✝️Apostolul și Evanghelia zilei: „Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru este milostiv”

- Posted in Sfânta Scriptură by - Permalink

Apostolul: II Corinteni 11, 31-33; 12, 1-9

Fraților, Dumnezeu și Tatăl Domnului nostru Iisus, Cel ce este binecuvântat în veci, știe că nu mint! În Damasc, dregătorul regelui Areta păzea cetatea Damascului, ca să mă prindă, dar, printr-o fereastră, am fost lăsat în jos, peste zid, într-un coș, și am scăpat din mâinile lui. Dacă trebuie să mă laud, nu-mi este de folos, dar voi veni totuși la vedenii și la descoperiri de la Domnul. Cunosc un om în Hristos, care acum paisprezece ani – fie în trup, nu știu, fie în afară de trup, nu știu, Dumnezeu știe – a fost răpit unul ca acesta până la al treilea Cer. Și-l știu pe un astfel de om – fie în trup, fie în afară de trup, nu știu, Dumnezeu știe – că a fost răpit în Rai și a auzit cuvinte de nespus, pe care nu se cuvine omului să le grăiască. Pentru unul ca acesta mă voi lăuda; iar pentru mine însumi nu mă voi lăuda, decât numai în slăbiciunile mele. Fiindcă, chiar de aș vrea să mă laud, nu voi fi fără minte, căci voi spune adevărul; dar mă feresc de aceasta, ca să nu mă socotească nimeni mai presus decât ceea ce vede sau aude de la mine. Și, pentru ca să nu mă trufesc cu măreția descoperirilor, datu-mi-s-a mie un ghimpe în trup, un înger al satanei, să mă bată peste obraz, ca să nu mă trufesc. Pentru aceasta de trei ori am rugat pe Domnul ca să-l îndepărteze de la mine; și mi-a zis: Îți este de ajuns harul Meu, căci puterea Mea se desăvârșește în slăbiciune. Deci, foarte bucuros, mă voi lăuda mai ales întru slăbiciunile mele, ca să locuiască în mine puterea lui Hristos.

Apostolul: Galateni 3, 23-29; 4, 1-5

Fraților, înainte de venirea credinței, noi eram păziți sub Lege, fiind închiși pentru credința care avea să se descopere. Astfel că Legea ne-a fost călăuză spre Hristos, pentru ca să ne îndreptăm din credință. Iar dacă a venit credința, nu mai suntem sub călăuză. Căci toți sunteți fii ai lui Dumnezeu prin credința în Hristos Iisus. Căci câți în Hristos v-ați botezat, în Hristos v-ați îmbrăcat. Nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte bărbătească și parte femeiască, pentru că voi toți una sunteți în Hristos Iisus. Iar dacă voi sunteți ai lui Hristos, sunteți deci urmașii lui Avraam, moștenitori după făgăduință. Zic însă: Câtă vreme moștenitorul este copil, nu se deosebește cu nimic de rob, deși este stăpân peste toate; ci este sub epitropi și iconomi, până la vremea rânduită de tatăl său. Tot așa și noi, când eram copii, eram robi înțelesurilor celor slabe ale lumii. Iar când a venit plinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege, ca pe cei de sub Lege să-i răscumpere, ca să dobândim înfierea.

Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru este milostiv

Sfânta Evanghelie după Luca – Capitolul 6, Vers 31-36

Zis-a Domnul: precum voiţi să vă facă vouă oamenii, asemenea faceţi-le şi voi lor. Şi dacă-i iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce mulţumire aveţi? Că şi păcătoşii-i iubesc pe cei care-i iubesc pe ei. Şi dacă le faceţi bine celor ce vă fac vouă bine, ce mulţumire aveţi? Că şi păcătoşii tot aşa fac. Şi dacă daţi cu'mprumut celor de la care nădăjduiţi să luaţi înapoi, ce mulţumire aveţi? Că şi păcătoşii le dau cu'mprumut păcătoşilor, ca să primească înapoi întocmai. Ci iubiţi pe vrăjmaşii voştri şi faceţi bine şi daţi cu'mprumut nimic nădăjduind şi răsplata voastră va fi multă şi veţi fi fiii Celui-Preaînalt; că El este bun cu cei nemulţumitori şi răi. Fiţi milostivi, aşa cum şi Tatăl vostru este milostiv.

