Părintele Selafiil l-a cunoscut pe Sfântul Kukşa al Odesei când era tânăr. Sfântul l-a primit, deși era târziu (și in mod normal nu se mai întâlnea cu nimeni la acea oră), spunându-i să se roage pentru el.

Părintele spunea că vremea este aproape: "O să înceapă mare învălmășeală în Biserică, eu n-o s-o prind, dar voi o s-o prindeți."

Mai spunea că "e aproape timpul cînd cărţile ortodoxe vor fi nesemnate şi se vor răspîndi din mînă în mînă".

Atunci vor propovădui femeile, ca pe vremea sfinţilor apostoli, deoarece preoţii nu o vor putea face.

Dreapta credinţă va fi păstrată prin epistole răspândite printre credincioși, deoarece partea oficială a Bisericii nu va mai propovădui adevărul. Cu toate acestea, părintele spunea "să mergem aşa înainte, fără să ne rupem de episcopi."

Parintele Selafiil de la Noul Neamț, “Dragostea care nu cade niciodată”, Editura Cathisma

Părintele este un Sfânt! A murit în 2005, iar marea învălmășeală de care vorbește este pseudo-sinodul de la Creta.

Deja la magazinul Mitropoliei se găsesc cărți cu autori anonimi (nesemnate)!

Asta nu înseamnă să nu trebuie să criticăm abaterile și rătăcirile ierarhilor și să nu luăm atitudine ... din contră, suntem datori să mărturisim Adevărul ... că de nu o vom face noi, atunci pietrele vor vorbi!

Bătrînul Selafiil a fost o comoară du­hov­nicească de nepreţuit pentru obştea de la Noul Neamţ, alcătuită iniţial nu­mai din călugări tineri. Prin sfaturile şi pil­da sa de viaţă, alături de ceilalţi cîţiva bă­trîni care au revenit după prigoana co­munistă, părintele Selafiil a restabilit con­tinuitatea, după ruptura de treizeci de ani produsă în monahismul basa­ra­bean. La rugăciunile bătrînului mulţi fraţi s‑au iz­băvit de pa­timile şi gîndurile care îi chi­nuiau, iar alţii pot povesti cazuri mi­nu­nate pe care Dumnezeu le‑a săvîrşit prin smeritul pă­rinte. Odată părintele i-a măr­turisit unui ucenic de chilie: „Viaţa mea s‑a terminat demult, dar Dumnezeu mă mai lasă să trăiesc pentru alţii”.