„Viața aceasta nu este locul nostru de sălăşluire. Are bucurii, are şi tristeţi. Loviturile încercărilor şi ale strâmtorărilor sunt indispensabile pentru curăția sufletului nostru. Orice încercare şi mâhnire s-o răbdaţi cu bucurie! Învierea este precedată de răstignire.” ~ Cuviosul Paisie Aghioritul

Degeaba mergi la biserică, pentru că ai aceeaşi comportare cu cei care nu merg.

Acolo unde locuieşti, nu e vreun bătrân bolnav, care nu are pe nimeni?

Tu, care te numeşti creştin, te-ai dus la uşa lui să-l întrebi dacă nu are nevoie de pâine, de lapte, de medicamente?! Cred că nu!

Bine că ai tu de toate, bine că se strică mâncarea în frigider, bine că ţi-e şifonierul plin de haine, altul neavând nici ciorapi! Şi te numesti creştin şi tot ceri mereu lui Dumnezeu. Nici El nu va lua aminte la rugăciunea ta!

Când mergi la biserică, dacă întâlneşti pe cineva care nu se simte bine, care are nevoie de ajutor, renunţă la Sfânta Liturghie şi mergi de îngrijeşte pe cel bolnav! Tu, care vii la biserica şi vezi că nu obosesc a te învăţa, tu să fii lumină în casa ta, în inima ta, să nu dai prilej celor din jur să spună că degeaba mergi la biserică, pentru ca ai aceeaşi comportare cu cei care nu merg.

~ *Preotul martir Constantin Sârbu, Lacrimă şi har, Editura Bonifaciu, Bacău, 2010*

Într-un sat din Macedonia, în perioada neagră și înfricoșătoare a ocupației germane, prin anii 1941-42, când execuțiile și uciderile oamenilor nevinovați erau masive și se făceau fără milă, întemnițările și exilurile înfricoșătoare, bătaia și chinurile îngrozitoare, iar foamea îi secera pe toți, familia acestei creștine duceau o viață foarte evlavioasă, dar cei mai evlavioși erau bunicul și bunica ei. Erau oameni care se rugau mult și făceau multă milostenie.

În noaptea de dinaintea Praznicului Nașterii Domnului, sora ei de cinci ani a trezit-o și i-a cerut să meargă cu ea la toaletă. Pe atunci, după cum știți, toaletele erau afară, la marginea curții. Erau șase copii și toți dormeau jos, pe dușumeaua așternută cu un țol. Nu erau paturi, saltele și plăpumi ca astăzi. Vizavi de camera lor era odaia bunicilor. Când au ieșit afară, deodată au văzut ieșind o lumină puternică printre crăpăturile nenumărate ale ușii odăii bunicilor. Apropiindu-se și privind printr-o crăpătură, s-au cutremurat când au văzut-o pe bunica lor cuprinsă de flăcări. Au început să țipe, iar cea mai mare a început să strige:

– Foc! Foc! Bunica arde!

Cum era de așteptat, toți s-au trezit și primii care au alergat la odaia bunicilor au fost părinții copiilor, care deschizând ușa și privind înăuntru, au închis-o, căci nu se întâmplase nimic. S-au întors la copii și le-au spus:

– Nu vă temeți, nu-i foc.

Apoi, în șoaptă, tatăl le-a spus:

– Ceea ce ați văzut, copiilor, nu este foc, ci sunt flăcările Sfântului Duh, care seamănă cu flăcările de foc. Ia uitați-vă, cum încet-încet se sting! Așa se întâmplă totdeauna când bunicul și bunica se roagă și mai ales când se roagă toată noaptea. Pentru că de nu s-ar fi rugat bunicii atât de mult, precum se roagă poate și alți creștini necunoscuți, ne-ar fi omorât pe toți armata bulgărească. Cu aceste rugăciuni și privegheri, Dumnezeu nu va lăsa să se piardă vreodată patria noastră, Grecia, și nici Ortodoxia.

„Acestea au fost cuvintele tatălui nostru, pe care ni le-a spus în acea neuitată noapte de dinaintea Praznicului Nașterii Domnului”, mi-a spus acea creștină, după care a continuat:

– De atunci, de multe ori, i-am văzut pe bunici rugându-se toată noaptea. Și ori de câte ori îngăduia Dumnezeu, în acei ani de nevinovăție copilărească, îi vedeam arzând ca niște făclii aprinse de flăcările Cincizecimii. Așa ne-au învățat părinții noștri să ne prăznuim Nașterea Domnului. Cu rugăciuni și doxologie, cu participare la dumnezeieștile slujbe și cu dumnezeiasca Împărtășanie.

După care a izbucnit în plâns.

Acum vreau să vă întreb ceva, iubiții mei creștini:

– Cine dintre noi, creștinii ortodocși de astăzi, așteaptă Nașterea Domnului și Anul Nou rugându-se și priveghind de cu seară? Câți dintre bunicii și bunicile noastre de astăzi se scoală în timpul nopții și se roagă? Sau cel puțin să aprindă candela și să tămâieze? Câți părinți, tați și mame, priveghează noaptea și fac metanii, se roagă cu metanierul, plâng, se zdrobesc cu inima și se roagă îndelung? Cu adevărat, câți creștini ortodocși care au copii, iar alții și nepoți, suferă, plâng și priveghează, cel puțin un ceas, pentru decăderea morală a copiilor lor, pentru stricăciunea care este, pentru avorturi, pentru anarhie, droguri, pentru nenumăratele divorțuri, pentru erezii și sminteli, care zguduie mii de suflete slabe? Câți creștini priveghează astăzi?

Nu, fraților, din păcate, creștinii ortodocși de astăzi nu se roagă, dar stau ore nesfârșite înaintea televizorului. Bărbați, femei, copii, bunici, toți cască gura, se prostesc și se pervertesc înaintea acestei cutii a diavolului. Și nu numai că nu se roagă creștinii noștri, dar nici nu se mai înfrânează. Nu postesc. Și să zicem că nu postesc din pricină de boală, dar nu postesc nici cu simțurile lor. Nu postesc mai ales cu limbile lor. Nu tămâiază casa dimineața și seara, nu citesc Sfânta Scriptură, nu fac rugăciune la masă, nu merg la biserică în fiecare Duminică cel puțin unul din fiecare familie. Nu se spovedesc, nu se împărtășesc, nu respectă tradițiile, nu țin poruncile evanghelice, nu se luptă cu patimile lor și atâtea altele. Și tocmai pentru că nu ridicăm mâinile noastre, cu inimă curată, în fiecare noapte către Hristos, de aceea vedem atâția oameni epuizați și naufragiați moral îngrămădindu-se în jurul nostru. Din păcate, mergem din rău spre mai rău.

Dumnezeu să ne miluiască!

"Ați auzit ce suntem? Umbra unui nor pe pământ. Nimic altceva! Să nu pui bază pe faptul că azi ești sănătos, că ești tânăr, că ești bogat sau că ești frumos! Astea sunt umbre și vise... Viaţa noastră e un vis scurt și trecător și tot ce luăm cu noi când plecăm e ce avem în inimă. De asta e mai valoroasă inima cu iubire decât mintea cu cunoștiințe..." ~ Părintele Cleopa Ilie •

„În buddhism eşti foarte, foarte singur! Nu există Dumnezeu. Întreaga ta luptă e cu tine însuţi. Eşti singur cu tine, cu eul tău. Eşti cu desăvârşire singur pe calea aceasta – o mare singurătate! Însă aici, în Ortodoxie, ai un ajutor, un tovarăş şi un împreună-călător în Dumnezeu. Nu eşti singur!“ ~ Un părinte călugăr chinez din Muntele Athos. Amin.

