• Fii optimist, încrede-te fără rezervă în Pronia Dumnezeiască.
  
  

• Roagă-te necontenit, lasă-te în voia lui Dumnezeu, mulțumește pentru toate.
  
  

• Bucură-te dacă Domnul te-a găsit vrednic de încercare. Suferința este de trebuință și pentru cel ce suferă și pentru mai binele lumii întregi.
  
  

• Nu te lega de nimic din cele vremelnice.
  
  

• Slujește cu toată dragostea și dăruirea pe aproapele; nu numai cât cere, ci mai mult; fii pildă de viață creștină.
  
  

• Viața să-ți fie hotărâtă, fără compromisuri și confuzii, limpede.
  
  

• Crezul tău să fie viu: viață, nu teorie.
  
  

• Nu pierde din vedere ținta spre care alergi. Să nu ne înecăm în marea vieții.
  

„Cât trăieşti, nu te opri să strigi zi şi noapte către Hristos, chiar şi când rugăciunea ta este de nesuferit.

Strigă neîncetat: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă”, şi atunci Hristos Însuşi, fără ca tu să înţelegi aceasta, va fi cu tine şi va fi întotdeauna sprijinitorul tău."

~ Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloaie

• 🗨️ “Cu Dumnezeu, Românul e tare. S-a dovedit mai tare ca orice neam. Cu Doamne ajută! răzbeşte prin orice. Doamne ajută! a fost în viaţa română secretul succesului, cheia biruinţei şi a rezistenţei. Dar fără Dumnezeu suntem foarte slabi. Simţim aceasta acum, după război, când Doamne ajută a început să fie uitat în politică, în educaţie, în gospodărie. Vrem să devenim iar tari, neînfrânţi de niciun pericol? Să ne întoarcem la Dumnezeu, la puterea verificată de veacuri a neamului nostru!” — Părintele Dumitru Stăniloae

• ✝️ Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae: În fiecare om este o lumină — dar ea nu se actualizează decât în comuniune, în iubire. Suntem lumină unii pentru alții. Fiecare se umple de lumina celuilalt. Această lumină e un sens profund, o bucurie, o odihnă în dăruirea reciprocă, sentimentul de a avea totul: având iubirea celorlalți, avem totul... E sentimentul de a fi înconjurat de lumina care-mi vine de la Dumnezeu... Lumină a iubirii, lumină a adevărului, lumină a sensului, bucuria care îmi vine de la Dumnezeu, bucuria care îmi vine de la ceilalți. Ceilalți devin lumină pentru mine, ființele primesc sens. În toate se revarsă lumina lui Dumnezeu Care se comunică mie ca lumină inepuizabilă, ca iubire nesfârșită.

• ✝️ Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae: Crucea pe care o facem este o scurtă Rugăciune / Iată că vedem pus înainte lemnul cel sfânt, izvorul darurilor cel adăpat cu sângele şi cu apa Stăpânului tuturor, a Celui ce S-a înălţat pe dânsa de bunăvoie şi a înălţat pe oameni / [...] Crucea e sfântă şi sfinţitoare prin excelenţă, pentru că dă puterea înfrânării de la păcat. Dar sfinţirea dobândită prin Cruce îşi are izvorul şi încoronarea în lucrarea Duhului Sfânt. Însăşi sfinţirea Crucii se săvârşeşte prin lucrarea Duhului Sfânt care vine în ea cu energiile Lui necreate, care a lucrat şi în trupul lui Hristos pe Cruce, biruind moartea. Căci preotul se roagă la sfinţirea Crucii: „Trimite acum darul Preasfântului Tău Duh spre Crucea aceasta şi o binecuvintează şi o sfinţeşte pe dânsa şi îi dă ei să fie semn înfricoşat şi puternic asupra vrăjmaşilor celor văzuţi şi nevăzuţi, gonire şi suflare a tuturor meşteşugirilor şi bântuielilor diavolului”. Prin aceasta, obiectul făcut în semnul Crucii se pune în legătură cu Crucea pe care S-a răstignit Hristos şi primeşte puterea aceleia.

