“Dacă oamenii ar ști ce îi așteaptă după moarte, s-ar ruga lui Dumnezeu zi și noapte, altfel cred că sunt morți și totul s-a terminat.

Viața noastră după moartea pământească abia începe - ne câștigăm Eternitatea prin suferințele noastre pământești.

Cine Îl cunoaște pe Dumnezeu rabdă totul.

Să aveți mereu cu voi pomenirea morții și de asemenea, păstrați în minte gândul - orice a-ți face, faceți în prezența lui Dumnezeu.

Credința noastră a fost adusă din Cer așa că nu vă supuneți circumstanțelor acestui veac.

Un adevărat creștin ortodox nu se teme de moartea pământească, ci de moartea veșnică. Cel mai rău lucru este să-ți fie frică de orice altceva.

Trebuie să aveți frică de Dumnezeu și de păcat.

Mucenicia de dragul lui Hristos este calea noastră, iar dacă Domnul ne pedepsește, este de dragul mântuirii noastre de chinurile veșnice.

Acceptați toate necazurile pământești cu recunoștință..

Mântuirea este dată numai prin conștientizarea păcatelor, și prin pocăință sinceră, precum și prin răbdarea necazurilor. Orice s-ar întâmpla, primiți cu smerenie și dragoste.

Salvează-ți vecinii cât poți de mult - pe cei care încă mai pot auzi.

Nu disprețui, nici pe cel bătrân, nici pe cel tânăr, chiar și un strop de sfințenie vărsat în sufletul aproapelui tău îți v-a da răsplată.

Cine spune nu mai mult de șapte cuvinte pe zi: va fi salvat.

Tăcerea protejează de toate relele.

Rugăciunea lui Iisus conține întreaga Evanghelie.

Lucrezi, mergi, stai în picioare, stai așezat, stai întins? rostește Rugăciunea lui Iisus, ține-ți mintea și inima îndreptată către Domnul, pentru că Domnul te poate chema în orice moment.

Rostește Rugăciunea lui Iisus și bucură-te că Mântuitorul îți îngăduie, ție nevrednicului și păcătos, să rostești Numele Său Sfânt.

Rugăciunea lui Iisus arde demonii, alungă gândurile rele, insuflă frica de Dumnezeu, curăță sufletul și trupul.

Rugăciunea lui Iisus ne unește cu Domnul și ne aduce mântuirea.

Rugăciunea lui Iisus este mai mult de zece mii de rugăciuni, astfel încât să nu existe nici măcar o mică pauză - rostește-o neîncetat."

Sfântul Teodosie din Caucaz

Dacă diavolul găseşte în mintea ta această rugăciune: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul sau păcătoasa” sau „Tatăl nostru” sau „Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucură-te, ceea ce eşti plină de daruri, Marie, Domnul este cu tine ...” şi celelalte, deci dacă dracul găseşte în minte rugăciunea nu se poate apropia. Îl arde! Cine? Numele Domnului. N-auzi ce zice psalmul?

"Înconjurând m-au înconjurat şi întru numele Domnului i-am biruit pe ei. Înconjuratu-m-au ca albinele fagurul şi s-au aprins ca focul în spini poftele si drăciile. Şi ce zice? În numele Domnului i-am biruit pe ei."

Dar cheamă numele Domnului, zice Proorocul Ioil, şi te vei mântui.

Nu te înşela că dracul stă degeaba vreodată. Noi stăm, el nu poate sta. Când a găsit mintea nu în veghere de Dumnezeu, nu în rugăciune, nu în cugetarea Scripturilor, îi dă toate drăciile şi o duce unde vrea.

† Părintele Cleopa

Am să-ți spun acest lucru mai de taină: eu de ani și ani încerc să mă rog cu această Rugăciune și încă nu am dobândit-o, dar nu m-am descurajat, merg înainte, stărui, cu ajutorul lui Dumnezeu. Dar, simt că, deși nu am dobândit această Rugăciune, am foarte mult folos, simt un ajutor efectiv în întărirea credinței mele, în întărirea evlaviei, în felul în care pot înțelege acum niște lucruri.

De aceea, te îndemn și pe tine: Stăruie și ai să guști din această simțire a prezenței lui Dumnezeu în viața ta. Stăruie prin credință, și numai dacă-mi acorzi mie această încredere în ceea ce spun eu acum, fă ca ascultare ceea ce spun eu și ai să vezi ce bucurie vei avea! Apropie-te de rugăciune și ai să vezi cât de bine este cu Dumnezeu!

Noi avem tare multă nevoie să intrăm în atenția, în sesizarea prezenței lui Dumnezeu. Rugăciunea aceasta este ca respirația: tu când vorbești, respiri. Oricât ai vorbi de mult, respiri fără nicio greutate. Cam așa se întâmplă când mintea coboară în inimă, pentru că atunci se roagă Însuși Sf. Duh în noi.

