"În fiecare zi, pune început! Cea mai mare teologie este să-L cunoști pe Dumnezeu și să stai de vorbă cu El. NU să vorbești despre Dumnezeu din ce ai învățat." — Pustnicul Ioan David

• 🌿 29 de ani de la trecerea în veșnicie a pustnicului Ioan David

Ca și în cazul Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt, se insistă pe greșeli și se nesocotește contribuția sfinților la rezistența prin credință a neamului.

Iar evlavia populară e un criteriu important al canonizării. Pelerinajul de la Prislop nu e o superstiție, ci chemarea unor oameni ce îi simt ajutorul concret.

"Cu ani în urmă câţiva dintre noi l-am întrebat pe Părintele Justin despre Părintele Arsenie Boca câteva lucruri care ne nedumereau. Nu am fost singurii, multă lume a întrebat şi a primit răspuns după puterea fiecăruia. În deliberările pentru canonizarea Părintelui Arsenie Boca au apărut foarte multe mărturii, atît despre lucrările dumnezeieşti săvîrşite în vieţile oamenilor prin credinţa sa, cît şi contestări înverşunate. Mănăstirea noastră nu are o opinie unilaterală despre un subiect atît de complex precum viaţa, personalitatea şi activitatea Părintelui Arsenie Boca, însă ne vom aduce, încet încet, şi noi contribuţia de mărturii, în măsura în care ne va lumina Dumnezeu. Deocamdată însă nu ne exprimăm nicidecum opiniile şi mărturiile noastre personale, ci numai ceea ce ne-a răspuns Părintele Justin. Răspunsurile Cuvioşiei Sale sunt în număr mare, date multora dintre ucenicii şi ucenicele sale. Redăm doar cîteva, pentru început:

Întrebare: Care sunt scrierile autentice ale Părintelui Arsenie, şi cum să le diferenţiem de sutele de scrieri care i se atribuie? Fiindcă nu poate fi judecată ortodoxia cugetării cuiva pe textele altcuiva.
Răspuns: Cărţile scrise de Părintele Arsenie sunt numai două: Cărarea Împărăţiei şi Cuvinte vii. Restul sunt probabil compilaţii alcătuite de alte persoane, modificate sau cu totul inventate de aceia. Ortodoxia Părintelui Arsenie se poate căuta în cele două cărţi ale sale.

Întrebare: Cum se explică mulţimea erorilor din erminia picturii de la Drăgănescu?
Răspuns: Drăgănescu este o expresie a artistului. Dar este o greşeală pe care Dumnezeu i-a iertat-o, pentru mulţimea uriaşă a faptelor lui bune din restul vieţii sale. Sunt convins că s-a pocăit de acele picturi, dar n-a mai fost vreme să schimbe ceva.

Întrebare: Deci pictura de la Drăgănescu nu reflectă gândirea dogmatică a Părintelui Arsenie? Seamănă perfect cu pictura post-modernă din America şi Rusia anilor 50!
Răspuns: Faptele lui, minunile lui, puterea lui Hristos din el, credinţa lui reflectă gândirea dogmatică a Părintelui Arsenie. Nu pictura de la Drăgănescu, care este cu totul aparte faţă de predania iconografică ortodoxă şi pe care n-o putem include în tradiţia ortodoxă, fiindcă este o artă înscrisă în curentul acesta post-modernist. La fel ca şi anumite texte imnografice ale lui Sandu Tudor, care n-a greşit dogmatic doar pentru că s-a exprimat cu un limbaj mai aşa… E pur şi simplu o latură a artiştilor din ei, necanonică, însă Dumnezeu i-a iertat pentru aceste lucruri necanonice, pentru mărimea dragostei lor faţă de El.

Întrebare: Şi cum să ne raportăm deci faţă de unicitatea aceasta a picturii de la Drăgănescu?
Răspuns: Ca faţă de orice patrimoniu cultural, dar nu poate fi integrat în tradiţia artei patristice. O parte a poeziei lui Radu Gyr este diferită de atitudinea ortodoxă, canonică, dar existenţa acelor poezii nu înseamnă că Gyr nu era ortodox.

Întrebare: Dar de ce sunt aşa de vehemenţi unii Părinţi împotriva Părintelui Arsenie?
Răspuns: Păi, l-au judecat într-un anume moment şi au rămas la acel moment, nu au privit viaţa lui în ansamblu.

Întrebare: Unii spun că Părintele Arsenie, cât era în închisoare, s-a dezis de ataşamentul său faţă de doctrina naţionalistă pe care o iubea.
Răspuns: Dacă s-ar fi dezis, nu l-ar fi prigonit comuniştii toată viaţa.

Întrebare: Părintele Arsenie Papacioc spune că nu respecta canoanele vieţuirii monahale – era apropiat de Maica Stareţă, purta haine mireneşti.
Răspuns: Şi Părintele Arsenie (Papacioc) e apropiat faţă de Maica Stareţă. Şi eu sunt apropiat de Maica Stareţă! (Zâmbeşte) Orice duhovnic de mănăstire de maici trebuie să fie apropiat de cea care păstoreşte sufletele celor pentru care el se chezăşuieşte. Dar ce e important e că o viaţă în prigoană nu se judecă la fel cu o viaţă în care omul are libertate de mişcare şi de exprimare. Părintele Arsenie Boca n-a ales de bună voie să calce anumite canoane; a fost silit de împrejurări, la fel ca şi noi, cei din închisori. Noi n-am avut cum să ţinem canoanele, şi am purtat haine mireneşti vărgate ani de zile. E vorba de o situaţie grea, de prigonire. Părintele Arsenie era un mare ascet.

Întrebare: Dar de ce şi-a pictat propriul chip în icoanele Sfinţilor?
Răspuns: Neputinţa lui ca artist. Foarte mulţi iconari fac această greşeală inconştientă. De exemplu, marele şi neîntrecutul iconar Pansellinos! Toţi Sfinţii lui seamănă cu el!

Întrebare: Cine este Părintele Arsenie Boca pentru Biserică, pentru noi ca ţară?
Răspuns: Este un apostol cu o lucrare uriaşă, care creşte mereu. Toate greşelile lui i s-au iertat pentru această lucrare mare, şi nu numai că i s-au iertat, dar mijloceşte pentru iertarea greşelilor noastre.

Întrebare: Şi ce facem totuşi cu aceste picturi neortodoxe, că lumea le ia ca direcţie de urmat, le multiplică, etc.?
Răspuns: Le evităm. Icoanele adevărate făcute de Părintele Arsenie sunt oamenii pe care i-a întors la Hristos şi la Ortodoxie. Aceia sunt icoanele lui reale. Sunt şi unele din cele pictate, dar mai puţin.

Întrebare: Dar cu mulţimea de fanatisme şi obiecte de cult care sunt folosite în comerţul acesta bisericesc cu privire la Părintele Arsenie ce e de făcut? Circulă nişte picturi pietiste, făcute de oameni credincioşi, dar tare netalentaţi. Tot felul de tablouri, brăţări, lucruri din acestea. Seamănă cu arta monofizită, n-au nici o legătură cu cea ortodoxă, ca şi cântarea bisericească din Ardeal.

Răspuns: Standardizarea artelor bisericeşti e treaba ierarhilor. Noi avem doar datoria să încurajăm arta tradiţională ortodoxă.

Întrebare: Cum să ne purtăm faţă de Părintele Arsenie?
Răspuns: Cu aceeaşi evlavie ca faţă de toţi Părinţii Bisericii Ortodoxe. Nu cu mai multă, dar nici cu mai puţină.

Întrebare: Dar cum să ne purtăm faţă de oamenii care au păreri extreme (pro sau contra) faţă de el?
Răspuns: Cum să vă purtaţi? Cu dragoste, măi! Cu dragoste!…"

Mănăstirea Petru Vodă

Comentariul Ortodoxia.RO:

1. Chiar dacă ar fi existat unele abateri de la adevăr / credință — dovedite sau nu — ce este cel mai important este cum te găsește Dumnezeu în ceasul morții: dacă te găsește drept atunci te pune de-a dreapta iar dacă te găsește "pe lângă" atunci te pune la stânga. Socoteala lui Dumnezeu nu este ca cea a oamenilor. Mărturiile oamenilor și minunile înfăptuite după adormirea Părintelui spun totul. Să fim și noi măcar o firimitură din ce a fost și este Părintele Arsenie. Doamne ajută!

2. Încă o mărturie de care trebuie să ținem seamă: Pustnicul Ioan David despre Sfântul Arsenie Boca - fragment din cartea Viața Sfântă a Pustnicului Ioan David.

   

3. O explicație: PRIGONITORII PĂRINTELUI ARSENIE BOCA NU SUNT DOAR SECURIȘTII ȘI NEO-SECURIȘTII DE ASTĂZI. MAI SUNT CAVALERII TEMPLIERI INCREDIBIL DE VICLENI ȘI MARIONETELE LOR…

Astăzi, Duminică - 7 ianuarie 2024, se împlinesc 29 de ani de la trecerea la cele veșnice a pustnicului Ioan David. Viețuirea sa ascetică este strâns legată de Mănăstirea „Sfinții Împărați Constantin și Elena” de la Afteia și așezământul monahal de la Strungari.

Ioan David s-a născut la data de 15 februarie 1920, în cătunul Plai, de lângă satul Strungari (jud. Alba), într-o familie nevoiașă. Încă din tinerețe, a primit din darurile povățuitorilor Simion și Varsanufie, ostenindu-se necontenit cu rugăciunea, citirea Psaltirii și lucrarea virtuților. Datorită viețuirii sale sfinte, acesta era cercetat de către mulți credincioși și chiar ucenici apropiați ai părintelui Varsanufie. Însă, pustnicul Ioan primea rar pe cineva, considerându-se nevrednic de o asemenea slujire.

