„Toți își închipuie că sunt creștini dacă au mărturisit credința în Hristos și au câteva virtuți mărunte; puțini sunt însă adevărații creștini, și anume aceia care sunt bogați în Duhul (Sfânt), aceia care se bucură de cereasca poftă a Duhului Sfânt și ale căror suflete sunt împodobite cu odăjdiile harismelor cerești, aceia pentru care creștinismul nu-i doar mărturie în cuvinte și o simplă credință (doar de fațadă), ci creștinism înseamnă puterea și lucrarea Duhului Sfânt; sunt aceia care, fără încetare pipăie cu mâinile sufletului aurul ceresc (adică acea cunoaștere a tainelor Duhului Sfânt); aceștia sunt adevărații creștini”. — Sfântul Macarie Egipteanul, 21 de cuvântări despre mântuire.

Pentru că diavolul și slugile sale îi urăsc de moarte pe toți cei ce se aseamănă Mântuitorului Iisus Hristos și ridică mare război și ispite multe asupra lor.

Cei mai blânzi, mai buni și mai smeriți oameni ajung să fie considerați cei mai mari dușmani și cele mai grozave pericole pentru lumea cea căzută deoarece trăiesc în Adevăr și mărturisesc Adevărul, prin viața și trăirea lor, lucru care nu convine deloc slujitorilor întunericului, ai vicleniei și ai minciunii.

"Dacă vă urăște pe voi lumea, să știți că pe Mine mai înainte decât pe voi M-a urât. Dacă ați fi din lume, lumea ar iubi ce este al său; dar pentru că nu sunteți din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, de aceea lumea vă urăște. Aduceți-vă aminte de cuvântul pe care vi l-am spus: Nu este sluga mai mare decât stăpânul său. Dacă M-au prigonit pe Mine, și pe voi vă vor prigoni; dacă au păzit cuvântul Meu, și pe al vostru îl vor păzi." (Ioan 15,18-20)

Multe rele și nedreptăți se mai petrec în această lume și viață, însă va veni vremea când se va face Dreptate Dumnezeiască după măsura Dreptului Judecător, și fiecare om va primi după faptele, gândurile, vorbele și intențiile inimii sale!

"Cine e nedrept, să nedreptățească înainte. Cine e spurcat, să se spurce încă. Cine este drept, să facă dreptate mai departe. Cine este sfânt, să se sfințească încă și mai mult. Iată, vin curând și plata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia, după cum este fapta lui." (Apocalipsa 22,11-12)

Profeția Sfântului Antonie cel Mare:

“Va veni vremea ca oamenii să înnebunească și când vor vedea pe cineva că nu înnebunește se vor scula asupra lui, zicându-i că el este nebun, pentru că nu este asemenea lor.”

Pe când eram încă „artist”, mă gândeam mereu, și încă mă gândesc, că arta cea mai înaltă este arta de a trăi. Oamenii manifestă adesea mari daruri de stăpânire de sine și, când se cufundă în munca lor creatoare, ei ajung până la a stăpâni mișcări foarte subtile ale degetelor (la muzicieni), a gândi cu precizie cel mai mic cuvânt (la poeți și scriitori), a găsi nuanțe abia perceptibile (la pictori). Dar, iată, în viață aproape toți acești „artiști” se dovedesc absolut incapabili să-și stăpânească nu numai cel mai neînsemnat detaliu al vieții lor interioare, al emoțiilor lor sau al înlănțuirii gândirii lor, ci chiar să-și țină în frâu patimile cele mai grosolane.

Astfel, arta de a trăi (adică de a se domina în fiecare clipă, în tot locul, orice ar face și față de oricine) este, indiscutabil, cea mai nobilă artă; și, fără nici o îndoială, indestructibilă, deoarece îl va însoți pe om dincolo de moarte, în viața veșnică. După cum știți, eu predic această artă de a trăi deoarece face parte din slujirea mea, fiind totuși foarte conștient de completa mea incompetență.

Pentru mine este clar că întreaga suferință a lumii nu poate fi atribuită Creatorului. În mod ciudat, oamenii nu aleg ceea ce este mai bun, ci mediocritatea. Nu spun ceea ce este mai rău, ci mediocritatea. Dar suntem foarte strâmtorați în această mediocritate atunci când ne agățăm de ea fără să dorim să ne lăsăm inima să se lărgească. Astfel, toată viața noastră trece luptând împotriva îngustimii inimii oamenilor. Și ca să fiu sincer, adeseori sunt la marginea deznădejdii. Oamenii, chiar cei care sunt buni, drăguți, inteligenți, instruiți, nu sunt capabili să trăiască în bună înțelegere, și atunci țesutul vieții se rupe la fiecare pas. Acest țesut viu nu poate fi cârpit decât printr-o încordare extremă a întregii iubiri pe care o dăm celorlalți. Inima, și toată firea împreuna cu ea, este într-o mare suferință, atunci când am dat tot fără să-i putem restabili integritatea."

(Sfântul Sofronie de la Essex, Fragment din Scrisori)

Om drag mie!

Te rog din toată inima:

Nu te certa, nu judeca, nu răni pe nimeni și fii bun cu aproapele tău.

Spune mai multe cuvinte luminoase și blânde.

Respectă părerea celuilalt, nu te certa. Poate cineva trece printr-o încercare grea și este la limita puterilor…

Nu te grăbi să țipi la el, zâmbește-i, salută-l cu blândețe, fii iubitor.

Ajută-ți aproapele să depășească greutățile sau necazurile, sprijină-l, dăruiește-i o batistă, o icoană – nu te teme.

Om drag mie! Frate și soră în Hristos! Fii milostiv! Răspândește lumină și bucurie!

† Schiarhimadrit Ilie (Nozdrin)

Schiarhimandritul Ilie Nozdrin (născut Alexei Afanasievici Nozdrin la 8 martie 1932, în satul Stanovoi Kolodeț, regiunea Oriol) a fost unul dintre cei mai respectați duhovnici ai Bisericii Ortodoxe Ruse. Acum de curând, în data de 16 martie 2025, a trecut la cele veșnice, lăsând în urmă o moștenire spirituală profundă.

Educație și carieră timpurie

După serviciul militar, între 1955 și 1958, a studiat la Colegiul Tehnic de Mecanică din Serpuhov. Ulterior, a fost repartizat în orașul Kamișin, regiunea Volgograd, pentru a contribui la construcția unui combinat de producție a bumbacului. A fost admis la Seminarul din Saratov și, după închiderea acestuia, și-a continuat studiile la Seminarul din Sankt Petersburg, unde a decis să intre în monahism, primind numele de Ilie.

Nevoințe monahale

Timp de zece ani, părintele Ilie s-a nevoit la Mănăstirea Peșterilor din Pskov (Pskovo-Pecerski). În primăvara anului 1978, s-a mutat la Mănăstirea Sfântul Pantelimon de la Muntele Athos. În 1989, a revenit în Rusia și a fost primit în obștea Mănăstirii Optina, care se afla în proces de refacere. Aici a fost tuns în schima mare, continuându-și nevoințele monahale.

Relația cu autoritățile și influența sa

Schiarhimandritul Ilie a fost cunoscut pentru respectul său față de stat și pentru relațiile strânse cu autoritățile ruse. A sprijinit ideea ridicării unui monument în memoria primului președinte al Rusiei, Boris Elțîn, și a sfințit un monument în cinstea lui Ivan cel Groaznic. De asemenea, a fost implicat în campanii de susținere a președintelui Vladimir Putin, încurajând enoriașii să participe la vot pentru a evita “reîntoarcerea la putere a ateiștilor”.