• ⭕ Părintele Dumitru Stăniloae: Drumul crucii la poporul român / Toată istoria neamului nostru a fost un drum al Crucii.

• ✝️ Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae: Crucea pe care o facem este o scurtă Rugăciune / Iată că vedem pus înainte lemnul cel sfânt, izvorul darurilor cel adăpat cu sângele şi cu apa Stăpânului tuturor, a Celui ce S-a înălţat pe dânsa de bunăvoie şi a înălţat pe oameni.

• 🔆 Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae: Despre Lumină / Am putea compara lumea cu o cameră plină de tot felul de lucruri, iar slava dumnezeiască, cu lumina soarelui. Cu cât e mai întunecată camera, cu atât se văd mai puţin lucrurile din ea. Şi, cu cât năpădeşte pe geamuri mai multă lumină, cu atât lucrurile din ea se văd mai clare şi mai frumoase. Raţiunile lucrurilor din lume, departe de a deveni de prisos după vederea descoperită a lui Dumnezeu, ne vor ajuta să înţelegem fecunditatea Raţiunii divine, vor fi chiar o exemplificare a ei, aşa cum razele soarelui sunt o exemplificare şi o manifestare a luminii Lui. Desigur, atunci vom privi direct la Soarele dreptăţii, sau la lumina Lui şi numai indirect la raţiunile lucrurilor, pe când acum nu vedem ţâşnirea directă a luminii din soare, ci numai iradierea ei estompată din lucruri. Cu alte cuvinte, când vom contempla pe Dumnezeu direct, vom contempla raţiunile lucrurilor în El Însuşi, nu în lucruri, ca acum, deci cu mult mai iluminate, mai adânci, mai explicate”

• ✝️ Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae: În fiecare om este o lumină — dar ea nu se actualizează decât în comuniune, în iubire. / "În fiecare om este o lumină. Dar ea nu se actualizează decât în comuniune, în iubire. Suntem lumină unii pentru alții. Fiecare se umple de lumina celuilalt. Această lumină e un sens profund, o bucurie, o odihnă în dăruirea reciprocă, sentimentul de a avea totul: având iubirea celorlalți, avem totul... E sentimentul de a fi înconjurat de lumina care-mi vine de la Dumnezeu... Lumină a iubirii, lumină a adevărului, lumină a sensului, bucuria care îmi vine de la Dumnezeu, bucuria care îmi vine de la ceilalți. Ceilalți devin lumină pentru mine, ființele primesc sens. În toate se revarsă lumina lui Dumnezeu Care se comunică mie ca lumină inepuizabilă, ca iubire nesfârșită.” — Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae

• ⭕ Părintele Dumitru Stăniloae: Drumul crucii la poporul român / Toată istoria neamului nostru a fost un drum al Crucii.

• 🗨️ “Cu Dumnezeu, Românul e tare. S-a dovedit mai tare ca orice neam. Cu Doamne ajută! răzbeşte prin orice. Doamne ajută! a fost în viaţa română secretul succesului, cheia biruinţei şi a rezistenţei. Dar fără Dumnezeu suntem foarte slabi. Simţim aceasta acum, după război, când Doamne ajută a început să fie uitat în politică, în educaţie, în gospodărie. Vrem să devenim iar tari, neînfrânţi de niciun pericol? Să ne întoarcem la Dumnezeu, la puterea verificată de veacuri a neamului nostru!” — Părintele Dumitru Stăniloae

Am putea compara lumea cu o cameră plină de tot felul de lucruri, iar slava dumnezeiască, cu lumina soarelui. Cu cât e mai întunecată camera, cu atât se văd mai puţin lucrurile din ea. Şi, cu cât năpădeşte pe geamuri mai multă lumină, cu atât lucrurile din ea se văd mai clare şi mai frumoase.