Ți-am spus de Părintele Ioan Kulîghin, când a venit aici la noi. Vorbea tot timpul și era foarte solicitat de toți și-l urmăream cum vorbește și mi se părea că este concentrat foarte mult numai la cele ce vorbea. Și, odată, în timp ce vorbea, i-am pus așa mâna pe umăr și l-am întrebat: Și acum te rogi, părinte? Și mi-a răspuns foarte simplu: Da, și acum mă rog.

Numai că acest har se câștigă foarte greu. Trebuie să fii foarte curat pe dinăuntru, foarte curat. De aceea zic, în paralel cu Rugăciunea, învață să fii bun, înțelegător cu oricine, mereu egal cu tine însuți, să fii ca o lumină pentru toți cei din jurul tău.

Și învață-te să fii cât mai nebăgat în seamă de nimeni. Învață-te cu această retragere și liniște interioară. Nu fugi nici de dispreț, pentru că numai așa te vei putea întâlni cu Dumnezeu. Să-ți împropriezi cât mai mult curăția sufletească și această nevinovăție a inimii.

— Sfântul Sofian Boghiu

Rugăciunea înseamnă să-L băgăm pe Hristos înlăuntrul inimii noastre și să-L iubim cu toată ființa noastră. ,,Să iubești pe Dumnezeul tău din toata inima ta, din tot sufletul tău, cu toată puterea ta și cu tot cugetul tău“. — Sfântul Paisie Aghioritul

✝️ 12 gânduri despre mândrie de la Sfântul Paisie Aghioritul

✝️ Sfântul Paisie Aghioritul: Lupta împotriva patimilor este o mucenicie continuă ...

✝️Cuviosul Paisie Aghioritul - viața creștinului și comuniunea cu sfinții

"Există în zilele noastre o confuzie duhovnicească atât de mare! O mare tornadă risipeşte totul.

Ţineţi strâns imbrăţişată tradiţia pe care v-am oferit-o, şi fiţi incredinţaţi că, în vremurile noastre, este un act de mărturisire a credinţei să spunem că Iisus Hristos este Domnul Dumnezeul nostru.

Atunci când umplem inimile noastre, in fiecare zi a vieţii, cu numele lui Hristos, credinţa noastră se intăreste şi putem înfrunta orice".

— Părintele Efrem din Arizona (Filotheitul)

Ioan Ianolide, alături de Valeriu Gafencu, reprezintă paginile filocalice ale rezistenței din temnițele comuniste. Aflați mărturii impresionante despre puterea Harului ce îi întărea pe acești mărturisitori. CUM A DOBÂNDIT IOAN IANOLIDE RUGĂCIUNEA INIMII

Conștientizarea propriei păcătoșenii

La Aiud Ioan cedează presiunilor şi trece înfrânt prin cuptorul umilinţelor, moment de răscruce în care îşi reconsideră întreaga vieţuire creştină: „Atunci am căzut cu faţa la pământ şi pentru prima oară în viaţă mi-am spus cu putere: sunt un ticălos”[1]. În această deznădejde află de rugăciunea isihastă de la un preot. O va practica neîncetat vreme de câteva luni, însă mai presus de toate: „aveam mare nevoie de un duhovnic căruia să-i încredinţez toată intimitatea simţămintelor mele şi să-i cer să-mi fie călăuză. Ştiam că preotul are har şi credeam că el poate să-mi transmită puterea şi lumina dumnezeiască de care aveam nevoie şi după care râvneam cu atâta nesaţ”. Pronia lui Dumnezeu intervine şi de această dată în viaţa lui Ioan, scoţându-i în cale pe „ctitorul” sufletului său, pe părintele Arsenie Papacioc. Sub ascultarea părintelui Arsenie, Ioan sporeşte pe calea desăvârşirii pentru că „descoperirea noilor perspective mă umplea de atâta bucurie, încât drumul era ireversibil”.

Viețuirea duhovnicească din temniță

Trăieşte revelaţia curăţirii sufleteşti prin mărturisirea propriilor păcate în faţa celor trei prieteni dragi: Valeriu Gafencu, Virgil Maxim şi Marin Naidim. „Stau o vreme în aceeaşi celulă, se mărturisesc unii altora. Îşi ţin sufletele deschise unul către altul. Năzuiesc împreună. Se roagă împreună. Totul le este de obşte. Această comunitate era ideală, dar nu lipsită de ispite şi frământări. Forme subtile de mândrie ori de invidie tulburau sufletele. Încercarea de rezolvare a greşelilor prin spovedanie comună uneori a dat rezultate bune, alteori a încins spiritele. S-a simţit lipsa unui povăţuitor încercat cu autoritate… În ciuda tuturor ispitelor, dragostea şi bunele intenţii nu au dispărut niciodată dintre noi. Învăţam practica spiritualităţii creştine, căci pedagogia şi îndrumarea duhovnicească sunt o artă. Ori dacă vreţi o ştiinţă”[2].

Dintre toţi „Valeriu a fost cel care a ieşit primul la lumină, care a ars ca o flacără în mijlocul nostru al tuturor şi asta prin valoarea împrejurărilor, căci nu fusese nimic stabilit în sensul unei ierarhii. Valeriu a fost omul în care l-am văzut sălăşluind pe Hristos. Datorită lui a izbândit lucrarea noastră, datorită lui cred că am fost ocrotiţi de Dumnezeu; în fine tot datorită lui Valeriu avem ceva de spus oamenilor: Trăiţi în Hristos!”[3]

Iadul de la Pitești

La camera 4 spital deţinuţii erau schingiuiţi în cele mai cumplite moduri. Unul din colegii de celulă, venit din „tura” reeducării, îi povesteşte lui Ioan despre torturile atroce de la camera 4 menite a produce mutilarea sufletească a penitentului: „În timp ce-mi vorbea – mărturiseşte Ianolide – simţeam în mine tăria rugăciunii şi groaza teroarei. Bănuiam ceva, dar nu chiar tot ce auzeam acum. Fiori reci şi fierbinţi mă străbăteau. Mă concentram şi mai mult în rugăciune”[4].

Este cert că rugăciunea îi dă curajul să poarte cu sine o iconiţă ascunsă în pantaloni, o cruce băgată în mâneca puloverului şi o fasciculă din Biblie aşezată cu grijă în saltea, „obiecte interzise” de care află temutul gardian Georgescu. Ioan este nevoit să le predea, dar în momentul predării crucii îi spune gardianului: „Domnule Georgescu, aveţi grijă să nu vă luptaţi cu Sfânta Cruce, că este dincolo de puterile noastre!”. Urmarea: este bătut cu ranga, călcat în picioare cu bestialitate, până se umple de sânge. Întors în celulă află de torturile suferite de prietenii lui de la studenţii reeducaţi şi de căderea lor în iadul demascărilor: „nu vedeam nicio scăpare, deci mă aruncam deplin în voia lui Dumnezeu (…) Simţeam că mi se tulbură mintea şi-L chemam mai stăruitor pe Iisus să-mi dea lumină şi pace”.

Rugăciunea se spunea singură Arma rugăciunii i-a fost scut de apărare în aceste împrejurări terifiante: „În aşteptarea turei mă rugam zece, şaisprezece sau chiar douăzeci de ore pe zi, iar noaptea rugăciunea se spunea singură prin somn. N-am avut o prăbuşire în acele împrejurări fiindcă m-a ocrotit Dumnezeu, dar mărturisesc că aş fi ales să mor decât să fiu ucis sufleteşte şi mi-aş fi căutat moartea dacă aş fi văzut că nu pot rezista”.

…Eram într-un lac de sânge. Simţeam o mare uşurare în trup şi în suflet. Iertasem totul, îmi era milă de toţi. Aşteptam să-mi dau sfârşitul şi eram liniştit”. Intervenţia proniatoare a lui Dumnezeu îl salvează din iadul reeducării. Bolnav de T.B.C. este transferat la începutul lui ianuarie 1950 la penitenciarul sanatoriu Târgu-Ocna.

Am văzut cerurile deschise. Lângă Valeriu

Fără îndoială, clipele de har petrecute lângă Valeriu Gafencu rămân cele mai preţioase şi mai dragi sufletului lui Ianolide în această perioadă. Intensitatea trăirii lor va estompa durerea pierderii celui mai scump prieten, petrecută în ziua de 18 februarie 1952 şi evocată de Ianolide ca o stare mistică de excepţie: „Sufletul îmi era plin de pace. Trupul era lumină. Sub picioare simţeam ceva ca un câmp energetic, un fel de vibraţie care mă ţinea legat de pământ. De fericire – am plâns. Am putut vedea în duh: am văzut cerurile deschizându-se în adâncimea de nemăsurat a ochilor lui Valeriu. M-am gândit că sunt în Cer. Am fost atât de fericit în orele acelea, încât niciodată nu o voi uita. Şi în veşnicie nu-mi doresc o stare mai înaltă decât aceea, căci atunci eram plin, deplin fericit. Cred că Hristos era prezent în Valeriu (…) Credinţa lui Valeriu îmi dădea şi mie tărie. Iubirea lui Valeriu m-a supus desăvârşit iubirii lui Hristos”.

Un sfânt

La Aiud George Ungureanu avea să consemneze:

„A fost un adevărat sfânt. Credinţa, comportarea, gesturile lui, toate îl aşază în rândurile sfinţilor… În timp ce în cameră se purtau discuţii, se iscau certuri, se povesteau dureri, se iveau nelinişti, Ianolide, cu figura lui de Făt Frumos, cânta psalmi, degajat de orice frământare lăuntrică. A fost un exemplu de viaţă, în închisoare, viaţă înconjurată de nimb dumnezeiesc”[5].

[1] Ioan Ianolide, Deţinutul profet, Ed. Bonifaciu, Bacău, 2009.

[2] Idem

[3] Ibidem

[4] Ioan Ianolide, op.cit I, pag. 265

[5] George Ungureanu, Camera zero, Ed. Fundaţia Culturală Alexandru Borza, Câmpulung Moldovenesc, 2009, pag. 139-140

(Mai multe mărturii aflați în cartea Sfinții închisorilor, precum și Întoarcerea la Hristos)

Sursa: https://atitudini.com/2024/05/cum-a-dobandit-ioan-ianolide-rugaciunea-inimii/

Încercați să spuneți o rugăciune foarte scurtă: Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă! Fraților, sunt cinci cuvinte. În aceste cinci cuvinte se cuprinde idealul creștin!

– Părintele Petru Irimescu

• ☦️ Avva Savva din Pskov-Pechersky iubea foarte mult Psaltirea — Citirea Psaltirii este necesară pentru Rugăciunea lui Iisus / Citirea Psaltirii este necesară pentru Rugăciunea lui Iisus, psalmii și Rugăciunea lui Iisus sunt apă vie dintr-o singură sursă: Psaltirea susține Rugăciunea lui Iisus, așa cum pereții unui templu îi susțin acoperișul.

• ✝️ Cuviosul Efrem din Arizona: Arma fiecărui creștin este rugăciunea inimii, Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă.

• ✝️ Cuviosul Porfirie Kavsokalivitul: Să ne întoarcem către Dumnezeu ca niște robi smeriți, cu glas rugător și implorător. / Atunci rugăciunea noastră va fi plăcută lui Dumnezeu. Să stăm cu evlavie înaintea celui răstignit și să spunem: Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă.

• ✝️ Părintele Proclu Nicău: Că cine sporește în dragoste, din dragoste izvorăște mila și așa te va scăpa bunul Dumnezeu și vei rămânea întărit în credință, vei simți puterea lui Dumnezeu și puterea diavolească, că puterea diavolească este îngrădită de puterea lui Dumnezeu.

• ☦️ Iacov - Arhiepiscopul Nijegorodului: Așa cum peștele trăiește în apă și cu apă, tot astfel sufletul iubitor de Dumnezeu trăiește în rugăciune și cu rugăciune. Acest lucru vine de acolo că sufletul iubitor de Dumnezeu năzuiește neîncetat, însetează să stea de vorbă cu Creatorul său iubit.

• ✝️ Arhimandrit Iosif Isihastul: "... Fiul meu, dacă iei aminte la ceea ce îți scriu și te silești pe tine însuți, vei afla mult folos ..."

• Părintele Ioan Istrati: ✝️ Fratele mut și rugăciunea inimii

• Părintele Arsenie Boca: ✝️ Roagă-te şi nu te teme de nimic, nu te înfricoşa de necazuri, nu te înspăimânta de năpăstuiri, căci rugăciunea le va înlătura.

• ✝️ Ortodocșii antisistem nu vor rezista în vremea antihristului fără rugăciunea noetică (a minții) / Fiindcă sunt mulți ortodocși care luptă împotriva sistemului antihristic, fără a trăi viața Bisericii, este nevoie să se cunoască un lucru foarte important: fără curățirea inimii de patimi și fără rugăciunea de un singur gând, dobândită prin luminarea minții, nu va putea nimeni păstra rugăciunea în vremea Antihristului! Rugăciunea care va rămâne în vremea Antihristului, va fi RUGĂCIUNEA NOETICĂ (A MINȚII).

Această năzuință este uneori atât de mare, încât oamenii care ard de iubire către Dumnezeu se roagă lui Dumnezeu și în somn și, pe deasupra, cu atâta putere, încât uneori somnul le este întrerupt de lacrimi pline de umilință. Tocmai despre aceasta se spune în Cântarea Cântărilor: „Eu dorm, iar inima mea veghează” (Cap. 5, Vers. 2), adică eu dorm, iar inima mea e trează, iubește pe Dumnezeu, Îl caută pe Dumnezeu, se roagă lui Dumnezeu, se îndulcește cu Dumnezeu. Eu dorm, dar inima mea nu doarme, ea arde, luminează, petrece în Ceruri — Iacov, Arhiepiscopul Nijegorodului.