Activități recente

La vârsta de 88 de ani, arhimandritul Ilie a participat la o misiune de binecuvântare a orașelor Moscova și Sankt Petersburg în contextul pandemiei de COVID-19. Așezat într-un avion privat, a rostit rugăciuni și a binecuvântat orașele cu o cruce din aur, în timp ce survola zonele afectate de pandemie.

Moștenirea sa spirituală

Trecerea sa la cele veșnice reprezintă o pierdere semnificativă pentru comunitatea ortodoxă. A fost apreciat pentru devotamentul său față de credință, pentru sfaturile sale duhovnicești și pentru influența sa în rândul credincioșilor și al autorităților. Moștenirea sa rămâne vie în inimile celor care l-au cunoscut și i-au urmat îndrumările. Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Viaţa lumii acesteia este plină de multe griji şi de suspinuri şi nici unui om nu-i este fără de necaz, ci plină este de înşelăciune şi de toată răutatea. Cei ce nu-s însoţiţi cu nunta, se luptă cu poftele cele spurcate, iar cei însoţiţi multă neînţelegere au pentru treburile caselor şi după naşterea de copii vine grija de a-i hrăni, grija de a păzi credinţa în căsnicie, sfadă cu vecinii, procese pe la judecătorii.

Şi fiecare zi venind îşi aduce a sa întunecare. Începând de la cel ce poartă porfiră şi coroană, până la cel ce poartă zdrenţe de pânză, socotim grijile ziua şi noaptea cu care şi în somn ne amăgesc dracii.

Că omeneştile treburi sunt asemenea cu marea cea tulbure, numai că întru aceasta te îneci pe uscat.

Unul are destul pământ ca să are, altul, căruia nu i s-a dat, vrea să ia, iar altul, pe cât a luat, se întăreşte să nu dea. Încă unii şi la camătă sunt nesăţioşi, iar alţii şi de avuţia cea adevărată se lipsesc. Iarăşi cei ce n-au nimic se supără pe ei înşişi, iar cei ce au mai mult decât nevoia lor se ceartă.

Săracul cel ce nu are este ocărât, iar celui ce are i se întind curse. Cei ce sunt în dregătorii se înalţă adeseori, se sfădesc şi se bat între ei cu nesăturare jefuiesc şi din greu se ostenesc. Minciuna s-a preaînălţat, dragostea a fugit, adevărul a părăsit pământul, făţarnicii şi clevetitorii sunt cinstiţi şi vameşii stăpânesc cetăţile.

Deci acestea toate adunându-se, Proorocul le zicea: „În deşert se tulbură tot cel ce vieţuieşte cu nedreptate.”

Drept aceea, fraţilor, să ne îngrijim de a noastră mântuire şi milostiv spre noi să facem pe Dumnezeu, prin fapte bune.

— Sfântul Ierarh Vasile cel Mare, Din cuvintele duhovnicești ale Sfinților Părinți, Editura Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, Suceava, 2003, p. 258

Unei văduve i-a luat foc casă în care locuia. A reușit să își scoată copiii la timp, dar nu a apucat să își scoată și lucrurile. Totul a fost înghitit de foc. Femeia a petrecut noaptea în rugăciune, cerându-I Domnului să o ajute să facă rost de o altă casă. Noaptea, în vis, a auzit o voce care i-a spus:

— Dimineată să mergi la biserică și să îi spui părintelui ce ți s-a întâmplat. Să ceri ajutor pentru casă. Când s-a trezit din somn, femeia s-a dus să vorbească cu preotul. Acesta i-a spus:

— Azi o să vină la mine un om bogat. A avut mai de mult niște ispite, dar cu rugăciune a trecut cu bine prin ele. De atunci e foarte săritor. Când îi spun să ajute pe cineva, o face imediat. Să vedem dacă te poate ajută cu ceva.

Bogatul a venit și, auzind de necazul femeii, s-a hotărât să o ajute:

— Mama mea a murit acum o lună. A rămas un apartament gol, în care nu stă nimeni. O să puteți stă acolo. Facem actele cât de curând. Să fie pomană.

Când i-a spus soției sale că i-a dat apartamentul femeii văduve, ea s-a supărat.

— Nu, nu o să îi dai nimic. O să stea acolo cât vrea, nu îi luăm chirie, dar nu vreau să faci pomană un apartament. Cine știe când o să avem nevoie de el.

Dar bărbatul era hotărât:

— Nu, i-am spus că îl dau, pomană e făcută. Nu pot să o iau înapoi.

Noaptea, femeia să L-a visat pe Hristos care i-a spus:

— Lasă-l pe bărbatul tău să dea văduvei casă. La cât e de necăjită, ajutorul vostru ar însemna foarte mult pentru ea.

Când s-a sculat, femeia i-a spus soțului ei:

— Nu mă supăram dacă, înainte de a-i da casă femeii, îmi cereai și mie părerea. M-a supărat faptul că nu mi-ai spus mai înainte. Acum, ce să zic, după visul pe care l-am avut aseară, sunt convinsă că e bine să îi faci actele femeii. Și i-a povestit bărbatului ce visase.

— Mai mult, de acum o să îi dăm femeii niște bani în fiecare lună, ca să îi fie mai ușor să își crească copiii. S-au dus amândoi să vorbească cu văduva. Această le-a mulțumit pentru casă, dar bani nu a vrut să primească:

— Mie Hristos mi-a spus să cer ajutor pentru casă, nu pentru altceva. Mi-ați făcut o mare bucurie cu casa.

Dar bani nu îmi trebuie. Cât sunt în putere, dacă muncesc tot timpul, am destul ca să îmi cresc copiii.

Ajutați-i pe alții dacă vreți, sunt destui oameni și mai săraci decât noi, spuse femeia.

Soția bogatului s-a mirat auzind aceste cuvinte. Și-a dat seama că, pe cât erau de mari greutățile prin care trecea văduva, pe atât de mare era și credința ei. Și luând aminte la ințelepciunea văduvei, soția bogatului și-a vândut toate bijuteriile și i-a dat preotului banii că să îi împartă la săraci. Și-a dat seama că mai multă nevoie are un sărac de o bucată de pâine decât ea de o bijuterie.

Oamenii credincioși trebuie să rămână neclintiți în încercările vieții.

Oamenii credincioși și evlavioși devin adevărați urmași ai lui Hristos atunci când primesc Sfânta Împărtășanie cu vrednicie. Iar Dumnezeu rămâne în ei și le dăruiește toate lucrurile bune pentru mântuirea lor.

O persoană credincioasă nu are de ce să se teamă: nici de oameni răi, nici de circumstanțe grele.

Pentru că își pun nădejdea în Domnul, iar acesta devine sursa de putere care transformă, desăvârșește și vindecă persoana.

☦ Sfântul Paisie Aghioritul.

"Ar trebui să ne dăm seama că prosperitatea materială după care alergăm nu-i decât o iluzie, o momeală care ne bagă în primejdii nebănuite, într-o nefericire mult mai periculoasă decât sărăcia materială, trebuie să le reamintim oamenilor că există împliniri mai înalte decât acestea, să-i facem să resimtă bucuria dragostei, a jertfei, a trăirii frumuseților naturale pe care le-a sădit Dumnezeu pe acest pământ.

Omului ar trebui să-i spui câteva lucruri:

Ai nevoie, omule, de puține lucruri ca să fii liniștit, fericit, mult mai puține decât crezi.

Ce ai în plus atârnă greu, foarte greu, te scufundă".

