Intrarea în Biserică a Maicii Domnului
Noi, cei care o lăudăm pe Maica Domnului, avem un privilegiu. Ce privilegiu? Privilegiul de a fi miluiţi de Dumnezeu, de Domnul nostru Iisus Hristos, dându-ne pacea Sa nouă. De ce? Pentru că o lăudăm pe Maica Domnului. Şi de ce o lăudăm pe Maica Domnului? Ne învaţă Biserica noastră să o lăudăm. De ce ne învaţă să o lăudăm? Pentru că „s-au spăimântat toate de dumnezeiască mărirea ta”, zicem noi vorbind cu Maica Domnului. Deci, nu prezentăm lucrurile ca într-un studiu, nu zicem: „S-au spăimântat toate de mărirea Maicii Domnului, că Maica Domnului a purtat în pântecele ei pe Dumnezeu Cel peste toate şi a născut Fiu pe Cel fără de ani”, ci vorbim cu Maica Domnului şi zicem: „Spăimântatu-s-au toate de dumnezeiască mărirea ta”. Acesta e avantajul slujbelor, noi nu studiem, nu învăţăm ca şi cum am studia, ci învăţăm angajându-ne în faţa celor cu care vorbim. Aşa-i cu Maica Domnului, aşa-i cu sfinţii lui Dumnezeu, noi vorbim cu ei, vorbim cu Domnul Hristos, Îi spunem Domnului Hristos ce avem de spus, vorbim cu El, şi din aceasta învăţăm. Prin urmare, Maica Domnului are o mărire a ei şi mărirea îi vine de la Domnul Hristos şi, venindu-i de la Domnul Hristos mărirea, ea e mijlocitoare către Domnul Hristos pentru noi. Noi o lăudăm, Maica Domnului mijloceşte, şi Domnul Hristos ne dăruieşte pace: „Cel ce dăruieşte pace tuturor celor ce te laudă pe tine.” — Arhimandritul Teofil Părăian, Maica Domnului – Raiul de taină al Ortodoxiei, Editura Eikon, 2003, pp. 67-68
Maica Domnului a trăit în Sfânta Sfintelor ca cea mai mare isihastă.
Ea a atins mai mult decât oricine altcineva adevărata liniște sau isihie a inimii.
Este un model și o inspirație pentru noi toți.
Cine nu poate înțelege sensul tăcerii, nu poate simți teologia pustnicilor și puterea isihasmului.
~ÎPS Kallistos Ware
"Nu-mi este rușine să mi-o închipui pe Maica Domnului, zbătându-se, cerând, implorând, intervenind, stăruind; după cum nu-mi este rușine a mi-o închipui copilărește – dar nu eretic – alergând la poarta raiului cu o chisea de argint în mână și cu mahrama pe braț ca să întâmpine pe mucenicii Fiului ei, să le ureze bun venit, să-i îmbie cu neînchipuit de bună dulceață și să le șteargă sudoarea frunții și sângele cu mahrama ei cea sfântă. De aceea, bună socotim rugăciunea creștinească dinainte de culcare, care unește cele două evlavii: „O, preacinstită și de viață făcătoare crucea Domnului! Ajută-mi cu Sfânta Doamnă Fecioară Născătoare de Dumnezeu și cu toți sfinții în veci, Amin”. — Părintele Nicolae Steinhardt, Dăruind vei dobândi, Editura Mănăstirii Rohia, Rohia, 2006, p. 294-295
🙏 Preasfăntă Născătoare de Dumnezeu, roagă-te Milostivului Dumnezeu pentru noi!
Dumnezeieștii Părinți, Ioachim și Ana împreună cu Prunca Maria au venit la Templu, pentru a-și îndeplini promisiunea, da, sfinții și drepții aceia temători de Dumnezeu şi-au adus aminte de făgăduinţa pe care au făcut-o lui Dumnezeu, înainte de a se naşte Maica Domnului.... așa a venit însoțită, pentru că ea nu era ea o copilă de rând; era Biserica Duhului Sfânt; cu dânsa călătoreau îngerii și darul Duhului lui Dumnezeu... Și această copilă va fi Maica Arhiereului Celui Mare, Care va străbate cerurile și văzduhurile.
O! Pruncă curată, Fecioară! Fecioară neîntinată!
O! Doamnă Preafrumoasă!
O! Împărăteasa femeilor!
O, Podoaba fiicelor!
Tu ești Binecuvântată între femei!
Tu ești Preamărită cu curăția!
Tu ești Pecetluită cu Fecioria!
Tu ești dezlegarea blestemului lui Adam…
Bucură-Te Împărăteasa lumii și Stăpâna neamului omenesc.
Bucură-Te Preasfântă a lui Dumnezeu Născătoare și Maica a Marelui Împărat Hristos.
„Maica Domnului a intrat în Templu la doar trei anișori — o fetiță nevinovată, dar plină de dar și de har. Atunci când părinții ei, cu credință și smerenie, au dus-o sus pe treptele templului, ea nu s-a oprit în spate; s-a desprins de mâinile lor și a alergat spre altar, ca și când ar fi știut că locul ei nu este pe pământ, ci în prezența lui Dumnezeu.
În acel loc sfânt, a intrat nu doar ca un copil, ci ca una care era deja destinată unei vieți de slujire și rugăciune — spre mirare și har, căci a fost primită în Sfânta Sfintelor. Acolo și-a învățat lecțiile: rugăciunea, răbdarea, și taina lucrului cu lucrurile mărunte — țesătură, muncă de mână, dar și smerenie.
Astăzi, când intrăm în biserica noastră, trebuie să ne gândim la acest moment al Intrării Maicii Domnului: ea, o copilă, intrând cu toată inima într-un loc sfânt. Să păstrăm biserica curată, nu doar în cărămizi, ci în suflet, deoarece ea este casa noastră duhovnicească. Și dacă dorim ajutor din partea Maicii Domnului, să o cinstim nu cu gesturi formale, ci cu credință, cu respect și cu viață curată — căci cine vine la ea cu inima deschisă va primi ajutor, nu doar promisiuni.”
~ Părintele Pimen Vlad
ORTODOXIA este DREAPTA CREDINȚĂ