rău am făcut eu! eu n-am făcut rău nimănui! fac şi eu ce pot! dacă nu pot mai mult! este — vorba lor — o atitudine de gură-cască, se află în contradicţie cu parabola talanţilor şi vădeşte că n-am înţeles cât de grav e păcatul de lenevire şi cât de concret consideră Dumnezeu îndemnul: cerurile se cuceresc!
  
  Nici cât de grav, de stârnitor ni se cer efortul şi năzuinţa spre imposibil, de nu chiar imposibilul însuşi.
  
  Cu Dumnezeu nu-i de glumit: „Ieşi din ţara ta şi din rudenia ta şi din casa tatălui tău”, „la-ţi crucea ta”, „Vino după mine”, „Vegheaţi dar”, „Spălaţi-vă şi curăţaţi-vă!”, „Du-te şi strigă”, „Scoală-te, ridică-ţi patul şi umblă”.
  
  Nu se stă locului; nu-i rost de încropire, de confort, de moale visare; Oblomov e osândit; în lene, boală şi nebunie nu-şi poate nimeni găsi pretext. (Şi nici măcar în dreptate: smochinul.)”
  
  — Nicolae Steinhardt - Jurnalul fericirii

• ❗️Părintele Nicolae Steinhardt: "Soluția în fața injustițiilor e una singură: eroismul."

  „Soluția in fata injustițiilor e una singură: eroismul. Să nu taci, să vorbești, să lupți, să te afli în treabă. (Să nu-ți vezi de treburile tale, ci de treaba dreptății, care-i adevărata treabă a fiecăruia.) Restul e verbalism, spaimă, nimicnicie.” — Nicolae Steinhardt

1. De aceea eu, cel întemniţat întru Domnul, din suflet vă rog să umblaţi cu vrednicie, potrivit chemării cu care aţi fost chemaţi,
2. cu toată smerenia şi blândeţea, cu îndelungă-răbdare, întru iubire îngăduindu-vă unii pe alţii,
3. străduindu-vă să păstraţi unitatea duhului întru legătura păcii.
4. Un singur Trup şi un singur Duh, aşa cum aţi şi fost chemaţi la o singură Nădejde a chemării voastre;
5. un singur Domn, o singură Credinţă, un singur Botez,
6. un singur Dumnezeu şi Tată al tuturor, Care este peste toţi şi prin toţi şi'ntru toţi.
7. Dar fiecăruia dintre noi i s'a dat harul după măsura darului lui Hristos.
8. Pentru aceea zice: Suindu-Se la înălţime, robit-a robia şi daruri datu-le-a oamenilor.
9. Iar aceea că S'a suit – ce înseamnă decât că El mai întâi S'a pogorît în părţile cele mai de jos ale pământului?
10. Cel ce S'a pogorît, El este şi Cel ce S'a suit mai presus de toate cerurile, pentru ca să umple totul. –
11. Şi El i-a dat pe unii să fie apostoli, pe alţii profeţi, pe alţii binevestitori, pe alţii păstori şi învăţători,
12. ca să-i pregătească pe sfinţi pentru lucrarea slujirii, spre zidirea trupului lui Hristos,
13. până ce toţi vom ajunge la unitatea credinţei şi a cunoaşterii Fiului lui Dumnezeu, la starea de bărbat desăvârşit, la măsura vârstei plinătăţii lui Hristos;
14. ca să nu mai fim copii, clătinaţi de valuri şi purtaţi de orice vânt de'nvăţătură încoace şi'ncolo prin viclenia oamenilor, prin meşteşugul lor de a atrage'n rătăcire;
15. ci'n iubire trăind după adevăr, în toate să creştem întru El Care este Capul, Hristos,
16. dintru Care întregul trup, bine alcătuit şi bine încheiat prin toate legăturile care-l hrănesc după lucrarea fiecărei părţi la măsura ei, îşi face creşterea spre a se zidi el însuşi întru iubire.
17. Aşadar, aceasta spun şi mărturisesc întru Domnul: de acum să nu mai umblaţi aşa cum umblă păgânii în deşertăciunea minţii lor,
18. întunecaţi fiind la minte, înstrăinaţi de viaţa lui Dumnezeu, din pricina necunoştinţei care este în ei, din pricina împietririi inimii lor;
19. fiind ei în nesimţire, s'au dat pe ei înşişi neruşinării, spre nesăţioasa săvârşire a tot felul de necurăţii.
20. Voi însă nu aşa L-aţi primit în învăţătură pe Hristos,
21. dacă într'adevăr L-aţi ascultat şi dacă aţi fost învăţaţi întru El aşa cum este adevărul întru Iisus:
22. Să vă dezbrăcaţi de omul cel vechi al fostului vostru fel de viaţă, care se strică prin poftele înşelăciunii,
23. să vă înnoiţi în duhul minţii voastre
24. şi să vă îmbrăcaţi în omul cel nou, cel zidit după Dumnezeu în dreptatea şi sfinţenia adevărului.
25. Pentru aceea, lepădând minciuna, grăiţi adevărul fiecare cu aproapele său, căci unul altuia ne suntem mădulare.
26. Mâniaţi-vă, dar nu păcătuiţi; peste mânia voastră să nu apună soarele,
27. nici să-i daţi diavolului prilej.
28. Cine-a furat să nu mai fure, ci mai degrabă să se ostenească lucrând cinstit cu mâinile sale, ca să aibă să dea celui ce are nevoie.
29. Nici un cuvânt rău să nu iasă din gura voastră, ci numai cel care este bun spre zidirea cea de trebuinţă, pentru ca el să dea har celor ce-l aud.
30. Să nu întristaţi Duhul cel Sfânt al lui Dumnezeu, întru Care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării.
31. Să piară de la voi toată amărăciunea şi întărâtarea şi mânia şi strigarea şi blasfemia împreună cu toată răutatea.
32. Ci fiţi buni între voi, milostivi, iertându-vă unul altuia, aşa cum şi Dumnezeu v'a iertat vouă întru Hristos.

📊 Știați că?... populația Pământului este de 8 miliarde, dintre care ... / [...] Prețuiește ceea ce ai. Ceea ce ești. Ceea ce ți-a mai rămas de trăit. Fii RECUNOSCATOR. Ai motive să fii.

Vom fi puşi la încercare, dar să nu ne temem, turmă mică! – fiindcă Domnul rămâne cu noi.

Să nu ne gândim însă că vom trece prin viaţă, prin viaţa creştină, şi nu ne vom asemăna cu durerile Mântuitorului Hristos, când a spus: "Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit?"

Orice suferinţă îşi are menirea ei. Şi dacă suntem conştienţi de această menire, o putem primi cu toată inima.

Să fiţi încredinţaţi că asta vi se cere de la Dumnezeu: să primiţi cu toată inima ceea ce vine! Căci, dacă e îndoială, nu mai e jertfă. Să fiţi pregătiţi în fiecare zi şi în fiecare clipă!

— Arhimandritul Iustin Pârvu (1919-2013)

• 📝 Sursa: Justin. Album monografic, Florin Stuparu, editura Scara, 2007, reeditare 2014

• 🙏 Cu câteva zile înainte de a-și da ultima suflare, Părintele Iustin, într-o dimineață, în zori, și-a ridicat ușor capul și, binecuvântând în văzduh, a spus: „Doamne, binecuvintează pe toți românii din această țară!” Apoi a doua oară: „Doamne, binecuvintează pe toți românii de pretutindeni!” Apoi a treia oară: „Doamne, binecuvintează această țară, România!”

• ✝️ Este vremea muceniciei! După părerea mea, ne aflăm în vremurile în care singura cale de mântuire este mucenicia. "Românul a ieşit din comunism cu o frică şi cu un conformism care îl face să cadă rapid în condiţia de slugă. O spun cu durere, să mă ierte cei care se simt jigniţi. Este vremea muceniciei! După părerea mea, ne aflăm în vremurile în care singura cale de mântuire este mucenicia. De-abia acuma este momentul să mărturisim cu propria noastră viaţă. Creştinii care au înţeles gravitatea momentului acţionează fiecare acolo unde este. Salvarea nu este la grămadă, salvarea este individuală, deşi lucrarea este mai la îndemână când este colectivă. Să lucreze fiecare cu pruncul său, cu fratele său, cu prietenul, cu vecinul, ca să ne ajutăm să nu cădem. Aceasta este una dintre marile virtuţi ale creştinului, că-l ajută pe cel din preajmă."

• ✝️ Părintele Iustin Pârvu: Rugați-vă la Sfinții Români și la cei din temnițele comuniste și vă veți vindeca, pentru că ei sunt Sfinții noștri și așteaptă să le cerem rugăciunile mijlocitoare. [...] Maica, disperată, s-a dus la Părintele Justin să îi spună rezultatul analizelor și plângând i-a cerut Părintelui Justin ajutor, spunându-i că se roagă la mai mulți sfinți, printre care și cei tămăduitori: Nectarie, Pantelimon etc. Părintele Justin a lăcrimat împreună cu maica și i-a zis așa: „Măi, dar la Sfinții Români de ce nu vă rugați? Rugați-vă la Sfinții Români și la cei din temnițele comuniste și vă veți vindeca, pentru că ei sunt sfinții noștri și așteaptă să le cerem rugăciunile, iar ceilalți sfinți nu vor să ne ajute pentru că noi desconsiderăm pe proprii noștri sfinți români”. [...]

• ☦️ Părintele Iustin Pârvu: "Prigoana este buletinul nostru spre Rai ❗"
  Ieșirea din sistem, înseamnă o cruce grea pentru creștinii din vremurile de pe urmă.
  "– Şi dacă va fi prigoană cum să rezistăm, părinte?
  – Păi rezistăm, uite aşa. Ai văzut cum mai sunt nişte trăistari din ăştia aşa pe ici pe acolo? Să fii fericit dacă ai să ajungi aşa, şi să te mântuieşti. Sau o să-ţi laşi serviciul de director şi de mare, mă rog, ştiu eu ce, şi să iei un colţ de ogor acolo, să lucrezi aşa la milimetru, să scoţi de acolo şi sfecla şi porumbul şi fasolea şi să trăieşti într-un bordeiaş, unde să faci acolo rânduiala ta, mergi duminică la o Biserica, s-ar putea să mergi la cine ştie al câtelea sat, ca să găseşti o Biserica sau un preot care mai face o liturghie curată. Şi o să vină vremea când o să te prigonească chiar ai tăi. „Mă, tu eşti nebun, nu vezi că tot satul merge aşa, şi tu acum ce ai, îi fi tu mai sfânt decât celălalt?” Şi atuncea ai tăi din casă, că aşa spune Mântuitorul, când vor fi vremurile acestea când vă vor da în judecăţi, vă vor da celor mari, vă vor judeca: copii, părinţi, tată, mamă, fii, fiică. Şi lucrurile acestea trebuie şi ele să se împlinească, trebuie să le împlinească cineva. Creştinismul nostru a mers aşa, cam într-o permanentă persecuţie, aşa a fost.
  – Dar dacă s-ar putea să nu putem să răbdăm prigoana din cauză că atunci, la momentul respectiv, vom fi prea slăbiţi duhovniceşte?
  – Dumnezeu te întăreşte numai să vrei oleacă să te ţii, că Dumnezeu te întăreşte. Fiii lui Brâncoveanu au mers unul câte unul, ia aşa până la cel mai mititel…. Şi câţi alţii în istoria asta a vieţii nu au mai fost!…în toate temniţele.
  Şi eu, slavă Domnului, am fost într-o marginalizare permanentă, până astăzi. Nu-mi pasă mie de ei… ei cu ale lor, eu cu ale mele. Că zice, mă ocup de nu ştiu ce mentalitate, tulbur lucrurile normale, …dar ei cu-a lor, eu cu-a mele, fiecare cum poate. Şi slavă Domnului, mă chinui aşa cu bătrâneţile mele. Şi pot spune orice despre mine. Eu mă gândesc la Domnul care a zis – nu vă gândiţi ce veţi răspunde celor mai mari că Duhul lui Dumnezeu vă va da cuvânt. Aşa e şi aicea, noi suntem cu harul lui Hristos care ne întăreşte. Păi, ce, mergeau uriaşi în faţa lui Diocleţian? Nişte prăpădiţi de creştini îi întorceau în cuvânt, de nu le putea sta nimeni împotrivă. „Îi fi tu împărat, dar eu am pe împăratul Hristos, care-i şi peste tine“. Şi până la urmă îl convingeau şi pe el.
  – Dar dacă noi nu avem credinţa lor, ce facem?
  – Ţi-o dă Dumnezeu. Să ne-o întărim.
  – Dar ce să facem să ne întărim credinţa?
  – Pune mâna pe Biblie, ia vieţile sfinţilor model. Prin cei slabi, măi, se dovedeşte puterea harului lui Dumnezeu, nu prin cei tari. Aşa că stai liniştit, nu te teme. Creştinul n-are de ce să se teamă, dacă are pe Mântuitorul Hristos lângă el, Stăpân şi Împărat şi mergi cu El înainte şi nu vă temeţi de ce vă vor spune vouă, nu vă temeţi deloc. Al Domnului este pământul şi stăpânirea lui. Şi noi suntem creştini, a noastră-i toată împărăţia şi asta de pe pământ şi cealaltă. Cu asta ne pregătim pentru cealaltă. Cum spune psalmistul: „Domnul mă paşte şi nimic nu-mi va lipsi”. Dacă El mă paşte, ce mă mai tem eu că n-o să am de mâncare mâine? Dă Dumnezeu la fiecare.
  – Oricum, vin foarte multe ştiri tulburătoare peste noi…
  – Intenţia lor este ca să slăbească tăria noastră, să ne pună la îndoială, şi în felul acesta ne prăbuşim. În fine, trebuie să ne pregătim de orice, că e omul Bisericii, că e în afara Bisericii, noi cu noi trebuie să fim într-o unitate cât se poate mai apropiată, să ne ţinem aşa cât mai aproape unul de altul, să putem rezista aşa mai uşor. Să nu ne dispersăm, să nu ne lepădăm, să nu trădăm, …să nu ne batjocorim, într-un cuvânt. Să putem înfrunta primejdia cu o oarecare seninătate. Când vezi că-i băga la îngheţ pe cei patruzeci mucenici! Nu-ţi poţi imagina cum să stai acolo şi să vezi, cum te prinde frigul, cum te cuprinde ca nişte menghini, aşa, din toate părţile. Vezi, din 40 a ieşit unul totuşi! S-a lăsat ispitit şi a căzut. I-a luat coroana altul care i-a luat locul.
  – Aţi spus că şi casnicii noştri pot fi duşmani, spre mântuirea noastră. Cum trebuie să procedăm, să-i aducem pe calea cea bună sau să ne îndepărtăm de ei?
  – Să-i aducem pe calea cea bună, prin rugăciuni, prin tot efortul nostru, să-i dobândim pentru că nu ei sunt cei care devin vrăjmaşii noştri, ci diavolii din ei care-i stăpânesc. Noi suntem datori să-i scoatem, să desatanizăm duhul acesta, să-l transformăm din demonul care este în înger; să transformăm omul din rău cum e în bun”.

• ✝️ Arhimandritul Iustin Pârvu (1919-2013) despre buletinul electronic:
  "Ce creştin adevărat poate să se însemneze cu pecetea înaintemergătorului lui antihrist? Creştinul adevărat ştie că la cea mai mică lepădare îl părăseşte harul lui Dumnezeu, şi cu cât este mai sporit, cu atât simte această părăsire pe pielea lui.
  Mă minunez când aud despre preoți şi monahi sihaştri, spunând că nu reprezintă niciun pericol acest cip. Mai bine ar tăcea. Călugării, mai cu seamă, sunt aceia care renunță la toate cele lumeşti şi acced spre cea mai înaltă treaptă a desăvârşirii.
  Călugărilor, ca asceți trezvitori, nu li se permite să facă nici măcar compromisuri mici, dar astfel de devieri? Avem o responsabilitate mare, pentru că lumea ne vede pe noi, monahii, ca pe nişte modele, vase alese ale Duhului Sfânt.
  Dar tot aşa şi creştinii au datoria de a lumina prin viețuirea lor popoarele neortodoxe. Altceva este să accepte cipul cineva care nu a trăit într-un mediu ortodox, ci a fost crescut într-o mentalitate occidentală sau needucat defel, şi altfel i se socoteşte unuia care cunoaşte prorociile şi a fost crescut în Tradiția Ortodoxă.
  Dacă noi, creştinii, nu vom lupta împotriva compromisurilor, ceilalți nici atât. Şi atunci nu ne facem vinovați pentru generațiile viitoare pentru că nu le-am lăsat un model de rezistență? Dacă noi primim acum cipul, ceilalți de după noi vor primi liniștiți pecetea."

"Treaba tuturor sfinților în general este să ne ajute și să ne protejeze pe noi, cei nefericiți, de nenorocirile vizibile și invizibile. Treaba noastră este să încercăm să trăim o viață duhovnicească, să nu-L întristăm pe Dumnezeu, să aprindem candela sfinților și să le cerem ajutorul." — Cuviosul Paisie Aghioritul.

Sfântul Paisie Aghioritul își vizitează în duh ucenicii din toată lumea

Cred că ați citit mulți dintre voi viața Sfântului Cuvios Paisie. Ce îl caracterizează pe acest mare om? Sacrificiul său pentru semenii săi. S-a sacrificat până la moarte pentru aproapele lui. Îmi aduc aminte că odată, când l-am întâlnit, mi-a zis: „Copilul meu, mi se întâmplă ceva ce, dacă o voi spune altora, vor crede că sunt nebun, dar ce să fac? Până în 1974 aveam o așa mare iubire pentru Dumnezeu, încât atunci când mă copleșea această iubire, fiind pe drum, cădeam și leșinam. Și trecea destul timp, rămânând acolo liniștit în rugăciune și îmi reveneam apoi. Din 1974 încoace, această dragoste pentru Dumnezeu s-a schimbat și s-a transformat în dragoste pentru oameni. Cu atâta dorință mă rog pentru ei atunci când vin la chilia mea și îmi spun că au probleme de divorț. Merg, în duh, în Sydney, în Melbourne, în Monaco, în Cipru, în Atena. Merg și îi însemnez cu semnul Sfintei Cruci, în mod nevăzut, iar aceștia se liniștesc. Mai apoi, mă rog pentru bolnavi, merg în spitale și îi vizitez pe cei de la terapie intensivă, la fel îi însemnez cu semnul Sfintei Cruci, iar aceștia se însănătoșesc, fără să știe nimeni acest lucru, că am fost acolo în duh. Acest lucru mi se întâmplă de multe ori”.

Și desigur să vă spun și o altă întâmplare, care de asemenea nu este scrisă, la fel ca cea precedentă. Un oarecare teolog, care avea diverse îndoieli teologice, a mers în Sfântul Munte în perioada postului Adormirii Maicii Domnului. Și spunea prietenului lui despre Luminânda ce se cântă la praznicul de pe 15 august: „Apostoli de la margini, adunându-vă aicea, în satul Ghetsimani, îngropați trupul meu”: Cum este posibil ca apostolii să fi mers de la marginile lumii la înmormântarea Fecioarei Maria? Eu, spunea, nu pot să cred aceasta. Posibil să fi fost cu mintea lor sau cu inima lor, dar să meargă acolo?

Așadar, au mers la starețul Paisie și au vorbit cu el. Îi spune Cuviosul Paisie respectivului teolog: „Tu, teologule, ești puțin tulbure. Rămâi la urmă”. Peste puțin timp i-a spus aceluia: „Hai, vino aici! Voi, ceilalți, plecați!”. Și îi spune: „De ce nu crezi ceea ce zic cuvintele Luminândei ce le cânți? Mai mult, ești și psalt?”. Acesta a avut un șoc. Părintele îi spune în continuare să aștepte. L-a luat de mână și au mers împreună în Londra, în Frankfurt, au mers și în altă țară unde fusese acel teolog, în Elveția, mai apoi în altă țară, am uitat care, iar apoi s-au întors amândoi la chilia starețului. „Cum am mers noi în atâtea țări unde fuseseși deja și ne-am întors la chilia mea? Așa au mers și Sfinții Apostoli”.

Vreau să vă spun că există multe, foarte multe semne supranaturale. Acest om, cum să vă spun, le-a depășit pe fiecare cu succes, fiecare realizare duhovnicească și nu este deloc întâmplător faptul că l-au canonizat așa de repede. Este un lucru foarte mare.

Să vă spun și altă întâmplare. O verișoară a unei familii, care este apropiată Mănăstirii noastre, avea soțul ateu. Într-o după-amiază s-au gândit să meargă să se închine la mormântul Sfântului Paisie. Acela însă a zis:

‒ Mergeți voi, eu nu cred. De ce să merg împreună cu voi?

‒ Haide să mergem cu toții, să mergem în grup, insistă soția sa.

‒ Bine, voi merge. Dar nu mă voi închina.

Într-un final, l-a convins să se și închine la mormântul Sfântului. Acesta s-a dus aproape de acel loc, și-a făcut Sfânta Cruce și s-a închinat. S-a retras apoi tăcut și gânditor. I-au spus:

‒ Ce ai pățit?

‒ Nu ați văzut nimic acolo?, a răspuns acela.

‒ Nu am văzut nimic.

‒ Nu ați văzut, continuă, un călugăr ce era acolo, ce stătea deasupra mormântului și cum ne-am apropiat a intrat înăuntru în mormânt?

‒ Nu, au răspuns, nu am văzut.

‒ Eu l-am văzut. Era părintele Paisie!

Și a plecat, iar acum este membru credincios în trupul tainic al Bisericii.

(Omilia Starețului Mănăstirii Vatoped din Sfântul Munte Athos, Αrhimandritul Efrem, în biserica Sfântului Dimitrie din Brahamios, rostită în octombrie 2015)

"Acum este momentul în care știm multe rugăciuni, dar ne rugăm puțin. Mâncăm mâncare de post, dar nu postim. Acumulăm informații despre viața duhovnicească, dar nu avem experiență în ea. Ne mărturisim păcatele, dar nu ne pocăim. Mergem la biserici și stăm la slujbe, dar sufletul nu se smerește în fața Creatorului. Toate acestea se datorează faptului că inima este închisă. Trebuie să se deschidă pentru a-l lăsa pe Hristos să intre..." — Cuviosul Paisie Aghioritul

✝️ ”Iată, stau la ușă și bat; de va auzi cineva glasul Meu și va deschide ușa, voi intra la el și voi cina cu el și el cu Mine" — Apocalipsa 3, 20. / Dumnezeu bate la ușa inimii noastre și ne cheamă: „Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați și Eu vă voi odihni pe voi. Luați jugul Meu asupra voastră și învățați-vă de la Mine, că sunt blând și smerit cu inima și veți găsi odihnă sufletelor voastre. Căci jugul Meu e bun și povara Mea este ușoară.“ — Matei 11, 28-30. Dumnezeu ne-a dat libertate, deci chiar dacă nu deschidem ușa inimii, totuși Dumnezeu nu sparge ușa. A deschide ușa și a-L primi pe Hristos în inimă este responsabilitatea noastră.

✝️ Părintele Iulian (Lazăr) Prodromitul: Rugăciunea trebuie să fie un foc nestins care înmoaie tot timpul inima / – De ce, uneori, avem inima împietrită şi nu reuşim să spunem păcatele cu zdrobire de inimă? – Cred că din cauza faptului că se pierde darul rugăciunii, risipindu-i-se mintea cu multe griji, pentru că omul este lăsat să se roage continuu. Sfântul Apostol Pavel ne spune: „Rugaţi-vă neîncetat” (I Tesaloniceni 5, 17) şi: „Duhul să nu-l stingeţi!” (vers. 19). Deci, rugăciunea trebuie să fie un foc nestins care înmoaie tot timpul inima spre a se întipări cu pecetea numelui lui Iisus. În Domnul Iisus este numai blândeţe şi smerenie, nu este nicio urmă de împietrire. În Patericul egiptean găsim la Sfinţii Părinţi o pildă. Unui frate, care a întrebat cum să ţină mintea trează, i se spune: „când cazanul e pe foc şi fierbe, fug muştele şi nu se apropie, dar cum s-a răcit, vin muştele şi intră în cazan. Aşa-i şi cu mintea noastră, când e fierbinte nu se apropie vrăjmaşul, după ce s-a răcit vin toate patimile aduse de el”. – Deci, ar trebui să ne păzim mintea tot timpul în rugăciune? – Da, trebuie să o păzim prin rugăciune în rugăciune, prin silinţă. În Evanghelia după Matei se spune „împărăţia cerurilor se ia prin străduinţă şi cei ce se silesc, pun mâna pe ea” (11, 12). Să ne silim cât putem să o strâmtorăm la rugăciune, pentru că, rugându-ne, vorbim cu Dumnezeu, iar focul cuvintelor din Psalmi şi din Rugăciunea lui Iisus va aprinde şi va muia tot timpul inimile noastre. / George Căbaş, „Părinţi contemporani din Sfântul Munte Athos”

✝️ Sfântul Luca al Crimeii: Dumnezeu nu cere să dai socoteală, nici nu se supără, ci se bucură de întoarcerea noastră spre bine. Dar dacă nu-L vrem în viața noastră, nu vine, deși ne face bine, însă tot cât îi îngăduim noi. El respectă în chip desăvârșit libertatea noastră. / Gândiți-vă cât de lipsiți de milă suntem noi oamenii când suntem sănătoși și ne îndeletnicim cu deșartele noastre griji lumești și alte neghiobii fără rost. Cultivăm astfel în noi un uriaș egoism și îndreptățire de sine. Prioritatea lui Dumnezeu însă, este să ne vindece mai întâi sufletul, apoi trupul. De aceea bolile sunt „iubitele lui Dumnezeu”. Este expresia „pe cine îl iubește Domnul, îl ceartă”, adică pe cel pe care îl iubește (pe toți deopotrivă îi iubește, dar aici Apostolul vorbește despre dragoste cu reciprocitate), îl educă, îl instruiește, astfel încât să se îndrepte și să-i semene mai mult, pe măsura voinței și a răbdării fiecărui om. Când avem dragoste sau fie și numai frica lui Dumnezeu, atunci Dumnezeu intervine în viața noastră. Starețul Porfirie a spus ceva nemaiauzit: Dumnezeu nu a deschis mintea medicilor ca să afle tratamentul cancerului, care este înaintea ochilor lor, deoarece „a văzut că astfel s-a umplut Raiul”. Totodată a spus că: „Sănătatea duhovnicească neutralizează cancerul”.

✝️ Părintele Efrem din Arizona: satana aruncă gânduri asupra noastră ca niște săgeți 🏹, dar el nu poate spune dacă inima noastră ❤️ este receptivă la ele 🎯 / Copilul meu, fii mereu atent, atât când ești fericit, cât și când ești trist. Când ești fericit, nu ar trebui să-ți pierzi controlul prin vivacitate și râs, și nici atunci când ești trist, să nu fii atât de sumbru încât să se vadă. Motivul este faptul că Satana aruncă gânduri asupra noastră ca niște săgeți, dar el nu poate spune dacă inima noastră este receptivă la ele. Dar, întrucât este expert, odată ce trage o săgeată – adică, odată ce ne atacă cu un gând rău, el observă fața noastră și toate mișcările corpului nostru și, pe baza lor, el măsoară cât de bine s-a înfipt săgeata noastră în inimă. Dacă vede că sufletul este lovit, atunci trage mai multe săgeți acolo pentru a-l ucide. Dar, dacă deduce din semnele exterioare că sufletul nu este rănit, își schimbă atacul și așa mai departe. De aceea, atunci când ești fericit, ar trebui să ascunzi în tine, pentru ca el să n-o descopere prin neglijența ta și să te jefuiască de această fericire printr-o anumită ispită. La fel, atunci când ești trist, nu-l lăsa să arate ca nu cumva să-ți sporească durerea după ce a dibuit motivul tristeții tale. Dacă menții o stare echilibrată atunci când ești fericit și când ești trist, diavolul nu știe exact ce se întâmplă în interiorul tău și astfel nu știe cum să te lupte.

🙏 Sfântul Ioan Scărarul: luptă-te neîncetat cu risipirea gândurilor tale / "Luptă-te neîncetat cu risipirea gândurilor tale și când mintea e risipită, adun-o, căci de la începători Dumnezeu nu caută o rugăciune fără risipire. De aceea nu te mâhni, când ți se risipesc gândurile, ci îndrăznește și neîncetat adună-ți mintea, căci gânduri nerisipite au numai îngerii" (Cuv. 4, Q 92). — Sfântul Ioan Scărarul — Convorbirea a treia - Sbornicul, vol 2

✝️ Preotul martir Constantin Sârbu: Niciodată nu veți avea pace și liniște sufletească dacă nu veți iubi și ierta ca Hristos. / Noi nu știm să ne iertăm. Tu, care vii la biserică – eu pentru tine vorbesc – tu, care știi că Dumnezeu vrea pace, tu prin tăcere să dezarmezi pe cel care a pornit cearta, căci din dușman poți să ți-l faci prieten. Această comportare arată diferența dintre tine, care intri cu folos în biserică și cel ce nu vine sau vine numai cu trupul. Întâlnesc foarte multe pomelnice în care vă plângeți de dușmani și-i blestemați. Dar tu singur nu te-ai întrebat dacă nu cumva chiar tu ai provocat această dușmănie. Marea noastră vină este că nu recunoaștem cât suntem de vinovați pentru faptele noastre, ne găsim scuze și învinuim pe altul, fără a gândi la pedeapsa ce o merităm. — Preotul Martir Constantin Sârbu, Lacrimă și har, Editura Bonifaciu, 2011.

"Lumea aceasta îl poate primi doar pe Antihrist, acum sau în oricare alta vreme. (...) Nu-i de mirare, atunci, că este dificil să fii creștin - nu este dificil, este imposibil. Nimeni nu poate accepta cu bună-știință un mod de viață care, cu cât este trăit mai autentic, cu atât mai mult duce spre autodistrugere. Și din această cauză ne răzvrătim mereu, încercam să ne ușurăm viața, încercam să fim creștini pe jumătate, încercam să dobândim ce-i mai bun din ambele lumi. Până la urmă trebuie să alegem - fericirea noastră stă într-una dintre cele două lumi, nu în amândouă. (...) Dumnezeu ne da tărie să urmăm calea răstignirii; nu exista altă cale de a fi creștin." — Ieromonah Serafim Rose

"Nu știu dacă era important pentru Sfinții Apostoli să știe care dintre ei va sta lângă Iuda, dar sunt sigur că era important pentru fiecare să știe că nu el va fi Iuda.

Un principiu similar ar trebui să fie important și pentru noi.

Nu avem întotdeauna posibilitatea de a alege alături de cine să stăm în tramvai, autobuz sau avion. Dar dacă vom fi oameni sau neoameni depinde de fiecare dintre noi"

— Patriarhul Pavle al Serbiei – Sfintenia nu se poate ascunde

1. Primul gând, după ce te trezești din somn, să fie la Hristos. Sfântul Porfirie spunea: "Nu vă ocupați mintea cu întunericul, deschide fereastra ca să intre lumina."
   
   

2. Rugăciunea. Te poți ruga și atunci când faci lucruri simple în fiecare zi. De pildă, un monah spunea rugăciunea lui Iisus când cobora scările de la metrou, care îi aminteau de coborârea la iad. Gândește-te de câte ori ai putea rosti rugăciunea la fiecare treaptă.
   
   

3. Să nu vezi fiecare zi ca pe o rutină. Pentru creștini, fiecare zi e o surpriză. Până seara Dumnezeu va face ceva și îți va transmite un mesaj. Viața să nu curgă monoton și banal...
   
   

4. Să ne apropiem de oameni cu mai multă iubire.
   
   

5. În fiecare zi să îți faci puțin timp pentru liniştire, chiar și 10 minute. Să nu privești viața din perspectiva ritmurilor amețitoare. Și atunci, vei auzi glasul lumii lăuntrice, pentru că atunci când e furtună nu poți privi limpede adâncul mării.
   
   

6. Neliniștea pleacă prin amintirea morții. Dacă te gândești la sfârșitul tău, te debarasezi de lucrurile neimportante. Acest gând ne aduce cu picioarele pe pământ și ne face să fim realiști. Atunci te smerești, iar stresul pleacă.
   
   

7. Să ne gândim că nu suntem singuri. Îi avem pe Sfinți. Putem să ne rugăm lor și să le cerem să mijlocească pentru noi.
   
   

8. Să facem la sfârșitul fiecărei zile o mică cercetare de sine. Așa cum Sfântul Dorothei făcea, scriind pe cine a rănit, pe cine a supărat, iar astfel încerca să se schimbe, să se îndrepte.
   
