Sfântul Nil, Izvorâtorul de Mir, din Muntele Athos s-a născut în Grecia, într-un sat numit Sf. Petru, dioceza Zakoneia. El a fost crescut de unchiul său, ieromonahul Macarie. La vârsta potrivită a fost tuns călugăr, apoi hirotonit ierodiacon şi mai târziu ieromonah.
Râvna pentru mai aspre nevoinţe monastice i-a călăuzit pe unchi şi nepot spre Muntele Athos, unde Macarie şi Nil au trăit în ascetism într-un loc numit Sfintele Stânci. După moartea Sf. Macarie, părintele Nil arzînd de zel pentru nevoinţele duhovniceşti mult mai aspre s-a retras într-un loc aproape inacesibil pentru orice fiinţă vie. La plecarea sa la Domnul, Sf. Nil a fost învrednicit de curgere bogată de mir vindecător, pentru care creştinii veneau să-l ia din cele mai îndepărtate ţinuturi estice.
El s-a săvârşit către Domnul în veacul al şaptesprezecelea.
Profeția Sfântului Nil Atonitul, despre Antihrist și sfârșitul lumii
Când se va apropia vremea venirii lui Antihrist, se va întuneca mintea omului de toate patimile cele trupești ale curviei, și foarte mult se va înmulți necredința și fărădelegea.
Atunci omul va deveni de nerecunoscut, schimbându-se fețele oamenilor, și nu se vor mai cunoaște fețele bărbaților de ale femeilor, pentru nerușinata îmbrăcăminte și a părului din cap.
Oamenii din vremea aceea se vor înrăi ca niște fiare sălbatice, fiind înșelați de Antihrist.
Nu vor da respect părinților și celor mai bătrâni, iar dragostea va pieri.
Păstorii creștinilor, arhierei și preoți vor fi oameni cu slavă deșartă, afară de prea puțini, cu totul nerecunoscând calea din dreapta de cea din stânga.
Atunci se vor schimba obiceiurile și tradițiile creștinilor și ale Bisericii.
Curăția va pieri de la oameni și va stăpâni fărădelegea.
Minciuna și iubirea de argint vor ajunge la cel mai înalt grad și va fi vai de cei care vor aduna bani.
Curviile, preacurviile, sodomiile, hoțiile și omorurile, în vremea aceea, vor fi pe toate drumurile.
Pentru săvârșirea acestor mari păcate, oamenii vor fi lipsiți de darul Sfântului Duh, pe care l-au primit la Sfântul Botez, precum și de mustrarea conștiinței.
Bisericile lui Dumnezeu vor fi lipsite de preoți credincioși și evlavioși și va fi vai de creștinii care se vor afla în lume, căci își vor pierde cu totul credința, nevăzând la nimeni lumina cunoștinței.
Atunci se vor duce la locurile ascunse și sfinte (mănăstiri și schituri), ca să găsească mângâiere sufletului de multele tulburări și ispite pe care le vor întâmpina zilnic; dar ușurare nu vor găsi, căci peste tot vor fi piedici și sminteli.
Și toate acestea se vor face pentru că Antihrist va stăpâni peste tot, va domni în toată lumea, va face semne și minuni cu înșelăciune și va înșela pe oameni cu viclenie, ca să născocească și să vorbească unul cu altul de la un capăt al pământului la celălalt.
Atunci vor zbura prin aer ca păsările și vor înota prin adâncul mării ca și peștii.
Și toate acestea le vor face oamenii, trăind în tihnă, necunoscând că acestea sunt înșelăciunile lui Antihrist.
Și așa de mult va înainta știința vicleanului, ca să înșele prin nălucire pe oameni, pentru a nu mai crede în Dumnezeu Cel în Sfânta Treime închinat.
Atunci, văzând Prea Bunul Dumnezeu pierzania neamului omenesc, va scurta zilele pentru cei puțini care se vor mântui; că se va sili Antihrist cu slugile sale să înșele – de va fi cu putință –, și pe cei aleși.
Atunci fără de veste va veni sabia cu două tăișuri și va omorî pe înșelătorul și pe cei ce-i slujesc lui.
Cuvânt al Sfântului Nil pentru venirea lui Antihrist
Când se va înmulți fărădelegea se vor aduna toate păcatele și fărădelegile lumii și se vor încuiba într-o necurată fiica a desfrânării, care va fi lăcaș al preacurviei, mama a tuturor fărădelegilor și a spurcatului Antihrist și va fi o femeie necurată și preaîntinată în toată viață ei.
