Tu, care ai fost glasul oficial al Patriarhiei Române timp de aproape un deceniu, acum te prefaci în profet al „adevărului istoric”, scuipând venin asupra propriei tale Mame spirituale?
Ce ironie crudă: în loc să aperi Biserica de „ideologiile contemporane” pe care le denunți, tu însuți devii unealta lor, transformând un imn sfânt de rugăciune – „Avem o țară” – într-un pretext pentru a o acuza de „demonism ideologic”! Dar hai să-ți demascăm minciuna de la rădăcină, cu adevărul pe care tu îl calci în picioare: acest cântec NU e al lui Radu Gyr, așa cum BOR a afirmat limpede! Nu conține nicio urmă de extremism, antisemitism sau violență – e un strigăt pur de iubire pentru Dumnezeu și neam, cântat de copii nevinovați în inima Catedralei Naționale, edificiul ridicat din jertfa eroilor adevărați, nu din invențiile tale răsuflate!
Vorbești de „cultivare festivistă” a memoriei legionare? Tu, care ai tăcut în mandatul tău oficial când Biserica era atacată de ateismul comunist moștenit, acum te ridici să judeci dirijori și coruri pentru un act de laudă patriotică? Ce discernământ al dracului e ăsta, care pune pe același cântar fascismul cu genocidul comunist, uitând că mii de preoți ortodocși au murit martiri în ambele, dar că patriotismul creștin – acel „ultranaționalism” pe care-l urăști – e stâlpul Ortodoxiei, nu o „ispită șerpească”! Gyr, pe care-l demonizezi ca pe un „posedat ideologic”, a plâns în temnițe comuniste pentru Hristos, nu pentru ură – iar suferința lui nu-l face „sfânt” automat, zici tu? Atunci explică-ne, „lucidule”, de ce tu, care n-ai gustat din paharul martiriului, te crezi îndreptățit să bagi mâna în moaștele neamului, declarând neeroi pe cei care au apărat credința cu prețul vieții?
Și mai mare e rușinea ta personală: tu, fostul „lucru în sine” al BOR, acum te așezi pe scaunul judecătorului, mustrând Biserica pentru „strategii apologetice” proaste, ca și cum ai fi un sfânt exilat! Unde era discernământul tău când, în poziție oficială, ai tolerat tăceri complice în fața secularizării care ne smulge Crucea din școli? Acum, liber de răspundere, te aliezi cu corul progresist anti-românesc, acuzând Catedrala Mântuirii – simbolul jertfei noastre naționale – că promovează „crimă” prin… un cântec de mulțumire lui Dumnezeu? Ești tu oare victima sau călăul? Te rog pe Dumnezeu să te numeri printre victimele propriei tale orbiri, dar nu în numele milioanelor de morți ai totalitarismelor – ci în numele Bisericii pe care o trădezi!
Biserica Ortodoxă Română nu are nevoie de lecții de la un fiu rătăcit care confundă caritatea cu ura! Ea se delimitează de orice extremism, respectă adevărul istoric și – spre deosebire de tine – nu se rușinează să cânte: „Avem o țară, avem un Dumnezeu, avem un neam!” Credința noastră nu e „vampirizată” de patrie, ci hrănită de ea; nu e „formalistă”, ci vie, jertfnică. Noi, credincioșii, nu vom înghesui pe nimeni la dreapta lui Hristos – dar nici nu vom permite unor impostori ca tine să ne fure moștenirea sfântă!
Rugăciune pentru tine, Vasile Bănescu: întoarce-te la adevăr, înainte să fie prea târziu! Biserica te iubește, dar nu va tolera trădarea. Trăiască Ortodoxia românească, stâlpul neamului veșnic! Hristos a înviat – și biruința noastră va veni!
Există popoare care se pleacă în fața puterii, popoare care se închină banului, ideologiilor sau idolilor vremelnici. Dar există și un popor care îngenunchează doar în fața lui Dumnezeu. Acela este poporul român.
De-a lungul istoriei, ne-au învins împărați, ne-au umilit conducători, ne-au vândut pe arginți cei care trebuiau să ne apere. Dar nu ne-au putut frânge. Pentru că în genunchii noștri stă puterea Cerului. Iar în lacrimile noastre, rugăciunea lumii.
Românii au stat la rând pentru o clipă de har, nu pentru privilegii, nu pentru pâine, ci pentru mântuire. Au stat în ploaie și frig, cu pruncii de mână și inimile aprinse, ca să intre în Catedrala Mântuirii Neamului — templul visat de veacuri, locul în care sufletul unui popor s-a așezat în lumină.
Pentru noi această catedrală nu e din piatră, ci din răbdare, nu din ciment, ci din lacrimi. Ea s-a ridicat din dorul unui neam care, oricât a fost de trădat, nu și-a trădat niciodată credința.
Trăim într-o lume post-creștină, într-o civilizație care L-a izgonit pe Dumnezeu din cetate și din școală. Dar românii, în tăcerea lor, dau un răspuns simplu și cutremurător: Evlavie.
Nu mai credem în partide, nici în profeți falși, nici în reforme absurde. Credem doar în Hristos — Cel care n-a fost ales prin vot, ci prin jertfă. Într-o lume ce-și vinde sufletul pentru aur, noi ne-am plătit credința cu suferință. Și tocmai de aceea suntem liberi. Pentru că libertatea nu e în legi și decrete, ci în genunchii care se pleacă de bunăvoie, în fața Celui ce ne-a făcut oameni.
România nu va pieri cât timp va îngenunchea. Cât timp va mai fi o lumânare aprinsă la icoană, un copil care rostește „Tatăl nostru”, o mamă care se roagă pentru fiul ei, și un bătrân care plânge în tăcere la Liturghie. Aceasta este teologia iubirii unui popor rănit, filozofia unei credințe care nu moare, mărturia unui neam care a învățat că harul nu se cumpără, iar Dumnezeu nu se negociază.
România nu mai așteaptă minuni. România este minunea.
O minune vie, care stă în genunchi doar în fața lui Hristos.
Și din acești genunchi, Dumnezeu va ridica din nou o Țară.
Deputatul Kulcsar-Terza a fost delegat să declare în Parlament obiectivul de autonomie teritorială al "ținutului secuiesc", evocând "subtil" ca soluție, epurarea etnică a românilor din timpul ocupației hortyste.
Intervenția lui s-a suprapus peste manifestările maghiare de aprindere a focurilor în peste 100 de localități din Mureș, Covasna și Harghita, care configurează în mod simbolic harta separatismului teritorial.
Conform presei maghiare, în semn de susținere/solidaritate, astfel de acțiuni au avut loc și în Ungaria, organizatori fiind membrii partidului lui Viktor Orban, FIDESZ.
Culmea nesimțirii, ticăloșiei, a tupeului "politic" unguresc a fost declarația că "România este rușinea Europei", pentru că nu respectă drepturile minorității maghiare! Cinstit vă spun, dacă eram în parlament, cu greu m-aș fi stăpânit să nu-l scot afară pe individ cu un șut în fund.
Nu știu ce altă "replică" mai potrivită i s-ar fi potrivit!
Adică UDMR este băgat în parlament inclusiv cu voturi din Teleorman si Vaslui pentru a trece pragul electoral cu un amarat de procent de 5-6 %, este la guvernare de 30 de ani, cu miniștri în posturi cheie, cu cei mai șovini reprezentanți cu dublă cetățenie româno-maghiară în CSAT si Curtea Constituțională, prefecți, secretari, subsecretari de stat, așadar cu tot ce trebuie pe toate palierele instituțiilor statului din România, dar ce să vezi, tot România este rușinea Europei pentru că nu sunt respectate drepturile lor! Pentru că nu acordă autonomie! Incredibil! Teatru absurd!
Se configurează însă un teatru și mai absurd din partea unor voci suveraniste din România care militează pentru unirea politică cu Viktor Orban - FIDESZ.
Din punctul meu de vedere acești oameni ori nu înțeleg nimic din strategia lui Orban, ori sunt de-a dreptul trădători.
Realist vorbind, ce ar putea negocia Viktor Orban cu ei? 😀
Nu explic mai mult, am tot spus despre asta de-a lungul timpului, cine nu a înțeles până acum, nici nu va înțelege pe viitor, căci nu eu am spus, ci Avram Iancu la 1848.
Nu s-a schimbat în profunzimea ideii nimic de atunci.
Antiteza națională Iancu-Kossuth a rămas valabilă pentru cine știe puțină istorie si are inimă de român; pentru ceilalți, ne putem uni cu Viktor Orban în "suveranism", în cel maghiar, desigur.
Eu rămân nationalist român. Reperul meu nu este un ungur, ci Eroul Națiunii Române din Munții Apuseni.
În România anului 2025, un om este târât în lanțuri prin țară pentru o „împingere de curtea școlii”, în timp ce adevăratele abuzuri ale puterii rămân nepedepsite. Acest om se numește Cezar Avrămuță, cunoscut pentru decenii de activism civic pașnic, pentru verticalitatea morală și pentru curajul de a spune adevărul atunci când restul societății tace.
După cinci luni de arest preventiv, în care nu s-a judecat nimic pe fond, Cezar a făcut o cerere simplă și firească:
să nu mai fie transportat de la Giurgiu la București cu mâinile încătușate, ci să participe prin videoconferință, pentru a evita umilința și riscul fizic.
Instanța i-a respins cererea și a emis un mandat de aducere.
Adică, un om care cere respectarea demnității este adus cu forța, sub escortă, pentru o audiere într-un proces care nici măcar nu se judecă efectiv.
Judecata care nu judecă
De la 23 mai până azi, la sfarsit de octombrie, s-au judecat doar prelungirile mandatelor de arestare, nicidecum cauza însăși.=
Fondul procesului este blocat de greva ilegală a sistemului judiciar, în timp ce oamenii lipsiți de libertate suportă consecințele directe.
Cezar nu a refuzat justiția — el a refuzat o parodie de justiție, o formă fără fond în care judecătorii ignoră contextul politic al cauzei, amendează avocații și tratează demnitatea umană ca pe o glumă proastă.
Încătușat pentru o idee
În loc să fie ascultat prin mijloace moderne, așa cum permite legea, Cezar este scos din celulă, urcat în duba Jandarmeriei și purtat ore întregi între penitenciar și instanță, cu lanțuri la mâini.
Ce dovedește această procedură?
Nimic altceva decât frica sistemului de omul liber.
Pentru că un om liber, chiar și în lanțuri, poate spune adevărul.
O decizie de forță, nu de drept
Mandatul de aducere emis împotriva voinței lui Cezar nu are o justificare juridică solidă.
Este o decizie simbolică, coercitivă, prin care instanța vrea să demonstreze „autoritate” în fața unui om care și-a păstrat conștiința.
Dar într-o democrație autentică, autoritatea nu se câștigă cu duba, ci cu adevărul.
Cine se teme de Cezar?
Cezar Avrămuță nu este un pericol pentru ordinea publică.
Este, cel mult, un pericol pentru ordinea minciunii.
El este cel care, ani la rând, a fluturat tricolorul deasupra instituțiilor tăcute, a urcat pe clădiri și macarale pentru a spune ceea ce milioane gândeau, dar nu mai aveau curajul să spună: că statul s-a îndepărtat de popor, iar justiția a devenit un instrument de control politic.
Un mandat împotriva demnității
Când un om cere videoconferință pentru a evita un drum degradant și i se răspunde cu un mandat de aducere, nu mai vorbim despre drept, ci despre răzbunare instituțională.
Când un om aflat la distanță de București este chemat în boxă cu cătușe, în loc să fie ascultat, nu mai vorbim despre justiție, ci despre umilire organizată.
Concluzie: adevărul nu are nevoie de escortă
Cezar Avrămuță rămâne un simbol al verticalității morale și al rezistenței nonviolente.
Prin refuzul său calm, dar ferm, el a arătat că adevărul nu se poate aduce cu mandat.
Justiția care are nevoie de lanțuri pentru a se impune nu este justiție.
Refuzul autorităților de a emite cartea de identitate în varianta în vigoare din 1997 încoace poate fi atacat în contencios administrativ, printr-un proces colectiv.
Teoretic, autoritățile pot fi obligate provizoriu de instanțe să emită de urgență cartea de identitate clasică.
Cartea de identitate digitală sau biometrică încalcă tratatele și Constituția și poate fi refuzată pe motive de conștiință și religie.
Cartea de identitate simplă, care nu mai specifică domiciliul și care nu dă libertate de mișcare în UE încalcă principiul libertății de mișcare și de stabilire a persoanelor, pilon fundamental al IE.
Către Serviciul Public Comunitar pentru Evidența Persoanelor .......
Domnule director al Serviciului Public Comunitar pentru Evidența Persoanelor
Către Direcția Gen comedieerală pentru Evidența Persoanelor,
Domnule chestor de poliție Cătalin-Aurel Giulescu
e-mail: dgep@mai.gov.ro
Către Ministerul Afacerilor Interne
Domnule ministru Cătălin Predoiu
e-mail: mai@mai.gov.ro
Către Președinția României
Domnule președinte Nicușor Dan
e-mail: procetatean@presidency.ro
Cerere de eliberare a Cărții de Identitate model 1997
Subsemnatul/a, ............................, domiciliat/ă în ............................ (treceți adresă completă) , în condițiile în care nu există nici o prevedere legală expresă care să interzică eliberarea Cărții de Identitate model 1997 și cum Radiograma 3962081/18.07.2025 nu are putere de lege, din motive religioase, din precauție față de vulnerabilitățile cibernetice precum și din alte motive vă solicit să îmi eliberați nediscriminatoriu Carte de Identitate model 1997.
Motive de nelegalitate
Încălcarea dreptului de opțiune – legislația română în vigoare (Legea nr. 105/2022 și actele normative subsecvente) prevede posibilitatea cetățenilor de a opta pentru documente de identitate în format diferit, inclusiv pentru cartea de identitate simplă model 1997.
Încălcarea principiului legalității – conform art. 1 alin. (5) din Constituția României, autoritățile publice sunt obligate să respecte Constituția și legile.
Îngrădirea unor drepturi fundamentale – dreptul la viață privată, la protecția datelor personale, libertatea de gândire, conștiință și religie și la exercitarea drepturilor civile nu poate fi condiționat de acceptarea unui anumit tip de document de identitate.
Temeiuri legale:
Constituția României:
• Art. 3 alin. (3): România este stat de drept, democratic în care demnitatea omului, drepturile și libertățile cetățenești sunt valori supreme.
•Art.16: Egalitatea în drepturi a cetățenilor fără privilegii și fără discriminare.
• Art. 26: Viața intimă, familială și privată este inviolabilă.
• Art. 29: Libertatea conștiinței - nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie sau să adere la o credință contrară convingerilor sale.
• Art. 25 și 23: Libertatea individuală și de circulație.
• Art. 30 și 31: Libertatea de exprimare și dreptul la informare.
• Art. 80 alin. (2) - Președintele României veghează la respectarea Constituției și la buna funcționare a autorităților publice.
Legislație națională:
• OUG Nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul și actele de identitate.
• HG Nr. 295/2021 - Art. 15 reglementează CEI și prevede și posibilitatea de eliberare a CIS, nicidecum nu interzice eliberarea în continuare și a Cărții de Identitate model 1997.
• Legea 190/2018 privind măsuri de aplicare a GDPR care include și protecția datelor biometrice.
• Codul Civil - Art. 58 și 71 privind drepturile nepatrimoniale ale persoanei ( demnitate, imagine, viață privată).
•Legea 233/2002 privind dreptul la petiționare.
• Legea 544/2001 privind liberul acces la informații de interes public.
Legislație UE:
"Regulamentul (UE) 2025/1208 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 iunie 202025 privind consolidarea securității cărților de identitate ale cetățenilor Uniunii și a documentelor de ședere eliberate cetățenilor Uniunii și a membrilor de familie ai acestora care își exercită dreptul la liberă circulație " , Regulament ce face referire doar la reglementări cu privire la cetățenii care transbordează frontierele statelor membre UE , nicidecum nu reglementează forma și conținutul Cărților de Identitate valabile pe teritoriul României.
Drept internațional ratificat de România:
Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene:
• Art.8 - Protecția datelor cu caracter personal.
• Art. 10 - Libertatea de gândire, conștiință și religie.
• Art. 21 - Nediscriminarea.
CEDO:
• Art. 8 - Respectul pentru viață privată și de familie.
• Art. 9 - Libertatea de gândire, conștiință și religie.
• Art. 14 - Interzicerea discriminării.
Totodată solicit să se întreprindă toate demersurile legale necesare astfel încât să se folosească registrele fizice și să se elibereze în continuare certificate de naștere, căsătorie și deces în același format că și până acum.
Prezenta Cerere constituie și plangere prealabilă în cazul în care veți încălca legislația în vigoare și nu veți aproba favorabil această solicitare, fapt ce mă va obliga să mă îndrept împotriva dumneavoastră cu plângere penală , instanțelor de judecată competente precum și cu plângere la CNCD pentru discriminare.
Solicit număr de înregistrare și comunicarea programării cu data și ora la care să mă prezint pentru efectuarea procedurilor de eliberare a Cărții de Identitate model 1997. la adresa ............................. .
„Jur credință patriei mele, România; jur să-mi apăr Țara, chiar cu prețul vieții. Jur să respect legile Țării și regulamentele militare. Așa să-mi ajute Dumnezeu.“,
... în octombrie 1994, la vârsta de 18 ani și 11 luni.
Am mers în armată la cerere, pentru a fi pregătit să-mi apăr Neamul și Țara, chiar cu prețul vieții.
Nu ASASINII ECONOMICI aflați în fruntea țării, azi.
Nu voi încălca jurământul făcut atunci; îl voi respecta până când voi merge în rândul Oștirii Neamului Român, ridicat la ceruri.
Frați români, militari în rezervă, apți combatanți, pe timp de pace și pe timp de război: nu vă încălcați jurământul militar! Apărați-vă Neamul și Țara, chiar cu prețul vieții!
Nu vă mai lăsați călcați în picioare de asasinii economici aflați în fruntea Țării!
Apărați viitorimea (copiii) Neamului Român și tot ceea ce este cuprins între granițele Țării, ansamblul Neam–Țară, așa cum spune fratele meu Petru Borodi.
Totul pentru Neam și Țară!
Nimic fără Dumnezeu!
Mergem cu Dumnezeu înainte pentru biruința Neamului Român!
PS: Mă obligă înaintașii mei plecați să-mi apere libertatea pe câmpul de luptă, mulți dintre ei nu s-au mai întors, le-au rămas copiii orfani, iar familiile fără niciun ajutor. Mă obligă martirii și sfinții închisorilor, care nu și-au trădat credința și Neamul. Mă obligă viitorimea Neamului, care așteaptă de la mine să fac ceea ce au făcut înaintașii mei, pentru ca eu să trăiesc liber. Mă obligă demnitatea mea umană și credința în Hristos, fără de care nu aș putea face nimic din toate cele menționate mai sus. Trebuie să înțelegem că lupta-i a Neamului Român împotriva asasinilor economici care ne-au îngenunchiat vreme de 35 de ani. Ajunge!
PPS: Chiar dacă mă contactau, pentru a semna ordinul de chemare, nu semnam și nu mă prezentam nicăieri. Mai bine în pușcărie, în țară, decât îngrășământ în agricultura altor state, pentru care nu am nicio datorie sau obligație. EU NU SUNT MOLUSCĂ! Suntem în stare de Legitimă Apărare!
🚩 Legitimă Apărare: Tăcerea care ne ucide → Tăcerea noastră, ca neam, nu e liniște. Nu e pace. E uitare. E renunțare. E semnul că ne stingem încet, pe dinăuntru, în timp ce lumea trece pe lângă noi fără să ne mai audă, fără să ne mai vadă. Suntem un popor cu rădăcini adânci în istorie, cu sânge vărsat pe câmpuri de luptă, cu cuvinte sculptate în piatră și lacrimi scrise în cartea veacurilor. Și totuși, astăzi, ne mulțumim să tăcem. Să înghițim nedreptăți, să ne plecăm capul, să așteptăm „să se schimbe ceva” fără ca noi să rostim măcar adevărul. Dar ce e un neam care nu mai vorbește? Ce e o nație care nu-și strigă durerile, care nu-și apără valorile, care nu-și educă pruncii în limba străbunilor? E un trup fără suflet. E un popor în pragul uitării. Tăcerea noastră nu e înțelepciune, când răul se face în tăcere. Nu e demnitate, când nedreptatea crește sub ochii noștri. E complicitate. Și complicitatea naște pieirea. Azi nu mai e vremea să tăcem. Azi trebuie să ne ridicăm cuvântul ca pe o sabie de lumină. Să ne apărăm credința, limba, istoria, părinții și copiii. Să vorbim, să scriem, să strigăm, nu din ură, ci din dragoste. Dragoste de neam, dragoste de țară, dragoste de adevăr. Pentru că tăcerea noastră de azi poate fi moartea nației noastre de mâine. DESTUL CU TĂCEREA! Române, cât mai taci? Ți-au vândut pământul, pădurile, apele și sufletul. Ți-au scuipat pe istorie, ți-au batjocorit eroii, ți-au îngropat demnitatea în vorbe frumoase și minciuni ieftine. Și tu? Taci. Ți-ai văzut bătrânii umiliți, copii plecați din țară cu lacrimi în ochi, școlile prăbușite și spitalele închise. Ți-ai văzut tricolorul folosit ca decor în teatrul unei clase politice corupte, incompetente și trădătoare. Și tu? Taci. Au făcut din România o colonie, iar din tine un sclav cu pașaport. Ești plătit să supraviețuiești, nu să trăiești. Ești învățat să stai în genunchi, nu să mergi drept. Ți-au furat tot ce e sfânt, dar mai grav, ți-au furat curajul. Și taci. Tăcerea ta e trădare. Tăcerea ta e complice. Tăcerea ta ucide! Uită-te în jur: Țara arde, iar tu comentezi pe Facebook. Fii bărbat, fii femeie, fii OM! Ridică-te, vorbește, strigă, urlă! Nu pentru politicieni, nu pentru „like-uri”, ci pentru tine, pentru copiii tăi, pentru pământul pe care calci! Istoria nu iartă neamurile care tac când trebuie să vorbească. Pieirea noastră nu va veni de la străini, ci de la indiferența noastră. Acum e momentul! Nu mâine, nu la alegeri, nu „când o să fie mai rău”. Acum! Ieși în stradă! Ridică-te, române! Fii strigătul care sparge zidul nepăsării! Fii focul care aprinde inima acestui neam! Cine tace azi, nu va mai avea ce apăra mâine. / Suntem în stare de Legitimă Apărare! / Bratu Pavel Luis
A treia săptămână de ploi neîncetate. Întreb (pentru că nu pot avea dovezi să afirm) încă o dată autoritățile acestei țări: Aceste ploi blestemate, care nu se mai opresc, reprezintă un fenomen natural sau sunt o manipulare genocidara a climei, la nivel local, poate regional sau chiar european?
Nu mă interesează explicațiile "celor de la meteo", care spun că fronturi atmosferice din nord, din sud, din Luna (bine că nu au dat vină pe ruși și pentru asta) se întâlnesc asupra țării noastre. Mă interesează dacă aceste fronturi merg natural sau sunt împinse tehnologic pentru a crea acest iad al ploilor.
Am văzut pe unul de la o tembeliziune care spunea că acestea sunt niște "fenomene extreme de care vom tot avea parte de acum". De unde știe el că vom tot avea parte de acum de astfel de fenomene? E ghicitor în... nori sau știe de la cei care e posibil să facă astfel de manipulări ale climei?
De ce ar face cineva o manipulare a climei în felul asta? Ați uitat de marea resetare, de dictatură globalistă, de teroarea climatista, de "carbon zero" și alte de astea?
Manipularea ploilor ar putea fi o armă devastatoare în mâna unei astfel de grupări demonizate, care deja conduce Europa. Mai întâi pentru a crea iluzia "schimbărilor climatice", la care făcea cumva aluzie și ăla de la "tembeliziunea poporului”. Apoi, pentru a distruge agricultură de subzistență și autonomia celor care au înțeles că trebuie să revină la cultivarea pământului. Or mai fi și alte motive.
Trăiesc de jumătate de secol în această zona și știu cum arată o toamnă pe aici. Mai plouă, mai iese soarele, mai e frig. Dar ploi care să nu se mai termine săptămâni întregi sigur nu sunt specifice zonei, ci zonelor musonice, Bangladesh, Vietnam, Laos etc.
De aceea întreb dacă nu cumva sunt manipulări ale climei? Nu am de unde ști sigur, pentru că astfel de fapte, dacă există, se comit la nivel înalt al autorității, și populația nu le poate demonstra. Poate însă să le sesizeze prin "strigătul public", exact ce fac și eu.
E posibil să fie fenomene naturale, deși eu mă îndoiesc profund de asta.
Dar dacă totuși sunt fenomene naturale, va întreb pe cei care sunteți creștini și citiți aici ce am scris eu: Ați văzut vreun arhiereu să ceară o zi de post și rugăciune pentru ploile astea, care înțeleg că au făcut ravagii prin unele părți ale țării? Să citească o rugăciune de oprire a ploii? Nu. Știți de ce? Pentru că nu le pasă de poporul ortodox și pentru că nu cred în puterea lui Dumnezeu de a opri astfel de calamități.
Unii ar putea spune că nu există posibilitatea de a manipula climă. Mai jos va voi lasă un link de pe un prestigios site de drept din România, în care se vorbește despre nevoia stringentă de a se reglementa „războiul climatic”.
În articol se face referire și la tratate internaționale de reglementare a armelor climatice. DACĂ EXISTĂ O NEVOIE DE A REGLEMENTA RĂZBOIUL CLIMATIC ȘI UN TRATAT CARE SĂ REGLEMENTEZE UTILIZAREA LOR, ÎNSEAMNĂ CĂ EXISTĂ ARME CLIMATICE ȘI EXISTĂ POSIBILITATEA FOLOSIRII LOR.
Adică nu ne aflăm în „teoria conspirației”, cum le place proștilor să spună. Dacă există arme climatice și posibilitatea că ele să facă ce trăim noi azi, cred că întrebarea mea către autorități este perfect legitimă. Și mai adaug o întrebare: CE ROL JOACĂ ÎN MANIPULAREA CLIMATICĂ CHEMTRAILIZAREA NEÎNCETATĂ A CERULUI?
Reamintesc că producerea unor condiții fizice și psihice pentru distrugerea unei populații este genocid și se pedepsește cu pedeapsa închisorii pe viață, iar pentru cei ce se învoiesc la genocid, adică sunt în postura să îl oprească din funcții publice și nu o fac, 10 ani de închisoare. Fapta este imprescriptibilă.
Reamintesc, de asemenea, că prin acest material doar pun întrebări, nu afirm și nu acuz pe nimeni.
Aceste întrebări se nasc din faptul că, de trei săptămâni, ploaia nu s-a mai oprit decât pentru o zi și ceva, că așa ceva este nefiresc pentru această zona, că nu este rezultatul ”schimbărilor climatice”, care sunt o escrocherie, că nu e prima dată când se întâmplă astfel de fenomene în ultimii ani, și primăvară, și vara, acum și toamna, că să nu mai vorbim că de câțiva ani a dispărut aproape complet iarnă. Toate acestea mă îndreptățesc să pun aceste întrebări, la care firesc ar fi că autoritățile să răspundă.
Experimentate încă de la jumătatea secolului al XX-lea, tehnicile artificiale de pluviometrie via însămânțării tehnologice a norilor sunt astăzi utilizate în peste 50 de țări, printre care SUA, Emiratele Arabe Unite sau China. În special în aceasta din urmă ele cunosc în ultimii ani o expansiune masivă, generând și mai ales anunțând implicații importante în contextul problematicii schimbărilor climatice și în cadrul relațiilor interstatale. Or, respectivele tehnici de „inginerie și manipulare climatică” și folosirea lor nu sunt reglementate la nivel internațional pentru timp de pace și generează din ce în ce mai multe și intense tensiuni, până la a prevesti veritabile „războaie climatice”, între țările vecine și nu numai. În plus, gestionarea problemelor pe care le antrenează presupune o cooperare interstatală particulară și o încadrare juridică adecvată care se poate realiza prin încheierea unui tratat internațional special în materie. Nu în ultimul rând, apa și problemele ei în general tind să devină una dintre chestiunile dominante ale supraviețuirii în acest secol și în cel următor. Un prim pas în acest sens l-ar putea constitui înscrierea temei în cauză pe ordinea de zi a Conferinței Națiunilor Unite privind apa, care va avea loc la New York, între 22 și 24 martie 2023 (cum sugerează Frank Galland în Les technologies de contrôle de la pluie dont fait usage la Chine doivent être encadrées, „Le Monde”, 1 martie 2023).
Un chimist, Vincent Schaefer, angajat al firmei americane General Electric, e considerat a fi desfășurat primele cercetări și a fi întreprins întâile experiențe în materia tehnicilor artificiale de pluviometrie via însămânțării norilor (ori cloud seeding) la începutul anilor 1950. Apreciindu-le drept promițătoare prin rezultatele scontate, ministerul apărării al SUA s-a asociat cu gigantul energetic pentru a iniția investigații de acest gen în lupta împotriva uraganelor, după care s-a ajuns la nașterea proiectului Cirrus vizând experimentarea din punct de vedere militar a tehnicilor de încărcare cu iodură de argint a straturilor joase de nori. Statul major al armatei americane avea să utilizeze rezultatele astfel obținute în privința respectivelor tehnici în timpul războiului din Vietnam, prin intermediul proiectului „Popeye” în scopul încetinirii înaintării coloanelor logistice ale armatei nord-vietnameze, inundând pista Ho Chi Min. Mai mult decât atât, progresele fiind considerate suficient de promițătoare, Pentagonul a continuat operațiunea între martie 1967 și iulie 1972. În acest răstimp aviația americană a îndeplinit 2602 misiuni de însămânțare artificială a norilor deasupra Laosului, Cambodgiei și a celor două Vietnamuri (pe atunci de sud și de nord). Ea a deversat, cu această ocazie, aproape 50.000 bidoane de iodură de argint și de plumb. Creșterea căderilor de ploaie ar fi atins 30% în unele locuri și ar fi încetinit efectiv înaintarea trupelor nord-vietnameze. Aviația viza cu prioritate rutele, intersecțiile, ceea ce ar fi indicat faptul că declanșarea ploii a putut fi localizată cu precizie.
Tot așa, cu același titlu de exemplu, în 1986 statul sovietic a făcut să plouă norii asupra teritoriului Belarus pentru a se evita ca substanțele radioactive degajate de la centrala nucleară de la Cernobîl, în urma accidentului de 26 aprilie același an, să afecteze prin deplasare și depunere în mare măsură capitala Moscova și alte regiuni apropiate ei. Acest episod a generat grave și numeroase probleme sanitare în republica sovietică respectivă.
Arma modificării climatice a fost interzisă formal prin Convenția de la Geneva (Convenția) din 18 mai 1977 (intrată în vigoare la 5 octombrie 1978) privind interzicerea utilizării în scopuri militare sau oricare alte scopuri ostile a tehnicilor de modificare a mediului (Environmental Modification Convention, Enmod) [ratificată de România prin Decretul nr. 100 din 28 martie 1983], potrivit căreia statele semnatare se angajează să „nu utilizeze în scopuri militare sau oricare alte scopuri ostile tehnicile de modificare a mediului cu efecte larg răspândite, de lungă durată sau grave, ca mijloace care provoacă distrugeri, daune sau prejudicii altui stat parte” (art. 1). Aceste tehnici sunt definite ca având drept obiect modificarea – grație manipulării deliberate a proceselor naturale – a dinamicii, compoziției ori structurii Terrei, inclusiv biosfera, litosfera, hidrosfera și atmosfera sau spațiul extraatmosferic. Fiecare stat parte se angajează să ia toate măsurile pe care le va considera necesare, conform procedurilor sale constituționale, pentru a interzice și preveni orice activitate vizată în orice loc aflat sub jurisdicția sau controlul său. Nerespectarea Convenției poate genera depunerea unei plângeri la Consiliul de Securitate al ONU, însoțită de toate datele pertinente ca și de toate dovezile posibile pentru dovedirea temeiniciei ei. La cererea organismului onusian fiecare stat parte se impune să coopereze la efectuarea oricărei investigații întreprinse conform Cartei ONU, asupra faptelor rezultând din plângerea primită de Consiliu. Acesta din urmă va comunica rezultatele investigațiilor statelor părți la convenție. Nu în ultimul rând, fiecare parte se angajează să acorde asistență sau să sprijine oricare alt stat-parte care solicită aceasta, dacă Consiliul de Securitate decide că el a fost vătămat sau riscă să fie vătămat ca rezultat al unei violări a prevederilor Convenției. Este de remarcat faptul că geoingineria, inclusiv în dimensiunea sa de capacitate a omului de a modifica vremea, scapă astăzi în mare parte prevederilor documentului și nu face obiectul nici unei convenții internaționale pentru timp de pace. În acest context, încă din 2020, Național Intelligence Council al SUA a atenționat că absența unui dialog internațional asupra subiectului și a unei reglementări pertinente a problemei ar putea conduce la situația în care un stat sau un grup de indivizi să manipuleze clima, cu efecte imprevizibile asupra sistemului climatic și calității mediului în diverse state.
Și aceasta în condițiile în care ingineria climatică, în această ipostază a provocării artificiale a ploii, este tot mai frecvent utilizată, în prezent peste 52 de țări practicând-o, într-o proporție mai mult sau mai puțin importantă, mergând din Emiratele Arabe Unite și până în Australia. Pe o atare cale se creează un avantaj strategic asupra vecinilor în caz de un potențial „război al apei” cauzat de multiplicarea ineluctabilă a episoadelor de secetă. Nu întâmplător însămânțarea norilor face obiectul cercetărilor în scopuri strategice și militare în state precum China, Rusia sau SUA. În Orientul Mijlociu, din ce în ce mai deșertic sub impactul schimbării climatice, se anunță un veritabil război pentru a controla cerul, norii și ploile ce pot cădea. În 2018 Iranul acuza Israelul și o „altă țară” că i-ar fi furat norii ce îi reveneau de drept și prin natura lor, ceea ce l-ar fi privat ca stat de primire, în plină secetă, a prețioaselor ploi ce îi însoțesc. Cel de al doilea stat vizat în această acuzație era Emiratele Arabe Unite, care dezvoltă un puternic program de însămânțare a norilor prin injectarea de produse chimice în cumulonimbus pentru a-l „crăpa” deasupra unui teritoriu dat, unul dintre cele mai avansate din regiune. Printre statele care promovează pe scară tot mai largă asemenea tehnici este și China. Aici „însămânțarea norilor” datează din 1958 și atunci avea ca singur obiectiv acela de a provoca ploaia pentru a intensifica aprovizionarea cu apă a orașelor și la țară. După mai bine de 60 de ani de experiență, Beijingul dorește în ultimii ani ca până în 2025 să-și dezvolte capacitățile în materie printr-un ambițios program de încărcare a norilor pe un teritoriu de 1,5 ori mai vast decât India, respectiv de 5,5 milioane de km2. Pentru a se atinge obiectivul fixat s-au utilizat nu numai rachete sol-aer de către regimentele de artilerie ori cele ale armatei aerului, ci s-a recurs și la ajutorul dronelor. Așa, de exemplu, folosirea dronei Wing Loong-2H permite detectarea norilor precipitanți, apoi de a acționa provocarea unei ploi artificiale. O experimentare de acest gen a avut loc în octombrie 2022 pe platourile înalte ale Tibetului, în provincia Qinghai situată în nord-estul Chinei. Acest spațiu geografic este considerat drept „castelul de apă” al țării, aici aflându-se izvoarele a trei fluvii majore ale Asiei: fluviul Yangtze, Fluviul Galben și Mekongul. Pentru a accentua și accelera progresele sale în geoinginerie, China nu face un mister în legătură cu avantajele pe care vrea să le tragă din promovarea inteligenței artificiale, în privința căreia și-a declarat deja ambiția de a deveni liderul mondial în materie până în 2030. Aceasta ar trebui să-i permită să determine cel mai bun moment de însămânțare în funcție de evoluția norilor, stimulând în același timp comportamentul iodurii de argint odată introdusă în straturile joase ale norilor.
Pentru desfășurarea și amplificarea capacităților sale, Beijingul va investi în perioada următoare mai multe miliarde de dolari. Folosințele pe care le afișează în prezent țin de sectorul civil: lupta împotriva incendiilor de pădure, umplerea rezervoarelor hidraulice naturale și artificiale, disiparea poluării (așa cum s-a întâmplat la 1 iulie 2021 cu ocazia unor ceremonii oficiale) ori prevenirea furtunilor de grindină și a daunelor provocate de ele asupra agriculturii. Dar, așa cum s-a întâmplat și ne arată experiența din domeniul nuclear, de la utilizarea civilă, pașnică, la folosința militară, ostilă nu e adesea decât un pas.
Atari acțiuni experimentale și de începuturi afectează în plan climatic și îngrijorează politic mai ales vecinătățile geografice și proximitățile statale. Din această perspectivă, promovarea geoingineriei climatice de către China preocupă în special India, care vede în experimentările Beijingului, desfășurate pe platourile înalte ale Tibetului, riscuri de modificare a regimurilor pluviometrice în privința părții septentrionale a teritoriului său cu multiple incidente posibile asupra debitului cursurilor de apă strategice: Indus, Gange, Brahmaputra, care preiau toate izvoarele lor din Tibet, teritoriu chinezesc. Un alt stat preocupat de cercetările și experimentările în materie întreprinse de China, cu care a intrat din 2020 într-un deceniu al riscurilor ridicate de confruntare, este Taiwanul. Specialiștii de la Taipei au atras atenția în acest sens asupra faptului că manipulările climatice nu sunt încurajate cu orice preț de Organizația Meteorologică Mondială (OMM) și au denunțat deschiderea de birouri ale modificării climatice în provinciile chineze, cu experimentări acoperind acum deja circa două treimi ale teritoriului, fără a dispune în capacitatea de a evalua în mod precis consecințele perturbărilor antrenate. De aici decurge necesitatea, înainte ca tensiunile să izbucnească la un moment dat, de a reglementa la nivel internațional problematica respectivă pentru a încadra utilizarea tehnicilor de însămânțare a norilor, precum și frecvența lor.
Așadar, în prezent niciun text ad-hoc de drept internațional nu reglementează recurgerea la tehnicile de geoinginerie (în sens larg înglobând toate familiile de tehnici vizând a se acționa asupra sistemului climatic în scop corectiv – reducerea ritmului încălzirii globale – ori curativ – reabsorbirea unei părți din emisiile de CO2 rezultate din activitățile umane –), în general. Adunarea Generală a ONU a reiterat periodic, începând din anii 1960, necesitatea de a se efectua o supraveghere generală asupra lor. Fertilizarea oceanelor și stocajul carbonului în coloana de apă ori fundurile marine au dat loc consacrării unei interdicții a acestui gen de activități în cadrul Organizației Maritime Internaționale. Conferința Părților la Convenția privind biodiversitatea (1992) a aprobat în 2010 o decizie vizând interzicerea desfășurării (dar nu și cercetarea) tehnicilor de inginerie climatică. Obiectivul Convenției-cadru a Națiunilor Unite privind schimbările climatice urmărește „stabilizarea concentrațiilor de gaze cu efect de seră (GES) în atmosferă la un nivel care să împiedice orice perturbare antropică periculoasă a sistemului climatic” și trebuie, de asemenea, să guverneze într-o anumită măsură și asemenea activități. La nivel regional (în cadrul Uniunii Europene, Convenția pentru protecția mediului marin al Atlanticului de Nord-Est – OSPAR, amendament 2007) evoluțiile legislative converg în favoarea unui stocaj geologic și a interdicției sale în coloane de apă.
În general, combinând dreptul internațional, dreptul regional și drepturile naționale și locale, corpusurile regulilor juridice aplicabile sunt proprii fiecărei tehnici iar posibilitățile de a aborda ingineria climatică precum un ansamblu omogen apar ca puțin realistă. Ceea ce nu împiedică faptul ca dreptul în vigoare să generalizeze recurgerea la asemenea tehnici, în special dreptul mediului (principiul prevenirii daunelor, principiul precauției, obligația de due diligence, obligația de a realiza studii de impact sau principiul poluatorul-plătește). La intersecția între dreptul mediului cu cel al drepturilor omului, drepturi precum cel la sănătate, drepturile funciare, dreptul de proprietate intelectuală, normele în prezență sunt numeroase iar aplicarea lor în cazurile în care intervine clima devin potențial conflictuale. O situație tranzitorie care își așteaptă o mai temeinică sedimentare în consonanță cu dinamica proprie fenomenelor pe care e chemată să o încadreze.
Alte aspecte juridice ale domeniului vizează, de exemplu, problema de a ști cui aparțin norii și care sunt implicațiile răspunsului dat. Dilema s-a născut în anii 1940 atunci când SUA au făcut, pentru prima dată, să plouă un nor deasupra statului New York, Canada protestând și acuzându-le că astfel li s-a furat „obiectul climatic”. Nu întâmplător statul canadian Quebec se numără printre rarele locuri de pe glob unde există o lege adoptată în anii 1960 care interzice să se acționeze asupra unui nor pentru a se produce ploaia, fără autorizație administrativă. Însămânțarea artificială a norilor ridică cel puțin trei chestiuni: în orice caz nu numai pe cea a proprietății asupra apei pe care o conține și a impactului produselor utilizate, ci și pe cea a implicațiilor în privința schimbării climatice, iar în contextul relevat a potențialului de tensionare a relațiilor internaționale. Dacă aplicăm teoria efectului de fluture (potrivit căreia „zbaterea acestuia din aripi într-o țară ar putea antrena un uragan în alta”) se impune întrebarea asupra impactului pe care îl pot antrena manipulările climatice (în speță cele ale norilor) asupra sistemului climatic în general, precum și a calității mediului din alte state sau din zone nesupuse jurisdicțiilor naționale. Norul nu constituie o stare fizică stabilă. Dreptul internațional neavând vocația să guverneze ceea ce e sezonier, pasager, efemer, fluid el sau ploaia nu posedă, în principiu, autonomie suficient de prelungită spre a prezenta o stare specifică demnă de a fi luată în calcul de norma juridică. Ele nu beneficiază deci de un regim juridic bine determinat contrar solului, mării sau aerului; participă la acestea, dar se distinge de corpul lor. O atare situație împiedică existența unei poziții particulare a acestora. În același timp, atașarea componentelor respective la elemente recunoscute de dreptul internațional e riscantă, conferindu-le un statut ilizibil, hibrid, imposibil de precizat.