   

9. Să privim fiecare zi ca pe un dar al lui Dumnezeu mulțumind cu recunoștință și pentru lucrurile mărunte.
   
   

10. În fiecare zi să ne gândim că Cineva, în urmă cu 2000 de ani, S-a răstignit pentru noi. Iar acest lucru te va face să simți că Dumnezeu te iubește foarte mult. Dacă sufletul tău se va liniști și se va smeri, chiar și în ultimul ceas, Hristos ți Se va revela și te va ajuta.
    
    

— Mitropolitul Antonie de Suroj

☦️ Mitropolitul Antonie de Suroj: Privește oamenii prin ochii iubirii / ”Şi trebuie să ne amintim, iată, că unicul mijloc de a-l renaşte pe om, unicul mijloc de a-i da omului posibilitatea de a înflori deplin este a-l iubi – a-l iubi nu pentru virtuţile lui, ci în pofida faptului că el este imperfect, a-l iubi pur şi simplu pentru că este om şi pentru că omul este ca atare atât de măreţ şi minunat. În asta putem crede întotdeauna. Noi nu putem vedea asta întotdeauna – doar ochii dragostei ne pot îngădui s-o zărim. Omul poate fi privit cu ochi nepăsători, şi atunci nu vedem nimic, ci băgăm de seamă doar manifestările exterioare, trăsăturile feţei, apreciem omul la fel cum apreciem toate celelalte: un câine, un cal sau un obiect pe care vrem să îl cumpărăm. Trebuie să ne deprindem a privi omul aşa cum este el în adâncul adâncului său, în însăşi esenţa sa, şi să ne raportăm la el în mod corespunzător. Aşa Se raportează la noi Dumnezeu. Dumnezeu nu ne iubeşte pentru că suntem buni, Dumnezeu este milostiv faţă de noi nu pentru că merităm milă sau dragoste: El pur şi simplu ne iubeşte.”

Eram atee şi Îl huleam groaznic şi deseori pe Dumnezeu. Trăiam în ruşine şi preacurvie, însă Preamilostivul Dumnezeu nu m-a lăsat să pier, ci m-a călăuzit spre pocăinţă. În anul 1962 m-am înbolnăvit grav de cancer şi am stat bolnavă 3 ani. Nu stăteam întinsă lucram mult şi mergeam la doctori,nădăjduind că voi găsi vindecare. În ultimele 6 luni slăbisem de tot, încât nici apă numai puteam să beau. Îndată ce beam, o vomitam.

Atunci m-am dus la spital şi, pentru ca eram foarte energică, au chemat un profesor de la Moscova şi au hotărât să-mi facă operaţie. Dar imediat după ce mi-au deschis stomacul, am murit. Sufletul mi-a ieşit din trup şi stătea între doi medici şi eu, cu frică şi groază, priveam ce mi se întâmpla. Întregul stomac şi intestinele îmi erau mâncate de cancer. Stăteam şi mă gândeam de ce suntem două?

„Toți își închipuie că sunt creștini dacă au mărturisit credința în Hristos și au câteva virtuți mărunte; puțini sunt însă adevărații creștini, și anume aceia care sunt bogați în Duhul (Sfânt), aceia care se bucură de cereasca poftă a Duhului Sfânt și ale căror suflete sunt împodobite cu odăjdiile harismelor cerești, aceia pentru care creștinismul nu-i doar mărturie în cuvinte și o simplă credință (doar de fațadă), ci creștinism înseamnă puterea și lucrarea Duhului Sfânt; sunt aceia care, fără încetare pipăie cu mâinile sufletului aurul ceresc (adică acea cunoaștere a tainelor Duhului Sfânt); aceștia sunt adevărații creștini”. — Sfântul Macarie Egipteanul, 21 de cuvântări despre mântuire.

Eu, Cutov Cristian-Ionuț, rog în genunchi orice mamă aflată în situația de avort să mă contacteze urgent la numărul de telefon 0768389591.

Știm că nici o mamă nu face avort de bunavoie, ci situația o împinge.

Oferim minimum 500 RON lunar în perioada sarcinii și după naștere o perioadă (6 luni) oricărei mamei însărcinate care e în situația de avort, cu scopul de a păstra sarcina.

Tot ajutorul va fi făcut în taină! Toată acțiunea este confidențială!

Rog să fiu contactat pentru detalii la numărul de telefon 0768389591. Am și WhatsApp și Telegram.

Nu aveți nimic de pierdut dacă purtăm un mic dialog măcar.

Pagina mea de Facebook Cutov Cristian-Ionuț e o dovadă clară că nu urmăresc să înșel, ci să culeg binecuvântarea Lui Dumnezeu!!!

Dacă numai un singur copil salvat de la avort deschide mila lui Dumnezeu din Cer pe pământ, dar mai ales cât mai mulți?! Așa culegem sfințenia, bucuria vieții, dragostea desăvârșită: prin jertfa mamei și a celor părtași la binecuvântarea acelei familii.

Vrem să fim alături de tine mămico pentru a păstra copilul!
NU DORIM NIMIC IN SCHIMB! A, ba da: UN ZAMBET!

Comentariu Ortodoxia.RO:

Vizionați aceste resurse video despre avort și implicațiile acestei alegeri nefericite:

• Femeile care se gândesc la avort au nevoie de ajutor concret pentru a păstra sarcina Prof. Univ. Dr. Vasile Astărăstoae: „O femeie care decide să facă avort este într-o criză existențială. În acel moment ea are un motiv – pentru că altfel n-ar putea să învingă instinctul maternității”. Interviu realizat în cadrul Lunii pentru Viață, în parteneriat cu ProVita Iași.

• Mărturiile unor medici ginecologi după sute și mii de avorturi - Marius Iordăchioaia;

• Conferință - Dr. Ionel Cioată - Mărturia unui medic care nu mai face avorturi;

• Iată eşti pus să alegi viaţa sau moartea - mărturii ale femeilor care au renunțat la avort: Acest documentar prezinta mărturii ale femeilor care au renunțat la avort și au ales să păstreze sarcina, chiar dacă au avut de înfruntat numeroase ispite, greutăți sau îndoieli. Din mărturiile lor înțelegem ce valoare inestimabilă are un suflet și câtă binecuvântare poate aduce în viața părinților venirea pe lume a unui copil. Filmul este un proiect derulat în cadrul Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi Români (A.S.C.O.R. CLUJ) şi comunitatea Bisericii Studenţilor din Cluj Napoca.

„Cei care sunt în iad ar dori un singur lucru de la Hristos: ca El să le dea cinci minute de viață pământească să se pocăiască. Noi, trăind pe pământ, avem o rezervă de timp pentru pocăință, în timp ce cei adormiți nu-și mai pot îmbunătăți situația, dar ei așteaptă ajutor de la noi. Prin urmare, suntem obligați să-i ajutăm cu rugăciunea noastră." — Cuviosul Paisie Aghioritul

Morţii vinovaţi

– Părinte, atunci când omul moare, conştienti­zează imediat în ce stare se află?

– Da, îşi revine şi spune: “Ce am făcut? Dar ce folos!”. Precum un om beat, care, de pildă, îşi omoară mama, râde, cântă, deoarece nu-şi dă seama ce a făcut, iar atunci când se trezeşte plânge, se tânguieşte şi spune: “Ce am făcut?”, tot astfel şi cei care în această viată fac neorânduieli sunt ca nişte beţi. Nu-şi dau seama ce fac, şi nu-şi simt vinovăţia lor. Însă abia atunci când mor le pleacă această beţie şi îşi revin. Li se deschid ochii sufletului lor şi îşi conştientizează vinovăţia lor, pentru că sufletul, atunci când iese din trup, se mişcă, vede şi percepe totul cu o repeziciune foarte mare. Unii întreabă când va fi a Doua Venire. Însă pentru omul care moare se face într-un fel a Doua Venire, deoarece este judecat potrivit cu starea în care l-a aflat moartea.

– Părinte, cum sunt acum cei din iad?

– Sunt vinovaţi şi întemniţaţi, chinuindu-se potrivit cu păcatele pe care le-au făcut, şi aşteptând să se facă Judecata de Apoi. Există acolo condamnaţi cu pedep­se mari, există însă şi vinovaţi cu pedepse mai uşoare.

– Dar Sfinţii şi tâlharul?