Părintele Iustin și morala unei vieți câștigate

Acesta este testamentul scris cu mâna unei mame care a adormit în Domnul la vârsta de 90 de ani. Această femeie a avut patru fete, un băiat și 15 nepoți. Apropiindu-se de moarte, nu le-a lăsat nimic, ci numai testamentul ei scris de mână:

„Iubiții mei copii (și-i enumeră pe fiecare, copiii ei, ginerii, nora și toți nepoții, 25 de nume). Vă sărut și-mi iau rămas bun de la voi. Această scrisoare să o deschideți și să o citiți după moartea mea. Primul lucru pe care trebuie să-l faceți dimineața după ce va sculați este să vă spălați, să aprindeți candela și să tămâiați toată casa. Apoi să vă faceți rugăciunea, așa cum v-am învățat din Cărticica de rugăciuni. La fel să facă, dacă vor, și bărbații voștri și nora mea și toți nepoțeii mei. După aceasta toți să mergeți la treburile voastre. Numai așa va acoperi și va binecuvânta Dumnezeu și munca și familiile voastre.

În fiecare Duminică dimineața să mergeți la Biserică. La fel și în fiecare sărbătoare mare. În fiecare seară, mici și mari, înainte de somn să citiți Pavecernița, Acatistul Maicii Domnului, din Noul Testament, din Psaltire și din „Mântuirea păcătoșilor”. Nu uitați și de posturi. Să le țineți pe toate, așa cum le-am ținut și eu începând de la 6 ani. Iubiții mei fii și nepoți, când le veți ține pe toate acestea, va fi ca și cum îmi veți aprinde în fiecare zi câte o lumânare. Și aceasta va fi pentru mine cea mai bună pomenire.

Să păstrați obiceiurile creștinești ale patriei noastre și să le doriți mai mult pe cele cerești, pentru că toate cele lumești sunt trecătoare și deșarte. Faptele bune și milosteniile în ascuns le veți avea în veșnicie. Toate celelalte ca visul se vor stinge. Cu voi nu veți lua nimic, nici bogăție, nici slavă, nici case, nici funcții, nici averi. Numai faptele voastre cele bune, rugăciunile, postul și răbdarea.

Să aveți binecuvântarea mea și dragoste, mai întâi între voi ca frații, apoi între familiile voastre, cu rudeniile, cu vecinii și cu toată lumea. Să faceți fapte bune cât puteți mai multe și să nu lipsiți de la biserică. Pe cei care vă vor răul să-i iertați. Acestea vor rămâne și aici jos pe pământ, dar și în Cer. Oricâți ani vom trăi, toți vor fi într-un final precum ziua de ieri. De aceea, să faceți fapte bune multe și în ascuns. Nedreptăți și minciuni la nimeni, nici chiar vrăjmașului vostru să nu-i faceți.

Biserica cea Sfântă și duhovnicul cel bun să nu părăsiți.

Vă rog ca toate acestea să le citiți și acum după moartea mea, dar să le mai citiți iar cu toții, înaintea copiilor voștri, și după parastasul de un an, și apoi de fiecare dată când se împlinește încă un an de la moartea mea, după Parastasul ce-l veți face. Acesta va fi Parastasul meu, care va bucura mult sufletul meu.

Vă dau binecuvântarea mea din urmă, vă sărut cu drag și-mi iau rămas bun de la voi. Să ne întâlnim cu bine toți în Rai!"

— Traducere din greacă de Ierom. Ștefan Nuțescu.

"Aici, pe acest pământ, nu se află nimic care să ne dăruiască pacea sufletului. Nici bogăţia, nici succesul, nici onorurile, nici poziţia socială, nici familia şi nici prietenii nu pot dărui pace de nezdruncinat sufletelor noastre. În întreaga lume, doar Unul este care aduce pace, viaţă şi bucurie. Şi Acela este Domnul şi Dumnezeul nostru." ☦ Stareţul Tadei de la Mănăstirea Vitovniţa

• ✝️ Starețul Tadei de la Vitovnița - Serbia: După ce vom cunoaște că suntem iubiți de Dumnezeu❓ / [...] dacă Domnul ne poartă prin multe necazuri, prin multe pătimiri, multe suferințe și multe dureri de inimă, înseamna ca Îi suntem dragi Domnului.

• ☦️ Starețul Tadei de la Vitovnița: Natura - darul lui Dumnezeu 🌿 / Toată natura este tainică - de la plante la păsări și oameni, pentru că Dumnezeu este prezent în toate. El ridică puțin vălul misterului, dar numai celor care Îl iubesc cu adevărat, iar aceasta este, în primul rând, o persoană cu inima curată. Dumnezeu este o putere de neînțeles, iar omul poartă în sine o putere de neînțeles. Când aceste două forțe sunt în armonie, ce paradis este, chiar și aici pe pământ, ce bucurie și ce iubire atotcuprinzătoare! ☦ Starețul Tadei de la Vitovnita

• ✝️ Starețul Tadei de la Vitovnița: Oricine vrea să învețe cu adevărat să-L iubească pe Domnul, trebuie neapărat să practice Rugăciunea lui Iisus / Fără Rugăciunea lui Iisus nu va exista mântuire, pentru că patimile din inimă nu pot fi ucise de nimic altceva decât de ea. Pe numele lui Iisus Hristos se sprijină întreaga credință ortodoxă și toată evlavia. Oricine vrea să învețe cu adevărat să-L iubească pe Domnul, trebuie neapărat să practice Rugăciunea lui Iisus". ☦ Starețul Tadei de la Vitovnita

• ☦️ Starețul Tadei de la Vitovnița - Serbia: Cu cât sufletul se liniștește mai mult, cu atât mai multe taine cerești îi sunt dezvăluite. / "Cu cât sufletul se liniștește mai mult, cu atât mai multe taine cerești îi sunt dezvăluite. Pentru că toate tainele a tot ceea ce ne înconjoară sunt dezvăluite celor blânzi, el înțelege totul cu înțelegere duhovnicească. El înțelege acest lucru mult mai profund decât cei care au studiat înțelepciunea acestei lumi ani de zile. Pentru că există o taină în Dumnezeu și până când El nu este eliberat de înțelepciunea acestei lumi, oamenii nu pot coborî în adâncul înțelepciunii.” ☦ Starețul Tadei de la Vitovnita

• ✝️ Starețul Tadei de la Vitovnița - Serbia: Soarele încă strălucește și Dumnezeu ne binecuvântează / “Al treilea război mondial a început deja. Acum, forțele răului încearcă să unească neamul omenesc pentru a instaura o "Nouă Ordine Mondială" pentru venirea lui Antihrist. Dar nu le merge, sunt surprinși, se întreabă ei - de ce, din moment ce îi slujim cu atâta credință diavolului? Ei se plâng lui că nu pot termina treaba din cauza ortodocșilor. Iar diavolul însuși se plânge și el că din cauza ortodocșilor nu-și poate îndeplini planul său infernal. Prin urmare, ortodocșii suferă de pe urma asaltului răului lumii. Și totuși, atâta timp cât există printre noi suflete smerite și blânde care se roagă în mod constant ca Domnul să nu îngăduie răul, de dragul acestor suflete, planul satanei nu poate avea loc; Soarele încă strălucește și Dumnezeu ne binecuvântează.” ☦ Starețul Tadei de la Vitovnița

• "Rugăciunea cheamă în casă harul lui Dumnezeu - toți cei din familie simt acest lucru, chiar și cei cărora inimile s-au răcit. Rugați-vă fără încetare." — ☦ Starețul Tadei de la Vitovnita.

• 🗨️ "Biruința nu-i obligatorie. Obligatorie e lupta." — Citat de Nicolae Steinhardt despre luptă

• ✝️ Părintele Nicolae Steinhardt: Cerurile se cuceresc❗

  „Dumnezeu seceră şi unde n-a semănat: înseamnă că trebuie să dăm de la noi, să ne străduim, să dăm cu împrumut, să luăm iniţiative.
  
  Atitudinea de: parcă ce rău am făcut eu! eu n-am făcut rău nimănui! fac şi eu ce pot! dacă nu pot mai mult! este — vorba lor — o atitudine de gură-cască, se află în contradicţie cu parabola talanţilor şi vădeşte că n-am înţeles cât de grav e păcatul de lenevire şi cât de concret consideră Dumnezeu îndemnul: cerurile se cuceresc!
  