"Suferințele lumii sunt fără sfârșit.

Se vede peste tot o descompunere generală, in familii, mici si mari.

În fiecare zi inima mea se face tocătură.

Cele mai multe case sunt pline de supărări, de nelinişte, de stres.

Numai în casele care trăiesc după Dumnezeu oamenii sunt bine."

~ Sfântul Paisie Aghioritul, Cu durere si dragoste pentru omul contemporan

„În viață vei întâmpina multe greutăți. Nedumeririle vor ploua peste tine. Îngrijorările te vor asalta și deseori îți vei da seama că este greu să duci o viață creștinească. Nu te tulbura. Dumnezeu te va ajuta. Tu fă ceea ce stă în puterea ta. Poți să citești timp de cinci minute pe zi? Atunci citește. Poți să te rogi cinci minute pe zi? Atunci roagă-te. Iar dacă nu poți cinci, atunci roagă-te două minute. Restul ține de Dumnezeu.” ~ Arhimandrit Emilianos Simonopetritul

• ☑️ Arhimandrit Emilianos Simonopetritul: Ego-ul este cea mai dură realitate a omului, este cel cu care ne luptăm o viață și care va pleca după ieșirea sufletul nostru. Să știm, așadar, că ego-ul este o moarte iminentă care ne amenință constant. Orice tulburare în relația noastră cu ceilalți, tristețe sau întristare, orice neîmplinire, orice ne tulbură, orice gând, ispită, orice dorință, nelinişte, patimă, au de-a face cu ego-ul nostru.

• ☦️ Arhimandrit Emilianos Simonopetritul: Dacă nu suntem atenți la cel de lângă noi, și nu suntem nobili sufletește și delicați, nu vom putea vreodată să ne numim fiii lui Dumnezeu. / "Niciodată să nu rănim, să nu jignim și să nu supărăm pe nimeni. Să nu îl facem pe celălalt să se simtă în ochii noștri lipsit, micșorat, inferior, pentru că astfel îi omorâm sufletul. Acest om se va răni, se va traumatiza și nu va putea să reușească în viață. Niciodată să nu accentuăm și să nu amintim celuilalt neputința sa, păcatul său, răutatea sa, problema sa. Ci să avem numai cuvinte de bine pentru el, însă nu laude naive. / Pentru că omul niciodată nu se îndreaptă prin umilire, prin înjosiri, prin observații, prin a-i arată greșelile permanent. Trebuie să fie sfânt ca să se îndrepte în acest fel. Dar, dacă ar fi fost sfânt, nu ar fi avut astfel de probleme, ca să aibă nevoie de observațiile tale. Însă, dacă este așa cum este, singurul lucru de care are nevoie este respectul tău total față de persoana lui, astfel încât să poată să se îndrepte la un moment dat, văzând pacea ta, blândețea ta, dragostea ta, îngăduință ta, răbdarea ta, bunătatea ta, dulceața ta... / Numai cine are aceste virtuți poate îndrepta pe aproapele. Însă, aceste lucruri cer noblețe sufletească și delicatețe. Dacă nu suntem atenți la cel de lângă noi, și nu suntem nobili sufletește și delicați, nu vom putea vreodată să ne numim fiii lui Dumnezeu. Și în cer să ne pună Domnul, noi nu vom putea viețui cu niciun om." — Pr. Emilianos Simonopetritul

• ☦️ Ne îmbolnăvim deoarece păcătuim vrând-nevrând. / De aceea Avva Isaia spune: Nu te teme niciodată de boală, nu te teme că te vei îmbolnăvii, să nu-ți pese dacă ești bolnav, nu există binefacere a lui Dumnezeu mai mare decât boala. Omul bolnav este sub acoperământul, sub dragostea, sub binecuvântarea, sub privirea lui Dumnezeu, este în brațele Preabunului Dumnezeu.

• ☦️ Nu iubi lenevia, ca să nu te întristezi ... păzește-ți mintea ca să ți se lumineze inima. / Când pe de o parte te vei ruga si pe de alta parte îți vei înfrâna limba vei vedea cât ți se va lumina inima. O să-l vezi pe Dumnezeu lăuntric, trăit. Ia aminte ca lucrarea ta lăuntrică, a inimii, rugăciunea și privegherea să nu fie în deșert.

• ✝️ Arhimandritul Emilianos Simonopetritul: Hristos continuă și acum pogorârile Lui, pentru a face părtaș Lui inima, gândirea, mintea, chiar păcatul fiecăruia / "Ori ești hotărât ori nehotărât. Ori mori ori trăiești. Copiii mei, să trăim în tăcere, să trăim lăuntric. Să trăim mai ales, în adâncimea duhului. / Omul se teme de multa lumină, de deschiderea Cerurilor, se teme de veșnicie. / Înțelepciunea lui Dumnezeu poate să găsească mijloace să ascundă dumnezeirea. / Pentru care pricină? Fiindcă omul se teme de multa lumină, de deschiderea Cerurilor, se teme de veșnicie și în locul lor preferă orice îl face să simtă că este singur, fiindcă Dumnezeu înseamnă ceva universal și mondial. / Pretutindeni există inimi care trăiesc singure. Este posibil să le găsești chiar și acolo unde oamenii sunt împreună. / Fiecare are posibilitatea să-și ascundă viața și să rămână în întregime un singuratic. Și aceasta pentru că nu poate trăi cu un Dumnezeu universal și veșnic. / Omul, prin urmare, s-a făcut pe sine dumnezeu, ca să trăiască în vremelnicia și accidentalitatea lui, în odihna pe care de fiecare dată și-o creează pentru sine: astăzi va fi o bucurie, mâine – o rugăciune, poimâine – o sărbătoare, răspoimâine – o cădere... Adică ceva care în același timp distrează și taie în bucăți viața lui, timpul lui, inima lui, voia lui – altceva voiește și altceva face. / Și în risipa timpului, își creează tovărășii ale singurătății lui. Astfel, singurătatea, care seamănă cu o fiară atotdevoratoare, mistuie și distruge orice formă de odihnă și „dumnezeul” – cel ce se află pe pământ din pricina căderii lui – rămâne iarăși singur. / Se ascunde Dumnezeu, fiindcă oamenii se tem să-L aibă alături lângă ei. Așa cum amețește cineva în fața numerelor mari, exact așa amețim în fața Dumnezeului universal, în fața Celui Care este mai presus de toate și în același timp cuprinde toate. / Ascunderea lui Dumnezeu este cea mai mare expresie a smereniei și a dragostei Lui. Este o kenoză care are loc dintotdeauna și continuă să aibă loc, în timp ce, sub chipul întrupării, această kenoză a fost prezentă la nașterea lui Hristos. / Hristos continuă și acum pogorârile Lui, pentru a face părtaș Lui inima, gândirea, mintea, chiar păcatul fiecăruia. Ia toate asupra Lui, ca să poată, ascuns în spatele lor, să-l ușureze pe om, să-l țină legat de dragostea Lui, fără să-i desființeze libertatea."