Sfânta Evanghelie după Luca – Capitolul 10, Vers 38-42; 11, 27-28

În vremea aceea a intrat Iisus într-un sat, iar o femeie, cu numele Marta, L-a primit în casa ei. Și ea avea o soră ce se numea Maria, care, așezându-se la picioarele Domnului, asculta cuvântul Lui. Iar Marta se silea cu multă slujire și, apropiindu-se, a zis: Doamne, oare nu socotești că sora mea m-a lăsat singură să slujesc? Spune-i, deci, să-mi ajute. Și răspunzând, Domnul i-a zis: Marto, Marto, te îngrijești și pentru multe te silești, dar un singur lucru trebuie: căci Maria partea cea bună și-a ales, care nu se va lua de la ea. Și, când zicea El acestea, o femeie din mulțime, ridicând glasul, I-a zis: Fericit este pântecele care Te-a purtat și fericit este pieptul la care ai supt! Iar El a zis: Așa este, dar fericiți sunt și cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu și-l păzesc pe el.


Fiţi milostivi, precum Tatăl vostru cel din ceruri milostiv este!

Expresia „Fiți milostivi, precum Tatăl vostru este milostiv” (Luca 6. 36), pe care Evanghelia de ast[zi ne-o propune spre reflecție, nu se referă la un slogan de efect, ci reprezintă o angajare de viață. Pentru a înțelege bine această expresie, putem s-o confruntăm cu aceea paralelă din Evanghelia după Matei, unde Iisus spune: „Așadar, fiți desăvârșiți precum Tatăl vostru ceresc este desăvârșit” (5,48). În așa-numita predică de munte, care se deschide cu Fericirile, Domnul Hristos învață că desăvârșirea constă în iubire, împlinire a tuturor preceptelor din Lege. Tot în această perspectivă, sfântul evanghelist Luca explică faptul că desăvârșirea este iubirea milostivă: a fi desăvârșiți înseamnă a fi milostivi.

O persoană care nu este milostivă este desăvârșită? Nu! O persoană care nu este milostivă este bună? Nu! Bunătatea și desăvârșirea se înrădăcinează în milostivire. Desigur, Dumnezeu este desăvârșit. Totuși, dacă îl considerăm astfel, devine imposibil pentru oameni să tindă la acea desăvârșire absolută. În schimb, a-L avea în fața ochilor ca milostiv, ne permite să înțelegem mai bine în ce constă desăvârșirea Sa și ne stimulează să fim ca El plini de iubire, de compasiune, de milostivire. Dar ne putem întreba: cuvintele lui Iisus sunt realiste? Este cu adevărat posibil a iubi așa cum iubește Dumnezeu și a fi milostivi ca El?

Dacă privim istoria mântuirii, vedem că toată revelația lui Dumnezeu este o iubire neîncetată și neobosită față de oameni: Dumnezeu este ca un tată sau ca o mamă care iubește cu iubire insondabilă și o revarsă din belșug asupra fiecărei creaturi. Moartea lui Iisus pe Cruce este culmea istoriei de iubire a lui Dumnezeu cu omul. O iubire așa de mare pe care numai Dumnezeu o poate realiza. Este evident că, raportată la această iubire care nu are măsură, iubirea noastră mereu va avea lipsuri. Dar când Iisus ne cere să fim milostivi ca Tatăl, nu se gândește la cantitate! El le cere ucenicilor săi să devină semne, canale, martori ai milostivirii sale.

Și Biserica nu poate decât să fie taină a milostivirii lui Dumnezeu în lume, în orice timp și față de toată omenirea. De aceea, fiecare creștin este chemat să fie martor al milostivirii, și asta are loc în drumul de sfințenie. Să ne gândim la câți sfinți au devenit milostivi pentru că și-au lăsat umplută inima de milostivirea divină. Au dat trup iubirii Domnului revărsând-o în necesitățile multiple ale omenirii suferinde. În această înflorire a atâtor forme de dragoste este posibil să percepem reflexiile feței milostive a lui Hristos. Ne întrebăm: Ce înseamnă pentru ucenici a fi milostivi? Iisus explică prin două verbe: „a ierta” (v. 37) și „a dărui” (v. 38).

