ORTODOXIA

ORTODOXIA este DREAPTA CREDINȚĂ

ORTODOXIA: HRISTOS, ROMÂNIA, PREZENT.

Cu noi este Dumnezeu,

Întelegeți neamuri și vă plecați.

Căci cu noi este Dumnezeu.

Auziți toate neamurile,

Căci cu noi este Dumnezeu.

Poporul cel ce umblă în întuneric,

A văzut luminã mare,

Căci cu noi este Dumnezeu.

De frica voastră nu ne vom teme,

Nici ne vom tulbura

Căci cu noi este Dumnezeu.

Cei ce locuiți în umbra morții,

Lumina va străluci peste voi.

Căci cu noi este Dumnezeu.

Cei puternici plecați-vă,

Căci cu noi este Dumnezeu.

Dumnezeu mare stăpânitor, Domn al păcii.

Căci cu noi este Dumnezeu.

💟 Maica Siluana Vlad: Când ne doare, nu trebuie să fugim de durere, ci să vedem ce ne spune ea.

- Posted in 🗨️ Gânduri și Cugetări Ortodoxe by

„Când ne doare, nu trebuie să fugim de durere, ci să vedem ce ne spune ea.

Durerea este glasul sufletului care strigă: «Aici e o rană!»

Și dacă avem curajul să nu fugim, ci să stăm cu Hristos în acea durere, atunci El vine și o transformă în lumină.

Așa lucrează Dumnezeu: din lacrimi face izvor de pace, din suferință face loc de întâlnire, din moarte – viață.

Dar pentru asta trebuie să ne smerim și să primim.

Să nu ne răzvrătim, să nu fugim, să nu ne apărăm, ci să-L lăsăm pe Hristos să atingă rana.

Numai atunci omul se vindecă și cunoaște iubirea adevărată.”


~ Maica Siluana Vlad

  • ✝️ Maica Siluana Vlad: Să nu te sperii de răutatea ta. Să nu fugi de tine însăți. Să nu-ți fie rușine să stai în fața lui Dumnezeu exact așa cum ești. Pentru că El nu iubește o versiune idealizată a ta, ci pe tine, cea adevărată. Cu toată durerea, cu toate căderile, cu toate luptele tale. Când nu mai poți, spune-I: „Doamne, nu pot, dar Tu poți!” Și lasă-L să lucreze în inima ta. Să nu te rușinezi de lacrimi, să nu-ți fie frică de slăbiciune. Acolo unde tu cedezi, acolo începe harul Lui. Acceptă-ți neputința, căci ea e poarta prin care intră mila lui Dumnezeu. Și nu uita: nimeni nu e pierdut câtă vreme încă mai rostește „Doamne, miluiește-mă!”.

  • ✝️ Maica Siluana Vlad: Nu fugi de durere — du-o la Hristos❗ / „Nu fugi de durere — du-o la Hristos. Nu-ți ascunde rănile — arată-le Lui. Numai ce-I dăruim lui Dumnezeu se poate vindeca cu adevărat. Viața nu e despre a nu suferi, ci despre a nu suferi singur. Și tu nu ești singur. Niciodată. El merge cu tine prin valea plângerii, nu te lasă acolo. Dumnezeu nu repară, ci înnoiește. Din ce e frânt, face ceva mai frumos.”

  • ✝️ Maica Siluana Vlad: cea mai puternică rugăciune este Psaltirea. / "Prima şi cea mai puternică rugăciune este Psaltirea. E bine să ceri binecuvântare de la părintele duhovnic şi să citeşti în fiecare zi câte o catismă sau un psalm, punând semn acolo unde rămâi, pentru ziua următoare. Să nu uiţi însă, atunci când citeşti psalmii, că vrăjmaşii sunt, de cele mai multe ori, înlăuntrul nostru, sunt în gândurile noastre. Dacă ne vom birui gândurile rele sau măcar le vom opri la timp, mulţi vrăjmaşi exteriori vor dispărea sau se vor preface în prieteni."

  • 🙏🏼 Maica Siluana / Păcatele părinţilor care se transmit copiilor. Cum se rupe acest mecanism care pare un blestem? / [..] Copilul care vrea să se elibereze de povara păcatelor părinţilor trebuie să-şi ierte părinţii şi să se roage pentru iertarea lor. În primul rând un părinte care a făcut păcate, a făcut păcat faţă de mine. Eu trebuie să spun: „Tata a făcut păcate față de mine, dar eu, Doamne, vreau de la Tine puterea să-l iert. Te rog iartă-l!”. [..]

🙏🏻 Când aveți un necaz mare, nu uitați să vă rugați Sfântului Nicolae, tot timpul e de mare ajutor.

- Posted in 🙏🏻 Rugăciuni, Acatiste, Paraclise by

Rugăciune către Sfântul Mare Ierarh Nicolae

"O, Preabunule Părinte Nicolae, cel ce eşti păstor şi învăţător al celor care cu fierbinte rugăciune te cheamă, vino şi ne ajută, izbăvind turma Lui Hristos de lupii care o răpesc pe ea! Prin sfintele tale rugăciuni păzeşte-ne de gâlcevile lumeşti, de cutremur, de venirea altor neamuri, de robie şi de războiul cel dintre noi, de foamete, de potop, de sabie, de boală, de moarte grabnică şi miluieşte-ne pe noi cei care cu mintea, cu cuvântul şi cu lucrul suntem în întunericul păcatelor! Izbăveşte-ne de mânia Lui Dumnezeu şi de chinul cel veşnic şi soleşte pentru noi ca în pace şi fără de păcat să vieţuim, şi să fim vrednici a fi aşezaţi la dreapta Domnului. Îţi mulţumim Sfinte Nicolae pentru tot ajutorul! Slavă şi mulţumire Lui Dumnezeu pentru toate! Amin!

✝️ Acatistul Sfântului Ierarh Nicolae — 6 Decembrie / Cel care verși mir de mult preț la toată lumea, și mie, celui nevrednic și mai mult decât toți păcătos, dăruiește-mi ca să-ți aduc ție cântare, Părinte Nicolae. Tu, ca acela care ai îndrăznire către Dumnezeu, slobozește-mă din toate necazurile, ca să cânt ție: Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nicolae, mare făcător de minuni!

✝️ Colindul Sfântului Ierarh Nicolae / Bucură-te, bucură-te, Nicolaie Mare Sfinte! De la Mira Arhiereu Temător de Dumnezeu!

📜 Ne vorbește Părintele Ilie Cleopa: Covorul Sfântului Nicolae

🩸 Părintele Epifanie: Omul este cu adevărat om în durere 😢

- Posted in ✝️ Duhovnici - Cuvinte de folos by

"Durerea ne curăţeşte. Omul este cu adevărat om în durere. În bucurie el se schimbă, devine altcineva. Însă când suferă, devine ceea ce este el cu adevărat. Şi aceasta este, prin excelenţă, calea prin care omul se apropie de Dumnezeu. El îşi dă seama de slăbiciunea sa. De multe ori, când se află în slavă şi bucurie, omul se simte „buricul pământului", sau, dacă vreţi, centrul universului. „Nu mai există nimeni în afară de mine!"

În durere şi mâhnire, omul se simte ca o furnică neînsemnată în univers, simte că depinde întru totul de altcineva, şi atunci caută ajutorul lui Dumnezeu şi doreşte ca Acesta să-i fie alături. Aceia dintre noi care am suferit dureri sufleteşti sau trupeşti ştim că niciodată nu ne-am rugat atât de fierbinte, atât de bine şi de îndelung, ca atunci când am fost pe pat de boală sau când ne-a încercat o foarte grea întristare sufletească. Pe câtă vreme atunci când avem totul, uităm de rugăciune, de post şi de multe altele. De aceea îngăduie Dumnezeu durerea.
"


Părintele Epifanie - Vieţi si cuvinte de învăţătură ale bătrânilor, Editura Sophia

😥 Mărturie — Trauma unui avort spontan

- Posted in ❤️ Cultura Vieții by

enter image description here
"De la avortul spontan, emoțiile mele merg de la o dragoste profundă la mânie profundă la tristețe profundă. Să știi, dragă copil din ceruri, că pierderea ta se simte adânc în sufletul meu." – Anonim