Vindecă-i Maică, pe toţi bolnavii.

Vindecă-i Maică, pe cei chinuiţi de neputinţe.

Vindecă-i Maică, pe copiii şi pe nepoţii noştri.

Vindecă-i Maică, pe părinţii şi pe fraţii noştri.

Vindecă-i Maică, pe cei din neamurile noastre.

Vindecă-i Maică, pe cei care ți se roagă.

Vindecă-i Maică, pe cei bolnavi şi fără de speranţă.

Vindecă-i Maică, pe creștinii de pretutindeni.

Vindecă-ne, pe noi, Preacurată Fecioară şi Maica Domnului nostru Iisus Hristos!

🙏 De fiecare dată când vă veți ruga Maicii Domnului să știți că rugăciunea vă este ascultată. / Toate rugăciunile Maicii Domnului sunt ascultate - căci mult pot rugăciunile Maicii spre îmblânzirea Stăpânului. Dacă știm de ajutorul Maicii Domnului, de ocrotirea Maicii Domnului, de acoperământul Maicii Domnului, de mijlocirea Maicii Domnului și de rugăciunile Maicii Domnului, atunci, avem un plus de nădejde. Maica Domnului este nădejde: Toată nădejdea mea spre tine o pun, Maica lui Dumnezeu, păzește-mă sub sfânt acoperământul tău!

🙏 Rugăciune către Maica Domnului: "Preasfântă, Preacurată şi Preaminunată Fecioară şi Maică a Domnului nostru Iisus Hristos, Te rugăm ascultă rugăciunea nevrednicilor robi (numele) şi vindecă-ne pe noi, pe cei din familiile noastre şi pe toţi suferinzii din lumea asta bolnavă, de bolile grele, de bolile ştiute şi neştiute de noi. Fie ca toţi creştinii să Te preamărească şi să Te preacinstească pe Tine, iar noi să avem tot ajutorul cel bun, sfânt şi ceresc. Îţi mulţumim Maică Sfântă pentru vindecare, pentru tot ajutorul Tău, pentru mijlocirea Ta la Preabunul Dumnezeu, că Tu eşti scară la Cerul Sfânt, pentru rugăciunile noastre şi ajutor nemijlocit în cererile noastre cele îndreptăţite. Amin!"

🙏🏻 Rugăciune către Maica Domnului: O, Preasfântă, Preanevinovată Fecioară, Maria, Maica Născătoare de Dum­ne­zeu, nu trece cu vederea pe cei care cer ajutorul tău şi nu ne lepăda pe noi, păcătoşii, înţelepţeşte-ne şi ne învaţă, nu te depărta de la noi, robii tăi, pentru cârtirea noastră. Fii nouă Maică şi Ocrotitoare, ne predăm milostivului tău Acoperământ. Îndreptează-ne la o viaţă lină şi fără de gâlceavă, ca să ne plângem păcatele noastre. O, Maică Milostivă şi Grabnica noastră Apărătoare, acoperă-ne și ne ocrotește cu Acoperământul Tău, cu rugaciunile și mijlocirea Ta la Tronul Ceresc, pentru iertarea și mântuirea noastră. Apără-ne de vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi, îmblânzeşte inimile oamenilor răi care se ridică împotriva noastră. O, Maica Domnului şi Ziditorului nostru, Tu, ceea ce eşti rădăcina fecioriei şi neveştejita floare a nevinovăţiei şi curăţeniei, trimite-ne ajutor celor neputincioşi şi învăluiţi în patimi trupeşti şi rătăciri ale inimii. Luminează ochii tuturor ca să vadă calea cea dreaptă și adevărată a lui Dumnezeu. Întăreşte cu harul Fiului tău, voinţa noastră neputincioasă spre împlinirea poruncilor, ca, fiind izbăviţi de orice necaz şi năpastă cu preaminunata Ta apărare, să fim îndreptăţiţi la straşnica judecată a Fiului tău, Căruia Îi înălţăm slavă, cinste şi închinăciune acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!

🙏 Rugăciune către Maica Domnului: O, Preasfântă Doamnă, Fecioară de Dumnezeu Născătoare, Ceea ce ești mai mărită decât heruvimii și mai cinstită decât serafimii, Pruncă de Dumnezeu aleasă! Caută din înălțimea cerurilor cu ochiul tău blând spre noi, care cu umilință și cu lacrimi ne rugăm înaintea preacinstitului tău chip. Nu ne lipsi pe noi de ocrotirea ta și de acoperământul tău împărătesc în călătoria noastră pământească plină de necazuri și neliniști. Mântuiește-ne pe noi, cei aflați în pierzare și nevoi, ridică-ne din adâncul păcatelor, luminează mintea noastră întunecată de patimi și tămăduiește rănile sufletelor și trupurilor noastre. O, Atotmilostivă Maică a Domnului cel Iubitor de oameni! Revarsă peste noi bogăția milei Tale, întărește voința noastră neputincioasă spre împlinirea poruncilor lui Hristos, topește împietrirea inimilor noastre cu dragostea către Dumnezeu și aproapele, dăruiește-ne zdrobire inimii și pocăință adevărată, ca, fiind curățiți de păcate, să ne învrednicim de sfărșit creștinesc, cu pace, și de răspuns bun la înfricoșata si nefățarnica Judecată a Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia împreuna cu Tatăl cel fără de început și cu Preasfântul și de Viață Făcătorul Duh i se cuvine toată slava, cinstea si închinăciunea, acum și pururea și in vecii vecilor. Amin.

"Bună seara.

Sf Parascheva m-a chemat la Iași. Fiica mea avea o tumoare sub piele după cap foarte dureroasă. În urmă cu 9 ani m-am decis cu medicul de familie să merg la Suceava pentru un control la ambulatoriul spitalului județean. Stând la rând m-am dus la baie, bineînțeles că și la baie era rând, vine înspre mine o femeie îmbrăcată în negru și mă întreabă ce caut eu la ambulatoriu, i-am explicat situația și urma să intru eu la baie la rând și acea femeie mi-a spus, dute la Iași și-ți operează copilul. Atât am vorbit, când am ieșit nu mai era nimeni, o întreb pe fiica mea unde este femeia cu care am stat de vorbă, iar ea îmi spune, mama dar nu ai vorbit cu nimeni. Și îi spun că era o femeie îmbrăcată în negru, din nou ea îmi zice, mama dar nu fost nici o femeie în negru aici, o altă doamnă îmi zice că nu a mai fost nimeni acolo. Voiam s-o întreb unde să mă duc la Iași și la ce spital mai ales că eu nu fusesem la Iași de când aveam 6 ani. Am intrat la rând la doctor și mi-a spus că fiica mea trebuie operată. S-a făcut internarea și mai apoi operația, totul în 3 zile. Azi a internat-o, mâine a operat-o și poimâine i-a dat drumul acasă fără nici un tratament, fără să ne cheme la vreun control doar să revin după rezultatul biopsiei peste 2 săptămâni și ce credeți mi-au spus? Ce rezultate, că doar nu a fost nevoie de așa ceva nu au mai făcut investigații. Mai rău că tumoarea a recidivat, la nici un an era la loc. Era în luna Martie și fiica mea urma să termine clasa a 8, deci avea examen și mult stres. Gândul meu era la acea femeie care mi-a zis să merg la Iași. Cineva, ceva mă ghida și am căutat pe internet un nr de telefon al spitalului, am sunat și m-au programat după 2 zile. Am acceptat mi-am luat copilul și am plecat la Iași cu microbuzul fără nici un bagaj, nici nu știam unde mergem, culmea a fost că în microbuz mai era o doamnă cu un copil care mergeau la control și când i-am spus unde mergem, ea a zis, lasă doamnă că vă duc eu. Nu-mi venea să cred parcă toate ușile se deschideau pentru noi. Doamna doctor părea că ne aștepta. A internat-o tot în acea zi, a fost nevoie de mai multe investigații unde a găsit și alte probleme iar doamna doctor mi-a zis așa. O să rezolvăm totul, dar începem de la mic la mare. Seara am plecat la o mătușa unde am stat 2 săptămâni. Dar înainte de a merge la mătușa mea am mers la Sf. Paraschiva, când am văzut-o în icoane am început să plâng, căci mi-am dat seama că ea era acea femeie care mă chema la Iași.