În același timp, interceptarea și aproprierea norilor grație procedeelor artificiale antrenează deja tensiuni crescânde. În aceste condiții modificarea climei în mod pașnic de către un stat în funcție de interesele sale proprii spre a primi precipitații mai importante fiind posibilă tehnic și juridic, se pune problema cum se pot evita derapajele tensionale. Desigur, înainte de toate, dreptul internațional trebuie să utilizeze resursele oferite de textele pertinente în vigoare. Cele mai relevante apar indiscutabil, din această perspectivă, normele de lege lata privind răspunderea internațională a statelor pentru daunele cauzate mediului prin manipularea climei. Este vorba de două obligații juridice internaționale, internațional recunoscute, respectiv, pe de o parte, cea generală de a se proteja mediul, iar, pe de alta, cea de a nu cauza pagube mediului aferent teritoriului altor state ori din spații situate în afara jurisdicțiilor naționale. Dar în ce ar consta un atare prejudiciu? La prima vedere în privarea de precipitații care, în afara intervenției de pe teritoriul statului culpabil, ar fi căzut în spațiul altei țări. În altă ordine de idei, se pune în discuție statutul lor de bun comun, putând deveni periculos și inechitabil, ca o entitate să revendice proprietatea exclusivă asupra acestora și să se comporte în virtutea atributelor tradiționale aferente unui asemenea drept. Dimpotrivă, s-ar putea avea în vedere conferirea calității de bunuri publice mondiale, inapropriabile și care să circule în cadrul sistemului climatic planetar, fără ingerințe umane de dirijare și manipulare/deturnare de la legile proprii acestuia și cu atât mai puțin de apropriere exclusivă. Asemenea dileme ar putea fi înlăturate și o reglementare potrivită ar putea apărea prin negocierea și încheierea unui tratat internațional în materie. Regimul juridic internațional astfel instituit ar trebui să se integreze structurii și funcțiunilor dreptului global al climei și ipostazelor sale regionale și naționale de exprimare și manifestare. Un sistem internațional de supraveghere a stării subsistemului noros, care să sesizeze cazurile neconforme și să asigure reacțiile necesare ar putea fi instituit și să funcționeze sub autoritatea Organizației Meteorologice Mondiale (OMM). Un mecanism de soluționare pașnică, în interes general al eventualelor diferende în domeniu s-ar impune de la sine. În orice caz, instituirea unui număr minim de reguli care să promoveze încrederea, previzibilitatea și să asigure transparența activităților pendinte e absolut necesară. Desfășurarea haotică, în disprețul coordonării eforturilor și intereselor și al preocupării de a păstra echilibrul climatic, încurajează purtarea abuzivă a statelor și ingerințe nepermise în „mașinăria climatică” planetară cu spectrul unor consecințe bulversante deosebit de periculoase.
Subiectul rămâne deschis, rândurile de față neavând rostul decât de a-l sesiza și iniția dezbaterile premergătoare demersului juridic.
La 4 octombrie 1995, "Evenimentul Zilei" relata despre un proces finalizat cu decizia dată în același an de Curtea de Apel Suceava, la data de 12 iulie, prin care s-a statuat că "Mișcarea Legionară nu a avut un caracter fascist".
În luarea acestei decizii, Curtea a studiat documente prezentate la Procesului de la Nürnberg, în cadrul căruia Mișcarea Legionară a fost exclusă din rândul organizațiilor cu caracter fascist.
La aceași concluzie a ajuns, de altfel, și reputatul istoric Dan Berindei, vicepreședinte al Academiei Române și președinte de onoare al Secției de Științe Istorice și Arheologie a înaltului for științific:
"Mișcarea Legionară nu poate fi calificată drept fascistă, întrucât nu întrunește, prin elementele de doctrină pe care le-a adoptat și promovat, un caracter ideologic fascist."
Peste ani, globaliștii care ne conduc aveau să dea, sub presiunea Institutului "Elie Wiesel", legi, care sfidează realitățile istorice și sancționează inclusiv cu pedeapsa închisorii delictele de opinie...
Încă din primele veacuri creștine, martiriul a reprezentat culmea mărturisirii lui Hristos. Creștinii care nu s-au lepădat de Domnul în fața tiraniei păgâne au fost cinstiți ca mucenici și pomeniți în slujbele Bisericii. Totuși, istoria a ridicat o problemă delicată: ce se întâmplă cu ereticii sau schismaticii care au suferit moarte pentru numele lui Hristos? Pot fi și ei socotiți martiri?
Biserica a răspuns limpede prin Sfintele Canoane și prin glasul Sfinților Părinți că nu există martiriu adevărat în afara comuniunii Bisericii. Martiriul este nu doar o moarte pentru Hristos, ci o unire în Adevăr cu El, în sânul Trupului Său, care este Biserica (Efeseni 1, 22-23).
Sfântul Apostol Pavel lămurește această problemă în chip profetic: „de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte” (1 Corinteni 13, 3). Aici, „dragostea” la care se referă Apostolul nu este doar un sentiment omenesc, ci participarea la viața lui Hristos în Adevăr și în Biserică. Cine nu are această dragoste – adică nu se află în unitatea credinței și a Duhului – chiar dacă ar muri pentru credință, moartea lui rămâne fără rod mântuitor.
Canonul 46 Apostolic spune: „Poruncim să se caterisească episcopul sau presbiterul care a primit botez sau jertfă de la eretici; căci ce înțelegere este între Hristos și Veliar? Sau ce parte are credinciosul cu necredinciosul?” Acest canon arată că nici măcar "Sfintele Taine" ale ereticilor nu sunt valide; cu atât mai mult nu poate fi validă moartea lor. Dacă Biserica nu primește nici "botezul" lor, nici jertfa lor liturgică, este de neconceput să primească „jertfa sângelui” ca mucenicie. Legătura dintre Hristos și eretic este ruptă, așa cum între Hristos și Veliar nu există comuniune.
%Deasemnea, Canonul 34 al Sinodului de la Laodiceea spune cu claritate că „nu se cuvine creștinilor să părăsească pe martirii lui Hristos și să meargă să se închine la cei eretici, care se numesc martiri.” Canonul răspunde unei situații practice, anume faptul că unii creștini erau tentați să cinstescă „eroi religioși” din afara Bisericii. Sinodul interzice categoric această confuzie, arătând că numai cei care au murit în sânul Bisericii sunt martiri. Ceilalți sunt doar „cei care se numesc martiri”, dar nu sunt.
Deasemenea, Canonul 9 al Sfântului Timotei al Alexandriei stipulează că „dacă vreun eretic ar fi fost ucis pentru numele lui Hristos, acesta să nu se socotească mucenic". Canonul precizează explicit cazul în discuție: moartea unui eretic în numele lui Hristos nu constituie mucenicie. Motivul este simplu: mărturia lui despre Hristos nu este cea a Bisericii, ci una denaturată de rătăcire.
Prin urmare, toate aceste canoane amintite transmit un adevăr fundamental, anume că martiriul este inseparabil de Dreapta credință și de comuniunea cu Biserica.
Totodată, glasul Sfinților Părinți urmează Sfintelor Canoane. Astfel, Sfântul Ciprian al Cartaginei spune cu părută asprime că „niciun eretic nu poate fi mucenic, chiar de ar fi ucis pentru mărturisirea numelui lui Hristos; căci nu moare pentru Hristos, ci pentru diavolul.” (Epistola 73, către Iubaian).
Sfântul Ciprian arată limpede că, lipsind comuniunea cu Biserica, ereticul se află de fapt în slujba diavolului, chiar dacă numele lui Hristos este pe buzele sale.
La fel, Sfântul Ioan Hrisostom subliniază gravitatea despărțirii de Biserică, arătând că nici sângele vărsat nu poate acoperi acest păcat: „nu este cu putință să se mântuiască cel ce nu este în Biserică… și chiar dacă ar vărsa sângele său pentru Hristos, păcatul ruperii de Biserică nu i se iartă.” (Omilia 11 la Efeseni).
Și Fericitul Augustin exprimă adevărul Bisericii, spunând că „poți să mori pentru numele lui Hristos, dar dacă nu ai adevărata credință și dragoste, moartea ta nu este cunună, ci pierzare.” (Contra epistulam Parmeniani). Astfel, martiriul este încununare doar pentru cei care au credința adevărată, nu pentru cei care stăruie în rătăcire
În afara Bisericii, moartea pentru credință poate părea eroică, dar nu este martiriu. Martiriul este moartea pentru Hristos Cel adevărat, în unitatea Bisericii. Eroismul religios este moartea pentru un ideal omenesc, pentru o credință deformată sau pentru o identitate cultural-religioasă. Această distincție este esențială pentru a nu confunda pe martirii adevărați cu pseudo-martirii.
Astăzi, în spațiul protestant american, anumite figuri publice, precum Charlie Kirk, sunt prezentate drept „mărturisitori ai lui Hristos”. Acesta a fost un promotor activ al valorilor tradiționale, s-a opus secularismului agresiv și a primit adesea cu stoicism amenințări pentru pozițiile sale. În mediile neoprotestante, exista chiar tendința de a-l ridica la rangul de „martir modern”, încă din timpul vieții sale.
Moartea năprasnică a lui Charlie Kirk, deși cutremurătoare și privită de mulți ca o „jertfă” pentru Hristos și pentru valorile creștine, rămâne din perspectivă ortodoxă o pseudo-mucenicie. El a fost ucis în context politic și ideologic, în afara comuniunii cu Biserica Ortodoxă și fără a mărturisi credința deplină a Apostolilor și a Părinților. Canoanele și Sfinții Părinți ne învață că nu există mucenicie adevărată în afara Trupului lui Hristos, care este Biserica. Așadar, chiar dacă moartea sa poate inspira curajul civic și fidelitate față de anumite valori, ea nu aduce cununa muceniciei, ci rămâne o tragedie istorică și un avertisment despre confuzia dintre eroismul cultural-religios și martiriul autentic. Pentru Biserică, singurii martiri adevărați sunt cei ce mor în dreapta credință și în comuniunea euharistică a Bisericii, iar moartea lui Charlie Kirk confirmă încă o dată actualitatea canoanelor: nu orice moarte „pentru Hristos” este mucenicie, ci numai aceea a celor ce mărturisesc pe Hristos în Adevărul neschimbat al Ortodoxiei.
Iar de câțiva ani va tot bat la cap cu un citat al masonului de grad 33 Albert Pike (1809 – 1891) despre finalul pregătit de multa vreme de către aceștia:
“Vom dezlănțui nihiliștii și ateii și vom provoca un formidabil cataclism social, care în toată grozăvia sa va arăta în mod clar națiunilor efectul ateismului absolut, originea sălbăticiei și a turbulențelor celor mai sângeroase.
Apoi peste tot, cetățenii, obligați să se apere de minoritatea mondială a revoluționarilor, îi vor extermina pe acei distrugători ai civilizației și mulțimea, dezamăgită de creștinism, ale cărei spirite deiste vor fi din acel moment, fără busolă sau direcție, nerăbdătoare pentru un ideal, dar fără să știe spre ce să-şi manifeste adoraţia, va primi adevărata lumină, prin manifestarea universală a doctrinei pure a lui Lucifer, adusă în cele din urmă în faţa ochilor publicului.
Această manifestare va rezulta din mișcarea generală reacționară care va urma distrugerii creștinismului și ateismului, ambele cucerite și exterminate în același timp.”
Acestea plus razboiul mondial plus tot soiul de alte crize, tot de ei inventate, vor crea un haos cum n-a mai fost de cand umbla oameni pe Pamant. Si de disperare oamenii vor cere un salvator:
"Lumea toată este o scenă", iar regizorii sunt cei din oculta mondială. Simbolistica masonică îi dă de gol. Asasinarea lui Charlie (conservator creștin care vorbește de Hristos, însă se trage în poze cu stânga Israelului) este planificată pentru mulțimi și vine la pachet cu schimbări juridice majore și doar așa poate fi justificată limitarea drepturilor și libertăților. Prea puțini înțeleg acest teatru grotesc!
Așa cum Ucraina afirmă că Bucovina de Nord a fost sub "ocupație română", la fel declară acum două zile despre Basarabia, Ministerul Afacerilor Externe al Rusiei. Din recentul comunicat al Ambasadei Federației Ruse, aflăm că românii au ocupat samavolnic Basarabia în perioada interbelică, că Ion Antonescu a fost criminal de război și că limba moldovenească nu este limba română. Se continuă linia unor alte comunicate mai vechi ale Ambasadei Federației Ruse, care mențin această retorică si în plus, citează, susțin Institutul Ellie Wiesel în privința interzicerii memoriei lui Radu Gyr, Mircea Vulcănescu, Nichifor Crainic, considerați criminali de război, dar și atenție, a lui Octavian Goga, care este perceput ca nazist. Toate aceste luări de poziție sunt făcute în numele luptei împotriva antisemitismului, fascismului, chestiuni prezentate ca fiind de o acută actualitate, fapt împărtășit după cum știți și de forțele globaliste din Europa, implicit din România. Ambasada Federației Ruse are însă opinia că statul român nu întreprinde însă toate măsurile pentru eradicarea manifestărilor antisemite, fasciste, naziste, prin tolerarea nepermisă a unor statuii, denumiri de străzi și atenție, a ,,unor portrete ale lui Ion Antonescu în picturile murale ale unor biserici din București, în special în Biserica Sfinții Împărați Constantin si Elena". Dau în continuare câteva citate din recentul comunicat al Ministerului de Externe al Federației Ruse, dar si din cele date în anii trecuți. In comentarii găsiți linku-rile complete.
...perioadele sângeroase de ocupație română a teritoriilor moldovenești din 1918-1940 și 1941-1944. Ocupanții români au revenit la politica de teroare și jaf în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. La indicația directă a lui Ion Antonescu, pe teritoriul ocupat au început epurările etnice. În țară au fost create lagăre de concentrare și ghetouri. Cruzimea călăilor români i-a șocat chiar și pe naziștii germani. În doar trei ani de ocupație română a Basarabiei, au fost exterminați, potrivit diverselor estimări, peste 350 de mii de evrei (aproximativ 90% din întreaga populație evreiască a republicii). <…>...Limba moldovenească a fost redenumită limba română.”
