Tu, care ai fost glasul oficial al Patriarhiei Române timp de aproape un deceniu, acum te prefaci în profet al „adevărului istoric”, scuipând venin asupra propriei tale Mame spirituale?
Ce ironie crudă: în loc să aperi Biserica de „ideologiile contemporane” pe care le denunți, tu însuți devii unealta lor, transformând un imn sfânt de rugăciune – „Avem o țară” – într-un pretext pentru a o acuza de „demonism ideologic”! Dar hai să-ți demascăm minciuna de la rădăcină, cu adevărul pe care tu îl calci în picioare: acest cântec NU e al lui Radu Gyr, așa cum BOR a afirmat limpede! Nu conține nicio urmă de extremism, antisemitism sau violență – e un strigăt pur de iubire pentru Dumnezeu și neam, cântat de copii nevinovați în inima Catedralei Naționale, edificiul ridicat din jertfa eroilor adevărați, nu din invențiile tale răsuflate!
Vorbești de „cultivare festivistă” a memoriei legionare? Tu, care ai tăcut în mandatul tău oficial când Biserica era atacată de ateismul comunist moștenit, acum te ridici să judeci dirijori și coruri pentru un act de laudă patriotică? Ce discernământ al dracului e ăsta, care pune pe același cântar fascismul cu genocidul comunist, uitând că mii de preoți ortodocși au murit martiri în ambele, dar că patriotismul creștin – acel „ultranaționalism” pe care-l urăști – e stâlpul Ortodoxiei, nu o „ispită șerpească”! Gyr, pe care-l demonizezi ca pe un „posedat ideologic”, a plâns în temnițe comuniste pentru Hristos, nu pentru ură – iar suferința lui nu-l face „sfânt” automat, zici tu? Atunci explică-ne, „lucidule”, de ce tu, care n-ai gustat din paharul martiriului, te crezi îndreptățit să bagi mâna în moaștele neamului, declarând neeroi pe cei care au apărat credința cu prețul vieții?
Și mai mare e rușinea ta personală: tu, fostul „lucru în sine” al BOR, acum te așezi pe scaunul judecătorului, mustrând Biserica pentru „strategii apologetice” proaste, ca și cum ai fi un sfânt exilat! Unde era discernământul tău când, în poziție oficială, ai tolerat tăceri complice în fața secularizării care ne smulge Crucea din școli? Acum, liber de răspundere, te aliezi cu corul progresist anti-românesc, acuzând Catedrala Mântuirii – simbolul jertfei noastre naționale – că promovează „crimă” prin… un cântec de mulțumire lui Dumnezeu? Ești tu oare victima sau călăul? Te rog pe Dumnezeu să te numeri printre victimele propriei tale orbiri, dar nu în numele milioanelor de morți ai totalitarismelor – ci în numele Bisericii pe care o trădezi!
Biserica Ortodoxă Română nu are nevoie de lecții de la un fiu rătăcit care confundă caritatea cu ura! Ea se delimitează de orice extremism, respectă adevărul istoric și – spre deosebire de tine – nu se rușinează să cânte: „Avem o țară, avem un Dumnezeu, avem un neam!” Credința noastră nu e „vampirizată” de patrie, ci hrănită de ea; nu e „formalistă”, ci vie, jertfnică. Noi, credincioșii, nu vom înghesui pe nimeni la dreapta lui Hristos – dar nici nu vom permite unor impostori ca tine să ne fure moștenirea sfântă!
Rugăciune pentru tine, Vasile Bănescu: întoarce-te la adevăr, înainte să fie prea târziu! Biserica te iubește, dar nu va tolera trădarea. Trăiască Ortodoxia românească, stâlpul neamului veșnic! Hristos a înviat – și biruința noastră va veni!
✔️ În loc de comentariu:
ACEASTA ESTE ROMÂNIA CARE ÎNGENUNCHEAZĂ NUMAI ÎN FAȚA LUI HRISTOS.
Există popoare care se pleacă în fața puterii, popoare care se închină banului, ideologiilor sau idolilor vremelnici. Dar există și un popor care îngenunchează doar în fața lui Dumnezeu. Acela este poporul român.
De-a lungul istoriei, ne-au învins împărați, ne-au umilit conducători, ne-au vândut pe arginți cei care trebuiau să ne apere. Dar nu ne-au putut frânge. Pentru că în genunchii noștri stă puterea Cerului. Iar în lacrimile noastre, rugăciunea lumii.
Românii au stat la rând pentru o clipă de har, nu pentru privilegii, nu pentru pâine, ci pentru mântuire. Au stat în ploaie și frig, cu pruncii de mână și inimile aprinse, ca să intre în Catedrala Mântuirii Neamului — templul visat de veacuri, locul în care sufletul unui popor s-a așezat în lumină.
Pentru noi această catedrală nu e din piatră, ci din răbdare, nu din ciment, ci din lacrimi. Ea s-a ridicat din dorul unui neam care, oricât a fost de trădat, nu și-a trădat niciodată credința.
Trăim într-o lume post-creștină, într-o civilizație care L-a izgonit pe Dumnezeu din cetate și din școală. Dar românii, în tăcerea lor, dau un răspuns simplu și cutremurător: Evlavie.
Nu mai credem în partide, nici în profeți falși, nici în reforme absurde. Credem doar în Hristos — Cel care n-a fost ales prin vot, ci prin jertfă. Într-o lume ce-și vinde sufletul pentru aur, noi ne-am plătit credința cu suferință. Și tocmai de aceea suntem liberi. Pentru că libertatea nu e în legi și decrete, ci în genunchii care se pleacă de bunăvoie, în fața Celui ce ne-a făcut oameni.
România nu va pieri cât timp va îngenunchea. Cât timp va mai fi o lumânare aprinsă la icoană, un copil care rostește „Tatăl nostru”, o mamă care se roagă pentru fiul ei, și un bătrân care plânge în tăcere la Liturghie. Aceasta este teologia iubirii unui popor rănit, filozofia unei credințe care nu moare, mărturia unui neam care a învățat că harul nu se cumpără, iar Dumnezeu nu se negociază.
România nu mai așteaptă minuni. România este minunea.
O minune vie, care stă în genunchi doar în fața lui Hristos.
Și din acești genunchi, Dumnezeu va ridica din nou o Țară.
ORTODOXIA este DREAPTA CREDINȚĂ