În 2 săptămâni cât am stat acolo mergem în fiecare seara la Sfânta și apoi la mătușa, dimineața din nou la spital. În ziua operației trebuia să fiu la ora 6 dimineața la spital, nu i se făcea nimic copilului meu, nimic, nici o injecție, nici o pastilă fără acordul meu. Doamna doctor mă aștepta atât de calmă și mi-a zis ca totul o să fie bine. După o operație ce a durat vreo 3 ore m-au chemat în reanimare să stau cu fiica mea și să încerc să o trezesc, iar ea parcă nu voia să se trezească, au încercat și asistentele, a venit din nou doamna doctor, a încercat și ea s-o trezească, nimic, țin minte că am început să plâng și am zis Sf. Paraschiva, tu ai fost cea care mai chemat la Iași, ajută-mi fiica să se trezească și să fie bine, iar după ce ieșim din spital, vin cu ia la tine la biserică. Parcă o văd și acum pe fiica mea că a deschis puțin ochii și am întrebat-o, draga mea trezește-te, știi cine sunt? Iar ea cu ochii pe jumătate deschiși îmi zice: Tu ești mama mea, de ce nu mă lași să dorm căci nu mai știu de când nu am mai dormit așa de bine. Doamne ce bucurie a fost să o aud, eu eram pierdută abia mă puteam ține pe picioare. Si-a revenit, au dus-o în salon iar eu seara am plecat din nou la Sfânta Parascheva sa-i mulțumesc.

După vreo 3 zile i-a dat drumul acasă. Am plecat spre mătușa unde am lăsat bagajele, iar apoi am mers la Sf. Paraschiva așa cum i-am promis. După câteva zile am primit și rezultatul biopsiei care era de tumoare canceroasă. Acum fiica mea este bine, este tot în Iași sub protecția Sf. Paraschiva, a terminat facultatea și mai are 1 an de master. Mulțumesc Sf Paraschiva pentru tot ajutorul acordat și pentru toate rugăciunile adresate nouă bunului Dumnezeu și Măicuța Domnului.

Țin să menționez că sfinții fac minuni în orice clipă, nu doar în preajma sărbătorilor lor trebuie doar să avem credință.

Doamne ajută!"

✝️ Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva

Troparul, glasul al 4-lea

Întru tine, Maică, cu osârdie s-a mântuit cel după chip, că luând Crucea, ai urmat lui Hristos și lucrând ai învățat să nu se uite la trup, căci este trecător, ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta și cu îngerii împreună se bucură, Cuvioasă Maică Parascheva, duhul tău.

❤️ Un alt motiv pentru care este frumoasă România: pașii pelerinilor ce aduc binecuvântare străzilor pe unde trec.

Stăm la coadă la Rai

❤️ Fotografia zilei - 13 Octombrie 2023: Liniștea Sfintei — O imagine mișcătoare dintr-un tren plini cu pelerini ajunși la Iași

Bătrâna și-a pus plasa lângă picior și haina groasă pe cuier. Doar busuiocul îl ținea ca atunci când a intrat în vagon. L-a ținut așa ore, cuminte, senină, răbdătoare. [...] Vagonul de tren s-a umplut cu miros de busuioc. Mai erau douăzeci de minute până la plecare. Ploaia se prelingea pe geam. Bătrâna s-a așezat lângă mine, însoțită de două tinere. În vagon, mulți veneau de la Mitropolie. Erau zgribuliți, scuturând umbrele sau pelerine. Pretutindeni, mâini cu busioc.

💦 Prin anii ’50, comuniştii au vrut s-o îngroape pe Cuvioasa, ca să nu-i mai deranjeze mulţimea de credincioşi care veneau să se închine zilnic.

S-au sfătuit în secret, într-o dimineaţă au trimis nişte oameni să sape groapa în cimitir. Când au început să sape, cerul, care până atunci era senin şi însorit, s-a întunecat cu nişte nori mari şi negri, a început un vânt năprasnic, cu ploaie şi gheaţă cât oul de porumbel, cu tunete şi fulgere, de credeai că-i rade Domnul de pe faţa pământului. Îngroziţi, oamenii au alergat cu mic cu mare la Mitropolie să se roage Cuvioasei Paraschiva să mijlocească ea la Bunul Dumnezeu ca să nu-i prăpădească. Au chemat preoţii, au tras clopotele şi au făcut cu toţii acatistul şi paraclisul Cuvioasei şi alte rugăciuni către Domnul şi Maica Domnului, încât toată biserica era numai lacrimi şi suspine. S-au rugat până târziu. Furtuna s-a potolit. Între timp au venit vreo şase bărbaţi care au povestit mulţimii unde au fost şi ce au vrut să facă edilii oraşului fără ştirea preoţilor şi a mitropolitului, dar Cuvioasa Paraschiva le-a arătat că nu ei conduc Iaşiul. Văzând minunea, mulţi s-au întors la Dumnezeu şi cu toţii au dat slavă lui Dumnezeu şi au mulţumit Cuvioasei că a rămas în mijlocul lor, să le fie ajutătoare şi grabnic folositoare în necazuri.

— Părintele Ilie Cleopa

☀️ Minuni ale Sfintei Cuvioase Parascheva, consemnate de Sfântul Nicolae Velimirovici

Maica Macrina (Vassopulu; +1995), stareță a Mănăstirii Panagia,(Grecia) fica duhovnicească a Cuviosului Iosif Isihast și a Cuviosului Efrem din Arizona (Moraitis), a povestit despre o femeie pe nume Maria care a suferit un ictus. În urma unei hemoragii cerebrale, ea a rămas complet paralizată sub talie și ușor pe partea dreaptă.

Cu cinci ani înainte de ictus, Maica Macrina o învățase să rostească neîncetat Rugăciunea lui Iisus și rugăciunea "Născătoare de Dumnezeu, Fecioară mântuiește-mă" cât mai des posibil în timpul zilei, mai ales când exista o mare nevoie.

Și acum, imobilizată la pat, cu metanierul în mâna stângă, Maria cu îndrăzneală, neîncetat si cu durere chema: "Preasfântă Născătoare de Dumnezeu Fecioară ajută-mă!" și "Preasfântă Născătoare de Dumnezeu Fecioară , mântuiește-mă pe mine, păcătoasa!".

După câteva zile de astfel de implorări din inimă, într-o noapte, Maica Domnului s-a arătat în timp ce se ruga. Era strălucitoare ca soarele, urmată de o mulțime de îngeri și arhangheli.

Maica Domnului a spus: "Maria, copila mea, ce pot face pentru tine?". Această femeie binecuvântată a cerut mai întâi să își recapete capacitatea de a se întoarce de pe o parte pe alta, deoarece avea mari dureri. Dar apoi a început să o implore: "De fapt, eu îmi doresc mântuirea mai mult decât orice altceva. Tânjesc după mântuirea mea, de aceea strig la Tine". Iar Grabnica noastră Ajutoare a răspuns: "Îți voi da ceea ce ceri - pentru asta am venit, pentru că M-ai chemat zi și noapte. Vreau ca voi toți să Mă Chemați! Chemați-Mă neîncetat și Eu vă voi auzi și voi veni la voi."

Întreaga încăpere și întreaga casă s-au umplut de mireasma cerească care venea de la apariția Maicii Domnului. Potrivit Maicii Macrina, toate rudele acestei femei au fost martore la această minune vie. Parfumul ceresc a rămas în casă timp de mai multe zile și mai ales în camera femeii bolnave. Fața Mariei, după aceea, a strălucit cu harul dumnezeiesc. Ea nu numai că a început să se întoarcă treptat de pe o parte pe alta, dar în câteva zile a fost complet vindecată și s-a ridicat sănătoasă de pe patul de boală.

