O poveste adevărată, cutremurătoare și plină de lumină – despre Părintele Constantin Sârbu, un preot martir care a trăit credința cu putere, discernământ și blândețe.
✝️ Preotul martir Constantin Sârbu - Lacrimă și Har
🌀 Uneori, Părintele Sârbu mă lua cu el la parastase.
– Astea ce sunt?
– Păhărele pentru țuică.
– Hai, Cocuțo, să mergem, că aici se face nuntă, nu se face parastas!
Oamenii au insistat, au venit după noi, dar Părintele a explicat:
– Parastasele nu se fac cu țuică. Unde se fac cu țuică, nu este primit. Diavolii îți răstoarnă masa. Voi nu credeți, nu vedeți cu ochii voștri. Eu sunt mai bătrân și nu pot să mă împac cu slujbele pe care vreți voi să le faceți. Chemați alt preot!
Și am plecat.
🌀În drum spre casă, aproape de biserică, am stat sub un geam și am auzit niște tineri care se certau.
– Cocuțo, hai să mergem la ăștia, că se ceartă! Hai să gonim pe diavol din casă!
– Cum, Părinte, dacă nu ne cheamă, cum să ne ducem acolo?
– Hai, hai să mergem!
M-am uitat eu pe unde-i ușa, am intrat:
– Bună ziua!
– Bună ziua!
Mă întrebam cum va deschide Părintele discuția. Dar el a început direct:
– De ce vă certați? Hai să dăm afară pe diavol! Care dintre voi este rău? Unde ți-e bărbatul cu care te certai?
– Ah, Părinte…
– Adă-l încoace!
Când a venit bărbatul, Părintele s-a uitat pe rând și la unul și la altul – căci el cunoștea cu duhul – și a zis femeii:
– Dumneata ești de vină! Evo, tu ești de vină! Nu-l mai sâcâi la cap! De ce îl plictisești și-l cercetezi în toate? Hai să facem o slujbă! Apoi l-a întrebat pe bărbat:
– Știi să te închini? Făcea și el o cruce, cam strâmbă. I-a arătat Părintele cum s-o facă. După slujbă i-a binecuvântat, i-a miruit. Aveau și doi băieței.
– Să nu vă mai certați! Voi nu vedeți, dar eu am văzut câți diavoli erau în casă la voi! Când vă certați, vin îndată diavolii. Să fie pace!
N-aveți icoană… După cum văd, bani aveți, că aveți lucruri bune, dar icoană de ce nu aveți în casă?
Părintele a rămas acolo și m-a trimis la biserică:
– Du-te, Cocuțo, și ia din pod o icoană, care vrei tu, s-o dăm la omenii ăștia. Eu te aștept aici! M-am dus în pod și am luat o icoană. Părintele le-a dat-o și le-a spus:
– Să vă închinați lui Dumnezeu! Dimineața când vă sculați, ieșiți afară în pragul ușii, uitați-vă la cer și ziceți:
Doamne, Tu ești acolo, eu sunt aici.
În ziua de azi Tu ajută-mă!
Eu nu știu să mă descurc, sunt om slab.
Ai Tu grijă în ziua de azi pentru mântuirea mea!
Așa să ziceți și să vă rugați!
Eu m-am mirat puțin, dar apoi am înțeles. Părintele nu le-a dat atunci vreo carte de rugăciuni, pe care ei n-ar fi priceput-o. Le-a spus pentru început, după puterea lor. Și s-au făcut aceia niște credincioși!
Au fugit după noi să le zicem la ce biserică să vină. A intrat Duhul lui Dumnezeu în ei. Și să știți că foarte mult ne-au ajutat apoi oamenii aceia…
Îmi amintesc o întâmplare de Paști.
🌀Pe vremea aceea erau grupuri de scandalagii care mergeau în noaptea Învierii din biserică în biserică, parcă anume ca să tulbure Sfânta Liturghie.
Pentru a nu se întâmpla așa ceva și la noi, Părintele a pus credincioși de strajă la poartă. În timpul slujbei, a auzit discuții afară. A ieșit imediat să vadă ce se întâmplă. Doi oameni beți voiau să intre în biserică și credincioșii de strajă nu-i lăsau.
