Intrarea în Biserică a Maicii Domnului

Noi, cei care o lăudăm pe Maica Domnului, avem un privilegiu. Ce privilegiu? Privilegiul de a fi miluiţi de Dumnezeu, de Domnul nostru Iisus Hristos, dându-ne pacea Sa nouă. De ce? Pentru că o lăudăm pe Maica Domnului. Şi de ce o lăudăm pe Maica Domnului? Ne învaţă Biserica noastră să o lăudăm. De ce ne învaţă să o lăudăm? Pentru că „s-au spăimântat toate de dumnezeiască mărirea ta”, zicem noi vorbind cu Maica Domnului. Deci, nu prezentăm lucrurile ca într-un studiu, nu zicem: „S-au spăimântat toate de mărirea Maicii Domnului, că Maica Domnului a purtat în pântecele ei pe Dumnezeu Cel peste toate şi a născut Fiu pe Cel fără de ani”, ci vorbim cu Maica Domnului şi zicem: „Spăimântatu-s-au toate de dumnezeiască mărirea ta”. Acesta e avantajul slujbelor, noi nu studiem, nu învăţăm ca şi cum am studia, ci învăţăm angajându-ne în faţa celor cu care vorbim. Aşa-i cu Maica Domnului, aşa-i cu sfinţii lui Dumnezeu, noi vorbim cu ei, vorbim cu Domnul Hristos, Îi spunem Domnului Hristos ce avem de spus, vorbim cu El, şi din aceasta învăţăm. Prin urmare, Maica Domnului are o mărire a ei şi mărirea îi vine de la Domnul Hristos şi, venindu-i de la Domnul Hristos mărirea, ea e mijlocitoare către Domnul Hristos pentru noi. Noi o lăudăm, Maica Domnului mijloceşte, şi Domnul Hristos ne dăruieşte pace: „Cel ce dăruieşte pace tuturor celor ce te laudă pe tine.” — Arhimandritul Teofil Părăian, Maica Domnului – Raiul de taină al Ortodoxiei, Editura Eikon, 2003, pp. 67-68

Maica Domnului a trăit în Sfânta Sfintelor ca cea mai mare isihastă.

Ea a atins mai mult decât oricine altcineva adevărata liniște sau isihie a inimii.

Este un model și o inspirație pentru noi toți.

Cine nu poate înțelege sensul tăcerii, nu poate simți teologia pustnicilor și puterea isihasmului.

~ÎPS Kallistos Ware

"Nu-mi este rușine să mi-o închipui pe Maica Domnului, zbătându-se, cerând, implorând, intervenind, stăruind; după cum nu-mi este rușine a mi-o închipui copilărește – dar nu eretic – alergând la poarta raiului cu o chisea de argint în mână și cu mahrama pe braț ca să întâmpine pe mucenicii Fiului ei, să le ureze bun venit, să-i îmbie cu neînchipuit de bună dulceață și să le șteargă sudoarea frunții și sângele cu mahrama ei cea sfântă. De aceea, bună socotim rugăciunea creștinească dinainte de culcare, care unește cele două evlavii: „O, preacinstită și de viață făcătoare crucea Domnului! Ajută-mi cu Sfânta Doamnă Fecioară Născătoare de Dumnezeu și cu toți sfinții în veci, Amin”. — Părintele Nicolae Steinhardt, Dăruind vei dobândi, Editura Mănăstirii Rohia, Rohia, 2006, p. 294-295

🙏 Preasfăntă Născătoare de Dumnezeu, roagă-te Milostivului Dumnezeu pentru noi!

Dumnezeieștii Părinți, Ioachim și Ana împreună cu Prunca Maria au venit la Templu, pentru a-și îndeplini promisiunea, da, sfinții și drepții ace­ia te­mă­tori de Dumnezeu şi-au adus aminte de făgădu­in­ţa pe care au făcut-o lui Dumnezeu, înainte de a se naşte Maica Domnului.... așa a venit însoțită, pentru că ea nu era ea o copilă de rând; era Bi­serica Duhului Sfânt; cu dânsa călătoreau îngerii și darul Duhului lui Dumnezeu... Și această copilă va fi Maica Arhiereului Celui Mare, Care va străbate cerurile și văzduhurile.

O! Pruncă curată, Fecioară! Fecioară neîntinată!

O! Doamnă Preafrumoasă!

O! Împărăteasa femeilor!

O, Podoaba fiicelor!

Tu ești Binecuvântată între femei!

Tu ești Preamărită cu curăția!

Tu ești Pecetluită cu Fecioria!

Tu ești dezlegarea blestemului lui Adam…

Bucură-Te Împărăteasa lumii și Stăpâna neamului omenesc.

Bucură-Te Preasfântă a lui Dumnezeu Născătoare și Maica a Marelui Împărat Hristos.

„Maica Domnului a intrat în Templu la doar trei anișori — o fetiță nevinovată, dar plină de dar și de har. Atunci când părinții ei, cu credință și smerenie, au dus-o sus pe treptele templului, ea nu s-a oprit în spate; s-a desprins de mâinile lor și a alergat spre altar, ca și când ar fi știut că locul ei nu este pe pământ, ci în prezența lui Dumnezeu.

În acel loc sfânt, a intrat nu doar ca un copil, ci ca una care era deja destinată unei vieți de slujire și rugăciune — spre mirare și har, căci a fost primită în Sfânta Sfintelor. Acolo și-a învățat lecțiile: rugăciunea, răbdarea, și taina lucrului cu lucrurile mărunte — țesătură, muncă de mână, dar și smerenie.

Astăzi, când intrăm în biserica noastră, trebuie să ne gândim la acest moment al Intrării Maicii Domnului: ea, o copilă, intrând cu toată inima într-un loc sfânt. Să păstrăm biserica curată, nu doar în cărămizi, ci în suflet, deoarece ea este casa noastră duhovnicească. Și dacă dorim ajutor din partea Maicii Domnului, să o cinstim nu cu gesturi formale, ci cu credință, cu respect și cu viață curată — căci cine vine la ea cu inima deschisă va primi ajutor, nu doar promisiuni.”

~ Părintele Pimen Vlad

„Când omul începe să se roage cu inimă curată, cu smerenie, se liniștește totul în el. Vine o pace pe care n-o poți dobândi din altceva. Rugăciunea nu e doar să spui vorbe, ci să te pui în fața lui Dumnezeu cu toată ființa ta. Să-L chemi pe Hristos în inima ta. Când vine El, nu mai ai teamă, nu mai ai neliniște. Orice s-ar întâmpla în lume, dacă omul are rugăciune, are pace. De aceea zicem că rugăciunea e respirația sufletului. Fără ea, omul se usucă. Cu ea, omul trăiește cu adevărat. Ține-te de rugăciune și nu te lăsa de ea, că prin ea vine lumina și liniștea în om.” ~ Părintele Pimen Vlad

• ✝️ Părintele Pimen Vlad: Smerenia este începutul oricărei vieți duhovnicești adevărate. Fără smerenie, toate eforturile noastre rămân zadarnice și se pierd în mândrie. Omul smerit știe că puterea lui este slabă, că singur nu poate face nimic, dar în harul lui Dumnezeu găsește tăria de a merge mai departe. Necazurile nu trebuie privite ca pedepse, ci ca mijloace prin care Dumnezeu ne curăță și ne întărește sufletul. Ele vin să ne smerească, să ne dezvețe de încrederea în sine și să ne apropie mai mult de El. Când vine încercarea, să nu ne tulburăm, ci să spunem cu credință: ‘Doamne, în mâinile Tale mă încred!’ Rugăciunea ne dă putere și pace, iar mulțumirea în toate, chiar și în suferință, deschide inima spre harul dumnezeiesc. Așa, pas cu pas, în răbdare și smerenie, se face lucrarea mântuirii.

• ❤️ Cu cât soțul și soția sunt mai aproape de Dumnezeu, cu atât vor fi mai aproape unul de celălalt / Dumnezeu nu locuiește într-o casă unde e ceartă. Dar unde e pace, acolo vine El și binecuvintează totul. Familia nu e o convenție omenească, ci o binecuvântare dumnezeiască. Când doi oameni se roagă împreună, se iartă și se iubesc în Hristos, atunci nimeni și nimic nu-i poate despărți.

• 🍇 Părintele Pimen Vlad: Cuvânt de învățătură rostit în perioada P(l)andemiei / Majoritatea ați părăsit satele, v-ați dus la oraș, v-ați dus în străinătate, multe sate au rămas aproape nelocuite, câțiva bătrâni, casele dărăpănate, pământurile nelucrate… Dar vreau să vă spun un lucru: să știți că se apropie timpurile când o să fie foarte greu la oraș. Chiar dacă ai un serviciu bun, condiții bune, doar că n-o să mai ai libertate. Nu o să mai aveți libertate! Încet, încet, cum se spune, se strânge șurubul. Cine se gândea, cu un an în urmă, că se va ajunge în situația actuală?! În scurt timp, toată lumea a fost închisă în casă! Mulți se băteau cu pumnul în piept: ”Cum, eu?! Dacă e ceva, mor cu ei de gât!”. Rapid, în scurt timp, toți au fost închiși în case. Acum încă avem libertate. Ne exprimăm cum vrem, postăm ce vrem pe internet, fiecare își dă cu părerea, fără nicio problemă. Dar în scurt timp o să se termine și cu asta. O să se șteargă tot de pe internet și nu doar atât. Nu vom mai avea acces la internet decât după ce vom da toate datele personale și vom semna niște lucruri. Lucru pe care nu trebuie să-l faceți! Dacă ai încălcat toate astea, ți se închide accesul la internet și o să suporți consecințele. De aceea, dragii mei, dacă aveți un locușor la țară, o căsuță bătrânească, acum, cât mai puteți, mai refaceți căsuțele sau faceți-vă câte o căsuță. Și nu pentru că în asta ar sta mântuirea, dar uitați-vă la ce se întâmplă acum. Cine sunt cei care o duc mai bine? Cei de la țară! De ce? Pentru că au o grădină, au un pic de loc, au unde să se miște un pic. Iar situația va fi din ce în ce mai grea. Dintotdeauna viața la țară a fost de bază, de acolo au mâncat și cei de la oraș. Credința cea mai puternică a fost la țară. Țăranul spunea un “Doamne-ajută!” și cobora ploaie din cer. Înainte se făceau procesiuni pentru orice boală sau altceva. Se scoteau icoanele, se scoteau Sfintele Moaște. M-am bucurat acum când am auzit că, la fel, s-au scos Sfintele Moaște, s-a mers peste tot cu Sfânta Cuvioasă Paraschieva, Sfântul Ioan de la Suceava, Sfântul Dimitrie, cu icoane făcătoare de minuni. Foarte bine! Chiar trebuie mai mult decât atât! Copiii ar trebui scoși la rugăciune.

„În familie, dragii mei, nu există iubire adevărată fără răbdare. Mulți vin și spun:

«Părinte, nu mai pot, nu mai merge, nu ne mai înțelegem».

Dar iubirea nu e un sentiment trecător, ci o cruce. Și pe cruce nu e comoditate, e jertfă.

Când te căsătorești, nu cauți fericirea ta, ci fericirea celuilalt. De aceea, trebuie să știi să ierți, să taci, să rabzi, să te rogi. Așa se zidește iubirea adevărată — cu lacrimi și cu rugăciune, nu cu reproșuri și vorbe grele.

Când vezi că soțul sau soția greșește, nu te repezi cu judecată. Roagă-te pentru el. Adevărata luptă nu e cu cel de lângă tine, ci cu tine însuți. Să înveți să lași, să nu ai dreptate tot timpul, să pui pacea mai presus de orgoliu.

Și să nu uitați: Dumnezeu nu locuiește într-o casă unde e ceartă. Dar unde e pace, acolo vine El și binecuvintează totul.

Familia nu e o convenție omenească, ci o binecuvântare dumnezeiască. Când doi oameni se roagă împreună, se iartă și se iubesc în Hristos, atunci nimeni și nimic nu-i poate despărți.

Așa să trăiți: cu dragoste, cu blândețe, cu rugăciune. Că dacă păstrați pacea în familie, o păstrați și în suflet. Și de acolo începe raiul.”

~ Părintele Pimen Vlad

„Smerenia este începutul oricărei vieți duhovnicești adevărate. Fără smerenie, toate eforturile noastre rămân zadarnice și se pierd în mândrie.

Omul smerit știe că puterea lui este slabă, că singur nu poate face nimic, dar în harul lui Dumnezeu găsește tăria de a merge mai departe.

Necazurile nu trebuie privite ca pedepse, ci ca mijloace prin care Dumnezeu ne curăță și ne întărește sufletul. Ele vin să ne smerească, să ne dezvețe de încrederea în sine și să ne apropie mai mult de El. Când vine încercarea, să nu ne tulburăm, ci să spunem cu credință: ‘Doamne, în mâinile Tale mă încred!’

Rugăciunea ne dă putere și pace, iar mulțumirea în toate, chiar și în suferință, deschide inima spre harul dumnezeiesc. Așa, pas cu pas, în răbdare și smerenie, se face lucrarea mântuirii.”