M-a întrebat un prieten zilele trecute de ce să se facă și de ce să nu se facă tuturor oamenilor minuni de către Hristos – Care este Adevărul personal -, de către Maica Domnului, de către Sfinți și alți mijlocitori și rugători. De ce un om să fie vindecat de cancer, iar altul să se opărească, să-l doară și să sufere trupește mereu…? Dorește așa ceva Ιubitorul de oameni Dumnezeu?

Mai întâi de toate, Dumnezeu nu se face sâcâietor/stânjenitor și nu este „complexat” ca noi. Dimpotrivă, dacă nu-L vrem în viața noastră, nu vine, deși ne face bine, însă tot cât Îi îngăduim noi. El este cel mai înflăcărat dintre îndrăgostiți și totodată plin de noblețe, încât respectă în chip desăvârșit libertatea noastră. De asemenea, El este Cel care se poartă ca Părintele din parabola Fiului risipitor – nu cere să dai socoteală, nici nu se supără, ci se bucură de întoarcerea noastră spre bine.

Cu alte cuvinte, ne lasă să mergem unde vrem, fie că o facem pe evlavioșii prin cuvintele și faptele noastre exterioare, fie nu. Aici are omul întreaga răspundere.

Când cu adevărat avem dragoste sau fie și numai „frica” lui Dumnezeu, atunci Dumnezeu intervine în viața noastră. Iar prioritatea Lui este să ne vindece mai întâi sufletul, apoi și trupul. De aceea bolile sunt „iubitele lui Dumnezeu”, așa cum spunea un mare stareț contemporan. Și aceasta după cuvântul „pe cine îl iubește Domnul, îl ceartă”, adică pe cel pe care îl „iubește” (pe toți deopotrivă îi iubește, dar aici se pare că Apostolul vorbește despre dragoste cu reciprocitate), îl educă, îl instruiește, astfel încât să se îndrepte și să-I semene mai mult, pe măsura voinței și a răbdării fiecărui om.

Starețul Porfirie a spus ceva nemaiauzit: Dumnezeu nu a deschis mintea medicilor ca să afle tratamentul cancerului, care este înaintea ochilor lor, deoarece „a văzut că astfel s-a umplut Raiul”. (Totodată a spus că: „Sănătatea duhovnicească neutralizează cancerul”).

Este însă adevărat aceasta? Sau oare Dumnezeu este „drept și neînduplecat”, în loc să fie plin de milostivire. Vă voi spune ceva din propria mea experiență: am văzut oameni care în toată viața lor s-au purtat cu multă asprime față de oamenii lor apropiați (de obicei față de ceilalți o facem pe politicoșii, nu-i așa?), care și-au schimbat cu desăvârșire purtarea lor datorită acestei boli, s-au pocăit cu adevărat. Gândiți-vă, cât de lipsiți de milă suntem noi oamenii… Când suntem sănătoși și ne îndeletnicim cu deșartele noastre griji lumești – și alte neghiobii și lucruri fără rost – cultivăm în noi un uriaș egoism și îndreptățire de sine. Adeseori facem iad viața oamenilor noștri apropiați, de vreme ce ne-am omorât sufletele… Aceasta facem noi oamenii, slujim patimilor noastre, îi tiranizăm pe cei care au avut nefericita soartă să fie sub stăpânirea noastră și ne plângem atunci când nu ne fac hatârurile.

Așadar, ce ar fi trebuit să facă Dumnezeu, Care atât de mult ne iubește, în acest caz, după ce S-a milostivit de mii de ori? Ar fi trebuit oare să ne lase în această stare sau să ne fi adus în starea în care numai El știe că ne va ajuta și ne va scoate din deșertăciunea în care trăim, de vreme ce-L căutăm – cu toate acestea – în viața noastră?

— Concluzie:

• Toate bolile sunt dintru început nedorite, însă dragostea de multe ori află căi extreme care să ne scoată din orbirea noastră.

• Și, „ridică ispitele și nimeni nu se va mântui”.

— Sfântul Luca al Crimeei - Chirurgul

Povestea și documentele științifice din spatele Dioxidului de Clor. NASA a denumit această substanță în 1987 drept un Antidot Universal.

De atunci și până acum, mii de oameni de pe întreg mapamondul s-au recuperat în urma bolilor și afecțiunilor utilizând această substanță, iar în prezent mulți doctori și oameni de știință spun că este deosebit de eficace pentru multe aplicații.

Acest documentar explorează Istoria, Siguranța aplicării și Eficacitatea acestui antidot universal și pune la dispoziție interviuri cu oameni de știință și oameni obișnuiți care l-au folosit cu succes.

Distribuiți-l tuturor deoarece ați putea chiar să faceți diferența salvând o viață!

Ispitele sunt îngăduite ca să vădească patimile ascunse, ca să fie războite, și astfel, sufletul să se vindece. Și acestea sunt dovada milei dumnezeiești. De aceea lasă-te cu încredere pe tine însuți în mâinile lui Dumnezeu și cere ajutorul Lui, încât să te întărească în lupta ta. Nădejdea în Dumnezeu nu te duce niciodată la deznădejde.

Ispitele aduc smerenia. Dumnezeu știe răbdarea fiecăruia dintre noi și îngăduie ispitele pe măsura puterilor noastre. Să ne îngrijim însă să fim și noi priveghetori și cu luare-aminte, ca să nu ne ducem noi înșine în ispită.

Încredeți-vă în Dumnezeul Cel bun, puternic și viu, și Acesta vă va duce la odihnă. După încercări, urmează bucuria duhovnicească. Domnul îi urmează pe cei care rabdă încercările și strâmtorările din iubire pentru El. Nu vă împuținați sufletește și nu vă înfricoșați. Nu vreau să vă mâhniți și să vă tulburați pentru toate câte se întâmplă împotriva voinței voastre, oricât de dreaptă ar fi aceasta. O asemenea mâhnire mărturisește existența egoismului. Luați seama la egoismul care se ascunde în dosul chipului dreptății. Luați seama și la tristețea de toată vremea, care apare în urma unei cercetări drepte. Mâhnirea exagerată pentru toate acestea este cea care vine din ispită. Alta este mâhnirea adevărată: cea care apare când știm bine starea nenorocită a sufletului nostru. Mâhnirile celelalte nu au nici o legătură cu harul lui Dumnezeu, îngrijiți-vă să păziți în inima voastră harul Duhului Sfânt și să nu îngăduiți celui viclean să-și verse otrava lui. Luați aminte ca nu cumva Raiul care există înlăuntrul vostru, să se schimbe în iad!

— Sfântul Nectarie de Eghina

Vreau să menționez încă ceva despre Dumnezeiasca Liturghie, despre momentul cântării Axionului...

În acea vreme să luăm aminte la gândurile noastre și să însemnăm tot trupul cu semnul Crucii, căci este prezent Dumnezeu.

În acea vreme Dumnezeu descoperă multe lucruri și mult ne întărește.

În acea vreme umbrește Harul Preasfântului Duh iar Maica Domnului pe toate cele rele le izgonește, fie ispită, fie boală.

La ''Mai ales pentru Preasfânta, Curata...'', să ne facem semnul Crucii pe partea trupului unde ne doare și să pomenim nume de bolnavi, păcătoși, întemnițați și pe toți cei care au nevoie.

În vreme ce preotul se roagă și spune: ''Adu-ți aminte, Doamne ...'', pomenind pe cei vii și pe cei adormiți, să îngenunchem, dacă putem - și paraclisierele - și să ne rugăm pentru toți oamenii.

Odată a venit aici creștinul care dăruise Mănăstirii cărțile Sfântului Ioan Gură de Aur. Avea o durere de cap persistentă și cheltuise mulți bani la medici, însă fără să se vindece. Odată, la o Dumnezeiască Liturghie a auzit un glas care i-a spus:

''Atunci când preotul va spune: <<Mai ales pentru Preasfânta ...>>, tu să-ți faci semnul Crucii peste durerea ta".