“...din același Sector 2 al Bucureștiului, unde la un loc de onoare și acum se vede bustul lui Mircea Vulcănescu, care a fost condamnat la 9 octombrie 1946 pentru complicitate cu Germania nazistă și care a coordonat, în calitate de subsecretar de stat în Ministerul de Finanțe din guvernul lui Ion Antonescu, confiscarea proprietăților evreiești. În abordarea problemei demontării acestui obiect, dedicat memoriei unui colaboraționist hitlerist, autoritățile capitalei României dau dovadă de o pasivitate uimitoare, în pofida multor ani de solicitări persistente din partea publicului, a apelului Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” / Biroul de presă al Ambasadei Rusiei în România". / https://www.facebook.com/AmbasadaRusa/posts/pfbid025z3tFJL5jYKmudbnjVHpeFEvM45BufqFhqCYzi9T7Bw28YCtPp4Pyyqm4v7kVc82l
“Din raportul MAE rus „Privind situația cu glorificarea nazismului, răspândirea neo-nazismului și a altor practici care contribuie la escaladarea formelor moderne de rasism, discriminare rasială, xenofobie în România. În pofida intensificării în 2021 a eforturilor depuse de autoritățile în vederea redenumirii unor obiectele geografice și administrative care poartă numele persoanelor condamnate pentru crime de război împotriva populației rome și evreiești, această problemă rămâne relevantă pentru România. Există portrete ale lui Ion Antonescu în picturile murale ale unor biserici din București, în special în Biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena, unde complicele Führerului este înfățișat într-o imagine pozitivă a ctitorului. Imaginea lui se află și în biserica Mănăstirii Mihai Vodă, printre cei mai venerați regi și ierarhi bisericești ai României. / https://www.facebook.com/AmbasadaRusa/posts/pfbid025z3tFJL5jYKmudbnjVHpeFEvM45BufqFhqCYzi9T7Bw28YCtPp4Pyyqm4v7kVc82l
În repetate rânduri, încercările de schimbare a denumirii străzii din Cluj-Napoca, care poartă numele comandantului uneia dintre unitățile mișcării legionare, Radu Gyr, eșuează. Memoria ministrului propagandei al guvernului, I. Antonescu Nichifor Crainic, se păstrează în numele uneia dintre străzile din Pitești. Numele lui Mircea Vulcănescu, subsecretar de stat în Ministerul de Finanțe al guvernului lui I. Antonescu îl poartă străzi din București și Aiud, precum și un liceu tehnologic din capitala României. Rezolvarea problemei demontării bustului lui M. Vulcănescu din una din piețele sectorului 2 București tergiversează!" / https://www.facebook.com/AmbasadaRusa/posts/pfbid025z3tFJL5jYKmudbnjVHpeFEvM45BufqFhqCYzi9T7Bw28YCtPp4Pyyqm4v7kVc82l
Las la aprecierea voastră cât de mult seamănă textele Ministerului de Externe al Federației Ruse cu cele ale Institutului Ellie Wiesel, Legii Vexler (nepromulgate) sau ale documentelor UE.
L-au ucis pe Eminescu, l-au ucis pe Căpitan L-au trădat pe Mihai-vodă, l-au vândut pe Brâncovean Ne-au pus litere mârșave în istorii și în cronici Ne-au reinventat trecutul așa ziși lor istorici.
Dar noi ținem adevărul viu în inimi și-n cuvinte, Ștergem colbul din istorii și din cronicile sfinte Din cenușă o rescriem, unde-au ars în chin martirii Și din sângele ce-a curs în potirele jertfirii.
Niciodată nu vor smulge rădăcina ǎstui Neam Căci în noi mai e sămânța de bandit și Brâncovean Vom păstra cuvântul lor drept luminǎ care arde Întunericul din cuget și din cronici inventate.
Azi prin noi revin străbunii, curg în noi cum curge valul Iar Hristos, cu al lor sânge, încă n-a umplut pocalul. Căci tribut vom da și noi, cei din urmă prigoniți, Pentru Neam și pentru Țara vom fi și noi răstigniți.
Însă tronuri vor cădea, flacăra va fi aprinsă Căci scânteia e în vatră și-n istoria nescrisă E-n Credință, e în sânge, e în osul din mormânt E în toate și în tot ce mai este în noi sfânt.
Ne vom așeza la masă cu istoria trecută Vom cinsti acele nume ce s-au ridicat la luptă Până o sclipi pe boltă carul mare cu lumini Nu o să plecăm grumazul nici genunchiul la străini.
Au trecut două săptămâni de când mă aflu la Giurgiu, „închisoarea închisorilor” din România. Trăiesc într-o cameră de 5 pe 1,5 metri, unde abia rămân doi metri pătrați liberi. WC-ul este lângă pat și nu funcționează. Zi și noapte, aici e ca într-o saună. De la ora 7 dimineața până la 7 seara nu există apă rece la robinet, iar dușurile comune nu pot fi folosite. Aerul zilnic înseamnă două ore într-o cușcă de metal, pe acoperișul închisorii. Iar orice ieșire din celulă se face cu mâinile încătușate la spate.
Și totuși, în mijlocul acestor încercări, găsesc și lucruri de care să mă bucur: am primit o saltea nouă, mi-au zugrăvit și deratizat camera. Am reușit să-mi cumpăr un lighean pentru a spăla hainele și miere pentru nucile trimise de acasă. Citesc acum Faptele Apostolilor și mă uimește puterea Apostolului Pavel.
Mă gândesc la părinții mei, la sănătatea lor și sper să îi pot vedea și sprijini cât de curând. Mă rog pentru voi toți și vă mulțumesc pentru solidaritate. Viața e frumoasă chiar și aici, dacă gândul nostru rămâne la Dumnezeu.
"Un scriitor american — Don Heddesheimer — a scris o carte pe nume "Holocaustul prezis" - adică timp de 60 de ani sioniștii au prezis că vă fi un Holocaust, și fix după război propaganda iudaică a zis că au fost omorați 6 milioane!"
📕 Colonel (rtg) Vasile Zărnescu: Poate te întrebai de ce sunt obligați toți elevii din România să studieze istoria evreilor, în clasa a 11-a. Și poate te întrebai și ce învață la ora respectivă. / E simplu: învață să le fie rușine cu marile personalități ale acestui neam. Iar răspunsul la întrebarea de ce învață asta e pentru ca în final să se simtă vinovați. Vinovați că sunt români. Față de "Mihai Eminescu" presa foarte liberă și independentă lipește eticheta: Eminescu - antisemit, xenofob și anti-european. Românii sunt anunțați că "Eminescu nu e un reper moral". De unde a aflat presa foarte liberă asta? De la un profesor de la SNSPA, evident. Îl cheamă Rotman. Evident. Etichete similare au fost lipite si peste alte nume. Octavian Goga, Mircea Vulcănescu, Tuțea, Cioran și mulți alții. Întâi sunt etichetați, apoi anulați. Și la urmă interziși. Cu Eminescu e mai greu, dar tot asta se urmărește. Operațiunea se numește "Colonialism cultural". Reperele identitare ale unui neam sunt distruse și apoi înlocuite cu alte repere. Să vă zic un secret: istoria nu e scrisa de învingători, istoria e mereu scrisă de stăpâni... Colonel (rtg) Vasile Zarnescu
În satele românești din teritoriile răpite de Ucraina nu există familie care să nu jelească, acum, un mort pe front. Unele publicații din Rusia au afirmat că România ar fi trimis români să lupte pentru Ucraina. Nu, domnule președinte Vladimir Putin, sunt românii din Ucraina trimiși de Volodimir Zevzenski în linia întîi! Ar fi posibil – deși nu cred! – ca unii români din România să fi fost trimiși să lupte pentru Ucraina, dar nu sunt români voluntari, ci probabil români mercenari – așa cum sunt și cei trimiși în Irak, Afganistan etc. – dar nu sunt trimiși de „România“, ci de conducerea trădătoare a României!
Cine știe cu cine este Ion Iliescu în foto, cred că nu mai trebuie să citească postarea.
Aici nu este vorba despre a judeca un om mort, el fiind acum la Judecata lui Dumnezeu; este vorba despre cum va intra în istorie/memoria colectivă politicianul Ion Iliescu, iar aceste zile contribuie la acest fapt, inclusiv prin organizarea de către Guvernul Bolojan a funeraliilor naționale de stat.
Expun către zona suveranistă (unde observ unele tendințe) un aspect mai puțin cunoscut din activitatea prezidențială a lui Ion Iliescu, mandatul final: înființarea Institutului Ellie Wiesel.
În octombrie 2003, președintele Iliescu a anunțat oficial numirea Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului în România, condusă de profesorul Elie Wiesel. La 11 noiembrie 2004, Comisia a prezentat președintelui Iliescu „Raportul final al Comisiei pentru Studierea Holocaustului în România” (Raportul Ellie Wiesel) care a fost omologat în totalitate și declarat „document de stat”. În 2005, la propunerea președintelui Iliescu, guvernul României a înființat apoi Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”. Directorul institului, Alexandru Florian, într-un interviu acordat G4 Media a declarat: ,,Subliniez că până în noiembrie 2004, când Elie Wiesel, într-un gest simbolic, a oferit președintelui Ion Iliescu Raportul final, țara noastră nu recunoscuse Holocaustul din România. Atunci practic s-a făcut gestul politic prin care România ca stat și-a asumat responsabilitatea pentru cei peste 300 mii de evrei și 11 mii de romi victime ale guvernării Ion Antonescu." Prefața acestui act s-a scris atunci când Ion Iliescu l-a invitat pe Elie Wiesel în România, justificându-si gestul astfel:
"L-am însoțit, în 2002, la Sighet, unde s-a născut și unde se află casa familiei sale. A fost alături de noi în efortul de a închide una dintre marile răni ale trecutului, Holocaustul evreilor români. Era un lucru pe care trebuia să-l facem, eram datori evreilor români, dar și cetățenilor acestei țări. Am înțeles poate mai bine eșecul democratic din anii interbelici, care a dus la persecutarea evreilor și apoi la deportarea lor, la progromul de la Iași. Institutul care-i poartă numele este parte a acestui efort de recuperare a memoriei și de vindecare a rănilor trecutului."
Tot în 2002, sub mandatul lui Ion Iliescu s-a adoptat prima legislație referitoare la combaterea antisemitismului, organizațiilor si simbolurilor fasciste, rasiste ( OUG 31/2002) practic nucleul Legii din 2015 si a vestitei legi Vexler, iar în 2004, spre finalul mandatului, s-a instituit la propunerea lui Ion Iliescu, Ziua Națională de Comemorare a Holocaustului.
Concluzia mea este: faptul că statul din România îi face lui Ion Iliescu funeralii naționale, nu mă uimește, intră în logică. Nu înțeleg însă unele aspecte: există oameni care s-au manifestat în timp pentru memoria Sfinților închisorilor, a luptătorilor anticomunisti din munți, dar care acum au tendința să-i ridice un soclu sau chiar o statuie lui Ion Iliescu, părintele corectitudinii politice institutionale. Există oameni care îl admiră pe Ceaușescu, dar în același timp îl stimează pe Iliescu, cel care l-a trădat si executat pe Ceaușescu.
Există de asemenea oameni care se declară de acord cu fenomenul Piața Universității și condamnă mineriada din 1990, dar în același timp acum încearcă să-l scuze, să-l spele pe omul politic Iliescu, autorul execuțiilor din Piața Universității.
Nu spun că acum la înmormântare, el trebuie înjurat, spun însă că nu trebuie să-i ridicăm monument.
Între "Dumnezeu să-l ierte" și ridicarea de Statuie este mare diferență. În comentarii voi da câteva link-uri prin care susțin afirmațiile de mai sus, precum si ultimul interviu acordat de Ion Iliescu unui fost consilier, în iunie 2025, înainte de internare. Dacă tot este astăzi înmormântarea, dau si un citat din acest podcast, în care Ion Iliescu spune așa:
"Dacă te și pricepi cât de cât la istorie sau ai un minimum de bun simț în judecățile sociale, vei vedea repede că discursul extremei drepte este performativ contradictoriu. Nu poți să fii de extremă dreaptă și pro-rus. Sunt niște deviații ideologice amestecate și atât de ridicole încât vreau să vă spun că cei cu adevărat de extremă dreapta, sunt puțini."
În fotografie este Ion Iliescu împreună cu Ellie Wiesel. Par a sărbători ceva.
📜 Același stat care i-a interzis lui Călin Georgescu, pe motiv de "ingerințe rusești", să ajungă prin alegeri președintele României, îi organizează funeralii naționale unui fost președinte adus la putere de Moscova printr-o lovitură de stat care a confiscat o masivă revoltă populară.
⚰️ Ion Iliescu a murit. Fostul președinte al României avea 95 de ani. / Ion Iliescu a încetat din viață pe 5 august 2025. Fostul președinte suferea de cancer pulmonar. Starea generală a fostului președinte Ion Iliescu s-a deteriorat sâmbătă dimineață, cu instalarea progresivă a disfuncțiilor multiple de organe.
Iată o situație aparent paradoxală. Șeful comunității evreiești din România, membru al Parlamentului, inițiator de acte normative, declanșează, probabil fără să vrea, reacții antisemite care, în timp, pot să crească în intensitate și să lezeze comunitatea evreilor din România.
El a inițiat așa-numita lege îndreptată împotriva extremismului, pe care președintele numit Nicușor Dan a denunțat-o la CCR, după care CCR a constatat că legea este constituțională, astfel încât intră în vigoare.
Și tot Vexler este autorul unor modificări extrem de discutabile aduse legii retrocedărilor. Ambele acte normative sunt extrem de discutabile.
În ceea ce privește primul act normativ, cel îndreptat împotriva extremismului, pe bună dreptate, consilierii lui Nicușor Dan l-au atacat la Curtea Constituțională, demonstrând că lipsa de precizie a multor formulări va genera cu certitudine abuzuri foarte grave, în condițiile în care vor exista procurori și magistrați care, din cauza precarității pregătirii sau chiar a relelor intenții, vor cădea în capcana utilizării abuzive a literei și spiritului legii. Asupra acestui subiect m-am mai referit și mă voi mai referi, în funcție de abuzurile care vor fi comise. Fără doar și poate însă, dacă astăzi ar trăi Mihai Eminescu, în baza acestui act normativ el ar putea fi aruncat după gratii. Și așa, opera lui poate fi oricând, în baza acestei legi, anatemizată. Iar cei care îl recită sau îl citează ar putea fi și ei trimiși după gratii. În situația marelui poet-filozof și analist Mihai Eminescu sunt numeroși alți oameni de cultură din istoria României. Nu poți să dai cu o întreagă istorie de pământ pentru grave greșeli și abuzuri săvârșite în România, în conjuncturi care țin exclusiv de trecut.
Al doilea act normativ este, din aceeași perspectivă, și mai interesant de dezbătut. Modificările propuse de Vexler privind legea retrocedărilor. Conform acestor modificări, în viitor, evreii pot revendica toate proprietățile pe care le-au deținut moșii și strămoșii lor în trecut, nu în baza unor documente clare, lipsite de echivoc, ci în baza unor indicii, a unor descrieri, a prezentării unor elemente conform cărora ei ar fi deținut cu adevărat respectivele proprietăți. Să încercăm să analizăm consecințele acestui act normativ, consemnând câteva fapte care țin de trecut și previzionând ceea ce se poate întâmpla în viitor.