Raţiunile lucrurilor din lume, departe de a deveni de prisos după vederea descoperită a lui Dumnezeu, ne vor ajuta să înţelegem fecunditatea Raţiunii divine, vor fi chiar o exemplificare a ei, aşa cum razele soarelui sunt o exemplificare şi o manifestare a luminii Lui. Desigur, atunci vom privi direct la Soarele dreptăţii, sau la lumina Lui şi numai indirect la raţiunile lucrurilor, pe când acum nu vedem ţâşnirea directă a luminii din soare, ci numai iradierea ei estompată din lucruri. Cu alte cuvinte, când vom contempla pe Dumnezeu direct, vom contempla raţiunile lucrurilor în El Însuşi, nu în lucruri, ca acum, deci cu mult mai iluminate, mai adânci, mai explicate”.

— Părintele Dumitru Stăniloae, Ascetica şi mistica ortodoxă, Editura Deisis, Mănăstirea Sf. Ioan Botezătorul, Alba Iulia, 1993, pp. 14-15

"În fiecare om este o lumină. Dar ea nu se actualizează decât în comuniune, în iubire. Suntem lumină unii pentru alții. Fiecare se umple de lumina celuilalt. Această lumină e un sens profund, o bucurie, o odihnă în dăruirea reciprocă, sentimentul de a avea totul: având iubirea celorlalți, avem totul... E sentimentul de a fi înconjurat de lumina care-mi vine de la Dumnezeu... Lumină a iubirii, lumină a adevărului, lumină a sensului, bucuria care îmi vine de la Dumnezeu, bucuria care îmi vine de la ceilalți. Ceilalți devin lumină pentru mine, ființele primesc sens. În toate se revarsă lumina lui Dumnezeu Care se comunică mie ca lumină inepuizabilă, ca iubire nesfârșită.” — Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae

✝️ Sfântul Dumitru Stăniloaie: Dragostea fără fapte statornice, întărite în virtuți, nu este dragoste adevărată / "Dragostea fără fapte statornice, întărite în virtuți, nu este dragoste adevărată, dar nici faptele fără dragoste nu sunt fapte capabile să ne transforme pe noi, ci rămân aparențe sau gesturi sporadice fără substanță interioară, fără căldură consistentă, durabilă, fără alipirea la cel căruia i se adresează. El lasă pe cel ce le săvârșește izolat și rece." — Sfântul Dumitru Stăniloaie

✝️ Părintele Dumitru Stăniloae: Niciun om nu poate urca spre Dumnezeu dacă nu ajută și pe alții să urce și dacă nu e ajutat și el de alții. / Cu cât se întărește cineva mai mult în încredințarea că a sporit în apropierea lui Dumnezeu, cu atât asalturile duhurilor rele sunt mai stăruitoare. Dar și în respingerea acestora ne bucurăm mai mult de ajutorul îngerilor. În felul acesta, îngerii înșiși sporesc împreună cu noi în desăvârșire, luptând și ei împreună cu noi împotriva atacurilor rele. Dacă îngerii înșiși ar fi supuși unor asemenea încercări și ar trebui să lupte pentru respingerea lor de la ei înșiși, ei ar face fără noi suișul lor spre Dumnezeu. Dar nu li s-a dat să urce fără noi, fără să ne ajute pe noi. De altfel, s-ar putea spune că aceasta e o rânduială generală. Niciun om nu poate urca spre Dumnezeu (spre bine) dacă nu ajută și pe alții să urce și dacă nu e ajutat și el de alții. — Părintele Dumitru Stăniloae, nota 323 la Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoință, în Filocalia IX, Editura Humanitas, București, 2008, p. 235-236

✝️ Părintele Dumitru Stăniloae: „Smerenia e opusul obrăzniciei grosolane, care pe toate le murdăreşte, care n-are respect de nimic” / Smerenia susţine o sensibilitate delicată în om chiar faţă de fiinţa lui proprie, chiar faţă de trup, ştiind că chiar acesta e un organ plin de taine dat omului de Dumnezeu pentru a-i fi un mediu de manifestarea a sentimentelor curate şi a a faptelor bune ale sufletului. Căci smerenia e opusul obrăzniciei grosolane, care pe toate le murdăreşte, care n-are respect de nimic, pentru că nu înţelege nimic din realitate, pentru că nu vede în nimic prezenţa lui Dumnezeu. (Părintele Dumitru Stăniloae, nota 449 la Varsanufie şi Ioan, Scrisori duhovniceşti, în Filocalia XI, Editura Humanitas, Bucureşti, 2009, p. 449)

