Ego-ul este cea mai dură realitate a omului, este cel cu care ne luptăm o viață și care va pleca după ieșirea sufletul nostru.

Să știm, așadar, că ego-ul este o moarte iminentă care ne amenință constant.

Orice tulburare în relația noastră cu ceilalți, tristețe sau întristare, orice neîmplinire, orice ne tulbură, orice gând, ispită, orice dorință, nelinişte, patimă, au de-a face cu ego-ul nostru.

~ Arhimandrit Emilianos Simonopetritul

• "Fiecare atașament și alipire față de ego, este supunere și ascultare față de diavol!" — Sfântul Ioan de Kronstadt

• ☦️ Arhimandrit Emilianos Simonopetritul: Dacă nu suntem atenți la cel de lângă noi, și nu suntem nobili sufletește și delicați, nu vom putea vreodată să ne numim fiii lui Dumnezeu. / "Niciodată să nu rănim, să nu jignim și să nu supărăm pe nimeni. Să nu îl facem pe celălalt să se simtă în ochii noștri lipsit, micșorat, inferior, pentru că astfel îi omorâm sufletul. Acest om se va răni, se va traumatiza și nu va putea să reușească în viață. Niciodată să nu accentuăm și să nu amintim celuilalt neputința sa, păcatul său, răutatea sa, problema sa. Ci să avem numai cuvinte de bine pentru el, însă nu laude naive. / Pentru că omul niciodată nu se îndreaptă prin umilire, prin înjosiri, prin observații, prin a-i arată greșelile permanent. Trebuie să fie sfânt ca să se îndrepte în acest fel. Dar, dacă ar fi fost sfânt, nu ar fi avut astfel de probleme, ca să aibă nevoie de observațiile tale. Însă, dacă este așa cum este, singurul lucru de care are nevoie este respectul tău total față de persoana lui, astfel încât să poată să se îndrepte la un moment dat, văzând pacea ta, blândețea ta, dragostea ta, îngăduință ta, răbdarea ta, bunătatea ta, dulceața ta... / Numai cine are aceste virtuți poate îndrepta pe aproapele. Însă, aceste lucruri cer noblețe sufletească și delicatețe. Dacă nu suntem atenți la cel de lângă noi, și nu suntem nobili sufletește și delicați, nu vom putea vreodată să ne numim fiii lui Dumnezeu. Și în cer să ne pună Domnul, noi nu vom putea viețui cu niciun om." — Pr. Emilianos Simonopetritul

• ☦️ Ne îmbolnăvim deoarece păcătuim vrând-nevrând. / De aceea Avva Isaia spune: Nu te teme niciodată de boală, nu te teme că te vei îmbolnăvii, să nu-ți pese dacă ești bolnav, nu există binefacere a lui Dumnezeu mai mare decât boala. Omul bolnav este sub acoperământul, sub dragostea, sub binecuvântarea, sub privirea lui Dumnezeu, este în brațele Preabunului Dumnezeu.

• ☦️ Nu iubi lenevia, ca să nu te întristezi ... păzește-ți mintea ca să ți se lumineze inima. / Când pe de o parte te vei ruga si pe de alta parte îți vei înfrâna limba vei vedea cât ți se va lumina inima. O să-l vezi pe Dumnezeu lăuntric, trăit. Ia aminte ca lucrarea ta lăuntrică, a inimii, rugăciunea și privegherea să nu fie în deșert.

• ✝️ Arhimandritul Emilianos Simonopetritul: Hristos continuă și acum pogorârile Lui, pentru a face părtaș Lui inima, gândirea, mintea, chiar păcatul fiecăruia / "Ori ești hotărât ori nehotărât. Ori mori ori trăiești. Copiii mei, să trăim în tăcere, să trăim lăuntric. Să trăim mai ales, în adâncimea duhului. / Omul se teme de multa lumină, de deschiderea Cerurilor, se teme de veșnicie. / Înțelepciunea lui Dumnezeu poate să găsească mijloace să ascundă dumnezeirea. / Pentru care pricină? Fiindcă omul se teme de multa lumină, de deschiderea Cerurilor, se teme de veșnicie și în locul lor preferă orice îl face să simtă că este singur, fiindcă Dumnezeu înseamnă ceva universal și mondial. / Pretutindeni există inimi care trăiesc singure. Este posibil să le găsești chiar și acolo unde oamenii sunt împreună. / Fiecare are posibilitatea să-și ascundă viața și să rămână în întregime un singuratic. Și aceasta pentru că nu poate trăi cu un Dumnezeu universal și veșnic. / Omul, prin urmare, s-a făcut pe sine dumnezeu, ca să trăiască în vremelnicia și accidentalitatea lui, în odihna pe care de fiecare dată și-o creează pentru sine: astăzi va fi o bucurie, mâine – o rugăciune, poimâine – o sărbătoare, răspoimâine – o cădere... Adică ceva care în același timp distrează și taie în bucăți viața lui, timpul lui, inima lui, voia lui – altceva voiește și altceva face. / Și în risipa timpului, își creează tovărășii ale singurătății lui. Astfel, singurătatea, care seamănă cu o fiară atotdevoratoare, mistuie și distruge orice formă de odihnă și „dumnezeul” – cel ce se află pe pământ din pricina căderii lui – rămâne iarăși singur. / Se ascunde Dumnezeu, fiindcă oamenii se tem să-L aibă alături lângă ei. Așa cum amețește cineva în fața numerelor mari, exact așa amețim în fața Dumnezeului universal, în fața Celui Care este mai presus de toate și în același timp cuprinde toate. / Ascunderea lui Dumnezeu este cea mai mare expresie a smereniei și a dragostei Lui. Este o kenoză care are loc dintotdeauna și continuă să aibă loc, în timp ce, sub chipul întrupării, această kenoză a fost prezentă la nașterea lui Hristos. / Hristos continuă și acum pogorârile Lui, pentru a face părtaș Lui inima, gândirea, mintea, chiar păcatul fiecăruia. Ia toate asupra Lui, ca să poată, ascuns în spatele lor, să-l ușureze pe om, să-l țină legat de dragostea Lui, fără să-i desființeze libertatea."

• ✝️ Arhimandrit Emilianos Simonope: Boala pe care Dumnezeu ne-o trimite este măsurată până la ultima picătură pentru noi, care căutăm mântuirea. / Nu se poate să devenim desăvârşiţi fără suferinţă – mai ales atunci când boala survine pe neaşteptate –, care ne smereşte în faţa celorlalţi tocmai prin faptul că avem nevoie de ajutorul lor, neputând trăi izolaţi. / Aşadar, atunci când ne îmbolnăvim, să cunoaştem că aceasta este încercarea noastră, scara noastră către cer şi că este necesar să ne „tocim” pe noi înşine şi, atât cât putem, să nu cerem ajutorul celorlalţi. / Să ne asemănăm Domnului şi sfinţilor care nici mângâiere nu au căutat, nici uşurare în greutatea suferinţei lor. De asemenea, să fim adevăraţi atleţi ai postului. Să nu cerem uşor dezlegare ori mâncăruri alese pe care niciodată nu le-am gustat. Trebuie să fim foarte atenţi, ca nu cumva, în loc să ne sfinţim, să cădem în prăpastie şi să ieşim fără cununa biruinţei.