Probabil că sunt analistul din presa română care s-a pronunțat cel mai frecvent asupra unui abuz greu de explicat logic, de o mare amplitudine, săvârșit din inițiativa lui Klaus Iohannis, atunci când acesta era președinte al comunității nemților din România și, în același timp, primar al Sibiului. Rădăcinile acestui abuz, care a vizat proprietăți imobiliare în valoare de zeci de milioane de euro, pot fi localizate în perioada de tristă amintire în care, sub regimul Ion Antonescu, România s-a plasat la remorca Germaniei hitleriste. Atunci, numărul sașilor din România era mult mai mare, iar 80 de mii dintre aceștia s-au înscris fără ezitare în rândul trupelor SS. Profitând de o înțelegere tacită cu mareșalul Ion Antonescu, grupul etnic german, care la finele războiului a fost declarat organizație criminală de toate marile puteri și scos în afara legii prin decret semnat de regele Mihai, cu confiscarea tuturor proprietăților în beneficiul statului român, a dobândit în mod ilegal un mare număr de proprietăți, o bună parte dintre ele fiind confiscate de la evreii din România. Oricât de dureros ar fi, trebuie să recunoaștem că și în România a existat holocaust, chiar dacă în proporții mai reduse decât în alte state din sfera de influență germană. Pe bună dreptate, supraviețuitorii primesc din partea statului român, cât timp vor mai trăi, compensații financiare. Și tot pe bună dreptate, proprietățile care le-au fost confiscate în mod abuziv trebuie retrocedate. După instaurarea regimului comunist și ceva mai târziu, odată cu crearea statului Israel, un număr important de evrei din România au părăsit țara, astfel încât, până nu cu multă vreme în urmă, cea de-a doua limbă vorbită în Israel era limba română. Regimul Ceaușescu i-a obligat pe acești evrei să-și cedeze, în beneficiul statului român, înainte de plecare, toate proprietățile, în schimbul unor compensații bănești destul de modice.
Ei bine, legea Vexler se referă la ambele tipuri de proprietăți confiscate. În prima situație, ele au trecut, în cea mai mare parte, în mod abuziv, în proprietatea comunității, cât a mai rămas ea, a sașilor din România, printr-un truc ordinar, de-a dreptul cinic, utilizat de președintele Klaus Iohannis, care a reușit să influențeze în mod decisiv în acest sens o instanță din Sibiu. El a solicitat și a obținut, nici mai mult, nici mai puțin, decât recunoașterea succesiunii patrimoniale asupra grupului etnic german. Și astfel a pus mâna pe un uriaș patrimoniu, din care doar o mică parte a aparținut în mod tradițional și legal sașilor din România, înaintea alianței dintre Antonescu și Hitler. Ce se va întâmpla acum cu toate aceste proprietăți care, până la intervenția lui Klaus Iohannis, au aparținut statului român — școli, licee, maternități, case de cultură, muzee, inclusiv Muzeul Brukenthal — și care acum au intrat în patrimoniul celor circa 20 de mii de sași care mai trăiesc în România? Cum le va extrage Vexler din patrimoniul deținut ilegal de organizația sașilor? Prin ce mecanisme va fi promovată retrocedarea acestora către urmașii proprietarilor de drept evrei, dintre care cei mai mulți trăiesc peste hotare? Și, în același timp, ce se va întâmpla cu alte proprietăți care nici ele nu au aparținut comunității germane și care, tot abuziv, le-au fost confiscate unor români? Cu certitudine, răspunsul la această întrebare va genera sute de mii de procese care vor reprezenta o provocare majoră pentru sistemul juridic din România.
Și mai departe, ce se va întâmpla cu zecile de mii de proprietăți, în special imobiliare, care au fost cedate, sub presiune, statului român atunci când evreii au solicitat dreptul de a părăsi România? Din nou, vor avea loc sute și sute de mii de procese.
În concluzie, ceea ce declanșează, pretinzând că apără comunitatea evreilor, parlamentarul Silviu Vexler, în mare măsură pe bună dreptate, prin exagerările pe care însă le promovează, va declanșa — și, de altfel, a și început să declanșeze — un puternic val antisemit. Pentru că, în cel de-al doilea caz, de respectivele proprietăți, într-o formă sau alta, beneficiază astăzi cetățeni români care au plătit contravaloarea acestora statului român și care, în definitiv, nu au nicio vină pentru situația care s-a creat. La fel cum nicio vină nu au nici evreii care urmează să fie despăgubiți. Ei bine, „vinovații fără vină vor cere să se facă lumină”!
Mihai Tîrnoveanu: 🚩Jos PLx 168 (legea Wechsler) cea mai anticonstituțională și liberticidă lege post 1989! Românii au dreptul la exprimare liberă! → / ''Când un guvern își conduce poporul către ruină prin toate mijloacele, răzvrătirea fiecărui membru al acestui popor devine nu un drept, ci o datorie. Cum orice guvern se consideră în mod firesc obligat să-și mențină în avantajul lui autoritatea puterii de stat chiar dacă este cel mai prost și a trădat de mii de ori interesele naționale, instinctul de conservare națională va trebuii să folosească în lupta împotriva unei astfel de puteri, pentru a-și cucerii libertatea și independența, armele de care se servește adversarul său spre a se menține. Ca urmare, lupta trebuie purtată cu mijloacele''legale''câtă vreme puterea în declin se servește de ele; dar nu trebuie să ezite să recurgă la mijloace ilegale, dacă asupritorul le folosește și el. Dar, în general, nu trebuie uitat că țelul suprem al existenței oamenilor nu este conservarea unui stat; este conservarea rasei lor. Când NEAMUL e în primejdia de a fi oprimat sau chiar eliminat, problema legalității nu mai joacă decât un rol secundar. În acest caz, faptul că puterea existentă aplică mijloace absolut legale, prezintă puțină importanță; instinctul de conservare al celor oprimați va constitui întotdeauna cea mai înaltă justificare a luptei lor prin toate mijloacele. Toate luptele pentru eliberarea de aservire internă cât și de cea externă de pe acest pământ, despre care istoria ne arată exemple uimitoare, au fost purtate în virtutea acestui principiu. Dreptul oamenilor primează asupra dreptului statului. Cine nu e gata să lupte pentru existența sa, ori nu e capabil s-o facă, este sortit pieirii de Providență, în veci dreaptă.''
🔯 Din ciclul trădătorilor de Neam și Țară / Un deputat de etnie evreiască a inițiat legea care bagă pumnul în gură poporului român: până la 3 ani de închisoare pentru ce gândești, spui sau distribui online / Un deputat de etnie evreiască a inițiat legea care bagă pumnul în gură poporului român: până la 3 ani de închisoare pentru ce gândești, spui sau distribui online. Silviu Vexler, ajuns în Parlament la doar 28 de ani și aflat deja la al treilea mandat, a inițiat o lege prin care se bagă pumnul în gura poporului român. Sub pretextul luptei împotriva „extremismului”, acest proiect legislativ pedepsește cu până la 3 ani de închisoare orice susținere sau apartenență – chiar și declarativă – față de organizații etichetate ca „fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe”. Mai mult, distribuirea de mesaje sau materiale în online, dar și negarea, aprobarea sau minimalizarea în mod evident a Holocaustului, devin infracțiuni pedepsite cu ani grei de detenție. Opiniile, interpretările sau simpla exprimare devin riscuri penale într-un stat care se mai pretinde democratic. Și poate cel mai revoltător lucru: Senatul României a votat această lege cu unanimitatea voturilor din partea PSD, PNL, USR și UDMR. Toate aceste partide au ridicat mâna în aceeași direcție, fără să scoată un cuvânt. Nicio întrebare, nicio obiecție, nicio urmă de dezbatere. Doar supunere oarbă, ca într-un sistem în care ordinele nu se discută, ci se execută. Românii sunt puși în fața unei realități tulburătoare: cine vorbește altfel decât vrea legiuitorul, riscă închisoarea. Cuvintele devin arme, istoria devine tabu, iar gura celor care nu se conformează este închisă cu forța legii. Acesta nu este un pas spre civilizație. Este un pas spre dictatură.
Cum este posibil ca un film cu Anthony Quinn în rol principal, având ca subiect românii și Holocaustul din România, coproducție internațională și bazat pe un bestseller, să nu fie cunoscut în România și să nu fie promovat de Institutul pentru Studierea Holocaustului ”Elie Wiesel”?
Adică, Antony Quinn care avea deja două Oscaruri alege să joace într-un film despre România și mai face și un rol excepțional, dar totuși nu se vrea să se știe despre acest film, nici în România și nici oriunde!
Mai interesant decât atât, Hollywood-ul a făcut un film cu un nume similar, dar cu un subiect total diferit, care apare primul pe motoarele de căutare când tastezi ”The 25th hour”, pentru că despre acest film este vorba.
Ca o curiozitate, câte filme cunoașteți ca li s-a conceput o dublură pentru nume, adică un alt film cu același nume dar despre cu totul altceva?
Credeți că așa ceva ar fi posibil la alte filme despre suferințele evreilor? Adică un nou film cu numele ”Lista lui Schindler”, în care să fie vorba, de exemplu, despre femeile din viața unui gigolo cu numele Schindler, sau un nou film ”Pianistul” despre un mafiot mexican poreclit Pianistul, sau un ”Jurnalul Anei Frank” despre o comerciantă sângeroasă de sclavi negri în secolul 17?
Totuși, așa ceva a fost posibil pentru ”A 25-a oră”: acest film a deranjat teribil și chiar și acum, după 60 de ani, există o presiune internațională pentru eclipsarea lui, prin cele mai mizere metode.
Evident, întrebarea este DE CE? Una dintre explicații ar fi că filmul prezintă o imagine a evreului incorectă politic: egoiști, lipsiți de simțul onoarei și inumani până la nivelul de jigodie de om.
Să fi fost Anthony Quinn antisemit, sau regizorul francez, sau producătorul italian, sau Iugoslavia în care au fost făcute filmările? Nu, nimeni nu a avut încă obrăznicia să afirme asta, ci a fost doar o perioadă în care nu începuse psihoza antisemitismului și oamenii încă se puteau exprima liber cu privire la evrei.
Amintirile despre război erau încă vii și evreii încă nu îndrăzneau să conteste ceea ce oamenii trăiseră pe pielea lor, sau știau la prima mână.
Subiectul filmului este despre un etnic sas din România (jucat de Antony Quinn), locuitor într-un sat de români, vorbitor de română, convertit la ortodoxie și căsătorit cu o româncă. Tipul e puțin retardat în sensul în care era puțin prostuț, ceea ce îl făcea simpatic în comunitate. Șeful jandarmilor din sat a pus ochii pe soția lui și, în momentul în care a primit ordinul să-i aresteze pe evrei și să-i trimită la reședința de județ, l-a pus și pe sas pe lista evreilor, care de fapt era unul singur: avocatul Marcu.
Și așa, dintr-o dată, sasul și cu evreul Marcu s-au trezit luați pe sus și duși într-un lagăr de evrei. Trebuie remarcat faptul că șeful jandarmilor l-a declarat pe sas ca fiind evreu nu din antisemitism, ci cu scopul de a-l îndepărta din sat în speranța că astfel obține acces la nevasta lui. Individul l-ar fi declarat pe sas orice ca să-și atingă scopul...
Ajuns în lagăr împreună cu evreii, sasul îl întâlnește pe consăteanul său, evreul Marcu, și, așa cum ar fi făcut oricine, îl roagă să certifice conducerii lagărului că el nu este evreu și a ajuns acolo dintr-o eroare.
”Marcu, te rog, spune-le că nu sunt evreu!”
Avea Marcu ceva de pierdut dacă îl ajuta pe sas să scape? Suferea vreun alt evreu dacă făcea asta? Era o sarcină grea să confirme că era consătean cu sasul și că acesta nu era evreu? Ei, ce credeți că face Marcu? Refuză pur și simplu, cu explicația filozofică că ”Azi oricine poate deveni evreu în orice moment”, adică nedreptatea urmează să îi atingă pe toți și oamenii trebuie să fie solidari cu evreii, să trăiască și ei abuzurile care se fac împotriva evreilor ca și cum ar fi evrei.
Așadar, evreul Marcu a avut ocazia să scape un neevreu de la supliciul la care erau supuși evreii și nu a vrut să o facă! Dacă sasul era un evreu care putea trece ca neevreu, și astfel scăpa din lagăr, credeți că Marcu tot la fel ar fi procedat?
Dar să nu generalizăm! Marcu era un evreu oarecare și nu putem incrimina întreaga comunitate evreiască pentru comportamentul său. Chiar dacă Marcu era avocat, adică un intelectual, un umanist, un apărător al dreptății, ca om s-a dovedit a fi josnic, de un egoism patologic. Totuși, el nu avea nicio reprezentativitate pentru a caracteriza alți evrei în același fel.
Dar soarta îi surâde din nou sasului și într-un alt lagăr de muncă are șansa să susțină că nu e evreu chiar în fața comandantului lagărului. Spre deosebire de imaginea care se promovează azi, acel comandant de lagăr, român, îi dă posibilitatea să-i vorbească și să-și dovedească neevreitatea prin testul suprem: cheamă pe șefii evreilor din lagăr să verifice dacă a fost botezat cu briciul sau nu.
Ce credeți că îi spune Ștrul comandantului? Că nu certifică că omul nu este evreu! Din nou, ce credeți că ar fi spus dacă sasul era un evreu care putea trece ca neevreu? Cumva ”Domnule Comandant, nu e evident că e tăiat împrejur, dar eu, Ștrul, știu că este evreu și, prin urmare, nu-l eliberați din lagăr”???
Mai mult, înainte sasul îi ajutase din umanitate pe șefii evreilor când acestora le-a fost greu să-și care valizele și la alte munci și intrase în vorbă cu aceștia, deci ei îi știau povestea și că nu era evreu. Prin urmare, când au fost solicitați de comandantul lagărului, nu s-a pus problema să verifice dacă era sau nu evreu deoarece cu toții știau că nu era. Și totuși, au refuzat să certifice că nu era.
De ce? Pentru că l-au văzut mai prostuț și din cauza asta puteau să-l slugărească. Ce mai conta adevărul, ce mai conta șansa dumnezeiască de a elibera pe cineva din infern fără niciun efort sau risc, dacă ei puteau trage folosul exploatării unui om datorită retardului său? Oare l-au considerat om sau doar un animal uman?
