A fost nebun oare Făt-Frumos când a înfruntat zmeul pentru a o salva pe Ileana Cosânzeana?

Dar cei care L-au mărturisit pe Hristos chiar cu prețul martirajului?

Nebunia despre care vorbim nu trebuie confundată cu a celui prost care, nefiind conștient de circumstanțe, se avântă în acte necugetate.

Dimpotrivă, eroul, cunoscând toate acestea, se aruncă în luptă, fără a se gândi de două ori, știind că luptă de partea binelui și că providența este de partea lui.

Îi este frică dar alege totuși să o facă, asta fiind chiar definiția curajului.

O desăvârșită stare de prezență și lipsă de egoism.

Doar atât:

O! Doamne, Doamne, unde-s Don Quijoţii?
E lumea plină de-alde Sancho Panza
Ce nu-ndrăznesc să mînuiască lanza,
Ci scutieri cuminţi se vor cu toţii.

"Preoții închiși la Canal au servit drept exemplu de smerenie și rezistență tuturor deținuților, dându-le putere să reziste și să respingă reeducarea. Cu riscuri enorme și plătind faptele cu propriul sânge, preoții de la Canal oficiau în fiecare zi Sfânta Liturghie, aducând astfel pe Hristos în mijlocul infernului."

(Fabian Seiche, “Martiri şi mărturisitori români ai secolului XX – Închisorile comuniste din România”, Editura Agaton – Asociaţia pentru Isihasm, Făgăraş, 2010.)

Asociația Gogu Puiu și Haiducii Dobrogei a fost înființată ca un omagiu adus memoriei luptătorilor anticomunisti din Dobrogea, care s-au opus cu toate forțele, mergând pâna la jertfa supremă, regimului bolșevic instalat într-o Românie ocupată.

Asociația poartă numele unuia dintre liderii aromânilor care au luptat împotriva comunismului și care a dispărut în luptă cu trupele Securității, la Cobadin, în zorii zilei de 19 iulie 1949. Mai multe informații despre scurta epopee a acestui erou de legendă puteți găsi aici.

Scopul asociației este acela de a aduce în atenția publicului larg un fragment din istoria recentă a României, acela legat de perioada luptei anticomuniste și detenției politice, și de a-i face cunoscuți pe martirii, mărturisitorii și eroii români care s-au jertfit pentru credința stramoșească, libertatea și demnitatea neamului nostru.

Tabere de haiducie

Conceptul de “tabără de haiducie” s-a născut odată cu Asociația noastră, in anul 2016, organizarea unei astfel de tabere fiind anunțată chiar în cadrul evenimentului de lansare al Asociației.

Această idee a apărut din dorința de a-i cunoaște pe luptătorii din rezistența anticomunistă din munții României nu numai prin intermediul cărților de memorialistică, documentelor istorice, mărturiilor, sau a altor demersuri cultural-istorice, ci, concret, trăind asemenea lor preț de câteva zile.

Tabere pentru copii și adolescenți

Copiii și adolescenții vremurilor moderne sunt supuși, zilnic, unui atac tehnologic tot mai acerb ale cărui efecte adverse pot fi ireversibile. Cercetări din domeniul neuro-psihiatriei arată că expunerea îndelungată la stimuli vizuali digitali, în special jocurile violente pe computer, afectează circuitele neuronale responsabile de comportamentele agresive.

Astfel, un copil care își petrece majoritatea timpului în fața computerului, va dezvolta o puternică predispoziție spre acte de delicvență la vârsta adultă. Totodată, din punct de vedere psihologic, au fost identificate carențe majore in dezvoltarea inteligenței emoționale și sociale în cazul copiilor care își petrec timpul liber online. Aceștia nu mai pot dezvolta relații sănătoase cu cei din jur, empatia lor este extrem de scăzută, în timp ce gradul agresivității crește invers proporțional, iar incidența depresiei și a tulburărilor psihice de tipul deficitului de atenție este extrem de crescută.

În acest context care anunță un viitor sumbru pentru generațiile următoare de tineri și adulți, părinții sunt confruntați cu obligația de a găsi alternative pentru copiii lor, alternative menite a-i smulge pe cei mai mici din fața computerelor și de a le oferi șansa unei dezvoltări echilibrate și sănătoase. Activitățile în natură, jocurile și sporturile de echipă, competițiile, acumularea de noi abilități practice, sunt câteva modalități prin care atenția copiilor poate fi redirecționată.