Așa a și făcut. S-a însemnat cu semnul Crucii și i-a trecut.

— Stareța Macrina Vassopoulos (1921 - 1995) – "Cuvinte din inimă" Editura Evanghelismos, București, 2015

Ucenică a starețului Iosif Isishastul, stareța Macrina a fost „Maică a întregii Biserici”, după cum o numea Cuviosul Iacov Ţalikis. Tot despre ea, Stareţul Efrem Katunakiotul spunea, uimit: „Această Maică e numai mireasmă”.

Stareța s-a născut în 1921 din părinţi evlavioşi, în satul Hatzileri, în partea vestică a Asiei Mici, în regiunea vechii Eolide. La botez a primit numele de Maria. Odată cu strămutarea din Asia Mică a populaţiei greceşti, pe când Maria avea doar şase luni, familia ei a fost nevoită să părăsească pământul părintesc şi să se stabilească în cartierul de refugiaţi din Nea Ionia, Volos.

Biserica nu ne învață să devenim oameni buni. Nu. Aceasta este ceva firesc, trebuie să se facă. Dacă nu devenim oameni buni, atunci ce am făcut? Acestea sunt lucrurile grădiniței.

În Biserică se dezvoltă o relație, o relație personală a omului cu Hristos, nu cu învățătura lui Hristos, nu cu Evanghelia. Evanghelia este ceea ce ne ajută să ajungem la dragostea lui Hristos. Când vom ajunge la dragostea lui Hristos, nu va mai trebui Evanghelia. Nimic nu ne va mai trebui. Aceasta le oprește pe toate. Rămâne numai legătura omului cu Dumnezeu. Aceasta este diferența Bisericii de religie. Religia te învață să-ți faci îndatoririle tale, așa cum erau închinătorii la idoli.

Un exemplu: Am mers la locurile de închinare, ne-am închinat, am pus niște bani în cutie, am lăsat lumânări, untdelemn, pomelnice cu nume, prescuri, totul. Acestea constituie îndatoriri religioase. Cu toate acestea inima noastră nu s-a schimbat deloc. S-a sfârșit vremea îndatoririlor noastre, însă am rămas la fel cum am fost mai înainte. Gata să-i atacăm pe ceilalți, gata să protestăm, gata să ne oțărâm ca și mai înainte. Nu se schimbă inima noastră. Nu dobândim legătura cu Hristos. Și aceasta pentru că ne rezumăm numai la îndatoriri, la îndatoririle religioase.

Și să știți că acești oameni, oamenii pietiști, sunt cei mai periculoși în Biserică. Dumnezeu să ne păzească de ei! Odată, când am săvârșit o Liturghie în Sfântul Munte, și spuneam: „Doamne, mântuiește pe cei binecredincioși”, un aghiorit spunea în glumă: „Doamne, mântuiește-ne de cei binecredincioși”. Adică, Dumnezeu să te păzească de oamenii pietiști, pentru că omul pietist înseamnă o personalitate deformată, care niciodată nu va avea o legătură personală cu Dumnezeu. Ci își face numai îndatoririle sale față de Dumnezeu, însă nicio legătură serioasă nu are cu El, iar Dumnezeu nu spune nimic acestui om. Și vă mărturisesc din experiența mea că nu am văzut vrăjmașii mai răi a Bisericii ca oamenii pietiști.

Atunci când oamenii pietiști din Biserică, preoții, teologii sau oamenii care o fac pe religioșii au încercat să-i facă pe copiii lor monahi sau preoți, acești oameni au devenit mai răi și decât demonii. S-au ridicat împotriva tuturor. Au devenit cei mai răi vrăjmași ai oamenilor.

Îmi aduc aminte de unii părinți care-și aduceau copiii la omiliile mele, iar când copilul lor la un moment dat făcea un pas mai mult, aceștia deveneau cei mai răi oameni și spuneau cele mai urâte cuvinte despre mine. Iar eu le spuneam: Dar tu ți-ai adus copilul la omilie, nu eu.

Odată am spus unui tată a cărui fiică avea râvnă pentru Biserică:

– Ascultă! N-o mai aduce la omilie pentru că mâine-poimâine fiica ta va deveni monahie, și atunci eu voi fi de vină.

– Nu, Părinte! Vai, dar noi vă adorăm.

Și au trecut șapte ani de când fiica lor a devenit monahie și încă nu mai vorbesc cu mine. Și oameni care nu au pierdut nicio omilie, ci erau totdeauna primii. Omilii, privegheri, cărți, toate. Și mai aduceau și pe copii lor, iar când a venit ceasul ca copilul lor, având dreptul să aleagă, a hotărât să urmeze propriul său drum, atunci acești oameni s-au postat exact în tabăra adversă și s-a dovedit că Hristos nu le-a vorbit niciodată în inimă. Ci au fost numai niște oameni pietiști. De aceea, oamenii pietiști este categoria cea mai dificilă din cadrul Bisericii. Și vreți să mai știți ceva? Acești oameni niciodată nu se vor vindeca, pentru că ei cred că sunt aproape de Dumnezeu.

În timp ce păcătoșii, cei pierduți – cum mai sunt numiți, știu că sunt păcătoși. De aceea Hristos a spus că vameșii și desfrânatele vor merge în Împărăția lui Dumnezeu. Iar despre farisei a spus: „Voi, care sunteți pietiști nu veți merge niciodată în Împărăția lui Dumnezeu”. Și aceasta pentru că niciodată cuvântul lui Dumnezeu nu le-a schimbat inima, ci s-au limitat numai la ținerea unor rânduieli exterioare.

Așadar, să luăm aminte la noi înșine și să înțelegem că Biserica este un spital care ne tămăduiește, care ne face să-L iubim pe Hristos – iar dragostea lui Hristos este o flacără care se aprinde în inima noastră – și să ne cercetăm dacă suntem în dragostea lui Dumnezeu. Dacă vedem înlăuntrul nostru toate aceste răutăți, indiferențe și viclenii, atunci trebuie să ne neliniștim. Pentru că nu este cu putință ca Hristos să fie în inima noastră și să fim plini de oțet. Cum este cu putință să te rogi și să fii plin de fiere față de semenul tău? Cum este cu putință să citești Evanghelia și să nu-l primești pe fratele tău? Cum este cu putință să spui că ai atâția ani de slujire în Biserică, că ai atâția ani de când ești monah, cleric sau orice altceva, iar pe alfa în viața duhovnicească, care este dragostea, care este să-l rabzi pe fratele tău, să faci puțină răbdare, să nu o cunoști? Înseamnă că nu ai făcut nimic. Cu desăvârșire nimic.

Hristos a spus despre acele fecioare că nu le cunoaște. Le-a aruncat afară din cămara de nuntă, pentru că, cu toate că aveau toate celelalte virtuți, nu aveau dragoste. Ca și cum le-ar fi spus: Deși aveți virtuți exterioare, deși ați rămas fecioare, deși ați făcut nenumărate fapte, nu ați izbutit însă esența, care are mai mare însemnătate decât toate. Dacă nu ai izbutit aceasta, la ce îți folosesc celelalte? La ce-mi folosește dacă astăzi mănânc mâncare cu untdelemn sau nu? Se poate să nu mănânc mâncare cu untdelemn, însă să-l mănânc pe fratele de dimineață până noaptea.

