Schitului Periprava din Delta Dunării, metoc al Mănăstirii Cocoș
La tăiat de stuf sau pe terenul agricol au înfruntat vânturi năprasnice. Numai darul lui Dumnezeu a putut să-i menţină în viaţă pe aceşti sacrificaţi ai neamului, că prin puteri omeneşti era imposibil.
Părintele Iustin Pârvu povestește:
„De aceea doresc să povestesc ceea ce s-a făcut în 30 ianuarie 1962, ziua „Sfinţilor Trei Ierarhi: Vasile, Grigorie şi loan”. O dimineaţă ceţoasă şi rece – o ceaţă şi o umiditate, care pătrundea în tot corpul. Eram îmbrăcaţi în uniformă vărgată, specifică deţinuţilor. Numai o haină, o cămaşă ruptă pe care o purtam, fie că era o căldură de 40° C, fie era frig de – 30° C.
Noi stăteam în bacuri în Delta Dunării la frontiera rusă. Pentru obţinerea căldurii, aveam un butoi de metal cu un volum de 200 litri. Noi foloseam stuful tăiat ca lemn de foc. Era în mijlocul iernii, ger cumplit. Ne întorceam complet uzi până la piele.
Ei ne dădeau nişte şosete de cauciuc care treceau de genunchi, dar după 2-3 zile aceste şosete erau despicate pentru că noi le purtam în timpul tăierii stufului şi le puteam tăia. Apa pătrundea înăuntru şi noi eram trimişi în colonie. Ziua următoare trebuia să te îmbraci în aceleaşi zdrenţe umede şi să te duci la aceeaşi muncă.
Autorităţile erau foarte periculoase în acea dimineaţă deosebită, când noi am ieşit în coloană către locul de muncă, niciodată nu i-am văzut călare, dar în acel moment toţi gardienii erau înarmaţi cu pistoale şi pe cai.
Nu ni se dădea voie să mergem şi să vorbim în timpul mersului de la lagăr, de la bac, până la locul de muncă. Nu ni se dădea voie să spunem un cuvânt, o şoaptă, pentru care am fi fost sever pedepsiţi, 6 zile de izolare, o dată pe zi o mică bucăţică de pâine cu un pahar de apă caldă cu sare. Aceasta era timp de 6 zile hrana sa.
Dacă izolarea se repeta mai mult de 2-3 ori, sfârşitul tău nu mai era departe. Dar, spre surprinderea noastră, cu mai puţin de 200 de metri înainte de a ajunge unde tăiam de obicei stuf pentru Germania, ei ne-au orientat într-o altă direcţie.
— „Hei, ce se întâmplă, unde ne duceţi?”
— „Probabil într-un alt loc unde creşte stuf”, şopteam între noi.
Ei ne-au oprit pe partea braţului Chilia. Acolo sunt aproximativ 84 de râuri mici care se varsă în Deltă. Acolo se forma un Iac de aproximativ 4-5 hectare şi în centrul acestui lac creştea un mănunchi de stuf, un mănunchi frumos, dens şi numeros.
Şi, dragii mei, cum am ajuns acolo, fiecăruia dintre noi i s-a ordonat să intre în lac şi să aducă 2 mănunchiuri de stuf. Un mănunchi avea cam 45-50 cm grosime.
Noi trebuia să le adunăm acolo, să le legăm bine în trei locuri şi să le aducem pe bac.
Îmi amintesc că am întrebat: „Domnule, cum putem să intrăm direct în apă, nu suntem capabili să tăiem stuful acolo”.
Noi de obicei mergeam pe gheaţă şi le tăiam – acesta era modul în care muncisem până atunci.
— „Dacă vreunul dintre voi stă la discuţii şi nu intraţi toţi în apă, vă împuşcăm pe loc”.
Noi am văzut că erau agitaţi, nervoşi, şi că aveau o intenţie diabolică.
Încet, cu enormă cantitate de curaj, unul câte unul am început să intrăm în apă.
—„Haideţi să mergem”.
Acum pentru noi toţi era acelaşi lucru. Întâi am intrat până la glezne, apoi până la genunchi, apoi până la talie, şi am ajuns la locul unde trebuia să le tăiem.
Eram aproximativ 86 de bărbaţi, un detaşament. Celălalt detaşament a fost dus într-un alt loc.
Frigul a pătruns în corpuri. Toţi ne-am gândit la cei 40 de martiri. „E în regulă”, ne gândeam noi înşine, „noi vom fi victorioşi”.
Fiecare dintre noi şi-a făcut propriul balot şi s-a întors. Dar n-a fost de ajuns – ei voiau altul! Au văzut că începem să numerotăm, şi au început să apese pe trăgaci ca să ne intimideze. Ne-am dus, am făcut alt balot, şi apoi altul. Era aproximativ 12:30 când am terminat al treilea balot.
Dragii mei, lucrul important este că atunci când ne-am întors cu al treilea mănunchi, soarele a ieşit, a luminat şi a încălzit la peste 25°C. A fost o minune care ne-a dat cea mai mare bucurie.
Gardienii erau amărâţi. Ne-au lăsat acolo.
Căldura devenea din ce în ce mai puternică. Ne-am stors hainele, ne-am spălat, şi ne-am uscat pe drumul de întoarcere în lagăr de aproximativ 2 km şi jumătate.
Noi am plecat de acolo cu emoţia că Dumnezeu, pentru neputinţa noastră de a mai îndura, săvârşise o minune. Credeţi că aceşti ticăloşi au spus ceva când au văzut că după 2-3 zile nici unul dintre noi nu se îmbolnăveşte?