Spre deosebire de avocatul Marcu, un evreu oarecare, aceștia s-au dovedit mai târziu a fi șmecheri printre evrei, cu bani și cu relații internaționale. De data aceasta, jigodismul uman s-a manifestat la nivel de lideri ai evreilor.
Și pentru ca filmul să pună paie pe foc, comandantul lagărului a fost portretizat ca un om normal, empatic și profesionist, care îi oferă din proprie inițiativă sasului posibilitatea să scrie o declarație pe care să o trimită șefilor spre analiză!
Partea culminantă a filmului este când șefii evreilor din lagăr îl iau pe sas cu ei când evadează, ca să le care bagajele, sub pretextul că îi vor procura și lui un bilet pentru America. Ajunși în Budapesta, Comitetul de Ajutorare a Evreilor refuză să-i dea un bilet pe motiv că... nu este evreu.
Așadar, filosofia avocatului Marcu, care a refuzat să certifice că sasul nu era evreu pe motiv că ”Azi oricine poate deveni evreu în orice moment” nu s-a mai aplicat, adică așteptarea ca toată lumea să-i ajute pe evrei când sunt în pericol este umană și măreață, dar nu și reciprocă!
Evident, sasul a pus întrebarea cheie când a fost anunțat de refuz: ”Cum e posibil că un an și jumătate, cât am fost împreună în lagăr, m-ați considerat evreu, iar acum nu mai e posibil?”
Răspunsul șmecherului evreilor este emblematic: ”Cât ne-a fost greu și ne-ai fost de folos te-am considerat și pe tine evreu, dar nu poți să fii evreu între evrei!”.
Șmecherul, ca să pară echitabil, îi oferă sasului în compensație o bijuterie supervaloroasă din aur. Așadar, refuzul Comitetului Evreiesc nu a fost din lipsă de bani, pentru că aurul pe care îl avea șmecherul putea să cumpere zece bilete. Comitetul Evreiesc, adică cei care reprezintă evreii și interesele evreiești, pur și simplu nu a vrut să salveze un neevreu.
S-ar putea obiecta că refuzul nu a fost justificat de lipsa banilor, ci de limitarea la niște cote de evrei care puteau primi pașaport spre America. Adică au trebuit să refuze un neevreu doar pentru a oferi acea șansă unui evreu. Oare?
Dacă acel neevreu era acum acolo, cerșetor pentru un bilet spre libertate, nu cumva asta se datora exclusiv deciziei luate de Ștrul? Deci, cine era vinovat că sasul era în lagăr cu identitate de evreu și a trebuit să-și riște viața ca să evadeze: jandarmul care l-a declarat evreu sau Ștrul care i-a refuzat eliberarea?
Așadar, unde este onoarea de om: dacă ai decis să nu eliberezi un om din lagăr doar pentru că îți este de folos și crezi că îi vei lua un bilet pentru America, atunci când primești un singur bilet, de ce nu i-l dai lui? De ce Ștrul nu a spus Comitetului Evreiesc că dacă nu-i dă bilet sasului, nu ia nici el unul?
Unii vor spune, cârcotași: Cine ar face asta? Răspunsul este simplu: orice om care are onoare și demnitate, adică mulți, chiar foarte mulți... dar nu Ștrul!
În concluzie, filmul îi doare pe unii pentru că prezintă o față hâdă a evreilor, pe care nu o pot nega. În mod gradual, începând de la evreul izolat într-un sat din România și până la conducătorii oficiali ai evreilor din Statele Unite, cu toții au refuzat să salveze un om de la Holocaust pentru singurul motiv că... nu era evreu!
Și, bomboană pe colivă, când în film Armata Roșie eliberează România de fasciști, pe cine arată că vine pe tancul sovietic și preia puterea în satul sasului, în care era un singur evreu, Marcu?
🚩 Noua Ordine - implementare pas cu pas / Dumitru Coarnă: Lungulețu, România. Anul 2025. Fermierii sunt vânați ca hoții. Nu pentru că fură, ci pentru că IRIGĂ!
> "Lungulețu, România. Anul 2025. Fermierii sunt vânați ca hoții. Nu pentru că fură, ci pentru că IRIGĂ!
După ce au impus măsurile de austeritate, acum Statul condus de Ilie Bolojan trece la nivelul următor: razii, cătușe și amenzi pentru fermierii…români.
Sub privirea lui Cătălin Predoiu, ministrul de interne, fermierii din Lungulețu sunt amendați cu zeci de mii de lei pentru că udă varza cu apă din Dâmbovița. Autorităție au interzis să se irige culturile de varză din râu și chiar din fântânile și din puțurile forate.
În același timp Guvernul pompează milioane de euro în sprijinul fermierilor ucraineni, iar fermierii români sunt hăituiți. Și atunci când agricultorii noștri cer apă pentru culturi, li se trimite Poliția.
Acest demers cinic are un singur scop: falimentarea fermierilor români. În lipsa irigării, recolta este compromisă, fermierii fiind în imposibilitatea de a-și plăti creditele la bănci.
Întrebare de bun-simț: În ce țară europeană mai are agricultorul dosar penal pentru că încearcă să-și salveze recolta?
Răspuns: în România lui Cătălin Predoiu, unde Guvernul Bolojan aplică măsuri de austeritate doar la cetățeni, în timp ce ei – partidele politice – își păstrează beneficiile."
Scandalul de la Lungulețu ia amploare, cu toate eforturile ministrului Agriculturii, Florin Barbu, de a calma spiritele la fața locului. Revolta fermierilor față de interdicția de a folosi apa din Dîmbovița pentru udarea culturilor se extinde, ieșind la lumină inclusiv un apel al acestora, lansat ieri pe rețelele sociale, către români, pentru a se solidariza cu ei, cu avertismentul că ”azi e Lungulețu, mîine poate fi oriunde!”.
> Bazinul Legumicol Comuna Lunguletu
„OPRIȚI-VĂ DIN CE FACEȚI !!!!
Un abuz incredibil a avut loc în Lungulețu! Un om al locului, care își uda varza din Dâmbovița, a fost luat cu mașina politiei la directiva Apelor Române! Nu putem tolera așa ceva! Azi, miercuri, la ora 11:00, ne strângem TOȚI în fața primăriei. Să le arătăm că Lungulețu nu tace!
Români, apa e viață! Este sângele care pulsează în venele pământului nostru strămoșesc, un dar divin, izvorât din inima României. Nu e proprietatea nimănui, ci a noastră, a tuturor! Căci fără apa ce dă rodire și suflare, nici pământul nu rodește, nici omul nu trăiește. Apa care ne-a hrănit strămoșii e un bun comun, nu al statului!
Acum e ceasul să ne trezim! Dacă lăsăm semințele fricii să ne încolțească în tăcere, lanurile drepturilor noastre vor ajunge pradă. Fiecare dintre noi e o picătură în râu; dacă picăturile nu se unesc, albia seacă, iar puterea ne este luată.
Haideți, frați români, din toate colțurile țării! Lăsați-vă pentru o clipă grijile și veniți să apărăm împreună ceea ce ne aparține de drept! Să le arătăm că rădăcinile noastre sunt adânci și că vocea unită a poporului nu poate fi îngenuncheată! Astăzi e Lungulețu, mâine poate fi oriunde. Luptăm pentru dreptul la apă, luptăm pentru România!”.
Televiziunile sistemului au primit semnalul: ținta e țăranul român. Digi24 a sărit prima la atac și titrează fără rușine că „fermierii au încălcat legea” pentru că au îndrăznit să irige culturile cu apă din Dâmbovița. De parcă ar fi furat dintr-un rezervor privat al vreunui ministru, nu dintr-un râu care curge prin pământul românesc de secole.
Cazul de la Lungulețu este revoltător. Un om simplu, care muncește pământul, a fost ridicat de poliție pentru că a vrut să ude varza. N-a cerut voie, n-a completat hârtii, n-a plătit șpagă – și pentru asta trebuie pedepsit. Așa spune noua logică a statului român, care pare mai preocupat să apere interesele Apelor Române și ale firmelor de apă, decât ale celor care pun mâncare pe masa noastră.
Digi24 nu anchetează hoțiile din ministere, nu deranjează baronii care sifonează fonduri europene, dar sare la gâtul unui agricultor care trage o pompă în râu. Ăsta e jurnalismul de serviciu: nu pentru adevăr, ci pentru stăpâni.
România a ajuns o țară în care munca cinstită este suspectă, iar pământul românesc nu mai poate fi udat decât cu aprobare de la birocrație. Iar Digi24 e vocea care latră în numele celor care ne vor ținuți în genunchi.
A izbucnit și era normal să izbucnească! Putem spune că am asistat la prima interacțiune dintre lumea normală,a oamenilor care-și văd de treaba lor, și lumea cretinizat-progresistă adusă la putere de mucușori. Oamenii din Lungulețu s-au trezit brusc că nu mai au voie să facă ceea ce fac de când lumea, adică să ia apă din râu ca să-și ude legumele. De ce? Pentru că s-au trezit progresiștii că la București, o firmă venită din Franța și care a monopolizat apa, s-a făcut stăpână pe râul Dâmbovița. Cum s-a petrecut asta? A cumpărat Apa Nova Dâmbovița? Există un certificat de proprietate conform căruia francezii s-au făcut stăpâni peste apa noastră? Nu și nici n-ar fi normal așa ceva. Ceea ce însă este cert - dincolo de operațiunea de PR a ministrului Agriculturii - este că, treptat, se înființează o poliție a apei. În cazul în care nu știți, locuitorilor din Lungulețu li s-a interzis nu doar irigarea cu apă din Dâmbovița, ci inclusiv utilizarea propriilor puțuri. De ce? Pentru că așa e la progresiști! „Nimic nu-ți aparține și este bine!”
Suntem învățați încă de mici că există două tipuri de proprietate: privată și de stat. Tipul privat de proprietate e cât se poate de logic. Extrem de vagă însă este „proprietatea de stat”. Eu unul n-o înțeleg și, dacă vom încerca să o definim, vom observa că avem de-a face cu o șmecherie. Statul comunist ne-a învățat că proprietatea de stat este „a întregului popor”. Adică, din acea proprietate, am și eu o bucățică. Așadar, spus cu alte cuvinte, asta înseamnă că proprietatea de stat e tot a mea, la fel cum e și a vecinului, a dumneavoastră sau a altuia care e român. Omul își imaginează proprietatea de stat ca pe o grămadă din care fiecare cetățean are câte o firimiturică. Așa e?
Hai să înțelegem. Dacă am ceva în proprietate, atunci acel ceva trebuie să îmi producă ceva: ori un profit, ori o pagubă. În cazul proprietății de stat, constatăm că, din punctul de vedere al cetățeanului, proprietatea respectivă e cumva neutră. Adică nu vine nimeni să-ți dea un dividend și, aparent, nimeni nu-ți bate la ușă să-ți ceară bani pentru că „investiția ta” nu funcționează. Atenție, am spus aparent!
Și-abia acum e cazul să înțelegem ce e cu acea proprietate. A cui e? A statului? Dar cine e statul? Din nou ni se spune că statul e al nostru. Ca definiție statul înseamnă populația, teritoriul, suveranitatea și instituțiile sale. Ideea e că, în afara populației, toate celelalte elemente sunt neînsuflețite, deci nu au cum să-și revendice ceva. Așa ajungem, din nou la definiție, anume că statul înseamnă, în primul rând, populația. Doar că statul, așa cum îl cunoaștem noi, ajunge să exercite presiuni asupra populației. Mai mult, statul ajunge să aibă el însuși dețineri care nu aparțin populației. Practic, tot ceea ce este proprietate de stat nu-mi aparține. Nu pot să mă duc la stat și să-i spun: vreau acum 10 barili de petrol deoarece aceștia sunt cota mea, la fel cum nu-i pot spune că vreau să-mi dea cota mea parte de teren din terenul pe care-l are. Mai mult, constatăm că statul își poate face propriile legi prin intermediul cărora să confiște banii și bunurile cetățeanului. Și, din nou vine întrebarea obsedantă: ce-i cu acest stat? Cine-i dă dreptul să mă jefuiască?
Teoretic, ți se va spune că ești jefuit pentru că așa ai votat, că statul este condus de reprezentanții tăi. Oare? Pe cine trimiți să te reprezinte undeva fără ca cale cineva să aibă o răspundere? Dar nici măcar asta nu mai e o poveste de actualitate întrucât, înainte de dilema exprimată, ar trebui să înțelegem de ce naiba s-au anulat alegerile de anul trecut? Cumva pentru că nu ieșea „cine trebuie”? Dar cine decide „cine trebuie”? Vedeți, dacă stăm să analizăm și să despărțim firul în patru, constatăm că ceva e putred. Nu prea se leagă treburile.
Aș putea intra mai adânc în problematică și, cu siguranță, discuția ar fi extrem de interesantă. Dar prefer să o curm aici pentru a nu ne pierde. Ceea ce trebuie să constatăm până în acest moment este că statul e o construcție menită a te păcăli și care, surpriză, te păcălește! Pretinde că ceea ce are e al tău, dar, pe de altă parte, nu-ți dă nimic. În plus, te pune pe tine să plătești prostiile pe care le face. Avem acum povestea cu deficitul. Care, dacă stai să o judeci logic, nu e deloc gravă. Doar că un grup de retardați a decis că trebuie rezolvată după metoda lor cretină, adică să ne pună pe noi la plată. Tot același grup de retardați a decis că apa din Dâmbovița nu mai e celor care trăiesc pe malurile sale, ci a unei companii franceze.
Păi, stai puțin: în ritmul ăsta, tu stat o să vii să-mi spui că nici aerul nu mai e al meu, ci al unei firme căreia trebuie să-i plătesc pe respirație. Cum vine asta? Fără apă omul moare. Fără aer la fel. Apa cade din cer, noi suntem alcătuiți din apă într-o proporție de 80%. Cum poți să vii să-mi spui că nu am voie să ud grădina? Cum poți să spui că nu am voie să scot apa din fântâna mea, făcută pe terenul meu?
Cu toate că multora nu le vine să creadă, chestiunea chiar așa stă din punct de vedere legal, adică din punctul de vedere al legilor pe care statul le-a impus. Cu toate că ești proprietar pe terenul tău, dacă mâine se găsește petrol sub casa ta, vine OMV-ul - ca proprietar al subsolului pus de „statul tău” - și te dă afară din casă deoarece el trebuie să exploateze acel petrol. Iar pentru asta îți aruncă niște firfirei. Dacă nu mă credeți, întrebați oameni pe al căror teren sunt sonde.
