📅 10 iulie: Sfinții 45 de Mucenici din Nicopolea Armeniei

- Posted in Sinaxar - Viețile Sfinților - Calendar Ortodox by - Permalink

Sfinții 45 de Mucenici din cetatea Nicopolea Armeniei au pătimit in vremea împăratului Liciniu (308-324). Dintre acești sfinți mucenici amintim pe Leontie, Mavrichie, Daniil si Antonie.

enter image description here

Acești mucenici mărturisind credința in Hristos, au fost osândiți la moarte. Le-au fost tăiate mâinile și picioarele, iar trupurile mutilate au fost aruncate in foc. Unii au murit în momentul în care li s-au tăiat mâinile și picioarele, însă alții au fost aruncați de vii în foc.

Sfinții au fost mistuiți de foc, iar oasele lor au fost aruncate in râul Lices. Ele au fost luate din acest râu de câțiva credincioși și puse la loc de cinste. După moartea lui Liciniu, s-a zidit o biserică în cinstea lor, iar oasele lor cele sfinte au fost așezate aici si s-au prefăcut în izvor de tămăduiri.

Troparul Sfinților 45 de Mucenici din Nicopolea Armeniei — Glasul 4

Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoințele lor, cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au și ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Oarecare robi ai lui Hristos, cu numărul ca la 40 și mai mulți, adunându-se laolaltă, s-au sfătuit ca să nu aștepte până ce vor fi prinși de păgâni, ci singuri să meargă de voie la judecată și, mărturisind numele lui Hristos, să se dea la muncire.

Stăpânind părțile răsăritului Liciniu - păgânul împărat care a fost primit întru împărăție de marele Constantin -, a dat poruncă prin toată stăpânirea sa, ca toți creștinii cei ce nu vor voi să se închine zeilor, să fie munciți și pierduți cu felurite morți, iar averile lor să se ia spre zidirea capiștilor idolești și a băilor, și pentru înnoirea cetăților. O poruncă ca aceasta venind în Nicopoli a Armeniei, s-au pregătit munci și felurite unelte de muncire asupra creștinilor, și mulți credincioși fiind prinși și duși la muncire, oarecare robi ai lui Hristos, cu numărul ca la 40 și mai mulți, adunându-se laolaltă, s-au sfătuit ca să nu aștepte până ce vor fi prinși de păgâni, ci singuri să meargă de voie la judecată și, mărturisind numele lui Hristos, să se dea la muncire.

Între dânșii erau mai mari aceștia: Leontie, Mavrichie, Daniel, Antonie și Alexandru, bărbați însemnați cu neamul și cu învățătura, și îmbunătățiți cu viața. Și ducându-se toți împreună, au stat înaintea lui Lisie, ighemonul țării Armeniei, și au mărturisit că sunt creștini. Iar ighemonul mirându-se de împreună învoirea cea cu un suflet a atât de mulți oameni, și de îndrăznirea cea din voia lor la chinuri, i-a întrebat pe ei, zicând: „De unde sunteți și cine v-a învățat pe voi să nu vă închinați zeilor noștri?" Răspuns-a Sfântul Alexandru: „De aici suntem - unii din cetate, iar alții de prin sate însă pământul acesta este patria noastră, iar Tatăl nostru este Hristos cel din ceruri. Acela ne-a învățat pe noi să nu ne închinăm nici mincinoșilor zei surzi și muți, nici lucrului făcut de mâini omenești".

Zis-a ighemonul: „Dar Hristos al vostru unde este? Au nu a fost răstignit și a murit?" Grăit-a Sfântul Leontie: „Dar știi că Hristos al nostru a murit? Deci să știi, că a și înviat din morți, și S-a înălțat la cer. Pentru că de voie a murit pentru noi, și iarăși S-a sculat ca un Fiu al lui Dumnezeu". Zis-a ighemonul: „Dar viu este acum Hristos?" Răspuns-a Leontie: „O, ighemoane, ai voștri zei murind nu viază, iar Domnul nostru viază în veci, deși a murit puțină vreme pentru a noastră mântuire. Iar prin moartea Sa scoțându-ne pe noi din veșnica moarte, ne-a făcut pe noi vii, și ne-a învățat pe noi să murim pentru Dânsul, ca să fim vii cu Dânsul în viața cea fără de sfârșit".

Iar ighemonul a început a-și lăuda pe ai săi zei: pe Zeus, pe Apollon, pe Asclipie, și pe ceilalți. Și a zis Sfântul Leontie: „Dar Zeus al vostru este dumnezeu?" Grăit-a ighemonul: „Acela este țiitorul cerului, tatăl tuturor dumnezeilor". Zis-a Leontie: „Se cade ca Dumnezeu să fie drept, curat și fără de păcat. Dar tu pentru Zeus, dumnezeul tău, ce zici?" Grăit-a ighemonul: „Drept, curat, și fără de păcat îl numesc pe el". Zis-a Sfântul Leontie: „De este Zeus drept, apoi oare nu el a izgonit de la împărăție pe Cron, tatăl său? De este curat și fără de păcat, apoi oare nu el a luat femeie pe Ira, sora sa cea de un pântece? încă și multe femei străine a spurcat. Și nu numai partea cea muierească, ci și partea cea bărbătească a silit-o, și a făcut preaurâte spurcăciuni. Deci cum putea să fie dumnezeu, atâta de păcătos fiind? Iar de este dumnezeul vostru păcătos, apoi avea trebu­ință de alt Dumnezeu fără de păcat spre îndreptarea sa".

Și umplându-se de mânie Lisie ighemonul, cu iuțime a zis: „Dar tu ești judecător al zeilor, o, răule cap? Așa mă jur pe zei, că nu vă voi cruța pe voi, ci rău vă voi pierde pe toți". Grăit-a Sfântul Leontie: „Nu te mânia, ighemoane, auzind adevărul! Oare nu sunt puse legi oamenilor, ca nimeni să nu aibă ceva cu femeia străină, nici pe soră să o ia de soție, nici să facă strâmbătate și nici să ucidă? Și de ar îndrăzni cineva împotriva legilor să facă ceva, unul ca acela căl­cător de lege se numește și judecății și pedepsirii celei de moarte este vinovat. Iar zeii voștri fiind oameni, de toate răutățile și fărădelegile erau prea plini, curvari, preacurvari, ucigași de oameni, și ca niște călcători de lege, o, la cât de groaznică judecată, și la cât de multe pedepsiri de moarte sunt vinovați. Deci se cade ca zeii voștri cei fără de lege să se plece sub legile cele omenești, și să urmeze oamenilor celor ce bine păzesc legile, iar voi judecători să fiți dumnezeilor voștri, dumnezei și pedepsitori, până ce îi veți îndrepta pe ei".