  Nici cât de grav, de stârnitor ni se cer efortul şi năzuinţa spre imposibil, de nu chiar imposibilul însuşi.
  
  Cu Dumnezeu nu-i de glumit: „Ieşi din ţara ta şi din rudenia ta şi din casa tatălui tău”, „la-ţi crucea ta”, „Vino după mine”, „Vegheaţi dar”, „Spălaţi-vă şi curăţaţi-vă!”, „Du-te şi strigă”, „Scoală-te, ridică-ţi patul şi umblă”.
  
  Nu se stă locului; nu-i rost de încropire, de confort, de moale visare; Oblomov e osândit; în lene, boală şi nebunie nu-şi poate nimeni găsi pretext. (Şi nici măcar în dreptate: smochinul.)”
  
  — Nicolae Steinhardt - Jurnalul fericirii

• ❗️Părintele Nicolae Steinhardt: "Soluția în fața injustițiilor e una singură: eroismul."

  „Soluția in fata injustițiilor e una singură: eroismul. Să nu taci, să vorbești, să lupți, să te afli în treabă. (Să nu-ți vezi de treburile tale, ci de treaba dreptății, care-i adevărata treabă a fiecăruia.) Restul e verbalism, spaimă, nimicnicie.” — Nicolae Steinhardt

1. De aceea eu, cel întemniţat întru Domnul, din suflet vă rog să umblaţi cu vrednicie, potrivit chemării cu care aţi fost chemaţi,
2. cu toată smerenia şi blândeţea, cu îndelungă-răbdare, întru iubire îngăduindu-vă unii pe alţii,
3. străduindu-vă să păstraţi unitatea duhului întru legătura păcii.
4. Un singur Trup şi un singur Duh, aşa cum aţi şi fost chemaţi la o singură Nădejde a chemării voastre;
5. un singur Domn, o singură Credinţă, un singur Botez,
6. un singur Dumnezeu şi Tată al tuturor, Care este peste toţi şi prin toţi şi'ntru toţi.
7. Dar fiecăruia dintre noi i s'a dat harul după măsura darului lui Hristos.
8. Pentru aceea zice: Suindu-Se la înălţime, robit-a robia şi daruri datu-le-a oamenilor.
9. Iar aceea că S'a suit – ce înseamnă decât că El mai întâi S'a pogorît în părţile cele mai de jos ale pământului?
10. Cel ce S'a pogorît, El este şi Cel ce S'a suit mai presus de toate cerurile, pentru ca să umple totul. –
11. Şi El i-a dat pe unii să fie apostoli, pe alţii profeţi, pe alţii binevestitori, pe alţii păstori şi învăţători,
12. ca să-i pregătească pe sfinţi pentru lucrarea slujirii, spre zidirea trupului lui Hristos,
13. până ce toţi vom ajunge la unitatea credinţei şi a cunoaşterii Fiului lui Dumnezeu, la starea de bărbat desăvârşit, la măsura vârstei plinătăţii lui Hristos;
14. ca să nu mai fim copii, clătinaţi de valuri şi purtaţi de orice vânt de'nvăţătură încoace şi'ncolo prin viclenia oamenilor, prin meşteşugul lor de a atrage'n rătăcire;
15. ci'n iubire trăind după adevăr, în toate să creştem întru El Care este Capul, Hristos,
16. dintru Care întregul trup, bine alcătuit şi bine încheiat prin toate legăturile care-l hrănesc după lucrarea fiecărei părţi la măsura ei, îşi face creşterea spre a se zidi el însuşi întru iubire.
17. Aşadar, aceasta spun şi mărturisesc întru Domnul: de acum să nu mai umblaţi aşa cum umblă păgânii în deşertăciunea minţii lor,
18. întunecaţi fiind la minte, înstrăinaţi de viaţa lui Dumnezeu, din pricina necunoştinţei care este în ei, din pricina împietririi inimii lor;
19. fiind ei în nesimţire, s'au dat pe ei înşişi neruşinării, spre nesăţioasa săvârşire a tot felul de necurăţii.
20. Voi însă nu aşa L-aţi primit în învăţătură pe Hristos,
21. dacă într'adevăr L-aţi ascultat şi dacă aţi fost învăţaţi întru El aşa cum este adevărul întru Iisus:
22. Să vă dezbrăcaţi de omul cel vechi al fostului vostru fel de viaţă, care se strică prin poftele înşelăciunii,
23. să vă înnoiţi în duhul minţii voastre
24. şi să vă îmbrăcaţi în omul cel nou, cel zidit după Dumnezeu în dreptatea şi sfinţenia adevărului.
25. Pentru aceea, lepădând minciuna, grăiţi adevărul fiecare cu aproapele său, căci unul altuia ne suntem mădulare.
26. Mâniaţi-vă, dar nu păcătuiţi; peste mânia voastră să nu apună soarele,
27. nici să-i daţi diavolului prilej.
28. Cine-a furat să nu mai fure, ci mai degrabă să se ostenească lucrând cinstit cu mâinile sale, ca să aibă să dea celui ce are nevoie.
29. Nici un cuvânt rău să nu iasă din gura voastră, ci numai cel care este bun spre zidirea cea de trebuinţă, pentru ca el să dea har celor ce-l aud.
30. Să nu întristaţi Duhul cel Sfânt al lui Dumnezeu, întru Care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării.
31. Să piară de la voi toată amărăciunea şi întărâtarea şi mânia şi strigarea şi blasfemia împreună cu toată răutatea.
32. Ci fiţi buni între voi, milostivi, iertându-vă unul altuia, aşa cum şi Dumnezeu v'a iertat vouă întru Hristos.

📊 Știați că?... populația Pământului este de 8 miliarde, dintre care ... / [...] Prețuiește ceea ce ai. Ceea ce ești. Ceea ce ți-a mai rămas de trăit. Fii RECUNOSCATOR. Ai motive să fii.

Vom fi puşi la încercare, dar să nu ne temem, turmă mică! – fiindcă Domnul rămâne cu noi.

Să nu ne gândim însă că vom trece prin viaţă, prin viaţa creştină, şi nu ne vom asemăna cu durerile Mântuitorului Hristos, când a spus: "Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit?"

Orice suferinţă îşi are menirea ei. Şi dacă suntem conştienţi de această menire, o putem primi cu toată inima.

Să fiţi încredinţaţi că asta vi se cere de la Dumnezeu: să primiţi cu toată inima ceea ce vine! Căci, dacă e îndoială, nu mai e jertfă. Să fiţi pregătiţi în fiecare zi şi în fiecare clipă!

— Arhimandritul Iustin Pârvu (1919-2013)

• 📝 Sursa: Justin. Album monografic, Florin Stuparu, editura Scara, 2007, reeditare 2014

• 🙏 Cu câteva zile înainte de a-și da ultima suflare, Părintele Iustin, într-o dimineață, în zori, și-a ridicat ușor capul și, binecuvântând în văzduh, a spus: „Doamne, binecuvintează pe toți românii din această țară!” Apoi a doua oară: „Doamne, binecuvintează pe toți românii de pretutindeni!” Apoi a treia oară: „Doamne, binecuvintează această țară, România!”