• ✝️ Arhimandrit Emilianos Simonope: Boala pe care Dumnezeu ne-o trimite este măsurată până la ultima picătură pentru noi, care căutăm mântuirea. / Nu se poate să devenim desăvârşiţi fără suferinţă – mai ales atunci când boala survine pe neaşteptate –, care ne smereşte în faţa celorlalţi tocmai prin faptul că avem nevoie de ajutorul lor, neputând trăi izolaţi. / Aşadar, atunci când ne îmbolnăvim, să cunoaştem că aceasta este încercarea noastră, scara noastră către cer şi că este necesar să ne „tocim” pe noi înşine şi, atât cât putem, să nu cerem ajutorul celorlalţi. / Să ne asemănăm Domnului şi sfinţilor care nici mângâiere nu au căutat, nici uşurare în greutatea suferinţei lor. De asemenea, să fim adevăraţi atleţi ai postului. Să nu cerem uşor dezlegare ori mâncăruri alese pe care niciodată nu le-am gustat. Trebuie să fim foarte atenţi, ca nu cumva, în loc să ne sfinţim, să cădem în prăpastie şi să ieşim fără cununa biruinţei.

• Prietenii lui Hristos iubesc din inimă pe toți. Dar nu sunt iubiți de toți. Iar prietenii lumii nici nu iubesc pe toți, nici nu sunt iubiți de toți. Prietenii lui Hristos păstrează dragostea neîntreruptă până la sfârșit; ai lumii, până ce se ciocnesc întreolaltă din pricina lucrurilor lumii.
  
  

• Numai cei ce păzesc întocmai poruncile și cunosc adevarat judecățile dumnezeiești nu părăsesc pe prietenii încercați prin îngăduința lui Dumnezeu.
  
  

• Dar cei ce disprețuiesc poruncile și nu cunosc judecățile dumnezeiești, când îi merge prietenului bine, se bucură împreună cu el, iar când e încercat și pătimește, îl părăsesc. Ba uneori se dau chiar cu dușmanii.
  
  

• Să iubim pe tot omul din suflet, dar să ne punem nădejdea numai în Dumnezeu și Lui să-I slujim din toată puterea. Câtă vreme ne susține El, umblă în jurul nostru toți prietenii, și dușmanii nu au nicio putere împotriva noastră. Când însă ne părăsește El, ne ocolesc prietenii, și dușmanii capătă putere împotriva noastră.
  
  

 ~ Sfântul Maxim Mărturisitorul

• 📅 Sfântul Cuvios Maxim Mărturisitorul — 21 Ianuarie / Troparul Sfântului Cuvios Maxim Mărturisitorul — Glasul 8: Îndreptătorule al Ortodoxiei, învăţătorule al dreptei cinstiri de Dumnezeu şi al curăţiei şi luminătorule al lumii, podoaba călugărilor cea de Dumnezeu insuflată Sfinte Părinte Maxim, înţelepte, cu învăţăturile tale pe toţi i-ai luminat. Alăută duhovnicească, roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre. / Condacul Sfântului Cuvios Maxim Mărturisitorul — Glasul 8: Pe Marele Maxim, iubitorul Preasfintei Treimi, pe cel ce a propovăduit în chip lămurit Dumnezeiasca credinţă şi ne-a învăţat să credem că Hristos este în două firi şi cu două voinţe şi lucrări, întru cântări credincioşii să-l cinstim, precum se cuvine, strigând: bucură-te propovăduitorule al credinţei.

• ✝️ Sfântul Maxim Mărturisitorul — Capete despre dragoste ❤️ / "Mulți suntem cei ce vorbim, dar puțini cei ce facem. Dar nimeni nu trebuie să strice cuvântul lui Dumnezeu pentru negrija proprie, ci să-și mărturisească neputința sa, nu să ascundă adevărul lui Dumnezeu. Aceasta pentru ca nu cumva să ne facem vinovați, pe lângă călcarea poruncilor, și de răstălmăcirea cuvântului lui Dumnezeu." ~ Sfântul Maxim Mărturisitorul, Capete despre dragoste.

• ✝️ Sfântul Maxim Mărturisitorul: Nu mâncările sunt rele, ci lăcomia pântecelui ... / "Nu mâncările sunt rele, ci lăcomia pântecelui; ... nici facerea de prunci, ci curvia; ... nici banii, ci iubirea de bani; ... nici slava, ci slava deșartă. Iar dacă-i așa, nimic nu e rău din cele ce sunt, decât reaua întrebuințare, care vine din negrija minții de-a cultiva cele firești." ~ Sfântul Maxim Mărturisitorul

• 📜Viața Sfântului Cuvios Maxim Mărturisitorul

  Însă nu s-au umilit de dânsul acei împietriți la inimă, ci mai cumplită chinuire i-au făcut, pentru că scoțându-i limba cea de Dumnezeu grăitoare, care izvora râuri de înțelepte învățături și îneca credințele cele eretice, au tăiat-o fără milostivire, vrând astfel ca să pună tăcere gurii celei de Dumnezeu grăitoare.

„Să nu te sperii de răutatea ta. Să nu fugi de tine însăți. Să nu-ți fie rușine să stai în fața lui Dumnezeu exact așa cum ești.

Pentru că El nu iubește o versiune idealizată a ta, ci pe tine, cea adevărată. Cu toată durerea, cu toate căderile, cu toate luptele tale.

Când nu mai poți, spune-I: „Doamne, nu pot, dar Tu poți!”

Și lasă-L să lucreze în inima ta. Să nu te rușinezi de lacrimi, să nu-ți fie frică de slăbiciune.

Acolo unde tu cedezi, acolo începe harul Lui. Acceptă-ți neputința, căci ea e poarta prin care intră mila lui Dumnezeu.

Și nu uita: nimeni nu e pierdut câtă vreme încă mai rostește „Doamne, miluiește-mă!”.”

~ Maica Siluana Vlad

• ✝️ Maica Siluana Vlad: Nu fugi de durere — du-o la Hristos❗ / „Nu fugi de durere — du-o la Hristos. Nu-ți ascunde rănile — arată-le Lui. Numai ce-I dăruim lui Dumnezeu se poate vindeca cu adevărat. Viața nu e despre a nu suferi, ci despre a nu suferi singur. Și tu nu ești singur. Niciodată. El merge cu tine prin valea plângerii, nu te lasă acolo. Dumnezeu nu repară, ci înnoiește. Din ce e frânt, face ceva mai frumos.”

• ✝️ Maica Siluana Vlad: cea mai puternică rugăciune este Psaltirea. / "Prima şi cea mai puternică rugăciune este Psaltirea. E bine să ceri binecuvântare de la părintele duhovnic şi să citeşti în fiecare zi câte o catismă sau un psalm, punând semn acolo unde rămâi, pentru ziua următoare. Să nu uiţi însă, atunci când citeşti psalmii, că vrăjmaşii sunt, de cele mai multe ori, înlăuntrul nostru, sunt în gândurile noastre. Dacă ne vom birui gândurile rele sau măcar le vom opri la timp, mulţi vrăjmaşi exteriori vor dispărea sau se vor preface în prieteni."

• 🙏🏼 Maica Siluana / Păcatele părinţilor care se transmit copiilor. Cum se rupe acest mecanism care pare un blestem? / [..] Copilul care vrea să se elibereze de povara păcatelor părinţilor trebuie să-şi ierte părinţii şi să se roage pentru iertarea lor. În primul rând un părinte care a făcut păcate, a făcut păcat faţă de mine. Eu trebuie să spun: „Tata a făcut păcate față de mine, dar eu, Doamne, vreau de la Tine puterea să-l iert. Te rog iartă-l!”. [..]

E mare diferență între a fi creștin adevărat și a fi doar un om care merge la biserică.

Oamenii se cunosc după roadele lor și după ceea ce împrăștie în jur.