• PROTEST față de ofensele la adresa memoriei victimelor experimentului de la Pitești. [ 1 ] / [ partea a 2-a ] / Doi cercetători ai Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității – este vorba de Mihai Demetriade (într-un dialog cu Wiliam Totok) și Mădălin Hodor – plătiți din bani publici pentru a scoate la lumină adevărul istoric, nu pentru a-l mistifica – se pretează la o retorică prin care victimele celui mai diabolic fenomen de tortură din întregul lagăr comunist sunt prezentate drept inițiatori și făptuitori ai odioaselor acte de cruzime. Asistăm practic, pentru prima oară după 1989, la o reabilitare a versiunii prin care, după anul 1954, Securitatea – coordonată încă la acel moment de comisari sovietici – a încercat să atenueze scandalul internațional generat de scurgerea în Occident a informațiilor despre ororile din penitenciarul Pitești. S-a efectuat în acei ani o înscenare, o farsă judiciară prin care se încerca să se acrediteze teza aberantă conform căreia torturile și crimele fuseseră de fapt inițiate de deținuții politici, la ordine primite de la căpetenii ale Rezistenței din Apus, cu scopul de a compromite regimul comunist. Este uluitor să constați că punctul de vedere al celor doi istorici cu privire la victimele terorii de la Pitești nu diferă mult de cel al odiosului general de Securitate Alexandru Nicolschi (născut Boris Grunberg), unul dintre coordonatorii experimentului, expuse cu cinism în cadrul serialului Memorialul Durerii.

• 83 de ani de la jertfa eroilor Ion Moța și Vasile Marin / La 30 de ani de la caderea comunismului, istoria adevarata a neamului nostru ne este in continuare ascunsa. Mass-media instrainata otraveste zilnic tineretul roman promovand mediocritatea si non-valorile, in timp ce adevaratele modele de viata, eroii martiri ai acestui neam, sunt date uitarii.

• 9 aprilie 1949. Este ucisă în chinuri, la Malmaison, Ecaterina Gâță / La 9 aprilie 1949, era ucisă în închisoarea Securității de la Malmaison, Ecaterina (Titi) Gâţă, şefa în clandestinitate a Cetăţuilor (organizația de fete și femei a Mișcării Legionare). Aceasta trăia o existență ascetică, presupunând abstinență și austeritate liber consimțită, intenționând să intre în monahism.
  
  Există indicii că în ancheta ei s-a implicat personal însăși Ana Pauker, interesată în mod deosebit de organizarea clandestină a femeilor legionare. Aceasta ar propus tinerei să trădeze, acceptând colaborarea cu comuniștii, la care Titi Gâță ar fi scuipat-o pe lidera comunistă. Ca urmare, Ecaterina Gâță a fost omorâtă, după ce a fost supusă unor cruzimi de neînchipuit, fiind torturată, violată, mutilându-i sânii și introducându-i un fier în vagin…
  
  Ulterior, Securitatea a acreditat ideea că lidera legionară s-ar fi sinucis, fapt spulberat de mărturia Aspaziei Oţel Petrescu: “Lui Titi Gâţă i-a fost înscenată o sinucidere. Mama sa a fost chemată să-i recunoască cadavrul, ca să i-l poată da s-o înmormânteze. N-a avut putere să meargă şi l-a trimis pe feciorul ei. Când a intrat şi a descoperit-o, primul lucru pe care l-a făcut a fost să se uite la gât. Nu era urmă de spânzurătoare, era urmă de degete, cum a fost sugrumată. S-a speriat atât de tare, încât a fugit. A venit la maică-sa, plângând în hohote, şi i-a spus: „Mamă, nu s-a spânzurat, a fost omorâtă! Nu este o pierdută în faţa Domnului, ci este o martiră!”

• Nicoleta Nicolescu, PREZENT! / „Si să vrem, camarade, să dăm țării acesteia o femeie mare, o femeie care nu șovăie, care călcându-se pe ea, închină tot: minte, inimă, voința neamului ei. Îndrăznește tot pentru el și moare pe redută cu gândul mereu înainte.” Acestea au fost cuvintele martirei Nicoleta Nicolescu, șefa Cetățuilor pe țară și consilieră personală a Căpitanului Corneliu Zelea Codreanu.