• ✝️ Este vremea muceniciei! După părerea mea, ne aflăm în vremurile în care singura cale de mântuire este mucenicia. "Românul a ieşit din comunism cu o frică şi cu un conformism care îl face să cadă rapid în condiţia de slugă. O spun cu durere, să mă ierte cei care se simt jigniţi. Este vremea muceniciei! După părerea mea, ne aflăm în vremurile în care singura cale de mântuire este mucenicia. De-abia acuma este momentul să mărturisim cu propria noastră viaţă. Creştinii care au înţeles gravitatea momentului acţionează fiecare acolo unde este. Salvarea nu este la grămadă, salvarea este individuală, deşi lucrarea este mai la îndemână când este colectivă. Să lucreze fiecare cu pruncul său, cu fratele său, cu prietenul, cu vecinul, ca să ne ajutăm să nu cădem. Aceasta este una dintre marile virtuţi ale creştinului, că-l ajută pe cel din preajmă."

• ✝️ Părintele Iustin Pârvu: Rugați-vă la Sfinții Români și la cei din temnițele comuniste și vă veți vindeca, pentru că ei sunt Sfinții noștri și așteaptă să le cerem rugăciunile mijlocitoare. [...] Maica, disperată, s-a dus la Părintele Justin să îi spună rezultatul analizelor și plângând i-a cerut Părintelui Justin ajutor, spunându-i că se roagă la mai mulți sfinți, printre care și cei tămăduitori: Nectarie, Pantelimon etc. Părintele Justin a lăcrimat împreună cu maica și i-a zis așa: „Măi, dar la Sfinții Români de ce nu vă rugați? Rugați-vă la Sfinții Români și la cei din temnițele comuniste și vă veți vindeca, pentru că ei sunt sfinții noștri și așteaptă să le cerem rugăciunile, iar ceilalți sfinți nu vor să ne ajute pentru că noi desconsiderăm pe proprii noștri sfinți români”. [...]

• ☦️ Părintele Iustin Pârvu: "Prigoana este buletinul nostru spre Rai ❗"
  Ieșirea din sistem, înseamnă o cruce grea pentru creștinii din vremurile de pe urmă.
  "– Şi dacă va fi prigoană cum să rezistăm, părinte?
  – Păi rezistăm, uite aşa. Ai văzut cum mai sunt nişte trăistari din ăştia aşa pe ici pe acolo? Să fii fericit dacă ai să ajungi aşa, şi să te mântuieşti. Sau o să-ţi laşi serviciul de director şi de mare, mă rog, ştiu eu ce, şi să iei un colţ de ogor acolo, să lucrezi aşa la milimetru, să scoţi de acolo şi sfecla şi porumbul şi fasolea şi să trăieşti într-un bordeiaş, unde să faci acolo rânduiala ta, mergi duminică la o Biserica, s-ar putea să mergi la cine ştie al câtelea sat, ca să găseşti o Biserica sau un preot care mai face o liturghie curată. Şi o să vină vremea când o să te prigonească chiar ai tăi. „Mă, tu eşti nebun, nu vezi că tot satul merge aşa, şi tu acum ce ai, îi fi tu mai sfânt decât celălalt?” Şi atuncea ai tăi din casă, că aşa spune Mântuitorul, când vor fi vremurile acestea când vă vor da în judecăţi, vă vor da celor mari, vă vor judeca: copii, părinţi, tată, mamă, fii, fiică. Şi lucrurile acestea trebuie şi ele să se împlinească, trebuie să le împlinească cineva. Creştinismul nostru a mers aşa, cam într-o permanentă persecuţie, aşa a fost.
  – Dar dacă s-ar putea să nu putem să răbdăm prigoana din cauză că atunci, la momentul respectiv, vom fi prea slăbiţi duhovniceşte?
  – Dumnezeu te întăreşte numai să vrei oleacă să te ţii, că Dumnezeu te întăreşte. Fiii lui Brâncoveanu au mers unul câte unul, ia aşa până la cel mai mititel…. Şi câţi alţii în istoria asta a vieţii nu au mai fost!…în toate temniţele.
  Şi eu, slavă Domnului, am fost într-o marginalizare permanentă, până astăzi. Nu-mi pasă mie de ei… ei cu ale lor, eu cu ale mele. Că zice, mă ocup de nu ştiu ce mentalitate, tulbur lucrurile normale, …dar ei cu-a lor, eu cu-a mele, fiecare cum poate. Şi slavă Domnului, mă chinui aşa cu bătrâneţile mele. Şi pot spune orice despre mine. Eu mă gândesc la Domnul care a zis – nu vă gândiţi ce veţi răspunde celor mai mari că Duhul lui Dumnezeu vă va da cuvânt. Aşa e şi aicea, noi suntem cu harul lui Hristos care ne întăreşte. Păi, ce, mergeau uriaşi în faţa lui Diocleţian? Nişte prăpădiţi de creştini îi întorceau în cuvânt, de nu le putea sta nimeni împotrivă. „Îi fi tu împărat, dar eu am pe împăratul Hristos, care-i şi peste tine“. Şi până la urmă îl convingeau şi pe el.
  – Dar dacă noi nu avem credinţa lor, ce facem?
  – Ţi-o dă Dumnezeu. Să ne-o întărim.
  – Dar ce să facem să ne întărim credinţa?
  – Pune mâna pe Biblie, ia vieţile sfinţilor model. Prin cei slabi, măi, se dovedeşte puterea harului lui Dumnezeu, nu prin cei tari. Aşa că stai liniştit, nu te teme. Creştinul n-are de ce să se teamă, dacă are pe Mântuitorul Hristos lângă el, Stăpân şi Împărat şi mergi cu El înainte şi nu vă temeţi de ce vă vor spune vouă, nu vă temeţi deloc. Al Domnului este pământul şi stăpânirea lui. Şi noi suntem creştini, a noastră-i toată împărăţia şi asta de pe pământ şi cealaltă. Cu asta ne pregătim pentru cealaltă. Cum spune psalmistul: „Domnul mă paşte şi nimic nu-mi va lipsi”. Dacă El mă paşte, ce mă mai tem eu că n-o să am de mâncare mâine? Dă Dumnezeu la fiecare.
  – Oricum, vin foarte multe ştiri tulburătoare peste noi…
  – Intenţia lor este ca să slăbească tăria noastră, să ne pună la îndoială, şi în felul acesta ne prăbuşim. În fine, trebuie să ne pregătim de orice, că e omul Bisericii, că e în afara Bisericii, noi cu noi trebuie să fim într-o unitate cât se poate mai apropiată, să ne ţinem aşa cât mai aproape unul de altul, să putem rezista aşa mai uşor. Să nu ne dispersăm, să nu ne lepădăm, să nu trădăm, …să nu ne batjocorim, într-un cuvânt. Să putem înfrunta primejdia cu o oarecare seninătate. Când vezi că-i băga la îngheţ pe cei patruzeci mucenici! Nu-ţi poţi imagina cum să stai acolo şi să vezi, cum te prinde frigul, cum te cuprinde ca nişte menghini, aşa, din toate părţile. Vezi, din 40 a ieşit unul totuşi! S-a lăsat ispitit şi a căzut. I-a luat coroana altul care i-a luat locul.
  – Aţi spus că şi casnicii noştri pot fi duşmani, spre mântuirea noastră. Cum trebuie să procedăm, să-i aducem pe calea cea bună sau să ne îndepărtăm de ei?
  – Să-i aducem pe calea cea bună, prin rugăciuni, prin tot efortul nostru, să-i dobândim pentru că nu ei sunt cei care devin vrăjmaşii noştri, ci diavolii din ei care-i stăpânesc. Noi suntem datori să-i scoatem, să desatanizăm duhul acesta, să-l transformăm din demonul care este în înger; să transformăm omul din rău cum e în bun”.

