În România anului 2025, un om este târât în lanțuri prin țară pentru o „împingere de curtea școlii”, în timp ce adevăratele abuzuri ale puterii rămân nepedepsite. Acest om se numește Cezar Avrămuță, cunoscut pentru decenii de activism civic pașnic, pentru verticalitatea morală și pentru curajul de a spune adevărul atunci când restul societății tace.
După cinci luni de arest preventiv, în care nu s-a judecat nimic pe fond, Cezar a făcut o cerere simplă și firească:
să nu mai fie transportat de la Giurgiu la București cu mâinile încătușate, ci să participe prin videoconferință, pentru a evita umilința și riscul fizic.
Instanța i-a respins cererea și a emis un mandat de aducere.
Adică, un om care cere respectarea demnității este adus cu forța, sub escortă, pentru o audiere într-un proces care nici măcar nu se judecă efectiv.
Judecata care nu judecă
De la 23 mai până azi, la sfarsit de octombrie, s-au judecat doar prelungirile mandatelor de arestare, nicidecum cauza însăși.=
Fondul procesului este blocat de greva ilegală a sistemului judiciar, în timp ce oamenii lipsiți de libertate suportă consecințele directe.
Cezar nu a refuzat justiția — el a refuzat o parodie de justiție, o formă fără fond în care judecătorii ignoră contextul politic al cauzei, amendează avocații și tratează demnitatea umană ca pe o glumă proastă.
Încătușat pentru o idee
În loc să fie ascultat prin mijloace moderne, așa cum permite legea, Cezar este scos din celulă, urcat în duba Jandarmeriei și purtat ore întregi între penitenciar și instanță, cu lanțuri la mâini.
Ce dovedește această procedură?
Nimic altceva decât frica sistemului de omul liber.
Pentru că un om liber, chiar și în lanțuri, poate spune adevărul.
O decizie de forță, nu de drept
Mandatul de aducere emis împotriva voinței lui Cezar nu are o justificare juridică solidă.
Este o decizie simbolică, coercitivă, prin care instanța vrea să demonstreze „autoritate” în fața unui om care și-a păstrat conștiința.
Dar într-o democrație autentică, autoritatea nu se câștigă cu duba, ci cu adevărul.
Cine se teme de Cezar?
Cezar Avrămuță nu este un pericol pentru ordinea publică.
Este, cel mult, un pericol pentru ordinea minciunii.
El este cel care, ani la rând, a fluturat tricolorul deasupra instituțiilor tăcute, a urcat pe clădiri și macarale pentru a spune ceea ce milioane gândeau, dar nu mai aveau curajul să spună: că statul s-a îndepărtat de popor, iar justiția a devenit un instrument de control politic.
Un mandat împotriva demnității
Când un om cere videoconferință pentru a evita un drum degradant și i se răspunde cu un mandat de aducere, nu mai vorbim despre drept, ci despre răzbunare instituțională.
Când un om aflat la distanță de București este chemat în boxă cu cătușe, în loc să fie ascultat, nu mai vorbim despre justiție, ci despre umilire organizată.
Concluzie: adevărul nu are nevoie de escortă
Cezar Avrămuță rămâne un simbol al verticalității morale și al rezistenței nonviolente.
Prin refuzul său calm, dar ferm, el a arătat că adevărul nu se poate aduce cu mandat.
Justiția care are nevoie de lanțuri pentru a se impune nu este justiție.
Este doar un sistem speriat de propria conștiință
ORTODOXIA este DREAPTA CREDINȚĂ