Uite-așa, treptat, înțelegem că statul, în esență, este ori un grup infracțional organizat, ori un prostovan care ne bagă pe noi în belele, ori ambele. Spun asumat ceea ce spun întrucât vedem limpede că datorii care nu sunt ale noastre sunt plătite de noi, prostii pe care nu le-am făcut noi ne sunt, de asemenea, impuse nouă. Niciunul dintre cei din proximitatea mea nu a furat de la Bancorex și, cu toate acestea, fiecare dintre noi a plătit și încă mai plătește paguba de acolo. De ce?
Chestiunea și mai flagrantă este aceea că statul are prostul obicei să cadă pe mâna celor mai degenerați dintre noi. O poză a ceea ce reprezintă statul român vă demonstrează cu prisos ceea ce am spus. Doar te uiți la cuplul Mucușor&Bolovan și nu mai e nevoie de nicio demonstrație. Astfel încât e cazul să înțelegem exact că, dincolo de personaje, este imperios necesar să redefinim ceea ce înseamnă statul și, mai ales, ceea ce are și ce n-are voie să facă.
Să începem cu apa. Are voie statul să-și asigure monopol pe apă? Sigur că nu! Apa e esențială vieții, astfel încât toată lumea trebuie să aibă acces liber și neîngrădit la apă. Prin înființarea „Apelor Române” statul și-a asigurat un monopol la care nu are dreptul deoarece e vorba de o resursă vitală. La fel ca și aerul. Nu are nimeni voie să-ți pună monopol pe aer. E o aberație! Dar hrana - veți întreba? Hrana de ce trebuie să coste? Ei bine, aici e o altă discuție, dar ca și în cazul apei și aerului, statul nu e îndreptățit să pună monopol pe hrană. În ceea ce privește costurile, având în vedere că mâncarea se obține în urma unui proces de producție, e normal să aibă costuri. Însă, în ceea ce privește apa și hrana statul nu are dreptul să introducă niciun cost și nicio autoritate. Iată de ce cei de la Lungulețu sunt cât se poate de îndreptățiți să-și revendice apa din râu! Apa aceea e a lor și a tuturor celor pe lângă care trece, motiv pentru care nu are dreptul niciun francez și niciun român sau alt om de pe lumea asta să pună monopol pe ea.
Revenind la stat, așa cum am mai spus, statul trebuie definit strict și imperativ, astfel încât orice om să înțeleagă exact ce e și cu se mănâncă. Actualul stat nu e stat, ci o mafie. Pentru a fi stat ar trebui să aibă un buget strict, pe care să nu aibă voie să-l depășească. Tot aud noțiunea cretină de „investiție a statului”. N-am înțeles de ce trebuie statul să facă investiții. Pe de-o parte se bagă bani în tot felul de aberații(nu știu exact dacă spectacolele Deliei sau ale lui Chirilă intră la capitolul investiții) și de partea cealaltă se vorbește despre „importanța mediului privat”. Păi atunci la ce faci tu, stat, investiții? Lasă mediul privat să le facă și-o să vezi că e mai bine. Tu, stat, nu ai decât un singur rol: să-ți optimizezi sistemele și să nu mai cheltuiești. În rest, investițiile și restul chestiilor le poate face fără probleme mediul privat. Nu nevoie de tine acolo!
Și uite-așa, într-un stat care doar redistribuie pe baza unui algoritm transparent, întinzându-se strict în limitele plapumei, pun pariu că n-ar mai fi atâta înghesuială politică. De ce? Pentru că n-ar avea de ce să fie. Dar pentru un asemenea proiect e nevoie ca totul să fie rescris din temelie. Și cum poți face așa ceva în condițiile în care majoritatea covârșitoare e compusă din oameni incapabili să raționeze?
Veolia, patroana Apa Nova care susține că fermierii din Lungulețu, mari cultivatori de cartofi și varză, iau ilegal din apa ei, se pricepe la declanșat revolte sociale pe motiv de apă. Va deveni comuna dîmbovițeană o Cochabamba a României?
Faptele, pe scurt: revoltă azi în comuna Lungulețu de lîngă București, după ce un cultivator a fost dus la poliție pentru că iriga varza cu apă din Dîmbovița. Amenzi de 35.000 lei! În comuna Lungulețu situația este explozivă! Azi dimineață, în jurul orei 11,00, zeci de legumicultori s-au revoltat cînd un cultivator a fost ridicat de poliție pentru că iriga cultura de varză cu apă din Dîmbovița. Autorităție au interzis să se irige culturile de varză din rîu și chiar din fîntînile și din puțurile forate. Împreună cu jandarmii, au scos motopompele fermierilor din ape, spun localnicii. Apele Române susține că fermierii iau din apa gestionată în București de Apa Nova.
Să reamintim ce scandal a produs Veolia, patroana Apa Nova, în Bolivia: în 1999, sub presiunea Băncii Mondiale și a FMI, care condiționau acordarea de împrumuturi de privatizarea serviciilor publice, Bolivia a privatizat sistemul de apă al orașului Cochabamba. Contractul a fost atribuit companiei Aguas del Tunari, un consorțiu condus de Bechtel (SUA) și implicînd indirect Veolia (prin legături cu alte companii din consorțiu). Contractul, în valoare de 2,5 miliarde USD, pe 40 de ani, includea gestionarea apei potabile, canalizării, generarea de energie electrică și irigații agricole.
În ianuarie 2000, Aguas del Tunari a dublat tarifele la apă pentru mulți locuitori, afectînd în special comunitățile sărace, care nu aveau acces la rețeaua de apă potabilă. De asemenea, compania a preluat controlul asupra sistemelor autonome de apă construite de comunități, cerînd taxe pentru utilizarea acestora. Legea 2029, adoptată de guvernul bolivian pentru a facilita privatizarea, a fost percepută ca o încălcare a drepturilor comunităților indigene și ale fermierilor la accesul la apă.
Protestele au început pașnic în ianuarie 2000, organizate de Coordinadora pentru Apă și Viață, condusă de Óscar Olivera. Nemulțumirile s-au intensificat din cauza inegalității accesului la apă (cartierele bogate erau conectate, cele sărace nu) și a creșterii drastice a prețurilor. În februarie 2000, protestele au devenit violente, cu ciocniri între manifestanți (fermieri, muncitori, studenți) și poliția militară. S-a declarat stare de asediu. Un moment critic a fost uciderea lui Víctor Hugo Daza, un student de 17 ani, împușcat de armată, imaginile devenind virale și amplificînd furia publică.
În aprilie 2000, sub presiunea protestelor masive (zeci de mii de oameni în stradă), guvernul bolivian a anulat contractul cu Aguas del Tunari și a revocat Legea 2029. Sistemul de apă al orașului a fost renationalizat, fiind returnat companiei publice SEMAPA. Tarifele au revenit la nivelurile anterioare privatizării. „Războiul Apei” a rezultat în cel puțin 7 morți, sute de răniți și peste 200 de arestări. A atras atenția internațională, devenind un simbol al luptei împotriva privatizării resurselor esențiale
Duminică, 3 august, în fața Parlamentului Ungariei, cinstim intrarea Armatei Române în Budapesta din 3-4 august 1919 și eliberarea Ungariei de regimul bolșevic Bela Kuhn.
Contextul istoric:
Campania Armatei Române din 1919 a avut misiunea de a apăra în cadrul unei strategii complexe, prin operații militare exemplar desfășurate tactic, actul istoric al Marii Uniri de la 1918.
Lupta pentru acest deziderat național s-a suprapus cu lupta împotriva bolșevismului, deoarece contestarea politică și ofensiva militară împotriva României Mari a fost o operațiune sovietică desfășurată din trei direcții, dinspre Nord-Est (Ucraina), Est (Rusia), Vest (Ungaria), cu obiectivul ruperii Bucovinei, Basarabiei și Transilvaniei de România, nerecunoscându-se hotărârilor adunărilor naționale de la Cernăuți, Chișinău și Alba Iulia.
Practic în 1919 am fost nevoiți să purtăm războiul de după război, pentru consfintirea victoriei din Primul Război Mondial.
Începând cu primăvara anului 1919, Armata Română a contracarat și anihilat trupele maghiare din Transilvania reorganizate de Bela Kuhn, care atacau atât populația civilă cât si avanposturile militare românești de pe liniile de demarcație urmărindu-se forțarea mutării acestora cât mai adânc în teritoriul românesc.
Trecând de la operațiile defensive la cele de contraofensivă, peste Tisa, cu obiectiv final intrarea în Budapesta, Armata României și-a securizat astfel granița de Vest prin neutralizarea trupelor armate bolșevice și eliminarea de la putere a regimului Bela Kuhn.
Puterea comunistă instalată în Ungaria s-a vrut a fi un cap de pod pentru Rusia sovietică, un factor de propagare a ideologiei comuniste, reprezentând un pericol real atât pentru poporul maghiar terorizat și înfometat de bolșevici cât si pentru celelalte state naționale rezultate în urma prăbușirii imperiului austro-maghiar.
Anihilarea de către Armata Română a acestui cap de pod sovietic din centrul Europei a reprezentat stoparea expansiunii comunismului în Europa Centrală și de Est.
Contextul actual:
Pe fondul expansiunii actuale, cu agresivitate crescândă, a neomarxismului, care atacă însăși esența statelor naționale, considerăm că evocarea la Budapesta a luptei împotriva marxismului din 1919 este un eveniment menit să apropie și nu să despartă/ostilizeze cele două popoare, român si maghiar, ținând seama și de faptul că populația Budapestei a primit la acea vreme cu recunoștință Armata Română, deoarece în doar câteva luni de guvernare, regimul bolșevic Bela Kuhn a reușit să-și ostilizeze, prin măsuri speficice comunismului, o parte covârșitoare a poporului maghiar.
Comportamentul exemplar al militarilor români față de populația civilă, inclusiv dăruirea unei părți din propriile rații de hrană celor aflați în nevoie și copiilor, a fost o lecție de omenie și civilizație.
Retragerea trupelor românești din Ungaria s-a făcut câteva luni mai târziu, de bună voie, după ce a fost înlăturat definitiv pericolul comunist.
Iată așadar un eveniment istoric ce ne-ar putea apropia.
Având în vedere declarațiile constante ale guvernului de la Budapesta împotriva politicilor actuale marxiste și neomarxiste, așteptăm cu interes reacția oficialităților statului ungar față de evenimentul planificat la Budapesta de către Asociația Calea Neamului, organizație care militează pentru afirmarea identității naționale românești, pronunțandu-se și acționând in același timp de asemenea împotriva politicilor neomarxiste referitoare la ideologia de gen, imigrație, corectitudinea politică etc.
Pentru organizarea evenimentului din fața Parlamentului de la Budapesta din data de 3 august 2025, vom întreprinde toate demersurile legale către autoritățile Ungariei.
Luna august este cea mai dureroasă pentru unguri. Pentru că atunci le sunt readuse în minte cele mai mari înfrângeri din istoria lor, petrecute la 400 de ani distanță una de cealaltă. Aceste două înfrângeri au transformat puternicul și întinsul regat medieval maghiar într-un jucător de plan secund sau chiar terțiar, remarcat astăzi doar printr-un lider excentric.
Data de 4 august 1919 a rămas în istorie drept momentul cuceririi Budapestei de către Armata Română. La această situație s-a ajuns după încheierea Primului Război Mondial și după făurirea României Mari, atunci când guvernul de la Budapesta va refuza să recunoască unirea Transilvaniei cu România, membrii cabinetului ungar frustrați fiind de faptul că maghiarii, ce avuseseră un statut de națiune dominantă în cadrul Monarhiei Austro-Ungare, erau nevoiți acum să accepte pierderea unor întinse teritorii. În martie 1919 guvernul maghiar refuză iarăși să accepte noua linie de demarcație dintre România și Ungaria fixată de Conferința de Pace de la Paris și demisionează în bloc.
4 AUGUST 1919: OCUPAREA BUDAPESTEI DE CĂTRE ARMATA ROMÂNĂ
Capitala Ungariei, Budapesta, a fost ocupată de trupele române fără niciun ajutor militar aliat. A fost singura capitală inamică ocupată de un stat din Antanta în cursul primului război mondial, considerând războiul româno-ungar din 1919 ca parte a acestuia, sau consecință imediată a lui.
La putere vin bolșevicii conduși de Bela-Kun, care instaurează un guvern comunist ce va începe să reorganizeze armata maghiară pentru a recâștiga teritoriile pierdute, inclusiv Transilvania.
În aprilie 1919, armata bolșevică maghiară va ataca armata română din Transilvania, Bela-Kun având în plan ocuparea Ardealului și joncțiunea pe teritoriul românesc a forțelor bolșevice din Ungaria, cu cele din Rusia sovietică. Atacuri ale armatei bolșevice maghiare s-au desfășurat constant timp de două luni, conform indicațiilor directe ale lui Lenin care intenționa de asemenea, să declanșeze și niște mari demonstrații muncitorești care să consolideze și mai mult comunismul în Ungaria.
La sfârșitul lunii iulie, armata ungară va ataca iarăși armata română, însă de data aceasta contraofensiva va fi deosebit de puternică și se va finaliza cu ocuparea Budapestei, la data de 4 august 1919, de către unități ale Armatei Române din Transilvania, conduse de generalul Gheorghe Mărdărescu. Acest lucru îl va face pe Bela-Kun să fugă în Austria și apoi în Rusia, prin această fugă năruindu-se marele său vis, acela de a uni Ungaria cu Rusia bolșevică.
Victoria românilor și ocuparea Budapestei în august 1919 a fost cu atât mai dureroasa pentru naționaliștii unguri, care astfel, pierdeau orice șansa de a vedea Transilvania încorporată Ungariei. Iar umilința a fost completă atunci când „disprețuiții valahi”, cum erau numiți românii de către unguri, au înălțat pe clădirea parlamentului maghiar, o opincă, ce simboliza preeminența românilor din Transilvania, în mare parte țărani, asupra ungurilor, după atâtea secole de asuprire.
Armata română a contribuit la stingerea focarului de război din centrul Europei și limitarea exportului de revoluție al sovietelor. Pentru împlinirea acestor obiective, autoritățile române de ocupație nu s-au amestecat în problemele interne ale statului ungar, dimpotrivă, ele au acordat libertate deplină presei, vieții politice și activității guvernamentale, cu singura condiție să nu se atingă interesele României și siguranța armatei sale.
ORTODOXIA este DREAPTA CREDINȚĂ