• ✝️ Arhimandritul Iustin Pârvu (1919-2013) despre buletinul electronic:
  "Ce creştin adevărat poate să se însemneze cu pecetea înaintemergătorului lui antihrist? Creştinul adevărat ştie că la cea mai mică lepădare îl părăseşte harul lui Dumnezeu, şi cu cât este mai sporit, cu atât simte această părăsire pe pielea lui.
  Mă minunez când aud despre preoți şi monahi sihaştri, spunând că nu reprezintă niciun pericol acest cip. Mai bine ar tăcea. Călugării, mai cu seamă, sunt aceia care renunță la toate cele lumeşti şi acced spre cea mai înaltă treaptă a desăvârşirii.
  Călugărilor, ca asceți trezvitori, nu li se permite să facă nici măcar compromisuri mici, dar astfel de devieri? Avem o responsabilitate mare, pentru că lumea ne vede pe noi, monahii, ca pe nişte modele, vase alese ale Duhului Sfânt.
  Dar tot aşa şi creştinii au datoria de a lumina prin viețuirea lor popoarele neortodoxe. Altceva este să accepte cipul cineva care nu a trăit într-un mediu ortodox, ci a fost crescut într-o mentalitate occidentală sau needucat defel, şi altfel i se socoteşte unuia care cunoaşte prorociile şi a fost crescut în Tradiția Ortodoxă.
  Dacă noi, creştinii, nu vom lupta împotriva compromisurilor, ceilalți nici atât. Şi atunci nu ne facem vinovați pentru generațiile viitoare pentru că nu le-am lăsat un model de rezistență? Dacă noi primim acum cipul, ceilalți de după noi vor primi liniștiți pecetea."

"Treaba tuturor sfinților în general este să ne ajute și să ne protejeze pe noi, cei nefericiți, de nenorocirile vizibile și invizibile. Treaba noastră este să încercăm să trăim o viață duhovnicească, să nu-L întristăm pe Dumnezeu, să aprindem candela sfinților și să le cerem ajutorul." — Cuviosul Paisie Aghioritul.

Sfântul Paisie Aghioritul își vizitează în duh ucenicii din toată lumea

Cred că ați citit mulți dintre voi viața Sfântului Cuvios Paisie. Ce îl caracterizează pe acest mare om? Sacrificiul său pentru semenii săi. S-a sacrificat până la moarte pentru aproapele lui. Îmi aduc aminte că odată, când l-am întâlnit, mi-a zis: „Copilul meu, mi se întâmplă ceva ce, dacă o voi spune altora, vor crede că sunt nebun, dar ce să fac? Până în 1974 aveam o așa mare iubire pentru Dumnezeu, încât atunci când mă copleșea această iubire, fiind pe drum, cădeam și leșinam. Și trecea destul timp, rămânând acolo liniștit în rugăciune și îmi reveneam apoi. Din 1974 încoace, această dragoste pentru Dumnezeu s-a schimbat și s-a transformat în dragoste pentru oameni. Cu atâta dorință mă rog pentru ei atunci când vin la chilia mea și îmi spun că au probleme de divorț. Merg, în duh, în Sydney, în Melbourne, în Monaco, în Cipru, în Atena. Merg și îi însemnez cu semnul Sfintei Cruci, în mod nevăzut, iar aceștia se liniștesc. Mai apoi, mă rog pentru bolnavi, merg în spitale și îi vizitez pe cei de la terapie intensivă, la fel îi însemnez cu semnul Sfintei Cruci, iar aceștia se însănătoșesc, fără să știe nimeni acest lucru, că am fost acolo în duh. Acest lucru mi se întâmplă de multe ori”.

Și desigur să vă spun și o altă întâmplare, care de asemenea nu este scrisă, la fel ca cea precedentă. Un oarecare teolog, care avea diverse îndoieli teologice, a mers în Sfântul Munte în perioada postului Adormirii Maicii Domnului. Și spunea prietenului lui despre Luminânda ce se cântă la praznicul de pe 15 august: „Apostoli de la margini, adunându-vă aicea, în satul Ghetsimani, îngropați trupul meu”: Cum este posibil ca apostolii să fi mers de la marginile lumii la înmormântarea Fecioarei Maria? Eu, spunea, nu pot să cred aceasta. Posibil să fi fost cu mintea lor sau cu inima lor, dar să meargă acolo?

Așadar, au mers la starețul Paisie și au vorbit cu el. Îi spune Cuviosul Paisie respectivului teolog: „Tu, teologule, ești puțin tulbure. Rămâi la urmă”. Peste puțin timp i-a spus aceluia: „Hai, vino aici! Voi, ceilalți, plecați!”. Și îi spune: „De ce nu crezi ceea ce zic cuvintele Luminândei ce le cânți? Mai mult, ești și psalt?”. Acesta a avut un șoc. Părintele îi spune în continuare să aștepte. L-a luat de mână și au mers împreună în Londra, în Frankfurt, au mers și în altă țară unde fusese acel teolog, în Elveția, mai apoi în altă țară, am uitat care, iar apoi s-au întors amândoi la chilia starețului. „Cum am mers noi în atâtea țări unde fuseseși deja și ne-am întors la chilia mea? Așa au mers și Sfinții Apostoli”.

Vreau să vă spun că există multe, foarte multe semne supranaturale. Acest om, cum să vă spun, le-a depășit pe fiecare cu succes, fiecare realizare duhovnicească și nu este deloc întâmplător faptul că l-au canonizat așa de repede. Este un lucru foarte mare.

Să vă spun și altă întâmplare. O verișoară a unei familii, care este apropiată Mănăstirii noastre, avea soțul ateu. Într-o după-amiază s-au gândit să meargă să se închine la mormântul Sfântului Paisie. Acela însă a zis:

‒ Mergeți voi, eu nu cred. De ce să merg împreună cu voi?

‒ Haide să mergem cu toții, să mergem în grup, insistă soția sa.

‒ Bine, voi merge. Dar nu mă voi închina.

Într-un final, l-a convins să se și închine la mormântul Sfântului. Acesta s-a dus aproape de acel loc, și-a făcut Sfânta Cruce și s-a închinat. S-a retras apoi tăcut și gânditor. I-au spus:

‒ Ce ai pățit?

‒ Nu ați văzut nimic acolo?, a răspuns acela.

‒ Nu am văzut nimic.

‒ Nu ați văzut, continuă, un călugăr ce era acolo, ce stătea deasupra mormântului și cum ne-am apropiat a intrat înăuntru în mormânt?

‒ Nu, au răspuns, nu am văzut.

‒ Eu l-am văzut. Era părintele Paisie!

Și a plecat, iar acum este membru credincios în trupul tainic al Bisericii.

(Omilia Starețului Mănăstirii Vatoped din Sfântul Munte Athos, Αrhimandritul Efrem, în biserica Sfântului Dimitrie din Brahamios, rostită în octombrie 2015)

"Acum este momentul în care știm multe rugăciuni, dar ne rugăm puțin. Mâncăm mâncare de post, dar nu postim. Acumulăm informații despre viața duhovnicească, dar nu avem experiență în ea. Ne mărturisim păcatele, dar nu ne pocăim. Mergem la biserici și stăm la slujbe, dar sufletul nu se smerește în fața Creatorului. Toate acestea se datorează faptului că inima este închisă. Trebuie să se deschidă pentru a-l lăsa pe Hristos să intre..." — Cuviosul Paisie Aghioritul

✝️ ”Iată, stau la ușă și bat; de va auzi cineva glasul Meu și va deschide ușa, voi intra la el și voi cina cu el și el cu Mine" — Apocalipsa 3, 20. / Dumnezeu bate la ușa inimii noastre și ne cheamă: „Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați și Eu vă voi odihni pe voi. Luați jugul Meu asupra voastră și învățați-vă de la Mine, că sunt blând și smerit cu inima și veți găsi odihnă sufletelor voastre. Căci jugul Meu e bun și povara Mea este ușoară.“ — Matei 11, 28-30. Dumnezeu ne-a dat libertate, deci chiar dacă nu deschidem ușa inimii, totuși Dumnezeu nu sparge ușa. A deschide ușa și a-L primi pe Hristos în inimă este responsabilitatea noastră.