  

• 70 de ani de la dispariția lui Gogu Puiu / În noaptea de 18 spre 19 iulie 1949, Gogu Puiu cade în lupta cu Securitatea.
  
  Astăzi s-au împlinit 70 de ani de la intrarea in legendă a lui Gogu Puiu, cel care a luptat până la ultima suflare pentru alungarea comuniştilor din ţară. Atât viaţa cât şi moartea sa rămân un mister.
  
  Întors în țară in 1947, cu un pașaport fals sub legenda unui musulman albanez, Gogu Puiu fusese instruit de serviciile secrete americane, de la care promise misiunea de a organiza in România o mare insurecție anticomunistă.
  
  Misiunea sa se circumscria unui amplu proiect al serviciilor secrete franco-anglo-americane, de penetrare a Cortinei de Fier. Prins de Siguranța intrată in mâinile comuniștilor, in iunie 1947, a fost condamnat la un an de temnița pentru trecerea frauduloasă a frontierei.
  
  După ce a ieşit din închisoare, a ajuns în nordul Dobrogei, unde existau deja nuclee de rezistenţă anticomunistă si s-a alaturat actiunii de rezistență coordonate de frații Fudulea, în cele mai neprielnice condiții geografice pentru activitățile de guerilla.
  
  A activat în fruntea partizanilor până în 1949, când a fost incercuit de Securitate în casa din localitatea Cobadin. Aici avusese loc, cu o noapte inainte, o mare adunare reprezentanților nuceleelor Rezistenței din localitățile Dobrogei.
  
  Fire profund creștină, Gogu Puiu a ținut sa pună sub rînduială dumnezeiască iubirea ce o trăia cu logodnica sa, Olimpia. El s-a căsătorit in Cobadin cu ea, așteptându-și sora din comuna Ferdinand sa asiste la cununia religioasă. Ulterior, el urma sa plece spre muntii Fagarasului, pentru a se alătura partizanilor din acea zonă.
  
  Gogu Puiu nu avea de unde sa știe ca sora lui, împreună cu toată familia, fuseseră arestați. Asteptandu-si sora pt a asista la oficierea casatoriei, el a incalcat pentru prima oară regulile conspirativitatii, care spuneau sa nu rămână mai mult de 24 de ore în aceeasi locatie.
  
  Casa lui Gheorghe Filiu, unde erau adăpostiți Gogu Puiu şi logodnica sa, Olimpia, este încercuită. Gogu Puiu își sărută soția si ii spune, despre copilul ce avea sa se nasca: “De va fi baiat, să se numească Hristu, iar de va fi fată, Zoe!” După care, sare pe fereastră, deschizând foc asupra atacanţilor.
  
  În lupta crâncenă despre care martorii spun că se trăgea ca la asalt, Gogu Puiu a reușit sa străbată teritoriul mai multor gospodarii, dar fiind rănit la un picior, cu muniţia epuizată si incoltit de comuniștii care incercau sa il prindă viu, realizând că nu va putea ieşi viu din încercuire, s-a aruncat pe ultima grenadă pe care o purta la şold, ţinându-şi promisiunea să nu se lase viu în mâna «vânătorilor de oameni».
  
  Martorii oculari spun ca a avut grija sa se arunce cu tot cu porthartul de piele plin cu documente, de care nu se despărțea nici când dormea.
  
  Securiştii au susținut in rapoartele lor că ei l-au ucis, contrazicându-se în declarații și ridicând primele semne de întrebare, neexistând nicio fotografie a cadavrului carbonizat pe care nimeni nu l-a mai putut identifica.
  
  Din procesul verbal încheiat de şeful Securităţii Constanţa, Nicolae Doicaru, cu ocazia lichidării lui Gogu Puiu, aflăm o altă variantă: „Protejat de configuraţia terenului şi însuşi a imobilului, după ce mai întâi a ieşit din casa numitei Puiu Olimpia, logodnica lui Gogu Puiu, acesta reuşeşte să iasă din casă după ce răneşte grav pe slt. de Securitate Ene Voinea, asupra căruia banditul a tras mai multe focuri de pistol fracturându-i antebraţul mâinii drepte şi ciuruindu-i cu mai multe gloanţe haina. Urmărirea banditului se continuă prin mai multe curţi timp în care a fost rănit uşor la picior ajungând astfel până la curtea numitului Soare Ion, unde i-am eşit în faţă subsemnatul începând un schimb de focuri cu banditul care se afla protejat de fântâna curţii susmenţionate. În timpul schimbului de focuri s-a putut apropia echipa subloc Sarchiz Jan, cu ajutorul căruia am făcut somaţiile pentru a se preda. Banditul Gogu Puiu răspunde şi de această dată cu foc asvârlind o grenadă. În această situaţie am dispus slt. Sarchiz Jan să arunce una grenadă în locul unde se afla banditul Gogu Puiu. Grenada (…) a lovit în plin în regiunea (…) pe banditul Gogu Puiu care astfel a fost răpus“.
  