Zis-a ighemonul: „O, prea nebunule, dar Dumnezeul vostru n-a fost răstignit ca un făcător de rele? Iar din zeii noștri care a fost răstignit?" Răspuns-a Sfântul Leontie: „Hristos Dumnezeul nostru S-a răstignit pentru noi, și ne lăudăm cu crucea lui, iar ai voștri dumnezei se cutremură, temându-se de Dumnezeul nostru cel răstignit, și fug departe de puterea Crucii. Dumnezeul nostru a pătimit de voie răstignire, iar ai voștri zei și nevrând, cu amare morți au pierit. Dumnezeul nostru este Mântuitor al neamului omenesc, iar ai voștri zei sunt pierzători ai oamenilor. Dumnezeul nostru este adevărat, iar ai voștri zei mincinoși, și nu sunt zei, ci draci și pierzători amăgitori. Pentru că și ei înșiși au pierit, și pe închinătorii lor în pierzarea cea veșnică îi surpă".

Ighemonul, pornindu-se spre mânie cu aceste cuvinte ale Sfântului Leontie, a poruncit ca pe toți mărturisitorii lui Hristos să-i bată peste gură cu pietre, zicând: „Să se bată gurile din care iese hula asupra zeilor noștri". Și bătuți fiind sfinții, grăiau: „Să te bată pe tine Dumnezeu, slujitorule al satanei, că adevărul auzind, cu nedreptate ne judeci, îmbătându-te de păgânătate". După aceasta a poruncit tiranul ca să-i lege pe toți cu lanțuri de fier și să-i arunce în temniță.

Și erau sfinții în temniță ca într-o cămară, veselindu-se de Dumnezeu Mântuitorul lor, și cântând Psalmii lui David, pentru că unii dintr-înșii din tinerețe se învățaseră carte. Iar Sfântul Leontie îi întărea pe toți, zicându-le: „Cinstiților frați și robi ai lui Hristos, cu răbdare să răbdăm toate, că știți din Sfânta Scriptură câte a răbdat dreptul Iov, și în ce fel a fost pătimirea Domnului nostru, încă și cum s-au sfârșit ceilalți sfinți - robii lui. Lui Ioan Înaintemergătorului i-au tăiat capul, pe Ștefan l-au ucis cu pietre, pe Petru l-au răstignit cu capul în jos, pe Toma l-au împuns cu sulița, iar alții au murit cu alte morți mucenicești pentru Domnul lor. Și câți sfinți au pătimit întru împărăția lui Maximian, și a lui Deciu, și a lui Adrian, și a altor păgâni împărați mai dinainte, nu numai bărbați, ci și femei, precum auzim de Sfânta Tecla și de Eufimia, și de Capitolina, și de Iulita, și de alte Sfinte Mucenițe, ale căror nume sunt scrise în cărțile vieții la ceruri, cu câtă bărbăție s-au nevoit, și pe diavolul au biruit. Și dacă femeile au fost cu atâta bărbăție, cu cât mai ales noi, fiind bărbați, ni se cade să fim tari și nebiruiți, și sufletele noastre să le punem pentru Hristos Dumnezeul nostru, care și-a pus Sufletul Său pentru noi pe Cruce".

Cu niște cuvinte ca acestea întărea Sfântul Leontie pe frați și toți cu osârdie doreau să pătimească toate muncile pentru Hristos. Și era atunci zăduf, și sfinții erau cuprinși de sete mare. Și a venit la temniță ca să-i cerceteze pe dânșii oarecare femeie de bun neam și binecredincioasă, cu numele Vlasiana, care aducând fără de opreliște apă rece dintr-un izvor ce era acolo aproape, i-a adăpat pe dânșii. Și sosind noaptea, au petrecut sfinții în rugăciuni și în cântări de psalmi.

Încă și Lisie ighemonul n-a dormit în noaptea aceea, pentru că se gândea cu ce fel de munci va munci pe robii lui Hristos cei ținuți în legături. Și adormind el spre ziuă, i s-a arătat dracul în vedenia visului, zicându-i: „Îmbărbătează-te, Lisie, eu sunt zeul Asclipie, muncește fără de milă pe creștinii cei ce ne hulesc pe noi. Pentru că multe necuviințe grăiesc despre noi în temniță, de aceea cu toate chipurile de munci să-i pierzi pe ei degrab". Și sculându-se ighemo­nul din somn și acum ziuă făcându-se, a șezut la judecată; și punând înaintea sa pe sfinții cei legați, a zis către dânșii: „închinați-vă zeilor, ca să fiți prieteni stăpânitorilor și nouă; și veți lua fiecare din voi câte 200 de galbeni, haine noi bune, și brâie, și aducând junei, vom face jertfă și ospăț, și ne vom veseli împreună. Iar de nu mă veți asculta pe mine, apoi cumplit veți fi munciți. Deci vă rog pe voi să nu vă lipsiți de lumina aceasta dulce, nici să vă despărțiți de femeile voastre și de copii și de prieteni, ci jertfiți măcar unuia oarecare din zei noștri". Răspuns-au sfinții într-un glas, zicând: „Blestemat să fii tu, muncitorule, cu zeii tăi, iar noi nu vom jertfi dracilor celor necurați; căci nu avem trebuință nici de aurul vostru, nici de îmbrăcăminte, nici de ospăț, nici de prieteșug. Pentru că nouă singur Domnul nostru Iisus Hristos ne este bogăția, și îmbrăcămintea, și hrana și băutura. Acela ne este nouă și tată și prieten preaiubit și pentru dânsul suntem gata a pătimi toate, și a muri".

Atunci tiranul a poruncit ca pe toți să-i dezbrace și să-i spânzure la muncire, și cu unghii de fier să strujească trupurile lor. Și au fost strujiți sfinții mucenici mult, până la amiază, când soarele s-a înfierbântat foarte și s-a dus ighemonul de la priveliște în casă. Iar sfinții fiind strujiți până la oase, iarăși au fost aruncați în temniță, după porunca muncitorului. Iar binecredincioasa femeie Vlasiana, cea zisă mai înainte, mergând iarăși Chiril l-a dânșii spre cercetare, i-a adăpat pe ei cu apă prin ferestruie, că erau slăbiți de sete, de zăduf și de răni. Și răcorindu-se sfinții, au blagoslovit pe femeia aceea, și s-au rugat pentru dânsa și pentru fiii ei. Și mulțumeau lui Dumnezeu că s-au învrednicit a pătimi pentru Dânsul.