~ Părintele Pimen Vlad

Majoritatea ați părăsit satele, v-ați dus la oraș, v-ați dus în străinătate, multe sate au rămas aproape nelocuite, câțiva bătrâni, casele dărăpănate, pământurile nelucrate…

Dar vreau să vă spun un lucru: să știți că se apropie timpurile când o să fie foarte greu la oraș. Chiar dacă ai un serviciu bun, condiții bune, doar că n-o să mai ai libertate. Nu o să mai aveți libertate!

Încet, încet, cum se spune, se strânge șurubul. Cine se gândea, cu un an în urmă, că se va ajunge în situația actuală?! În scurt timp, toată lumea a fost închisă în casă!

Mulți se băteau cu pumnul în piept: ”Cum, eu?! Dacă e ceva, mor cu ei de gât!”. Rapid, în scurt timp, toți au fost închiși în case. Acum încă avem libertate. Ne exprimăm cum vrem, postăm ce vrem pe internet, fiecare își dă cu părerea, fără nicio problemă.

Dar în scurt timp o să se termine și cu asta. O să se șteargă tot de pe internet și nu doar atât. Nu vom mai avea acces la internet decât după ce vom da toate datele personale și vom semna niște lucruri. Lucru pe care nu trebuie să-l faceți!

Dacă ai încălcat toate astea, ți se închide accesul la internet și o să suporți consecințele. De aceea, dragii mei, dacă aveți un locușor la țară, o căsuță bătrânească, acum, cât mai puteți, mai refaceți căsuțele sau faceți-vă câte o căsuță.

Și nu pentru că în asta ar sta mântuirea, dar uitați-vă la ce se întâmplă acum. Cine sunt cei care o duc mai bine? Cei de la țară! De ce? Pentru că au o grădină, au un pic de loc, au unde să se miște un pic. Iar situația va fi din ce în ce mai grea.

Dintotdeauna viața la țară a fost de bază, de acolo au mâncat și cei de la oraș. Credința cea mai puternică a fost la țară. Țăranul spunea un “Doamne-ajută!” și cobora ploaie din cer. Înainte se făceau procesiuni pentru orice boală sau altceva.

Se scoteau icoanele, se scoteau Sfintele Moaște. M-am bucurat acum când am auzit că, la fel, s-au scos Sfintele Moaște, s-a mers peste tot cu Sfânta Cuvioasă Paraschieva, Sfântul Ioan de la Suceava, Sfântul Dimitrie, cu icoane făcătoare de minuni.

Foarte bine! Chiar trebuie mai mult decât atât! Copiii ar trebui scoși la rugăciune.

Cum îi putem obişnui pe copii să se roage în fiecare zi?

Întâi de toate, trebuie să le dăm propriul exemplu de rugăciune zilnică, fără a-i obliga. În timpurile de demult cea mai importantă pentru copil era învăţarea rugăciunilor de seară şi de dimineaţă. Această învăţare a rugăciunilor se transmitea de la o generaţie la alta. Din păcate, tradiţia bisericească a fost întreruptă la noi şi în acest sens.

Astăzi, mulţi ajung la credinţă atunci când sunt maturi deja, învăţând să se roage conform pravilei mari. Cel mai adesea, ei fac aceasta fără a şti cum să se comporte, în acest sens, cu proprii copii. Părinţii cred că pruncii lor născuţi în cadrul unei căsătorii bisericești vor trebui sa ajungă cât de curând la aceeaşi măsură a evlaviei ca şi ei. Numai că aceasta este măsura omului matur.

Este bine că astăzi apar cărţi de rugăciuni pentru cei mici. Nu trebuie să ne grăbim, ci să lăsăm copiii să fie cât mai mult cu această carte de rugăciuni, nu cu Ceaslovul din care nu înţeleg încă foarte multe lucruri.

Pr. Maxim Kozlov, Familia – ultimul bastion: răspunsuri la întrebări ale tinerilor, traducere din limba rusă de Eugeniu Rigoti, Editura Sophia, București, 2009, p. 203

Comentariu Ortodoxia.RO:

• Să ascultăm de cuvintele Părintelui Pimen de la Sfântul Munte Athos și să-i punem pe copii noștri să se roage în fiecare zi - dar urgent, foarte urgent trebuie să spunem NU proiectului nr. 145, vezi link-urile de mai jos.

• Citiți următoarele articole:

  • Daniela Enciu @ FB : Deșteptarea, părinți adormiți!

  • Legea Barnevernet în România: Miercuri 26 Aprilie, toți părinții, toți românii, la Parlament, pentru a spune NU proiectului nr. 145!