De aceea, oamenii lui Hristos au anumite trăsături caracteristice: sunt oameni bucuroși, oameni plăcuți; respiri în prezența lor, simți o deschidere, o stare de euforie lăuntrică.

Nu ți-e greu cu ei, nu te judecă, nu te condamnă, te bucuri de prezența lor.

Oriunde intră și unde se așează împrăștie o stare de bucurie și de binecuvântare a Sfântului Duh.

Oamenii religioși te presează, te sufocă, te îngreuiază; în prezența lor simți că nu poți fi tu însuți, simți că te vor judeca în orice clipă.

~ Părintele Haralambos Papadopoulos

“Îngrădiți-vă nevoile materiale pentru că ele aduc o mare greutate și neliniște.

Nu-i invidiați pe oamenii care au bani, comodități, slavă și putere, ci pe aceia care trăiesc în virtute, în cumpătare și credință.

Nu cereți de la Dumnezeu lucruri care susțin doar viața trupească, ci, mai ales, ceea ce este bun și de folos pentru sufletul vostru.

Schimbați-vă viața, descoperiți adevăratul sens al ei, răscumpărați vremea pe care ați irosit-o pe drumul ce l-ați parcurs până în prezent.”

~ Sfântul Paisie Aghioritul

– Părinte, sunt oameni care sunt buni, dar nu merg des la biserică, nu au o viață tainică, duhovnicească.

– Uneori poate cineva să nu meargă des la biserică, dar să aibă respect, bunătate, și atunci Dumnezeu găsește loc și Se sălășluiește în el. Acești oameni, dacă ar avea și o viață tainică, ar merge foarte departe în viața duhovnicească. Și vezi, sunt alții care merg la biserică, se spovedesc, se împărtășesc, fac de toate, și totuși Dumnezeu nu găsește loc să Se sălășluiască în ei, pentru că nu au smerenie, bunătate, pocăință adevărată. Nu ajunge numai să te spovedești la duhovnic ca să te liniștești; este nevoie și de pocăință. Și orice rugăciune pe care o face omul trebuie să înceapă cu o mărturisire către Dumnezeu. Dar nu să plângi și să spui „sunt așa, sunt așa” și apoi să o faci din nou. Asta nu este simțire. Când există simțire, există și o mică îndreptare.

~ Sfântul Paisie Aghioritul

"A văzut multe biserici care în timplul slujbelor sunt pline de oameni, dar în care nu există niciun credincios şi în care nu există prezența lui Dumnezeu."

"A văzut că preoții nu le spun la oameni adevărul, ci le spun ceea ce vor să audă. Iar în predică, preoții vorbesc frumos şi cu carismă, cu încredere în ei, ca oamenilor să le placă predica şi să plece acasă mulțumiți, în loc să le spună Adevărul (care nu produce mulțumire fiindcă presupune cruce şi căință)."

"Mulți preoți cred că Îi slujesc lui Dumnezeu, dar în realitate nu este aşa, căci ei se tem să le spună oamenilor Adevărul ca ei să se căiască şi să fie vii; ci le spun oamenilor lucruri plăcute urechilor şi fac la biserică tot felul de activități interesante şi distractive care să-i atragă pe oameni spre biserică, dar care în realitate aceste lucruri îi îndepărtează de Dumnezeu."

"În loc să propovăduiască Adevărul (care doare şi care îndeamnă la renunțarea la păreriile proprii), au ales în schimb: cuvintele frumoase, plăcerea, pacea înşelătoare şi divertismentul 'creştin'."

Hristos i-a arătat că încă mai există biserici care "ard de prezența lui Dumnezeu, în care rugăciunile străpung cerul, în care slujbele nu se fac spre spectacol, spre a ieşi în evidență şi în care predicile poartă greutatea Adevărului.

Aceste biserici sunt vii pentru că Hristos este în centru. Dar celelalte sunt pe moarte, iar unele chiar au murit, chiar dacă încă merg oameni la biserică şi se oficiază slujbele. În ele nu mai există Dumnezeu, ci există doar formalitate, rutină, Tradiție, dar fără putere. Oamenii vin la biserică, dar inimile lor nu se schimbă, ei în loc să se simtă vinovați, se simt confortabil; le place slujba, dar nu îşi schimbă viața.

"Apoi am văzut ceva şi mai înfricoşător: biserici pline, ticsite de oameni, dar toți erau în întuneric; predicile erau blânde, menite să-i mulțumească pe "credincioşi", în loc să-i facă să se simtă vinovați; predicile sunt făcute în aşa fel ca să-i facă pe oameni fericiți, în loc să-i facă să se pocăiască.

"Înainte preoții vorbeau cu îndrăzneală, dar acum le este frică să mai vorbească ca nu cumva să jignească sau să "judece" pe cineva. Ei țin mai mult la popularitate, la progresul lumii, la presiunile politice, la compromisurile lumii, la ce crede lumea şi stăpânitorii lumii, decât la ce spune Dumnezeu."

Au iubit mai mult slava lumii decât pe Dumnezeu.

"Am văzut congregații (parohii/sinoade) oarbe, atât de oarbe încât nici măcar nu văd că prezența lui Dumnezeu i-a părăsit. Lacrimile mi-au umplut ochii.

Doamne, ce s-a întâmplat?, am întrebat.

Fața lui Hristos era plină de tristețe:

Asta este ceea ce se întâmplă în Biserica Mea, acum la sfârşitul vremurilor, a răspuns.

Iisus a continuat: Privesc oamenii cum aleg confortul în locul condamnării de sine; cum aleg divertismentului în locul adevărului, cum aleg să urmeze lumea în loc să-L caute pe Dumnezeu. Şi aceste lucruri nu se întâmplă accidental, ci prin înşelare, prin adormirea conştiinței.

Diavolul nu a distrus Biserica prin persecuții, ci a făcut ceva mult mai grav: i-a înşelat pe oameni, făcându-i să creadă că ei sunt pe calea cea bună. Ei sunt orbi şi înşelați fiindcă aşa au ales ei să fie."

"Apoi am văzut alte "biserici" (adunări) în care era multă energie şi multă emoție, dar în care nu era Dumnezeu; în care oamenii erau cu mâinile ridicate, crezând că-L slăvesc pe Dumnezeu, dar în realitate se slăveau pe ei înşişi.

Am văzut pastori care foloseau o carte dar care nu era Biblia şi care au strâmbat cuvintele Scripturii ca să se potrivească cu dorințele lumii. Ei îmi folosesc Numele, dar nu Mă urmează, a spus Iisus."

"Ei caută aprobare de la oameni şi nu de la Tatăl Meu."

"Doamne, ce trebuie să fac?, am întrebat. Iisus mi-a pus mâna pe umăr: Avertizează-i! Spune-le ce ai văzut, spune-le să deschidă ochii ! Să Mă caute până nu este prea târziu."

"Doamne, cum să mă întorc înapoi pe pământ? Cum aş putea să-i fac să asculte de Tine?, am întrebat.

Asta nu decizi tu, a răspuns Iisus. Misiunea ta nu este să-i faci să creadă, ci să le spui Adevărul."

Video: https://www.youtube.com/watch?v=gFd_s0HASZE

Lumea de azi e ca o corabie fără cârmă, oamenii caută fericirea, dar fără Dumnezeu.

Nu-i judecați, ci rugați-vă ca Domnul să-i lumineze.

Salvați-vă voi înșivă: trăiți în curăție, păstrați credința, nu vă lăsați pradă răului.

Amintiți-vă: chiar și o lumânare mică luminează în întuneric.

Bunătatea voastră, răbdarea voastră pot deveni pentru cineva acea lumină...

