💥 Un pustnic athonit spunea în anul 1990 despre procesul începerii pecetluirii:

- Posted in ☦️ Profeții și Proorocii by - Permalink

„Procesul pecetluirii prin semnul fiarei care va fi impus inițial prin ID digital și portofelul digital, va fi întrerupt de al treilea război mondial, dar se va relua după război, când e așteptat noul învățător, mesia evreilor, adică antihristul!"

Procesul pecetluirii prin semnul fiarei care va fi impus inițial prin ID digital și portofelul digital, va fi întrerupt de al treilea războiul mondial, dar se va relua după război, când e așteptat noul învățător, mesia evreilor, adică antihristul!

⚡Ciparea - începutul pecetluirii: Aceasta este doar o etapă, să se obișnuiască lumea cu aceste lucruri drăcești ❗ / Atât de subtil și viclean lucrează amăgitorul diavol, pentru cei necredincioși, slabi în credință, nepăsători și necunoscători ai sfintei scripturi și învățăturile sfinților părinți, referitoare la mântuirea sufletului și a acestor vremuri tulburi și viclene, premergătoare Antihristului!

✝️ Arhimandritul Iustin Pârvu (1919-2013) despre buletinul electronic: ”Ce creştin adevărat poate să se însemneze cu pecetea înaintemergătorului lui antihrist? Creştinul adevărat ştie că la cea mai mică lepădare îl părăseşte harul lui Dumnezeu, şi cu cât este mai sporit, cu atât simte această părăsire pe pielea lui. Mă minunez când aud despre preoți şi monahi sihaştri, spunând că nu reprezintă niciun pericol acest cip. Mai bine ar tăcea. Călugării, mai cu seamă, sunt aceia care renunță la toate cele lumeşti şi acced spre cea mai înaltă treaptă a desăvârşirii. Călugărilor, ca asceți trezvitori, nu li se permite să facă nici măcar compromisuri mici, dar astfel de devieri? Avem o responsabilitate mare, pentru că lumea ne vede pe noi, monahii, ca pe nişte modele, vase alese ale Duhului Sfânt. Dar tot aşa şi creştinii au datoria de a lumina prin viețuirea lor popoarele neortodoxe. Altceva este să accepte cipul cineva care nu a trăit într-un mediu ortodox, ci a fost crescut într-o mentalitate occidentală sau needucat defel, şi altfel i se socoteşte unuia care cunoaşte prorociile şi a fost crescut în Tradiția Ortodoxă. Dacă noi, creştinii, nu vom lupta împotriva compromisurilor, ceilalți nici atât. Şi atunci nu ne facem vinovați pentru generațiile viitoare pentru că nu le-am lăsat un model de rezistență? Dacă noi primim acum cipul, ceilalți de după noi vor primi liniștiți pecetea." — Părintele Iustin Pârvu

💳 Sfântul Paisie Aghioritul: Încet-încet, după cartelă şi buletin de identitate, adică după „îndosariere“, vor înainta în mod viclean la pecetluire. / Vor sili pe oameni prin diferite mijloace viclene, să primească pecetea pe frunte sau pe mână. Vor forţa astfel lucrurile şi vor spune: „Vă veţi mişca numai cu cartele; banii se vor desfiinţa“. Va da cineva cartela la magazin şi va cumpăra, iar vânzătorul va lua banii din bancă. Cel ce nu va avea cartelă, nu va putea nici vinde, nici cumpăra. Pe de altă parte vor începe să facă reclamă „sistemului perfect“, pecetluirii cu raze laser a numărului 666 pe mână sau pe frunte, care nu se va vedea la exterior. În acelaşi timp la televizor vor arăta că cutare a luat cartela cutăruia şi i-a luat banii din bancă şi vor spune mereu: „Mai sigură este pecetluirea cu raze laser pe mână sau pe frunte, pentru că numai deţinătorul îşi ştie numărul lui." (Extras din Trezire duhovnicească – Cuviosul Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos

☦️ Antihrist vine pentru cei care-l așteaptă — ca să primească oamenii un număr, nu va fi nevoie să fie folosită forța, deoarece toate se vor face de bună voie și cu plăcere / Da, acum sunt zilele de pe urmă despre care s-a tot vorbit. Și după cum mâncarea pregătită are nevoie doar de puțin timp ca să fie încălzită, așa și toate acestea sunt atât de aproape. Antihristul este ca un nou-născut, care crește și căruia unii i se vor închina. Şi ce nu am făcut eu, dar cu nimic nu am putut afla numele lui. Cu ajutorul lui Dumnezeu mi s-a arătat îngerul Domnului şi mi-a spus: “Niciun om nu poate să rezolve această taină. Vino, Gavriil, să-ţi scriu eu numele lui”. Şi astfel mi l-a descoperit. Însă aceasta nu vă privește, deoarece pentru oameni încă rămâne ascuns. Însă să știți că Antihrist vine pentru cei care-l așteaptă. Ca să primească oamenii un număr, nu va fi nevoie să fie folosite forțele. Toate se vor face de bună voie și cu plăcere... Adevărat vă spun că Spovedania nu va ajuta cu nimic pe nimeni care va primi pecetea. Mântuire nu va exista pentru cei pecetluiți. Fiți atenți! Vin zile în care veți mânca pământ. Luptele Sfinților Profeți Enoh și Ilie cu Antihrist se vor transmite la televizor și le veți vedea. Din cauza păcatelor noastre cumplite și nenumărate, vor fi cutremure înfricoșătoare, dar nu vă neliniștiți, pentru că Domnul Dumnezeu este pretutindeni! Să vă curățiți inimile și să vă rugați. Domnul vă va ocroti! Pe cei slabi însă îi va lua devreme, pentru că altfel nu vor putea face față vremurilor care vor lovi lumea. Pe cei puternici îi va lăsa, ca să lupte în zilele de pe urmă cu cursele lui Antihrist. Când Maica Domnului va părăsi Sfântul Munte Athos, vor bate clopotele. Bisericile se vor înclina ca să salute icoana Maicii Domnului. Se vor închina Împărătesei Cerului și a pământului, iar toate acestea se vor transmite la televizor. Aceasta va fi mila lui Dumnezeu pentru sufletele care trebuie să se mântuiască! — Sfântul Gavriil Georgianul (Fragment din cele spuse în 2 noiembrie 1995)

☦️ Părintele Nicolae Ragozin: Atunci când vor da peceți, aveţi grijă să nu luaţi. Pentru că toate acestea sunt foarte înfricoşătoare, sunt ale lui antihrist. / Părintele Nicolae spunea că înainte de a se aplica pecetea adevărată, poporul va fi inundat de hârtii. Dacă vei lua buletinul și alte hârtii, în chip nevăzut te alipeşti, dar nu de Dumnezeu, ci cele satanice de satana te alipesc. Mai întâi ne vor inunda cu hârtii, iar apoi va urma pecetea. Părintele a dat de înţeles că în prezent toate aceste buletine sunt hârtii, vor inunda oamenii cu hârtii, oamenii se vor obişnui, iar apoi deja vor aplica adevărata pecete. Părintele chiar aşa şi spunea că nu vor aplica pecetea de la început pentru că nimeni nu o va accepta, ci vor înţelege imediat, iar aceste hârtii, parcă lipsesc pe om de minte, şi mai apoi oamenii vor accepta pecetea. Părintele zicea că vor fi buletine jidoveşti, care în nici un caz nu trebuiesc acceptate. El le numea cartele din plastic. Buletinele jidoveşti dacă le acceptaţi, ar fi ca și cum le-ai accepta de la jidovi, din moment ce sunt ale lor. Spunea că apoi vor fi cartele din plastic care nici într-un caz nu trebuie acceptate. Părintele spunea că acestea cuprind deja semnul lui antihrist, cifrele de 6. Şi de aceea nu-i voie să le accepţi. Din moment ce părintele nu binecuvânta să primeşti noile buletine, el însuşi nu l-a primit. Din această cauză nici nu s-a dus la copii, ci şi-a dus viaţa până la capăt aşa cum a binecuvântat Dumnezeu. Venise o femeie şi i-a spus părintelui: "Părinte, tare mult vreau să mă mântuiesc! Foarte, foarte mult." Şi părintele i-a răspuns: "Atunci nu lua nici un fel de hârtii noi." Atunci când vor da peceți, aveţi grijă să nu luaţi. Pentru că toate acestea sunt foarte înfricoşătoare, sunt ale lui antihrist. O femeie i-a spus părintelui: „Părinte Nicolae, dar eu am luat deja buletinul. Nici nu m-am gândit. L-am luat”. Părintele a răspuns: „L-ai luat? Ei bine, următorul însă rusesc să nu-l accepţi niciodată. Pentru că dacă-l vei accepta vei fi deja cu un picior în iad”. O altă femeie numită Ana i-a spus că este foarte presată să accepte buletinul. Părintele i-a spus: „Să nu accepţi buletinul! Să nu-l accepţi! Nu-i voie să primeşti buletinul”. Atunci Ana i-a spus părintelui: „Atunci binecuvântaţi-mă pentru mucenicie”. Părintele a ridicat mâna şi a binecuvântat-o, zicând: „Da, e mai bine să mori, decât să accepţi aceste acte”. Părintele Nicolae Ragozin (1898-1981)

Tags: