„Nebun am fost pentru lume, dar întru Hristos am aflat adevărata înțelepciune.”

Astăzi, 4 noiembrie, cu inimă plină de recunoștință, ne aducem aminte de Cuviosul Gherontie cel Nebun pentru Hristos de la Tismana, acest om simplu și smerit, un mirean cu viață sfântă, care a umblat printre oameni ca o taină a lui Dumnezeu.

Nu a avut ranguri, nu a purtat haine de cinste, nu a ținut predici — dar a predicat cu viața lui, cu tăcerea lui, cu felul său copilăresc și plin de har.

Sfântul Cuvios Gherontie, deși necanonizat încă, este deja simțit de poporul credincios ca un om al lui Dumnezeu, un trăitor al Evangheliei în chip viu și adevărat.

El a fost „nebun pentru Hristos”, adică liber de judecata lumii, dezbrăcat de mândrie, fără dorință de slavă, dar plin de o dragoste arzătoare pentru Dumnezeu și pentru oameni.

Mulți l-au privit cu uimire, unii poate cu nedumerire, dar cei curați la inimă au simțit că din el se revarsă o pace adâncă, o bucurie tainică, o lumină care nu e din lumea aceasta.

El trăia în sărăcie, dar inima lui era plină de cer. Nu cerea nimic, dar dădea totul. Zâmbea blând, uneori copilărește, dar în zâmbetul lui era mângâiere și binecuvântare.

În simplitatea lui, Dumnezeu a ascuns o mare taină — pentru că în omul care pare „nebun” în ochii lumii, Hristos a găsit un prieten adevărat, un vas curat al harului.

Cei care l-au cunoscut vorbesc despre bucuria care izvora din el, despre puterea cuvântului rostit rar, despre binecuvântările tainice primite prin rugăciunea lui.

După mutarea sa la Domnul, credincioșii și clericii care l-au iubit au simțit că rugăciunea lui nu a încetat, ci s-a făcut și mai puternică.

La mormântul său de la Mănăstirea Tismana, mulți au aflat pace, vindecare, răspuns, nădejde. În tăcerea acelui loc se simte ceva din duhul său blând și luminos.

Astăzi se fac demersuri pentru canonizarea Cuviosului Gherontie, prin fundația și lucrarea celor care l-au iubit și i-au văzut sfințenia. Dar pentru mulți dintre noi, el este deja sfânt — pentru că sfințenia nu vine din hotărâri, ci din inimă.

Poporul a simțit că în acest om simplu, Dumnezeu S-a odihnit. Că prin el, Hristos a umblat din nou printre oameni — zâmbind, iertând, mângâind, tăcând.

Avem mare binecuvântare ca icoana Cuviosului Gherontie să fie așezată și în Sfântul Altar al bisericii noastre, între sfinții care veghează necontenit deasupra Sfintei Mese.

Acolo, chipul lui blând și luminos pare că privește peste Jertfa cea fără de sânge, ca un rugător nevăzut, ca un copil al lui Dumnezeu care s-a întors acasă.

Și parcă ne spune, tainic, fiecăruia:

„Nu te teme să fii simplu. Nu te rușina să fii bun. Nu-ți fie teamă să iubești. Căci în dragoste se ascunde Dumnezeu.”

Cuviosul Gherontie ne cheamă la o credință vie și curată, la o dragoste fără condiții, la o bucurie care nu depinde de nimic lumesc.

El ne arată că nebunia pentru Hristos este adevărata înțelepciune, că smerenia este mai puternică decât mândria, că tăcerea spune mai mult decât vorbele.

Că sfințenia nu se măsoară în titluri, ci în blândețea inimii, în lacrima ascunsă, în zâmbetul curat al celui care trăiește întru Dumnezeu.

Și de aceea, îl simțim viu. În icoana lui, în rugăciunile noastre, în pacea pe care o lasă sufletului când îi rostești numele.

Cuvioase Părinte Gherontie, nebunule pentru Hristos, roagă-te pentru noi!

Întărește-ne în credință, dă-ne simplitatea inimii și curajul de a-L iubi pe Dumnezeu fără rușine, fără frică, fără măsură. Amin.