☦ Starețul Nicolae Gurianov.

• ☦️ Starețul Nicolae Gurianov: Gândurile și cuvintele noastre au o mare putere asupra lumii din jurul nostru. Roagă-te cu lacrimi pentru toți – bolnavi, slabi, păcătoși, pentru cei pentru care nu are cine să se roage. Strigă neîncetat către Cel mai dulce Mântuitor al lumii: „Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul”

• ☦️ Părintele Nicolae Gurianov: A doua venire a lui Hristos va fi înfricoșătoare și judecata finală a întregii lumi va fi înfricoșătoare. Principalul dezastru al erei de dinaintea domniei lui Antihrist va fi duhul orbirii. / Mintea duhovnicească va fi rară, mintea trupească va fi mai comună, așa că oamenii nu vor discerne pe Antihrist, mai mult, vor vedea un binefăcător în el. La urma urmei, a dobândi inteligență duhovnicească înseamnă, ca un copil de la mama sa, să nu te îndepărtezi de Biserica Sobornicească și să te călăuzești în permanență după Sfânta Scriptură testată de secole. / Însuși Hristos ne-a avertizat: „Luați seama la voi înșivă, ca nu cumva inimile voastre să fie împovărate de beție și de grijile acestei vieți și să nu vină peste voi deodată ziua aceea.” (Luca 21, 34). / Cufundarea excesivă în grijile vieții materiale contribuie la dezvoltarea unei minți de zi cu zi, care la momentul potrivit nu va percepe revelațiile divine. Pentru a face o persoană insensibilă la propria sa mântuire, dușmanul îl va întuneca cu multă grijă. / Oamenii vor uita cum să-și dorească viața veșnică, posibilitatea osândirii veșnice va înceta să-i sperie. Toată atenția va fi concentrată pe problemele zilei.

• ☦️ Starețul Nicolae Gurianov: Nu ascultați lucruri rele și murdare despre nimeni. Nu stați pe gânduri rele. Fugiți de minciuni. Nu vă temeți niciodată să spuneți adevărul, numai cu rugăciune și, mai întâi, cereți binecuvântarea Domnului.

• ☦️ Starețul Nicolae Gurianov: Aflați simplitatea față de voi înșivă și veți dobândi binecuvântarea / Trebuie să încercăm să nu fim cauza tristeții altei persoane! Atunci inima ta va fi mereu în pace.

"Deşteptati-vă, vă rog, deşteptati-vă şi să ascultăm cu râvnă cele spuse!

Am trăit cu trupul, să trăim şi cu duhul!

Am trăit în plăceri, să trăim şi în fapte de virtute!

Am trăit în trândăvie, să trăim şi în pocăinţă!

„Pentru ce te trufeşti, tină şi cenuşă?”.

Pentru ce te mândreşti, omule?

Pentru ce te făleşti?

Ce nădăjduieşti de la slava lumii şi de la bogăţie?

Să ne ducem la morminte, vă rog, şi să vedem tainele de acolo. Să vedem pe om descompus, oasele roase, trupurile putrezite.

Dacă eşti înţelept, priveşte! Dacă eşti priceput, spune-mi: Cine e împăratul, cine e ostaşul? Cine e stăpânul, cine e robul?

Cine e înţeleptul, cine e neînteleptul? Unde-i frumuseţea tinereţii? Unde-i fața cea frumoasă? Unde-s ochii cei strălucitori? Unde-i nasul cel bine întocmit? Unde-s buzele cele arzătoare? Unde-i frumuseţea obrajilor? Unde-i fruntea cea luminoasă?

Nu-s toate praf? Nu-s toate cenuşă? Nu-s toate pulbere? Nu-s toate putreziciune?

Gândindu-ne la acestea, fraţilor, şi aducându-ne aminte de ziua noastră cea din urmă, să ne întoarcem, cât mai avem timp, de pe calea noastră cea rătăcită."

Sfântul Ioan Gură de Aur

AZI ORTODOXUL NU MAI ESTE PROTEJAT DE PĂRINŢI, DE BISERICĂ ŞI DE SOCIETATE !

DE ACEEA TREBUIE SĂ TRĂIASCĂ LA NIVEL INDIVIDUAL ORTODOXIA LUI HRISTOS !

Se vădeşte acest dureros şi alarmant adevăr cu prisosinţă încă din 2006 când prin Legea Nr.489/ 2006- numită a cultelor- CREDINŢA ŞI RELIGIA ORTODOXĂ DE 2000 DE ANI ÎN ROMÂNIA este lepădată de stat, ba mai mult, este trecută în rândul sectelor- a celor 16 secte- toate Legiferate în România, deci alături de iehovişti, de musulmani şi ceilalţi.

De aici rezultă anularea caracterului Dumnezeiesc şi Mântuitor al Credinţei şi Religiei ortodoxe, precum şi coborârea Lui HRISTOS din Dumnezeire şi din Cer pe Pământ, ca om, ca şi cap de sectă ortodoxă, iar Sf. Ap. ANDREI S-a făcut aducător de sectă ortodoxă de la Ierusalim.

Şi vedeţi că- de doi (şapte- n.ed.) ani- nimeni nu ia nici o atitudine, deci se vădeşte cu prisosinţă că ortodoxul nu mai are nici o PROTECŢIE DE LA NICI UN FACTOR EDUCATIV de până acum.

Iată ce a făcut nevăzutul, vicleanul şi subtilul vrăjmaş al mântuirii noastre, cum a lucrat el subteran şi ingenios şi ne-a tăiat toate rădăcinile ortodoxiei în Ţara Românească- prin cei mari şi puternici ai zilei- ne-a dat O LOVITURĂ MORTALĂ, căci să fie clar, ÎN AFARĂ DE ORTODOXIE NU EXISTĂ MÂNTUIRE, NU EXISTĂ VIAŢĂ VEŞNICĂ, CI DIMPOTRIVĂ, MOARTE VEŞNICĂ.

Ceea ce mă doare şi mă îngrijorează este că timp de doi (şapte- n.ed.) ani şi mai bine, toată lumea stă aşa de liniştită şi împăcată şi nu conştientizează ce urmări grave- alarmante- are această Lege şi se manifestă o acceptare tacită, dar şi complice faţă de această LOVITURĂ DIAVOLEASCĂ LA SCARĂ NAŢIONALĂ.

Am constatat, şi am urmărit, şi am verificat, şi am descoperit că nimeni nu a tras nici o concluzie personală- adecvată- pe care trebuia neapărat să o tragă. Iar de aici am dedus un adevăr grav, primejdios, că oamenii au rămas indiferenţi şi nepăsători pentru faptul că ei nici nu simt că ne-a fost răpit HRISTOS, fiindcă nu trăiesc deloc cu HRISTOS.

Adică tocmai această Lege draconică a vădit starea jalnică de necredinţă a oamenilor, de aceea ei, sărmanii, nu simt că au pierdut PROTECŢIA ORTODOXĂ care s-a transmis două mii de ani, chiar de la formarea statului naţional şi ortodox.

Sărmanii oameni, nu au ajuns să cunoască faptul că până în anul 2006, noi- statul nostru- a avut cel mai privilegiat statut- statutul de ORTODOX, iar privilegierea aceasta era că Domnul HRISTOS, recunoscându-ne ca pe ai Săi, ne-a apărat timp de 2000 de ani de toţi cotropitorii care ne-au atacat Ţara, Ne-a dat mereu BIRUINŢA DIN CER, dar şi foarte multe alte BINEFACERI ŞI DARURI, căci eram în relaţii de armonie cu El şi cu toate Puterile Cereşti.