  Totusi, in anii urmatori, securitatea continua sa cerceteze eventuala prezență a lui GoguPuiu in regiune.
  
  Zoe Rădulescu, fiica lui Gogu Puiu, nascuta dupa 5 luni in inchisoare, spune că misterul se adânceşte întrucât nu există nicio fotografie cu tatăl ei mort.
  
  „La acea vreme, toţi legionarii morţi erau fotografiaţi, şi în dosarele Securităţii apar aceste mărturii. Numai fotografia tatei nu este. Sunt mai multe semne de întrebare. În toate fotografiiile de la CNSAS se arată: aici este casa unde a murit Gogu Puiu, dar nicăieri nu este fotografia lui Gogu Puiu mort. Unii spun că acel foc a fost o diversiune pentru ca el să poată dispărea.“
  
  Mama sa, când a fost prinsă de Securitate două zile mai târziu, a fost pusă să recunoască un cadavru complet carbonizat.
  
  Tot în dosarele CNSAS se arată că s-au făcut afişe şi adrese în 1954, deci la cinci ani după presupusa moarte a luptătorului, în care se cerea sa fie încătuşat şi adus „banditul Gogu Puiu“, spune femeia.
  
  Un alt eveniment avea să-i aducă o dovadă în plus că totul nu a fost o poveste. „Într-o zi, o învăţătoare, Zoe Caporani, mi-a spus că o să mă întâlnesc cu un domn George, care venea din Brazilia şi care îmi va da veşti că tata trăieşte. M-am dus la Autogara Constanţa unde urma să ne întâlnim. Am aşteptat o oră şi jumătate, apoi am plecat. Într-o zi, m-am întâlnit cu învăţătoarea. Când am întrebat-o ce ştie despre omul cu care trebuia să mă întâlnesc, mi-a răspuns: «Nu ştii? L-au găsit mort pe plaj㻓.

Noiembrie 1949. Penitenciarul din Cluj. Securitatea scoate din celulele nr. 52-56 pe profesorul Gheorghe Gheorghiu, pe ofiţerul Aurel Potra, pe farmacistul Nicolae Pituru şi pe profesorul Gavrilă Forţu.

Încătușați, aceștia sunt urcați într-o dubă și duși într-un loc pustiu de pe raza localității Zam-Sâncrai, lângă Huedin, unde sunt executați, deși nu erau condamnați la moarte.

Cei patru făceau parte din grupul de rezistență armată anticomunistă “Cruce și Spadă”. Organizația fusese constituită în n anul 1948, la inițiativa profesorului Gheorghe Gheorghiu-Mărăşeşti, căruia i se alăturaseră Ştefan Giurcoi şi Gavrilă Forţu. Vechi legionari, aceștia au considerat că este necesară o organizație locală de rezistență mai combativă decât mișcarea legionară, aflată în impas ca urmare a masivelor arestări operate de Siguranța comunistă.

În luna mai 1948 organizeazã la Bucuresti, împreunã cu Gavrilã Fortu, echipa Cruce si Spadã, din care mai fac parte Alexandru Covaci, Traian Mereut, Nicolae Negoitã, Mircea Oprescu, Nicu Boiangiu, Nicolae Pituru, Aurel Ciurcel, Ionel Iordan, Traian Pasca, Ion Torcea, pe care o doteazã cu armament usor, articole de sport, sapirograf. Tipãreste manifeste pe care le distribuie în Bucuresti si tine o sedintã festivã de constituire în 13 septembrie 1948. În acelasi timp, fiind salariat al Coloniei de copii din Moeciu, jud. Brasov, împreunã cu Ionel Iordan începe construirea unei cabane în zonã, nefinalizatã, însã. Gruparea s-a lărgit, procurând armament, muniţie şi echipament pentru lupta în munţi. În octombrie 1948, Gheorghiu se stabileşte în comuna Săcuieu, judeţul Cluj, recrutând prin intermediul lui Traian Mereu, pe locotenentul deblocat Aurel Potra din această localitate. Tot în octombrie 1948, echipa din Bucuresti continuã pregãtirile pentru campania de primãvarã 1949, iar prin Torcea încearcã organizarea de echipe similare în Pascani si Ruginoasa; scoate noi manifeste; stabileste un curier: Traian Pasca; recruteazã noi membri: Muresan si Barbu. Totodatã obtine sprijinul unui cãpitan din Marele Stat Major din Ministerul Apãrãrii Nationale si al lui Nicolae Florea, pentru contact cu Ambasada SUA, ambele legãturi nefructificate însã. Cu ajutorul unui șapirograf, s-au multiplicat și răspândit noi manifeste adresate românilor din Munții Apuseni.

