ORTODOXIA

ORTODOXIA este DREAPTA CREDINȚĂ

ORTODOXIA: HRISTOS, ROMÂNIA, PREZENT.

Cu noi este Dumnezeu,

Întelegeți neamuri și vă plecați.

Căci cu noi este Dumnezeu.

Auziți toate neamurile,

Căci cu noi este Dumnezeu.

Poporul cel ce umblă în întuneric,

A văzut luminã mare,

Căci cu noi este Dumnezeu.

De frica voastră nu ne vom teme,

Nici ne vom tulbura

Căci cu noi este Dumnezeu.

Cei ce locuiți în umbra morții,

Lumina va străluci peste voi.

Căci cu noi este Dumnezeu.

Cei puternici plecați-vă,

Căci cu noi este Dumnezeu.

Dumnezeu mare stăpânitor, Domn al păcii.

Căci cu noi este Dumnezeu.

🙏 O rugăciune: "Doamne, ridică omul care a căzut ..."

- Posted in 🙏🏻 Rugăciuni, Acatiste, Paraclise by

Doamne, ridică omul care a căzut.

Călăuzeşte paşii celui care nu ştie încotro trebuie să meargă.

Mângâie sufletul cuprins de întristare,

şterge lacrima celui care plânge

şi vindecă durerea pe care o vezi doar Tu.

Amin!

Doamne, ridică omul care a căzut

🙏 Rugăciune: "Doamne, apropie-mă de Crucea Ta, ..."

- Posted in 🙏🏻 Rugăciuni, Acatiste, Paraclise by

Doamne, apropie-mă de Crucea Ta, ține-mă legat de Tine ca împreună cu Nicodim să Te pogor de pe Cruce, împreună cu Iosif să Te înfășor în curatul giulgiu al pocăinței mele și împreună cu Preacurata Maica Ta sa-Ți spăl cu lacrimi rănile tale cele de viață făcătoare și să Te așez în mormântul inimii mele, în care până acum nu ai avut loc, fiind eu sălaș cu totul păcatului, peștera tâlharilor celor vânzători de suflete, locașul patimilor nenumărate.

Pe aceasta Ți-o dau pe veci; sălășluiește-Te într-însa, curățește-o și o fă cămară plăcută Dumnezeieștii Tale stăpâniri. Pune pe umerii mei jugul cel ușor și blând al Crucii Tale, ține-mă și pe mine în dulcea si plăcuta robie a iubirii tale de oameni, Domnul și Făcătorul meu.

Stăpânește peste mine și toate spre folosul meu le întocmește însă nu precum voiesc eu, ci precum voiești Tu.

Nu lăsa să se împlinească nici o voință a mea rea și nefolositoare, ca să nu cad iarăși în robia păcatului, care până acum m-a stăpânit, ci cu voia Ta fă să se împlinească toate spre mântuirea mea Doamne, Ție mă încredințez, Domnul și Dumnezeul meu Cel răstignit și înviat, fă că pe Tine să te am veșnic înaintea ochilor mei celor înțelegători, în inimă, în minte, în gânduri și în toate simțirile mele iar la ieșirea mea din acest trup stricăcios să mă primești în mâinile Tale cele pătrunse de cuiele Crucii și să mă acoperi de duhurile cele rele din văzduh, oștean Împărăției Tale facându-mă, împreună cu toți cei care din veac Ți-au placut Ție , în vecii vecilor.

Amin.

Părintele Nicolae Tănase: "Doamne, unde mergi?"

- Posted in ✝️ Părintele Nicolae Tănase by

Dumnezeu este îndelung răbdător, mult milostiv, a toate bun, dar este şi atotdrept. Există o luptă continuă între bunătatea lui Dumnezeu şi dreptatea lui Dumnezeu. El, pentru noi, pentru fiecare din noi, ar fi în stare să Se răstignească a doua oară.

Petru fugise din Roma. De unde? De la suferinţă, de la sânge. Hristos i-a ieşit în faţă, Petru L-a cunoscut şi L-a întrebat: „Doamne, unde mergi?”.

I-a răspuns: „Petre, mă duc să mă răstignesc a doua oară. N-a fost de ajuns prima dată. Mă răstignesc şi a doua oară”.

Atunci a înţeles Petru că, de fapt, nu trebuia să fugă de suferinţă, nu trebuia să părăsească turma, nu trebuia să îndepărteze de la el paharul greu, amar, al morţii.

Preot Nicolae Tănase