Șezând sfinții în temniță, a văzut Sfântul Leontie pe unii din frați foarte bolind de răni, și se temea pentru ei ca nu cumva slăbind, să cadă din credință. Deci se ruga lui Dumnezeu ca să le dea lor degrab sfârșit nevoinței. Și era în cetate un vestit cetățean, care se chema Irod, supunându-se păgânilor și fiind cinstit de ighemon, ca unul din sfetnici. La acel cetățean era un scriitor, anume Filin, iubit Sfântului Leontie pentru obiceiurile sale cele bune. Și trimițând Sfântul Leontie, Chiril-a chemat pe el la ferestruia temniței, și i-a zis lui: „Frate Filine, spune lui Irod, că de va merge pentru vreo pricină la ighemon, să-i aducă aminte de noi, și să-Chiril sfătuiască pe dânsul, ca să dea mâine asupra noastră osândă de moarte". Și ducându-se Filin, a spus lui Irod.

Întru acea vreme, Irod a fost chemat de ighemon la cină, iar el n-a mers degrab și ighemonul îl aștepta pe dânsul. Și iarăși trimițând, îl chema. Și a mers târziu, zicând: „Nu pot să mănânc. Pentru că văzând cum se strujeau osândiții și sângele cel mult curgea dintr-înșii, m-am îngrețoșat și mi s-a turburat stomacul; și nu poate să primească hrană, ci spre vărsătură se gătește". Zis-a ighemonul: „Apoi ce sfătuiești ca să le fac lor?" Grăit-a Irod: „Mâine să moară. De vreme ce sunt potrivnici poruncii împărătești și sunt vrednici de moarte, apoi pentru ce să nu moară mai degrab?" Și s-a făgăduit cu jurământ ighemonul că îi va omorî pe ei a doua zi.

Iar Filin auzind aceea, a alergat la temniță și a spus Sfântului Leontie, și s-au înștiințat de aceea toți frații, și s-au veselit, că dimineață aveau să moară pentru Hristos. Deci au blagoslovit pe Filin pentru ascultarea lui, și se rugau, pregătindu-se de moarte. Iar întru rugăciune grăiau: „Doamne Dumnezeul Părinților noștri, proslăvește numele Tău cel sfânt întru noi. Cu suflet zdrobit și cu duh smerit ne rugăm Ție, ca să fim primiți cei ce ne aducem pe noi înșine Ție spre jertfă vie. Ca o ardere întreagă de berbeci și de junei, și ca zeci de mii de miei grași, așa să fie jertfa noastră astăzi înaintea Ta, și să fie plăcută Ție, pentru că nu este rușine celor ce nădăjduiesc spre Tine. Tu știi Doamne, că pe Tine Te-am iubit, și pentru Tine la moarte ne-am dat. Deci Tu ne întărește pe noi pe toți, ca nici unul să nu rămână din tovarășii aceștia, și ca să nu râdă, nici să se bucure de dânsul vrăjmașul nostru".

Așa s-au rugat sfinții, și unul pe altul se întăreau. Iar la miezul nopții au cântat psalmul cel mare spre îngroparea lor, adică:Fericiți cei fără prihană, și celelalte. Iar după sfârșitul psalmului, îngerul Domnului venind, a umplut temnița de lumină și a zis către dânșii: „Bucurați-vă, robii lui Hristos, aproape este sfârșitul vostru și numele voastre s-au scris în ceruri. Nădăjduiți, Domnul este cu voi". Aceasta zicându-le îngerul, s-a dus. Iar ei închinându-se, au mulțumit lui Dumnezeu.

Întru acea vreme doi străjeri ai temniței, ale căror nume erau Menei și Virilad, egipteni de neam, fără de somn petrecând, au văzut strălucind lumină în temniță și au auzit glasul cel îngeresc, dar pe îngerul însuși nu l-au văzut. Și a zis Menei către Virilad: „Ai văzut, frate, ai cărui împărat sunt acești ostași? Eu din început sunt prieten al creștinilor, căci aceștia nu călătoresc pe calea celor fără de lege, ci pe a drepților, și păzesc credința cea spre Dumnezeul lor, și ziua și noaptea în toate ceasurile i se închină lui, și întru petrecerea cea cu oamenii nici un fel de nedreptate nu fac; pe nimeni nu năpăstuiesc, nu caută averile cele străine, ci și pe ale lor le dau, pe toți îi iubesc, tuturor le fac bine, precum și singur știi. Iar cei ce smeresc în pustiile Egiptului, a acelora în ce chip este viața, au nu este străină și de mirare? Că și minuni fac. De aceea gândesc eu să intru la dânșii în temniță, și să-i rog pe dânșii, ca să mă primească și pe mine cu dânșii; iar tu, frate, ce gândești?"

Răspuns-a Virilad: „Aceeași ca și tine, pentru că iată și noi, nevrednicii, ne-am învrednicit a vedea lumina pe care a răsărit-o Dumnezeul lor la dânșii, pentru care ei cu bucurie mor. De ar fi silit cineva pe ighemonul ca să moară pentru Zeus, sau pentru Apollon, sau pentru Asclipie, sau pentru oricare din zei, oare ar fi voit să moară? Ba nicidecum. Pentru că iubește viața aceasta. Iar aceștia nu se cruță pe sine, și îndrăznesc fără de frică la moarte pentru Dumnezeul lor, și se învrednicesc de la Dânsul de niște slave ca acelea, pe care zeii nici unuia din cei ce se închină lor nu le-au arătat cândva. Deci pentru ce nu ne apropiem de bărbații aceștia drepți și de Adevăratul Dumnezeu?"