În Sfântul Munte spuneau: „Nu mă întreba dacă mănânc pește. Pe pescar să nu-l mănânci, peștele poți să-l mănânci. O picătură de untdelemn poți să mănânci, numai pe producătorul de untdelemn să nu-l mănânci”. A mânca pe aproapele cu limba este mult mai rău decât a mânca o lingură de untdelemn. Și totuși numai la asta rămânem. A băgat cineva lingura în altă mâncare care are untdelemn și ne putem certa chiar pentru aceasta: de ce a băgat lingura mai înainte în altă mâncare? Vă dați seama cât de ridicole sunt aceste lucruri, pentru care își bat joc de noi demonii și oamenii care sunt în afara Bisericii? Când se apropie aceștia de noi, în loc să-i vadă pe oamenii Bisericii schimbați în Iisus Hristos, în loc să fie niște oameni plăcuți, maturi, echilibrați, integri, oameni plini de armonie înlăuntrul lor, din nefericire ne văd cu toate aceste patimi și acreli și spun:

– Ei, decât să devin și eu astfel, mai bine să rămân așa cum sunt.

Tu care mergi la Biserică, cu ce te-a folosit Biserica? Așa cum spuneam ieri, ai fost pe la mănăstiri, i-ai văzut pe Părinți, ai văzut Sfintele Moaște, ai văzut Sfântul Munte, pe Maica Domnului de la Tinos. La toate acestea am mers și ne-am întors, dar care este folosul de la toate aceste lucruri? Ți s-a schimbat inima? Am devenit niște oameni smeriți? Am devenit oameni mai plăcuți? Am devenit oameni mai blânzi în familia noastră, în mănăstire? Sau acolo unde lucrăm? Aceasta are însemnătate. Dacă nu vom izbuti aceste lucruri, cel puțin să devenim mai smeriți. Iar aceasta prin pocăință. Să devenim smeriți. Și dacă nici aceasta nu o izbutim, atunci suntem vrednici de multe lacrimi. Suntem de plâns. Deoarece, din păcate, timpul trece și se pierde, iar noi numărăm anii. Pe Părintele Paisie l-a întrebat cineva:

– Gheronda, câți ani aveți în Sfântul Munte?

– Eu am venit în Sfântul Munte în anul în care vecinul meu și-a cumpărat un catâr. Vecinul meu, bătrânul Zitos avea un catâr și știți că în Sfântul Munte fiecare chilie are și un catâr cu care își cară lucrurile. Animalul acesta trăiește mulți ani, nu poți cumpăra în fiecare zi catâri, pentru că sunt scumpi. Așadar în anul în care am venit eu în Sfântul Munte, și-a cumpărat și vecinul un catâr. Avem același număr de ani în Sfântul Munte. Și amândoi am rămas aceiași, acela, sărmanul, a rămas tot catâr, iar eu tot mirean, nu m-am schimbat. De multe ori noi, călugării și preoții, spunem aceste lucruri. Unul spune: „Eu am patruzeci de ani în mănăstire”. Dar anii sunt spre paguba ta, căci Dumnezeu îți va spune: „Patruzeci de ani și încă nu ai izbutit să faci ceva? Ai patruzeci de ani și încă te mai mânii, mai judeci, te mai contrazici, te mai împotrivești, încă nu te supui? Ai patruzeci de ani și nu ai învățat primul lucru al vieții monahale? Nu ai învățat prima literă a vieții creștine? Ce să fac cu anii tăi? Ce să-ți fac dacă ai cincizeci de ani cu spovedanie regulată și nu poți răspunde aproapelui cu un cuvânt bun. Ce să fac cu toate aceste lucruri?”.

Sfântul Apostol Pavel avea o boală care îl chinuia. Zice ca de 3 ori l-a rugat pe Dumnezeu să ridice această neputință de la el si Dumnezeu nu i-a ridicat-o. Cui? Lui, Sfântului Pavel, care a fost ridicat pana la al treilea cer! Nu era vrednic să-i asculte Dumnezeu rugăciunea? Ba era! Dar Dumnezeu a socotit că pentru el e mai de folos să stea cu ea așa, pentru că “puterea Mea în neputință se săvârșește“. Că ne dă Dumnezeu alt dar, ne dă răbdare în boală și, de ne va fi cu folos, ne va da și vindecare de această boală.

Ghimpele Sfântului Apostol Pavel

Mulți teologi și-au pus problema care anume „ghimpe” îl chinuia pe Sfântul Apostol Pavel. El nu ne lămurește acest lucru, însă există diferite interpretări, întemeiate pe mărturii indirecte.

Unii cred că „ghimpele din trup” este satana, care îi asmutea mereu asupra Apostolului pe iudei şi pe păgâni, care îl cleveteau și îl prigoneau fără cruțare. El trimitea necazuri și lipsuri asupra Apostolului cu îngăduința lui Dumnezeu, potrivit unei iconomii dumnezeieşti aparte. Alţi autori presupun că „ghimpele” este pofta trupească sau ispita de a se îndoi în credință și de a înceta propovăduirea.

Totuşi, Apostolul a avut în vedere, cel mai degrabă, niște suferințe fizice cumplite produse de lucrarea diavolească. Această părere este împărtășită de Sfinții Irineu al Lyonului, Vasilie cel Mare, Grigorie Teologul, Ieronim, Grigorie cel Mare, în parte de Ioan Gură de Aur şi Augustin. Apostolul suferea, probabil, de o inflamaţie purulentă a ochilor însoțită de puternice dureri de cap sau crize de epilepsie.

Oricare ar fi fost de fapt acest „ghimpe”, pentru noi are acum importanţă altceva. În primul rand, răspunsul Domnului: De ajuns este mie Harul Meu, adică: „Tu ai deja puterea Mea: împotriveşte-te bolii și învinge-o!” Așa trebuie să procedăm și noi atunci când Domnul nu ne izbăvește de greutăți și amărăciuni, ci ne dă puteri ca să le înfruntăm.

În al doilea rând, „ghimpele” a apărut din pricina belșugului de descoperiri dumnezeiești pe care le-a primit Apostolul. În ce scop? Ca el să nu se mândrească – altfel spus, pentru profilaxia trufiei. Şi noi suntem chemați să căutăm sensul suferinţelor noastre. Dacă îl vedem, ne este mai ușor să primim totul cu liniște şi cu curaj.

În al treilea rând, suferinţa este grea şi chinuitoare atâta timp cât nu ne hotărâm să o înfruntăm ca Apostolul: cu răbdare și cu nădejde în Dumnezeu. Atunci când spunem în inima noastra cu tărie: „Fie voia Ta, Doamne!” sufletul se umple de lumina şi bucurie. Cine consideră că suferința este o cercetare a Domnului nu o mai percepe ca pe o nenorocire, ci ca pe o lecţie de viața – amară, dar totuși vindecătoare.

În al patrulea rând, nici măcar Apostolul verhovnic n-a putut recunoaște de la început voia lui Dumnezeu! Ce să mai zicem de noi?! Cât de greșite sunt concepțiile noastre despre sănătate şi boală, cât de inoportune sau de stângace sunt tentativele noastre de a dobândi ceva şi a evita altceva!

După părerea Sfântului Ignatie Briancianinov, „adevărații slujitori ai lui Dumnezeu au întâmpinat întotdeauna necazurile cu cea mai mare înțelepciune și lepădare de sine. Necazul n-ar veni dacă n-ar fi îngăduit de Drept Judecătorul şi Atotbunul Dumnezeu potrivit trebuințelor omului”. Sfinții recunoşteau că merită necazuri, căutau şi întotdeauna aflau cauzele lor chiar în ei înșiși. Dacă necazul îi împiedica să se ostenească întru slava lui Dumnezeu, se rugau să fie izbăviți, dar lăsau împlinirea sau neîmplinirea cererii lor la voia lui Dumnezeu, fără să stăruie niciodată în voia proprie, fiindcă rațiunea omenească, chiar dacă aparține unui Sfânt, nu poate vedea toate cauzele şi împrejurările necazului. Astfel, Apostolul Pavel s-a rugat de trei ori să fie alungat de Ia el demonul, dar n-a primit ceea ce dorea. Judecata lui Dumnezeu a fost în această privință alta decât cea a Apostolului, cu toate că acesta era de Dumnezeu insuflat.