Părintele i-a luat, le-a făcut loc și le-a zis:
– Stați aici, că este Învierea, și vă împărtășiți!
– Nu putem – au zis ei – am mâncat!
– Nu-i nimic, acum toate se iartă, până la al nouălea neam. Împărtășiți-vă, dar să stați cuminți, să nu umblați prin biserică!
La noi, fiecare stă la locul lui, nimeni nu umblă de colo-colo.
Și oamenii aceia au stat cuminți – așa beți cum erau – și se rugau și plângeau și își dădeau palme că ce păcătoși sunt.
Părintele i-a cunoscut cu duhul și a vrut să arate că de Paști, fie că ești mâncat sau nemâncat, poți fi iertat, ca tâlharul de pe cruce.
Apoi, bețivii aceia au venit la lucru și au muncit mult pentru biserică.
Și îi aduceau și Părintelui mâncare, fiindcă știau că n-are cine să-i facă.
Și i-a câștigat pentru Biserică!
~ Preotul martir Constantin Sârbu, Extras din ”Lacrima si har”, Ed. Bonifaciu, 2011 , pag. 101-104
✝️ Despre aproapele meu - din cartea "Lacrimă şi Har" al Preotului martir Constantin Sârbu
Degeaba mergi la biserică, pentru că ai aceeaşi comportare cu cei care nu merg.
Acolo unde locuieşti, nu e vreun bătrân bolnav, care nu are pe nimeni?
Tu, care te numeşti creştin, te-ai dus la uşa lui să-l întrebi dacă nu are nevoie de pâine, de lapte, de medicamente?! Cred că nu!
Bine că ai tu de toate, bine că se strică mâncarea în frigider, bine că ţi-e şifonierul plin de haine, altul neavând nici ciorapi! Şi te numești creştin şi tot ceri mereu lui Dumnezeu. Nici El nu va lua aminte la rugăciunea ta!
Când mergi la biserică, dacă întâlneşti pe cineva care nu se simte bine, care are nevoie de ajutor, renunţă la Sfânta Liturghie şi mergi de îngrijeşte pe cel bolnav! Tu, care vii la biserică şi vezi că nu obosesc a te învăţa, tu să fii lumină în casa ta, în inima ta, să nu dai prilej celor din jur să spună că degeaba mergi la biserică, pentru ca ai aceeaşi comportare cu cei care nu merg.
~ Preotul martir Constantin Sârbu, Lacrimă şi har, Editura Bonifaciu, Bacău, 2010
Dumnezeu nu este zgârcit cu nimeni. El împarte daruri tuturor. Unul are talantul cântării, altul al înțelepciunii, altul în forță fizică, altul are darul de a picta, altul darul de a scrie sau de a vorbi. Fericit este acela care, folosind darul pe care îl are, izbutește să aducă un suflet la Hristos. Aceluia i se vor acoperi mulțime de păcate. Această și este, de fapt, esența creștinismului: a te dărui și a dărui neîncetat altora lumină, pace și bucurie.
~ Extras din: Lacrimă și Har. Preotul martir Constantin Sârbu, Editura Bonifaciu, 2011, p.208
✝️ Sfântul Constantin Sârbu: Nu-ți irosi viața! Ea este data oamenilor spre desăvârșirea sufletelor, pentru veșnicie.*"Nu-ți irosi viața! Ea este data oamenilor spre desăvârșirea sufletelor, pentru veșnicie. Cel ce are credință nu este pentru pământ. Lumea nu se împacă cu cerul. Viața pe pământ e ca un popas și cine dă totul pentru ea este nefericit. Viața trece și cine a pus preț pe ea, cu nimicul pământului și al țărânei rămâne. Tu să-ți înțelegi rostul, să fii înțelept! Degeaba cauți să faci lumina unde nu poate dăinui. Nu este în zadar să aprinzi făclie când crivățul suflă și ți-o stinge?… Stârpește în tine egoismul și setea nestinsă de a aduna pe pământ, care îți ucid sufletul. Toată sârguința ta să fie spre a te umple de Lumină și Adevăr. Crede în înviere, care ne va aduce din nou unul în fața celuilalt, cu bucuria sufletelor care se regăsesc pe norii cerului, sub soarele veșniciei lui Hristos."
«Eu nu doresc să cumpărați lumânări. Să știți că lumânarea nu se roagă! Este numai un simbol. Desigur, nu trebuie să renunțăm la niște practici ale Sfintei noastre Biserici. Noi nu stricăm Tradiția. Dar a intrat în obișnuința unora să vină, să cumpere un mănunchi de lumânări, să le aprindă și apoi să plece să-și vadă de treburile lor, cu conștiința împăcată că și-au făcut datoria de creștini. Asta este o concepție și o practică greșită! Ea îi face pe unii să creadă că la atât se reduce Biserica. Eu vă repet, lumânarea este simbolul jertfei, al luminii, dar ea nu se roagă. Nu trebuie să ne bizuim pe lumânare! Dumneavoastră trebuie să învățați ceva nou. Dacă pe mine m-a preocupat ceva în viața aceasta, a fost formarea omului nou în Biserică. Mai auziți că se vorbește de omul nou. Să știți că omul nou [n.n. duhovnicesc] nu se poate forma decât în Biserică [...] De aceea, vă rog pe cei care vreți să rămâneți în biserică la rugăciune, să vă rugați împreună cu mine. Eu simt pulsul fiecăruia. Știu dacă cineva este numai figurant sau dacă se și roagă. Simt acest lucru. Dacă unii vin numai să aprindă lumânări, e treaba lor! Să vină, să le aprindă și după aceea să plece, să ne lase pe noi, care avem nevoie de rugăciune!» — Lacrimă și har - Preotul martir Constantin Sârbu
✝️ Preotul martir Constantin Sârbu: Niciodată nu veți avea pace și liniște sufletească dacă nu veți iubi și ierta ca Hristos.Noi nu știm să ne iertăm. Tu, care vii la biserică – eu pentru tine vorbesc – tu, care știi că Dumnezeu vrea pace, tu prin tăcere să dezarmezi pe cel care a pornit cearta, căci din dușman poți să ți-l faci prieten.
Această comportare arată diferența dintre tine, care intri cu folos în biserică și cel ce nu vine sau vine numai cu trupul.
Întâlnesc foarte multe pomelnice în care vă plângeți de dușmani și-i blestemați. Dar tu singur nu te-ai întrebat dacă nu cumva chiar tu ai provocat această dușmănie. Marea noastră vină este că nu recunoaștem cât suntem de vinovați pentru faptele noastre, ne găsim scuze și învinuim pe altul, fără a gândi la pedeapsa ce o merităm.
— Preotul Martir Constantin Sârbu, Lacrimă și har, Editura Bonifaciu, 2011.
✝️ Preotul martir Constantin Sârbu: Nimeni pe lume nu poate face întoarcerea ta, rugându-se în locul tău!Oricine te iubeşte, se roagă pentru tine şi suferă pentru tine poate face mult pentru tine înaintea lui Dumnezeu, dar oricât te-ar iubi altcineva, oricât de mult ar vrea să facă şi ar face pentru tine, dacă tu însuti nu faci nimic şi nu vrei să faci nimic, totul este în zadar.
Poți să fii foarte aproape de Domnul, poți să fii chiar în casa unde Domnul spală şi iartă păcatele altora, poți să fii chiar acolo, lângă cei care ascultă chemarea Domnului şi care vin şi se predau Lui, care se hotărăsc pentru El şi îşi aleg partea cea bună care în veci nu se va lua de la dânşii (Luca 10, 42), dar dacă tu însuti nu întelegi pretul clipei aceleia şi dacă tu însuți nu faci acest pas, rămâi afară. Uşa se va închide după ei, iar tu vei rămâne afară spre pierzare (Apoc. 22, 15).
Poți să fii chiar fiul unui părinte credincios sau soțul unei soții credincioase sau părintele unor fii credincioși, poți să trăiești toată viața ta lângă suflete credincioase sau în familia celor credincioşi, dar dacă tu însuți nu te-ai născut din nou, dacă tu însuți n-ai adus inima ta la Domnul ca să ți-o spele, tu vei muri în păcatele tale, fără să vezi împărăția lui Dumnezeu, fără să fii mântuit şi vei fi despărtit pe veci de iubiții tăi care au fost credincioși (Ioan 3, 3; Cor 6, 9-11; Efes. 2, 1-6; Tit. 3, 5; Evrei 10, 19-22).
