Mi-au fost arătați cei care au acceptat semnul fiarei (666): erau chei din cauza radiațiilor.
Erau atât de mari schimbări globale în clima pământului, încât căldura era ca în deșertul Sahara.
Nu era nici nor, nici vânt, nici ploaie.
Cerul părea mai aproape de pământ, soarele era neînchipuit de fierbinte. Pământul era uscat!

Trei ani și jumătate nu va fi moarte pe pământ.
Acești oameni aveau pielea atârnând de oase; nu le venea să creadă că li se întâmplă așa ceva.
Aveau remușcări de conștiință că au acceptat semnul fiarei (666) că nu l-au crezut pe Creatorul lor, și s-au închinat lui antihrist.
Și din cauza aceasta, și din cauza păcatelor nespovedite, și nepocăinței, sufletele lor erau pe moarte.
Noaptea pământul respira căldură. Dimineața oamenii visau că va veni noaptea, dar nu aducea nici o ușurare.
După al Treilea Război Mondial, au mai rămas doar câțiva oameni pe pământ: 1/3 sau mai puțin.
Toți aceștia s-au adunat și au decis să aleagă pe conducătorul lumii pe antihrist (falsul mesia).
Aceasta este o groaznică amăgire a masonilor de a-l întrona pe Mashiach! (Mesia)
După cel de-al Treilea Război Mondial va avea loc un astfel de masacru al națiunilor, iar masonii vor muri și ei cu toții.
Nu va fi așa cum plănuiesc masonii.
SUA este o marionetă în mâinile Israelului.
Ambele continente, America de Nord și America de Sud, se vor scufunda în ocean într-o clipeală de ochi.
Israelul nu va fi zguduit de cutremure mult timp, dar va fi zguduit de războaiele cu arabii.
Înainte ca Moscheea lui Omar să fie aruncată în aer, atât de mult sânge va fi vărsat în Israel!...
Proorocul Ilie se va arăta în Israel, dar ei nu vor crede. Și profetul Enoh, nici în el nu vor crede. Ei vor fi uciși. Dumnezeu îi va învia din nou. Ei nu vor fi în Rusia.
Conducătorul lumii, antihrist, va fi încoronat în maiestosul templu al lui Solomon din Ierusalim.
Când va fi încoronat antihrist pământul va crăpa, atât de mult încât vor fi crăpături foarte mari.
Domnul nu va da nici o ploaie, acolo unde va fi încoronat, nu va fi nici măcar un fir de iarbă, pentru că prin binecuvântarea lui Dumnezeu crește iarba.
Animalele vor muri din cauza păcatelor oamenilor, nu vor fi recolte.
Oamenii vor domni, iar animalele vor muri.
Când se vor termina proviziile, antihrist va râde în hohote în fața slujitorilor săi, spunând:
"Ce pot să fac eu, dacă cerul nu dă ploaie, și pământul nu dă roadă?".
El (antihristul) singur pe sine nu se poate salva de focul gheenei!...
El nu va face decât să profite de ceea ce a creat Dumnezeu!
El nu poate face altceva decât să înșele oamenii.
Oamenii se vor închina unui nimic (la un zero), unei palavre, deșertăciuni ... unei persoane patetice și nesemnificative.
În Rusia deja după cel de-al Treilea Război Mondial, oamenii vor începe să aibă mai multe înclinații față de păcat! Pentru aceasta va fi îngăduit de Dumnezeu uciderea Țarului ortodox.
Antihrist îl va ademeni pe Țarul ortodox să iasă din tabăra sa sub pretextul unor negocieri. El (Țarul) va ști despre aceasta.
Țarului i se va da clarviziune la ungere. El va fi monah și monarh în același timp, va repeta isprava Mântuitorului și va fi răstignit.
Țarul va avea niște iluzii proprii și le va răscumpăra. Va fi o victorie duhovnicească asupra lui antihrist! Țarul își va atârna coroana împărătească pe Cruce.
Doar după uciderea Țarului ortodox, antihristul va putea intra în Rusia.
Vom avea atât de multe semne de avertizare!
Când antihrist va fi încoronat la Ierusalim, o bucată din clopotul țarului va fi sudată într-un mod miraculos, mistic. Sunetul va răsuna în toată Rusia. Clopotul țarului va zbura până la Dideevo. Toată lumea va ști că antihristul este încoronat la Ierusalim!
Înainte ca antihristul să intre în Rusia, toate sulurile de pe icoane se vor derula.
Atât de milostiv este Domnul față de Rusia încât a arătat ce se va întâmpla înainte, ca antihrist să între în Rusia, toate sulurile care sunt înfățișate pe icoane (ale Sfântului Serghie din Radonej și ale multor sfinți) se vor desfășura mistic ca o foaie de hârtie în mâini și acolo se va scrie despre antihrist. Se pare că sulurile sunt scrise pe icoane dintr-un motiv. Aceasta este marea taină a lui Dumnezeu. Aceasta este cea mai mare pronie despre Rusia. Și toată lumea din Rusia va ști că aceasta este falsul mesia - adică antihrist. În acest moment, toate credințele se vor uni într-una singură.
În Rusia, în acest moment sub domnia Țarului, Ortodoxia era curată, adevărată credință ortodoxă fără erezii şi fără secte. După ce oamenii se vor îndrepta spre rău, și vor deveni răi, tocmai din cauza răutății, Maica Domnului Iviron, portărița Moscovei (o icoană antică din Biserica din Sokolniki) vor zbura în cer și va pleca, va zbura departe de Moscova.
Și după aceasta vor începe cele mai groaznice vremuri pentru Rusia, pentru că după aceasta, antihrist va putea intra în Rusia.
Dar înainte de asta, va învia Sfântul Serghie din Radonej se va ridica în Lavra Sfintei Treimi-Sf Serghie.
Nu vor mai fi ierni. Într-o zi însorită, într-adevăr, în fața tuturor, se va ridica din raclă și va merge spre Catedrala Adormirea Maicii Domnului. Nu va ajunge la scări (aproape de trei metri). Chiar și călugării se vor îndepărta de la credință, pe nimeni nu a binecuvântat.