Şi atunci, cu câtă prudentă trebuie să procedăm noi! Adeseori ne rugăm Domnului să ne păzească de neplăceri, de înjosiri şi de durere. Mulţi pretind şi cârtesc: „Ajunge cu această slăbiciune, cu acest atac demonic! De ce să mi se întâmple tocmai mie? De ce, Doamne, îi dai voie satanei (sau oamenilor răi, sau bolii) să mă necăjească? Şi cât să mai pot răbda suferința asta? Răspunde odată! Scapă-mă!”

Bineînteles, Biserica îi învață dintotdeauna pe copiii săi să se roage fierbinte pentru izbăvirea „de tot necazul, mânia şi nevoia”. Totuşi, deseori ni se pare că suspinele noastre n-ajung la cer și că Dumnezeu tace. Nu este adevărat! Dumnezeu nu tace! Dumnezeu ne vorbește prin pătimiri!

Când sunt epuizate metodele mai blânde de a-l învăţa minte pe om, Tatăl Ceresc îngăduie să aibă loc o nenorocire pe care acesta nu o mai poate ignora. Cum zice proverbul rusesc, „Dumnezeu rabdă îndelung, dar bate tare”. Aşa este pedagogia cerească.

Potrivit talentatului gânditor şi scriitor creștin C.S. Lewis, Dumnezeu ne mustră la început prin șoaptă dragostei, apoi prin mustrările conștiinței, şi doar apoi, dacă nu ne îndreptăm, prin trâmbiţa suferinţei.

„Argumentele care justifică suferinţa, remarca pe bună dreptate Lewis, stârnesc antipatie faţă de autor. Toți vor să știe cum se comporta el atunci când nu scrie, ci suferă. Ei bine, în ceea ce mă privește nu este cazul să faceți tot felul de supoziții: vă spun de bunăvoie că sunt un las. Când mă gândesc la grija, care îl mistuie pe om ca focul, și la pustia singurătății, la dezgustătoarea sărăcie de zi cu zi, la durerea surdă, care ascunde de noi lumea, și la durerea străpungătoare pâna la vomă, mi se face atât de frică încât m-aş asigura împotriva lor dacă aș ști cum să fac asta – dar ce importanță au aici sentimentele mele? Le știți și așa, pentru că sunt și ale voastre. Nu încerc să dovedesc că e ușor să suferi. Durerea e ceva foarte neplăcut. încerc să dovedesc doar că vechea idee creştină privitoare la mântuirea prin chin (atingerea desăvârșirii prin suferință – n.a.) nu este lipsită de sens, nu că este ceva plăcut.”

Konstantin V. Zorin

O, preasfinte și întru tot lăudate, mare făcătorule de minuni Nectarie, pri­mește a­ceastă puțină rugăciune de la noi, nevred­nicii robii tăi, căci către tine, ca la un ade­vărat izvor de tămăduiri și grabnic fo­lo­sitor și ajutător prea­minunat scăpând și către sfânt chipul icoanei tale privind, cu la­crimi fier­binți ne rugăm ție: vezi, sfinte, durerile noastre, vezi sărăcia și ticăloșia noastră. Vezi rănile sufletelor și ale trupurilor noastre. Ne rugăm ție, Sfinte Ierarhe Nectarie, grăbește de ne ajută cu neîncetatele și sfintele tale rugăciuni și ne sprijinește pe noi, robii tăi. Ia aminte la sus­pinele noastre și nu ne trece cu ve­derea pe noi, ticăloșii și scârbiții, că știm, sfinte al lui Dumnezeu, că și după mutarea ta din viața aceasta trecătoare cine a năzuit la ajutorul tău și cu credință ți s-a rugat nu a rămas nea­jutat. Că cine te-a chemat întru ajutor și nu l-ai auzit? Sau cine, în dureri fiind și alergând spre ajutorul tău, nu i-ai ușurat suferința?

Minunile și ajutorul tău ne-au făcut și pe noi, ticăloșii și scârbiții, să te chemăm să ne vii în ajutor. Știm, o, alesule ierarh, de mulți­mea tă­mă­duirilor pe care le-ai făcut, nou doc­tor fără-de-arginți arătându-te. Nu cu­noaș­tem nici sufe­rință și nici durere pe care să nu le poți alina.

Nu cunoaștem nici o boală căreia tu să nu îi poți aduce tămăduire, dar mai mult decât atât, nu numai că ai tămăduit boli despre care doctorii ziceau că nu pot fi tămăduite, ci și pe mulți bol­navi i-ai ajutat să se întărească în credință și în răbdare, și să ia plată de la Dumnezeu pentru osteneala lor.

Îngenunchind, ne rugăm ție, Sfinte Ie­rarhe Nectarie, ca să te rogi pentru noi lui Hristos, Cel Ce n-a trecut cu vederea rugă­ciunile tale cele jertfelnice, ci te-a întărit și te-a primit în cereștile locașuri.

Către Acela roagă-te, ca să fim și noi ajutați și miluiți cu rugăciunile tale, și din pagube și necazuri izbăviți, ca să binecu­vântăm pe Dum­nezeu Cel în Treime lăudat, totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!

Citește:

• ✝️ Acatistul Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghi­na — 9 Noiembrie

• 🎬 Omul lui Dumnezeu / Man of God: Viața Sfântului Ierarh Nectarie din Eghina — FILM 🎞

• 🔴 Asta se întâmplă când nu mergi după duhul acestei lumi ci după Duhul lui Dumnezeu

Un tânăr care lucra la poliție îl oprea de fiecare dată și îl punea să sufle în fiolă.

— Oprește, părinte! Iar ați băut azi? Suflă aici!!

— Domnule Ofițer, m-ați oprit de câteva zile încontinuu... Puteți să-mi spuneți, ce aveți cu mine?

— Da. Cred că stai în Biserică și bei, nu te rogi. Ești un mincinos, ca toți popii! Tot te prind eu! Prostiți oamenii.

— Bine, spuse preotul. Ține minte, tinere! Dacă eu mai suflu astazi, mâine nu vei mai sufla tu!

— Mă ameninți? Suflă, popă suflă!

După ce a suflat părintele și, iar nu a ieșit nimic la fiolă, nervii tânărului erau la maxim.

A doua zi dimineață o femeie a intrat în Biserică și spuse:

— Părinte, Părinte!Vreau să vorbesc ceva cu dumneavoastră.

— Da. Spuneți?!!

— Părinte, soțul meu, agentul de poliție, care vă punea fiola nu mai poate respira și dorește să veniți la el.

Zis si făcut. Preotul merse la casa bolnavului și constata că tânărul polițist nu mai putea respira deloc...

Atunci preotul îl întrebă ce a făcut de a ajuns așa?

Însă el privea speriat pe preot. Nu putea inspira și expira bine. Scrise pe o foaie un cuvânt: "Iartă- mă, părinte."

În acel moment preotul luă epitrahilul și citi rugăciuni pentru sănătate, apoi îl mărturisi, făcând și rugăciunea de dezlegare. Îl împartăși cu Sfintele Taine și îi lasă o carte de rugăciuni.

Însă pacientul dădea afirmativ din capul său, căci în rest nu putea vorbi absolut deloc.

Preotul ceru o lumânare și-i spuse:

— Vezi această lumânare? Vă rog să faceți această rugăciune: "Doamne, Iisuse Hristoase, iartă- mă." Apoi să stingeți lumânarea suflând.

Încet și cu răbdare, bolnavul a început să spună rugăciunea, apoi aprindea lumânarea, se ruga și sufla din nou.

Făcea zilnic acest efort. De multe, multe ori... A durat mai bine de 3 luni, apoi a reușit să sufle din nou foarte tare și a resimțit în suflet o mare bucurie. A strigat pe soția lui și a rugat-o să cheme preotul la el.

— Părinte, Părinte am început din nou să am putere și să răsuflu, spuse tânărul. Am vindecat plămânii.

— Nu, nu ai vindecat plămânii, ci sufletul. Te rog când te faci bine să vii la biserică să vorbim. După câteva zile tânărul intră în biserică smerit și spuse: DOAMNE, IISUSE, IARTĂ- MĂ!