— Grădina de flori duhovnicești. Cugetări povățuitoare și sfaturi bune culese din operele bărbaților înțelepți și sfinți, Editura Bunavestire, Bacău, 1997, p. 210

Arhimandrit Iosif Isihastu

Spune tot timpul Rugăciunea: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă, pe mine, păcătosul. Să nu îți stea deloc gura. Așa te vei obișnui cu Rugăciunea și o va prelua mintea. Nu da curaj gândurilor, deoarece, astfel, te slăbești și te întinezi.

Rugăciune, silirea firii continuu și vei vedea cât har vei primi! Viața omului, fiul meu, este necaz și supărare, deoarece este înstrăinare. Să nu cauți odihna desăvârșită! Hristos a purtat Crucea. Și noi trebuie s-o purtăm. Dacă vom răbda toate necazurile, vom afla Har de la Domnul.

Ceea ce simți la început este harul lui Dumnezeu, care, atunci când vine, îl face pe om duhovnicesc. Și toate i se par bune și frumoase. Atunci iubește pe toată lumea, are trezvie, lacrimi, căldură sufletească.

Când pleacă harul, pentru ca omul să fie încercat, atunci toate devin trupești și sufletul cade. Însă, tu să nu-ți pierzi atunci voința, ci să strigi fără încetare Rugăciunea, cu multă silință, cu durere multă... Iarăși și iarăși, la nesfârșit. Și, ca și când ai vedea cu mintea pe Hristos, să-I spui „Mulțumesc, Hristoase al meu, pentru cele bune, pe care mi le-ai dat, ca și pentru cele rele, prin care trec.

Slavă Ție, Slavă Ție, Dumnezeul meu!. Și răbdând toate, iarăși va veni harul, iarăși bucuria. Și aceasta se va întâmpla până când, puțin câte puțin, te curățești de patimi și devii duhovnicesc. Dar până atunci luptă!

Să ne întoarcem către Dumnezeu ca niște robi smeriți, cu glas rugător și implorător. Atunci rugăciunea noastră va fi plăcută lui Dumnezeu. Să stăm cu evlavie înaintea celui răstignit și să spunem: Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă. — Cuviosul Porfirie Kavsokalivitul

✝️ Sfântul Porfirie Kavsokalivitul: Tot ceea ce facem – rugăciune, sfat, mustrare – să facem cu iubire

♟ Gândurile rele produc numeroase toxine în creier şi-n organism, iar gândurile pătimaşe înveninează toate celulele trupului.

🔴 Sfântul Porfirie Kavsokalivitul: Nimeni nu poate deveni creștin fiind leneș. E nevoie de muncă. De multă muncă. ⚒

✝️ Cuvintele Sfântului Porfirie Kavsokalivitul (1906-1991) către Mitropolitul Neofit de Morfu (61 de ani)

✝️ Sfântul Porfirie Kavsokalivitul: America va fi ștearsă! Mă auziți? Va fi ștearsă!

Dragostea și smerenia

Dacă diavolul te va îndemna să dai vina pe cineva, atuncea ispitele se vor îndelunga mult timp, și ani și poate chiar toată viața.

Cu cât nu dai vina pe altul și te rogi cu smerenie, Duhul Sfânt va izgoni duhurile rele dinlăuntrul tău pe ce măsură vei spori în dragoste și smerenie.

Că cine sporește în dragoste, din dragoste izvorăște mila și așa te va scăpa bunul Dumnezeu și vei rămânea întărit în credință, vei simți puterea lui Dumnezeu și puterea diavolească, că puterea diavolească este îngrădită de puterea lui Dumnezeu.

Și omul atâta va fi ajutat, cât timp îi vede pe toți mai buni.

Dacă eu m-am biruit și am cântărit pe cineva, să mă aștept la ispite, asta-i treaba.

V-ați ostenit până aici ca să vedeți un moșneag stricat de cap …

Rugăciunea inimii

Știi care are rugăciunea inimii?

Pe care îl batjocorești mereu și el zice rugăciunea în gând neschimbat și Duhul Sfânt îl ajută.

Dar trebuie să se păzească și de prea multă vorbă.

Dacă eu am crezut în mintea mea că am rugăciunea inimii, am picat.

Dacă îmi zice altul prost, e bun.

Dar atât vă spun. E nenorocire cu smerenia.

Toți care au căpătat smerenia, o trebuit să rabde ocara.

Despre laude și smerenie

Pe măsură ce vei spori în smerenie, Duhul Sfânt o să-ți descopere treptat-treptat, ca să poată crește smerenia. Iar dacă vrei să știi toate acum, te doare capul, te poți mândri că ești cineva …

Și dacă nu ești băgat în seamă, poți zice și bogdaproste.

De exemplu, eu spun despre mine: dacă cineva vine și mă laudă, conștiința mă mustră și nu mai are valoare lauda lui.