În această femeie preadesfrânată se vor aduna toate fărădelegile lumii din care se va naște fiul pierzării, Antihrist.
Din pricina lipsei harului Duhului Sfânt de la oameni, pentru păcatele lor, se vor aduna în pântecele ei toate fărădelegile oamenilor.
După nașterea lui Antihrist va veni toată lipsa în lume.
Întâi, va lipsi dintre oameni dragostea, unirea, curăția și frica lui Dumnezeu.
Orașele vor fi lipsite de păstori și de povățuitori credincioși.
Bisericile lui Dumnezeu vor fi lipsite de episcopi, de duhovnici și de preoți evlavioși, așa cum au început încă de pe acum a lipsi.
La urmă se va arată și necuratul Antihrist, după creșterea vârstei lui, și se va umplea de satanicească putere, că să facă semne și minuni cu vrăjitoriile lui înaintea oamenilor pătimași.
Dar peste oamenii cei sfinți nu va avea nici o putere să-i amăgească atunci cu vrăjile lui, ci numai pe cei întunecați de patimi.
La început se va arata blând, că să plece popoarele la înșelăciunea lui, și să-l pună împărat.
De asemenea, se va arata cu pace și smerenie, ca să i se închine toți, fiindcă hrana lui Antihrist este tulburarea oamenilor; căci, când se vor tulbura oamenii, atunci el se va bucura.
Lumea se va tulbura prin uitarea credinței și lipsa fricii de Dumnezeu.
Căci atunci vor stăpâni în lume desfrânarea, preacurvia, sodomia, iubirea de avere, iubirea de bani, pomenirea de rău, zavistia, uciderea de oameni, beția, avortul, stricarea familiei și celelalte greutăți.
Toate acestea vor cuprinde întreg pământul și vor stăpâni toate orașele și satele, pentru că nu se va găsi atunci alt om vrednic să împărățească lumea.
Atunci când vor păcătui toți oamenii, vor crede că își lucrează mântuirea lor.
Atunci, în vremea lui Antihrist, se vor defăima Bisericile lui Dumnezeu și Sfânta Evanghelie și va fi multă lipsa în lume.
Adică: semne și arătări de la Dumnezeu, foamete îndoită, atât de hrană trupească, cât și sufletească și de învățătură dreptei credințe.
Căci se va încuia cerul, ca în vremea lui Ilie, și nu va ploua pentru fărădelegile oamenilor.
Apoi vor flămânzi oamenii de cuvântul lui Dumnezeu, că nu se va găsi un om drept, cu fapte bune, ca să-i învețe cuvântul mântuirii.
În vremea aceea se va ridica binecuvântarea lui Dumnezeu de la mâncăruri și băuturi, căci cu cât vor mânca mai mult, cu atât mai mult vor flămânzi.
Atunci se va zămisli răutatea Satanei în inimile oamenilor și va viețui păgânătatea cu pecetea lui Antihrist, căci se va ridica darul lui Dumnezeu de la oameni, precum zice Sfânta Scriptură:
„Nu va rămâne Duhul Meu în oamenii aceștia în veci, pentru că sunt numai trup” (Facerea 6, 3).
Atunci se vor împuțina oamenii pe pământ, vor slabi și vor muri cei pecetluiți de Antihrist ca păsările pe drumuri și vor mânca oamenii trupuri de oameni morți, nemaiputând suferi lipsa și foamea.
Iar înțelesul peceții lui Antihrist este acesta:
„Al meu ești, iar eu sunt al tău; de bună voie vii la mine, iar nu de silă”.
Vai și amar de cei pecetluiți de Antihrist.
Atunci se va face mare tulburare în lume.
Căci auzind oamenii că în alte părți este pace, se vor muta acolo, dar, dimpotrivă, vor găsi mai multă lipsă și vor auzi de la locuitorii locului aceluia, zicând:
„Cum ați venit în acest loc blestemat, unde n-a mai rămas între noi înțelegere omenească?”.
Atunci vor înceta oamenii de a se mai muta din loc în loc.
Iar din cauza fierberii mării și a focului de sub pământ, se va desființa pământul, adică se va usca și nu va răsări iarbă; copacii nu vor odrăsli vlăstare și izvoarele apelor vor seca, iar animalele și păsările vor muri de aburii mărilor și a pucioasei.