✝️ Părintele Iulian (Lazăr) Prodromitul: Rugăciunea trebuie să fie un foc nestins care înmoaie tot timpul inima / – De ce, uneori, avem inima împietrită şi nu reuşim să spunem păcatele cu zdrobire de inimă? – Cred că din cauza faptului că se pierde darul rugăciunii, risipindu-i-se mintea cu multe griji, pentru că omul este lăsat să se roage continuu. Sfântul Apostol Pavel ne spune: „Rugaţi-vă neîncetat” (I Tesaloniceni 5, 17) şi: „Duhul să nu-l stingeţi!” (vers. 19). Deci, rugăciunea trebuie să fie un foc nestins care înmoaie tot timpul inima spre a se întipări cu pecetea numelui lui Iisus. În Domnul Iisus este numai blândeţe şi smerenie, nu este nicio urmă de împietrire. În Patericul egiptean găsim la Sfinţii Părinţi o pildă. Unui frate, care a întrebat cum să ţină mintea trează, i se spune: „când cazanul e pe foc şi fierbe, fug muştele şi nu se apropie, dar cum s-a răcit, vin muştele şi intră în cazan. Aşa-i şi cu mintea noastră, când e fierbinte nu se apropie vrăjmaşul, după ce s-a răcit vin toate patimile aduse de el”. – Deci, ar trebui să ne păzim mintea tot timpul în rugăciune? – Da, trebuie să o păzim prin rugăciune în rugăciune, prin silinţă. În Evanghelia după Matei se spune „împărăţia cerurilor se ia prin străduinţă şi cei ce se silesc, pun mâna pe ea” (11, 12). Să ne silim cât putem să o strâmtorăm la rugăciune, pentru că, rugându-ne, vorbim cu Dumnezeu, iar focul cuvintelor din Psalmi şi din Rugăciunea lui Iisus va aprinde şi va muia tot timpul inimile noastre. / George Căbaş, „Părinţi contemporani din Sfântul Munte Athos”

✝️ Sfântul Luca al Crimeii: Dumnezeu nu cere să dai socoteală, nici nu se supără, ci se bucură de întoarcerea noastră spre bine. Dar dacă nu-L vrem în viața noastră, nu vine, deși ne face bine, însă tot cât îi îngăduim noi. El respectă în chip desăvârșit libertatea noastră. / Gândiți-vă cât de lipsiți de milă suntem noi oamenii când suntem sănătoși și ne îndeletnicim cu deșartele noastre griji lumești și alte neghiobii fără rost. Cultivăm astfel în noi un uriaș egoism și îndreptățire de sine. Prioritatea lui Dumnezeu însă, este să ne vindece mai întâi sufletul, apoi trupul. De aceea bolile sunt „iubitele lui Dumnezeu”. Este expresia „pe cine îl iubește Domnul, îl ceartă”, adică pe cel pe care îl iubește (pe toți deopotrivă îi iubește, dar aici Apostolul vorbește despre dragoste cu reciprocitate), îl educă, îl instruiește, astfel încât să se îndrepte și să-i semene mai mult, pe măsura voinței și a răbdării fiecărui om. Când avem dragoste sau fie și numai frica lui Dumnezeu, atunci Dumnezeu intervine în viața noastră. Starețul Porfirie a spus ceva nemaiauzit: Dumnezeu nu a deschis mintea medicilor ca să afle tratamentul cancerului, care este înaintea ochilor lor, deoarece „a văzut că astfel s-a umplut Raiul”. Totodată a spus că: „Sănătatea duhovnicească neutralizează cancerul”.

✝️ Părintele Efrem din Arizona: satana aruncă gânduri asupra noastră ca niște săgeți 🏹, dar el nu poate spune dacă inima noastră ❤️ este receptivă la ele 🎯 / Copilul meu, fii mereu atent, atât când ești fericit, cât și când ești trist. Când ești fericit, nu ar trebui să-ți pierzi controlul prin vivacitate și râs, și nici atunci când ești trist, să nu fii atât de sumbru încât să se vadă. Motivul este faptul că Satana aruncă gânduri asupra noastră ca niște săgeți, dar el nu poate spune dacă inima noastră este receptivă la ele. Dar, întrucât este expert, odată ce trage o săgeată – adică, odată ce ne atacă cu un gând rău, el observă fața noastră și toate mișcările corpului nostru și, pe baza lor, el măsoară cât de bine s-a înfipt săgeata noastră în inimă. Dacă vede că sufletul este lovit, atunci trage mai multe săgeți acolo pentru a-l ucide. Dar, dacă deduce din semnele exterioare că sufletul nu este rănit, își schimbă atacul și așa mai departe. De aceea, atunci când ești fericit, ar trebui să ascunzi în tine, pentru ca el să n-o descopere prin neglijența ta și să te jefuiască de această fericire printr-o anumită ispită. La fel, atunci când ești trist, nu-l lăsa să arate ca nu cumva să-ți sporească durerea după ce a dibuit motivul tristeții tale. Dacă menții o stare echilibrată atunci când ești fericit și când ești trist, diavolul nu știe exact ce se întâmplă în interiorul tău și astfel nu știe cum să te lupte.

🙏 Sfântul Ioan Scărarul: luptă-te neîncetat cu risipirea gândurilor tale / "Luptă-te neîncetat cu risipirea gândurilor tale și când mintea e risipită, adun-o, căci de la începători Dumnezeu nu caută o rugăciune fără risipire. De aceea nu te mâhni, când ți se risipesc gândurile, ci îndrăznește și neîncetat adună-ți mintea, căci gânduri nerisipite au numai îngerii" (Cuv. 4, Q 92). — Sfântul Ioan Scărarul — Convorbirea a treia - Sbornicul, vol 2

✝️ Preotul martir Constantin Sârbu: Niciodată nu veți avea pace și liniște sufletească dacă nu veți iubi și ierta ca Hristos. / Noi nu știm să ne iertăm. Tu, care vii la biserică – eu pentru tine vorbesc – tu, care știi că Dumnezeu vrea pace, tu prin tăcere să dezarmezi pe cel care a pornit cearta, căci din dușman poți să ți-l faci prieten. Această comportare arată diferența dintre tine, care intri cu folos în biserică și cel ce nu vine sau vine numai cu trupul. Întâlnesc foarte multe pomelnice în care vă plângeți de dușmani și-i blestemați. Dar tu singur nu te-ai întrebat dacă nu cumva chiar tu ai provocat această dușmănie. Marea noastră vină este că nu recunoaștem cât suntem de vinovați pentru faptele noastre, ne găsim scuze și învinuim pe altul, fără a gândi la pedeapsa ce o merităm. — Preotul Martir Constantin Sârbu, Lacrimă și har, Editura Bonifaciu, 2011.

"Lumea aceasta îl poate primi doar pe Antihrist, acum sau în oricare alta vreme. (...) Nu-i de mirare, atunci, că este dificil să fii creștin - nu este dificil, este imposibil. Nimeni nu poate accepta cu bună-știință un mod de viață care, cu cât este trăit mai autentic, cu atât mai mult duce spre autodistrugere. Și din această cauză ne răzvrătim mereu, încercam să ne ușurăm viața, încercam să fim creștini pe jumătate, încercam să dobândim ce-i mai bun din ambele lumi. Până la urmă trebuie să alegem - fericirea noastră stă într-una dintre cele două lumi, nu în amândouă. (...) Dumnezeu ne da tărie să urmăm calea răstignirii; nu exista altă cale de a fi creștin." — Ieromonah Serafim Rose

"Nu știu dacă era important pentru Sfinții Apostoli să știe care dintre ei va sta lângă Iuda, dar sunt sigur că era important pentru fiecare să știe că nu el va fi Iuda.