Milostivirea se exprimă, înainte de toate, în iertare: „Nu judecați și nu veți fi judecați, nu condamnați și nu veți fi condamnați, iertați și veți fi iertați” (v. 37). Iisus nu vrea să răstoarne cursul dreptății umane, totuși le amintește ucenicilor că pentru a avea raporturi fraterne trebuie suspendate judecățile și condamnările. De fapt, iertarea este pilastrul care susține viața comunității creștine, pentru că în ea se arată gratuitatea iubirii cu care Dumnezeu ne-a iubit cel dintâi. Creștinul trebuie să ierte! Dar pentru ce? Pentru că a fost iertat. Noi toți care suntem în viață am fost iertați. Fiecare dintre noi, în propria viață, a avut nevoie de iertarea lui Dumnezeu. Și pentru că noi am fost iertați, trebuie să iertăm. Rostim asta în fiecare zi în Tatăl Nostru: „și ne iartă greșelile noastre precum și noi iertăm greșiților noștri”. Adică a ierta ofensele, a ierta atâtea lucruri, pentru că noi am fost iertați de atâtea ofense, de atâtea păcate. Și astfel este ușor să iert: dacă Dumnezeu m-a iertat, de ce nu trebuie să-i iert pe alții? Sunt eu mai mare decât Dumnezeu? Acest pilastru al iertării ne arată gratuitatea iubirii lui Dumnezeu, care ne-a iubit cel dintâi. A judeca și a condamna pe fratele care păcătuiește este greșit. Nu pentru că nu se vrea recunoașterea păcatului, ci pentru că prin condamnarea păcătosului se rupe comuniunea de fraternitate cu el și se disprețuiește milostivirea lui Dumnezeu, care în schimb nu vrea să renunțe la niciunul dintre fiii săi. Nu avem puterea de a-l condamna pe fratele nostru care greșește, nu suntem mai presus de el: mai degrabă avem datoria de a-i recupera demnitatea de fiu al Tatălui și de a-l însoți pe drumul său de schimbare în bine.

Bisericii sale, nouă, Iisus ne indică și un al doilea pilastru: „a dărui”. A ierta este primul pilastru, a dărui este al doilea pilastru. „dați și vi se va da …cu măsura cu care măsurați, vi se va măsura și vouă” (v. 38). Dumnezeu dăruiește dincolo de meritele noastre, dar va fi și mai generos cu aceia care aici pe pământ au fost generoși. Iisus nu spune ce li se va întâmpla celor care nu dăruiesc, însă imaginea „măsurii” constituie un avertisment: cu măsura iubirii cu care dăm, noi înșine suntem cei care decidem cum vom fi judecați, cum vom fi iubiți. Dacă privim bine, există o logică coerentă: în măsura în care se primește de la Dumnezeu, se dăruiește fratelui, și în măsura în care se dăruiește fratelui, se primește de la Dumnezeu!

De aceea iubirea milostivă este singura cale de parcurs. Câtă nevoie avem cu toții să fim un pic mai milostivi, să nu-i bârfim pe alții, să nu judecăm, să nu-i „desființăm” pe alții cu criticile, cu invidiile, cu geloziile. Trebuie să iertăm, să fim milostivi, să trăim viața noastră în iubire. Această iubire permite ucenicilor lui Iisus să nu piardă identitatea primită de la El și să se recunoască drept fii ai aceluiași Tată. În iubirea pe care ei o practică în viață se reverberează astfel acea Milostivire care nu se va sfârși niciodată (cf. 1Cor. 13,1-12). Să nu uităm acest crez de viață: milostivire și dar, iertare și dar. Astfel inima se lărgește, se lărgește în iubire. În schimb egoismul, disprețul, fac inima mică, ce se împietrește ca o piatră. Ce preferăm noi? O inimă de piatră sau o inimă plină de iubire? Dacă preferați o inimă plină de iubire, fiți milostivi!