✝️ Părintele Dumitru Stăniloae: Cu Dumnezeu, Românul e tare. S-a dovedit mai tare ca orice neam. Cu Doamne ajută! răzbeşte prin orice. / “Cu Dumnezeu, Românul e tare. S-a dovedit mai tare ca orice neam. Cu Doamne ajută! răzbeşte prin orice. Doamne ajută! a fost în viaţa română secretul succesului, cheia biruinţei şi a rezistenţei. Dar fără Dumnezeu suntem foarte slabi. Simţim aceasta acum, după război, când Doamne ajută a început să fie uitat în politică, în educaţie, în gospodărie. Vrem să devenim iar tari, neînfrânţi de niciun pericol? Să ne întoarcem la Dumnezeu, la puterea verificată de veacuri a neamului nostru!” — Părintele Dumitru Stăniloae

⭕ Părintele Dumitru Stăniloae: Drumul crucii la poporul român / Toată istoria neamului nostru a fost un drum al Crucii.

✝️ Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae: Crucea pe care o facem este o scurtă Rugăciune / [...] Crucea e sfântă şi sfinţitoare prin excelenţă, pentru că dă puterea înfrânării de la păcat. Dar sfinţirea dobândită prin Cruce îşi are izvorul şi încoronarea în lucrarea Duhului Sfânt. Însăşi sfinţirea Crucii se săvârşeşte prin lucrarea Duhului Sfânt care vine în ea cu energiile Lui necreate, care a lucrat şi în trupul lui Hristos pe Cruce, biruind moartea. Căci preotul se roagă la sfinţirea Crucii: „Trimite acum darul Preasfântului Tău Duh spre Crucea aceasta şi o binecuvintează şi o sfinţeşte pe dânsa şi îi dă ei să fie semn înfricoşat şi puternic asupra vrăjmaşilor celor văzuţi şi nevăzuţi, gonire şi suflare a tuturor meşteşugirilor şi bântuielilor diavolului”. Prin aceasta, obiectul făcut în semnul Crucii se pune în legătură cu Crucea pe care S-a răstignit Hristos şi primeşte puterea aceleia. — (Fragmente preluate din revista „Ortodoxia”, nr. 3/1975, pp. 405-414)

Iată că vedem pus înainte lemnul cel sfânt, izvorul darurilor cel adăpat cu sângele şi cu apa Stăpânului tuturor, a Celui ce S-a înălţat pe dânsa de bunăvoie şi a înălţat pe oameni.

Crucea lui Hristos e aşezată în Biserică ca într-un paradis restabilit sau ca un început de restabilire a lui. Din ea învăţăm şi luăm putere să ne comportăm faţă de natură nu ca unii ce ne lăsăm ispitiţi de plăcerile ce pot fi oferite sensibilităţii noastre trupeşti ieşite de sub puterea spiritului, ci ca unii ce facem efortul să ne întărim spiritul în contact cu ea, într-o continuă transcendere spre Dumnezeu, chiar dacă acest efort e împreunat cu puţină suferinţă.

Are şi lemnul Crucii un fruct, dar e contrar celui din care au gustat strămoşii. E fructul puterii de înfrânare şi de răbdare. Fructul prin care se întăreşte spiritul nostru în libertatea lui şi prin care ne suim la Dumnezeu, la un cer mai înalt, la comuniunea cu Dumnezeu: „Iată, vine preacinstitul lemn cu adevărat, la care alergăm cu bucurie. Îmbrăţişaţi-l şi strigaţi către dânsul cu credinţă: Tu eşti sprijinirea noastră, Cruce preacinstită, din al cărei fruct gustând, am dobândit nestricăciune (incoruptibilitate-Înviere), luând adevăratul Eden dintâi şi mare milă” (Sâmbătă seara, la privegherea din ajunul Duminicii a treia din Postul Mare).