Un principiu similar ar trebui să fie important și pentru noi.

Nu avem întotdeauna posibilitatea de a alege alături de cine să stăm în tramvai, autobuz sau avion. Dar dacă vom fi oameni sau neoameni depinde de fiecare dintre noi"

— Patriarhul Pavle al Serbiei – Sfintenia nu se poate ascunde

1. Primul gând, după ce te trezești din somn, să fie la Hristos. Sfântul Porfirie spunea: "Nu vă ocupați mintea cu întunericul, deschide fereastra ca să intre lumina."
   
   

2. Rugăciunea. Te poți ruga și atunci când faci lucruri simple în fiecare zi. De pildă, un monah spunea rugăciunea lui Iisus când cobora scările de la metrou, care îi aminteau de coborârea la iad. Gândește-te de câte ori ai putea rosti rugăciunea la fiecare treaptă.
   
   

3. Să nu vezi fiecare zi ca pe o rutină. Pentru creștini, fiecare zi e o surpriză. Până seara Dumnezeu va face ceva și îți va transmite un mesaj. Viața să nu curgă monoton și banal...
   
   

4. Să ne apropiem de oameni cu mai multă iubire.
   
   

5. În fiecare zi să îți faci puțin timp pentru liniştire, chiar și 10 minute. Să nu privești viața din perspectiva ritmurilor amețitoare. Și atunci, vei auzi glasul lumii lăuntrice, pentru că atunci când e furtună nu poți privi limpede adâncul mării.
   
   

6. Neliniștea pleacă prin amintirea morții. Dacă te gândești la sfârșitul tău, te debarasezi de lucrurile neimportante. Acest gând ne aduce cu picioarele pe pământ și ne face să fim realiști. Atunci te smerești, iar stresul pleacă.
   
   

7. Să ne gândim că nu suntem singuri. Îi avem pe Sfinți. Putem să ne rugăm lor și să le cerem să mijlocească pentru noi.
   
   

8. Să facem la sfârșitul fiecărei zile o mică cercetare de sine. Așa cum Sfântul Dorothei făcea, scriind pe cine a rănit, pe cine a supărat, iar astfel încerca să se schimbe, să se îndrepte.
   
   

9. Să privim fiecare zi ca pe un dar al lui Dumnezeu mulțumind cu recunoștință și pentru lucrurile mărunte.
   
   

10. În fiecare zi să ne gândim că Cineva, în urmă cu 2000 de ani, S-a răstignit pentru noi. Iar acest lucru te va face să simți că Dumnezeu te iubește foarte mult. Dacă sufletul tău se va liniști și se va smeri, chiar și în ultimul ceas, Hristos ți Se va revela și te va ajuta.
    
    

— Mitropolitul Antonie de Suroj

☦️ Mitropolitul Antonie de Suroj: Privește oamenii prin ochii iubirii / ”Şi trebuie să ne amintim, iată, că unicul mijloc de a-l renaşte pe om, unicul mijloc de a-i da omului posibilitatea de a înflori deplin este a-l iubi – a-l iubi nu pentru virtuţile lui, ci în pofida faptului că el este imperfect, a-l iubi pur şi simplu pentru că este om şi pentru că omul este ca atare atât de măreţ şi minunat. În asta putem crede întotdeauna. Noi nu putem vedea asta întotdeauna – doar ochii dragostei ne pot îngădui s-o zărim. Omul poate fi privit cu ochi nepăsători, şi atunci nu vedem nimic, ci băgăm de seamă doar manifestările exterioare, trăsăturile feţei, apreciem omul la fel cum apreciem toate celelalte: un câine, un cal sau un obiect pe care vrem să îl cumpărăm. Trebuie să ne deprindem a privi omul aşa cum este el în adâncul adâncului său, în însăşi esenţa sa, şi să ne raportăm la el în mod corespunzător. Aşa Se raportează la noi Dumnezeu. Dumnezeu nu ne iubeşte pentru că suntem buni, Dumnezeu este milostiv faţă de noi nu pentru că merităm milă sau dragoste: El pur şi simplu ne iubeşte.”

Eram atee şi Îl huleam groaznic şi deseori pe Dumnezeu. Trăiam în ruşine şi preacurvie, însă Preamilostivul Dumnezeu nu m-a lăsat să pier, ci m-a călăuzit spre pocăinţă. În anul 1962 m-am înbolnăvit grav de cancer şi am stat bolnavă 3 ani. Nu stăteam întinsă lucram mult şi mergeam la doctori,nădăjduind că voi găsi vindecare. În ultimele 6 luni slăbisem de tot, încât nici apă numai puteam să beau. Îndată ce beam, o vomitam.

Atunci m-am dus la spital şi, pentru ca eram foarte energică, au chemat un profesor de la Moscova şi au hotărât să-mi facă operaţie. Dar imediat după ce mi-au deschis stomacul, am murit. Sufletul mi-a ieşit din trup şi stătea între doi medici şi eu, cu frică şi groază, priveam ce mi se întâmpla. Întregul stomac şi intestinele îmi erau mâncate de cancer. Stăteam şi mă gândeam de ce suntem două?

Eu, Cutov Cristian-Ionuț, rog în genunchi orice mamă aflată în situația de avort să mă contacteze urgent la numărul de telefon 0768389591.

Știm că nici o mamă nu face avort de bunavoie, ci situația o împinge.

Oferim minimum 500 RON lunar în perioada sarcinii și după naștere o perioadă (6 luni) oricărei mamei însărcinate care e în situația de avort, cu scopul de a păstra sarcina.

Tot ajutorul va fi făcut în taină! Toată acțiunea este confidențială!

Rog să fiu contactat pentru detalii la numărul de telefon 0768389591. Am și WhatsApp și Telegram.

Nu aveți nimic de pierdut dacă purtăm un mic dialog măcar.

Pagina mea de Facebook Cutov Cristian-Ionuț e o dovadă clară că nu urmăresc să înșel, ci să culeg binecuvântarea Lui Dumnezeu!!!

Dacă numai un singur copil salvat de la avort deschide mila lui Dumnezeu din Cer pe pământ, dar mai ales cât mai mulți?! Așa culegem sfințenia, bucuria vieții, dragostea desăvârșită: prin jertfa mamei și a celor părtași la binecuvântarea acelei familii.

Vrem să fim alături de tine mămico pentru a păstra copilul!
NU DORIM NIMIC IN SCHIMB! A, ba da: UN ZAMBET!

Comentariu Ortodoxia.RO:

Vizionați aceste resurse video despre avort și implicațiile acestei alegeri nefericite:

• Femeile care se gândesc la avort au nevoie de ajutor concret pentru a păstra sarcina Prof. Univ. Dr. Vasile Astărăstoae: „O femeie care decide să facă avort este într-o criză existențială. În acel moment ea are un motiv – pentru că altfel n-ar putea să învingă instinctul maternității”. Interviu realizat în cadrul Lunii pentru Viață, în parteneriat cu ProVita Iași.

• Mărturiile unor medici ginecologi după sute și mii de avorturi - Marius Iordăchioaia;

• Conferință - Dr. Ionel Cioată - Mărturia unui medic care nu mai face avorturi;

• Iată eşti pus să alegi viaţa sau moartea - mărturii ale femeilor care au renunțat la avort: Acest documentar prezinta mărturii ale femeilor care au renunțat la avort și au ales să păstreze sarcina, chiar dacă au avut de înfruntat numeroase ispite, greutăți sau îndoieli. Din mărturiile lor înțelegem ce valoare inestimabilă are un suflet și câtă binecuvântare poate aduce în viața părinților venirea pe lume a unui copil. Filmul este un proiect derulat în cadrul Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi Români (A.S.C.O.R. CLUJ) şi comunitatea Bisericii Studenţilor din Cluj Napoca.