O minune ca să aibă rezonanţă în sufletul unui necredincios, este necesar ca acel suflet să aibă o cât de mică dorinţă de a vedea adevărul, căci altfel minunea trece pe lângă el şi el rămâne neîndreptat asemenea lui Faraon cel împietrit la inimă.
Comunismul a fost pentru poporul român Faraonul de la Răsărit, care a asuprit în modul cel mai mârşav acest neam, dezrădăcinând din sufletele multora credinţa în Dumnezeu.
Martirii închisorilor comuniste au fost cei ce au trecut acest popor creştin prin Marea Roşie a închisorilor şi l-au eliberat de sub robia lui Faraon, ducându-l la Înviere. Şi dacă mai există acum biserici deschise şi tradiţie creştinească, aceasta se datorează lor.
— Părintele Justin Pârvu şi bogăţia unei vieţi dăruită lui Hristos, vol. 1, Ed. Credinţa strămoşească, pg. 197-200.
Legat de această minune — Mărturia Părintelui Iustin Pârvu despre Părintele Ilie Lăcătușu
Alături de Părintele Ilie Lăcătușu am stat 4 ani la Periprava, in Delta. El s-a remarcat, in general, prin interiorizarea lui puternica si prin tăcere; rar îl auzeai vorbind ceva, și atunci când o făcea, era foarte important ceea ce spunea, de cele mai multe ori ne îndemna sa ne rugăm atunci când eram în vreo primejdie. Despre acest om pot sa spun ca avea cu adevărat darul smereniei. Căuta tot timpul sa nu iasă în evidență cu ceva, făcea pe neînsemnatul. Îmi amintesc de o întâmplare minunată din Delta, când Părintele Ilie a jucat un rol foarte important.
În data de 30 ianuarie, ne-au trimis în colonie, la Canal, la tăiat de stuf. Vă dați seama ce însemna lucrul acesta pe un frig de iarna? Moarte curată. Eram toți înspăimântați, mai ales ca îi văzusem si pe caraliii noștri cu mitraliera, vreo patru mitraliere. Probabil așteptau să ne execute, crezând că vom refuza comanda. Era o deschidere acolo, de apa, de vreo patruzeci de hectare și stuful era tocmai în adâncime.
Toți am început să murmuram și nu prea aveam de gând să intrăm în apă. Ne-au ordonat să intrăm și să scoatem cate doi snopi. Pentru cine făceam noi astea? Nu avea niciun sens. Măi, și cum să intri în apă? Calci te duci într-o știoalnă, nu te mai scoate nimeni de acolo. Am ezitat la început. Dar Părintele Ilie a avut un cuvânt foarte ferm și ne-a îmbărbătat pe toți: „Mai, intram pentru ca ăștia îs puși pe gând râu; ăștia trag in noi. Sa intram in apa, ca Maica Domnului si Sfinții Trei Ierarhi ne vor scoate nevătămați.”
Mai, si am intrat. Am ajuns acolo, pana la Barbie am intrat in apa. Am tăiat frumos snopi. Și ne miram cu toții ca lucram ca pe uscat. Unii până la piept, unii până la gat, unii în sfârșit până la jumătate, cum ne-a prins locul pe fiecare acolo. Și am scos. Am mers vreo trei ore în apă, și am scos la mal cei doi snopi. Dar nu era numai așa că-l tai cu frunze, trebuia frumos, curățat, măsurat, pus la dimensiune și era un ger de -30° afara, gheața groasă de 20-25 cm, încât vedea nufărul galben inflorit sub gheață. Sus ne însoțeau niște pasări, care ne-au urmărit în tot acest timp și dedesubt florile de sub gheață.
Ei bine, eram cu toții nevătămați si uzi. Curgea apa de pe noi. Mare minune a fost atunci. Că dimineața, când am intrat noi era ceață, nori și rece, așa te prindea la oase. Si dintr-odată a apărut soarele, mai băieți, s-a luminat de ziuă. Era o căldură, de se minunau și caraliii. Ne-am dezbrăcat și s-au uscat hainele ca la cea mai fierbinte sobă, așa aburi ieșeau din toate. Ne-am încălțat, ne-am îmbrăcat si hai la colonie.
Și așa Maica Domnului și Sfinții Trei Ierarhi au fost cu noi si ne-au ajutat, chiar in ziua de 30 ianuarie. Și vă spun că nu s-a întâmplat să fie nici un bolnav, nici un internat, n-o fost nimic. Și aceasta datorită rugăciunilor Părintelui Ilie, că altfel cred că eram cu toții morți.
Rămășițele pământești a 80 de deținuți politici uciși în lagărul de la Periprava au fost aduse la Mănăstirea Dervent, a anunțat Arhiepiscopia Tomisului.
Este vorba de rămășițele descoperite prin cercetările efectuate între 2015-2023 de o echipă de arheologi, condusă de Gheorghe Petrov și compusă din Horațiu Groza, Paul Scrobotă, Gabriel Rustoiu, Raluca Mocanu, iar investigațiile au fost coordonate de procurorii Gheorghe Stanciu și Toma Octavian.
La inițiativa istoricului Marius Oprea, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului, Fundația ”Doina Cornea” și Asociația Foștilor Deținuți Politici din România au ajutat ca osemintele să ajungă la Mânăstirea Dervent.
ORTODOXIA este DREAPTA CREDINȚĂ