Așa sfătuindu-se amândoi străjerii, au intrat înăuntru în temniță și au căzut la sfinți, zicându-le: „Domnii noștri, robii lui Hristos Adevăratul Dumnezeu, primiți-ne și pe noi în numărul vostru; căci credem și noi în Domnul Iisus Hristos, Cel ce v-a iubit pe voi, și ne rugăm vouă, rugați-vă Lui pentru noi, ca să ne învrednicească pe noi părții celei cu voi". Iar sfinții s-au bucurat de întoarcerea lor către Dumnezeu, și i-au sărutat pe dânșii, zicându-le: „Voi sunteți frații noștri, că Domnul nostru v-a chemat pe voi întru mărturisirea preasfânt numelui Lui, și vă va da și vouă plată asemenea cu noi, precum celor ce întru al unsprezecelea ceas au venit în via Lui".

Iar a doua zi Lisie ighemonul a ieșit cu ostașii afară din cetate la locul acela unde voia să omoare pe sfinții mucenici, care nu era departe de râul ce se numea Licos. Acolo divan făcând, a poruncit să scoată pe sfinții mucenici și să-i pună înaintea lui. Și văzând pe cei doi străjeri ai temniței amestecându-se printre sfinții legați, a zis către Apian, întâiul sfetnic: „Iată și acești nebuni au voit să moară, au nu este mai bună viața decât moartea?" Apian a zis: „Poruncește ca să-i muncească pe ei cu munci cumplite". Zis-a ighemonul: „Ba nu, că se vor teme de munci și iarăși se vor întoarce la zei și vor fi vii. Iar eu nu vreau ca să fie ei vii, ci să moară, de aceea voi da osândă de moarte asupra tuturor".

Și fiind puși de față sfinții mucenici la divanul lui, n-a făcut nici o întrebare sau cercetare pentru credință, ci îndată a săvârșit judecata aceea de moarte, dând o osândă scrisă așa: „Acești 45 de oameni ce stau înaintea judecății mele, fiind de credința creștinească, neascul­tând poruncile împărătești și hulind pe zeii părinteștii, poruncesc să ia vrednică pedeapsă după lucrurile lor. Întâi să li se taie cu securea mâinile și picioarele lor, apoi să se dea focului spre ardere, iar câte oase ale lor vor rămânea de la foc, să se arunce în râu".

Și îndată slujitorii punând la pământ pe mucenici, le-au tăiat mâinile și picioarele. Și era mare arșiță de soare, și se făcuse sfinților mucenici sete mare, una de durerea rănilor, iar alta de arșița soarelui. Și au murit unii întru acea pătimire, iar alții abia suflau, iar unii încă se îmbărbătau răbdând. Unul dintr-înșii cu numele Ianichit zâmbea, privind la mâinile și picioarele sale cele tăiate, și zicea: „Vedeți cum secera cea de secerat mi-a secerat mădularele mele ca pe niște spice?" Iar Sfântul Sisinie, tăvălindu-se în sângele său, s-a prăvălit spre o piatră care se întâmplase acolo aproape, și deschizându-și gura sa, s-a rugat lui Dumnezeu, zicând: „Doamne, Dătătorule al tuturor bunătăților, Cel ce ai izvorât apă din piatră de demult în pustie, și pe Israel cel însetat l-ai adăpat, Tu și acum deschide piatra aceasta și scoate apă, și mă adapă pe mine puțin. Pentru că vezi setea noastră, întru care ne topim". Așa rugându-se, deodată s-a clătit piatra aceea și a crăpat, și a izvorât izvor de ape vii. Și bând Sfântul Sisinie, a binecuvântat pe Domnul, grăind: „Cânt Ție, Dumnezeul meu, că m-ai adăpat pe mine cel însetat, ca o maică cu laptele pe prunc. Te laud pe Tine, Împăratul meu, că nu m-ai trecut cu vederea pe mine, robul Tău, și mă rog Ție, nu trece cu vederea și pe robii Tăi, frații mei cei iubiți, ci îi răcorește pe dânșii că se topesc de sete, vărsând peste dânșii nevăzut roua Darului Tău, și pe noi toți ne întărește ca să ne săvârșim împreună întru nădejdea Ta. Iar izvorul acesta pe care cu puterea Ta l-ai scos, prin care ai înnoit minunea cea de demult, poruncește ca să curgă până la sfârșitul lumii; și dă apei acesteia dar și putere de tămăduire spre slava Ta, Hristoase, și a Tatălui Tău, și a Sfântului Duh, și spre pomenirea noastră, a robilor tăi 45 de mucenici, care pentru Tine am pătimit".

Întru acea vreme slujitorii aprinzând un stog mare de lemne care era pregătit pentru aceea, au luat pe sfinții mucenici și i-au aruncat în foc. Și unii dintre sfinți erau vii, alții acum muriseră, deci și pe ceimorți ca și pe cei vii i-au dat la arderea focului. Și numărând cei ce îi aruncau în foc, nu se afla unul, și se mirau și îl căutau pe acela. Iar Sfântul Sisinie zăcând lângă piatra cea ce izvorâse apă, a răspuns, zicând: „Iată aici sunt, luați-mă pe mine și duceți-mă în foc”. Și luându-l pe el, l-au dus în foc. Și fiind arși sfinții mucenici, și focul acum stingându-se, slujitorii au căutat în cenușă oasele cele rămase mucenicilor, și pe câte le-au aflat, le-au adunat într-un sac, și ducândn-le, le-au aruncat în râul Licos.

Iar râul primind oasele sfinților ca pe o vistierie de mult preț, le-a păzit pe acelea la un loc nu adânc aproape de mal, adunându-le cu repejunile sale pe toate împreună. Și venind niște oameni binecredincioși și căutându-le, le-au aflat îndată fărăde osteneală, și adunân­du-le până la unul, le-au păzit la un loc cinstit, până ce a pierit păgânul împărat Liciniu cel ce a stăpânit Răsăritul împreună împărățind cu Constantin. Iar când a împărățit singur Constantin și s-a dat slobozenie Bisericii lui Hristos prin toată lumea, atunci și oasele acestor sfinți mucenici au fost arătate la toți și s-a zidit biserică întru numele lor. Și se dădeau tămăduiri din oasele lor cele sfinte, și din izvorul acela, pe care Sfântul Sisinie Chiril-a scos cu rugăciunea.

Acești 45 de sfinți mucenici au pătimit în 10 zile ale lunii lui iulie, în Nicopoli a Armeniei, de la Lisie ighemonul, stăpânind la Răsărit Liciniu, iar întru noi împărățind Domnul nostru Iisus Hristos, Căruia împreună cu Tatăl, și cu Sfântul Duh, se cuvine cinste și slavă, acum și de-a pururea, și în vecii vecilor. Amin.