Atât de mult Ne-a iubit Dumnezeu că a răpit la Rai ortodocşi români, ca şi pe Sf. Ap. Pavel şi au vizitat Raiul şi Iadul, dar şi câte MINUNI nu a făcut El în România!

Dar iată că această Lege 489/ 2006- satanică- ne-a tăiat toate Legăturile ortodoxe strămoşeşti cu Dumnezeu, cu Cerul, cu Raiul şi astfel am rămas orfani, fără PROTECŢIE DIVINĂ, ba încă s-a deschis POARTA ca SĂ INTRE ANTIHRISTUL, care nu va întârzia.

De aceea trebuie să înţelegem că a venit vremea ca fiecare din noi, de la copil la bunic, cu toţii şi fiecare individual să ne apropiem zilnic de Domnul HRISTOS cu Postul, cu Rugăciunea citită şi cu cea personală, şi cu ,, Doamne Iisuse HRISTOASE Fiul Lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul (păcătoasa)” cu smerenie, şi să ne rugăm pentru toţi oamenii de pe Pământ, VII şi ADORMIŢI, şi pentru duşmanii noştri, şi pentru toţi cei rătăciţi, şi pentru toţi şi mai mari şi mai mici, şi buni şi răi, şi să-i iubim pe toţi cu Dragostea Lui HRISTOS.

Să nu judecăm pe nimeni şi să iertăm pe toată lumea, să nu ţinem minte răul, iar la rău să răspundem cu bine.

Să ne rugăm Lui Dumnezeu ca să lumineze mintea, inima şi conştiinţa conducătorilor ca să trăiască în pace, căci un război-acum- va distruge viaţa şi Pământul.

Dar ca să răbdăm toate ispitele mereu crescânde, ne trebuie Puterea Lui HRISTOS, faţă de care trebuie să avem credinţă tare, nestrămutată şi să renunţăm la voia noastră personală, la poftele, şi plăcerile, şi capriciile noastre de orice fel, să ne mulţumim cu cât avem şi să nu râvnim la lucrul şi la femeia altuia.

A venit vremea- proorocită de Pr. Arsenie Boca- să învăţăm să mâncăm cu linguriţa, iar Pr. Ilie Cleopa zice că va veni vremea când va trebui să ne mulţumim cu un cartof pe săptămână, ca să putem rezista până ce va trece vremea provocată, şi să avem anaforă şi aghiazmă.

Încă ceva foarte important- avem luminare duhovniceacă- despre nevoia salvatoare de a ne închina corect şi regulat, şi să închinăm mereu şi hrana, şi apa, şi orice lucru, şi orice lucrare ca să avem astfel BINECUVÂNTARE DUMNEZEIASCĂ ajutătoare şi ocrotitoare, să-l citim pe Sf. Pr. Paisie Aghioritul, marele călăuzitor actual şi alţi sfinţi.

Iar peste toate să nu cumva să cădem în deznădejde, să-i facem voia şi bucuria lui satana, căci el, vicleanul, va profita de necazurile, şi nevoile, şi greutăţile, şi îngrijorările noastre şi va încerca să ne aducă în panică şi deznădejde, căci de aici şi până la sinucidere este doar un pas foarte primejdios.

Ştim că toate le putem dar nu cu puterea noastră, ci cu a Lui HRISTOS Dumnezeu, căci zice El: ,, Fără Mine nu puteţi nimic, dar cu Mine puteţi totul”.

Dar ca să avem Puterea Lui trebuie să-L purtăm pe El, însă nu numai la necaz şi la strâmtoare şi după aceea să uităm de El, ci toată vremea. Cum?

În primul rând cu Rugăciunea Lui ,, Doamne Iisuse...” precum şi trăind după Poruncile Evanghelice, căci HRISTOS este ascuns în poruncile Sale.

Deci totul depinde numai de noi.

• Ieromonah Nil

• În loc de comentariu:

  "Peste tot, astăzi, Ortodoxia este răstignită și acest lucru dă naștere, pentru noi toți, la o responsabilitate deosebită, responsabilitatea acceptării crucii Ortodoxiei, dar și cea a răbdării și a rodirii duhovnicești în răbdare. Pentru noi însă, crucea este în același timp și înviere. Și prin această cruce pe care o poartă aproape toate țările ortodoxe, credem că participăm și la Învierea lui Hristos. Sperăm că harul lui Dumnezeu va întări pe toți ortodocșii, pentru a putea face față situațiilor critice de astăzi, ca să dăm mărturisire despre Hristos, așa cum cere tradiția Bisericii noastre." ~ Părintele Gheorghe Kapsanis / https://edituradoxologia.ro/ortodoxia-astazi

"Când ai bogăţie, cugetă cum vei îndura cu vrednicie sărăcia.

Când eşti fericit, cugetă cum vei îndura cu vrednicie nefericirea.

Când te laudă oamenii, cugetă cum vei îndura cu vrednicie defăimările lor.

Iar în toată viaţa ta, cugetă cum vei muri cu vrednicie."

— Sfântul Nicolae Velimirovici

"În vremurile de odinioară, creștinii se păzeau şi se apărau unul pe altul de închinătorii la idoli; astăzi creştinul se ridică împotriva creștinului şi se feresc unul de altul, căci nu mai este cu putinţă să mai ai încredere în cineva.

Căci fiecare minte și înșală și se poartă cu aproapele său cu viclenie: pe limbă poartă miere, iar în inimă, fiere; amară; cu buzele întâmpină cu bucurie, iar cu inima dușmănește; în față vorbește dulce și măgulește, dar, îndepărtându-se, defăimează și ocărăște…“

— Sfântul Ierarh Tihon din Zadonsk

• 🍇 Sfântul Ierarh Tihon din Zadonsk: Creştinul despărţit de Hristos pierde trăirea duhovnicească şi sufletul lui secătuieşte.

  Mlădiţele care nu aduc roade se separă de viţă; tot aşa şi creştinii care nu aduc roade bune se despart de Hristos. Mlădiţa desprinsă de viţă se usucă; tot aşa şi creştinul despărţit de Hristos pierde trăirea duhovnicească şi sufletul lui secătuieşte. Mlădiţa uscată nu mai este nimănui de folos, decât pentru a fi arsă; tot aşa şi creştinul care s-a despărţit de Hristos şi s-a secătuit duhovniceşte se predă focului veşnic.
  
  „Rămâneţi în Mine şi Eu în voi. Precum mlădiţa nu poate să aducă roadă de la sine, dacă nu rămâne în viţă, tot aşa nici voi, dacă nu rămâneţi în Mine. Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cel ce rămâne întru Mine şi Eu în el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteţi face nimic. Dacă cineva nu rămâne în Mine se aruncă afară ca mlădiţa şi se usucă; şi le adună şi le aruncă în foc şi ard” (Ioan 15, 4-6).
  
  — Sfântul Tihon din Zadonsk, Comoară duhovnicească, din lume adunată, Editura Egumenița, Galați, 2008, p. 51

• ☦️ Sfântul Ierarh Tihon din Zadonsk: Creştine, cel ce te-ai îmbătat de dragostea acestei lumi!..

  "Creştine, cel ce te-ai îmbătat de dragostea acestei lumi! Trezeşte-te, atâta timp cât mai ai vreme şi caută bunătățile cereşti, pe care le-a făgăduit Dumnezeu celor ce Îl iubesc pe El, ca să nu le doreşti mai târziu şi să nu le mai primeşti." — Sfântul Ierarh Tihon din Zadonsk

• ✝️ Viața Sfântului Ierarh Tihon din Zadonsk — Blândețea și smerenia sa nu aveau margini, și atunci când credea că a jignit pe cineva, cerea îndată iertare și îi făcea metanie până la pământ.