– Sfinţii şi tâlharul sunt în Rai, dar nu au primit încă slava desăvârşită, aşa cum nici vinovaţii din iad nu au primit osânda deplină. Deşi Dumnezeu a spus de atâtea veacuri: “Pocăiţi-vă, că s-a apropiat Împărăţia Cerurilor, cu toate acestea adaugă timp, amânând sfârşitul, deoarece aşteaptă să ne îndreptăm. Dar noi rămânând în ticăloşiile noastre, îi nedreptăţim pe Sfinţi, pentru că nu pot primi slava desăvârşită pe care o vor lua după Judecata de Apoi.

Rugăciunea şi parastasele pentru cei adormiţi

– Părinte, morţii vinovaţi se pot ruga?

– Îşi vin întru simţiri şi cer ajutor, dar nu se pot ajuta pe ei înşişi. Toţi cei care se află în iad numai un singur lucru şi-ar dori de la Hristos: să trăiască cinci minute pentru a se pocăi. Noi, cei care trăim, avem posibilităţi de pocăinţă, în timp ce sărmanii răposaţi, nu-şi mai pot îmbunătăţi ei singuri starea lor, ci aşteaptă ajutor de la noi. De aceea suntem datori să-i ajutăm cu rugăciunea noastră.

Astăzi, Duminică - 7 ianuarie 2024, se împlinesc 29 de ani de la trecerea la cele veșnice a pustnicului Ioan David. Viețuirea sa ascetică este strâns legată de Mănăstirea „Sfinții Împărați Constantin și Elena” de la Afteia și așezământul monahal de la Strungari.

Ioan David s-a născut la data de 15 februarie 1920, în cătunul Plai, de lângă satul Strungari (jud. Alba), într-o familie nevoiașă. Încă din tinerețe, a primit din darurile povățuitorilor Simion și Varsanufie, ostenindu-se necontenit cu rugăciunea, citirea Psaltirii și lucrarea virtuților. Datorită viețuirii sale sfinte, acesta era cercetat de către mulți credincioși și chiar ucenici apropiați ai părintelui Varsanufie. Însă, pustnicul Ioan primea rar pe cineva, considerându-se nevrednic de o asemenea slujire.

Numeroase persoane au mărturisit faptul că binecredinciosul Ioan cunoștea sufletele și gândurile oamenilor, chiar și ale acelora pe care nu i-a văzut sau cunoscut vreodată. În ultimii ani ai vieții l-a avut ca duhovnic pe unul dintre părinții de la Mănăstirea Afteia, care a confirmat în repetate rânduri acest dar al fratelui Ioan David. De asemenea, o mărturie prețioasă a acestui fapt este cea oferită de maica Ierusalima Ghibu, de la Mănăstirea Râmeț, care a relatat despre prețioasele convorbiri cu pustnicul Ioan pe marginea a numeroase probleme. Demne de remarcat sunt momentele în care fratele Ioan a cunoscut în duh data trecerii din această viață a părintelui Dometie Manolache și părintelui Paisie Olaru.

Deși nu era monah, pustnicul Ioan a fost privit ca un om al rugăciunii și al tainei. Pe de altă parte, unii îl concepeau ca pe un vrăjitor. Duminica, pleca la Sfânta Liturghie, iar oile sale rămâneau singure la pășune, fără a fi vreodată atacate de vreun animal sălbatic. Totodată, din mărturiile ucenicilor apropiați, i s-a arătat de trei ori Maica Domnului, fiind dăruit de Domnul cu multă înțelepciune în timpul nevoințelor sale. Din evlavie față de viețuirea sa sfântă, atât la Mănăstirea Afteia, cât și la biserica așezământului monahal de la Strungari, s-a dorit reprezentarea sa în frescă alături de sfinți. A trecut la cele veșnice pe 7 ianuarie 1995, în urma unei îndelungate suferințe pe care și-a prevestit-o. A fost îngropat lângă chilia de la Strungari, după cum i-a fost dorința.

Acest creştin, aproape necunoscut, s-a născut în anul 1920 în satul Plai, comuna Strungari, judeţul Alba, din părinţi săraci şi foarte evlavioşi. Rămas orfan la vârsta de trei ani, a fost crescut de o mătuşă, în frica lui Dumnezeu, fiind dat la şcoală.

Toată viaţa lui a fost păstor de oi. Păştea oile lui şi ale oamenilor din sat şi se ruga neîncetat, repetând fie „Tatăl nostru”, fie „Doamne Iisuse...”, fie „Doamne miluieşte”.

Trăia ca un pustnic, izolat de lume; avea adăpost un bordei în pădure, mânca numai pesmeţi, făcea nenumărate metanii şi slăvea pe Dumnezeu ziua şi noaptea. Atât de mult iubea liniştea, tăcerea şi singurătatea, încât foarte rar se întâlnea cu oamenii. Îşi iubea oile în mod deosebit şi pe toate le chema pe nume; iar lupii şi hoţii niciodată nu i le-au răpit.

Acest creştin ales a avut în tinereţe povăţuitor pe un sihastru ales, anume Simeon, care se nevoia într-o chilie pustnicească, nu departe de satul Plai, şi era înaintevăzător.

În anul 1943, monahul Simeon s-a mutat la Domnul şi în chilia lui a venit un alt sihastru, monahul Varsanufie Scriban, de loc din nordul Moldovei. Acesta s-a nevoit 26 de ani în acea chilie, având ca ucenic pe smeritul pustnic Ioan David.

Atât de mult a sporit duhovniceşte acest frate, încât, pe lângă neîncetata rugăciune, a dobândit şi darul înainte-vederii, cunoscând cele viitoare, şi era plin de smerenie şi înţelepciune duhovnicească.

La 7 ianuarie, 1995, când se prăznuieşte Sfântul Ioan Botezătorul, fericitul Ioan David, după câteva luni de suferinţă, şi-a dat sufletul în braţele lui Hristos, fiind cinstit de localnici ca un mare rugător şi sihastru din Carpaţi.

✍🏻 Arhim. Ioanichie Bălan, Istorioare duhovnicești, Editura Mănăstirea Sihastria

"În fiecare zi, pune început! Cea mai mare teologie este să-L cunoști pe Dumnezeu și să stai de vorbă cu El. NU să vorbești despre Dumnezeu din ce ai învățat." — Pustnicul Ioan David

"Fratele Ioan e unicat în ortodoxie!" — Arhimandritul Ioanichie Bălan

"Fratele Ioan e sfânt înaintea multor călugări și preoți. Era un om al lui Dumnezeu, un trăitor. Nu se lăuda, nu se arăta, vorbea foarte puțin și trebuia să înțelegi bine ce voia să spună. Mai rar ca el. De la el încoace nu am mai găsit pe nimeni ca el și ca părintele Arsenie. A fost un sfânt al Râmețului!" — ️Stavrofora Ierusalima Ghibu, Proinstareța Mănăstirii Râmeț

Citește și: Povestea lui Ioan David, pustnicul din Alba care cunoștea gândurile oamenilor. Maica Domnului i s-ar fi arătat de trei ori

Viața noastră este o luptă duhovnicească continuă. Prin urmare, nu ar trebui să fim surprinși când există această luptă, ci mai degrabă când nu există. Dar, pentru a obține victorie în această bătălie, este necesar să o ducem corect. Iar pentru a o duce corect, trebuie să învățăm din scrierile Sfinților Părinți.

— Arhiepiscopul Teofan al Poltavei.

Esenţa postului este să trăim acea vreme cu adevărat întru Dumnezeu şi, pentru a izbuti aceasta, trebuie să lăsăm deoparte grijile cele lumeşti, ţinând minte că viaţa în Dumnezeu are două feţe.

Ea începe cu cunoaşterea păcătoşeniei proprii, urmează cu încercarea de curăţire a acestei păcătoşenii şi se încheie cu simţirea binecuvântatei părtăşii cu Dumnezeu. Putem intra în părtăşie cu Domnul doar prin împlinirea poruncilor Lui. Este singura cale adevărată. În afara acestei căi, este cu neputinţă adevărata părtăşie cu Domnul. Ceea ce îi ia locul vine din închipuire şi înşelare duhovnicească şi constituie esenţa a ceea ce numim misticism. Însă calea împlinirii poruncilor lui Dumnezeu este calea neîncetatei lucrări a virtuţilor.

Firea noastră este slăbănogită şi bolnavă, şi, din această pricină, este nepregătită să împlinească poruncile lui Dumnezeu. De aceea, silirea necontenită a sinelui spre împlinirea poruncilor lui Dumnezeu este o trăsătură distinctivă şi esenţială a nevoinţei ortodoxe.