Tags:

📅 10 iulie: Sfinții 45 de Mucenici din Nicopolea Armeniei

Sfinții 45 de Mucenici din cetatea Nicopolea Armeniei au pătimit in vremea împăratului Liciniu (308-324). Dintre acești sfinți mucenici amintim pe Leontie, Mavrichie, Daniil si Antonie.

enter image description here

Acești mucenici mărturisind credința in Hristos, au fost osândiți la moarte. Le-au fost tăiate mâinile și picioarele, iar trupurile mutilate au fost aruncate in foc. Unii au murit în momentul în care li s-au tăiat mâinile și picioarele, însă alții au fost aruncați de vii în foc.

Sfinții au fost mistuiți de foc, iar oasele lor au fost aruncate in râul Lices. Ele au fost luate din acest râu de câțiva credincioși și puse la loc de cinste. După moartea lui Liciniu, s-a zidit o biserică în cinstea lor, iar oasele lor cele sfinte au fost așezate aici si s-au prefăcut în izvor de tămăduiri.

Troparul Sfinților 45 de Mucenici din Nicopolea Armeniei — Glasul 4

Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoințele lor, cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au și ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Oarecare robi ai lui Hristos, cu numărul ca la 40 și mai mulți, adunându-se laolaltă, s-au sfătuit ca să nu aștepte până ce vor fi prinși de păgâni, ci singuri să meargă de voie la judecată și, mărturisind numele lui Hristos, să se dea la muncire.

Stăpânind părțile răsăritului Liciniu - păgânul împărat care a fost primit întru împărăție de marele Constantin -, a dat poruncă prin toată stăpânirea sa, ca toți creștinii cei ce nu vor voi să se închine zeilor, să fie munciți și pierduți cu felurite morți, iar averile lor să se ia spre zidirea capiștilor idolești și a băilor, și pentru înnoirea cetăților. O poruncă ca aceasta venind în Nicopoli a Armeniei, s-au pregătit munci și felurite unelte de muncire asupra creștinilor, și mulți credincioși fiind prinși și duși la muncire, oarecare robi ai lui Hristos, cu numărul ca la 40 și mai mulți, adunându-se laolaltă, s-au sfătuit ca să nu aștepte până ce vor fi prinși de păgâni, ci singuri să meargă de voie la judecată și, mărturisind numele lui Hristos, să se dea la muncire.

Între dânșii erau mai mari aceștia: Leontie, Mavrichie, Daniel, Antonie și Alexandru, bărbați însemnați cu neamul și cu învățătura, și îmbunătățiți cu viața. Și ducându-se toți împreună, au stat înaintea lui Lisie, ighemonul țării Armeniei, și au mărturisit că sunt creștini. Iar ighemonul mirându-se de împreună învoirea cea cu un suflet a atât de mulți oameni, și de îndrăznirea cea din voia lor la chinuri, i-a întrebat pe ei, zicând: „De unde sunteți și cine v-a învățat pe voi să nu vă închinați zeilor noștri?" Răspuns-a Sfântul Alexandru: „De aici suntem - unii din cetate, iar alții de prin sate însă pământul acesta este patria noastră, iar Tatăl nostru este Hristos cel din ceruri. Acela ne-a învățat pe noi să nu ne închinăm nici mincinoșilor zei surzi și muți, nici lucrului făcut de mâini omenești".

Zis-a ighemonul: „Dar Hristos al vostru unde este? Au nu a fost răstignit și a murit?" Grăit-a Sfântul Leontie: „Dar știi că Hristos al nostru a murit? Deci să știi, că a și înviat din morți, și S-a înălțat la cer. Pentru că de voie a murit pentru noi, și iarăși S-a sculat ca un Fiu al lui Dumnezeu". Zis-a ighemonul: „Dar viu este acum Hristos?" Răspuns-a Leontie: „O, ighemoane, ai voștri zei murind nu viază, iar Domnul nostru viază în veci, deși a murit puțină vreme pentru a noastră mântuire. Iar prin moartea Sa scoțându-ne pe noi din veșnica moarte, ne-a făcut pe noi vii, și ne-a învățat pe noi să murim pentru Dânsul, ca să fim vii cu Dânsul în viața cea fără de sfârșit".

Iar ighemonul a început a-și lăuda pe ai săi zei: pe Zeus, pe Apollon, pe Asclipie, și pe ceilalți. Și a zis Sfântul Leontie: „Dar Zeus al vostru este dumnezeu?" Grăit-a ighemonul: „Acela este țiitorul cerului, tatăl tuturor dumnezeilor". Zis-a Leontie: „Se cade ca Dumnezeu să fie drept, curat și fără de păcat. Dar tu pentru Zeus, dumnezeul tău, ce zici?" Grăit-a ighemonul: „Drept, curat, și fără de păcat îl numesc pe el". Zis-a Sfântul Leontie: „De este Zeus drept, apoi oare nu el a izgonit de la împărăție pe Cron, tatăl său? De este curat și fără de păcat, apoi oare nu el a luat femeie pe Ira, sora sa cea de un pântece? încă și multe femei străine a spurcat. Și nu numai partea cea muierească, ci și partea cea bărbătească a silit-o, și a făcut preaurâte spurcăciuni. Deci cum putea să fie dumnezeu, atâta de păcătos fiind? Iar de este dumnezeul vostru păcătos, apoi avea trebu­ință de alt Dumnezeu fără de păcat spre îndreptarea sa".

Și umplându-se de mânie Lisie ighemonul, cu iuțime a zis: „Dar tu ești judecător al zeilor, o, răule cap? Așa mă jur pe zei, că nu vă voi cruța pe voi, ci rău vă voi pierde pe toți". Grăit-a Sfântul Leontie: „Nu te mânia, ighemoane, auzind adevărul! Oare nu sunt puse legi oamenilor, ca nimeni să nu aibă ceva cu femeia străină, nici pe soră să o ia de soție, nici să facă strâmbătate și nici să ucidă? Și de ar îndrăzni cineva împotriva legilor să facă ceva, unul ca acela căl­cător de lege se numește și judecății și pedepsirii celei de moarte este vinovat. Iar zeii voștri fiind oameni, de toate răutățile și fărădelegile erau prea plini, curvari, preacurvari, ucigași de oameni, și ca niște călcători de lege, o, la cât de groaznică judecată, și la cât de multe pedepsiri de moarte sunt vinovați. Deci se cade ca zeii voștri cei fără de lege să se plece sub legile cele omenești, și să urmeze oamenilor celor ce bine păzesc legile, iar voi judecători să fiți dumnezeilor voștri, dumnezei și pedepsitori, până ce îi veți îndrepta pe ei".