Iară și iară rostea această rugăciune. Se vindecă de această neputință și luă calea Bisericii. Devenise paraclisier în Biserica satului și după el veniră și familia și mulți prieteni care înainte râdeau de preot prin glumele pe care le spunea tânărul agent.

Dacă stăteai lângă el, îl auzea-i rar și constant respirând și șoptind: Iisuse, iartă-mă. Iisuse, iartă-mă.

Nu a mai durat mult timp și fostul agent a avut un mare necaz. Soția lui a murit într-un accident rutier. Așa tânărul căsătorit, dar fără copii a luat blagoslovenie de la duhovnicul său și a plecat pentru totdeauna în Muntele Athos la liniște.

"Am avut desprindere de retină la ambii ochi. Am fost la dl. Profesor, General Olteanu care, după ce m-a consultat, mi-a zis că ochiul drept mai „durează” şase luni, iar cel stâng un an, cel mult un an jumătate. Mi-a dat o reţetă cu nişte medicamente pe care trebuia să le procur din străinătate. „Nu pot să le iau, domnule doctor, pentru că n-am prin cine să trimit în străinătate să mi le ia”. „Eu îţi dau reţeta, şi tu încearcă să faci rost de ele”. După ce mi-a spus medicul despre iminenta orbire, şi cum nu puteam să fac rost de medicamentele din reţetă, am fost la Frăsinei şi am vorbit cu părintele Ghelasie. „Ştii ce să faci?”, mi-a spus el. „În fiecare seară, să pui un păhărel plin cu apă de la Izvorul Sf. Calinic peste ochi, să-l ţii aşa şi să clipeşti”. Din pricina bolii, dacă acopeream cu mâna un ochi, cu celălalt nu mai vedeam decât o zonă. Cu tratamentul dat de Părintele Ghelasie, a început încet să-mi revină vederea, încât după un timp m-am făcut bine. După 4-5 ani, m-am dus la control. Cum venea Profesorul cu grupul de studenţi, mă vede: „Ce faceţi, domnule inginer? Cum merge?”. Se uită atunci la mine, mă bagă la aparat, şi se întoarce spre ceilalţi: „Aţi văzut? Trebuie să ştii ce medicamentaţie să dai bolnavului”. Am tăcut pe moment, iar ceilalţi din grup au început să vorbească între ei. Apoi am îndrăznit: „Domnule Profesor, să ştiţi că n-am luat nici un medicament, v-am spus de la început că nu am posibilitatea să fac rost”. „Dar, cum asta, că s-a închis! Cum se poate aceasta?” „Ştiţi cu ce s-a lipit? Cu apă de la izvorul Sf. Calinic”. „De unde?” „De la Mânăstirea Frăsinei a Sfântului Calinic”. „Ei, asta-i!”, a mai putut să zică medicul. „Da, domnule Profesor”. Uneori, în acea perioadă, seara, în drum spre izvorul Sf. Calinic, mă întâneam cu părintele Ghelasie, la „butoi”. „Ce faci?”, mă întreba el. „Mă duc la Prietenul meu (Sf. Calinic)”. „Dă-i (cu apă) la ochi” îmi spunea Părintele, întărindu-mă să caut cu credinţă vindecare de boala mea la Sf. Calinic, ocrotitorul Sf. Mânăstiri Frăsinei." — din volumul "Pateric Carpatin", Părintele Ghelasie de la Frăsinei. Editura Platytera Books & Arts.

Dacă cuișoarele sunt consumate înainte de a adormi noaptea, stomacul rămâne curat, ceea ce păstrează prospețimea pe tot parcursul zilei. Consumul de cuișoare este util în protejarea organelor, în special a ficatului, de efectele radicalilor liberi.

De asemenea, cuișoarele trebuie utilizate frecvent dacă ai o răceală, gripă sau febră. Consumul de cuișoare oferă ajutor de la problema umflăturii în gât, amigdale, etc.

De fapt, cuișoarele conțin un element numit eugenol care il face un antiinflamator eficient. Tot ce trebuie să faci este să mesteci două cuișoare și să bei apă caldă înainte de a merge la culcare. Cuișoarele se dovedesc, de asemenea, a fi eficiente în diabet, deoarece controlează nivelul de zahăr din sânge, adică cei care au probleme cu zahărul vor beneficia foarte mult de pe urma acestuia.

Trebuie să mai știi că cuișoarele au efect aromaterapeutic, stimulând intens funcțiile cerebrale. Sunt indicate în perioadele de suprasolicitare intelectuală, de oboseală, în perioadele de examene sau în perioadele de stres. Cuișoarele reduc colesterolul rău din organism.

Preasfântă, Preacurată şi Preaminunată Fecioară şi Maică a Domnului nostru Iisus Hristos, Te rugăm ascultă rugăciunea nevrednicilor robi (numele) şi vindecă-ne pe noi, pe cei din familiile noastre şi pe toţi suferinzii din lumea asta bolnavă, de bolile grele, de bolile ştiute şi neştiute de noi. Fie ca toţi creştinii să Te preamărească şi să Te preacinstească pe Tine, iar noi să avem tot ajutorul cel bun, sfânt şi ceresc. Îţi mulţumim Maică Sfântă pentru vindecare, pentru tot ajutorul Tău, pentru mijlocireaTa la Preabunul Dumnezeu, că Tu eşti scară la Cerul Sfânt, pentru rugăciunile noastre şi ajutor nemijlocit în cererile noastre cele îndreptăţite. Amin!

Când este boală pe faţa pământului sau fel de fel de epidemii, ciumă sau tifos, sau câte boli trimite Dumnezeu pentru păcatele noastre, când mor copiii, mor părinţii, mor fraţii şi surorile şi se despart unii de alţii, Ea le aduce scăpare.

Nimeni nu are putere să aducă sănătate lumii, decât Bunul Dumnezeu. Căci Maica Domnului, ca o Maică preabună, cade iar în genunchi şi se roagă:

„Doamne, trimite sănătate şi fă văzduhul să le fie sănătos! Doamne, ridică osteneala şi durerea de pe vă­duve şi de pe copii, de peste sărmani şi de peste tot omul, că sunt mulţi, Doamne, care mă cheamă în ajutor şi voiesc ca prin rugăciunile mele să capete mila şi îndurarea Ta.”

Şi aşa boala şi molima şi orice altă durere, încetau cu darul Lui Hristos, când nici doctorii nu mai ştiau ce să facă cu atâţia morţi, cu atâţia răniţi, cu atâţia care transmit boală. Iar Maica Domnului se străduieşte ca pe toţi să-i facă sănătoşi şi pe toţi să-i mângâie.

(Părintele Cleopa Ilie, Predici la sărbătorile de peste an, Editura Christiana, 2001, p. 52)

Starețul Alexy, s-a născut pe 10 noiembrie 1930 în satul Lomovka, raionul Luninsky, regiunea Penza, în familia părinților evlavioși Ioan Grigorievici și Anna Alekseevna Shumilin, iar la botez a fost numit Mihail, în cinstea Arhistrategului Mihail. În familie după el s-au născut trei copii Ilya, Ekaterina, și Galina.

Când tatăl său a fost luat la război, mama lui a alergat plângând după el și a strigat: "Ivan, învață-mă cum să trăiesc acum?" Iar el a răspuns: „Viața te va învăța”. La scurt timp, bărbatul ei a murit la război și a rămas cu patru copii în brațe. Cel mai mare dintre ei, Mihail s-a născut cu o boală fizică gravă, din cauza căreia picioarele sale, nu au atins niciodată pământul, trebuia îngrijit, și hrănit cu lingurița.

Alegerea specială a starețului s-a manifestat deja în copilărie. Se întâmpla ca mama să-l pună jos pe Mișenka de doi ani pe o pernă, și să se ducă la muncă, stingea toate lămpile, îi era frică de incendiu. Vine acasă și lămpile ard. - Mișenka, cine le-a aprins?, iar el ridică ochii spre cer și arată cu degetul în sus.