  Această stea a sfințeniei ruse a văzut lumina zilei în 1724, în familia unui paraclisier sărac din satul Korețk, dioceza Novgorod. Fiind în mare mizerie după moartea timpurie a tatălui său, copilul mergea să lucreze la țărani pentru a-și câștiga pâinea zilnică. Evlavios și silitor la învățătură, a învățat la școala bisericească, apoi la seminarul din Novgorod, unde a fost numit profesor de retorică după primirea diplomei. În timpul acestor ani când era încă profesor, avea sentimentul prezenței neîncetate a lui Dumnezeu și iubea să citească sau să cugete timp de nopți întregi. In cursul uneia dintre aceste privegheri, în vreme ce cugeta la fericirea veșnică, cerul s-a deschis deodată și o lumină de nedescris a strălucit înaintea lui, care a aprins în inima lui o dorință arzătoare pentru viața călugărească și pentru rugăciune. După patru ani, în 1758, el a fost tuns călugăr cu numele Tihon și după ce a fost hirotonit preot în același an, i s-a încredințat conducerea seminarului din Tver.
  
  Deși dorea să-și ducă viața de monah în liniște și rugăciune, el a fost ridicat la rangul de episcop la vârsta de 37 de ani, în 1761, și a fost îndată numit episcop de Voronej, o dioceză cu o populație răzleață și pe jumătate barbară, a cărei cârmuire era foarte grea. El a început îndată a cerceta parohiile, a îndrepta relele și a îndemna fără întrerupere, atât prin predici, cât și în scris, la starea de curăție propovăduită de Hristos în Evanghelie. El îi sfătuia pe creștini să se socotească întotdeauna mădulare ale Trupului al cărui Cap este Hristos, ca precum mădularele trupului sunt unelte ale capului, așa și ei să fie unelte ale lui Hristos; și precum Mântuitorul a pătimit, așa și ei să pătimească în lume și să fie batjocoriți împreună cu El.
  
  Luând măsuri hotărâte împotriva ereziilor și a păcatelor din popor, episcopul era gata să treacă peste toate piedicile pentru a trece, îmbrăcat ca un călugăr de rând, pe la orice suflet care pătimea, pentru a-i aduce mângâierea Domnului. Blândețea și smerenia sa nu aveau margini, și atunci când credea că a jignit pe cineva, cerea îndată iertare și îi făcea metanie până la pământ. Astfel, într-o zi, fiind invitat la locuința unui boier, sfântul a fost luat în derâdere de un tânăr iluminist care se mândrea cu opiniile sale anticreștine. Blândețea și dreptatea răspunsurilor sfântului l-au făcut pe acel nerușinat să-și piardă cumpătul și să-l pălmuiască pe episcop. Atunci căzând în genunchi înaintea celui care l-a jignit, sfântul i-a cerut iertare pentru că l-a mâniat într-atâta cu cuvintele sale. Astfel, tânărul s-a căit pentru fapta sa și a devenit un bun creștin.
  
  Mânat de mila și de zelul său, omul lui Dumnezeu nu și-a cruțat puterile sale și doar în cinci ani a trebuit să renunțe la sarcina sa, din pricina sănătății (1768). El s-a retras la modesta mănăstire din Zadonsk, la 24 de kilometri de Voronej, pe malul Donului, unde a petrecut restul zilelor sale într-o nevoință plăcută lui Dumnezeu, zidind Sfânta Biserică prin rugăciunile sale și prin lucrările inspirate de Duhul Sfânt.
  
  Chilia sa era lipsită de orice confort. În chip de pat, el avea un covor întins pe pământ și două perne, iar ca și acoperământ, o piele de oaie. Mai avea câteva icoane pe perete, o masă, un scaun și câteva cărți. Îmbrăcat cu o rasă de lână de rând și cu încălțări de scoarță împletită, el împărțea la săraci toată pensia sa și darurile care le primea. Când nu mai avea nimic de dat, iși trimitea ucenicii să împrumute la negustorul cutare sau cutare. În zilele când numeroși săraci veneau să ceară milostenie, el era bucuros, și se întrista când numărul acestora scădea. Ușa sa era întotdeauna deschisă, atât săracilor, cât și oricărui călător, care găseau la sfântul episcop mâncare, îmbrăcăminte și cuvinte de mângâiere sufletească. Nu ieșea decât pentru a participa la Sfânta Liturghie, cântând cu călugării în cor, dar neslujind niciodată el însuși. Se împărtășea întotdeauna cu lacrimi, căci de altfel lacrimile curgeau totdeauna din ochii săi, precum două izvoare de apă vie. După Liturghie, se ocupa de scrierea lucrărilor sale teologice și morale. În timpul mesei, punea să i se citească Vechiul Testament de unul din ucenicii săi și adesea, uitând mâncarea, începea să plângă, mai ales la lectura Proorocului Isaia. După masă, se odihnea o oră, după care citea Viețile sfinților sau alte cărți. La vremea Vecerniei, punea să i se citească Noul Testament și petrecea mult timp talcuind locurile neclare ucenicilor săi. Dăruit cu o memorie neobișnuită, el îmbogățea aceste explicații cu numeroase citate din Scriptură, din Sfinții Părinți și din Viețile Sfinților. Când își dicta scrierile sale, cuvintele, inspirate de Duhul Sfânt, ieșeau din gura sa cu o asemenea rapiditate, că secretarul său nu avea timp să le scrie. Venind noaptea, el își slobozea ucenicii pentru a se deda rugăciunii intense, însoțită de metanii, până în zori. Din inima sa arzând și zdrobită de pocăință, izbucneau, precum flăcările, scurte rugăciuni de cerere sau de lucrare a harului. Într-o noapte i-a apărut Hristos însângerat și acoperit de răni, iar sfântul s-a aruncat la picioarele lui pentru a le săruta, zicând: „Tu! Tu, Mântuitorul meu, tu vino la mine!”.
  
  Într-o altă noapte, în timp ce, potrivit obiceiului său, făcea înconjurul bisericii, făcând metanii în fața fiecăreia dintre ușile ei și dând slavă lui Dumnezeu cu lacrimi, s-a întors spre altar și a văzut că cerurile se deschideau ca să lase să izbucnească o lumină strălucitoare care a luminat întreaga mănăstire. Căzând la pământ, a auzit o voce zicând: „Iată bunurile gătite pentru cei care iubesc pe Dumnezeu!”. Altădată a văzut pe Maica Domnului tronând deasupra norilor împreună cu Sfinții Apostoli Petru și Pavel de o parte și de alta. Căzând în genunchi, sfântul i-a cerut să mijlocească la Dumnezeu ca să nu se oprească din a da harul Său întregii lumi.
  
  Când făcea o plimbare în grădină, el cerea celor care voiau să-i vorbească, să tușească înainte, ca să-i desprindă mintea absorbită de gândul la Dumnezeu. Câteodată, era găsit atât de adâncit în rugăciune, cu brațele ridicate la cer, încât trebuia să-i strigi la ureche pentru a-l întrerupe din rugăciune.
  
  Deși neînțeles de călugării din mănăstire, și mai ales de egumen, om violent și îngâmfat care fusese ales dintre clericii dați afară de el, Sfântul Tihon încerca o milă neprefăcută pentru cei care îl cleveteau și îl insultau, socotind diavolul ca singurul răspunzător pentru purtarea lor. El era întotdeauna primul care cerea iertare la cel care îl jignea, chiar dacă ar fi fost un simplu frate sau un slujitor, astfel încât din dușman al său se schimba în prieten și mare admirator.
  