În mănăstire când se duce cineva, e ca și cărămida care are colțuri. Colțurile acelea se tocesc în obște.

Și a întrebat cineva, cum se poate toci cărămida călugărului, că are colțuri? Fiecare om are cărămidă cu colțuri. Și atunci, dacă l-ai ocărât și nu s-a tulburat, atunci să știi că s-au tocit colțurile.

• ✝️ Părintele Proclu Nicău: Să nu uitați de smerenie ... Unde e judecată de om, Duhul Sfânt nu mai este!

• ✝️ Îndemnuri spre sporirea duhovnicească de la Părintele Proclu:

• ✝️ Părintele Proclu Nicău ne îndeamnă să refuzăm actele biometrice: "Cine are evlavie la cip are evlavie și la antihrist".

• ✝️ File de Pateric, Părintele Proclu - Două mărturii

• ✝️ Părintele Proclu Nicău: Înainte de culcare, întotdeauna stai de vorbă cu sufletul tău!

• ✝️ Părintele Proclu Nicău: Poți să n-ai nimic, poți să n-ai nici traistă la tine, dacă l-ai pe Dumnezeu, ai totul!

"Citirea Psaltirii este necesară pentru Rugăciunea lui Iisus, psalmii și Rugăciunea lui Iisus sunt apă vie dintr-o singură sursă: Psaltirea susține Rugăciunea lui Iisus, așa cum pereții unui templu îi susțin acoperișul.”

Avva Savva din Pskov-Pechersky iubea foarte mult Psaltirea.

La un moment dat în viața lui, a întâmpinat unele dificultăți: nu era suficient timp pentru toate, se simțea slab și descurajat.

Și apoi într-o zi, într-un vis subtil, i s-a arătat Preasfânta Născătoare de Dumnezeu și i-a spus în liniște: "Copilule! Dar trebuie să citești Psaltirea! Aceasta este viața ta!"

Și toate dificultățile au dispărut ca de mână.

Era un frate mut la Mănăstirea Neamț, la sfârșitul veacului 19.

Slujea la gospodărie, îngrijea vacile, era plin de balegă mereu, nu-l primea nimeni nici măcar în Biserică, stătea lângă tochița de fier și se ruga.

La masă, îi dădeau o strachină și mânca pe hol, că mirosea urât. Își băteau joc de el, că nu putea răspunde nimic.

N-avea decât o rasă mare de tot, veche, cu petice, pe care o lega la brâu și niște ciubote mari de cauciuc.

Când a căzut la pat, l-au dus într-o chilie, nu la bolniță, că era murdar și puturos. După patruzeci de zile și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.

La înmormântarea lui, au venit sute de vrăbii și rândunele pe care le hrănea zilnic, și cântau toate, în corul de călugări.

Noaptea, călugărul mut s-a arătat starețului îmbrăcat într-un veșmânt aurit până la pământ, cu fața strălucitoare și a zis: Părinte stareț, cu mila lui Dumnezeu, patruzeci de ani am zis cu fiecare respirație Doamne miluiește și iată, Maica Domnului m-a primit în corul cântăreților ei, deși niciodată n-am cântat în viața mea. Ai grijă de năravurile de lene și de lăcomie ale fraților, și nu uitați rugăciunea inimii.

(povestită mie de părintele Petroniu Bulbucanu, tipograful mănăstirii Neamțu, născut în aceeași zi cu mine și prieten cu tata).

— Părintele Ioan Istrati

Mijlocul principal, unic şi mai potrivit pentru dobândirea faptelor ce ţin de mântuire şi de desăvârşirea duhovnicească, este repetarea deasă a rugăciunii, oricât ar fi ea de neputincioasă.

Roagă-te şi gândeşte-te la tot ce vrei şi gândurile tale se vor curăţa prin rugăciune; „roagă-te şi fă ce vrei” şi faptele tale vor fi plăcute lui Dumnezeu, iar pentru tine folositoare şi mântuitoare.

Roagă-te şi nu te teme de nimic, nu te înfricoşa de necazuri, nu te înspăimânta de năpăstuiri, căci rugăciunea le va înlătura. Roagă-te oricum, oricât de neputincios, numai roagă-te mereu, şi nu te nelinişti de nimic; fii vesel şi liniştit cu duhul, căci rugăciunea te va înţelepţi.

— Părintele Arsenie Boca

Fiindcă sunt mulți ortodocși care luptă împotriva sistemului antihristic, fără a trăi viața Bisericii, este nevoie să se cunoască un lucru foarte important: fără curățirea inimii de patimi și fără rugăciunea de un singur gând, dobândită prin luminarea minții, nu va putea nimeni păstra rugăciunea în vremea Antihristului! Rugăciunea care va rămâne în vremea Antihristului, va fi RUGĂCIUNEA NOETICĂ (A MINȚII).