Suflete drag, ajuns aici, te rog ia bine seama la ceea ce citeşti, întelege întocmai ceea ce iți spune şi îți cere Hristos! Iată, Hristos stă acum şi înaintea ta aşa cum stătea atunci în fața sfântului Său Apostol, gata să-l spele şi pe el aşa cum făcuse cu toti ceilalti dinaintea lui şi aşteaptă consimțământul tău. Aşteaptă supunerea şi predarea ta; nu te împotrivi, primeşte spălarea Lui!
Închipuie-ți ce ar fi fost dacă sfântul Petru ar fi stat ani de zile în hotărârea lui de a se împotrivi cu înverşunare încercării Domnului de a-i spăla şi lui picioarele, la ce înjositoare aşteptare L-ar fi supus el pe Domnul!
Şi totuşi, unii dintre noi facem aceasta de atâta vreme cu El, fără să ne îngrozim ce facem față de Hristos. Ne împietrim inima în necredință, ne adormim conştiința în nepăsare, ne înjosim sufletul în faptă păcătoasă şi nu ne pasă de Domnul, Care aşteaptă de atâta vreme întoarcerea noastră (Isaia 30, 18; Apoc. 3, 20).
Întelegi tu, care citeşti acum? Şi mai ales întelegi că ceea ce este scris aici este scris tocmai pentru tine?
Dumnezeu să te binecuvânteze şi să te spele, de-I vei asculta chemarea! Slavă şi mulțumire lui Iisus Hristos!"
— Preotul martir Constantin Sârbu, "Meditatii în Săptămâna mare"
Rugăciune pentru ceasul morții:
"Iisuse, Doamne Dumnezeule, Părinte al îndurărilor, mă înfăţişez înaintea Ta cu inima înfrântă şi rănită de durere. Ţie Îţi încredinţez ceasul din urmă al vieţii mele şi cel care mă aşteaptă după dânsa. Când picioarele mele reci îmi vor da să înţeleg că corabia acestei vieţi e aproape de portul său, Milostive Iisuse, fie-Ţi milă de mine! Când ochii mei, întunecaţi şi tulburaţi din pricina morţii ce ameninţă, vor privi stăruitor spre Tine, Milostive Iisuse, fie-Ţi milă de mine! Când mâinile mele tremurătoare nu vor mai putea strânge crucea Ta şi, peste voia mea, Te voi lăsa să cazi pe patul durerii mele, Milostive Iisuse, fie-Ţi milă de mine! Când obrazul meu, galben ca ceara, va stârni frică şi compătimire în cei ce se vor afla în jurul meu şi când perii capului meu, scăldaţi în sudorile morţii, vor vesti că e aproape sfârşitul zilelor mele, Milostive Iisuse, fie-Ţi milă de mine! Când urechile mele vor fi aproape să se închidă pentru totdeauna la vorbele oamenilor şi se vor deschide ca să asculte vocea Ta care va rosti judecata ce nu se mai poate schimba şi de care va atârna soarta mea pentru toată veşnicia, Milostive Iisuse, fie-Ţi milă de mine! — Preotul martir Constantin Sârbu
Așa o să vă uscați și voi cum e pădurea asta uscată. Aveți grijă că vor veni timpuri grele. La urmă de tot n-or să mai fie preoți, ușile încuiate, au să plângă lăcatele la uși, că nu va mai fi cine să facă slujba. Să vă duceți după un preot cu un picior încălțat și unul descălțat.
Cât îi aveți acum, cercetați-i și împărtășiți-vă. Atunci se va închide cerul și nu veți mai avea de unde lua credința. Aceea pe care o aveți, aceea să o păstrați. Să nu vă mândriți, să nu mințiți, faceți bine, căci dacă faceți păcate piere și credința.
O părticică mică în adâncul inimii stă ascunsă acolo și dacă faceți o faptă bună mai prinde și ea viață, e veselă. Dar dacă voi nu faceți nimic, nu postiți, nu vă rugați, nu faceți milostenii, se micșorează, se micșorează... și gata.
— Părintele Constantin Sârbu (1905-1975) / Duhovnicul Mareșalului
ORTODOXIA este DREAPTA CREDINȚĂ