Într-acest chip, prin împlnirea poruncilor lui Dumnezeu, dobândim încercare în cunoaşterea slăbiciunilor firii noastre.

Însă nu trebuie să ne mărginim la aceasta; altfel, vom cădea în deznădejde şi mâhnire. Trebuie, convinşi fiind de slăbiciunea firii noastre, să ne rugăm Domnului pentru ajutor şi ca harul lui Dumnezeu să ne plinească firea. Pentru aceasta ni se dă cunoaşterea neputinţelor noastre, nu pentru a cădea în mâhnire.

În măsura silirii sincere spre săvârşirea poruncilor lui Dumnezeu, întru tine se va naşte o înţelegere a neputinţei fiinţei tale, şi, în măsura în care dobândeşti această înţelegere, se va naşte, la rândul ei, una din virtuţile creştineşti de căpătâi, smerenia.

Harul lui Dumnezeu se dă doar pentru smerenie, nu pentru fapte, deşi smerenia este zămislită de fapte. Aceasta este legea adevăratei nevoinţe.

În orice caz, totuşi, trebuie să cercetăm temeinic care este voia lui Dumnezeu şi cum trebuie să o împlinim. Orice-ar fi, trebuie să împlinim voia lui Dumnezeu; dar, în acelaşi timp, să nu uităm nici măcar o clipă că Dumnezeul nostru este un Dumnezeu sfânt şi iubitor a toate.

Literal, aceasta înseamnă că, în toate împrejurările, trebuie înlăturat cu hotărâre adevăratul rău, privind însă cu îngăduinţă slăbiciunile omeneşti şi aducându-ne aminte de propriile slăbiciuni! Să te gândeşti întotdeauna ce ar fi făcut în acel caz Domnul şi Mântuitorul nostru, şi cred că vei afla răspunsul potrivit în fiecare împrejurare anevoioasă!

Degeaba mergi la biserică, pentru că ai aceeaşi comportare cu cei care nu merg.

Acolo unde locuieşti, nu e vreun bătrân bolnav, care nu are pe nimeni?

Tu, care te numeşti creştin, te-ai dus la uşa lui să-l întrebi dacă nu are nevoie de pâine, de lapte, de medicamente?! Cred că nu!

Bine că ai tu de toate, bine că se strică mâncarea în frigider, bine că ţi-e şifonierul plin de haine, altul neavând nici ciorapi! Şi te numesti creştin şi tot ceri mereu lui Dumnezeu. Nici El nu va lua aminte la rugăciunea ta!

Când mergi la biserică, dacă întâlneşti pe cineva care nu se simte bine, care are nevoie de ajutor, renunţă la Sfânta Liturghie şi mergi de îngrijeşte pe cel bolnav! Tu, care vii la biserica şi vezi că nu obosesc a te învăţa, tu să fii lumină în casa ta, în inima ta, să nu dai prilej celor din jur să spună că degeaba mergi la biserică, pentru ca ai aceeaşi comportare cu cei care nu merg.

— Preotul martir Constantin Sârbu, Lacrimă şi har, Editura Bonifaciu, Bacău, 2010

„Cum am mai spus, după mine, Nașterea Domnului este cel mai mare eveniment al creștinătății: căci Dumnezeu s-a coborât în trup omenesc spre a mântui omenirea. Iisus Hristos ne-a încredințat că suntem veșnici, nu în materie, ci în duh. Şi ca sufletele noastre au porţile Raiului deschise, doar să ne ostenim să ajungem până la ele. Prin post, rugăciune, nevoinţă, faptă bună… Dragii mei, nu e puţin lucru să ai sentimentul veşniciei în tine… Câţi însă mai conştientizează aceasta? Dacă am fi convinşi şi constienţi permanent că suntem veşnici şi că prin faptele noastre ne hotărâm locul în veţnicie – ori în chinurile iadului, ori în dulceaţa Raiului, adică în unirea deplină cu Dumnezeu -, atunci am fi mult mai chibzuiţi. Nu poţi fura, omorî, urî, dacă ştii că prin aceasta viaţa ta de după pragul morţii va fi numai lacrimă şi suferinţă. Şi nici nu te poţi teme de moarte dacă ştii că aceasta nu este decât adormirea trupului, pentru întoarcerea sufletului în Sânurile Domnului. Omul creştin ştie că trebuie să facă doar ceea ce-l mântuieşte, dar face şi altele, care-l osândesc.

Vă daţi seama ce-ar fi fost lumea fără Hristos? Bucuraţi-vă că S-a născut şi naşteţi-L mereu în inimile voastre. Cu El putem totul, fără Hristos nu putem nimic. Repetaţi-vă asta întreaga viaţă şi veţi greşi mai puţin, nu vă veţi mai teme şi veţi putea birui.

Trăiţi pe Hristos în orice moment. Mai înainte de toate să daţi slava milostivirii şi bunătăţii celei negrăite a Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi Preacuratei şi Preasfintei Fecioare Maria, care a slujit la Naşterea Lui, că ne-a învrednicit pe toţi să mai ajungem încă o dată Naşterea Domnului şi să prăznuim înnoirea neamului omenesc, prin taina venirii cea în trup a lui Dumnezeu Cuvântul. Amin!”

"În afară de Dumnezeu, credința este deșartă, nădejdea este deșartă și iubirea este fără de folos”

"Domnul nostru nu obişnuia să vorbească în cuvinte mari. Nici un cuvînt rostit vreodată în lume nu a fost mai bine cîntărit decît cuvintele rostite de El. Cînd Domnul nostru spune că fără El nu putem face nimic, atunci noi trebuie să înţelegem acest lucru chiar aşa cum a fost rostit, adică literal. Aici, el vorbeşte de cele bune, iar nu de cele rele. Noi nu putem face nici un fel de faptă bună fără Hristos, pe lîngă Hristos sau în contra lui Hristos. El este proprietarul, dătătorul şi inspiratorul oricărui bine. Nici un fel de bine nu există în afara Lui, după cum nici un fel de rău nu se află în El.”

"Omul care primeşte mită înseamnă că nu este creştin. Sfinţii Părinţi ai Bisericii nu puteau fi mituiţi, nici intimidaţi, în problemele de credinţă mita este egală cu trădarea lui Iuda!”

"Odată cu iubirea, oamenii au pierdut şi conştiinţa adevărului. Căci dragostea şi adevărul sunt de nedespărţit.”

"Dacă mă întrebaţi ce e de făcut ca să ne mântuim, vă voi răspunde să cunoaşteţi adevărul, şi adevărul vă va slobozi de toate relele. Hristos este adevărul şi mărturisitorul adevărului ceresc cel veşnic.”

"Fie ca popoarele Creştine să îngenuncheze la picioarele lui Hristos cel batjocorit de ele şi să-i înapoieze stăpânirea, cinstea, slava şi cinstirea care i se cuvin numai Lui. Aşa să faceţi şi voi, fraţilor ortodocşi, dacă vreţi să scăpaţi de un al treilea război mondial, mai cumplit decât cele două de până acum.”

"Fraţii mei, calea cea sfântă a Domnului nici nu e neumblată, nici nepietruită, nici nemarcată, ca să ne putem plânge că nu o vedem sau nu o cunoaştem. Pe această cale au trecut sfinţii apostoli, sfinţii mucenici şi mărturisitori, sfinţii împăraţi Creştini şi patriarhi, sfinţii pustnici şi sihaştri, şi alte mii şi mii, milioane şi milioane. […] Pe calea aceasta sfântă, Dumnezeu blagosloveşte norodul Său sfânt. Amin.”

"Răsplata şi pedeapsa! Acestea amândouă sunt în mâinile lui Dumnezeu. Dar aşa cum viaţa aceasta pământească o umbră doar este a celei adevărate şi veşnice din Cer, tot astfel răsplata şi pedeapsa aici pe pământ nişte umbre doar sunt ale răsplatei şi pedepsei care vor fi în Ceruri.”

"O, cât de desavârsita este iubirea binevoitoare, ca sa arate ascultare desavârsita! Aceasta iubire desavârsita nu se poate arata desavârsit în nici un alt chip decât numai în ascultare desavârsita. Iubirea este cu grija mare în toata vremea si în tot ceasul, si cu dorinta si graba de a asculta pe cel iubit. Si din ascultare desavârsita vine, ca un izvor de lapte si miere, bucurie desavârsita, care face iubirea un lucru frumos.”