Gândul îmi spune, că în acele vremuri, cei care nu vor putea ajunge la această măsură duhovnicească, totuși, prin efortul ascetic personal, vor primi un HAR (special) de la Dumnezeu pentru a putea păstra rugăciunea la Dumnezeu!

Totodată, cei care vor încerca să lupte împotriva pecetluirii lui Antihrist, fără despătimire - adică așezarea lucrărilor puterilor sufletești (rațiune, poftă și mânie) în firescul lor -, nu vor putea să respingă pecetluirea, fiindcă ea se realizează mai întâi în suflet, apoi în trup ca o consecință a lepădării totale.

SFĂTUIRE pentru dobândirea acelui Har:

Participarea la viața Bisericii întru Adevărul credinței, simplificarea vieții, curățirea de toate patimile, postul rânduit de Biserică, privegherea și, mai ales, rugăciunea deasă: ,,Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul!"

P.S. Este o mare diferență între rugăciunea rațională (cuvântătoare) și cea noetică (a minții)!

"Acum vine ultimul timp pentru pocăință, ultima șansă ca să ne pocăim și să părăsim calea păcătoasă. În vremurile de pe urmă, atacul duhurilor răutății va fi atât de puternic, încât va afecta mintea, voința și capacitatea de a rezista. Cu greu veți ține în minte cuvintele rugăciunii - cu greu veți putea spune „Tatăl nostru... .” – îți va fi luată memoria!" — Shiarhimandritul Ieronim din Sanaksar

Vă spun și vă făgăduiesc că dacă pentru cel mult 3 luni omul stăruie în rugăciunea lui Iisus și nu renunță, va dobândi rugăciunea inimii ca un drept al său și va pune stăpânire pe ea.

Încă din tinerețe Gheron Iosif a primit darul rugăciunii inimii. În acel moment și-a văzut sinele exterior, precum și un alt sine lăuntric care repeta rugăciunea cu precizie matematică și continua fără niciun efort din partea lui.

"Repetaţi rugăciunea, până când ea se va întipări în mintea voastră.”Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi”. Când rostim aceasta rugăciune, stabilim cu Hristos o relaţie personală care scapă raţiunii noastre. Viaţa lui Hristos pătrunde treptat în noi. Unii se roagă cu gândul, cu mintea. Or, nu poate exista rugăciune acolo unde nu e participarea inimiii. În rugăciune, inima şi mintea sunt, în mod indisolubil, unite. Când rostiţi rugăciunea lui Iisus, împiedicaţi orice alt gând să vă atace." - Sf Sofronie

• Să fii orb fată de cele trupești, ca să le poţi vedea pe cele duhovnicești.

• Surd la cele lumești, ca să le auzi pe cele dumnezeiești.

• Nesimţitor faţă de cele materiale, ca să dobândești simțirea cercetării harului.

Considerat unul din cei mai mari părinţi aghioriţi ai secolului trecut, părintele Efrem Katunakiotul (1912 – 1998) a fost ucenicul lui Gheron Iosif Isihastul.

Spre deosebire de ceilalţi ucenici ai lui Gheron Iosif care au preluat conducerea unei mănăstiri aghiorite, părintele Efrem a ales isihia, rămânând retras în pustia Katunakiei.

Starețul Efrem Vatopedinul - Despre acrivia conștiinței Părintelui Efrem Katunakiotul

Într-o bună zi, l-a vizitat la chilie un tânăr judecător care i s-a plâns că serviciul său acaparant îl împiedică să se roage.

Minunatul stareț i-a spus, zâmbind:

„Îți voi arăta eu. Apoi părintele Efrem și-a lăsat alături rucodelia, s-a ridicat în picioare și apropiindu-se de chiuvetă a spus: Este dimineață și te-ai trezit din somn. După aceasta starețul a dat drumul la apă și cu mișcări simple a început să-și spele mâinile și fața, repetând cu o voce dulce și rugătoare: Doamne, Iisuse Hristoase, milu­iește-mă. Apoi s-a șters cu prosopul, continuând rugăciunea și cu chipul său luminos s-a întors către tânăr, întrebându-l: - Aceasta poți să o faci? - Ei, părinte, cum să nu pot, a mărturisit acela dezarmat. - Însă fii atent, a continuat starețul. Să o faci în fiecare zi, iar nu o zi da și una nu, căci Sfântul Isaac Sirul spune: E o mare putere în mica faptă bună, ce stăruie mereu. Și încă ceva, a adăugat starețul, după ce s-a așezat pe scaun și se pregătea să-și continue rucodelia. În sala de procese, unde ești judecător, se află vreo icoană a Mântuitorului Hristos sau a Maicii Domnului? - Da, se află. Așadar, înainte de începerea procesului să te întorci către icoană și să spui: Hristoase al meu, luminea­ză-mă să nu nedreptățesc pe nici unul dintre acești oameni. Poți să faci aceasta? - Da, părinte, pot să fac. Eftimie, nu trebuie să devii judecător plin ca să te poți ruga lui Dumnezeu, i-a spus starețul zâmbind”.