  După câțiva ani, sănătatea lui întărindu-se, se gândea dacă n-ar trebui să se supună stăruințelor prietenului său, mitropolitul Gabriel al Sankt-Peterburgului, și să ia din nou sarcina de episcop. El era gata să părăsească mănăstirea, când un călugăr bătrân și sfânt i-a spus că Preasfânta Născătoare de Dumnezeu nu voia ca el să părăsească acel loc. Când era învăluit de gânduri sau de idei întunecate, îi plăcea să repete acest verset: Bine este că m-ai smerit (Psalmul 118, 71). Încercat vreme îndelungată în războiul gândurilor și al diferitelor atacuri ale demonilor, el scria: „În ispite, Dumnezeu ne arată ceea ce suntem și spre ce suntem înclinați prin firea noastră... ceea ce se ascunde în inima noastră”.
  
  Zăvorâtul din Zadonsk nu înceta însă să fie un păstor însetat să dobândească mântuirea poporului lui Dumnezeu și în multele sale scrieri, el dădea mărturie despre lumina lui Hristos. Spre marea nemulțumire a egumenului mănăstirii, numeroși oaspeți, de toate vârstele și stările, adesea veniți din ținuturi îndepărtate, curgeau spre chilia Sfântului Tihon, pentru a se sătura de la acest izvor de apă vie. Sfântul episcop era cel ce împăca pe dușmani, apărătorul țăranilor și osândiților fără de vină. El avea un zâmbet și un cuvânt de mângâiere pentru fiecare, după nevoile sale, iar mâna sa era întotdeauna întinsă pentru a binecuvânta sau pentru a împărți milostenii.
  
  Începând din 1779, Sfântul Tihon a intrat în zăvorâre desăvârșită: el nu mai primea nici un oaspete, nu mai adresa decât rar cuvântul ucenicilor săi de chilie, nu mai mergea la biserică și nu mai ieșea decât pentru a vizita, în zilele de mari sărbători, pe deținuții din închisori. În această retragere, el se dăruia neîncetat rugăciunii și pocăinței, meditând asupra morții în fața sicriului pe care și-l pregătise. A petrecut astfel patru ani până în ziua când, după o viziune care a avut-o, a fost atins de paralizia părții stângi și a trebuit să rămână în pat. Simțind puterile sale slăbind, cu trei zile înainte de moartea sa, a chemat pe cei apropiați și pe binefăcătorii săi și le-a zis, arătându-le crucea: „Mă voi ruga Domnului pentru voi toți”. Acestea au fost ultimele sale cuvinte, iar trei zile după aceea, el a adormit întru Domnul, la vârsta de 59 de ani.
  
  În testamentul său, el scria, precum sfântul Ioan Gură de Aur: „Slavă lui Dumnezeu pentru toate! Slavă lui Dumnezeu că a avut grijă de mine, nevrednicul, prin pronia Sa. Slavă lui Dumnezeu pentru mângâierile care mi le-a dat când am fost necăjit... Câte binefaceri n-am primit de la el, câte daruri?”.
  
  Cinstirea sa a început îndată după moartea sa și s-a întins repede în tot pământul rus. El a fost canonizat oficial de Biserică în ziua dezgropării sfintelor sale moaște, în prezența unei mulțimi de mai multe sute de mii de credincioși, la 25 iulie 1861.

„Astăzi, oamenii vor să schimbe lumea, dar nu se gândesc să se schimbe pe ei înșiși.

Toată lumea cere dreptate, toți vor să se îndrepte alții, însă puțini sunt cei care își văd propriile greșeli.

Dacă fiecare om și-ar lucra sufletul cu smerenie și pocăință, lumea s-ar schimba de la sine.

Lumea nu se îndreaptă prin vorbe sau proteste, ci prin rugăciune, prin dragoste, prin jertfă și viețuire curată.

Când omul Îl pune pe Dumnezeu în inima lui, atunci și lumea din jurul lui se luminează.”

— Cuviosul Paisie Aghioritul, Sfântul Munte Athos

• ✝️ Sfântul Paisie Aghioritul: Un creștin trebuie să îndure сu tărie fărădelegile altora.

• ✝️ Sfântul Paisie Aghioritul: “Dacă omul nu începe de acum să facă vreo jertfă, să-şi jertfească o dorinţă, un egoism, cum va ajunge să-şi jertfească viața sa într-o clipă grea?”

• ✝️ Sfântul Paisie Aghioritul: Oamenii nu cred și de aceea dau năvală la păcat❗

“Un creștin trebuie să îndure сu tărie fărădelegile altora. Nu numai că trebuie să primească totul cu bucurie, dar trebuie să fie capabil să își dea viața pentru semenii săi. Atunci el va fi desăvârșit și milostiv. Atunci va deveni un sfânt.” — Sfântul Paisie Aghioritul

• ❗Sfântul Paisie Aghioritul — dacă lipseşte harul dumnezeiesc ... oamenii se demonizează / Mai demult oamenii, când se îmbolnăveau, beau aghiasmă, câteva picături de untdelemn sfințit de la maslu, luau untdelemn din candela lor, se ungeau şi se făceau bine. Acum candela o au de forma, numai ca să lumineze, iar untdelemnul îl aruncă la chiuvetă atunci când spală candela.

• ✝️ Sfântul Paisie Aghioritul: În viața duhovnicească se cere luare-aminte. / Când oamenii duhovnicești sunt mișcați de slava deșartă, rămân cu un gol în sufletul lor. Nu există plinătatea, întrariparea inimii; și cu cât li se mărește slava lor deșartă, cu atât crește și golul din ei – și suferă tot mai mult. Unde e stres și deznădejde, acolo e o viață duhovnicească povățuită de aghiuță. Pentru nimic în lume să nu aveți neliniște. Neliniștea este a diavolului. Când vedeți neliniște, să știți că acolo și-a băgat coada aghiuță. Diavolul nu merge contra. Dacă există o pornire, împinge și el ca să-l chinuiască și să-l înșele pe om. Pe cel sensibil, de pildă, îl face hipersensibil.

• ❤️‍🩹 Sfântul Paisie Aghioritul: Când cineva se îmbolnăvește, înainte sa meargă la doctor, să meargă la preot să se spovedească / Nu numai pentru că o operație poate să fie fatală, ci și din cauza că trebuie înlăturată o eventuală cauză a bolii, care poate fi păcatul. Pentru aceasta însă, este nevoie de o spovedanie adevărată, iar nu de o formalitate, cum din păcate fac majoritatea. Putem avea lucruri din trecut, care să ne urmărească, și de care poate noi nici nu ne dăm seama.

• ✝️ Sfântul Paisie Aghioritul: Cea mai frumoasă sete din lume este dorința de a te uni cu Hristos în Sfânta Împărtășanie ... / Sufletul nostru trebuie să fie mereu însetat de cunoașterea adevărului, de iertarea păcatelor, de pacea sufletească, și bucuria cerească. Dar cea mai frumoasă sete din lume este dorința de a te uni cu Hristos în Sfânta Împărtășanie, de a dobândi virtuțile, și de a te elibera de patimi. Și, în sfârșit, sufletul nostru trebuie să caute bucuria veșnică, viața veșnică în Dumnezeu cu toți sfinții, pentru că cât timp ne mai rămâne de trăit aici pe pământ?