După o recunoaștere prealabilă, pe 14 octombrie 1948, grupul avea să ocupe magazia Romcereal din Zam-Sâncrai, imobilizând paznicii și incendiind clădirile. A urmat o tentativă nereușită de aruncare în aer a fabricii de cherestea din Poeni-Cluj. Iarna și-au petrecut-o în București, revenind în zonă în martie 1949, construind un adăpost sub formă de bordei și pregătind atacarea fabricii Poeni, căilor ferate, activiștilor de partid și posturilor de Miliție din zonă.

Pe 9 martie 1949, la punctul Tufele Morlaca, de lângã vârful Nagãu, are loc o adunare generalã la care participã Gheorghiu, Potra, Fortu, Torcea, Pituru, Pasca, Panican, Cordan, Vuscan, Pãscãlãu, Matias și altii. Sunt distribuite cruciulițe sfințite de bronz și se depune jurãmântul de credință pe drapelul grupului, stabilindu-se planul acțiunilor viitoare și strategia temporizării operațiunilor în așteptarea izbucnirii războiului dintre americani și Uniunea Sovietică.

Securitatea era obținuse însă informații și, în noaptea de 11 spre 12 aprilie 1949, în gara Huedin, trupele Securității organizează capturarea unui grup de membri. Este împuşcat Torcea, iar alți patru militanți sunt arestați. Vor urma alte arestări, iar la 23 septembrie 1949 a avut loc procesul a 22 dintre partizani, aceștia fiind condamnați la pedepse variind între 10 şi 25 de ani. Au fost 22 de inculpaţi. Deși nu fuseseră condamnați la moarte, conform unei practici larg utilizate de Securitate în acei ani, într-o noapte de noiembrie a anului 1949, liderii grupării, Gheorghe Gheorghiu, Aurel Potra, Nicolae Pituru și Gavrilă Forțu sunt ridicați din celulele lor din închisoarea de la Cluj, fiind transportați la Zam-Sâncrai.

Practica execuțiilor sumare, cărora le-au căzut victime oameni care nu erau condamnați la moarte, a fost una foarte mult folosită de Securitate în perioada 1940 și primii ani de după 1950. Istoricul Marius Oprea a avansat cifra aproximativă de 10.000 de persoane executate în acest fel, fără condamnări, aceștia provenind în special din rândul unor partizani condamnați și aflați în detenție ori în perioada anchetei, a unor localnici rude cu partizanii ori a unor țărani, de obicei înstăriți, care refuzau să accepte colectivizarea pământului, ori care participaseră la răscoale locale împotriva organelor comuniste.

Sursă: Fundația "Ion Gavrilă Ogoranu"

”Sunt anticomunist, sunt pentru credința în Dumnezeu, țară și neam, monarhie până în măduva oaselor, că am fost român, sunt român și vreau să mor român, că sunt împotriva tuturor străinilor, fie de orice neam ar fi, care prin dictat doresc să pună sistemele lor sociale, politice şi culturale în dauna poporului nostru, a originilor noastre, a obiceiurilor noastre. Și, mai pe scurt, sunt trup și suflet din trupul și sufletul țării mele.”

Nicolae Trocan va fi executat în noaptea de 20 iulie 1953, la Penitenciarul ”Potcoava” din Craiova, la ora 1.30, împreună cu Dumitru Totir și Dumitru Năsărâmbă, trupurile lor fiind aruncate într-o groapă necunoscută. Avea doar 30 de ani.

În veci pomenirea și amintirea lor!