Sfântul Efrem Katunakiotul îi îmbărbăta pe mirenii înglo­dați în griji:

„Dacă eu în liniștea Katunakiei spun o sută de ­rugăciuni pe zi, iar voi în zarva orașului și a îndatoririlor pe care le aveți la serviciu și în familie spuneți trei rugăciuni, suntem egali”. Această remarcă ascundea în spatele ei o expe­riență duhovnicească profundă: „Dacă omul se obișnu­iește să spună zilnic rugăciunea, chiar și de câteva ori, dar în fiecare zi, încet, încet inima lui începe să se îndulcească și va aștepta cu nerăbdare să vină acea clipă dedicată rugăciunii. Iar atunci când inima celui care se roagă se îndulcește de ea, acela de la sine va căuta să se roage mai mult”.

Sfântul Stareţ Efrem Katunakiotul sfătuia:

„Ajung cele cinci cuvinte: Doamne Iisuse Hristoase, milu­iește-mă. Dacă vei spori în rugăciune, singur vei tăia și celelalte cuvinte, din pricina dorinței arzătoare a sufletului și vei spune: Iisuse al meu, miluiește-mă sau Preadulce Iisuse, miluiește-mă. Se poate să te umpli de dor dumnezeiesc și să strigi numai numele: Iisuse, Iisuse... Și dacă te vei învrednici să urci și mai mult, atunci vei rămâne fără de glas, ca în extaz, datorită căldurii harului pe care o vei simți”. O altă întrebare care îi preocupă pe rugători este: cu ce dispoziție sufletească trebuie să ne rugăm - de bucurie, întristare, cu duh de pocă­ință? Starețul Efrem ne lămu­rește: „Cu acea dispoziție pe care o are sufletul în acea clipă. Ai bucurie? Roagă-te cu bucurie! Ai pocăință? Roagă-te cu pocă­ință!”.

„Mintea întotdeauna face așa. Fuge. Dar lucrarea noastră este să o aducem mereu înapoi. Începem rugăciunea în șoaptă sau cu voce tare, până se adună mintea, iar atunci când aceasta începe să fie atentă la rugăciune, ne rugăm mintal, fără a o șopti. De altfel, experi­ența îl învață pe fiecare”.

„Primul lucru pe care îl aduce rugăciunea este bucuria. Crezi că ești fiu de împărat. Apoi lacrimile tale se înmulțesc. Vrei să îmbră­ți­șezi întreaga creație, însuflețită și neînsuflețită. Toți oamenii ți se par a fi îngeri. Apostolul Pavel arată care este roada Duhului: dragostea, bucuria, pacea, îndelungă răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credința, blândețea și înfrânarea (Gal. 5, 22)”.

"Rugăciunea Doamne Iisuse Hristoase este cea mai puternică rugăciune pe care o putem rosti în fiecare ceas, în fiecare clipă. Aceasta „sfințește gura, sfințește aerul, sfințește locul în care a fost rostită.”"

Rostirea numelui lui Iisus Hristos este o armă puternică împotriva duhurilor răutății.

Diavolul tremură la numele lui Iisus Hristos. Dar este nevoie ca rugăciunea să fie făcută cu multă luare aminte: Când rugăciunea se face astfel încât cineva să înțeleagă ce a cerut, adică să fie conștient, atunci frica diavolului este mult mai mare.

Rugăciunea previne atacurile duhurilor rele și le îndepărtează când acestea tulbură mintea sau trupul. „Prin rugăciunea minții, îl lovești pe vrăjmaș în cap, peste picioare, peste mâini. Prin rugăciunea minții îl lovești în inimă, de aceea și reacționează atât de cumplit."

Părintele Efrem spunea că cel care a dobândit rugăciunea inimii, la despărțirea de trup va trece cu ușurință prin vămi, adică nu va fi războit de demonii din văzduhuri care se luptă să tragă sufletul în jos: „Cine are darul rugăciunii în inima lui, atunci când va muri, nu-l vor atinge vămile".

„Numai numele lui Hristos și al Maicii Sale m-a scos la liman. Orice om care nu pronunță zilnic numele lui Hristos și al Maicii Sale nu este creștin. Sfinții Părinți au fost luminați și ne-au lăsat aceste dragi rugăciuni."

Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluiește-ne pe noi!

Să avem parte de rugăciunile și binecuvântările sale sfinte!