Numeroase persoane au mărturisit faptul că binecredinciosul Ioan cunoștea sufletele și gândurile oamenilor, chiar și ale acelora pe care nu i-a văzut sau cunoscut vreodată. În ultimii ani ai vieții l-a avut ca duhovnic pe unul dintre părinții de la Mănăstirea Afteia, care a confirmat în repetate rânduri acest dar al fratelui Ioan David. De asemenea, o mărturie prețioasă a acestui fapt este cea oferită de maica Ierusalima Ghibu, de la Mănăstirea Râmeț, care a relatat despre prețioasele convorbiri cu pustnicul Ioan pe marginea a numeroase probleme. Demne de remarcat sunt momentele în care fratele Ioan a cunoscut în duh data trecerii din această viață a părintelui Dometie Manolache și părintelui Paisie Olaru.

Deși nu era monah, pustnicul Ioan a fost privit ca un om al rugăciunii și al tainei. Pe de altă parte, unii îl concepeau ca pe un vrăjitor. Duminica, pleca la Sfânta Liturghie, iar oile sale rămâneau singure la pășune, fără a fi vreodată atacate de vreun animal sălbatic. Totodată, din mărturiile ucenicilor apropiați, i s-a arătat de trei ori Maica Domnului, fiind dăruit de Domnul cu multă înțelepciune în timpul nevoințelor sale. Din evlavie față de viețuirea sa sfântă, atât la Mănăstirea Afteia, cât și la biserica așezământului monahal de la Strungari, s-a dorit reprezentarea sa în frescă alături de sfinți. A trecut la cele veșnice pe 7 ianuarie 1995, în urma unei îndelungate suferințe pe care și-a prevestit-o. A fost îngropat lângă chilia de la Strungari, după cum i-a fost dorința.

Acest creştin, aproape necunoscut, s-a născut în anul 1920 în satul Plai, comuna Strungari, judeţul Alba, din părinţi săraci şi foarte evlavioşi. Rămas orfan la vârsta de trei ani, a fost crescut de o mătuşă, în frica lui Dumnezeu, fiind dat la şcoală.

Toată viaţa lui a fost păstor de oi. Păştea oile lui şi ale oamenilor din sat şi se ruga neîncetat, repetând fie „Tatăl nostru”, fie „Doamne Iisuse...”, fie „Doamne miluieşte”.

Trăia ca un pustnic, izolat de lume; avea adăpost un bordei în pădure, mânca numai pesmeţi, făcea nenumărate metanii şi slăvea pe Dumnezeu ziua şi noaptea. Atât de mult iubea liniştea, tăcerea şi singurătatea, încât foarte rar se întâlnea cu oamenii. Îşi iubea oile în mod deosebit şi pe toate le chema pe nume; iar lupii şi hoţii niciodată nu i le-au răpit.

Acest creştin ales a avut în tinereţe povăţuitor pe un sihastru ales, anume Simeon, care se nevoia într-o chilie pustnicească, nu departe de satul Plai, şi era înaintevăzător.

În anul 1943, monahul Simeon s-a mutat la Domnul şi în chilia lui a venit un alt sihastru, monahul Varsanufie Scriban, de loc din nordul Moldovei. Acesta s-a nevoit 26 de ani în acea chilie, având ca ucenic pe smeritul pustnic Ioan David.

Atât de mult a sporit duhovniceşte acest frate, încât, pe lângă neîncetata rugăciune, a dobândit şi darul înainte-vederii, cunoscând cele viitoare, şi era plin de smerenie şi înţelepciune duhovnicească.

La 7 ianuarie, 1995, când se prăznuieşte Sfântul Ioan Botezătorul, fericitul Ioan David, după câteva luni de suferinţă, şi-a dat sufletul în braţele lui Hristos, fiind cinstit de localnici ca un mare rugător şi sihastru din Carpaţi.

✍🏻 Arhim. Ioanichie Bălan, Istorioare duhovnicești, Editura Mănăstirea Sihastria

"În fiecare zi, pune început! Cea mai mare teologie este să-L cunoști pe Dumnezeu și să stai de vorbă cu El. NU să vorbești despre Dumnezeu din ce ai învățat." — Pustnicul Ioan David

"Fratele Ioan e unicat în ortodoxie!" — Arhimandritul Ioanichie Bălan

"Fratele Ioan e sfânt înaintea multor călugări și preoți. Era un om al lui Dumnezeu, un trăitor. Nu se lăuda, nu se arăta, vorbea foarte puțin și trebuia să înțelegi bine ce voia să spună. Mai rar ca el. De la el încoace nu am mai găsit pe nimeni ca el și ca părintele Arsenie. A fost un sfânt al Râmețului!" — ️Stavrofora Ierusalima Ghibu, Proinstareța Mănăstirii Râmeț

Citește și: Povestea lui Ioan David, pustnicul din Alba care cunoștea gândurile oamenilor. Maica Domnului i s-ar fi arătat de trei ori