De la vârsta de cinci ani, a început să dea sfaturi oamenilor. La douăzeci de ani, chemat de Dumnezeu, s-a dus să predice din satul Lomovki în orașul Penza.

De-a lungul vieții, a suferit suferințe fizice îngrozitoare, numai atingându-i trupul, când îl ridicau și-l urcau în cărucior îi provocau durere, gemea în același timp.

Când era hrănit, tușea si nu putea înghiți mîncarea. Era imposibil să-i privești chinul fără lacrimi. Dar el s-a predat în întregime voinței lui Dumnezeu, era foarte vesel.

Sfinții Părinți spun că îndurarea unei astfel de suferințe este mai mare decât cea mai severă retragere.

Starețul nu a studiat niciodată, dar, în ciuda acestui fapt, cunoștințele lui i-au uimit pe foarte mulți. Duhul Sfânt, izvorul întregii înțelepciuni, l-a învățat pe el.

La părintele Alexy veneau oameni de diferite clase: atât simpli, cât și oameni de știință, și știa să vorbească cu toată lumea. Comunicarea cu un simplu bătrân neînvățat îi încânta de simplitate și înțelepciune. El le-a dezvăluit oamenilor ceea ce nu puteau înțelege cu ajutorul științei. Toată lumea a fost uimită că putea să dea chiar sfaturi științifice.

Vorbind cu el, oamenii simțeau harul care emana din el. Acea înțelepciune specială care nu numai că o cunoștea, dar și o vedea.

Avea ceva despre care lumea a uitat, pe care omenirea a pierdut-o, atât de tragic - sfințenia.. Într-o zi, a venit la Stareț un tânăr de statură înaltă, și zdravăn care ducea o viață liberă și nelegiuită.

Acest uriaș sa apropiat de stareț pentru binecuvântare. Starețul și-a înfășurat o șuviță de păr de la el în jurul degetului și a început să o tragă cu forța, spunând: - „O să mai fumezi?” - "Nu" - „Ai de gând să desfrânezi?” - "Nu." - "Te vei mai bate?" - "Nu." - "Vei mai bea?" - "Nu." - „Vrei să mă asculți?” -"Vreu!" - a strigat acest urias, îngenunchind în fața Starețului. - „Trebuie să te căsătorești. Du-te și nu mai face păcate. Ai înțeles? ,,Da am înțeles" Tânărul sa îndepărtat de stareț în lacrimi. Acest uriaș nelegiuit sa transformat într-un miel blând și repetata nedumerit: - „Ce mi-a făcut?”. Acum, cu binecuvântarea starețului, sa căsătorit, și duce o viață de familie respectabilă.

Au fost cazuri când starețul era învăluit de o strălucire cerească. Era într-adevăr Biserică al Harului Duhului Sfânt.

La oamenii bolnavi duhovnicește, la vederea starețului, tremurau demonii iar starețul îi vindeca de posesiunea demonică.

Rugăciunea lui Iisus era pâinea zilnică a bătrânului; el avea rugăciune neîncetată.

Rugăciunile lui veneau din inimă. Starețul învața întotdeauna să ia binecuvântarea lui Dumnezeu pentru fiecare lucrare. Se culca și spunea: „Doamne, m-am culcat, Ajută-mă să mă odihnesc până dimineață.” Cu o asemenea credință, el rostea aceste cuvinte, așa cum un copil îi vorbește tatălui său, atât de simplu și de sincer, încât cei care stăteau în apropierea lui erau involuntar atinși de această simplitate copilărească a vorbirii sale și se mirau de profunzimea credinței sale.

Revelația egumenului Alexy din Penza (1930-2005) Russia.

Cuvinte care sunt concepute pentru a trezi oamenii din somnul spiritual la pocăință

• Urmează cataclismele și catastrofele. În curând, la Judecata de Apoi, fiecare va lua ceea ce merită. Nu există timp să te gândești la ceva de prisos. Doar tu și Dumnezeu. Fii bun. Amin.

• Păpuși se plimbă azi pe străzi. Nu oameni, ci păpuși. Nu au conștiință, trăiesc din pasiuni trupești și tot felul de cumpărături diferite. Ei trăiesc separat de Dumnezeu. Dumnezeu este în Sine, lumea este în sine. Și Dumnezeu nu are loc în ea. Amin.

• Păcatele curviei și adulterului nu pot fi reduse la tăcere. Amin. Toată această murdărie va trebui scoasă la suprafață și mărturisită Mie. Să nu vă fie frică și să nu vă fie rușine. Pocăiți-vă de tot ceea ce vă mustră conștiința, care vă îngrozește. Aceste păcate sunt groaznice pentru că, spurcă trupul, și distrug sufletul. Ele corup omul și se extind pentru multe generații viitoare. Bolile vin din cauza acestor păcate - asupra voastră și apropiaților voștri și în special asupra copiilor, fraților și surorilor voastre, adică toată această murdărie cade ca o povară asupra lor. Amin. Când săpați această groapă împuțită, plângeți și suspinați, veți fi curățiți și de alte păcate, dintre care sunt: beția, îmbrăcarea în haine nemodeste, mândria, etc. Foarte multe dintre aceste păcate se ridică din groapa împuțită a curviei. Aici și cruzime, și inimă rece, și nesimțire. mânie, furie, Mânie împotriva a tot și a tuturor. Întrucât adulterul și curvia mortifică sufletul și trupul. Amin. Chiar și demonilor li-e greață de acest păcat. Și oamenilor nu le este rușine de acest păcat, ei îl consideră normă de viață. De aici moartea a milioane de bebeluși, adică aceste păcate poartă crima în sine. Amin. Pentru păcatele curviei și adulterului Domnul permite uneori pedepse îngrozitoare. De aici merge și îndrăcirea copiilor, și celelalte abateri de la normă, deformări morale și fizice. Toate vin din cauza curviei și adulterului părinților - pentru necumpătarea și neținerea posturilor și sărbătorilor, viața într-o căsătorie fără cununie.

• Uciderea bebelușilor - directă sau indirectă, prin tot felul de invenții diabolice, cum ar fi pastilele și alte lucruri. Fecundarea artificială este și mai teribilă, pentru că aceasta este o încălcare directă a Voinței lui Dumnezeu, a Providenței Sale de neînțeles pentru fiecare persoană.

Pocăițiva :

• În avorturi.
• În avorturi spontane.
• Protejarea prin toate mijloacele.
• În fecundarea artificiala.
• În viața fără cununie.
• În adulter.
• În curvie.
• În neținerea posturilor și sărbătorilor.
• În perversiuni.
• În poligamie și poliandrie.
• În bestialitate.
• În căsătoriile între persoane de același sex.
• În zoofilie,
• În vise și amintiri pătimașe.
• În tot felul de păcate teribile.

Amin.

Revelația egumenului Alexy din Penza (1930-2005) Russia Cuvinte care sunt concepute pentru a trezi oamenii din somnul spiritual la pocăință

Preasfântă, Preacurată şi Preaminunată Fecioară şi Maică a Domnului nostru Iisus Hristos, Te rugăm ascultă rugăciunea nevrednicilor robi (numele) şi vindecă-ne pe noi, pe cei din familiile noastre şi pe toţi suferinzii din lumea asta bolnavă, de bolile grele, de bolile ştiute şi neştiute de noi. Fie ca toţi creştinii să Te preamărească şi să Te preacinstească pe Tine, iar noi să avem tot ajutorul cel bun, sfânt şi ceresc. Îţi mulţumim Maică Sfântă pentru vindecare, pentru tot ajutorul Tău, pentru mijlocirea Ta la Preabunul Dumnezeu, că Tu eşti scară la Cerul Sfânt, pentru rugăciunile noastre şi ajutor nemijlocit în cererile noastre cele îndreptăţite. Amin!