A fost o vreme când l-am crezut pe Bănescu, Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, un intelectual cu complexul teologiei sau, la fel de bine, un teolog cu complexul intelectualului. Nici teolog și nici intelectual, un specimen rătăcit între cele două lumi, străine lui, dar cu bună credință.
Ziceam că e în căutare de limbaj, cel teologal fiind o chestiune foarte dificilă. Cine observă limbajul teologal și al misticilor înțelege că nu se poate vorbi despre Dumnezeu fără Duh, limbaj de o simplitate și inocență desăvârșite, lipsit de metafizică. Dacă-l ascultăm pe Părintele Ilie Cleopa sau Părintele Proclu doar din perspectivă gramaticală și semantică, aflăm un limbaj pe care nu-l pot articula decât misticii, experiență a logosului, ”cuvinte vii”.
Marea majoritate a preoților, cei care săvârșesc liturghia, folosesc și ei limbajul teologal, învățat la ”școală”, cum oamenii de drept, medicii sau oamenii de știință au limbajul specific. Nu se poate vorbi despre Dumnezeu decât teologal, în termenii ”științei despre Dumnezeu”.
Bănescu nu controlează limbajul teologal de bază, nefiind preot și pentru că ”nu se roagă”. Este evident că ”nu se roagă”. Dacă s-ar ruga, n-ar folosi un asemenea limbaj schimonosit, escamotat într-un pseudo-limbaj ”intelectualo-filosofic”. De aceea, cine merge mai profund în mintea lui, va descoperi, fără greș, absoluta neînțelegere a noțiunilor elementare de teologie și orgoliul de a-și impune limbajul necreștin. Aceasta este o formă de apostazie, de negare a credinței și a lui Iisus Hristos, Teologul absolut.
Limbajul mincinos folosit de Bănescu aparține curentului ”dilematicilor”, o formă de subcultură unde se amestecă ”ecumenic” limbajul eseului, jurnalismului, pamfletului, pretins filosofic și teologal. În esență un hibrid, definitoriu pentru gândirea ”nouă”, o formă extremă a ideologiei ”cancel culture”. Raportat la teologie, este vorba despre apostazie.
Ultima ”idee” a dlui Bănescu, că expresia ”Doamne-ajută” este o batjocorire a numelui lui Dumnezeu, fiind automatism verbal, nu este întămplătoare. Rugăciunea simplificată ”Doamne-ajută” - ”Te rog Doamne, să mă ajuți” -, însoțită de cele mai multe ori de semnul crucii, a fost răstălmăcită ca insultă la adresa lui Dumnezeu!
Apelul dlui Bănescu către poporul român drept credincios să nu-l mai invoce pe Dumnezeu de câte ori simte nevoia prezenței Sale, este apostazie. Acesta nu este un joc, ci răstălmăcire apostatică împotriva lui Dumnezeu.
Sursa / Facebook: https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=pfbid07FyUEcChWhxvWCNMn9inotkVTN57awYvregoFxzdYSTQvLXmdW9gDNu1CEFqvG1Hl&id=100010228020447
Citește / ActiveNews: BĂNESCU LA VRĂJITOARE. Vasile Bănescu, invitat din nou în casa "astroloagei" Alina Bădic de la B1 TV în cadrul unei emisiuni despre horoscop. Gura păcătosului adevăr grăiește