Arhimandrit Teofan Mada

Tags:

✝️Apostolul și Evanghelia zilei: „Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru este milostiv”

- Posted in Sfânta Scriptură by - Permalink

Apostolul: II Corinteni 11, 31-33; 12, 1-9

Fraților, Dumnezeu și Tatăl Domnului nostru Iisus, Cel ce este binecuvântat în veci, știe că nu mint! În Damasc, dregătorul regelui Areta păzea cetatea Damascului, ca să mă prindă, dar, printr-o fereastră, am fost lăsat în jos, peste zid, într-un coș, și am scăpat din mâinile lui. Dacă trebuie să mă laud, nu-mi este de folos, dar voi veni totuși la vedenii și la descoperiri de la Domnul. Cunosc un om în Hristos, care acum paisprezece ani – fie în trup, nu știu, fie în afară de trup, nu știu, Dumnezeu știe – a fost răpit unul ca acesta până la al treilea Cer. Și-l știu pe un astfel de om – fie în trup, fie în afară de trup, nu știu, Dumnezeu știe – că a fost răpit în Rai și a auzit cuvinte de nespus, pe care nu se cuvine omului să le grăiască. Pentru unul ca acesta mă voi lăuda; iar pentru mine însumi nu mă voi lăuda, decât numai în slăbiciunile mele. Fiindcă, chiar de aș vrea să mă laud, nu voi fi fără minte, căci voi spune adevărul; dar mă feresc de aceasta, ca să nu mă socotească nimeni mai presus decât ceea ce vede sau aude de la mine. Și, pentru ca să nu mă trufesc cu măreția descoperirilor, datu-mi-s-a mie un ghimpe în trup, un înger al satanei, să mă bată peste obraz, ca să nu mă trufesc. Pentru aceasta de trei ori am rugat pe Domnul ca să-l îndepărteze de la mine; și mi-a zis: Îți este de ajuns harul Meu, căci puterea Mea se desăvârșește în slăbiciune. Deci, foarte bucuros, mă voi lăuda mai ales întru slăbiciunile mele, ca să locuiască în mine puterea lui Hristos.

Apostolul: Galateni 3, 23-29; 4, 1-5

Fraților, înainte de venirea credinței, noi eram păziți sub Lege, fiind închiși pentru credința care avea să se descopere. Astfel că Legea ne-a fost călăuză spre Hristos, pentru ca să ne îndreptăm din credință. Iar dacă a venit credința, nu mai suntem sub călăuză. Căci toți sunteți fii ai lui Dumnezeu prin credința în Hristos Iisus. Căci câți în Hristos v-ați botezat, în Hristos v-ați îmbrăcat. Nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte bărbătească și parte femeiască, pentru că voi toți una sunteți în Hristos Iisus. Iar dacă voi sunteți ai lui Hristos, sunteți deci urmașii lui Avraam, moștenitori după făgăduință. Zic însă: Câtă vreme moștenitorul este copil, nu se deosebește cu nimic de rob, deși este stăpân peste toate; ci este sub epitropi și iconomi, până la vremea rânduită de tatăl său. Tot așa și noi, când eram copii, eram robi înțelesurilor celor slabe ale lumii. Iar când a venit plinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege, ca pe cei de sub Lege să-i răscumpere, ca să dobândim înfierea.

Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru este milostiv

Sfânta Evanghelie după Luca – Capitolul 6, Vers 31-36

Zis-a Domnul: precum voiţi să vă facă vouă oamenii, asemenea faceţi-le şi voi lor. Şi dacă-i iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce mulţumire aveţi? Că şi păcătoşii-i iubesc pe cei care-i iubesc pe ei. Şi dacă le faceţi bine celor ce vă fac vouă bine, ce mulţumire aveţi? Că şi păcătoşii tot aşa fac. Şi dacă daţi cu'mprumut celor de la care nădăjduiţi să luaţi înapoi, ce mulţumire aveţi? Că şi păcătoşii le dau cu'mprumut păcătoşilor, ca să primească înapoi întocmai. Ci iubiţi pe vrăjmaşii voştri şi faceţi bine şi daţi cu'mprumut nimic nădăjduind şi răsplata voastră va fi multă şi veţi fi fiii Celui-Preaînalt; că El este bun cu cei nemulţumitori şi răi. Fiţi milostivi, aşa cum şi Tatăl vostru este milostiv.

Sfânta Evanghelie după Luca – Capitolul 10, Vers 38-42; 11, 27-28

În vremea aceea a intrat Iisus într-un sat, iar o femeie, cu numele Marta, L-a primit în casa ei. Și ea avea o soră ce se numea Maria, care, așezându-se la picioarele Domnului, asculta cuvântul Lui. Iar Marta se silea cu multă slujire și, apropiindu-se, a zis: Doamne, oare nu socotești că sora mea m-a lăsat singură să slujesc? Spune-i, deci, să-mi ajute. Și răspunzând, Domnul i-a zis: Marto, Marto, te îngrijești și pentru multe te silești, dar un singur lucru trebuie: căci Maria partea cea bună și-a ales, care nu se va lua de la ea. Și, când zicea El acestea, o femeie din mulțime, ridicând glasul, I-a zis: Fericit este pântecele care Te-a purtat și fericit este pieptul la care ai supt! Iar El a zis: Așa este, dar fericiți sunt și cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu și-l păzesc pe el.


Fiţi milostivi, precum Tatăl vostru cel din ceruri milostiv este!

Expresia „Fiți milostivi, precum Tatăl vostru este milostiv” (Luca 6. 36), pe care Evanghelia de ast[zi ne-o propune spre reflecție, nu se referă la un slogan de efect, ci reprezintă o angajare de viață. Pentru a înțelege bine această expresie, putem s-o confruntăm cu aceea paralelă din Evanghelia după Matei, unde Iisus spune: „Așadar, fiți desăvârșiți precum Tatăl vostru ceresc este desăvârșit” (5,48). În așa-numita predică de munte, care se deschide cu Fericirile, Domnul Hristos învață că desăvârșirea constă în iubire, împlinire a tuturor preceptelor din Lege. Tot în această perspectivă, sfântul evanghelist Luca explică faptul că desăvârșirea este iubirea milostivă: a fi desăvârșiți înseamnă a fi milostivi.

O persoană care nu este milostivă este desăvârșită? Nu! O persoană care nu este milostivă este bună? Nu! Bunătatea și desăvârșirea se înrădăcinează în milostivire. Desigur, Dumnezeu este desăvârșit. Totuși, dacă îl considerăm astfel, devine imposibil pentru oameni să tindă la acea desăvârșire absolută. În schimb, a-L avea în fața ochilor ca milostiv, ne permite să înțelegem mai bine în ce constă desăvârșirea Sa și ne stimulează să fim ca El plini de iubire, de compasiune, de milostivire. Dar ne putem întreba: cuvintele lui Iisus sunt realiste? Este cu adevărat posibil a iubi așa cum iubește Dumnezeu și a fi milostivi ca El?

Dacă privim istoria mântuirii, vedem că toată revelația lui Dumnezeu este o iubire neîncetată și neobosită față de oameni: Dumnezeu este ca un tată sau ca o mamă care iubește cu iubire insondabilă și o revarsă din belșug asupra fiecărei creaturi. Moartea lui Iisus pe Cruce este culmea istoriei de iubire a lui Dumnezeu cu omul. O iubire așa de mare pe care numai Dumnezeu o poate realiza. Este evident că, raportată la această iubire care nu are măsură, iubirea noastră mereu va avea lipsuri. Dar când Iisus ne cere să fim milostivi ca Tatăl, nu se gândește la cantitate! El le cere ucenicilor săi să devină semne, canale, martori ai milostivirii sale.

Și Biserica nu poate decât să fie taină a milostivirii lui Dumnezeu în lume, în orice timp și față de toată omenirea. De aceea, fiecare creștin este chemat să fie martor al milostivirii, și asta are loc în drumul de sfințenie. Să ne gândim la câți sfinți au devenit milostivi pentru că și-au lăsat umplută inima de milostivirea divină. Au dat trup iubirii Domnului revărsând-o în necesitățile multiple ale omenirii suferinde. În această înflorire a atâtor forme de dragoste este posibil să percepem reflexiile feței milostive a lui Hristos. Ne întrebăm: Ce înseamnă pentru ucenici a fi milostivi? Iisus explică prin două verbe: „a ierta” (v. 37) și „a dărui” (v. 38).

Milostivirea se exprimă, înainte de toate, în iertare: „Nu judecați și nu veți fi judecați, nu condamnați și nu veți fi condamnați, iertați și veți fi iertați” (v. 37). Iisus nu vrea să răstoarne cursul dreptății umane, totuși le amintește ucenicilor că pentru a avea raporturi fraterne trebuie suspendate judecățile și condamnările. De fapt, iertarea este pilastrul care susține viața comunității creștine, pentru că în ea se arată gratuitatea iubirii cu care Dumnezeu ne-a iubit cel dintâi. Creștinul trebuie să ierte! Dar pentru ce? Pentru că a fost iertat. Noi toți care suntem în viață am fost iertați. Fiecare dintre noi, în propria viață, a avut nevoie de iertarea lui Dumnezeu. Și pentru că noi am fost iertați, trebuie să iertăm. Rostim asta în fiecare zi în Tatăl Nostru: „și ne iartă greșelile noastre precum și noi iertăm greșiților noștri”. Adică a ierta ofensele, a ierta atâtea lucruri, pentru că noi am fost iertați de atâtea ofense, de atâtea păcate. Și astfel este ușor să iert: dacă Dumnezeu m-a iertat, de ce nu trebuie să-i iert pe alții? Sunt eu mai mare decât Dumnezeu? Acest pilastru al iertării ne arată gratuitatea iubirii lui Dumnezeu, care ne-a iubit cel dintâi. A judeca și a condamna pe fratele care păcătuiește este greșit. Nu pentru că nu se vrea recunoașterea păcatului, ci pentru că prin condamnarea păcătosului se rupe comuniunea de fraternitate cu el și se disprețuiește milostivirea lui Dumnezeu, care în schimb nu vrea să renunțe la niciunul dintre fiii săi. Nu avem puterea de a-l condamna pe fratele nostru care greșește, nu suntem mai presus de el: mai degrabă avem datoria de a-i recupera demnitatea de fiu al Tatălui și de a-l însoți pe drumul său de schimbare în bine.

Bisericii sale, nouă, Iisus ne indică și un al doilea pilastru: „a dărui”. A ierta este primul pilastru, a dărui este al doilea pilastru. „dați și vi se va da …cu măsura cu care măsurați, vi se va măsura și vouă” (v. 38). Dumnezeu dăruiește dincolo de meritele noastre, dar va fi și mai generos cu aceia care aici pe pământ au fost generoși. Iisus nu spune ce li se va întâmpla celor care nu dăruiesc, însă imaginea „măsurii” constituie un avertisment: cu măsura iubirii cu care dăm, noi înșine suntem cei care decidem cum vom fi judecați, cum vom fi iubiți. Dacă privim bine, există o logică coerentă: în măsura în care se primește de la Dumnezeu, se dăruiește fratelui, și în măsura în care se dăruiește fratelui, se primește de la Dumnezeu!

De aceea iubirea milostivă este singura cale de parcurs. Câtă nevoie avem cu toții să fim un pic mai milostivi, să nu-i bârfim pe alții, să nu judecăm, să nu-i „desființăm” pe alții cu criticile, cu invidiile, cu geloziile. Trebuie să iertăm, să fim milostivi, să trăim viața noastră în iubire. Această iubire permite ucenicilor lui Iisus să nu piardă identitatea primită de la El și să se recunoască drept fii ai aceluiași Tată. În iubirea pe care ei o practică în viață se reverberează astfel acea Milostivire care nu se va sfârși niciodată (cf. 1Cor. 13,1-12). Să nu uităm acest crez de viață: milostivire și dar, iertare și dar. Astfel inima se lărgește, se lărgește în iubire. În schimb egoismul, disprețul, fac inima mică, ce se împietrește ca o piatră. Ce preferăm noi? O inimă de piatră sau o inimă plină de iubire? Dacă preferați o inimă plină de iubire, fiți milostivi!

Arhimandrit Teofan Mada