(…) Crucea pe care o cinstim noi nu o putem cugeta fără Hristos. Căci o cruce suportată fără voie, sau de vreun om simplu, din vreo vină adevărată sau din pricina păcatului propriu, nu e Crucea prin care s-a redat firii omeneşti puterea biruitoare de moarte. Noi cinstim Crucea pe care a suportat-o de bunăvoie şi fără păcat omul care a fost şi Dumnezeu, sau Învierea la viaţa eternă.(…)

Faptul că crucea se sfinţeşte cu apă sfinţită, prin scufundarea anterioară a unei cruci, arată perpetuarea puterii sfinţitoare a Duhului Sfânt în Biserică, asociată cu Crucea. Ca urmare, crucea de faţă se umple de toate darurile de care sângele lui Hristos a umplut Crucea pe care a fost răstignit. Biserica cântă de aceea: „Apropiaţi-vă de scoateţi ape neîmpuţinate care se toarnă înaintea voastră, prin darul Crucii. Iată că vedem pus înainte lemnul cel sfânt, izvorul darurilor cel adăpat cu sângele şi cu apa Stăpânului tuturor, a Celui ce S-a înălţat pe dânsa de bunăvoie şi a înălţat pe oameni”.

Pentru aceasta, în cultul Bisericii Ortodoxe toate se sfinţesc prin Cruce. Prin scufundarea ei în apă se sfinţeşte apa cu care se sfinţesc credincioşii. Orice binecuvântare a persoanelor şi a lucrurilor de folos o face preotul prin semnul crucii. Ea „sfinţeşte cu dumnezeiescul dar toate” (cântare de la Utrenia din 14 septembrie). „Preacinstita Cruce sfinţeşte sufletele şi trupurile noastre cu puterea sa şi ne păzeşte nerăniţi de toată vătămarea potrivnicilor” (ibidem).

Dar sfinţirea apei cu care se stropesc de cele mai multe ori toate spre sfinţire se face nu numai prin scufundarea Crucii în ea, ci şi prin chemarea Duhului Sfânt. Energiile necreate aduse în creaţie de Duhul Sfânt coboară prin mijlocirea Crucii, căci prin Cruce s-a înfrânt şi se înfrânge puterea păcatului născut din iubirea de plăcere trupească şi din afirmarea neînfrânată a mândriei: Crucea face loc în fiinţa noastră energiei Duhului Sfânt, prin faptul că ea înseamnă moartea făpturii în afirmarea ei autonomă faţă de Dumnezeu. Duhul Sfânt nu pnevmatizează creaţia fără Cruce. Crucea deschide calea Duhului Sfânt. Crucea e uşa spre raiul sau spre cerul vieţii în Dumnezeu. Dar această viaţă este plină de Duhul Sfânt. Între Cruce şi Duhul Sfânt e o legătură indisolubilă, pe baza legăturii indisolubile dintre Hristos cel răstignit şi Duhul Sfânt. Nu se poate obţine Duhul Sfânt unde nu se rezistă faţă de păcate prin Cruce.

Crucea e sfântă şi sfinţitoare prin excelenţă, pentru că dă puterea înfrânării de la păcat. Dar sfinţirea dobândită prin Cruce îşi are izvorul şi încoronarea în lucrarea Duhului Sfânt. Însăşi sfinţirea Crucii se săvârşeşte prin lucrarea Duhului Sfânt care vine în ea cu energiile Lui necreate, care a lucrat şi în trupul lui Hristos pe Cruce, biruind moartea. Căci preotul se roagă la sfinţirea Crucii: „Trimite acum darul Preasfântului Tău Duh spre Crucea aceasta şi o binecuvintează şi o sfinţeşte pe dânsa şi îi dă ei să fie semn înfricoşat şi puternic asupra vrăjmaşilor celor văzuţi şi nevăzuţi, gonire şi suflare a tuturor meşteşugirilor şi bântuielilor diavolului”. Prin aceasta, obiectul făcut în semnul Crucii se pune în legătură cu Crucea pe care S-a răstignit Hristos şi primeşte puterea aceleia.

(Fragmente preluate din revista „Ortodoxia”, nr. 3/1975, pp. 405-414)