Zis-a ighemonul: „O, prea nebunule, dar Dumnezeul vostru n-a fost răstignit ca un făcător de rele? Iar din zeii noștri care a fost răstignit?" Răspuns-a Sfântul Leontie: „Hristos Dumnezeul nostru S-a răstignit pentru noi, și ne lăudăm cu crucea lui, iar ai voștri dumnezei se cutremură, temându-se de Dumnezeul nostru cel răstignit, și fug departe de puterea Crucii. Dumnezeul nostru a pătimit de voie răstignire, iar ai voștri zei și nevrând, cu amare morți au pierit. Dumnezeul nostru este Mântuitor al neamului omenesc, iar ai voștri zei sunt pierzători ai oamenilor. Dumnezeul nostru este adevărat, iar ai voștri zei mincinoși, și nu sunt zei, ci draci și pierzători amăgitori. Pentru că și ei înșiși au pierit, și pe închinătorii lor în pierzarea cea veșnică îi surpă".

Ighemonul, pornindu-se spre mânie cu aceste cuvinte ale Sfântului Leontie, a poruncit ca pe toți mărturisitorii lui Hristos să-i bată peste gură cu pietre, zicând: „Să se bată gurile din care iese hula asupra zeilor noștri". Și bătuți fiind sfinții, grăiau: „Să te bată pe tine Dumnezeu, slujitorule al satanei, că adevărul auzind, cu nedreptate ne judeci, îmbătându-te de păgânătate". După aceasta a poruncit tiranul ca să-i lege pe toți cu lanțuri de fier și să-i arunce în temniță.

Și erau sfinții în temniță ca într-o cămară, veselindu-se de Dumnezeu Mântuitorul lor, și cântând Psalmii lui David, pentru că unii dintr-înșii din tinerețe se învățaseră carte. Iar Sfântul Leontie îi întărea pe toți, zicându-le: „Cinstiților frați și robi ai lui Hristos, cu răbdare să răbdăm toate, că știți din Sfânta Scriptură câte a răbdat dreptul Iov, și în ce fel a fost pătimirea Domnului nostru, încă și cum s-au sfârșit ceilalți sfinți - robii lui. Lui Ioan Înaintemergătorului i-au tăiat capul, pe Ștefan l-au ucis cu pietre, pe Petru l-au răstignit cu capul în jos, pe Toma l-au împuns cu sulița, iar alții au murit cu alte morți mucenicești pentru Domnul lor. Și câți sfinți au pătimit întru împărăția lui Maximian, și a lui Deciu, și a lui Adrian, și a altor păgâni împărați mai dinainte, nu numai bărbați, ci și femei, precum auzim de Sfânta Tecla și de Eufimia, și de Capitolina, și de Iulita, și de alte Sfinte Mucenițe, ale căror nume sunt scrise în cărțile vieții la ceruri, cu câtă bărbăție s-au nevoit, și pe diavolul au biruit. Și dacă femeile au fost cu atâta bărbăție, cu cât mai ales noi, fiind bărbați, ni se cade să fim tari și nebiruiți, și sufletele noastre să le punem pentru Hristos Dumnezeul nostru, care și-a pus Sufletul Său pentru noi pe Cruce".

Cu niște cuvinte ca acestea întărea Sfântul Leontie pe frați și toți cu osârdie doreau să pătimească toate muncile pentru Hristos. Și era atunci zăduf, și sfinții erau cuprinși de sete mare. Și a venit la temniță ca să-i cerceteze pe dânșii oarecare femeie de bun neam și binecredincioasă, cu numele Vlasiana, care aducând fără de opreliște apă rece dintr-un izvor ce era acolo aproape, i-a adăpat pe dânșii. Și sosind noaptea, au petrecut sfinții în rugăciuni și în cântări de psalmi.

Încă și Lisie ighemonul n-a dormit în noaptea aceea, pentru că se gândea cu ce fel de munci va munci pe robii lui Hristos cei ținuți în legături. Și adormind el spre ziuă, i s-a arătat dracul în vedenia visului, zicându-i: „Îmbărbătează-te, Lisie, eu sunt zeul Asclipie, muncește fără de milă pe creștinii cei ce ne hulesc pe noi. Pentru că multe necuviințe grăiesc despre noi în temniță, de aceea cu toate chipurile de munci să-i pierzi pe ei degrab". Și sculându-se ighemo­nul din somn și acum ziuă făcându-se, a șezut la judecată; și punând înaintea sa pe sfinții cei legați, a zis către dânșii: „închinați-vă zeilor, ca să fiți prieteni stăpânitorilor și nouă; și veți lua fiecare din voi câte 200 de galbeni, haine noi bune, și brâie, și aducând junei, vom face jertfă și ospăț, și ne vom veseli împreună. Iar de nu mă veți asculta pe mine, apoi cumplit veți fi munciți. Deci vă rog pe voi să nu vă lipsiți de lumina aceasta dulce, nici să vă despărțiți de femeile voastre și de copii și de prieteni, ci jertfiți măcar unuia oarecare din zei noștri". Răspuns-au sfinții într-un glas, zicând: „Blestemat să fii tu, muncitorule, cu zeii tăi, iar noi nu vom jertfi dracilor celor necurați; căci nu avem trebuință nici de aurul vostru, nici de îmbrăcăminte, nici de ospăț, nici de prieteșug. Pentru că nouă singur Domnul nostru Iisus Hristos ne este bogăția, și îmbrăcămintea, și hrana și băutura. Acela ne este nouă și tată și prieten preaiubit și pentru dânsul suntem gata a pătimi toate, și a muri".

Atunci tiranul a poruncit ca pe toți să-i dezbrace și să-i spânzure la muncire, și cu unghii de fier să strujească trupurile lor. Și au fost strujiți sfinții mucenici mult, până la amiază, când soarele s-a înfierbântat foarte și s-a dus ighemonul de la priveliște în casă. Iar sfinții fiind strujiți până la oase, iarăși au fost aruncați în temniță, după porunca muncitorului. Iar binecredincioasa femeie Vlasiana, cea zisă mai înainte, mergând iarăși Chiril l-a dânșii spre cercetare, i-a adăpat pe ei cu apă prin ferestruie, că erau slăbiți de sete, de zăduf și de răni. Și răcorindu-se sfinții, au blagoslovit pe femeia aceea, și s-au rugat pentru dânsa și pentru fiii ei. Și mulțumeau lui Dumnezeu că s-au învrednicit a pătimi pentru Dânsul.

