Ciprian Porumbescu a fost unul dintre cei mai faimoși compozitori pe vremea sa. Printre cele mai populare lucrări sunt: „Balada pentru vioara si orchestra” op. 29, opereta „Crai Nou”, pusă în scenă pentru prima dată în sala festivă a Gimnaziului Românesc din Brasov (astăzi Colegiul Național „Andrei Șaguna”), unde pentru scurtă vreme a fost profesor de muzică (1881-1883)

Născut la 14 octombrie 1853, în Șipotele Sucevei, Stupca (în Imperiul Austro-Ungar, la acea vreme), Ciprian a fost fiul Emiliei şi al preotului Iraclie Golembiowski (Golemb, Galamb=porumbel). Acesta din urmă și-a schimbat numele de familie în Porumbescu în 1881.

Din cauza resurselor mai mult decât modeste ale familiei, Ciprian nu s-a putut bucura de o formare muzicală continuă şi completă. Artistul a început studiul muzicii la Suceava şi Cernăuţi, unde conduce corul Societăţii Culturale „Arboroasa”.

În anul 1871, a participat la festivitățile legate de aniversarea a 400 de ani de la zidirea Mănăstirii Putna, alături de Mihai Eminescu, Ioan Slavici, A.D. Xenopol, Nicolae Teclu şi alţii, uimind asistenţa cu minunatul său cântec de vioară.

A continuat studiile la „Konservatorium für Musik und darstellende Kunst” în Viena, cu Anton Bruckner şi Franz Krenn, unde a dirijat corul Societăţii Studenţeşti „România Jună”. În aceeași perioadă a făcut publică, în anul 1880, o serie de douăzeci de piese corale şi cântece la unison, reunite în „Colecţiune de cântece sociale pentru studenţii români” („Cântecul gintei latine”, „Cântecul tricolorului”, „Imnul unirii – Pe-al nostru steag”), prima lucrare de acest gen din literatura noastră. Tot aici, la Viena, îl frecventeazăpe Eusebie Mandicevschi, compozitor bucovinean, cu care se perfecţionează, în particular, la teoria muzicii. Între 1873 şi 1877 a studiat teologia ortodoxă la Cernăuţi.

La scurtă vreme, Ciprian Porumbescu a fost arestat pentru activitatea sa politică. În octombrie 1877, după o telegramă trimisă la Iaşi cu ocazia manifestărilor organizate acolo în memoria domnitorului Grigore Ghica, Austro-Ungaria decide să ia atitudine împotriva manifestări patriotice ale societății „Arboroasa” din Chișinău, al cărei membru compozitorul a devenit în 1874 . Toți sunt arestaţi sub acuzaţia de înaltă trădare şi li se înscenează un proces.

În perioada detenției, Porumbescu a scris câteva dintre cele mai bune piese ale sale – „Rapsodia română pentru orchestră”, „Serenadă”, „La malurile Prutului”, „Altarul Mănăstirii Putna”, „Inimă de român”, „Gaudeamus Igitur”, „Odă ostaşilor români” şi altele. Închisoarea avea să-i fie fatală tânărului compozitor, care se îmbolnăvește grav din cauza condițiilor de detenție.

Se întoarce la Universitate la Cernăuţi şi apoi, cu mare greutate, pleacă să-şi împlinească visul şi să-şi continue studiile la Viena. De la Viena se întoarce la Braşov ca profesor de muzică la Gimnaziul mare românesc (1881-1883) şi se angajează şi ca dirijor la Biserica Sf. Nicolae din Scheii Braşovului, loc mult prea rece şi înfrigurat pentru el.

A urmat, apoi, cea mai frumoasă etapă a vieţii sale artistice. La 11 martie 1882 a avut loc premiera operei „Crai nou” (piesă în două acte scrisă pe textul poeziei poetului Vasile Alecsandri) în sala festivă a Gimnaziului Românesc (astăzi Colegiul Naţional „Andrei Şaguna”). Succesul imens a impus reluarea spectacolului în 12 şi 23 martie, pe aceeaşi scenă. În acelaşi an, opereta a fost montată şi la Oraviţa.

Porumbescu pleacă apoi în Italia la tratament, de unde revine în țară peste câteva luni. Din păcate, la doar 29 de ani, grav bolnav de tuberculoza contactată în închisoare, artistul s-a stins din viaţă în casa de la Stupca (sat numit azi Ciprian Porumbescu în onoarea marelui compozitor), sub ochii tatălui său şi ai surorii sale, Marioara, la 6 iulie 1883.

Muzica pentru celebrul său cântec patriotic, „Pe-al nostru steag e scris Unire”, este folosită şi astăzi de către Albania, pentru imnul naţional „Hymni i Flamurit”.

Comentariul Ortodoxia.RO:

• Prezentare context:
  
  Mulți cetățeni români din fostul imperiu Austro-Ungar erau obligați de autorități să-și schimbe numele — de obicei, acest lucru se făcea la cătănie: când soldatul ieșea din serviciul militar, primea un document de eliberare cu numele slavizat, maghiarizat sau germanizat iar acest document avea rol și de act de identitate - astfel era modificat numele pentru o întreagă descendență.
  
  În imperiul Austro-Ungar exista un document special creat de autorități și însoțit de un manual care stabileau regulile și indicau metodele de modificare a numelor românilor — față de alte popoare ocupate de imperiul Austro-Ungar, românii își păstrau ortodoxia până la mucenicie (tatăl lui Ciprian era preot ortodox dar cu nume slavizat / polonez impus de autorități; polonezii ca și religie sunt catolici).
  
  În această situație, cu numele slavizat, a fost și Căminarul Gheorghe Eminovici - tatăl lui Mihai Eminescu.
  
  La fel, tatăl lui Corneliu Zelea Codreanu, în anul 1902, Ion Zelinski, a revenit la numele inițial de Codreanu - în familie s-a păstrat amintirea numelui original al strămoșilor lor.

• Un citat:

  "Cei ce admiră austria și ungaria trebuie să știe că toate clădirile lor monumentale au fost făcute din jaful aurului din Transilvania!" - Prof Corvin Lupu

• Un verset: "Unii se laudă cu căruţele lor, alţii cu caii lor, iar noi ne lăudăm cu numele Domnului Dumnezeului nostru." (Psalmul 19, Vers. 8)

• O concluzie: Noi rămânem cu Ortodoxia ❗