"În afara de El, credinta este desarta, nadejdea este desarta si iubirea este fara de folos.”

"Duhul Sfânt nu este ca omul cel razboinic, care da buzna în casa altui om. El intra în casa a carei usa se deschide de bunavoie, si acolo unde El este asteptat ca Oaspete drag si îndelung asteptat. Apostolii L-au asteptat cu mult dor, si Acesta S-a pogorât peste ei si Si-a facut salas în ei. El nu S-a pogorât peste ei cu racnet de amenintare, ci cu strigat de bucurie.”

"Dragostea adevărată are nevoie de jertfă ca să se aprindă şi mai tare; bolnavul are nevoie de o doctorie amară ca sa se facă bine.”

"Viaţa aceasta este o încercare a lucrării noastre, iar răsplata o vom primi în veacul ce va să vină.”

"In noi, în fiecare, se dă o luptă între omul nostru de jos si cel de sus. Când în noi stăpâneste ceea ce este josnic, grosolan, păcătos şi şovăielnic, atunci omul cel de jos este cel dintâi şi are întâietate asupra omului de sus.”

"Nu trebuie să întrebăm ce este adevărul, ci cine este adevărul. Pilat l-a întrebat pe Hristos: „Ce este adevărul?” şi nu a primit nici un răspuns. Hristos nu a vrut să răspundă la o întrebare greşită. Dacă Pilat ar fi pus întrebarea dreaptă: „Cine este adevărul?” ar fi primit răspuns „Eu sunt adevărul,” i-ar fi zis Hristos. I-ar fi zis ce le-a zis mai înainte şi ucenicilor: „Eu sunt calea, adevărul şi viaţa.””

"Fraţilor, este greu să susţii o polemică cu omul ateu; greu este să stai de vorbă cu un nebun, şi greu să convingi de adevărul faptelor pe cel care nu vrea să audă. Greu este să învingi ateul, nebunul şi răutăciosul care nu vrea să audă. Dar pe toţi trei îi poţi convinge totuşi cu fapta, renunţând la cuvinte. Cu uşurinţă îi vei putea convinge cu faptele cele bune pe care văzându-le, îl vor preamări pe Dumnezeu, în ziua în care îi va cerceta.”

"Cel care se îndepărtează de Dumnezeu, se micşorează din ce în ce mai mult în duh şi în lucrare (putere), până când, la urmă, el este împrăştiat ca cenuşa în vânt.”

"O coajă de pâine uscată din mâna lui Dumnezeu este mai dulce decât toate împărăţiile lumii, cu tot cu slava lor, primite din mâna diavolului.”

Sfântul Nicolae Velimirovici s-a născut la 23 decembrie 1880 din părinţi sârbi binecredincioşi, Dragomir şi Katarina Velimirovici, în satul Lelici, fiind cel ditâi fiu, după dânsul urmând alţi opt copii, care au murit cu toţii în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Educaţia sa începută în sânul familiei, a continuat la mănăstirea Celie, el urmând apoi cursurile gimnaziului din Valievo. Încă din tinereţe s-a arătat înzestrat cu o râvnă neostoită pentru învăţătură şi rugăciune. Astfel, adesea, în vacanţele de vară, sfântul Nicolae urca în clopotniţa mănăstirii Celie şi petrecea acolo ceasuri îndelungate citind cărţi şi rugându-se.

După terminarea clasei a şasea a gimnaziului Valievo, s-a înscris pentru examenul de admintere la Academia Militară, însă nu a fost admis din pricina faptului că era prea plăpând. Tânărul Nicolae s-a înscris la Seminarul Sfântul Sava din Belgrad unde s-a arătat a fi un elev strălucit.

Datorită inteligenţei şi cunoştinţelor sale, precum şi a activităţilor sale de propovăduire a dreptei credinţe, tânărul Nicolae este trimis să studieze în străinătate, unde a fost apreciat pentru erudiţia şi profunzimea gândirii sale. În 1908, îşi susţinu teza de doctorat la Universitatea din Berna cu titlul „Filosofia lui Berkeley”.

În anul 1909, vindecându-se în chip minunat de dizenterie, Nicolae se hotărăşte să îmbrace haina monahală, primind numele Sfântului Ierarh Nicolae. La 20 decembrie în acelaşi an este hirotonit preot, iar la scurtă vreme, arhimandrit.

Odată cu începerea primului război mondial, sfântul părinte a fost trimis ăntr-o misiunea diplomatică oficială în Anglia în încercarea de a obţine sprijinul guvernului englez pentru poporul sârb. Pe lângă ajutorul obţinut pentru ţara sa, sfântul părinte primi titlul de Doctor Honoris Causa la Universitatea din Cambridge. În toată această vreme, nu încetează să publice articole şi tratate teologice, primind şi alte titluri onorifice în semn de preţuire pentru gândirea şi activitatea sa.

Spre sfârşitul verii anului 1915, sfântul Nicolae îşi continuă activitatea misionară călătorind în Statele Unite. Din rânduiala lui Dumnezeu, un înger al Domnului i-a apărut în vis vestindu-i că într-o zi se va întoarce în America şi va reorganiza comunităţile sârbe ortodoxe dispersate de pe pământul american.

În anul 1919, la vârsta de 39 de ani, Sinodul îl ridică la rangul de episcop al Jicei, scaunul celui dintâi arhiepiscop al Serbiei, Sfântul Sava, iar în 1921 a fost strămutat în eparhia Ohridei şi Bitoliei, pentru a uşura unirea dintre Biserica sârbă şi cea macedoneană, ceea ce sfântul ierarh a împlinit în chip minunat.

Pentru puterea cuvântului său, sfântul episcop era chemat să ţină cuvântări în universităţi şi biserici din America, unde a propovăduit Ortodoxia, a strâns fonduri pentru cel loviţi de război şi a înfiinţat o eparhie ortodoxă americană a Bisericii Sârbe. Pentru faptele şi dragostea sa părintească, sfântul Nicolae a rămas în conştiinţa dreptmăritorilor americani ca stâlp şi ocrotitor al Bisericii Ortodoxe Sârbe din America, profesor al Seminarului „Sfântul Sava” din Libertyville (Illinois), decan si rector al Seminarului „Sfântul Tihon din Zadonsk” din South Canaan (Pennsylvania) şi autor al nepreţuitelor „Proloage de la Orhida”.

Pe lângă toate acestea, sfântul ierarh înfiinţă orfelinate pentru mulţi copii săraci şi scrise numeroase cuvântări.

Odată cu îneperea celui de-al doilea război mondial, sfântul ierarh neobosit porni la luptă împotriva forţelor naziste. Pentru aceasta, în anul 1941, este arestat şi condamnat la închisoare împreună cu patriarhul său, Gavriil Dojici, în cumplitul lagăr Dachau din Germania. Chinuirile zilnice la care erau supuşi întemniţaţii, spânzurătorile, crematoriile şi camerele de gazare din Dachau erau urmările înspăimântătoare ale culturii europene, vădind adâncul întunericului în care poate cădea omul depărtat de Dumnezeu. Nici aici nu a încetat să scrie şi să propovăduiască puterea libertăţii dăruită de Dumnezeu oamenilor.

Ostenit de anii ăndelungaţi şi plini de frământări, la vârsta de 76 de ani, sfântul ierarh se pregăti să plece la Domnul în ţară străină, în anul 1956, în timp ce se ruga în chilia sa modestă din Seminarul Ortodox „Sfântul Tihon” din America.

În anul 1991, la 25 de ani după mutarea sa la Domnul, moaştele sale au fost aduse acasă şi puse spre închinare în mănăstirea ctitorită de dânsul în satul natal, Lelici, fiind proslăvr cu sfinţii de Biserica Ortodoxă Sârbă în anul 2003.

Poruncile lui Dumnezeu cu râvnă şi cu post împlinidu-le, în privegheri şi rugăciuni urmând Sfinţilor Părinţi, pildă fericită ai fost neamului tău, care lumina Evangheliei în întunericul păcatelor căuta. Împărtăşindu-te cu sfinţii de bucuria cea veşnică şi dimpreună psalmodiind cu ei, înalţi rugăciuni pentru noi înaintea Domnului, Căruia Îi strigăm: Aliluia! (din Acatistului Sfântului Nicolae Velimirovici)