Șezând sfinții în temniță, a văzut Sfântul Leontie pe unii din frați foarte bolind de răni, și se temea pentru ei ca nu cumva slăbind, să cadă din credință. Deci se ruga lui Dumnezeu ca să le dea lor degrab sfârșit nevoinței. Și era în cetate un vestit cetățean, care se chema Irod, supunându-se păgânilor și fiind cinstit de ighemon, ca unul din sfetnici. La acel cetățean era un scriitor, anume Filin, iubit Sfântului Leontie pentru obiceiurile sale cele bune. Și trimițând Sfântul Leontie, Chiril-a chemat pe el la ferestruia temniței, și i-a zis lui: „Frate Filine, spune lui Irod, că de va merge pentru vreo pricină la ighemon, să-i aducă aminte de noi, și să-Chiril sfătuiască pe dânsul, ca să dea mâine asupra noastră osândă de moarte". Și ducându-se Filin, a spus lui Irod.

Întru acea vreme, Irod a fost chemat de ighemon la cină, iar el n-a mers degrab și ighemonul îl aștepta pe dânsul. Și iarăși trimițând, îl chema. Și a mers târziu, zicând: „Nu pot să mănânc. Pentru că văzând cum se strujeau osândiții și sângele cel mult curgea dintr-înșii, m-am îngrețoșat și mi s-a turburat stomacul; și nu poate să primească hrană, ci spre vărsătură se gătește". Zis-a ighemonul: „Apoi ce sfătuiești ca să le fac lor?" Grăit-a Irod: „Mâine să moară. De vreme ce sunt potrivnici poruncii împărătești și sunt vrednici de moarte, apoi pentru ce să nu moară mai degrab?" Și s-a făgăduit cu jurământ ighemonul că îi va omorî pe ei a doua zi.

Iar Filin auzind aceea, a alergat la temniță și a spus Sfântului Leontie, și s-au înștiințat de aceea toți frații, și s-au veselit, că dimineață aveau să moară pentru Hristos. Deci au blagoslovit pe Filin pentru ascultarea lui, și se rugau, pregătindu-se de moarte. Iar întru rugăciune grăiau: „Doamne Dumnezeul Părinților noștri, proslăvește numele Tău cel sfânt întru noi. Cu suflet zdrobit și cu duh smerit ne rugăm Ție, ca să fim primiți cei ce ne aducem pe noi înșine Ție spre jertfă vie. Ca o ardere întreagă de berbeci și de junei, și ca zeci de mii de miei grași, așa să fie jertfa noastră astăzi înaintea Ta, și să fie plăcută Ție, pentru că nu este rușine celor ce nădăjduiesc spre Tine. Tu știi Doamne, că pe Tine Te-am iubit, și pentru Tine la moarte ne-am dat. Deci Tu ne întărește pe noi pe toți, ca nici unul să nu rămână din tovarășii aceștia, și ca să nu râdă, nici să se bucure de dânsul vrăjmașul nostru".

Așa s-au rugat sfinții, și unul pe altul se întăreau. Iar la miezul nopții au cântat psalmul cel mare spre îngroparea lor, adică:Fericiți cei fără prihană, și celelalte. Iar după sfârșitul psalmului, îngerul Domnului venind, a umplut temnița de lumină și a zis către dânșii: „Bucurați-vă, robii lui Hristos, aproape este sfârșitul vostru și numele voastre s-au scris în ceruri. Nădăjduiți, Domnul este cu voi". Aceasta zicându-le îngerul, s-a dus. Iar ei închinându-se, au mulțumit lui Dumnezeu.

Întru acea vreme doi străjeri ai temniței, ale căror nume erau Menei și Virilad, egipteni de neam, fără de somn petrecând, au văzut strălucind lumină în temniță și au auzit glasul cel îngeresc, dar pe îngerul însuși nu l-au văzut. Și a zis Menei către Virilad: „Ai văzut, frate, ai cărui împărat sunt acești ostași? Eu din început sunt prieten al creștinilor, căci aceștia nu călătoresc pe calea celor fără de lege, ci pe a drepților, și păzesc credința cea spre Dumnezeul lor, și ziua și noaptea în toate ceasurile i se închină lui, și întru petrecerea cea cu oamenii nici un fel de nedreptate nu fac; pe nimeni nu năpăstuiesc, nu caută averile cele străine, ci și pe ale lor le dau, pe toți îi iubesc, tuturor le fac bine, precum și singur știi. Iar cei ce smeresc în pustiile Egiptului, a acelora în ce chip este viața, au nu este străină și de mirare? Că și minuni fac. De aceea gândesc eu să intru la dânșii în temniță, și să-i rog pe dânșii, ca să mă primească și pe mine cu dânșii; iar tu, frate, ce gândești?"

Răspuns-a Virilad: „Aceeași ca și tine, pentru că iată și noi, nevrednicii, ne-am învrednicit a vedea lumina pe care a răsărit-o Dumnezeul lor la dânșii, pentru care ei cu bucurie mor. De ar fi silit cineva pe ighemonul ca să moară pentru Zeus, sau pentru Apollon, sau pentru Asclipie, sau pentru oricare din zei, oare ar fi voit să moară? Ba nicidecum. Pentru că iubește viața aceasta. Iar aceștia nu se cruță pe sine, și îndrăznesc fără de frică la moarte pentru Dumnezeul lor, și se învrednicesc de la Dânsul de niște slave ca acelea, pe care zeii nici unuia din cei ce se închină lor nu le-au arătat cândva. Deci pentru ce nu ne apropiem de bărbații aceștia drepți și de Adevăratul Dumnezeu?"

Așa sfătuindu-se amândoi străjerii, au intrat înăuntru în temniță și au căzut la sfinți, zicându-le: „Domnii noștri, robii lui Hristos Adevăratul Dumnezeu, primiți-ne și pe noi în numărul vostru; căci credem și noi în Domnul Iisus Hristos, Cel ce v-a iubit pe voi, și ne rugăm vouă, rugați-vă Lui pentru noi, ca să ne învrednicească pe noi părții celei cu voi". Iar sfinții s-au bucurat de întoarcerea lor către Dumnezeu, și i-au sărutat pe dânșii, zicându-le: „Voi sunteți frații noștri, că Domnul nostru v-a chemat pe voi întru mărturisirea preasfânt numelui Lui, și vă va da și vouă plată asemenea cu noi, precum celor ce întru al unsprezecelea ceas au venit în via Lui".

Iar a doua zi Lisie ighemonul a ieșit cu ostașii afară din cetate la locul acela unde voia să omoare pe sfinții mucenici, care nu era departe de râul ce se numea Licos. Acolo divan făcând, a poruncit să scoată pe sfinții mucenici și să-i pună înaintea lui. Și văzând pe cei doi străjeri ai temniței amestecându-se printre sfinții legați, a zis către Apian, întâiul sfetnic: „Iată și acești nebuni au voit să moară, au nu este mai bună viața decât moartea?" Apian a zis: „Poruncește ca să-i muncească pe ei cu munci cumplite". Zis-a ighemonul: „Ba nu, că se vor teme de munci și iarăși se vor întoarce la zei și vor fi vii. Iar eu nu vreau ca să fie ei vii, ci să moară, de aceea voi da osândă de moarte asupra tuturor".

Și fiind puși de față sfinții mucenici la divanul lui, n-a făcut nici o întrebare sau cercetare pentru credință, ci îndată a săvârșit judecata aceea de moarte, dând o osândă scrisă așa: „Acești 45 de oameni ce stau înaintea judecății mele, fiind de credința creștinească, neascul­tând poruncile împărătești și hulind pe zeii părinteștii, poruncesc să ia vrednică pedeapsă după lucrurile lor. Întâi să li se taie cu securea mâinile și picioarele lor, apoi să se dea focului spre ardere, iar câte oase ale lor vor rămânea de la foc, să se arunce în râu".

Și îndată slujitorii punând la pământ pe mucenici, le-au tăiat mâinile și picioarele. Și era mare arșiță de soare, și se făcuse sfinților mucenici sete mare, una de durerea rănilor, iar alta de arșița soarelui. Și au murit unii întru acea pătimire, iar alții abia suflau, iar unii încă se îmbărbătau răbdând. Unul dintr-înșii cu numele Ianichit zâmbea, privind la mâinile și picioarele sale cele tăiate, și zicea: „Vedeți cum secera cea de secerat mi-a secerat mădularele mele ca pe niște spice?" Iar Sfântul Sisinie, tăvălindu-se în sângele său, s-a prăvălit spre o piatră care se întâmplase acolo aproape, și deschizându-și gura sa, s-a rugat lui Dumnezeu, zicând: „Doamne, Dătătorule al tuturor bunătăților, Cel ce ai izvorât apă din piatră de demult în pustie, și pe Israel cel însetat l-ai adăpat, Tu și acum deschide piatra aceasta și scoate apă, și mă adapă pe mine puțin. Pentru că vezi setea noastră, întru care ne topim". Așa rugându-se, deodată s-a clătit piatra aceea și a crăpat, și a izvorât izvor de ape vii. Și bând Sfântul Sisinie, a binecuvântat pe Domnul, grăind: „Cânt Ție, Dumnezeul meu, că m-ai adăpat pe mine cel însetat, ca o maică cu laptele pe prunc. Te laud pe Tine, Împăratul meu, că nu m-ai trecut cu vederea pe mine, robul Tău, și mă rog Ție, nu trece cu vederea și pe robii Tăi, frații mei cei iubiți, ci îi răcorește pe dânșii că se topesc de sete, vărsând peste dânșii nevăzut roua Darului Tău, și pe noi toți ne întărește ca să ne săvârșim împreună întru nădejdea Ta. Iar izvorul acesta pe care cu puterea Ta l-ai scos, prin care ai înnoit minunea cea de demult, poruncește ca să curgă până la sfârșitul lumii; și dă apei acesteia dar și putere de tămăduire spre slava Ta, Hristoase, și a Tatălui Tău, și a Sfântului Duh, și spre pomenirea noastră, a robilor tăi 45 de mucenici, care pentru Tine am pătimit".

Întru acea vreme slujitorii aprinzând un stog mare de lemne care era pregătit pentru aceea, au luat pe sfinții mucenici și i-au aruncat în foc. Și unii dintre sfinți erau vii, alții acum muriseră, deci și pe ceimorți ca și pe cei vii i-au dat la arderea focului. Și numărând cei ce îi aruncau în foc, nu se afla unul, și se mirau și îl căutau pe acela. Iar Sfântul Sisinie zăcând lângă piatra cea ce izvorâse apă, a răspuns, zicând: „Iată aici sunt, luați-mă pe mine și duceți-mă în foc”. Și luându-l pe el, l-au dus în foc. Și fiind arși sfinții mucenici, și focul acum stingându-se, slujitorii au căutat în cenușă oasele cele rămase mucenicilor, și pe câte le-au aflat, le-au adunat într-un sac, și ducândn-le, le-au aruncat în râul Licos.

Iar râul primind oasele sfinților ca pe o vistierie de mult preț, le-a păzit pe acelea la un loc nu adânc aproape de mal, adunându-le cu repejunile sale pe toate împreună. Și venind niște oameni binecredincioși și căutându-le, le-au aflat îndată fărăde osteneală, și adunân­du-le până la unul, le-au păzit la un loc cinstit, până ce a pierit păgânul împărat Liciniu cel ce a stăpânit Răsăritul împreună împărățind cu Constantin. Iar când a împărățit singur Constantin și s-a dat slobozenie Bisericii lui Hristos prin toată lumea, atunci și oasele acestor sfinți mucenici au fost arătate la toți și s-a zidit biserică întru numele lor. Și se dădeau tămăduiri din oasele lor cele sfinte, și din izvorul acela, pe care Sfântul Sisinie Chiril-a scos cu rugăciunea.

Acești 45 de sfinți mucenici au pătimit în 10 zile ale lunii lui iulie, în Nicopoli a Armeniei, de la Lisie ighemonul, stăpânind la Răsărit Liciniu, iar întru noi împărățind Domnul nostru Iisus Hristos, Căruia împreună cu Tatăl, și cu Sfântul Duh, se cuvine cinste și slavă, acum și de-a pururea, și în vecii vecilor. Amin.